Tribuna, octombrie 1902 (Anul 19, nr. 180-200)

1902-10-24 / nr. 196

Anul XIX. ABONAMENTELE Pantru Siblia : 1 luai 1 oor. 70 bani, */* *a s oor., */« an 10 oor., X an »0 eor Fentrn daoerae la, eşuai ea 80 baai pe Inai ma! asalt S*«sniras siîaiaarflfei« j 1 Snnâ 2 eor Í0 ba«!, '/, an 7 oor, ac U eor, Í aa 28 oor Pentru Boaaaaia și «trim­ătate, */, an 10 franci, */, an 30 fraaoi, I an 30 frânei. Abon&suentale se fan numai jilătinuu-fta Snalnie. Sibiiu, Joi 24 Octomvrie (6 Noemvrie) 1902 îNr. 196 INSERȚIUNILE Da­­ir sarmoaâ prima-dali li bani, a doua­ oară 12 baai a ti-tia-pari 13 bani Sedsffiţia fi administraţia: Strada Peptai Nr. 1& He prrniuaîrS lu p»»tr si Khrftril. in it o miala abonamentele se fac la Agenţia de Publicitate ('arol Schulder Bucureşti, strada Doamnei 23, etajul I. Epistole nefrancate se renuaă. — Manuscripte nu se inapoiase. Numeri singuratici i 10 bani br vfind în Sibiiu, la librăria »Ti­pografiei«, societate pe acţiuni. — In Alba-Iulia la librăria Weiss Bernat »la loterie«. Barbarism modern. ii. Ni se impune acum întrebarea că ce poliţia ocupă Maghiarii între popoarele Europei în privinţa gradului lor de ade­vărată civiniaaţie? De Candolle ae exprimă astfel de­­apre ei: »Poporul maghiar se deosebeşte atât de Germani cât şi de Slavi. Ca stră­bunii lor din Asia, Hunii, şi Maghiarii urăec dealurile; numai pe pustele mari le place să trăească, pe cari le pot pu­­treera călare pe caii lor«. Descrierea aceasta în ce priveşte formele esterne abia se mai potriveşte la Maghiarii de azi. De când contele Gedeon Ráday cu toate mijloacele drastice şi inguiaitoare a estimpat ultimele rămăşiţe de roman­tism al betyarilor de pe pustă, au trecut câteva decenii. Azi pusta e prefăcută în agri şi betyarul de odinioară a’a de­dat cu coarnele plugului. Maghiarii se îmbulzeau tot mai mult spre oraşe în cari dări de bogate instituţiuni, cari do­vedeau un oare­care progres eatern în ale civilisaţiunii. Ar trebui însă ca numitul filosof să vie între Maghiari, să-i studieze de aproape şi atunci ar vede că în ce pri­veşte psichologia poporului maghiar, în­chinările lui spre humanism, spre res­pectarea dreptului şi libertăţii popoare­lor conlocuitoare. Maghiarii sunt întru toate asemenea popoarelor germanice. Aceeaşi aroganţă naţională, esclusivism de rassit, închinare spre hegemonie şi spre acte de violenţă. Ba Maghiarii seamănă până într’un fir de păr cu Englezii şi Prusiacii, chiar şi în privinţa hippcrisiei, când e vorbă de a se presenta în afară cet mai libe­ral popor din lume. In privinţa asta într'adevăr îţi vine să râzi ironic când ceteşti prin foi pă­rerile, ce le au unele faţă de altele toate popoarele opresoare. Germanul bunăoară condamnă pe Englezi şi se scandalizează de purtarea lor făţă de Buri, în acelaşi timp însă aplică aproape acelaşi procedeu faţă de bieţii Poloni din Posen. Tot astfel cri­tică Ruşii pe Maghiari pentru purtarea lor violentă faţă de naţionalităţi pe când la ei acasă biata Finlandă trage de moarte sub loviturile pnntei. Maghiarii îi condamnă şi pe Nemţi şi pe Ruşi, ba ■Ant în stare să cânte ditirambi de laudă bieţilor Buri, ceea-ce însă nu-­i împedecă să declare răsboiu de ssu­rpare naţionali­tăţilor conlocuitoare. Toate aceste contraste stridente mă fac să cred, că în privinţa em­­lrtaţiei po­poarele germanice, apoi Maghiarii şi Ruşii se află într'o periodă de trecere. În sufletul acestor popoare a în­colţit sămânţa de echitate, justiţie şi hu­manism, aruncată acum 100 de ani de Francezi, dar­ şi instinctele barbare ca egoismul, volnicia, încă nu vreau să se dee