Tribuna, martie 1929 (Anul 2, nr. 55-57)

1929-03-17 / nr. 55

Nr. 55. „TRIBUNA“ , D. preşedinte C. ANGELESCU declară apoi că, deoarece moţiu­nea nu e semnată decât de cinci deputaţi, ea nu poate fi luată în consideraţie. D. IULIU MANIU, preşedintele consiliului: Oricine ar fi pe băncile acestea nu ar putea să spue un cuvânt de autoritate în chestiuni de dogmă, de credinţă şi de orânduială bisericească. Oricine ar fi la locul acesta, ar fi dator ca să-şi împlinească îndatoririle pre­scrise în Constituţiune. Aceste datorinţe sunt însă reduse. Gu­vernul are, în sensul Constituţiei şi al legii de organizare a sfintei biserici ortodoxe, dreptul de con­trol în ce priveşte ordinea şi în ce priveşte bunele moravuri. Mai este o dispoziţiune: controlul în ce pri­veşte observarea legilor. Nimeni însă, nu a afirmat, şi prin nimic guvernul n’a putut să ajungă la cunoştinţa vreunui fapt, din care s’ar putea deduce că Sfântul Sinod al bisericii ortodoxe a adus hotărârea sa cunoscută cu vătămarea legilor. Din contră, guvernul a fost în situaţiunea de a avea cea mai ho­tărâtă convingere că Sfântul Sinod, în aducerea acestei hotărâri pe care avea singur dreptul să o aducă, a respectat legile ţării şi aşeză­­mintele bisericii ortodoxe şi că prin urmare, guvernul nu avea drept să intervină. Că, aşa s-a întâmplat, am o do­vadă indirectă: singurul arhiereu, care şi-a arătat o nedumerire în privinţa hotărârii Sfântului Sinod în a cărui discuţie­ nu pot să intru, a fost mitropolitul Gurie al Basarabiei. Intr’un moment dat, mitropolitul Gurie a adresat o scrisoare gu­vernului—mie—în care cerea anu­mite instrucţiuni. Scrisoarea se găseşte la mine. In această scri­soare mitropolitul Gurie, condus de dragoste faţă de liniştea şi pacea în biserică,—şi de interesele acestei biserici, arată împrejurările, întru cari s’a adus această hotă­râre şi nici printr’un cuvânt nu se plânge, şi nici măcar aluziune nu face, că această hotărâre s’ar fi adus cu vătămarea legilor exis­tente sau a sfintelor canoane. In consecinţă guvernul n’a fost în situaţiunea ca să-şi exercite dreptul său de control. In ce priveşte însăşi chestiunea, ştiinţa nu prea mult are a face cu credinţa, dar credinţa pretinde autoritate. In sfânta biserică orto­doxă autoritatea se întemeiază pe principiul sinodalităţii. Nimeni, nici guvernul, nici preşedintele lui, nici ministrul cultelor, dar nici măcar capul văzut al acestei biserici auto­cefale, Patriarhul, n’are dreptul să ia o măsură dela sine, în ce pri­veşte rânduiala bisericii, ci o are singur Sf. Sinod, care conduce destinele acestei biserici. In con­secinţă, chiar dacă personal aş avea, dar n’am, impresiunea sau convingerea că ar trebui cineva personal să ia în această chestiune o iniţiativă, n’aş putea-o face, fiindcă sunt şi eu şi ori­cine, oprit de aşezămintele bisericeşti ale sfintei biserici ortodoxe. Eu sunt de părere că guvernul ţării şi toate autorităţile ei sunt datoare a menţine autoritatea con­ducerii legale a tuturor bisericilor şi în special a bisericii ortodoxe, (aplauze prelungite pe băncile majorităţii). Guvernul nu poate face nimic prin care ar putea atinge această autoritate. Nu discut dacă ideia exprimată de profesorul Iorga, încape ori nu încape în cadrele aşezămintelor bisericii ortodoxe precum canoa­nele ei şi legile noastre stator­nicesc, dar în tot cazul această idee ar trebui discutată de Sf. Sinod, iar nu de noi în corpurile legiuitoare. Cât mă priveşte pe mine, daţi­­mi voe, să-mi arăt o convingere. Soarta, mărirea, tăria bisericii or­todoxe în statul nostru, are cea mai mare influenţă, hotărâtoare chiar, asupra puterii, asupra culturii şi asupra stării sufleteşti a