Tribuna, aprilie 1902 (Anul 19, nr. 61-78)

1902-04-02 / nr. 61

Anul ABONAMENTELE w* J. Oflli— -M. ruviu o*wmi * 1 luni 1 oor. 70 bani, */» »« 8 cor., */, an 10 oor., 1 an 20 oor. Pantra daoorea la casă on 30 bani pa inni mai mait l’entrn nesunorohle s 1 luni 2 oor. 40 bani, */« «n 7 cor, *i» an oor., 1 aa 28 oor Pentru România il urkinitate: ■/, an 10 franci, */, an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. Sibliu, Marţi 2/15 Aprilie 1902 INSEEŢIUNILE Un fir garmond prima-dati 14 bani, a doua-oară 12 bani a traia-oari 10 bani. Redacţia şi administraţia: Strada Popricei Nr. 15. Ne prenumira la poate şi librării, in România abonamentele s£ fac la Agenţia de Publicitate Carol Schulder Bucureşti, strada Şelar, 10. Epistole nefrancate bb refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Numeri singuratici a 10 bani s£ vând în Sibiiu, la librăria »Tipografiei«, societate pe acţiuni. — In Alba-Iulia la librăria Weisz Bernat »la loterie«. FOIȚA „TRIBUNEI“. DEMONUL. — Roman — de 13 K. W. Clifford. (Urmare). — Așa-’i că nu mai așteptat? — o întrebă Merreday. A întrat în odaie, fără să mai salute în special. — Am știut că o să vii, îndată ce vei putea — zise Jeanette veselă, conducăndu-’l în odaia de primire, pe care Merreday numai cu o oră, două ’ş -l zugrăvise în imagina sa. A închis uşa şi un moment au stat faţă în faţă, privindu-se esaminător. Un suris fericit în faţa fetei, o esprasie întrebătoare pe a lui Merreday. A cuprins-o apoi în braţe, sărutându-o cu iubire, dar’ fără nici o patimă sau iritaţîe. — Vino şezi aici lângă mine — zise. Merreday a depus cărţile pe masă şi s’a apropiat de canapeaua verde de lângă cămin, între frunzele vestejite şi evantailele de paie. Fata a îngenunchiat înaintea lui, ’l-a privit în faţă, ’i-a luat faţa în mâni, ţinându-o puţin mai departe, privindu-’l din nou, tragân- du-’l spre sine şi sărutăndu-l Apoi s’a pus pe covor la picioarele lui, braţele şi le-a aşezat pe genunchii lui şi astfel aştepta să’i vorbească... — Te simţi bine, dragă? — o întreba Merreday. — Bine — răspunse fata. — Ceialalți încă sunt sănătoși?— Charlie nu se află tocmai bine. Ne temem să nu capete oftică. — Acesta e mare năcaz, ce faceți cu el și unde se află acum ? — A fost în Greenwich dar a plecat mai departe cu vaporul, numai pentru schimbarea de aer. Medicul spune, că ar pute fi scăpat, dacă ’l-am trimite în San Diego, în California, numai cât nu avem parale. El însă voieşte te meargă cu orice preţ şi,să iee în arendă acolo vre-o moşie. — Dar’ Ben ce face? — Face negoţ cu acţii. Pe toţi ne duce în desperare cu aceasta, dar’ el crede că-’şi va pune basă norocului în chipul acesta. — Fără îndoială, astfel şi trâeşte el? — Totdeauna ’i-a plăcut vieaţa veselă, şi el însuşi e plin de vieaţă, doar’ şti tu aceasta, Frank — zise fata cu un fel de mândrie frăţească. — Totul e vieaţă — aşa este. Dar’ tatăl tău cum se află ? — Se simte foarte bine, dar’ a îm- i bătrânit. Vorbeşte-mi însă acum despre tine şi despre Egipet — Eu, mersi, esist şi tot asemenea Egipetul. — Ai stat mult la Londra? în telegrama ta nu ai amintit aceasta. Vineri am sosit acolo. Astfel nu am întârziat mult, nu-i aşa puicuţo ? Astăzi e încă numai Luni. Nu am fost în alt loc decât la Mrs Ives. — îți aduci aminte când ne am întâlnit cu ea la academie ? A fost chiar în ziua când am voit să vedem pe Mr. și Mrs. Bennett. Pe Mrs. Benett ara și văzut-o a doua zi pe