învinse. De aici vine deoparte însufleţirea lor platonică pentru numitele idei şi con­damnarea celor cari lucră împotriva lor, de aci vine de altă­ parte şi practica toc­mai contrară, când e vorba de propriile Interese. La focul care arde sub spusă is­­bucneşte din când în când în sufletul lor barbarismul, peste care nu s'au aşe­zat decât 9—10 straturi sau veacuri de divinizaţie. O astfel de isbucnire de barba­rism şi totodată o clasică ilustrare a ce­lor susţinute până acum le formează ar­ticolul apărut în numărul din 26 Ost în fruntaşul ziar maghiar »Budapesti Hírlap«. E un articol scris de un di­stins publicist de ai lor. E ţinut la nn nou academic şi astfel deja pentru mo­tivul acesta merită atenţiunea ce­­i-o dăm. Autorul lui pornind din premisa falsă, că poporul maghiar e ameninţat în asistenţa proprie din partea duşma­nilor interni, spre a-’i mântui face pro­punerea, că ţăranului maghiar, numai ţăranului maghiar, să ’i­ ss dee pământ cât de mult ca să nu piară Ungaria. Ear’ pământul de unde că ii ia din alt loc, decât dela Nemaghiari? Citez verbal: „Din pământul aflător in posesiunea Nemaghiarilor şi a celor cari nu vreau să se ma­­ghiariseze, trebue dat tot anului maghiar“. Ca să fim auzit trebue să spunem şi aceea, că autorul nu se gândeşte la o confiscare a bunurilor Nemaghiarilor, ci numai la o »ispropriare« sistematică din partea statului, ceea ce însă e tot una. Cine nu vede In ideea aceasta ace­laşi principiu al celui mai tare, care a stăpânit sufletele şi gândirile Maghiari­lor de acum 1000 de ani? Nu avem pământ? Dar’ ia ce e bun pământul naţionalităţilor conlocuitoare? întrebarea nu e aceea, că avem drept sau nu, ci că suntem noi mai tari de­cât ele. Drept de proprietate, justiţie, hu­manism sunt ce-­i drept doctrine sublime, dar d e păcat da moarte să ţii cont de ele, atunci când e vorba de viitorul şi asistenţa neamului. Aceasta e esenţa resonării din ar­ticolul menţionat. Cu toate aceste au­torul cu tot avântul de barbarism par’că simte, că z ce o vorbă prea-prea, că doc­trinele acele nu se pot da la o parte numai aşa netam-nesam. Ii vine în minte, că poate însuşi poporul maghiar In care încă a încolţit un simbure de o adevărată civilisaţie, nu ar consimţi ca să se întoarcă iarăşi la starea de acum 10 veaouri şi să năvălească cu puterea peste bunul naţionalităţilor conlocui­toare. De aceea a recurs la o sofiimă, la un fel de titlu da drept. Mult n’a trebuit să caute după acest titlu, care ’l-a aflat de-a gata la vecinii lor prusiaci. N’a trebuit decât să ’l copieze. Ne aducem anume aminte, că mai acum 2—3 ani, când s’a fost început goana cu dinadinsul faţă de Polonii din Posen toate ziarele germane erau pline da aşa numitul »Polen Gefahr«, adecă de peri­colul ce ar fi ameninţând din partea Po­lonilor. Curat povestea lupului cu mielul. Lupul se plânge, că mielul îi tulbură apa, deşi lupul e din suc. Auzi vorbă! 40-50 de milioane de Germani pericli­tate de 3-4 milioane de Poloni? Nu ştii să rîzi de cei dintâiu, ori că plângi de mila bieţilor­ Poloni. Ca titlu de drept însă face mult. Nu auzim şi azi la noi zi de zi despre pericolul ce-­i ameninţă pe Maghiari din partea naţionalităţilor? Şi pentru-ce? Pentru că datele sta­tistice au constatat, că în decursul alor zece ani prin un proces natural de asi­milare, urmare a conlocuirii paşnice alor d­­erite rasse. Maghiarii ar fi câştigat cu ceva mai puţine sate dela Nemaghiari decât câte s’au pierdut în favorul ace­stor din urmă. Astfel şi autorul­ articolului din che­stiune, care însuşi e născocitorul idea­lului cam grandoman numit »imperialis­­mul maghiar«, care şi de­şi predică ne­cesitatea de­ a înghiţi cu o şi mai iute toate naţionalităţile ca pe ruina lor să se ridice statul maghiar cu 30 de mili­oane de maghiari genuini, zic, autorul acestui articol încă nu se afieşte să -şi ia refugiul cu o adorabilă ipocrisie, ia sofisma despre pericolul ce ameninţă pe poporul maghiar din partea naţiona­lităţilor. El resoneaza în modul următor: Doctrinele mari sublima de huma­­nism, justiţie, libertate susţin că : »Fiat iustitia pereat mundus.