Tribuna, martie 1903 (Anul 20, nr. 40-60)

1903-03-01 / nr. 40

Anul II­­ABONAMENTELE Pentru Sibi­u: 1 lună 1 cor. 70 bani, */« “n 6 cor­,­­« an 1° cor . 1 an 20 cor- Pentru ducerea la casă cu 30 bani pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 2 cor. 40 bani, '/« *n 7 cor., */, an 14 cor., 1 an 28 cor. Pentru România și străinătate: */4 an 10 franci, */» an 20 franci, 1 an 40 franci. —«#**■­Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­­ dată 14 bani, a doua­ oară 12 bani, a treia-oară 10 bani. —W»B Redacţia şi administraţia: Strada Poplăcei Nr. 15. —«8W— Se prenumără la poşte şi librării. In România abonamentele se fac la Agenţia de Publicitate Carol Schulder, Bucureşti, str. Doamnei 28, etajul I. _iiwii I» ^»s J» Epistole neb­ancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Numeri singuratici : 10 bani se vend In Sibiiu, librăria „Tipo­grafiei“, societate pe acţiuni. — in Alba-lulia la librăria Weisi Bernat „La loterie“. Lî» pentru Martie st. vechiu Invită Administraţia ziarului „TRIBUNA'* Autoritatea statului maghiar. In nici un stat nu s’a adeverit pro­funditatea paradoxului ca In Ungaria de an­, că amorul propriu in avântul seu de cucerire adese­ ori ea pune la peire chiar egoismul individual. Cunoaştem evenimentele scrise pe paginele istoriei, cari au adus cu sine uniunea reală a Ungariei cu Austria, dar­ prea puţin ne ocupăm de natura esenţa şi efectele constituţiunei ungu­reşti, ca să putem aprecia marea scă­dere a autorităţii interne a acestui stat. La decadenţa aceasta foarte bine se potriveşte proverbiala poesie ita­liană : „ Republica tu sudi Da oapo a pic Ma ni graria degli aoudl TI adatti a far da re«. Este natural insă, că dacă statul nu are in reservă capitale mari de sen­timent pentru instituţiunile de drept public — dacă isvorul celei mai îndrep­tăţite autorităţi raţiunea de drept este artificial nimicită, dacă au un cuvânt drepturile constituţionale mai ales cari conţin garanţele libertăţii spirituale sunt persecutate cu măsuri nemiloase, pro­gres nu se mai poate face şi inmediat trebue să urmeze decadenţa. Aceasta inemisibil invoalvă perderea autorităţii statului, care împrumută splendoarea la şi spiritul de vieaţă pentru progresul tuturor naţionalităţilor. Intre drepturile constituţionale ma­teriale, cari sunt violate din partea sta­tului unguresc, locul prim îl ocupă drep­tul constituţional al cultivării puterilor spirituale. In chestia acestui drept na­tural şi filosofic ne ţinem de sfântă da­­torinţă să punem in perspectivă natura acestui drept cardinal cetăţenesc. Adus pe tapet, ne-am ţină fericiţi ca să putem provoca geniul românismului ca se de­ştepte în fiecare individ conştiinţa tu­turor drepturilor constituţionale, dar’ mai ales a acestuia. Şi de ce? Oare noi, ca fiinţe cuvântătoare, n’avem, fără es­­cepţiune, toţi drept a pretinde ca sa nu ne impedece nimenea în dasvoltarea şi cultura facultăţilor noastre sufie­eşti?