Tribuna, aprilie 1903 (Anul 20, nr. 61-70)

1903-04-01 / nr. 61

Anul XX, Sibiu, Marți­­/14 Aprilie 1908 ABONAMENTELE Pentru Sibiun : 1 lună 1 cor. 70 bani, */« an ® cor.,­­« *n 10 cor., 1 an 20 cor. Pentru ducerea la casă cu 30 bani pe lună mai mult. Pentru monarch!«: 1 lună 2 cor. 40 bani, */« an 7 cor., */« an 14 cor., 1 an 28 cor. Pentru România și străinătate: '/, an 10 franci, */, an 20 franci, 1 an 40 franci. —«*»— ~ Abonamentele se fac nuraai plătinduse înainte. INSERŢIUNILE Un fir garmond prima­ dată 14 bani, a doua-oară 12 bani, a treia-oară 10 bani. —40­04— Redacţia şi administraţia: Strada Poplăcei Nr. 15. -40004— Se prenumără la poşte şi librării. —W»4— In România abonamentele se fac la Agenţia de Publicitate Carol Schulder, Bucureşti, str. Doamnei 28, etajul I. ATW-tf-__ Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Numeri singuratici : 10 bani se vând In Sibiun, librăria „Tipo­grafiei“, societate pe acţiuni. — în Alba-Iulia la librăria Weisa Bernat „La loterie“, invitare de abonament „TRIBUNA“. În 1 Aprilie 1903 v. încep noue abonamente lunare, Quar­tale, semestrale şi anuale. Domnii abonenţi sunt rugaţi a grăbi cu rericirea abonamen­telor lor, pentru regulata expe­diție a foii. Abonamentele ee fac prin mandate poștale și anumit pentru un timp, care Incepe cu prima și ee termină cu ultima lunel, după stilul vechiu Abonamentul anual costă . 28 cor. — bani* Abonamentul semestral . . 14 cor. — bn­îT Abonamentul trilunar . . 7 cor. — banT Abonamentul lunar costă. . 2 cor. 40 bani. Este în Interesul coilor abo­nenţi, ca adresele să fie Însemnate cât se poate de corect şi legibil. Domnii abonenţi vechi sânt ru­gaţi a lipi pe mandatul poştal adresa tipărită de la făşlile, în care 11­ s'a trimis „Tribuna“ până acum. Administraţiunea Ţinuta noastră, Fruntaşii noştri au de împlinit o mare şi frumoasă problemă. După.cum am apus de mai multe ori oposiţia maghiară cu ori-ce preţ vo­­ieşte sfi constrângă guvernul şi să two­­riseze coroana, ca să maghiariseze par­tea ungară a armatei comune. E ştiută fi bine cunoscută ţinuta şoviniştilor maghiari. Ei voiesc, ca să facă din armată o şcoală pentru ma­­ghiaritate. In noţiunea lor temerară şoviniştii maghiari au ajuns pâină acolo, încât, dupăi-cum se svoneşte, guvernul a înce­put tratative sau consfătuiri cu Macar­­ohul şi cu sfetnicii coroanei din cealaltă parte a monarchiei ca se împlinească unult din pretensiunile kossuthist»­fi prin aceasta să-­i dasarmeze. Faptul aceste azi e numai svon. Nu este imposibil insâ, că guvernul va în­cerca toate modalităţile să stoarcă con­cesiuni din Viena. Gasul acesta, eventualitatea aceasta trebue prevenită. Fruntaşii noştri, sântem convinşi, nu vor întârzia a da espresiune protestării întregului popor român din Ungaria contra maghiarisărei armatei comune Avem esperienţe triste dela hon­­vezime. Ştim, cum prin honvezime să face o adevărată sforţare in direcţiunea maghiarisirii. La armata comună cel puţin nu ’şi-au pierdut soldaţii români naţionali­tatea, nu s’au germanisat. Dacă soartea noastră este atât de maşteră, încât nu esistă in armată ade­vărate regimente româneşti, unde sol- J daţii români să se simtă acasă, să nu­­ se simtă înstrăinaţi şi puyl­in serviciul unor interese străine de gândul Ior, apoi , cel puţin să nu se prefacă armata într’o­­ maşinărie da desnaţionalisare. O astfel de tendenţâ yovinistă tre­­­­bue să afle în faţa sa întregul popor I român. Ea s’ aplomb protestul contra pre- I tensiunilor şoviniste maghiare referi- I toare la armată, numai atunci va avă, dacă întreg poporul