scenă. — Bărbatul ei a murit sub ochii mei în Egipt — zise Merreday cu durere sfâșietoare în inimă. — Cât de ușor s’a stins din vieață... Mrs. Ives tocmai Sâmbătă 'mi-a vorbit de el. S'a încercat să-’și alunge din amintire tabloul spitalului din Cairo și a continuat vesel: — A fost o serată cu dans la ea, — dar’ ce mai dans! A început să rîză, apoi a devenit iarăși serios» căși se gândea la cutia cu flori galbine ce o dusese la Miss Lambert şi i-ar fi plăcut să vază cum se trudesc cele două mânuţe ale fetiţei în arangiarea acelora şi că oare a privit la ele cu acelaşi suris şi cu acea espresie întrebătoare a ochilor ei frumoşi, cam atât de mult îi preocupară mintea, pe când şedea aici şi conversa cu Jeanette Galton. Aceasta a aşteptat un moment două, apoi ca şi când şi acesta ar fi fost un punct de program, ’şi a ridicat ochii spre el şi cu voce intimă, dar’ fără patimă l-a întrebat: — Eşti vesel că mă revezi? —* Da, dragă, foarte vesel — răspunse Merreday afabil. Fata ’și-a sprijinit cu îndestulire capul de genunchii lui apropiându se mai mult de el. — Pentru-ce numi-ai scris? Nimic nu m’a îndemnat la aceasta. — Eu ți-am scris în fiecare săptămână și nu am pasat nici o opasiune. Atât de mult doream să primesc scrisori de la tine, din când în când am primit câte o telegramă, — dar’ aceasta e atât de puțin... — Deja in rândul trecut ,ți-am spus — zise Merreday plictisit — că să nu aştepţi dela mine scrisori. Bărbații numai atunci scriu epistole lungi, când sânt ampresați. Și aceasta este o piatră de probă a dragostii. — Și tu nu mă iubeşti ? (Va urma). ■Ktaa lDchestirea„Corila Fratres“. — Două articole. — I. (**). Interesantă şi caracteristică situaţie. A fost de ajuns să se publice în «Tribuna» un articol foarte pacinic despre rolul studenţimii române în cunoscuta federaţie internaţională a studenţilor, şi o vijelie turbată s’a descărcat în tabăra scumpilor noştri compatrioţi maghiari. Presa ungurească, autorităţile universitare, ba chiar parlamentul şi ministrul cultelor şi al instrucţiei publice au aranjat un tărăboi patriotic, de să ’ţi astupi urechile ori să-’ţi tai haina şi să fugi. Apusaţiile de »trădare de patrie«, declamaţiile »despre suveranitatea statului maghiar«, ameninţările cu »cele mai extreme mijloace« — curgeau ploaie, în urma nemaipomenitului atentat ce-’l săvîrşise autorul unui nepretenţios articol de două trei coloane. S’au pus la cale strajnice cercetări printre inocenţii studenţi români de la Budapesta. Deputaţi cu pretenţia de oameni serioşi au cuvăntat despre groaznica primejdie, care ameninţă autoritatea şi siguranţa statului ungar pe urma câtorva şire tipărite. Rectorul universităţii din Budapesta a publicat iute şi de grabă o fulminantă proclamaţie ca pe vremuri de resmiinţă, ameninţând cu eliminarea din toate şcoalele ţării pe acei »trădători de ţeară«, cari vor îndrăsni să respecte actuala organisaţie a federaţiei studenţeşti »Corda Fratres«. In sfîrşit însuşi fudulul ministru Wiassios s’a făcut, la cameră, ecoul aceleiaşi proclamaţii teribile. Domnia sa, ca un om ce s’a învrednicit a fi prin situaţia sa oficială viitorul preşedinte de onoare al congresului studenţesc din Budapesta, ’şi-a permis să meargă şi mai departe. Oricât de ocupat cu trebile ţării,şi-a luat sarcina să reformeze el însuşi actuala organisaţie a federaţiei »Corda Fratres* şi să decreteze, cu de la sine putere, ceea ce pot şi ceea ce nu pot face în sinul