­­ N’avem drept a pretinde ca nimenea loc nu ne strice în lucrarea şi crearea ope­relor noastre spirituale, resultat al muncii noastre individuale ? Avem drept să pretindem! De trei­ ori drept! Munca­­ sufletului nostru n’are drept nimeni s o­­ conturbe! In isvorul cristalin al geniului­­ românesc n’are nimeni drept să se ame- |­stece. Din contră avem drept a pretinde ca să ni se dee mil'oacele necesare, mij­loace isvorite din banul, contribuția noa­­­­stră ca fiecare să ne perfecționăm, să fim deplini conform destinațiunei noastre. Dar­ guvernanţii puşi in fruntea acestui stat unguresc ignorează dato-­­ rinţa de a cunoaşte necesitatea cultivă­rii claselor inferioare ale naţionalităţilor, nu voiesc să deştepte întrânsele senti­mentul pentru tot ce e adevărat, bun şi frumos. Unde voieşte statul unguresc a desvolta vieaţa de stat, când ştim că oamenii au început a cunoaşte, că fără de popor înfrumseţat prin cultură nu poate să fie nici o ţeară frumoasă , când ştim că monopolul culturei claselor şi a naţionalităţii privilegiate pe cât rui­nează societatea de o parte pe atât con­­tribue prin abominabila sa lucrare la bruscarea bunului simţ. Acast drept cuprinde toate condi­­ţiunile esterne, dela cari depinde cul­tura minţii şi inimii tuturor oamenilor ţară consideraţie la etate sau sex. Cea dintăiu condiţiune este liber­tatea individuală şi naţională Dacă indivizii n’au toată libertatea civilă şi politică, câtă li se cuvine după dreapta raţiune şi dacă o naţionalitate este aservită alteia, atunci cea aservită nu se poate ocupa cu cultura sa spirituală. Şi raţiunea este fiindcă abia poate se-şi câştige mijloacele vieţii fizice, fiindcă toată cultura este naţională, şi dacă e împedecată naţionalitatea prin sclavie sau influinţă străină, atunci e împedecată şi cultura naţională iar­ de altă parte vedem că natura a des­părţit genul omenesc in naţiuni diverse cari se luptă pe moarte şi visară până ce cea mai neputincioasă devine jertfa celei mai puternice. Condiţiunea fintâiu este spiritul na­ţiunii pentru esistenţă. Astfel dreptul cultivării spirituale stă în cel mai strict raport cu asistenţa şi cu progresul na­ţiunei. De aceste condiţiuni fundamen­tale abzice o naţiune atunci, când nu cultivează ştiinţa acestui drept consti­tuţional, al cărui obiect este cea mai esenţială manifestaţiune socială, care rezidă în spiritul naţiunei fără a în­trebuinţa mijloace ilicite, mijloace de forţă ca să se validiteze acest drept. FOIŢA „TRIBUNEI“. D­EJISMAIVNE. —­ Roman. — 12. De V K, M. Partea II (Urmare). II. — Nițulel Nu face glume. Eu am par­tea mea! — Da! ia-’ți partea ta până ești în tovă­rășie. _ Dacă strici tovărășia, ’ți-ai perdut partea. — Voiu vedea eu! — Ce î Vei vedea? Dapoi ce o să faci? — Voiu lua ce-’ial meu ! răspunse Costan Știu doară, că unde-­s ascunși banii. —* Dar’ nu te vei întinde la ei că... — Că ? — Mă tem doară de tine ? Ce-’i ? — Vei vedéa. încearcă numai! Costan își perduse răbdarea. *—■ Ei, — o să vezi, — zise el, aprins de mânie, — o să vezi. Mâne o să merg după partea mea ! — Voiu vedé! — zise Nițu. Acolo VOiU fi şi eu. ~~ S* tot fii! Şi s’au despărţit. Era seară şi întunerec besnă Niţu a rămas în mijlocul drumului. S’a Uitat după Costan şi ’­ a cuprins ura. De aici înainte omul acesta îi era pedecă în cale. Ce va fi mâne? Se va duce? Ce va face el ? Da dacă Costan va merge peste noapte? Da dacă va lua banii toţi şi va fugi cu ei? Aceste gânduri îi veniră lui Niţu, si sim­­■ ţea că trebue să se scape de Costan. Şi ca­­ omul dedat cu de aceste, — şi-a făcut îndată­­ planul A plecat după Costan. In casă la or­­­tacul său era lumină. A sărit gardul şi s a dus la fereastră. Costan se desbrăca să se culce. Nițu a bătut încet în fereastră. — Costane, — zise el rîzănd, — te-ai supărat ? — Treaba mea! — răspunse acesta scurt — Da nu fi prost, frate. Am glumit. Voiam să văd ce vei face Ne-om înțelege, doară, — mai avem