român îşi va ri­dica glasul său de protestare. Păşirea aceasta hotărită, loială şi naţională totodată este imposibil să nu afle răsunet şi la Viena, in cercurile dinastiei. Ar creşte importanţa acestui pro­test înzăcit, dacă ar fi făcut in conțe­­legere cu conducătorii slovaci, şerbi­­ şi saşi. Cercurile vieneze s’ar convinge­­ atunci, că majoritatea Ungariei, la care , cu atâta emfasă se provoacă partidul kossuthist, nu vosşte să recunoască pre­­tenţiunile numite »naţionale maghiare«, că majoritatea ţării este chiar contrară acestor protensiuni, cu împlinirea ace ■tor pretensiuni şi aspiraţiuni ungureşti, in loc să producă pace, conturbă co­losal liniştea ţării, formând o nouă armâ contra Nemaghiarilor, şi de altfel asu­priţi şi torturaţi de şovinismul maghiar. Săraci sfinteni, ne gârboveşte po­vara feluritelor tributuri, ce trebue să împlinim faţă de stat. Dăm monarchu­­lui şi ţării bani şi sânge; acum ni se cere mai mult sânge şi mai mulţi bani. Deşi ne este aproape imposibil, dar­ totuşi suntem gata să aducem j rtfe pe altarul patriei şi la poalele Tronului. Pentru scopuri de maghiarisare­­ insă n’avam bani şi n’avem sânge de jertfit. Nimeni în lume nu este Indrep­tăţit tă pretindă eşa ceva dela noi. Acestei energice voinţe şi hotărlri trebue :c ’i dăm expresiuni în marginile dreptului ce ni-’l accordă legea. Credem, sfintem firm convinși, că frunte ș­i nou­ri nu vor întârzia a face pașii necesari pentru a se ridica glasul protestator al poporului. Opasiunea se îmbie. Timpul este suprem. — I. FOIŢĂ „TRIBUNEI“. Gaston Paris. — Un omagiu românesc memoriei sale. — Pretutindenea In lumea savantă să­virşirea din vieaţă a celebrului romanist francez, întâmplată de curând, a provo­cat regrete adftnc­ şi omagii unanime Intru slăvirea aceluia, care fusese o glo­rie strălucitfl a Franciei ştientifice şi un măiestru fără seamăn al filologiei ro-­­ manice. In această generoasă manife­stare de pietate şi de recunoştinţă cultu­rală, care a străbătut toate ţările civili­­■ate, n’am rămas nici noi Românii fără de cuvântul datorit al prinosului. Dl Ovid Densuşianu, unul din în­văţaţii noştri moderni, care contribue prin operele lor cu adevărat mari la re­generarea ştiinţei româneşti in ţeară şi la înălţarea prestigiului ei în străinătate, a avut fericita idee să închine dinsul —­­omul chemat — un frumos omagiu me­moriei savantului, care revărsase lumi­nile cuprinzătoarei sale minţi şi asupra limbei şi neamului nostru, urmărind cu interes munca filologică şi istorică pri­vitoare la noi şi îndemnându-ne cu sin­ceritate a ne îndruma fără şovăire pe calea adevărului put fi a da uitării ori­ce preocupaţiuni naţionale rău înţelese ce tulburaseră une­ori calea multora din bătrânii noştri scrutători ai trecutului. Omagiul dlui Densuşianu este o broşură elegantă, de 28 pagini, asupra vieţii şi activităţii lui Gaston Paris. Este o lucrare scrisă cu desăvirşita compe­tenţă a specialistului in materie şi cu respectul adânc al tinămlui învăţat faţă , cu mărimea superbă a bătrânului măie­­i­stru. Fiecare cuvânt şi fiecare idee sim­ţim că e pornită dintro admiraţie sin­ceră; accentele profunde ale pietăţii, care dau omagiului un ton sărbătoresc şi demn, isvoresc din entusiasmul limpede al omului devotat cu desinteresarea idea­lelor ştiinţei şi religiei adevărului obiec­tiv. Stilul de o sobrietate binefăcătoare şi de o îngrijire esemplară, este o cali­tate mai mult, care distinge opera de omagiu a dlui Densuşianu, care limba curată şi aleasă, care-­i cuprinsă in for­mele de stil nobile, ne dovedeşte, că au­torul nu