Tribuna, iunie 1902 (Anul 19, nr. 100-118)

1902-06-01 / nr. 100

Anul XIX. ABONAMENTELE Pentru Sibil«­­ 1 luni 1 cor. 70 btnl, «/* *» 5 cor.« */» »» 10 cor.,1 an 30 cor Pentru ducerea la oaai cu 30 bani pa luai mal mult Pentru monarchie : 1 lună 3 cor. 40 bani, '/» an 7 cor., 'j. an M cor., 1 an 88 cor Pentru România gil atrob­btate:­­/, «n 10 franci, an 20 frauci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. Sibiiu, Sâmbătă 1/14 Iunie 1902 * mm INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 14 bani, a doua-oară 12 bani a traia-oară 10 bani. Redacţia şi administraţia: Strada Poplăcai Nr. 15. Se prenumără la ponte şi librării. In RomAnia abonamentele se fac la Agenţia de Publicitate Carol Schulder Bucureşti, strada Şelar, 10. Epistole nefrancate se refuai. — Manuscripte nu se Înapoiază. Numeri singuratici a 10 bani să vând în Sibiiu, la librăria »Ti­pografiei«, societate pe acţiuni. — In Alba-Iulia la librăria Weiss Bernat »la loterie«. Solidaritate de rassă. împăratul Germaniei a devenit cea mai curioasă figură dintre capetele în­­coronate. El este o adevărată întrupare a îngâmfării naţionale a Nemţilor. Stea­gul pangermanismului nici­odată n’a fâl­fâit atât de puternic, ca în mânile lui Wilhelm II. Vorbăreţ din fire, împăratul G­ermaniei nu scapă o singură opasiune, ca să nu pronunţe vre-un discurs, care apoi să producă sensaţie in lumea întreagă. Cine vorbeşte mult, fie ori­cât de genial, trebue să spună şi cuvinte ne­socotite. Şi împăratul Wilhelm are multe vorbiri puţin rumegate, dintre cari re­levăm numai toastul ţinut in Budapesta, in care a apoteosat naţia maghiară. Nici-odată însă n’a vorbit nici el, nici alţi suverani cu atâta lipsă de fapt — ca să nu folosim altă espresie — ca mai zilele trecute la Marienburg. împăratul Wilhelm in vorbirea sa din Marienburg a calificat lupta de le­gitimă apărare naţională a Polonilor din Posen de obrăznicie polonă şi temeri­tate sarmatică. In veacul al XX-lea să se găsească un suveran, care despre o parte a su­puşilor sei să spună astfel de vorbe, în­tr’adevăr este uimitor. împăratul Wil­helm II. se vede, că e în credinţa, că trăeşte pe vremea feudalismului, când popoarele erau considerate de avere pri­vată, ca nişte turme de vite. Aprins de entusiasmul pangermanismului, el voeşte să apară la faţa lumii ca un Dumne­zeu, de al cărui glas se tremure până şi st&ncile. „ E frumoasă ambiţiunea naţională şi la suverani, şi Intr’un stat naţional se repere chiar, ca suveranul să nu­trească în sufletul seu o astfel de mân­drie. Gând însă sub sceptrul unei di­nastii sânt unite pentru vieaţa de stat popoare de origine şi limbi diferite, da­­torinţa Suveranului este să ocrotească deopotrivă aspiraţiunile tuturora. Dar’ împăratul Wilhelm ’şi-a uitat de acest principiu al înţelepciunii de cârmuire împărătească, împăratul Wilhelm a călcat în pi­cioare cele mai sfinte sentimente ale Polonilor. Atacurile urmate contra lui pentru acest fapt lipsit de toată tactica, nu are să pună în uimire pe nimeni. In momentul, când un suveran se sco­­boară de pe piedestalul tronului şi, în­­trftnd In politica militantă voeşte, să-­şi cotroleze voinţa asupra popoarelor sale, — înceată privilegiul de a nu fi luat la cea mai aspră critică, ca ori­ce poli-­­ tician de partid.