­ De­oare­ce vise Ungaria id est Ma­­ghiarii numai aşa se pot apăra de pe­ricolul ce ameninţă din partea naţio­nalităţilor, dacă faţă de aceste se vor abate dela principiile de mai sus cu toată părerea de rău, cu toată stima ce de altcum au faţă de numitele doctrine şi adevăruri eterne, totuşi trebue să le abandonezi, pentru că dacă nu piere Ungaria, şi decât se piară Ungaria mai bine piară justifia, piară omenimea, ba lumea întreagă. — »FiatHwg iriapereat iustitia*. Sibiiu, 5 Nov. 1902. PROCESELE „TRIBUNEI“. Ieri s’a înmannat redactorului nostru înştiinţarea despre pu­nerea sub acusa în un proces, în actul acu­sei se cuprinde în­criminarea articolilor „Secuii“ şi a articolului secundar „Din păcatele noastre“. Excepțiile con-­­ tra acusei se vor pertracta sep­­tămâna viitoare la tribunalul din Cluj. Cât de trasă de per este acusa, se vede de acolo, că­ în acești ar­­ticoli — chiar după actul acusei — se vorbește și se critică actele și politica guvernului şi cu toate aceste se conclude, că articolii sunt apţi a aţîţa la ură „pe ce­tăţenii de limbă română contra naţiunii maghiare Védit, că procurorul con­fundă guvernul cu naţiunea ma­ghiară, ceea­ ce nu e tot una! Din dietă, Inainte de a intra în ordinea de zi, urgitează Livigyel rezol­­­varea petiţiilor, îndeosebi cele referi- | loara la vama pe vinurile italiene, teri­­torul vamal independent şi monumentul lui Kossuth. Széli respinge imputarea, că se joacă de-a baba oarba, ce priveşte in special monumentul lui Kossuth n’are nimic contra, ca să i’-se ridice unul pe spesele societăţii. In desbaterea proiec­­­tului de indemnitate vorbeşte Kossuth contra, critisând şi raportul Ungariei­­ cu Austria. Declară, că vor refusa cu­­ toată energia nedreapta urcare a sarci­­­nilor militare. Fracţiunea lui Ugran şi partidul­­ poporal încă au hotărî! să respingă proiectul de Indemnitate. Canalîsarea oraşelor, în mi­nisterul de interne se luară la un pro­­ iec de lege, prin care se va hotărî, că­­ ori­ce oraş, care are cel puţin ÎO OOO i locuitori, să fie îndatorat a introduce II canalisarea şi apaduot. Pentru înde- I plinirea acestor lucr­ari se cer 120 mi­lioane coroane, cari se vor apuica prin­­tr’un împrumut făcut în sarcina ora­şelor. _____ Dieta provincială a Croaţiei se va în­truni pe la finea lunei Noemvrie, având la or­dinea zilei descrierea asupra prelungirii pactu­lui provisor şi indemnitatea de budget. tKXUSIL LUI GULKIBORtl Din Rom­a se anunţă, eft în certurile diploma­tice «le-acolo se ia ca sigură s­iri­a, că ur­maşul pr­eţului Eulenburg, ambasadorul german la Viena, va t’i contele Wedel, am­basadorul din Quirinal Beri Neueste Nach­richten confirmă aceasta ştire, Proiectele militare. In 1­­. o. s’a ţinut în Viena un consiliu de co­roană sub presidiul M. Sale. Obiectul discuţiei au fost proiectele militare, de­spre chemarea în serviciu a rezervişti­lor. Ştiri sosite din Viena anunţă, că guvernele vor retrage aceste proiecte şi vor presenta altele, în sensul cărora re- serviştii vor fi chemaţi numai pe câte un an. Din alt isvor se anunţă, că