este numai un cunoscător ştien­­ţific escelent al graiului nostru, ci şi un artist în stăpânirea lui. Importanţa remarcabilă a persona­lităţii, căreia este dedicat omagiul, pre­cum şi valoarea în sine a acestuia, con­­stitue — credem — o îndreptăţire de ajuns, pentru a schiţa în câteva linii cu­prinsul broşurei. Evocând In amintirea filologilor fi­gura măiestrului stins, dl Densușianu espiică ceea-ce-’l îndeamnă cu deosebire să-’i înscrie numele în fruntea omagiu­lui seus »Cultiv împreună cu ascultăto-­­ rii mei dela universitate o specialitate,­­ care leagă învăţământul nostru superior­­ de cele din alte părţi, este o datorie să­­ probăm această solidaritate intelectuală­­ cu străinătatea, să arătăm, că ceea ce se , întâmplă in lumea ştientifică de acolo ne interesează, că perderi pe care le în­cearcă ne ating, că nume care o ilu­strează sfint cunoscute şi apreciate şi la noi«. După Introducerea aceasta ni se face o biografie succintă a lui Gaston Paris şi o dare de seamă, pe cât de com­pletă, pe atât da concentrată, asupra ac­tivităţii lui ştientifica uimitor de bogate. Intr’un chip luminos, cu siguranţa pro­prie specialistului, dl Densuşianu arată importanţa epocală a măiestrului fran­cez în filologia romanică, rolul sau re­generator pentru ştiinţa franceza şi in­­­drumarea nouă, pe care a dat-o el stu-­­ diului limbei şi literaturii franceza. Me­­­ritele lui Gaston Paris pentru această­­ din urmă sfint nepreţuite. El a des-­­ gropat din mormintele uitării o sumă­­ de texte vechi de literatură franţuzească; le-a publicat in ediţii critice; le-a anali­­sat şi le a cumpănit cu rigoarea savan­tului obiectiv; le a stabilit calităţile şi -­­ sfărmet în acelaş timp legendele şovi- j niste despre valoarea lor superioară ori- j căror popol’opere ala literaturii univer- j ■ale; în sfîrşit le-a răspândit prin ed­ţii şi studii de toată frumseţea. Cu multă pătrundere relevă dl Den­suşianu şi momentele etice înalte, cari au călăuzit fără abatere Întreaga ram­pă a marelui filolog, oare »n’a urmărit în toată activitatea lui decât căutarea ade­vărului, recunoaşterea lui«. »In iubirea de adevăr, in cultul pentru ştiinţă Ga­ston Paris — zice autorul — vedea în­tărirea sufletelor noastre, o religiune pentru cei care cer să creadă şi să se jertfească pentru ceva«. El spunea cu o convingere adâncâ următoarele: »Tre­bue ca o educaţie mai bine înţeleasă să redea sufletelor acea unitate, pe care evul mediu le-o asigura în biserică şi care nu se poate reconstitui astăzi decât ia ştiinţă«. Însufleţit deasemenea principii, pro­fetul cald al ştiinţei ne adresa nouă Ro­mânilor, cu ocasia unei dări de seamă de la 1878 asupra cărţii lui lung »Römer und Romanen«, următoarele cuvinte în­ţelepte: «Românii vor da un exemplu bărbitesc şi o mai bună probă despre conştiinţa lor naţională, când ei vor stu­dia şi vor propovădui istoria lor departe de toate prejudecăţile şi de toate ilu­­stunile unei alte vremi, şi când vor căuta garanţia viitorului lor în inteligenţa pre­santului fi nit în esaltaţia deşartă a unui trecut fictiv­. El singur ne-a dat o pildă de mo­dul cum trebue judecat trecutul, evitând a căde m­­esageraţiile de mai înainte privitoare la valoarea vechii literaturi francez,*­ tot ei însă revendica acesteia drepturile ei necontestata de iniţiatoare în mişcarea literară contemporană. »Ast­fel îşi înalţă un savant ţeara, colabo­­re£Ză la opera comună de ridicare a po­porului lui în istoria omonimei«, —­ es­el­am­a cu bună dreptate dl Densuşianu: «Dacă ştiinţa — continuă autorul oma­giului — împrăştie unele