­­ In statele constituţionale tocmai acesta este rostul responsabilităţii mini- i­steriale, ca Suveranul să guverneze prin miniştri şi aceştia să ţină apoi piept eventualelor atacuri provocate de ac­ţiunile de guvernament. Un domnitor înţelept trebue să stee sus deasupra partidelor, să nu-­şi facă din convingeri marfă de stradă. Numai astfel inviola­bilitatea devine un eflux natural al res­pectului, cu care supuşii trebue să se poarte faţă de capul statului. De toate acestea împăratul Wilhelm nu­­şi-a adus aminte, când aprins de şampania din Marienburg, a ridicat un toast, care a tăiat adânc nu numai în inima Polonilor prusiaci, ci a tuturor Slavilor, aşa zicând. Că vorbele lui Wilhelm II. au jig­nit pe toate popoarele slave, se vede din răsunetul ce ’l au avut. Polonii din Posen sânt încătuşaţi. Ei n’au putut înfiera vorbele stăpânu­lui lor după merit. Au făcut-o însă aceasta Cehii în Reichsrath­ul din Viena, prin organul radicalului dr. Klofac. împăratul Germaniei a păşit pe coada greblei şi ’l-au lovit dinţii în nas. Cehii, cari astăzi dau tonul aşa zicând în lupta naţională a popoarelor slave, au sărit ca muşcaţi de şerpe, auzind de vorbele rostite la Marienburg, dându le o calificare, care numai măgulitoare nu este pentru un cap încoronat. Faptul ace­sta este o puternică dovadă despre so­lidaritatea popoarelor slave, în care sâ­­ lvaţi acum şi Polonii, în tre­­cut, lăsaţi la o parte din ori ce combi­­naţiune. A protesta contra voinţei absolu­tiste, vină ea din ori care parte, în nu­mele unui popor întreg, este lucru demn, just şi cinstit, ori ce s’ar zice despre es­­preside, fără îndoială tari şi nu prea parlamentare, folosite de deputatul ceh dr. Klofac la adresa lui Wilhelm II. Insămnătatea vorbelor de protes­tare rostite din partea Cehilor prin or­ganul lui Klofac contra împăratului Germaniei, intrece mult gradul unei sen­­zaţii politice, pe care presa servilă redi­­giata de Evrei voieşte să o presinte ca un scandal incalificabil. Trebue să ne gândim, că Germa­nia este aliata monarchist noastre. Şi acaasta alianţă va pierde colosal din valoarea ei. Îndată ce Slavii din Austria, cari formează un puternic element în imperiul habsburgic, vor lua poliţie ho­­tărîtă contra triplei­ alianţe, sub egida căreia în Prusia se sugrumă Polonii, în Austria Germanii vor să ţină eghemo­­nia, care în Ungaria guvernul maghiar foloseşte întreagă puterea statului pen­tru a nimici pe Români, Slovaci, Nemţi, şi Sârbi. Cu astfel de vorbiri, ca cea rostită în Marienburg, nu se pot c câştiga simpa­tii, vină ele chiar de pe buzele lui Wil­­­­helm II. Astăzi toate popoarele din lume, ajunse la conştienţă de sine, luptă pentru libertatea naţională, şi acestei­­ lupte de naturală desfăşurare a forţelor de rassă nici capetele încoronate nu-­i permis să se opună. Dacă peste tot cândva, apoi în tim­pul nostru fără îndoială suveranii au lipsă de cea mai intimă şi sinceră ali­pire a supuşilor. Căci a trecut timpul întunerecului, când popoarele puteau fi cârmuite după oapriţiile curţilor domni­toare. Lelaţia dată de Klofac împăratului Wilhelm merită să fie obiect de medi­­taţiune. Glasul lui Klofac este signalul lup­tei de apărare, este un apel la alergarea în şirul de luptă a tuturor Slavilor contra pangermanismului profesat cu atâta fervenţă de Wilhelm II. Este o dovadă puternică despre solidaritatea de rassă, de care sânt pătrunşi Slavii de pretutindenea. Această frumoasă dovadă de solidaritate poate servi de model tu­turor popoarelor apăsate şi ameninţate cu desnaţionalizare din partea alchimi­ştilor politici, cari orbiţi de şovinism nu observă anachronismul în care se gă­sesc, când în veacul al XX lea vorbesc în ton medieval. —I. FOIŢA „TRIBUNEI“. INIMA LUI DINCU. De Maxim Oorjkil. (Urmare). Şi aşa, bătrâna incepu: »Pe vremile cele bune din trecut, trăiau undeva, afară de lume, oameni; pe unde? nu mai ştiu nici eu. Dar’ ceea-ce mai ştiu, e că ţeara oamenilor