Tribuna, octombrie 1901 (Anul 18, nr. 181-201)

1901-10-02 / nr. 181

Anul XVIII ABONAMENTELE Pentru Mibilo i 1 lună 1 cor. 70 bani, */, an 5 cor., «/« an 10 cor., 1 an 20 cor. Pentru ducerea la casă cu 30 bani pe lună mai mult Pentru mwnunchle t 1 luni 2 cor. 40 bani, */« an 7 cor., an 14 cor., 1 an 28 cor Pentru Rom­ânia și «trăinătate, '/, an 10 franci, ■/, an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele nu fac ntanai plătindu-se înainte. Sibiiu, Marţi 2/15 Octomvriei 1901 INSERŢIUNILE . Un fir garmond prima-dati 14 bani, a doua-oari 12 bani a treia-oari 10 bani. Redacţia şi administraţia: Strada Popiăcei Nr. 15. Se prem­utiră la poate şi librării. Epistole nefrancate ge rofugă. — Manuscripte uu ge ro*poi»7­. Numeri singuratici a 10 bani se vând în Sibiiu, la librăria »Ti­pografiei«, societate pe acțiuni și la librăria L. Michaelis, strada Cisnădiei, 27. — In Alba-Iulia la librăria Weisz Berfiat »la loterie« Elementul românesc in politica orientală. iii. (h) Nu sunt puţini acei oameni politici serioşi, cari se crucesc vezând preponderanţa frapantă şi tonul insolit de grandonean al Maghiarilor în politica triplei­ alianţe. Parte seduşi de sgomotoasa lăudă­­roşie a acestui element şi astăzi puţin europenisat politiceşte, parte orbiţi de succesele­ politicei ungureşti la 1866, parte exagerând drept bărbăţie teme­­raritatea maghiară, factorii politicei es­­terne dela Viena şi de la Berlin au fost destul de naivi, ca să se lase amă­giţi de şiretul diplomat contele Andrăssy şi ea se consimtă a li­ se acorda Maghia­rilor un rol politic pe care nu­­l-am me­ritat nici-odată nici măcar în politica Ungariei, necum în politica mare. De­veniți în chipul acesta copiii răsfățați ai triplicei, Maghiarii s’au crezut destul de tari ca deoparte să inaugureze în țeara noastră sălbaticul regim al opresiunei naţionalităţilor, de altă­ parte să fie o atitudine semeaţă adese­ori chiar în­­drăsneaţă în politica esternă a monar­chiei. Graţie acestor efecte ale uşuraticei încrederi manifestate de diplomaţii au­­■triaoi şi germani faţă cu dînşii, Ma­ghiarii au reuşit să devină în scurtă vreme poporul cel mai urgisit atât la Români, cât şi la micile naţiuni slave din imperiu şi din Balcani. Nu numai atât. Politica maghiară a contribuit şi mai contribue din prisos se împedece a se asigura popularitatea triplei­ alianţe la statele balcanice. Dovadă România şi Serbia. Pe lângă aceste împrejurări pre­care pentru politica triplicei, Maghiarii nu merită nici prin vorbirea lor rostul de seamă ce li­ s’a dat în politica celor trei puteri centrale. Numericeşte inferiori Românilor, economiceşte robiţi capitalu­lui evreesc, culturaliceşte incapabili să devină vre­ odatâ conducătorii civilisaţiei în orientul european, politiceşte năbă­dăioşi şi hazardaţi, — ei n’au putinţa să ofere triplicei cine ştie ce serioase ga­ranţii de autoritate şi de destoinicie di­plomatică. Pe urmă ca virf la toate, nesocotinţa lor a aprins şi întreţine în mijlocul popoarelor din Ungaria o ne­mulţumire stricăcioasă nu numai pentru siguranţa monarchiei, dar­ şi pentru inte­resele mari ale triplei­ alianţe. Politica de teroare a Maghiarilor în Ungaria, grandomania lor respingă­toare în afară — acestea sânt în mare parte pricinile cari împedecă aaassele populare ale Românilor, dela noi şi din regat, să privească cu toată dragostea şi cu toată încrederea la tripla­ alianţă. Acestea sânt şi căuşele cari au contri­buit mult ca Serbii dela noi şi Sârbii din regat să se înstrăineze de gruparea puterilor centrale. In sensul acesta, s’au ridicat