ilusiuni, înlă­tură titluri falsa, doboară idoli minci­noşi, dezgroapă In schimb bogăţii cu care să ne fălim, ridică altare noue la care să ne inchiniim şi să ne întărim conştiinţa naţională«. Ideia aceasta a regenerării conştiin­­ţei naţionale II conducea pe Gaston Pa­ris in munca sa de poporalisare a ve­­chii literaturi franceze. »Sentimentul na­ţional — credea el — are nevoie astăzi ca toate celelalte sentimente, să fie înoit şi lărgit, sprijinindu-se pe cercetările ştiinţifice«. Dl Densuşianu ne spune, că »în lecţiunile sale căuta mereu, prin cer­cetarea trecutului, să lumineze sentimen­tul naţional, să arate ce datoreze Fran­cezii de azi strămoşilor lor şi pe învă­ţături pot lua dela ei«. Dar’ nemuritorul filolog ’şi-a în­dreptat agerimea spiritului şi asupra literaturei moderne; studiile sale des­pre Mistral şi Sully Prudhomme sfint mărgăritare ale criticei literare franceze, iare părerile sale asupra cosmopolitismu­lui şi naţionalismului in literatură, cari stabileau şi necesitatea individualităţii naţionale şi nevoia lărgirii acesteia prin contactul cu marile curente umanitare din literatura universală, d esprimă ade­văruri de aur. Terminăm, mulţumind dlui Denau, şi­ nu pentru omagiul seu, pentru care ştiinţa română Ii datoreşte recunoştiinţă, căci este nu numai omagiul unui savant, ci închinarea filologiei române In faţa me­moriei neîntrecutului măestru francez. luan Mcurlu. —gBHHSE— Sibiiu, 13 Aprilie n. 19 3. Camerele României vor fi con­vocate în sesiune extra-ordinară ime­diat după 10 Maiu. Sunt 15 proiecte de legi, care ur­mează să fi* votate. Körber și Ungaria. Intr’un interview acordat unui redactor dela »N. Wiener Journal« cu privire la ra­portul Austriei față de­» Ungaria a zis Körber următoarele: ».. .Ca ministru pre­sident austriac am stăruit dela inceput înspre ţinta de a ne asigura in raportul faţă de Ungaria o posiţie egal îndrep­tăţită. Eu am luptat numai pentru drep­tul Austriei şi pentru-ca să-­şi ajungă posiţia şi influenţe, ce ni­ se cuvine In monarchie. Parlamentul nostru se află in faţa hotărârii momentuoase de a ajuta străduinţelor mele la un succes practic«. Partidul liberal şi indem­nitatea. Presidenten partidului libe­ral a trimis un circular prin care în­datorează pe lefi membrii partidului ca începind din 16 a lunei, prima zi, când «0 încep» în dietă pertractarea indemnity ului fără întrerupere se re­mână până la sfîrşit în Budapesta şi în fiecare zi se iee parte la şedinţele dietei. Dl Podmanicky îşi regulează garda în vederea luptei ce se va des­făşura in parlament. La situaţia din Macedonia, »Politische Corresponded« primeşte din Salonic, şi din sorginte demnă de cre­dinţă, o scrisoare In privinţa situaţiunei din Macedonia. Scrisoarea în chestiune espune că informaţiunile publicate în străinătate, mai ales în Francia şi Anglia, in pri­vinţa caracterului mişcărei macedonene, ■fint cele mai multe eronate. Această mişcare nu reflectă curentul poporal, căci elementele bulgare, chiar acele, cari participă la mişcarea revoluţionară, nu formează decăt o infimă minoritate din întreaga poporaţiune. Promotorii mişcării revoluţionare, mai zice scrisoarea, nu urmăresc Îmbu­nătăţirea progresivă a soartei creştinilor din Turcia, dar’ ei se încearcă de a pro­voca, prin mijloace anarchice, o revolu­­ţiune politică, cu toate-că nici printre Bulgari, Sârbi, printre Greci şi alte ele­mente locale, nu esistă vre­o ferbcere, care ar constitui condiţiunea prealabilă a unei asemenea revoluții. SZÉLI. LA VIENA. „Kel. Ért.