vreme. — Nu. Eu vreau să gat. Azi putem is­prăvi dacă vreai. De azi am gătat-o cu toate. — Da măi ortace! — zise Niţu cu blân­deţe. —■ Ai minte doară. Nu ne-om pune la împărţit în mijlocul drumului să ne audă cineva.. . — Puteai să vorbeşti aşa, dar* tu voiai să mă spăimăntezi... — Da nici poveste.. Aşadar’ mâne o să ne înţelegem? — Nu! — Eu vreau azi .. — Bine. Dar’ unde?... — Mergem în fundul grădinii! zise Co ’ stan Atâta dorea Niţu Să iasă numai — Vino dar’, că m aş culca! Şi Costan a stîns lampa şi a eşit. Au pornit amăndoi spre fundul grădinii Când au fost la mijlocul grădinii, Niţu s'a oprit. — Mă, — eu nu văd nimic, o să dau ! cu capul de vr’un pom — Prinde mă de mână! — zise Costan,­­ şi-’i întinse mâna dreaptă. In clipa acea Niţu­­ a prins-o cu putere, i­­ar’ cu stînga ’i a înplântat cuţitul în grumazi . Costan voia să strige, dar’ Niţu ’i-a prins­­ gura. ’L-a trântit la pămănt şi nu s’a sculat­­ de pe el până ce nu a simţit că era rece.­­ Atunci ’l-a ridicat în spate şi ’l-a dus I în mijlocul drumului.­­L a pus de-a curmezişul­­ în drum, apoi sa dus acasă şi s’a culcat, — I fericit că nu are să împărţească cu nimenea , banii. Altă ziseră răscolit tot satul, că Dăian a umblat prin sat şi ’l a omorît pe Costan, pe care de mult îl pândise Niţu era turbat de mărie şi plângea ca un copil după prietenul seu, după Costan. * De atunci au încetat toate hoţiile. Peste un an oamenii nu mai duceau frică de Dăian. Unii spuneau, că i-au mâncat fearăle sălbatice. Alţii că ’l-a dus necuratul, că numai pe 10 ani au făcut tîrgul, şi altele. Niţu s'a însurat şi se purta bine. Pri­mise zestre, apoi a moştenit şi dela părinţi, aşa că nime nu pută bănui, că Niţu de unde are atâta avere. Iuonel trăia fericit cu Safta lui. Avea doi copii la şcoală în Măgura. Odată, venind băiatul cel mai mare dela şcoală, ochii lui erau plini de lacrămi. — Tată, — zise el — dreptu-’i că ho­ţul Dăian e frate cu mama? — Cine ţi-o spus o asta? — Domnu învăţător. O zis, că io-’s neam de hoţi. Că Dăianu e unchiu meu. — Aşa-’i — zise Iuonel — Dăian îi frate cu mumă-ta Dar­ Dăian nu ’i tâlhar. Dăian e mai de omenie decât domnu-te în­văţător. Asta s’o ştii. Numai oamenii răi­­i-au lăţit vestea rea... Dar’ Safta începu să plângă. Altă dată băiatul cel mai mic venise cu un cântec învăţat dela copii din sat Era cântecul Dăianului, răspândit prin satele din împrejurimi Mă uitaiu din deal în vale Vezuiu pe Dăian călare încunjurat cu pistoale, Patru pline, patru goale Patru pe picior la Vale. Foaie verde Măgheran N’aţi auzit de Dăian De hoţul de căpitani Pe dealul Ognii la vale Vine pe-o îngustă cale Sorioara lui Dăian C’un mănunchiu de măgheran, Tot plângând şi suspinând Şi din gură cuvântând : »Măi Dăiene şi măi frate Dumnezeu din ceri te-o bate, Mai lasă-te de hoţie Că-’i ajunge ’n puşcărie!« »Dragă sorioara mea, Nu pricepi tu soartea mea,­­ M’am născut să voinicesc Nu mam născut so muncesc. Foaie verde măgheran, Nu-’i voinic ca şi Dăian. Mare-’i ţeara, lumea­’i mare Dăian păreche nu-­şi are« ! Şi apucând cântecul pe aripi de vânt, i s'a răspândit în toată ţeara. La şezătoare cântecul Dăianului îl cântau, la cârcimă, la horă, la plug şi pretutindenea. Ear’ vremea trecea repede. Numele lui Dăian se pomenea din ce în ce mai rar. Au vinit alţi oameni, copiii s’au făcut holtei, hol­­i­­eii s au făcut moşnegi, şi aripile uitării au­­ împăiengenit amintirile celor zece ani de hoţii, I­oaii au băgat