mai de multe­ ori glasuri hotărîte, atât în de­­legaţiunile austriace, cât şi în presa au­striacă şi germană. Şi ne face o bucu­rie să putem constata, că astăzi o parte însemnată a oamenilor politici din Au­stria şi din Germania şi o parte covâr­şitoare, dacă nu unanimă a oamenilor politici italieni, văd limpede răul enorm al nemeritatei preponderanţa, de care abusează Maghiarii în contul triplei­­alianţe. Din nenorocire însă, cercurile ofi­ciale ale triplei­ alianţe n’au ajuns încă se se convingă şi ele de realitatea ame­ninţătoare a surprinzătoarei anomalii, pe care o representă rolul Maghiarilor în politica orientală. Nici la Viena nici la Berlin nu se recunoaşte nici astăzi fap­tul, că Maghiarii nu mai esploatează tri­pla­ alianţă în favoarea lor şi o compro­mit amar în ochii celorlalte popoare din Balcani, în prima linie în ochii Româ­nilor, — cari sub toate raporturile sunt un element mult mai necesar şi mult mai sigur pentru politica de pace în Balcani. Atitudinea aceasta curioasă şi aproape inesplicabilă a cercurilor ofi­ciale din Viena şi din Berlin, vădeşte o insuficienţă de pătrundere politică — de­stul de mare. Ea este cu atât mai re­gretabilă, cu cât Maghiarii înşişi au dat de repeţite­ ori probe indubitabile de­spre lipsa lor de sinceră ataşare la tri­pla­ alianţă. Mai acum câţiva ani, con­spiraţia câtorva politiciani maghiari cu­noscută în contra triplicei şi pentru o alianţă secretă cu Rusia şi cu Francia, care de curând acelaşi scandal repetit şi compromiţând un întreg partid politic maghiar — nici chiar asemenea probe sigure n’au deschis ochii factorilor con­ducători ai politicei celor trei puteri centrale. Ca şi mai nainte, aşa şi astăzi . Maghiarii îşi rîd in pumni şi cu o fri­volitate escesivă îşi fac mai departe mendrele la adăpostul triplicei. Şi ca jocul perfid să fie cât se poate de bine mascat, tot ei ţipă şi tot ei urlă mai tare în contra... pericolului rusesc şi al agitaţiilor panslaviste! Ori-cine a putut vedea limpede în culisele acestui fel de politică ungu­rească acum de curând, când tocmai presa ungurească (în frunte cu semiofi­­ciosul »Pester Lloyd«), tuna şi fulgera în contra Rusiei, adresa la Petersburg imaginare note de protestare ale mini­sterului nostru de isterne şi redacta texte de convenţii militare austro - ro­mâne! Tot atâtea potrivite jocuri de ar­tificii, cari să amăgească pe factorii po­liticei esterne de la Viena şi de la Berlin şi să asigure politicei ungureşti o reu­şită operaţie electorală cu­ suprimarea desăvîrşită a ori­cărei mişcări de naţio­nalitate în Ungaria! Ei bine, par’că ar fi timpul ca şi la Berlin şi mai ales la Viena să urmeze o desmetecire din somnul provocat de farmecele ungureşti. Asta cu atât mai mult astăzi, când faţă cu dubla­ alianţă cimentată şi mai puternic cu ocazia visi­­tei Ţarului în Francia, triplica se găse­şte în serioasă nelinişte din causa ati­­tudinei franco-file a Italiei şi din causa nemulţumirilor serioase trezite şi în Au­stria şi în Italia şi în România sub im­presia măsurilor economice severe, pe care le prevede proiectul noului tarif vamal german. Mai departe, o condiţie sine qua non a trăiniciei şi a autorităţii triplicei, este siguranţa interioară a monarchiei austro ungare. Această siguranţă este astăzi aproape ilusorie şi meritul pentru acest lucru revine în măsură mare poli­ticei nesocotite a Maghiarilor. Trebue negreşit să se facă ordine în monarchie prin asigurarea liberei şi pacinicei desvoltări a naţionalităţilor — dacă e să fie bine văzută alianţa celor trei state centrale şi dacă e să