Tribuna, 1928 -1929 (Anul 1, nr. 1-45)

1928-07-29 / nr. 17

An. I. Nr. 17 Preţul unui exemplar Lei 3’— ____ Duminecă, 29 Iulie 1928 REDACŢIA­ ŞI ADMINISTRAŢIA SIBIU Str. PINTENULUI Nr. 23. DIRECTOR: Nicolae C. Drot ANUNŢURI DUPĂ ÎNVOIALĂ Ziar National Independent ! Cele două parlamente. „Mergeţi şi spuneţi regelui că sun­tem aici prin voinţa naţiunii şi nu vom părăsi acest loc, decât prin forţa baionetelor“. (Mirabeau). Joi în 26 iulie s-au deschis cele două parlamente: cel oficial din dealul Patriarhiei, şi celalt din Sala Sindicatului Ziariştilor, al partidului naţional-ţărănesc. S’ar părea, — dacă nu ne-am cunoaşte oamenii — că retrăim întrucâtva vremile dramatice ale revoluţiei franceze dela 1789. De fapt însă lucrurile stau altfel. Pe vremurile acestea de căldură, vom înregistra odată mai mult discursurile anoste şi archi-cu­­noscute ale aleşilor naţiunii, ale ne­aleşilor şi chiar ale multor nechemaţi — şi vom sfârşi prin a ne vedea mai departe de tre­burile noastre. Doar singur Dl. Gură-Cască îşi va face iluzii, aş­teptând mana cerească să se reverse asupra pământului, şi cum îl ştim om de bună credinţă va încerca o deziluzie în plus. Vacanţa politică se deschide. Lumea va pleca la mare, la munte şi la ţară. D. Vintilă Brătianu îşi va face cura la Regat. D. Iuliu Maniu Prostia, Anastasia $i Giurgiu... Sunt oameni, cari cu tot pre­ţul vor să-şi vadă numele scris la gazetă. Şi nu arare ori ne e dat nouă ziariştilor să ne vedem rugaţi de unii săturaţi de mono­tonia anonimatului să-i scriem numele, să-l înjurăm măcar, nu­mai să-şi vadă numele tipărit. Mărturisim că ne provoacă un zâmbet de compătimitoare re­pulsie organică. Şi cu toate acestea!... Este unul care fără să vrea a deve­nit ridicol, procurându-ne clipe de reală veselie ... Dar s-o luăm cu rost. In numărul trecut al ziarului nostru am scris un articol: „Cea­laltă ţară“, în care relevam aşa după cum se cuvine meritele tâ­nărului şi învăţatului profesor de Ştiinţe naturale de la liceul „Gh. se va retrage meditativ la Ră­­dăcini, iar restul partizanilor pe la Sovata şi alte localităţi de re­confortantă odihnă. Şi ţara va aştepta cum a aşteptat şi până acum, va privi năucă şi resem­nată la svârcolirile aparente ale unor inofensive jocuri de păpuşi. Căci repetăm: ne cunoaştem prea bine oamenii, tot astfel pre­cum îi cunoşteam foarte bine şi înainte de Alba-Iulia, lucru pe care l-am scris atunci în ar­ticolul : „La ce ne putem aştepta.“ Şi nu ne temem de loc că prevederile noastre ne vor în­şela. Şi dacă este adevărat că împrejurările fac pe om, nu este mai puţin adevărat, că oamenii mici n’au ştiut niciodată să schimbe cursul evinementelor. Ne gândim însă la biata ţară, amăgită, ză­păcită de iureşul periodic al politicianilor, de ţipătul strident al haimanalâcului electoral, căci ea e singura care plăteşte şi care zadarnic aşteaptă o schimbare în spre mai bine. Şi ţara aceasta va înregistra pentru a nu ştim câta oară, o vagă speranţă mai puţin şi o resemnare mai mult. Şi e păcat! Lazăr“, Alexandru Mumuianu. In introducere însă, făcurăm o in­cursiune de consideraţiuni gene­rale asupra situaţiei politice. Şi ne-am văzut cenzuraţi! Ştiţi, Ma­­damme Anastasia cea cu foar­fecele, care n’are altă treabă de­cât să taie scrisul gazetarului şi să apere astfel siguranţa Sta­tului ... Şi noi gazetarii nici măcar nu vrem să amintim că cenzura e anticonstituţională, că legea ga­rantează libertatea scrisului, că nu există paragraf de lege care s’o interzică. Nici măcar atâta