acestora era împrejmuită de trei părţi cu codrii mari, car’ dinspre partea a pa­tra se întindea pustia cea mare. Oa­menii aceştia erau veseli, liberi şi voi­­nici, şi n'aveau nici o trebuinţă; a bună seamă vor fi fost Ţigani. Odată numai ce isbucniră pe acolo turburări; cum, cum nu, neamuri străine năvăliră asu­pra lor şi-’i goniră în hăţişul cel mare al codrului. Numai Intunerea şi mooirle ■ă găsiau pe acolo, căci codrul era atât de străvechiu, încât crengile cari se în­­d­lceau una într'alta, ascundeau cerul şi razele sfântului soare nici că puteau străbate până la mlaştini. Dar­ dacă ele totuşi rătăceau vre­odată pe umedul pământ, atunci se făcea o năpaste de ciumă, de muriau oamenii Unul după al­tul. Femeile şi copilaşii plângeau, jalea se coborî peste toţi şi bieţii oameni în­cepură să se gândească cu grije la moar­­tea lor. Vorba era, să părăsească codrul fără nici o zăbavă. Două căi le stăteau la îndemână. Una înapoi, dar’ aceasta o păziau vrăjmaşi tari şi răi; ceealaltă drept înainte, dar’ aceasta o coperiau mari şi străvechi copaci, ale căror crengi se încâlciau la vîrfuri şi ale căror rădă­­cini, crescuseră una într’alta în nămo­lul cel fără de fund. Amurgul stăpâni codrul ziua întreagă şi copacii stăteau nemişcaţi şi tăcuţi ca nişte urieşi de peatră. Seara, când focurile se aprindeau, oamenii se înghesuiau şi mai mult lao­laltă. Zi şi noapte, ei se vedeau încun­­juraţi de un cerc de copaci urieşi, cari păreau gata să-­i prăpădească, pe ei, oa­menii cei liberi, obicinuiţi cu pustiurile largi şi fără de hotar. Şi mai înfrico­şat era, când vijelia cutremura virfurile acestor urieşi şi codrul întreg părea că repeţeşte ameninţarea aceasta; era ca o litanie la mormântul acelora, cari tre­­buiră să-’şi caute adăpost chiar aici. Dar’ erau oameni voinici, gata să lupte cu învingătorii lor până la puţit; numai să moară in luptă nu puteau, căci erau păzitorii unor sfinte legi, şi cu moartea lor s ar fi perdut şi pomenirea acestora. De aceea răbdau mereu şi aşteptau adânciţi în gânduri, in mijlocul vijăitu-i lui codrilor şi în aerul îmbîosit de ciumă.­­ Nici femee, nici muncă nu prăpădeşte trupul şi sufletul atât de rău ca un gând greu, care suge sufletul ca­­un şerpe ve­ninos... Neliniştea aceasta fără sfîrşit slăbia şi puterile bieţilor oameni... O spaimă mare îi cuprinse. Desnădejdea cutropi pe femei, cari booiau şi pe băr­baţii morţi de ciumă şi soartea celor rămaşi în vieaţă. Vorbe de groază în­cepură a se auzi prin codru, mai întâiu trăgănate şi slabe, apoi tot mai puter­nice... Bărbaţii voiau deja să se arunce în faţa vrăjmaşilor, să se jertfească şi pe ei şi libertatea lor; nici chiar robia nu-­i mai spăimânta... Atunci se ivi Dineu şi el singur mântui neamul întregi« Se vedea, că bătrâna povestise de multe­ ori basmul despre inima de foc a lui Dineu; trasele îi curgeau de pe buze una după alta regulat şi uniform, şi vocea ei tare, fără timbru, îmi sensi­­biliza limpede vijăitul acestui codru în­fricoşat, unde muriau acei oameni în mijlocul unor miasme veninoase. .. Săr­mani isgoniţi l­a Dineu era tinăr şi frumos. Oa­menii frumoşi sânt totdeauna viteji. El se întoarse cătră tovarăşii lui şi le zise : »Numai cu gândul nu poţi mişca o peatră din oale. Celui-ce nu încearcă nimic, nici nu li­ se isbândeşte nimic. De ce ne prăpădim noi puterile noastre cu gândurile şi cu jalea? Deşteptaţi-vă! Să­­ mergem Înainte prin codru de-a drep­­tul, oare să n’aibă el hotare? Toate in lumea asta au un hotar. Deci sus ini­mile ! La drum! Ura!...« Ei se uitară la Dineu şi înţeleseră că el era cel mai bun între dinşii; car’ în ochii lui strălucia tărie şi flacăra pu­ternică a voinţei. »Să ne conduci tu!