Tribuna, 1934 (Anul 7, nr. 1-376)

1934-07-22 / nr. 29

Prețul abonamentului Pe­­ an . . LeiI50,— Pe an . . Lei SO — Pentru autorităţi şi institu­ții 500 Lei anual. Ziar National Independent Pc"'TMr^“' Foileton Romani, casatoriţi-va! După războiu, felurite societăţi şi grupări Inte­lectuale se remarcă printr'o campani­e dârzi întru sprijinirea şi propăşirea instituţiilor de bază ale sta­­tului. Gazete, reviste şi conferenţiari cu­ greutate îm­prăştie un cuvânt de bine despre ce ar trebui să ştie fiecare cetăţean, făcând parte din oricare strat social. Abundă subiecte din religie, din istoria naţională, din agricultură, apiculturâ, pescuit, higienă şi cu osebire îndemnuri patriotice. Intr’o şedinţă a bătrânei „Astra“ am rostit şi eu un cuvânt. Băr­ batul dela Trei zile am fost închişi în cazărmile noastre— mai mult nişte bordee — zise la Şeremet, după ce căzuse Turtucaia, prima pacoste naţională. Nu pricep de ce n’au vrut bulgarii si ne por­­nească imediat. In sfârşit, cu o pâine de fiecare ofiţer, încolo­naţi, sub straja câtorva soldafi bulgari şi un potpo­­rucic de-ai lor călare, o pornirăm, iavaş-iavaş, cu frun­ţile spre tină către Balbunar, nu pred. Când şi când, pe furiş, mai întorceam ochii, prin ▼ind­­ărmul nostru şi Dunărea, frumoasa Dunăre, ce- şi încolăcea solzii de argint printre ostroavele bogate. Dar bulgarii nici atât nu vroiau si ne îngădue, așa se temeau să nu o zbeguim. „Ciasta năstrănaa* 1 strigau santinelele. „Caraun­te, ciasta năstrănaa !­­zbiera potporucicul și glasul său se repeta de fiecare tiraje. Țigări, de unde? Ne mai opreau bulgarii pe câmp, dar nu pe unde­­i-ar fi răcorit sufletul, pe lângă vre’o fântâni. Ce arşiţă ! Mai frunză de tufan, uscată, mai puţintică iarbă pârlită, te infişuram, de mai găseam prin buzunare niscai hârtie­ şi trăgeam în piept Colea, pe marginea şanţului un hoit umflat cât o bute, cu sân­ge apos la gură, dincolo altul firi­teistă. Pe ici, pe colo, care trase de boi, în ele răniţi bulgari văruiţi cu vată şi tifoane. Ei ne înjurau şi mai pocneau pe căile unul dinspre marginea drumului cu ciomege şi cârje, în sfărşit, iat­-ne şi la graniţă. Lângă o tufă, ceva mai dosnic ghereta zugrăvită cu roş, alb şi ver­de, bulgărească. Mai încoa, pitulat! într’un buchet de floarea soarelui, a noastră cu dungi roşii, galbene şi albastre —a grănicerilor noştri, români. Dădea şi el să mai mişte. Era un grănicer. Sărmanul, un grănicer de-ai noştri, român. Ii vedeam capela cu moţuri, trântită lângă el. Cine ştie, până să fugă, l’ar fi împuşcat uşor patrulele bulgăreşti şi d’atunci de când zăcea pe câmp, aproape de coliba lui de grănicer. Să fi stat o săptămână şi ceva acolo, fără apă şi fără pâine, căci n’avea cine să-i dea. O săptămână şi ceva .... Trei zile stăturăm noi la Şeremet, vr’o două zile de lupte pe viaţă şi pe moarte, mai socotiţi vr’o patru dela mobilizare, tu cari cercetasem eu pădurea Salihler şi iată că bie­­tul soldat no murise încă ... Dar nici viu nu părea. Văd ca azi ... . Dădea să se ridice într’o rână şi cu degetele zgârcite zgâria pământul .... Aşa mi-a rămas el în minte şi azi îi văd tot aşa. . . Nouă ni s’a făcut frică şi milă. Era al nostru, soldat grănicer. Manutanţă Noi şopteam că mai bine de l’ar împuşca, să nu se mai canonească. Dar, până sâ-l mai privim odată, un bulgăroi îl ochi şi bietul grănicer căzu de-a­ binelea, sfârșind casna. Bulgar cu suflet de­­ . . . — Aici ești? — Păi unde? — acasă la mine. — Propriu zis, cine ești dumneata ? — Eu ? . . generalul Uică, ministrul de războiu, comandantul corpului de grăniceri, armă specială, erou al răsboiului pentru întregirea neamuluL — Mă miri . . Dă-i drumu Iui Seletzky . . — Păi ce, l’am arestat eu? — Da cine? — Justiţia . . . — Păi ce justiţia face de capu ei? — Păi, de ... Eu nu-i dau drumul în ruptul capului . . A furat acte secrete, e trădător . . — Ce tucă eşti? — Ce e aia? — Tucă. Dă-i drumu­. Nu 20 milioane lei. Nu acum 3 milioane şi restul de 17 milioane treptat în 15 zile. — Păi ce-o să zică lumea? — O să zică................... Om găsi noi un Tala moșu . . . Seletzki e cel mai mare patriot român; suferă de reumatism și a fost căpitan austro-ungar in regimentul 16 artilerie din Sibiu .... El v’a făcut România Mare .... Ia banii, Taci. Chire nu te mai doare, capriciile nu te mai costă, voiajurile idem. Vei avea pe de a gata palate, băi, parcuri, yachturi, avionete, automo­bile, vei