se asi­gure cu temeinicie scopul ei mărturisit: o pace durabilă. Cu articolul următor vom termina, aruncând o ochire asupra situaţiei ele­mentului românesc între cele­ două mari alianţe europene. FOIŢA „TRIBUNEI“. Scrisori din Lipsea. — Unui prietin anonim. — I. Seminarul român. De multă vreme te tot ţii de capul meu, dragă prietine, ca să-­ţi scriu de aici. Să-­ţi comunic şi ţie câte ceva din bogatele impresii şi esperienţe, cari cu drept cuvânt presupui că se pot câştiga In acest mare oraş al Germaniei şi cen­tru celebru al ştiinţii şi al culturii apusene. Tu-­mi eşti prietin ,bun şi vechiu, ca vinul vechiu şi bun«, car’ curiosita­­tea ta n’are nimic comun cu acele fe­meieşti curiosităţi, cari în Ioc să te facă Vorbăreţ, Iţi impun o prudentă tăcere. Tu­’mi ceri lucruri serioase — impresii din ţeara asta luminată, din oraşul ăsta Vestit de sute de ani. De aceea mi a şi plăcut dorinţa ta şi de când ’mi-ai împărtăşit pentru ântâiaşi­ dată, eram ho­­tărît să­’ţi scriu. Cu toate acestea, săp­tămâni şi luni trecură şi eu nu ’ţi-am mai scrii. .­ Cea dintâiu scuză ce ’mi-ar veni pe limbă, ar fi stereotipicul, ’n’am timp’, dar’ nu vreau să-’mi iau refugiul la asta și să mă fac de haz cum se făcuse bu­nul meu prietin Trifu Musicantu, oare de câte­ ori n’avea bani — spunea că n’are timp, interpretând în chipul ăsta original vorba englezească: »timpu-’i ban«, deci cine n’are bani, n’are nici timp... Nu­­ţi-am scris, dragă prietine, pen­tru-că tot aşteptam să-’mi agonisesc un capital de impresii considerabil şi să te surprind cu vre-o serie de scrisori, pe cum surprindeai tu pe tovarăşii noştri de cafenea cu seriile tale la billiard. Am tot aşteptat îmbogăţirea asta şi acum — săracul de mine­­- iau seama cu groază că ’mi-ar trebui zile şi nopţi de-a rîndul ca să-’ţi pot scrie toate lucrurile intere­sante, ce le-am văzut şi le văd mereu pe aici. Cum însă vieaţa de student m’a în­văţat de mult arta de aur a plăţii în rate, mă voiu folosi de ea şi faţă cu tine şi-ţi voiu trimite câte o scrisoare tot atât de regulat, pe cât de regulat trimit din Paşti în Crăciun nescuri go­logani scumpilor (foarte scumpilor) mei creditori. Astăzi, cum am timp şi nu am bani, îţi trimit rata ântâiu. Iţi voiu scrie ceva despre cunoscutul seminar român. Cum de ’mi-am ales tocmai o chestiune românească, vei înţelege: sfintem doar’ amândoi Români neaoşi ! Fiinţa şi rostul seminarului român sunt bine cunoscute şi pe la noi. Per­sonalitatea simpatică a învăţatului ger­man dl Dr. Weigand şi zelul neobosit cu care a cutreerat dînsul ţările locuite de Români, a avut dorul să documen­teze lămurit cât de preţioasă este pen­tru ştiinţa şi pentru cultura noastră ro­mânească instituţia asta ştientifică, ridi­cată tocmai în sinul unui oraş de repu­taţia Lipscei şi menită a promova inte­resele ştiinţei romăne în oulta ţearâ a Nemţilor. Nu-’i vorbă, ’şi-a găsit şi seminarul român din Lipsea, — precum­­şi-au gă­sit toate lucrurile bune — cârtitorii şi elevitorii sei, cari s’au năpustit asupra doctorului Weigand, cum se năpustesc lăcustele asupra lanurilor celor bogate. Din păcate, asemenea voci regretabile au răsuflat chiar şi prin unele gazete dela noi. Lumea însă le-a ştiut preţul după merit, cinstitul învăţat­­şi-a urmat înainte calea scrutării după adevăr, care clevetitorii au amuţit ruşinaţi. Altfel nici nu se pută­ prea e Românul prie­tin adevărului, decât să mai poată co­cheta cu minciuna. De­sigur, tu n'aştepţi de la mine să-­ţi desfăşur istoricul şi însemnătatea instituţiei ridicate de statul român la Lipsei. Lucrurile astea