federaţiei membrii acesteia. Zelul acestui domn ministru, care de câţiva ani de zile îşi face mendrele de şovinist şi tac şi spânzură la studenţi »trădători de ţeară«, nu se sfîrşeşte nici aici. El a crezut, că este de datoria sa ca viitor preşedinte de onoare al congresului, să calce în picioare întreaga organizaţie a federaţiei studenţeşti, luând — cum se ştie — o atitudine categoric ostilă principiului de naţionalitate etnografică, pe care leasează actualele statute ale menţionatei asociaţii. Aceste, privitor la federaţia însăţi,oare faţă cu secţiunea română a federaţiei, domnia sa a fost şi mai zelos. A stabilit până la cel mai mic amănunt, ce au de făcut membrii acesteia, pentru caşul că sânt cetăţeni ungari. A somat , chiar pe părinţii studenţilor noştri, să insiste pe lângă ei a se potrivi decretelor domnisale, dacă n »ţin la viitorul lor«. Sub acest raport, s’au mai povestit prin presă şi alte ciudăţenii. Aşa ziarele maghiare pretindeau a şti, că dl Wlassios ar fi somat şi pe unul din Metropoliţii noştri, să înduplece pe studenţii români din Ardeal şi din Ungaria a se supune ordinelor din Pesta, că de nu, vor perde toate bursele româneşti câte vor fi asistând în fantasia domnului ministru. Şi ce s-a întâmplat, după toate demersurile acestea, năbădăioase deoparte, temerare de altă parte ? Ceea-ce ştim până acum, e că presa, parlamentul, opinia publică, studenţimea maghiară au iubilat cu chiote şi cu alte asemenea manifestări psihice ungureşti vitejia ministrului şi a autorităţilor universitare, cari au prevenit cu atâta isteţime efectele pustiitoare de ţări ale unui articol inocent. Ear’ studenţimea română din patrie? Ea, ca şi până acum, îşi vede de datoria pe care ’şi-a luat o în chestiunea »Corda Fratres« nu faţă cu dl Wlassics ori dl Văcsey ori dl Sebess, ci faţă cu statutele federaţiunii, şi nu faţă cu studenţimea maghiară, ci faţă cu studenţimea popoarelor civilisate. E adevărat, că doi-trei studenţi români din Budapesta, oameni slabi de înger, s’au presentat ministrului şi rectorului şi au făcut declaraţii »liniştitoare*. Cine însă ar atribui acestui incident copilăresc vre-o importanţă s’ar înşela amar şi s’ar mai face şi de rîs pe deasupra. Intr’adevăr, avea nevoe, fie ministrul, fie rectorul, fie patria, de asemenea declaraţii »loiale*, când cercetările poliţieneşti în contra studenţimii române din Pesta n’au putut da alt resultat, decât demascarea comediei înscenate pentru terorisarea tinerimii noastre? S a dovedit, că nici un student român din Pesta n’are nici o vină în marele complot »iredentist*. Mai trebuiau declaraţii »loiale* ? . .. S’a mai dovedit un lucru, pe care îl pută şti ori ce individ ştiutor de buchi: că adecă nu este scris in Budapesta un articol, care nu s’a scris în Budapesta şi că nici nu’i datat din Budapesta acest articol, care pomenia numele Budapesta numai în titlu! seu »Congresul studenţesc din Budapesta*. Noi înşine o spusesem d’a capa aceasta şi ne mirăm foarte mult, cum de s’au găsit între studenţii români din Budapesta oameni atât de deştepţi, ca să se mai apere în contra ceea-ce nu esista nici măcar pe hârtie! Dar’, în sfîrşit, cum, cum nu — destul că toată comedia în căutarea prin Budapesta a unui autor de articol, care se află departe de Budapesta, a avut şi ea rostul ei. Ne-a confirmat adecă, prin o probă mai mult, care a fost şi care este motivul secret al campaniei Wlassics-Vopsey. Este vechiul motiv