Tribuna, decembrie 1935 (Anul 8, nr. 404)

1935-12-25 / nr. 404

Nr. 404 TRIBUNA LITERARĂ, ARTISTICA şi CULTURALĂ Bucureşti, Bucureşti! — Schiţă satirică — Bucureştii sunt (sau este, dacă spun Bucureştiul) capitala României Mari. In Bucureşti locueşte Vicarul Patriarhiei, în Bucureşti a fost con­damnat problematicul ucigaş Tata-Moşu. In acest oraş vine din când în când marele nostru diplomat Nicolae Titu­­lescu şi tot aci îşi repară ghetele dl Dinu Brătianu, cu profesiunea bine definită, aceea de şef al partidului liberal tătărăscian. Ar mai fi ceva. Lotăria statului, palatul des fotografiat al domnului consilier Pash­a ţărăncuţele domnului magistrat Stratjan. Scamatoriile exce­lenţei sale Bruno Szelezky şi munca depusă odinioră de Al. D. Tăcu, d­­­rector general şi consilier în Ministerul justiţiei vor construi pentru istoria neamului nostru ceea ce s’ar numi „Actus Apostolorum". Capitala României Mari trece unul dintre cele mai frumoase­ oraşe de pe glob: Gura Lupului, Capra, Co­­lentina, Gropile fericitului savant Ouatu, Grozăveştii, Apele Minerale Rahova (peste şină) — şi mai cu seamă Fundătură Baicului I şi al li.— vă stau la dispoziţie. Unii cred că Batiste, Benito Mussolini şi Bdul Colţei trebuesc numerate ca singure fiind »ad pompam et ostentationem«, tre­când vederea Cercul Militar. Blok hau­­suri, sky-scrapers neuyorkine bat piez’ş cu vechile numiri patriarhale Popa Tatu, Niţă Stere şi chiar cu min­teii lui Boşcuiescu din Călăraşi. Atâta faimă s’a tot împănat Bucu­reştilor încât bieţii minoritari habar n’au despre Urziceni, Baia de Aramă, Tecuciu sau Turnu-Magurele. Ei când vor să spună ceva despre Teritoriul Român'«', zic Bucureşti. Ciudăţenii­­ îmi vine în minte proprietăreasa unui coleg, unguroaică. Făceam slujbă în Trei Scemne, în Három Szék să mă exprim corect. — „La dumivoastră în Bucureşiben sîntără tulipan?* Colegul, închipuiţi vă, din Slobozia, judeţul Ialomiţa, aproba pe unguroaică. Pasă mi­ne că i făcea plăcere faptul că­­ ţinea şi pe el din Bucureşti. Altă scenă. Eram la Arad. De rândul acesta un coleg discuta cu spălătoreasă. Tot unguroaică. Discutau despre un așa zis „monogram*. — .Hála Isten! Isten neki! Iste­nes, Istenes! monogram isla che tare-i szép. No, tulai, dela Bucureștben ?* Colegul da din cap. Se simțea flatal. Odaia In Caddlaier. Precis, în Sar­sânlar. In comuna Sarsânlar. Dirigin­­tele poştei (eram In viz­ da la dânsul) mânca nişte cfirnaţi de o savoare ne­obişnuită, ce să mai vorbesc. Un turc, o caraulă în serviciul primăriei ne privea cu nesaţiu. — „Măi furculs, măi, ţi-aş da, măi, şi ţie nijeluş cfirnat, dar voi, furcii, nu vu puneţi pe limbă carne de porc.* Dirigintele, galant, îi întinse gra­ţios o bucată de cârnat şi o felie de turtă de casă coaptă’n cenuşă. Ţin’le la turc: — Ama bun sugiuk, bre! Asta ca la Bucureşt, bre! — „Păi, vezi“ — aprobă dirigin­tele Bucureştiul nostru !* de Dem. Pand. Popascu Dar — ştiam sigur — amfitrionul era originar din Baia de Aramă, oră­şel în care nu se bea decât jurci şi coniac, iar cârnaţii pregătiţi chiar în Sarsânlar. Pe cât aflai, nici turcul nu fusese prin Bucureşti. E drept că în viaţa lui vânduse braga la Nicopole şi Turnu-Măgurele. Dar povestea cu judecătorul ? Ascultaţi-o : In Basarabie, la Baimaclia, mai încoa’ de Tătar Bunar. Judecătoria în toată regula, iar bietul judecător, get­­beget din Herja Dorohoiului. Intru în sala de şedinţe. Eram în Iulie, cuptor sadea. Mi uit la el săracul! Judecă­torul cu picioarele înfăşurate în nişte alea că păreau saci. Probabil că su­­ferea greu de reumatism. Aprodul, depunea tocmai jurământul de numire în funcţiune că va respecta Constituţia şi legile ţării şi nu va face nimic ceea ce ar periclita ordinea în stat . . . Uite că era să uiţi Aprodul era şi este — dac’o mai trăi — de naţionalitate, gegăul. Se împletici la vorbă tocmai pe la mijlocul oratoriei şi rămase piron asupra sacilor în care judele işi vârise membrele inferioare, mai româneşte picioarele. — „Domnu’ judeţ, ama­nt Bucu­reşt? — strigă el aproape zănătăcit. Eu n’avusei de lucru: „zi­­, bă, jurământul, ce te zgâi ca o curcă beată«. . . . — .Ama, este Iulie, cuptor, şi ghete ăstea eu le-am ginit la Bucureșt, la fereastră iarna" — răspunse bul­garul, tatărul sau găgăujul, ce