le ştii şi tu, ca şi mine. Tu ştii, că seminarul român există de un şir de ani, că el este între­ţinut de guvernul român, că este ataşat oficial universităţii de aici, care -1 recu­­noaşte în rîndul celorlalte seminarii şi că se află sub conducerea permanentă a profesorului Weigand, ale cărui me­rite ştientifice deasemenea le cunoşti. Ceea-00-î mi închipuia că te-ar inte­resa pe tine, ar fi câteva lămuriri asu­pra seminarului însuşi, asupra muncei ce se face aici, cum şi asupra vieţii co­legiale a membrilor sei, plus câteva im­presii subiective ale mele. Nu-’mi voiu uita nici de dorinţa ta, ca să-’ţi dau o fotografie instantanee a doctorului Wei­gand ca om. Instalat într’o cameră spaţioasă, Seminarul român este prevăzut cu o bine aleasă bibliotecă ştienţifică a filo- I logiei romanice şi în special a filologiei­­ româna. El posedă şi câteva vechi I cărţi româneşti, adunate de dl Weigand­­ prin călătoriile d-sale. Seminarul e I deschis pe seama membrilor aşi de la 8 ore dimineaţa până la orele 10 seara, în fiec­­­care săptămână dl Dr. Weigand conduce­­ o şedinţă de muncă ştienţifică, la care iau parte toţi membrii seminarului. Afară de acestea, prietinosul profesor acordă bucuros şi ori-când consultaţii ştienţifice membrilor seminarului. Şi cum domnul Dr. Weigand e dotat ce un rar talent filologic şi înzestrat cu o bo­gată cunoştinţă a ştiinţei filologice, pe care are un adevărat dar didactic de-a o expune clar, precis şi limpede — cur­surile dineului ofer studenţilor frumoase ocazii de-a se cultiva ştientifica­te, de a-­şi apropia metodele severe ale ştiinţei germane moderne, de­ a pătrunde în sfîr­­şit rostul filologiei româneşti alăturea cu studiul comparat al celorlalte limbi romanice. In semestrul al doilea al anului şcolar trecut, membrii ai seminarului au fost vre-o 14, între cam­ trei Români. Ar fi cu folos pentru ştiinţa şi pentru cultura română, ca studenţii români să fie cât mai mulţi. Am observat însumi, de repeţite­­ori şi cu bucurie, că studenţii germani pun cea mai mare sîrguinţă în studiul limbii noastre şi dovedesc mulţi râvna de a o cunoaşte temeinic. De ce nu m i-am imita şi noi ? (Va urma). Sibiiu, 14 Oct. 1901 LUEGER ŞI MAGHIARII. Sep­temân­a trecută primar tel Fie­­nei Lueger vorbind în o adunare creştin-socială despre situaţia politică, referitor la proiectul pactului a zis următoarele : „în chestia pactului n’ a fost nici-când aşa favorabilă situația pentru noi, ca acum. Acum avem Ungaria în mână într’atâta, în­cât îi putem adresa un cuvânt mai aspru. Proiectele de până acum trebue delăturate și făcute altele, prin cari se arătam, că Austria nu se va lăsa, ca Ma­ghiarii să-’i sugă sângele“. Noul tarif german. Ziarul »Lokalanzeiger« publică o scrisoare a representantului diplomatic român din Berlin, în care spune, că nu e adevărat că România a protestat contra tarifului vamal german. Pe de altă parte, ziarele ce sosesc din Berlin ne aduc știrea, că comisiu­­nea camerei a hotărît, ca tarifele va­male să rămână neschimbate. Se prevede aprobarea lor fără mo­dificări. Schimbări în cabinet. După­­ce s’au terminat alegerile, prin Pesta se vorbește de schimbări în cabinet. Ziarele scriu, că va fi numit în curând de ministru la departamentul de in­terne Vordinscky, care­­și până acum a fost inspiratorul­ acestui portofoliu. De altă parte ministrul a latere contele Széchenyi a declarat, că voe­­ște se resigneze la postul seu. In locul lui, se zice, că va fi numit contele Batthyány Lajos. Se caută un mandat. Mai zilele trecute a fost Széll la Viena, referând M. Sale despre