al prigonirii şi al terorisării tinerimii noastre, ca ca să nu îndrăznească a face o singură mişcare ca n’ar fi pe voia cutărei utopii naţionale maghiare. Că va şi reuşi acest scop ? Ne îndoim. Ne îndoim, fiindcă tinerimea noastră n’a ajuns încă atât de rău, ca să se găsească la discreţia ori-cărui şachiat şovinist maghiar. Ne îndoim, fiindcă tinerimea noastră n a făcut şi nu face politică, cişi-a făcut şi totdeauna îşi va şti face datoria sa studenţească, fie la studiu, ca cetăţeni ai universităţilor maghiare, fie înCorda Fratres“, ca membrii ai acestei federaţiuni, fie în alte asemenea situaţii ce n’au nimic comun cu politica. Aceasta este atitudinea tinerimii universitare române şi numai aceasta poate fi. Esplicaţii mai detailate nu-i nevoe să dăm noi, aici. Le vor da, când va fi timpul, studenţii români. Le va da — în ce priveşte congresul dela Pesta — secţiunea română a federaţiei, unde studenţii români din regat se găsesc împreună cu studenţii noştri nu din politică, nu din iredentism — ci din respect faţă cu actuala organisaţie a federaţiunii, faţă cu care diclassics şi toată tovărăşia şovinistă maghiară au luat o atitudine, pe urma căreia vor mai avă de înghiţit găluşte scumpii noştri comparioţi. Sibiiu, 14 Aprilie 1902. Convocarea delegaţiunilor. »Monitorul oficial« publică autografele Maiestăţii Sale, prin care delegaţiunile sânt convocate pe ziua de 6 Main la Budapesta. Autografele sunt adresate ministrului de externe Goluchovsky şi celor doi prim-miniştri, lui Dr. Mürber şi lui Széli. Sinod electoral sârbesc. Alegerea de episcop sârbesc pentru scaunul vacant al diecesei de Timişoara, după cum se anunţă, se va face în ziua de Sf. Gheorghe, pe care zi patriarchal Brancovici, a şi convocat deja sinodul. Candidatul lui Brancovici este nepotul ■eu, Dr. G. Letici. Un alt candidat serios e G. Vidiczky. Afară de aceştia ■unt luaţi în combinaţie Ant. Jancovici, priorul mănăstirii de la Krusedol şi I. Zeremski, cari însă au puţine şanse de reuşită. De la lilgă. Cum este ştiut, un Maiu se va ţinea la Bucureşti congresul anual al Ligei culturale. în vederea acestuia, comitetul central al Ligei s-a întrunit ieri Duminecă, ocupându-se cu chestiunile ce vor face obiectul discuţiunilor în congresul din Maiu, Prusii şi Polonii. In şedinţa din 11. o. a camerei prusiace s’a adus din nou în discuţie chestiunea polonă, în legătură cu desbaterea proiectului de lege despre căile ferate. Deputatul Grabski a criticat aspru disposiţiunea prin care personalului aplicat la căile ferate li se interzice folosirea limbei polone. Faptul acesta nu numai că e contrar constituţiunii, dar e şi o adevărată şicanare a publicului călător, mai ales pe liniile din provinciile de lângă marea caspică. Tot atât, de condamnabilă şi ridicolă este şi interzicerea vinderii de ziare polone pe la gări. Ministrul căilor ferate răspunde, că guvernul nu are nimic contra, dacă funcţionarii de tren în conversaţie privată cu călătorii folosesc limba polonă, dar nu poate fi aplicat nimeni nici barem ca muncitor de tren, dacă nu posede limba germană. Ce priveşte vinderea ziarelor polone, să nu se mire nimeni, că este interzisă, de oarece acelea »agită dintr’un mod estraordinar contra Nemţilor. — Lupta de esterminare, pornită de guvernul din Prusia contra Polonilor, se vede, că trece şi cele mai neînchipuite estremităţi. Nou candidat in Abrud. La mandatul din Abrud s’a mai găsit un aspirant: canonicul Dr. Komlóssy Ferencz, tot guvernamental. Astfel lupta va decurge probabil între Komlóssy şi Jidanul Rosenberg Gyula. Românii observă o ţinută corectă şi doamnă, neamestecându-se în pleava patriotica. Nr. 61 NOUL TARIF VARAJ,. Prin i-mini- Mrul austriac, Dr. Körber, a avut Sâmbăttă în Budapesta o consfătuire de patru ore cu Széll Kálmán asupra noului tarif vamal I autonom a altor chestiuni pendente din- I tre Austria şi Ungaria. Consfătuirea s’a I continuat şi ieri. Comisiunile regnicolare croate — după cum se telegrafiază din Zagreb, — sunt convocate la şedinţă pe ziua de 17 Aprilie n. Ciangăii. Guvernul maghiar nu se mulţumeşte cu colonisarea Secuilor şi a Ciangăilor din patrie prin ţinuturile locuite de naţionalităţi, ci aduce şi Ciangăi din Bucovina. Astfel se vesteşte, că peste 30 familii de Ciangăi bucovineni au plecat spre Ungaria, şi se vor aşeza în comuna bănăţană Bocşa, unde au primit dela guvern păment sub cele mai favorabile condiţiuni. Adecă e lumea Ciangăilor şi a Secuilor in Ungaria. Din dietă, ln şedinţa de alaltăieri s-a continuat desbaterea budgetului de culte şi instrucţie publică. Rătkay îşi arată indignarea pentru protestul archiepiscopului Stadler din Saraievo în chestia Girolamo, care a declarat pe Maghiari de duşmani ai Croaţilor. Aşteaptă o declaraţie din partea guvernului. Continuând cere statificarea şcoalelor poporale, cari sânt în ţinuturile locuite de naţionalităţi cuiburi de agitaţie, fiind controla statului insuficientă. Wlassics comunică, că îndată ce s’a aflat despre cele susţinute de Stadler, ministrul president s’a adresat la forul competent cerând lămuriri corăspunzătoare şi pentru cazul, că s’ar dovedi de adevărat, că archiepiscopul din Saraievo a vorbit în felul relatat de presă, a cerut satisfacţie completă. Szemere se plânge, că la universităţile maghiare se creşte un proletariat intelectual şi că studenţii se ocupă de căte toate, dar numai de studii nu. Revai cere îmbunătăţiri pe terenul ocupaţiunilor productive, Ragályi se întrepune pentru uşurarea sarcinilor, ce trebue să poarte biserica protestantă pentru bisericile şi şcoalele ei Prelatul Molnár cere ştergerea interconfesionalităţii. Contele Eugen Zichy vorbeşte în favorul desvoltării artelor. Noue orizonturi. Cu acest titlu »Epoca« de ieri 31 Martie st. v. scrie următoarele: Pentru oamenii cari vorbesc aceeaşi limbă, literatura naţională e un patrimoniu de onoare, care, trecând peste graniţele politice, ii uneşte într’o naţionalitate puternică prin comunitatea sentimentului şi a aspiraţiunii. Astfel, în vechime Homer fusese legătura între Greci; Alexandru, învingătorul Atenienilor, era mândru de a împărţi cu cei învinşi adoraţia lui pentru Iliada. Văzurăm unitatea Germaniei răsărind sub ochii noştri din admiraţiunea comună pe suflarea germană păstra lui Schiller şi lui Goethe. în lipsa unei capitale, Italia în cursul atâtor secole ară de capitală cultul lui Dante, car’ Biblia de 2000 de ani e singura patrie a unui neam fără ţeară: poporul jidovesc; între noi, soartea a pus barieră Carpaţii, dar’ cugetul’ sboară peste piscuri de munţi; despărţirea fisică nutreşte dorul unirii de suflete. Baioneta gendarmului înăbuşă strigătul dreptăţii, ordonanţa solgabirăului suprimă conştiinţe, dar’ ei sânt neputincioşi in faţa admiraţiunii noastre pentru creaţiunile geniului românesc şi nu pot împedeca se vibreze imnul »Deşteptării« în furtdul inimelor noastre.