Tribuna, 1928 -1929 (Anul 1, nr. 1-45)
1928-07-29 / nr. 17
An. I. Nr. 17 Preţul unui exemplar Lei 3’— ____ Duminecă, 29 Iulie 1928 REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA SIBIU Str. PINTENULUI Nr. 23. DIRECTOR: Nicolae C. Drot ANUNŢURI DUPĂ ÎNVOIALĂ Ziar National Independent ! Cele două parlamente. „Mergeţi şi spuneţi regelui că suntem aici prin voinţa naţiunii şi nu vom părăsi acest loc, decât prin forţa baionetelor“. (Mirabeau). Joi în 26 iulie s-au deschis cele două parlamente: cel oficial din dealul Patriarhiei, şi celalt din Sala Sindicatului Ziariştilor, al partidului naţional-ţărănesc. S’ar părea, — dacă nu ne-am cunoaşte oamenii — că retrăim întrucâtva vremile dramatice ale revoluţiei franceze dela 1789. De fapt însă lucrurile stau altfel. Pe vremurile acestea de căldură, vom înregistra odată mai mult discursurile anoste şi archi-cunoscute ale aleşilor naţiunii, ale nealeşilor şi chiar ale multor nechemaţi — şi vom sfârşi prin a ne vedea mai departe de treburile noastre. Doar singur Dl. Gură-Cască îşi va face iluzii, aşteptând mana cerească să se reverse asupra pământului, şi cum îl ştim om de bună credinţă va încerca o deziluzie în plus. Vacanţa politică se deschide. Lumea va pleca la mare, la munte şi la ţară. D. Vintilă Brătianu îşi va face cura la Regat. D. Iuliu Maniu Prostia, Anastasia $i Giurgiu... Sunt oameni, cari cu tot preţul vor să-şi vadă numele scris la gazetă. Şi nu arare ori ne e dat nouă ziariştilor să ne vedem rugaţi de unii săturaţi de monotonia anonimatului să-i scriem numele, să-l înjurăm măcar, numai să-şi vadă numele tipărit. Mărturisim că ne provoacă un zâmbet de compătimitoare repulsie organică. Şi cu toate acestea!... Este unul care fără să vrea a devenit ridicol, procurându-ne clipe de reală veselie ... Dar s-o luăm cu rost. In numărul trecut al ziarului nostru am scris un articol: „Cealaltă ţară“, în care relevam aşa după cum se cuvine meritele tânărului şi învăţatului profesor de Ştiinţe naturale de la liceul „Gh. se va retrage meditativ la Rădăcini, iar restul partizanilor pe la Sovata şi alte localităţi de reconfortantă odihnă. Şi ţara va aştepta cum a aşteptat şi până acum, va privi năucă şi resemnată la svârcolirile aparente ale unor inofensive jocuri de păpuşi. Căci repetăm: ne cunoaştem prea bine oamenii, tot astfel precum îi cunoşteam foarte bine şi înainte de Alba-Iulia, lucru pe care l-am scris atunci în articolul : „La ce ne putem aştepta.“ Şi nu ne temem de loc că prevederile noastre ne vor înşela. Şi dacă este adevărat că împrejurările fac pe om, nu este mai puţin adevărat, că oamenii mici n’au ştiut niciodată să schimbe cursul evinementelor. Ne gândim însă la biata ţară, amăgită, zăpăcită de iureşul periodic al politicianilor, de ţipătul strident al haimanalâcului electoral, căci ea e singura care plăteşte şi care zadarnic aşteaptă o schimbare în spre mai bine. Şi ţara aceasta va înregistra pentru a nu ştim câta oară, o vagă speranţă mai puţin şi o resemnare mai mult. Şi e păcat! Lazăr“, Alexandru Mumuianu. In introducere însă, făcurăm o incursiune de consideraţiuni generale asupra situaţiei politice. Şi ne-am văzut cenzuraţi! Ştiţi, Madamme Anastasia cea cu foarfecele, care n’are altă treabă decât să taie scrisul gazetarului şi să apere astfel siguranţa Statului ... Şi noi gazetarii nici măcar nu vrem să amintim că cenzura e anticonstituţională, că legea garantează libertatea scrisului, că nu există paragraf de lege care s’o