gu­vernele abandonează proiectele cu re­­serviştii şi vor cere de la ambele parla­mente urcarea numărului recruţ­tor cu 20—25 mii de feciori. Zilele proxime se va vede, cari ştiri se vor adeveri. Apelul lui Apponyi. Contele A. Apponyi, preşedintele dietei din Budapesta, în săptămâna tre­cută a adresat un apel cătră societa­tea de maghiarizare din nordul Unga­riei sediul în cu oraşul Pojon. Cetind enunţiapiunile acestui băr­bat politic, trebue să te convingi cum­­că naţionalitatea, din care a eştt nu are a se făli cu el ca bărbat de stat — dovedindu-se ca un şovinist de cel mai slab calibru. Voieşte cu trase usitate de jurna­listica jidano-maghiară a îmbăta publi­cul seu, afirmând că nu voeşte a des­­brăca pe ceialalţi locuitori din ţeară de limba maternă şi apoi tot în acel apel propune mijloace pentru desnaţionali­­zarea conlocuitorilor prin »ovode« şi şcoale maghiare, ba în urmă şi prin pre­mierea cu bani a acelor indivizi — cari se vor dovedi ca propagatori ai limbei maghiare. Nu este contele Apponyi naiv, când deoparte denunţă naţionalităţile din ţeară ca pa inimici, cari periclitează esistenţa patriei — căci nu vreau a se maghiarisa —­eară la finea apelului vine a oferi celor denunţaţi dragostea şi favorurile naţiei alcătuitoare de stat, dacă ei se vor renega. Dacă un bărbat de stat în Unga­ria numai cu astfel de palavre ştie de­­baca şi gândeşte, că cu mijloacele pro­puse de el — se poate ferici ţeara, atunci este timpul a se putea afirma, cum-că spe­ranţele şi ale acelor puţini, cari aşteaptă o intoarcere spre bine, — trebuie să în­ceteze. Ştim, că contele Apponyi a fost acela, care încă cu 12 ani sau mai bine în urmă făr­a prima sa d­letonie în Ardeal cu opasîunea unei adunări a lui »E. M. K . « în Oşorheiul-Mi­răşului, şi­­ atunci a vorbit tot aşa. Trecând anii şi ajungâ­nd d sa în o poliţie destul de onorifică şi bine plă­tită se putea spera, că după esperienţele avute se va mai fi copt la minte — însă n’a fost să fie aşa, căci in mediul, in care s’a invirtit — a devenit şi kos­­suthist şi In apelul seu mai sus schiţat prin calomniile aruncate fără sfială in faţa naţionalităţilor nemaghiare se do­vedeşte de un agitator primejdios, care voieşte a face imposibilă conveţuirea popoarelor din această ţeară, asmuţind pa Meghiari contra unor închipuiţi ini­mici* Popoarele nemaghiare nici când nu au rivnit şi nu rivnesc a desnaţionalisa pe Maghiari; dacă ic­­od­ea vre-un Maghiar a trecut în altă naţionalitate — aceea a fost cu voia lui, eară nu de silă pre­cum o fac cei dela cârmă, cu câte un biet subaltern ajuna In slujba statului, pe care nu numai Maghiarii, ci toate popoarele 11 susţin. Ar trebui Maghiarii şi mai ales bărbaţii lor de stat să se convingă, cum că chiar acţiunea de a sili la ma­­ghiarisare pe conlocuitori Ii face urgi­siţi la celelalte popoare, precum urgisiu Maghiarii înşişi sub domnia Turcului pe Maghiarii renegaţi. Aceea ce doresc contele Apponyi şi mulţi Maghiari — de a contopi toate naţionalităţile In pasanul maghiarismu­lui — nu numai că este o utopie, dar’ este isvorul stării nefericite a Ungariei, în care înoată de present, şi formează un pericol pentru constituţia şi viitorul Ungariei, ai cărei cârmuitori de mai bine de un pătrar de veac, în loc de a urma o politică sănătoasă de înfrăţire cu popoarele conlocuitoare , au bătut câmpii cu »ideea« nefericită a compune un stat naţional maghiar — dupâ­ ce întreaga Europă ajunsese a proclama naţionalitate­­ de principiu el popoarelor din Europa ; deci din Ungaria poliglotă nici când nu sa va putu face »Magyar­­ország« după