Tribuna, 1928 -1929 (Anul 1, nr. 1-45)

1928-07-22 / nr. 16

An. I. Nr. 16 Prețul unui exemplar Lei 3*— Duminecă, 22 Iulie 1928 REDACTA ŞI ADMINISTRAŢIA SIBIU Str. PINTENULUI Nr. 23. DIRECTOR: Nicolae C. Broc ANUNŢURI BUNA ÎNVOIALA Ziar National Independent Cealaltă ţară. La urma urmelor ni s’a făcut acru în cerul gurii de când nu mai auzim şi nu mai vedem decât hofii, fraude, fărădelegi şi potlogării de tot felul. Şi ne-am săturat şi de hoţiile lui Iancu, cu cari, directorul „Tribunei“ ne-a împuiat urechile, şi de miloge­lile după ruşinoase împrumuturi pe cari, şi de samsariâcurile di­feriţilor antoneşti, făcute pe spi­narea naţiei acestea blânde până la imbecilitate, — ne-am săturat! Ne-am obişnuit doar să jelim pe mormintele nădejdilor noastre ale tuturora, să ni se scuipe cu neruşinare în potirele sfrnjite de lacrimi şi obidă, să ni s’arunce’n faţă uriaşul dispreţ al paraziţilor îngrăşaţi pe spi­narea poporului muncitor. Şi par’că forţele de reacţio­nare ale acestei naţii au secat, întocmai ca apa pustiurilor, a suptă de nisipul bântuit de cum­plită căldură şi însetoşare . .. Şi par’că respirata nu s’a oprit într’o înăbuşitoare aşteptare de catastrofă; şi nici măcar adierea nesimţită a vântului nu mai cu­tează să tremure în şerpuirile lui, frunzele pomilor; nici gestu­rile semenilor nu mai au nimic din acel repede avânt al simţă­­mintelor . . .; privirile absente de orice expresie, dacă nu-ţi aminteşte somnolenţa cadânelor de pe uliţele vechiului Stambul, parc’ar vrea în scimb să-ţi arate prezenţa nevăzută a unui . . . agent de siguranţă . . . Vorbe spuse pe jumătate, şuşotiri fricos strecurate în urechea deaproa­­pelui, atmosferă de desnădejde şi bănuială dela un capăt la altul al ţării. Să ne pască oare ceva? . . . Nu cumva inima noastră pre­simte greşit un viitor prea negru? . . . Şi cu toate astea!!! Există aici o ţară necunos­cută. Despre care nu vorbeşte nimenea. Al cărei nume nu se pune niciodată la gazetă, pe care n’o ţipă nici un trepăduş al haimanalâcului electoral... O ţară tăcută şi muncitoare, în­velită în carapacea dureroasă,­ dar salvatoare a anonimatului.­­Popor modest şi blând, ţărani harnici care-şi leagă înfiriparea nădejdilor de mâine cu săltăre­ţul ciripit al păsărilor în crăpa­tul zilei; muncitorii dârji ai unei industrii sugrumată de anarhia . . . calculată a unei politici de fulgerătoare îmbogăţire; învăţă­tori „luminători ai poporului“, harnici meşteşugari ai sufletului popular; preoţi sfătoşi şi de treabă, cu evanghelia în inimă, — când nu sunt directori de bancă, beţivi , pro­fesori secundari cu familii grele şi cu învăţătură apucată în tim­puri bune . . . terorizaţi adesea de nulitatea grandilocventă a vreunui inspector sau .. director pescuit de prin paragrafele co­dului penal, ca nişte uriaşi pă­duchi de apocalips . . . Pe întinsul auriu al ogoarelor româneşti, pe băncile şcoalelor locuite de plăpânda populaţie a micuţilor cu ochi strălucitori de inteligenţă, cu capetele pline de iluzii, cu obrajii palizi de ne­­hrănire . . ., în laboratoarele tăcute şi ferite de lărmuiala vulgarităţii curente, se plămă­deşte destinul acestei naţii, al cesteilalte naţii, al cărei nume nu se strigă niciodată la gazetă, pe care n’o ţipă nici un trepă­duş al haimanalâcului electo­ral . . . Aşa ne vine’n minte — ca o întregire a spuselor noastre, ca o mângăetoare pildă a vitalităţii intelectuale a tinerei generaţii, figura modestă a unui profesor al liceului „Gh. Lazăr“ din Sibiu,­­ pe care ştiindu-l prea modest din fire îi cerem iertare că-i jignim modestia prin exemplifi­carea muncii sale, dar o facem din mândria pe care o simţim când un om onorează o întreagă generaţie: generaţia noastră a celor tineri. E profesorul Alexandru Mu­­muianu! L’aţi văzut şi-l cunoaş­teţi, şi aţi auzit de el. Căci şi aici la noi se aude lucrul bun, şi la noi merge vorba bună,­­ ascunsă, ruşinoasă parcă, dar merge . . . (Continuare la pag. 2) are nici când atâţia călători cât pa­sageri are autobusele lui Iancu! Nu ne mai mirăm de loc de de­ficitul căilor ferate, dacă Dir. Glă P. T. T. acordă