spaimă în Măgureni şi în oa- I menii din celelalte sate dela Braşov la Orăştie, Sibiiu, Sâmbătă ||14 Martie 1908 — -----------------­ Violenţa aplicată faţă de divinul drept al libertăţii desvoltării propriei culturi naţionale este provocarea mâniei dumnnzeeşti, nare răm­peraă stat® clădite pe principiu babilonic. Dr. Casula Maria. Sibiiu, 13 Martie n. 1913. Sinod episcopesc. După cum cetim în­­Kel. Érissite?, sinodul episco­pesc al metropolist­el­­or., întrunit în Budapesta, unde s’au finut şi şedinţa fundaţiunii Dozsdu, a hotărit, că ale­­i­gerea de episcop la A­rad în persoana lui I­­. Pap e validă după canoane, aşa că actele vor fî transpuse Maiestăţii Sale spre aprobare. După aceasta va fi sfinţit episcop, fiind înălţat deja acum la rangul de archimandrit. O caracterisare a Maghiari­lor in parlamentul austriac. De­putatul german Dr. Lörker a zis intr’o vorbire a lui următoarele: »Germanii am putut vedea in ultimele zile ale ca­valerismului judeo maghiar, cum scrii­tori germani au fost puşi sub apusă şi condamnaţi pentru o poesioară mică, care avea tendenţă naţională, cum advo­­caţi din comune în majoritate germani au fost traşi in cercetare disciplinară, pentru-că s’au folosit de limba germană In hârtiile lor, cum foile kossuthiste au adus o notiță întitulată : »Ori-pe câne e un German*. Astfel de espresiuni nu pot f-o ne doară, ele dovedesc insă că dincolo de Leitha locueşte un popor com­­pus din barbari răsfăţați*. Croații contra­ proiectului militar. în Zagreb s'a ţinut alaltă­ieri o adunare poporală, la care au participat, între alţii, Dr. Staroevici, Dr. Frank, etc. Resoluţiunile votate cer pentru Croaţia independenţă financiară completă, libertatea presei, a întruniri­lor, sufragiu universal, direct, secret. Sunt contra militarismului, până mai justă vise armata cer democratisarea sa şi potriviria ei cu pretensiunile na­ţionale şi caracterul popoarelor, ce o alcătuesc. Sânt hotărit contra urcării contingentului de recruţi. Evreii mobilisează din nou, în camera vieneza deputatul german Skedl, împreună cu alţi liberali, au adresat guvernului o interpelare privi­toare la Evreii din România. Efectul va fi cel obţinut şi până acum, nul. I Mişcarea ruteană. In urma unui denunţ făcut la poliţia din Lemberg prin care se aduce la cunoştinţă, că acolo e organizată o mare mişcare revoluţ­onară ucraina, care e în legătură cu tinerimea ucreină din Rusia, s’a introdus cercetare. In procesul de presă al „Ga­zetei Transilvaniei“ stau per trac­tat ieri la tribunalul din Tirgu-Mure­şului ascepţiunile făcute de dl T. H. Pop contra punerii sub acuză. Senatul de a­uzare a respins escepţiunile, dând ascultare procurorului. Din dietă. Părinţii patriei au contractat un obiceiu nou: ei ţin vor­biri înainte de a intra in ordinea zilei, dovedindu-se prin aceasta buni specu­lanţi într’ale obstrucţionismului, căci ii pornesc pe Szé­l, care nu ştie vorbi, fără pe lung. Ia şedinţa de Mercuri a constatat Kecskemétiig, polemisând cu Széli, că numirea »armată comună« nu e cuprinsă in legile din 1867 și 1868, ci a fost virită numai In 1875. Széli răspunde, că şi dacă nu sunt aceste două vorbe, apărarea şi chestiile de ar­mată sunt declarate comune. Nessi se plânge, că miniştrii nu răspund cu lu­nile la interpelări. Se naşte o discuţie în privinţa aceasta, se cere numărarea deputaţilor presanţi şi se constată numai 91, aşa că preşidentul e silit să suspen­­deze şedinţa pe 10 