avea chiar icre negre. — Eu să fac una ca asta ! Mă ferească Dumne­zeu . . . îmi iubesc ţara . . . Am luptat pentru ea şi am jurat credinţi ei . . . — Ce tucă eşti . . . Nu-ţi cunoşti ţara . . . — De cunoscut, n’ai cunoaşte-o, că nu sunt nici profesor de geografie, nici factor poştal, dar tucă de ce să fiu? . . . — Dacă n’ai fi tucă m’ai da pe mâna parchetului, m’ai denunţa la jurnale, ai avea atâta curaj să mă provoci la duel . . . ca’i luptat. — Dar cine eşti dumneata de mă bruschezi în casa la mine ? . . . — Eu sunt Mutu dela Manutanţă, acum şti ? — Drepţi ... — S’băi­t ! Dem. Pand Popescu îmi exprimam atunci mirarea că nu se încearcal lansarea unor echipe, cari prin tineret priceput să ţină conferinţe în legătură, dacă nu cu ştiinţa juridică, c­e puţin cu noţiunea materială de dreptate. Intr’adevăr, cetăţeanul se isbeşte aproape zilnic de un proces, de confecţionarea unui act juridic — dar, complect dezarmat, nimereşte pe mâna unui advocat sau notar public, de multe ori cu păcate, despre cari, deocamdată, e bine să tăcem. Cetăţeanului român îi lipseşte o educaţie socială şi, totodată, juridică Apar — chiar prea multe — publicaţii juridice, dar acestea, alterând noţiunea de dreptate printr’un Strohschneiderism de bâlci (neamţul care juca pe sârmă) nu se adresează poporul­­i­ Ele urmăresc procopseli, Despotismul Mitropolitului Dr Nicolae Bălan. Cu durere a fi suflet trebue să ne ocupăm din nou — după o tăcere de mai bine de un an — ai unele păcate ale I. P. S. Sale, Mitropolitului Nicolae al Ardealului. Prestigiul bisericii, dragostea şi recunoştinţa ce trebue să o poarte fiecare român bisericii ortodoxe, nea oprit de multe ori a desvâlui unele lucruri, cari compromiteau în mod grav interesele acestei biserici, dar azi suntem nevoiţi a reveni, sperând că pe viitor asemenea lucruri nu se vor mai repeta! Iată un caz recent: In ziua de 8 Iulie a. c. a fost convocat In Sibiu tineretul din judeţul nostru grupat in societatea „Sfân­tul Gheorghe*. — (Societatea „Sf. Georghe e pusă sub ocrotirea bisericii ortodoxe şi e formată de un foarte mare cu număr de tineri din Ardeal). Cu această ocaziune s’a ţinut şi un serviciu re­ligios, iar predica a ţinut-o preotul Ioan Bânda, din corn. Roşia, jud. Sibiu. La serviciul divin a asistat şi I. P. S. S Mitropo­litul Nicolae. Predica preotului Bânda a fost foarte frumoasă( credincioşii erau cu adevărat transportat). La un moment dat I. P. S. S. Mitropolitul Dr. N. Bălan, face semn să înceteze, dar preot­ul Blu­da din amvon n’a observat. Atunci preotul R. Bucşa, văzând intenţia Mitropo­­litului pe un ton scăzut spune: „Termină, terminal* Înainte ca preotul I. Bânda să fi avut timpul să găsească o frază de încheiere — predica o ţinea liberă, fără a o avea scrisă — diaconii­, Ioan Dinu din ordi­nul I. P. S. Sale începe: «Cu fiica lu­i Dumnezeu, Cu drăgoste şi credin­ţă, să vă apropiaţi.» Credincioşii au rămas înmărmuriţi la cele văzute, iar după un moment de reculegere în mod demon­strativ au părăsit catedrala in frunte cu prefectul ju­deţului dl. N. Regman, N. Bunescu, directorul prefec­turii şi alţi funcţionari superiori. După această scenă penibilă a urmat predica I. P. S. Sale, dar credincioşii scârbiţi de cele petrecute şi cum predica Mitropolitului era o litanie lungă, ca Vi­nerea mare, au început să părăsească biserica şi pu­­ţinii ce au mai rămas. Atunci I. P. S. S. a dat ordin să încuie uşile catedralei, dar era prea târziu. Am căutat să ne informăm asupra motivului pen­tru care înalt Prea Sfinţitul a dat ordin să înceteze încâlcind mintea judecătorilor şi advocaţilor, nu ţintesc la luminarea împricinaţilor. Începând cu acest număr, eu mi-am luat, cu dragoste, sarcina să limpezesc Sibienilor nevoiaşi, din când în când, felurite instituţii legale şi probleme juridice, aşa fel ca fiecare să-şi dea singur seama şi să nu mai pice ca Sfântul Bonifaciu lângă ceaunul cu coco­şei de porumb. Voi vorbi astăzi despre căsătorie. Nunta nu este una şi aceeaşi cu expresiunea căsătorie. Când spunem căsătorie, înţelegem un contract încheiat după formele prevăzute de lege între două persoane, având o ţintă morală, aceea de a da fiinţă unei familii şi a se ajuta una pe alta. Preţul unui exemplar 3 lei Redacţia şi administraţia: SIBIU, Str. Reg. Maria Nr. 12 Director: Nicolae Coman Droc Anunţuri: Rândul 1/m 2,50 Lei în pagina de text 4,50 Lei. Chemare telefonică: Sibiu No. 50.

Next