« zise el. «Şi el îi conduse«. Bătrâna se opri şi îşi aţinti ochii in pustie, unde se făcea tot mai intu­­nerec. Schinteile inimii de foc a lui Dineu luminau in depărtare şi sămănau unor flori de aer înflorite pentru o clipă. .. »Aşadar, Dineu se puse in fruntea tovarăşilor lui. Uniţi cu toţii, ei o luară la drum, plini de încredere în căpetenia lor. Dar­­oalea era grea! întunecime şi mlaştini păseau gurile lor, cari vărsau ciumă şi venin, gata să le înghită vieaţa. Copacii inchideau calea ca nişte puter­­nice ziduri. Crengile se încolăciau ca şerpii, rădăcinile se întindeau răsucite peste întregul tărîm, fiecare pas cerea nenorociţilor sânge şi sudori. Astfel în­aintară ei multă vreme... Codrul se fă­­cea tot mai des, incet-incet sfîrşiau oa­menii din puteri. Un murmur se ridică împotriva lui Dineu; câte Unul striga: »El este tinăr şi nepriceput, el n’a fă­cut bine ceea-ce a făcut!« Şi ceialalţi I întăriau şi ei aceste spuse. El însă mer- I gea curajos şi liniştit — tot inainte. Dar’ dela o vreme, numai ce se despărcâ o vijelie asupra codrului, se făcu o beznă înfricoşată şi năbuşitoare. Era aşa de întunerec, de par’că s'ar fi adunat toate nopţile lumii aici. Abia pas cu pas şi pe dibuite se străcurau oa­menii printre copacii cei uriaşi; fulgere groaznice străluciau de orbian; copacii legănaţi de puterea vijeliei hăuliau un căntec urit, urît de mana focului; din când în când, fulgerele luminau codrul cu o rece lumină albăstrie, care pieria cât ce se ivia şi care umplea sufletele oamenilor cu spaimă şi cutremur. Co­pacii luau chipuri de om şi-­şi întindeau lungile braţe sucite cătră cei-ce încercau să se desprindă din întunerec. Părea ca-şi-când dintre umbrele adânci ceva ar privi spre ei, — ceva inf­ricoşat, ne­gru, rece. Calea era grea şi oamenilor, istoviţi, le pieri curajul. Dar’ ei se ru­şinau să-’şi mărturisească slăbiciunea şi într’o pornire de mânie se Întoarseră cătră Dineu. Antâiu începură să-’i arunce în faţă nepriceperea lui. Dar’ în curând se opriră, şi in in letul de triumf al codrului şi in mij­ti­cul fulgerelor orbitoare, obosiţi şi mâ­nioşi, ei incepură să blasteme pe acela, care-’l conducea. (Va urma). —======-6­­====3— Sibiu, 13 Iunie 1902. Crisă ministerială în Viena. Ministrul ceh, dr. Rezek,­­şi a presen­­tat M. Sale abzicerea. Clubul depu­taţilor cehi anume ’şi-a înaintat prim­­ministrului Korber pretensiunie for­mulate in şese puncte, dintre cari inse Korber n’a voit se accepteze pro­punerile referitoare la chestia lim­bilor şi la scăderea dării de pă­­mânt. în urma acestei declaraţiuni, Cehii au decis să obstrueze proiectul de lege despre darea asupra bile­­telor de călătorie. Pentru caşul ace­sta Cehii tineri au şi insinuat deja 10 proiecte de urgenţă, între cari unul referitor la schimbarea constitu­­ţ­inii. Această atitudine a Cehilor se­­­sice, că e l ar fi făcut pe Remek se ese din cabinet. Abzicerea lui Rezek între împrejurările actuale va ave urmări foarte neplăcute pentru guvernul au­striac, c­are şi de altfel este paralizat d­in acţiunea sa din partea parlamen­tului. I­n dietă. Şedinţele de alaltă­ieri şi de ieri au fost ale interpelaţiuni­­lor. înainte de acestea s’a primit pro­iectul de resoluţiune al comisiunii de imunitate, care propune, ca să se de­clare, că imunitatea deputaţilor Rătkay şi Kubik n’a fost violată. Camera pri­meşte. — Széli răspunde apoi la inter­­pelaţiunea lui Rákosi Győző referitoare la »Tingel-tanger-urile germane din Bu­dapesta, la a lui Lengyel în chestia mo­numentului lui Kossuth, la a lui Papp Z, care declarase, că noul edificiu al parlamentului nu plăteşte nimic. Nes­si a interpelat despre sfinţirea steagului celui nou al regim. 