“ ton­­firmi știrea datk fi de noi, «k Széli va merge îndală dupft nerbfttorl la Viena. Széli va face raport M. Sale despre situa­­(lație, îneft înainte de a se intr­uni dieta» Serviciul militar de doi ani. Despre isprăvile miniștrilor maghiari din ultima călătorie la Viena incep să stră­bată In public unele ştiri. Mai multe ziare liberale susţin, că ministrul Fejér­­váry a fost la Viena ca să pregătească proieptele in causa serviciului militar bienal. Pentru acest scop au petrecut în Viena şi referenţii militari. Gereurile competente afirmă, că mi­nistrul Fejérváry încă înainte de termi­­nul statolii va fi in posiţie să presente dietei proiectele militare. Serviciul mili­tar bienal, după cum se vede, va de­veni faptă, împăratul Wilhelm la Paris. Este ştiut, că împăratul Wilhelm a fost de curend la Co­penhaga. De aici să comunică acum ziarului »Daily Mail«, că împăratul Wilhelm al Germaniei are de gând să se ducă să visiteze la Paris pe Loubet, preşedintele republicei franceze. Ştirea are lipsă de confirmare. În chestia obstrucţiei. Semi­­oficiosul »Pol Cor.* din Viena, arătând că oraşele şi comitatele au început să fee poziţie în contra obstrucţiunii, con­stată că camerele comerciale şi diferi­tele corporaţiuni economice, simţind mai tare paguba economică a obstrucţiunii, incr­r fiat foarte amărite in contra opo­­ziţiei Oamenii chibzuiţi arată cum pe timpul ocupaţiunii Bosniei atât In ţeară Nr. 61 I cât şi in parlament oposiţia s’a arătat cu mult mai perseverantă şi totuşi ni­menea nu s’a gândit ca să atace prin obstrucţiune budgetul provisoriu al urgisitului cabinet al lui Tisza. Nici pe timpul lui Wekarle, când oposiţia era în contra proiectelor politico-bisericeşti, ni­­mănuia nu­­i-a dat prin gând să se opună provisorului, pentru­ ca Wekerle să nu poată esecuta acele legi. Acum,însă opo­ziţia face mai mare caz din scopurile sale de partid decât din constituţie şi prin aceasta oposiţia ca partid constitu­ţional ’şi-a perdut rola ce o avea in ţeară. Geea-ce voeşte oposiţia nu se poate obţine pe cale constituţională. Această convingere începe acum să stră­bată in toate straturile poporaţiunii şi o determină la acţiune în contra obstruc­­ţiunii. ________ Procesul „Cărţii de aur". — Recursul de nulitate. — Procesul intentat dlui T. V. Păcăfian pentru volumul prim al »Cărţii de aur* încă nu e finalisat. Actele ae află la înalta Gurie, (partea de caaaţie), care Incă n’a ajuna să-’şi apună ultimul cu­vânt. Se va pronunţa Inaă in curând, — după-cum s­intem informaţi, şi spe­răm, că se va pronunţa amăsurat drep­tului şi dreptăţii. La tot pasul, înalta Gurie nu va pută trece prea uşor peste recursul de nulitate. Înaintat din partea domnului Păcătian­­u contra sentinţei de condamnare adusă din partea jude­cătoriei din Cluj, care sentinţă, in mo­tivarea ei, nu e altceva decât un act de achitare pentru acusat. In sentinţa aa tribunalul regesc din Gluj zice anume, că a trebuit ai croiască pedeapsă uşoară pe seama acus­atului, din motivul, că nu i-a putut fi răstur­nată soțiaa cu care s’a apărat, că: »atunci când a publicat proclamaţia şi vorbirea lui Bărnuţiu, — scrisă şi rostită înainte de a fi fost sancţionată legea despre uniune, — şi le-a comentat pe amândouă a fost de acea credinţă greşită, că ace­stea se refer la legi incă neîntrate în vigoare«; şi din motivul, că »conform apărării nerăsturnate, peste tot datele cuprinse în pasagele incriminate au fost publicate mai nainte, în asemenea textuare, în alte opuri retorice, nepe­depsite«. Ei bine, o astfel de motivare nu e alta decât constatarea din partea jude­cătoriei, ori autorul »Cărţii de aur« nu

Next