conceptul maghiar. Alt­ceva se va ajunge mergând Maghiarii pe calea rătâcită — şi anume ca să de­vină Ungaria o adevărată Palestină tre­buind sioniştii să facă faliment Nu dorim acea­sa şi de aceea luptă celelalte naţionalităţi contra curentului bolnăvicios, ce nici cum nu este a se asom­a agitatorilor închipuiţi, fiind nu­mai o apărare legitimă, care şi Maghiarii o au făcut când ai ameninţa germaniza­­rea. Ar trebui să fie unii drepţi băr­baţii din neamul maghiar, când vorbesc despre ţinuta naţionalităţilor nemaghiare — căci numai au dreptate şi au egali­tate de drepturi le pot câştiga dra­goste, dar’ nu cu lăţirea limbii lor, im­pusă de silă şi celor, cari n’au lipsă de ea. Nu se ştie de dragoste silită. Nu se află înscrisă la istorie acea făloşie, că numai Maghiarii au susţinut statul ungar, ci din contră diplomele re­gilor dovedesc, că toate naţionalităţile băştinaşe au făcut fapte măreţe invesboa­­iele purtate contra inimicilor patriei. Să se gândească Maghiarii, că oare nu poate ved­ oar' acel timp, când patria va avă lipsă de apărare. Dacă ei azi declară In gura mare, că­­celelalte naţionalităţi conlocuitoare sunt periculoase şi inimice patriei — apoi cu cine pot ei apăra ţeara de inimici esterni? Nu simt ei, că prin atari enunciaţiuni nesocotite şi ne­­basate îşi taie creanga de sub picioare şi în faţa inimicilor se dau de gol, că în 35 de ani de domnie numai inimici ’şi au câştigat? Vor zice, că acea ocâr­­muire a fost întemnat aşa, ca să se do­­vedească cum că constituţia este ca cu­­ţitul în­ mâna unui prunc. Contele Apponyi cu apelul seu numai în şovinism s’a îmbătat, însă serviciu pa­triei sau Maghiarilor de viţă nu a făcut. Cu renegaţi nici-când nu se va puta constitui un stat sănătos şi durabil. Acea­sta să o­­d­e ! (tura ego. Sinodul estraordinar al eparchiei Aradului. Sinodul estraordinar al eparchiei Aradului conform ştirei date s’a ţinut Duminecă în 2 Noemvrie fiind deschis prin protosincelul I. I. Pop, ca preşe­dinte al consii­torului, care a arătat sco­pul sinodului estraordinar. Urmând constituirea sinodului s’a numit de notari Roman Ciorogariu şi Dr. G. Popa. Dintre deputaţii sinodii au fost prezenţi 52 membri, îndată după deschiderea sinodului deputatul Ioan Beleş, espunând că sino­dul estraordinar nu s’a convocat in formă legală prin Metropolitul, nici cu consentimentul acestuia, ci în formă ile­gală prin consistor, propune ca şedinţa să nu se ţină. Aceasta propunere sprijinită şi de dl . Rotariu a fost respinsă. In şedinţa de după ameazi apoi sinodul estraor­di­nar a luat următorul conclus: »Având în vedere, că sinodul epar­­rhial in 30 Maiu (12 Iunie) a. c. con­form prescriseior »Statutului Organic« a săvîrșit alegerea de episcop pentru văd­uvita eparchie a Aradului; »Având în vedere că după §. 98 din »Statutul Organic* scaunul episco­pate vacant trebue întregit în timp de trei luni; »Având în vedere, că după disposi­­ţiunile generale ale »Statutului organic« p. I. b­serica ortodoxă română îşi re­gulează, administrează şi conduce afa­cerile sale bisericeşti după dreptul ei canonic, care canonul 25 al sinodului IV, ecumenic dispune, ca în trei luni să se facă hirotonirea de episcop pentru epar­­chia văduvită. »Având în vedere, câ autoritatea di­­rigentă cea mai înaltă în biserica orto­doxă orientală este neîntrerupt legată de pterca epis­opală. *Avead în vedere, că scaunul epis­­copesc vacant nu siie îndeplinit nici as­tăzi in a ?-a lună dela văduvia lu! ţ »Având în Vedere, că din e­sseta causa biserica in eparohia Aradului tate lipsită de supraveghere şi conducere

Next