minute. După pausă se reîncepe desbaterea proiectului mi­litar prin Clay, care impută apponyişti­­lor, că­­şi-au părăsit principiile. Egry e supărat pe deputaţii austriaci, pen­tru că numesc armata împerătească, e supărat pe ambasadele noastre din Pa­ris şi Berlin, pentru ofi răspund nem­ţeşte şi e şi mai supărat, pentru-că in imnul poporal nu e vorba de »rege«, ci numai de împărat. Vorbeşte Madarászt apoi Săcuiul Makkai bácsi, care pro­duce mult haz cu asămănările lui, cetite dealtminteri de pe o bucăţică de hârtie. Se întrerupe dezbaterea, căci Rdikay vrea să vorbească în legătură cu regu- I lamentur casei. Se provoacă la legea I de naţionalităţi, care cere folosirea es­­clusiv a limbei maghiare în parlament,­­ şi cu toate acestea pe masa dietei s’a­­ pus un şematism militar in limba ger­­­­mană. Presidentul il linişteşte, că şe­­’ malismul n’a fost depus în mod oficial­­ pe masa dietei. Kubik a aflat, că dela cancelaria curţii se dau răspunsuri in limba germană. Szék­ presentă mai muite bianchete, toate în limba ma­ghiară. Schmidt interpelează in chestia nerecunoaşterii căsătoriilor din Ungaria in Austria. Răspunsul ’i-sa va da de aită­ dată. Nr. 40 G’seft şi patriotism in Ungaria. »Leipziger N. Naohr.« are un arti­col, care caracterisează de minune pe Nemaghiarii ultraişti din ţeara noastră. Ele scriu. »Din mai multe părţi primim cir­­culare prevăzute pe de margini cu ob­servări corespunzătoare. In cari casa de bancă Kormos et Comp. din Budape­sta îşi oferă serviciile pentru cumpăra­­rea de hărţii de valoare ungare etc. Dl inginer W. Voit Magdeburg a făcut sin­gurul lucru potrivit, scriind dior Kor­mos & Comp. o cartă poştală de urmă­torul cuprins: »Raportul D tale de la bursă de pe luna aceasta ’l-am primit. Fiindcă Ma­ghiarii sugrumă tot ce e german, pro­­cedând cu cea mai mare desconsiderare, ce înţelege de sine, că banii germani se retrag tot mai mult din Ungaria*. Asta ’l-a atins în nervus rerum pe jupă­nul Kormos. Noi nu ştim, de câtă vreme are diui numele acesta, care sună aşa de frumos şi că e oare Maghiar de pur sânge. La tot pasul e un mare pa­triot, — numai cât face bucuros şi ghe­­şefturi... Di Kormos se apucă şi scrie dlui Voit o epistolă, din care dăm urmă­toarele : »In legătură au cartea D-voastră d­e 24 o regretăm, că D-ta nu voeşti că intri în legătură cu noi, din cauza, că noi Maghiarii am esimila (?) tot ce e german. Cu toate, că comercianţilor nu le-ar fi permis să politiseze, nu p tem făcă în privinţa imputării, ce ne face, şi vrem să incercăm pe scurt a vă­­ruia să vă formaţi o altă părere des­pre incuinţele noastre naţionale. Noi nu urlat nici pe Germani, nici limba lor; din contră, sfintem cuprinşi de ad­­miraţiune pentru cultura germană, pu­terea lor şi seminţia lor. Noi urîm nu­mai pe­­ Austriaci, cari din întâmplare rocă sânt o naţiune, care vorbeşte nem­ţeşte. Pentru de-a ne apăra de atacu­rile lor, ne încingem cu limba noastră proprie şi tântem siliţi, din interes po­litic, să nimicim tot ce e german, ca să stăm ca un întreg inchegat politiceşte. ■ •«•»•(•«•ia • t « • Noi computăm la cumpârături de speculaţie numai cartagiul obicinuit de col. 6.25 per Inchaere (25 bucăţi), etc.« Un comentar deosebit sau chiar o combatere nu se cere pentru scrisoarea aceasta. Ii dorim însă o răspândire cât mai mare, pentru-că arată oftt se poate de clar, unde sânt mortali domnii Neo­­maghiari și îndeosebi dorim, ca să fie (Va urma".

Next