51 de inf. din Cluj, plângânduse, că emblema Ungariei e vî­­rîtă printre celelalte embleme ale ţărilor austriace, ca şi­ când Ungaria n’ar fi un stat deosebit. Szék­ ii răspunde, că încă nu s’a putut afla o emblemă potrivită, care să scoată, în afacerile comune, la iveală starea actuală de drept public a Ungariei. La interpelarea lui Csávolszky în privința convenției de zăhar din Bruxala cere Széli să se aștepte ratifi­carea ei.__ .jam--­UN NOU ATENTAT CONTRA LIMBEI. Ministrul Wlassics a dispus — după­ cum comunică „ Pol. Ért.“, — că instrucția religiei să se facă în școalele de stat în limba­ maghiară. Escepţie să se facă numai pentru al. I0 şi 11, dacă limba maternă a majori­tăţii elevilor e nemaghiară. Acest nou ucaz poartă tim­brul ilegalităţii, lovind în auto­nomia, garantată prin lege, a bisericei române. Anchetă administrativă. In ministerul de interne s-a început ieri an­­cheta conchemată de prim-ministrul Széll Kálmán, ca ministru de interne, pentru stabilirea legii de punere în prată a re­formelor administrative. Mai mulţi fis­­pani au sosit dej­a în capitală să fee parte la aceste consfătuiri. Investiri. In şedinţa comisiunei finan­ciare, ministrul de finanţe Lukács Lasló a pre­sentat un proiect de învestiri de stat, cari vor mistui 150 - 200 milioane coroane. Lucrările pen­tru realizarea acestor învestiri vor începe timpul cel mai apropiat. Nr. 100 Imprum­­ut bosniac. Pertrac­tările referitoare la contractarea unui împrumut de 75 — 80 milioane pentru edi­­ficarea liniilor ferate bosniace au înce­put deji. Cei trei miniştri de finanţe Eoltay, Böhm-Bawerk şi Lukács încă n’au stabilit deplin condiţiunile contrac­tării acestui împrumut, atâta insă e ho­­tărît, că apelul de subscriere se va face în Germania, Francia şi Austro-Un­garia. MANDATUL DIN BOROD­IN­EU. Curia din Budapesta a respins petiţiunea dată contra mandatului din Boroş-Ineu. Lăţirea maghiarismului. Foile şoviniste constată cu vădită bucurie, că maghiarismul prinde tot mai mult rădă­cini îndeosebi printre Şvabii din Bara­nya. Singur Serbii sânt mai renitenţi, până şi păreţii şcoalelor îi sugrăvesc in colori naţionale. Astfel de rezultate sa constată şi in Badea, deşi, după-cum mărturisesc tot foile maghiare, acest re­­sultat este numai o rază palidă în­­în­­tunerecul pangerman­. Cam acesta este adevărul. Nouă lege de presă în Austria. Prim-ministrul austriac, dr. Kerber, a presentat in şedinţa de alaltăieri a Reichsrath-ului noul proiect al legii de presă. Mişcarea antigermană a Po­lonilor. Cunoscuta vorbire ţinută de împăratul Wilhelm la Marienburg a pro­dus iu sinul Polonilor o vie mişcare. Păşirea pasionată şi necruţătoare a Îm­păratului german faţă de Poloni a agi­tat in mod extraordinar şi pe Polonii din Galiţia, cari s’au afirmat totdeauna de cei mai mari sprijinitori ai triplei alianţe, întreaga Galiţie se pregăteşte de un veto puternic, care este îndrep­tat nu numai în contra împăratului ger­man ci şi în contra triplei alianţe. Intre altele Polonii proiectează să trimită re­gelui în aceasta causă şi un memoriu. Ziarul »Fremdemblatt« scune, că un ziar polon aduce ştirea, că ambasadorul ger­man a făcut demersuri ca să nu se convoace dieta provincială polonă din causă că se vor face demonstraţiuni an­­tiprusiace. Alegerea de episcop în Arad. După­ cum am anunţat la timpul seu ieri s-a ţinut alegerea de episcop în eparchia Aradului. Alegerea a fost pre­zidată de I. P. Sa metropolitul I. Me-

Next