nu vrem să mai amintim, că la Sibiu cenzura e cu atât mai ile­gală, întrucât aici nu există stare de asediu. Chiar dacă cen­zura ar fi instituită în mod le­gal, fiind stare de ase­diu, ceea ce în Sibiu nu este, nici atunci nu se pot cenzura chestiunile perso­nale, ci numai chestiunile cari ating direct siguranţa Statului! Noi nu cerem decât un sin­gur lucru, pe care nimenea nu ni-l poate refuză, şi cred că nici D-ta, iubite cetitor, feerem cen­zori inteligenţi. Adică să nu fie proşti. Adică să m­a-i cheme Giurgiu de la Prefectură. Giurgiu şi nu ştiu mai cum. Un Giurgiu oarecare. Giurgiu..­­. Giurgiu ... Giurgiu... anost, plictisitor, exas­­usperant şi ridicol. A ajuns cen­sor în locul Dlui Iliu, care e în concediu, şi care tocmai fiindcă e om inteligent nu se plânge ni­menea de el. Şi am fost cen­zuraţi. S’a tăiat din mijlocul fra­zei. Ce-am zis acolo? Că: „Vin­tilă Brătianu e vistiernicul să­răciei naţionale“. Dl cenzor ad interim a sărit, mă rog frumos, ca ars, de par’că ar fi voit să sărute umil mâinile prefectului cere-i clă pită, — şi harş! a tă­iat fraza cu pricina şi uşurat şi satisfăcut că a salvat Statul, care era la o palmă de prăpas­tie, cenzorul zâmbi mieros ca şi când ar îi scăpat de cenzura necruţătoare a ... primăverii clo­­cotinde de viaţă când dă mu­gurii . . . Apoi . . . ... Şi faţa D-lui cenzor de la Prefectură se întunecă brusc, ca la prevestirea unei sumbre catastrofe ... Mai sări un ali­niat periculos: „... atmosferă de desnădejde şi bănuială de la un capăt la altul al ţării, descura­­jantă dospire a unui viitor de­asupra căruia fâlfă e dramatic aripa fatalităţii inexorabile“. Şi D-nul cenzor ca şi când s’ar fi repezit să ucidă moartea, haiş! îl tăie. Nu de alte dar se apropie toamna, şi toamna, ştiţi Dv. dacă nu se numără bobocii, în schimb aripa fatali­tăţii inexorabile“, fâlfăe dramatic deasupra tuberculoşilor, scăpaţi întâmplător de clocotirea primă­verii năvalnice. . . . Şi doar despre tuberculoşi voiam noi să scriem! . . . Ţi-ai găsit însă ... Poate a­ţi uitat că trăim în ţara, în care, oameni cu mentalitate şi cul­tură de ţârcovnic au ajuns cen­­sorii scrisului nostru ... E ridicol şi e revoltător! Dar vorba francezului: „Mă grăbesc să râd de teamă să nu plâng“ ... Tudor Plăeșu. Pr.Zaharie Gherman Profesor de latină la liceul „Gh. Lazăr“ şi „Domniţa Ileana“. E convins că pe cine l’a bătut Apollo, l’a făcut magister“. Cre­dem însă că e prea pesimist... E un om ciudat. Intr’o lume, în care, oricine se socoteşte prea prost pentru a nu trage „chiulul“, profesorulZaharie Gher­­man e datoria întrupată! Un întârziat într’o epocă de „chiul“. S’ar socoti cel puţin nenorocit dacă — chiar fără voia sa — ar scăpa vre’o oră de lecţii. E un om cinstit — rara avis — şi un fanatic. Pentru el, acela care nu învaţă latina e un bar­bar“. După cum vedeţi un fa­natic admirator al clasicismului, pe care-l cunoaşte ca nimeni altul. Dar nu fanatic în sens habotnic. Căci e pătruns de cele mai moderne idei cari agită lumea pedagogică. Şi le aplică, căci e un bun cunoscător al psihologiei ,elevului. Ca membru credincios al par­tidului naţional-ţărănesc, crava­şează cu îndârjire în rarele sale articole de polemică politică — pe adversar. Şi în şcoală nu face politică. Redactor al re­vistei „Vatra şcolară“ autor al unor broşuri de frumoasă eru­diţie între care „Sarmisegetuza“, profesorul Zaharie Gherman îm­bogăţeşte domeniul destul de sărac al științelor clasice în Ro­mânia. E unul dintre cei mai Siluete libiene.

Next