în­tregului neam românesc şi a ţării noastre, (aplauze prelungite pe băncile majorităţii). Cred că datoria nu numai a fiecărui credincios al bisericii or­todoxe, dar a fiecărui bun român, este ca din toată puterea sa, să ajute întărirea şi mărirea acestei biserici, (aplauze prelungite pe băn­cile majorităţii). Aceasta cu atât mai mult, cu cât cu bucurie şi cu mândrie na­ţională, fără a atinge alte biserici naţionale ortodoxe, putem constata că biserica ortodoxă română, este o podoabă a întregei biserici orto­doxe de pretutindeni şi pentru că putem crede că biserica ortodoxă română poate şi trebue să aibă o influenţă puternică asupra întregii biserici ortodoxe. (Aplauze pre­lungite pe băncile majorităţii). Eu, prin urmare, nu numai din punct de vedere al liniştei şi ordi­­nei din statul nostru, dar şi din punct de vedere al sfintei biserici ortodoxe române, aş adresa un călduros apel către toţi fiii acestei naţiuni şi în special căre fiii bise­­ricei ortodoxe ca în aceste zile, dacă nu de criză, dar de grele pro­bleme în această biserică, să fie toţi împreună, pentru a ajuta ca aceste grele probleme, să se re­zolve în bună înţelegere, spre mul­ţumirea sufletească şi în tot cazul spre întărirea şi mărirea bisericii ortodoxe prin respectarea autori­tăţii supreme bisericeşti şi prin nă­zuinţa ca conflictul sufletesc şi de credinţă, care s’ar putea ivi, să fie înlăturat astfel, încât acest conflict să dispară, fără prejudiciu, faţă de autoritatea bisericească şi fără de jignirea credinţii fiecăreia. D. DR. N. LUPU: imposibil. D. IULIU MANIU: Cred, dom­nule doctor Lupu, că este posibil. Eu cred că prin atitudinea ară­tată în declaraţia guvernului, se poate ajunge acest scop. Guver­nul susţine autoritatea bisericească. Nu va putea însă, dela sine înţe­les ca să împiedice cu forţa sta­tului, ca credincioşi acestei bise­rici, să-şi poată găsi mângăerea sufletească, atunci când conştiinţa lor o va cere. Dacă ar crede cineva că prin această dispoziţiune se produce o desorientare în sânul bisericei or­todoxe, care ar putea să fie peri­culoasă pentru ea, cred că greşeşte. Nu este primul caz, când bisericile se pun pe punctul de vedere bine cunoscut în istoria bisericească „to­lerare posse“ şi dacă instituţiunile de o mai mică valoare, de o mai mică înţelepciune, ştiu ca să se ri­dice la acest gând al contempla­ţiei filozofice şi la aceste apreci­eri practice în momente grele, a­­tunci cred că se va putea ridica şi biserica ortodoxă, care precum a dovedit prin atitudinea sa, ştie să rezolve problemele şi atunci când ele formează obiectul unui conflict. (Membrii majorităţii, în picioare, ovaţionează îndelung pe d. preşedinte al consiliului). D. I. G. DUCA: D. prim minis­tru a adresat un apel şi eu nu vreau să las fără răspuns acel a­­pel. D-sa a spus că faţă de greu­tăţile prin care trece, în momen­tul de faţă, biserica noastră naţio­­nală­ ortodoxă, datoria tuturor bu­nilor români, este de a se uni împrejurul ei și de a-i înlesni sar­cina. La acest apel, d-le prim minis­tru, ne găsiți alături de dv. (Apla­uze prelungite. Pentru că socotim că chestiunea care a făcut obiectul desbaterilor într’unul din numerile trecute ale ziarului nostru am întrebat pe domnii de la conducerea Camerei de comerţ şi industrie din Sibiu ce-au făcut­ ce-au muncit în tot timpul cât au funcţionat până la disolvarea vechiului consiliu. Camera de Comerţ şi industrie fiind o instituţie publică în care controlul cetăţenesc e foarte logic şi natural, fiind vorba de intere­sele vitale ale comercianţilor şi in­dustriaşilor, întrebarea noastră n’a putut fi decât bine venită pentru a lămuri opinia publică îngrijorată, al cărei ecou