interzică. Nici măcar atâta nu vrem să mai amintim, că la Sibiu cenzura e cu atât mai ilegală, întrucât aici nu există stare de asediu. Chiar dacă cenzura ar fi instituită în mod legal, fiind stare de asediu, ceea ce în Sibiu nu este, nici atunci nu se pot cenzura chestiunile personale, ci numai chestiunile cari ating direct siguranţa Statului! Noi nu cerem decât un singur lucru, pe care nimenea nu ni-l poate refuză, şi cred că nici D-ta, iubite cetitor, feerem cenzori inteligenţi. Adică să nu fie proşti. Adică să ma-i cheme Giurgiu de la Prefectură. Giurgiu şi nu ştiu mai cum. Un Giurgiu oarecare. Giurgiu... Giurgiu ... Giurgiu... anost, plictisitor, exasusperant şi ridicol. A ajuns censor în locul Dlui Iliu, care e în concediu, şi care tocmai fiindcă e om inteligent nu se plânge nimenea de el. Şi am fost cenzuraţi. S’a tăiat din mijlocul frazei. Ce-am zis acolo? Că: „Vintilă Brătianu e vistiernicul sărăciei naţionale“. Dl cenzor ad interim a sărit, mă rog frumos, ca ars, de par’că ar fi voit să sărute umil mâinile prefectului cere-i clă pită, — şi harş! a tăiat fraza cu pricina şi uşurat şi satisfăcut că a salvat Statul, care era la o palmă de prăpastie, cenzorul zâmbi mieros ca şi când ar îi scăpat de cenzura necruţătoare a ... primăverii clocotinde de viaţă când dă mugurii . . . Apoi . . . ... Şi faţa D-lui cenzor de la Prefectură se întunecă brusc, ca la prevestirea unei sumbre catastrofe ... Mai sări un aliniat periculos: „... atmosferă de desnădejde şi bănuială de la un capăt la altul al ţării, descurajantă dospire a unui viitor deasupra căruia fâlfă e dramatic aripa fatalităţii inexorabile“. Şi D-nul cenzor ca şi când s’ar fi repezit să ucidă moartea, haiş! îl tăie. Nu de alte dar se apropie toamna, şi toamna, ştiţi Dv. dacă nu se numără bobocii, în schimb aripa fatalităţii inexorabile“, fâlfăe dramatic deasupra tuberculoşilor, scăpaţi întâmplător de clocotirea primăverii năvalnice. . . . Şi doar despre tuberculoşi voiam noi să scriem! . . . Ţi-ai găsit însă ... Poate aţi uitat că trăim în ţara, în care, oameni cu mentalitate şi cultură de ţârcovnic au ajuns censorii scrisului nostru ... E ridicol şi e revoltător! Dar vorba francezului: „Mă grăbesc să râd de teamă să nu plâng“ ... Tudor Plăeșu. Pr.Zaharie Gherman Profesor de latină la liceul „Gh. Lazăr“ şi „Domniţa Ileana“. E convins că pe cine l’a bătut Apollo, l’a făcut magister“. Credem însă că e prea pesimist... E un om ciudat. Intr’o lume, în care, oricine se socoteşte prea prost pentru a nu trage „chiulul“, profesorulZaharie Gherman e datoria întrupată! Un întârziat într’o epocă de „chiul“. S’ar socoti cel puţin nenorocit dacă — chiar fără voia sa — ar scăpa vre’o oră de lecţii. E un om cinstit — rara avis — şi un fanatic. Pentru el, acela care nu învaţă latina e un barbar“. După cum vedeţi un fanatic admirator al clasicismului, pe care-l cunoaşte ca nimeni altul. Dar nu fanatic în sens habotnic. Căci e pătruns de cele mai moderne idei cari agită lumea pedagogică. Şi le aplică, căci e un bun cunoscător al psihologiei ,elevului. Ca membru credincios al partidului naţional-ţărănesc, cravaşează cu îndârjire în rarele sale articole de polemică politică — pe adversar. Şi în şcoală nu face politică. Redactor al revistei „Vatra şcolară“ autor al unor broşuri de frumoasă erudiţie între care „Sarmisegetuza“, profesorul Zaharie Gherman îmbogăţeşte domeniul destul de sărac al științelor clasice în România. E unul dintre cei mai Siluete libiene.