concesiuni, chiar şi provizorii, pentru curse de autobuse pe aceleaşi linii pe care circulă tre­nul. Direcţia Glă P. T. T. face parte integrantă din Ministerul Comunica­ţiilor şi ar fi de dorit ca interesele statului să fie protejate şi să nu se acorde concesiuni, mai ales oameni­lor cari nu sunt de specialitate şi ca culme funcţionarilor de stat! Eufrosina Botezat e fiica vitregă a Consilierului Agricol Nicolae Iancu şi secretara Consilieratului. Ce por­cărie e la Consilieratul Agricol din Sibiu, se poate vedea şi din faptul, că tata şi fata sunt în acelaş birou, fata e secretara şi contabila tatălui! Dacă Ministerul Comunicaţiilor doreşte ca într’adevăr încasările trafi­cului de călători pe linia Sibiu — Făgăraş — Braşov să sporească, n’are decât să retragă concesia Eu­­frosinei Botezat, care e numai provi­zorie ! Sfânta tovărăşie ... Iancu, şoferul, servitorul şi grăjdarul d­in atenţia dlui ministru al Comunicaţiilor. Sfânta tovărăşie a fostului şef, consilierul agricol Nicolae Iancu, cu fostul său şofer Ştefan Hentschel, fostul servitor al Consilieratului, bâl­bâitul Coman Macavei, invalid de război, dar bâlbâit era şi înainte de a fi militar, (aşa declară consătenii săi din Avrig) şi fostul prizonier rus Alexe, care a fost câţiva ani grăjda­rul lui Nicolae Iancu! Aceştia sunt tovarăşii, dar numai pe hârtie şi de ochii lumii, ai Con­silierului agricol Nicolae Iancu! Nu-i ruşine a fi sărac şi cinstit, dar e ruşine să fii mincinos şi cu două fete. Tovarăşii de pe hârtie, adecă şo­ferul, fostul servitor Coman Macavei şi fostul prizonier Alexe, sunt oameni cinstiţi, dar uneltele lui Iancu, care se foloseşte de ei. Nu i-a ajuns consilierului agricol Nicolae Iancu că a furat ca ’n codru Vlăsiei, s’a gândit ca să mai ciu­pească ceva! Având prea mulţi bani şi-a cum­părat două autobuse cu cari face cursa Sibiu—Făgăraş—Braşov, aşa­dar face concurenţă căilor ferate! Pentru ca lumea să nu observe, un autobus e trecut pe numele fiicei sale Vitrege, Eufrosina Botezat, iar al doilea e pe numele fostului său servitor Coman Macavei. Când se întâmplă un bucluc, vre­ o reclamație pe la Poliţie sau alte auto­rităţi, imediat apare figura scârboasă a Consilierului Iancu şi intervine să se aranjeze necazul şi explică pre­zenţa sa prin aceea, că e vorba de fostul său şofer şi de . . . drept re­­cunoştiinţă şi ca o obligaţie morală . . . roagă să se aplaneze conflictul. Afişele şi foile volante, prin cari îşi face reclama autobuselor sale, le împarte prin oraş, fostul prizonier, servitorul Alexe, sau ţărani din Vesăud. Ca nu cumva să fie înşelat cu taxele încasate, Iancu face per­sonal controlul prin aproprierea Fă­găraşului, unde merge însoţit de to­varăşul bâlbâit Coman Macavei în automobilul 376, care e proprietatea Ministerului! Acum trei săptămâni a făcut un asemenea control inopinat la Voila, lângă Făgăraş. Trenul Sibiu—Făgăraş—Braşov nu Planul de sistematizare. Noi românii ardeleni de vea­curi întregi am luptat pentru des­­robirea noastră seculară, dorinţă ce acum s’a îndeplinit. Pe lângă toate aceste încă totuşi mai ob­servăm persoane a căror ţinută duşmănoasa în oficiul lor, poporul românesc încă le sufere. Credem că a sosit timpul ca aceste persoane să fie odată puse la punct şi să ia la cu­noştinţă odată pentru totdeauna că suntem în România­ Mare, iar nu în alte ţări. Astfel de greutăţi şi mizerii sufere populaţia română din Sibiu şi anume: Autorităţile stabilite prin legea reformei agrare au distribuit loturi de case pentru cetăţenii români lipsiţi de mijloace din acest oraş, ba chiar şi celor minoritari cari nu au avut loturi cu condiţia ca în termen de 5 ani să construiască, altfel li se ia lotul înapoi. Consiliul comunal al acestui oraş, unde majoritatea membrilor sunt minoritari, vine cu un plan de sistematizare al oraşului, vezi Doamne, şi sub acest pretext le face diferite mizerii românilor împroprietăriţi, pentru a nu putea construi, afirmând, că organele reformei agrare nu a parcelat locurile bine şi deci oraşul trebue să facă o nouă reformă agrară! Scopul lor ascuns e Insă, ca orașul să

Next