rezultatul alegerilor. Venind vorba despre că­derea lui Tisza, Maiestatea Sa — după­ cum e informat »Wiener Tagblatt« — ar fi zis, că e pa­gubă, ca un astfel de vechiu politician să fie delăturat de pe terenul politic, la ceea­ ce Széll a reflectat, că el și partidul liberal va face to­tul pentru­ ca Tisza să primească un mandat de deputat. Se caută deci un cerc şi un mandat pen­tru »sdrobitorul de naţionalităţi« ! Un nou conflict. Bulgarii nu încentă a produce conflicte cu Românii, îndelung răbdători. Zilele trecute a fost arestat un pichet al portului Corabia, împreună cu trei cantonieri şi doi copii, cari toţi se aflau pe mijlocul Dunării, unde navigaţia e liberă. Ei au fost so­maţi de sentinela bulgară să tragă la mal pe teritor bulgar, unde apoi au fost arestaţi şi duşi la Rahova. Enorând caşul, „ Cronica* scrie următoarele : »Caşul denotă porniri foarte puţin amicale la turbulenţii vasali ai Tur­ciei şi îndrăzneala pe care o arată de câtva timp Bulgarii în purtarea lor faţă cu noi, dovedeşte, că ei se cred susţinuţi de alţii mai tari. *Suntem convinşi, că guvernul no­stru va face totul, pentru­ ca demnitatea noastră să nu iese știrbită din acest mic incident; dorim însă ca el se arete principatului vecin, că dacă Bulgarii nu ne sunt recunoscători pentru sângele cu care am contribuit la desrobirea lor, dacă nu ne­ iubesc, pentru-că­­i-am în­călzit la sinul nostru, ei sunt datori să ne stimeze şi să se închine superio­rităţii noastre morale şi puterii bra­ţului nostru. Cum anunţă ziarele de dincolo, în afacere a trebuit să întervia ministrul de externe al României, depeşând la Sofia şi numai astfel arestaţii au fost eliberaţi şi s-au înapoiat la Corabia. Buni şi cinstiţi vecini, fraţii Bul­gari ! Nr. 181 Dela alegeri. — Lupta electorală din Bihor. — Oradea-mare, 8 Oct. n. Hotărît, că greşit-au cei-ce au igno­rat Bihorul din punct de vedere politic- Bine ştim, că în privinţa aceasta nu n i­ s’a dat nici o importanţă nici din partea Maghiarilor, cu atât mai puţin din par­tea Românilor. Maghiarii îl considerau de un atare cuib al tiszaiştilor, de unde să nu-­i poţi scoate pe aceştia cu nici un fel de forţă naturală. Românii aşişderea erau pă­trunşi de convingerea aceasta: încolo din partea obştei româneşti mai era considerat Bihorul de o pustie naţională, unde e absolut imposibil a mai causa ceva daună, de­oare­ce n’a mai rămas nimic de risipit. Actualele evenimente electorale ne-au dovedit însă — şi încă în un mod foarte brusc, — ceea ce am accentuat la început: convingerea greşită a ambelor părţi. **­* Maghiarii s’au înşelat prin ei Înşişi, când numai s’au trezit, la ceea-ce erau cu mult mai laşi să se şi cugete, oft adecă pe neştiute şi pe omenipotentul şi irresturnabilul »ganef« îl scuparfi de a-l mai înzestra cu mandat Dar’ s’a înşelat şi românismul o&t se poate de amar. Fapt fiind, că participarea biho­­renilor la alegeri a fost un document incontestabil de dureros, că mai obser­­vându-se ceva pe aşa numita pustie na­ţională, fundamentul nostru naţional adecă morala, s’a năpustit şi pe aceasta şi prin netrebnica lor ţinută au nimi­cit-o cu desăvirşire. Desconsideratul Bihor a devenit ca din sănin să se producă mai formidabil în adoptarea politicei 48-iste, espedând în dieta ungurească mai din toate cer­curile deputaţi kossuthişti şi luppezdn­­du-­i aceasta prin concursul alegătorilor români! Nu e acesta un ce extraordinar ? ! Să vezi pe cele mai curate cercuri româneşti alegând pe cei mai implaca­bili duşmani ai poporului românesc! Să sporeşti — şi încă cu mare însufleţire

Next