fusesem. Nu numai cetăţenii îngrijoraţi de lucrările Camerei, dar chiar şi anii membrii din fostul consiliu erau nemulţumiţi de slabele re­zultate obţinute. In urma articolului nostru dl. secretar general Valeriu Bozdoc a sărit ca ars, căutând să demons­treze că lucrările Camerii nu pot fi controlate decât de membrii săi. Noi n’am controlat nimic, deşi a­­veam tot dreptul în interesul mem­brilor acestei Camere. Am întrebat, dar răspunsul a fost ocolit, de aceea nu vom mai în­treba ce au muncit, dar vom ară­ta noi ce e-au muncit şi ce au cheltuit! ! Camera de Comerţ şi Industrie din Sibiu are o vechime de doi ani cu un buget de 3 milioane anual. La partea cheltuelilor voi aminti că singur dl. Valeriu Bozdoc, are o leafă de peste 20.000 lei lunar! Bugetul celor doi ani în urmă de 6 milioane s’a cheltuit fără ca membrii Camerii să fi simţit vr­e­­un avantaj oarecare. In programul Camerii a fost: 1) înfiinţarea antrepozitelor, 2) înfiinţarea târgurilor (oboarelor) şi 3) înfiinţarea biroului de analiză, de astăzi, nu este o chestiune, care să poată să fie obiectul lup­telor şi discuţiunilor de partide, ci este o chestiune, care se ridi­că deasupra controverselor noastre vremelnice, o mare chestiune na­ţională pe care cu toţii trebue să o privim în acest chip (Aplauze prelungite de pe toate băncile). D. prof. NICOLAE IORGA: Dacă d. preşedinte al consiliului ne-a cerut numai să nu tulburăm ţara, pe aceasta chestiune, de­sigur că are toată aprobarea noastră. Principiul însă îl menţin. Sinodul ar face foarte bine dacă ar fi sta­tornic hotărârilor sale. Al doilea doresc, ca Biserica noastră să nu se închidă în turnul de fildeş al Sinodului, ci să caute a relua le­găturile cu poporul, care trebue să redevină sprijinul ei şi al căruia suflet cinstit ea trebue să fie ex­ponent. Cu hotărârea de azi, nu se în­chide chestiunea. Trebue găsită în linişte soluţia aceia care să se poată impune definitiv şi asupra căreia să nu se mai poată reveni.­­ Şedinţa se ridică la orele 8 seara. îndeplinirea acestor trei puncte era de o importanţă capitală pen­tru comercianţi şi industriaşi. Ni­mic însă nu s’a făcut! Dacă s’ar fi înfiinţat antrepozi­tele Camera ar fi câştigat milioane anual, comercianţii ar fi avut eco­nomii de milioane şi la fel statul, ar fi câştigat sume enorme ! Astăzi antrepozitele le deţine Unterer iar camera de comerţ n’a fost în stare să ia monopolul ce-l deţine această firmă şi să vină prin aceasta în ajutorul membrilor săi. Zadarnic s’au scremut Dl, preşe­dinte şi junele secretar general, totuşi monopolul antrepozitelor îl deţine Unterer, iar membrii Came­rei în Ioc să aibă avantagii din partea Camerei, au cheltueli exa­gerate şi chiar pagube. Infinţarea târgurilor (oboare­lor) prevăzute prin lege, camera de Comerţ nu a fost în stare să o ducă la îndeplinire din cauza în­­căpăţinărei Primăriei oraşului, care ştiind, că trecând târgurile sub con­trolul Camerei, veniturile Primăriei vor scădea. Deşi legea administra­tivă prevede că în caz de neexe­­cutare de lege sau decizii minis­teriale, Consiliul Comunal va fi disolvat, totuşi Camera de Comerţ s’a lăsat învinsă, iar oboarele n’au luat fiinţă. Dacă s’ar fi înfiinţat oboarele, populaţia românească a oraşului ar fi avut mari beneficii, asemenea Camera ar fi avut venituri de mi­lioane anual, înfiinţarea biroului de analize. Comercianţii din circumscripţia Ca­merei de Comerţ din Sibiu, dacă importă o marfă din străinătate tre­bue să-i facă la vamă analiza măr­­fei. In Sibiu nu avem birou de a­­nalize, astfel că negustorii sunt o­­bligați să facă analiza mărfurilor la Cluj, Arad sau București. ÎE­ I U GANE1A DE CINEIT $1 HUSIME? Pag. 3.1

Next