era. — „Domnule, scuzaţi-mă" — in­terveni politicos magistratul — „dum­neavoastră cine sunteţi?" — „Domnule judecător" — apăsai eu cu solemnitate — „cine sunt, sunt, mă priveşte Află dumneata că eu sunt născut în Bucureşti, unde — pre­cum se ştie — capriciul soartei n’a ţinut să facă această onoare nici Re­gelui Norvegiei*. Ptiu ! Cât ai clipi, judecătorul o zbughi cu saci cu tot. Cine ştie, m’o fi luat drept preşe­dinte pe loc şi cu leafă de Bucureşti. Opera constructivă a Dlui Prof. Dim. Gusti. Cunosc puterea de muncă, a dlui Profesor Dimitrie Gusti, directorul ge­neral al Fundaţiei Culturale Regale »Principele Carol« din Bucureşti şi de pe vremea când îi eram subaltern, ca redactor al marei reviste Regale pentru popor »Albina« şi ştiu cât su­flet­­ pune marele sociolog pentru a realiza într'adevăr ceva măreţ în opera de culturalizare a maselor populare româneşti, ca să însemnez aci cu cu­vinte sincere Şi chiar să subliniez cu entuziasm realizările Domniei Sale. Domnule Prof. Dim­i­trie Gusti, »câinii urlă şi caravana trece« sau »apa trece pietrele rămân* nu vi s’au răstăl­ măcit intenţiile. Notez­ că am plasat cele două ci­tate, cu un adânc înţeles, la adresa celor cari odinioară, au privit cu oa­recare neîncredere opera Domniei- Voastre, ba unele cotidiane din Capi­tală au persiflat ideia care spre mân­dria Suveranului nostru, și a Domniei- Voastre, abia acum se observă cât de măreţ a triumfat. Cel care semnează aceste rânduri, sub imperativul sentimentelor naţio­­nale de care a fost, este, şi va fi în­totdeauna profund cuprins, ca fiu din ţărani de jos, să bucură sincer că munciţi asiduu, în primul rând pentru propăşirea masselor ţărăneşti. Statisticele recent expuse în expo­ziţia din »Parcul Carol«, căreia presa serioasă din capitală ia dat o aşa de largă atenţie, sunt într’a­devăr o reve­laţie pe târâm cultural, prezentată în­­tr’un chip atât de occidental. Aţi pornit pe drum bun Die Pro­fesor ! Satele Vâ primesc cu bucurie şi înţelegere. Duceţi şi mai departe prin echipele Regale la sate, multă cât mai multă lumină şi căutaţi a con­­vinge pe ţăran să pue mai presus preocupările spirituale decât cele po­litice cari numai îi învrăjbesc, în de­trimentul bunului mers al ţării pe care o formează în marea majoritate. Rămâneţi vecinie­ numai în cadrul acestor preocupări de înaltă valoare spirituală, căci mâine sigur veţi fi mai mult decât toţi miniştrii, primmi­­niştrii etc. etc. şi alături de Domnia- Voastră, în primul rând îl ştiu — şi cel mai indicat — pe poetul Oltean cu caracter de bronz. D. Ciurezu, di­­rectorul revistei »Albina« care dease­­menea a pus tot sufletul său mare pentru poporul românesc întocmai cum Maiestatea Sa Regele Carol II-Iea a voit. Noi generaţiile mai tinere, slujitori ai condeiului, vom seri cu faptele mari istoria care prin noua acţiune culturală la sate, apucă un drum nou şi începem cu această revelație prezen­­tându-vă cu statui de bronz. S. L. Morala. Magistraţii se luptă nebuni să fie trecuţi la Bucureşti; dacă nu transfe­raţi, măcar delegaţi. Preoţii nu vor decât biserica Sf. Vineri din Bucureşti. Ofiţerii nu visează decât să-şi fluture furajele pe Calea Victoriei. Lefuri la zi, sporite „considerabil“ de Manoi­­lescu Geniile mor după Bucureşti cu speranţa unui Mausoleu la Bellu. Provincia ? . . . Dragă Nene Gu­ă Tătărăscu, vrei să mori la putere ? Vrei să mulţu­meşti pe toţi ? Vrei să te »pupe« dl Dinu Brătianu ? . . . Schimba­i, dragă, firma. In loc de România Mare zi-i, dragi Bucureşti, Regatul Bucureşti. Asta e secretul! Vizitaţi Clubul de şah Kartmann­­ din Mediaş „TRIBUNA“ Pag. 3 La vinul de veacuri.... Din beznele zilei se smulge lumina, Veni-vor amante prin noaptea de salbe Şi toate vor râde din coapsele albe Şi’n mine va râde extatecă lina. Tovarăşi de drumul cel rupt în popas, Va curge în valuri gând nou printre şoapte Şi vinul va curge ! Veniri a rămas, O zi a luminei şi altora noapte. Umplută cu soare de umbre mi­e cana De-acuma voi râde ca goana furtunii, La vinul de veacuri ce-o iu­bea cu Satana Şi-or fi nebuni sfinţii şi sfinţi toţi nebunii. Silviu Lázár Maşini şi unelte agricole Catalog ilustrat se trimite gratuit la cerere Mare asortiment de stofe în diferite calități pentru militari voiaj, sport, gală și loc. de corn, cu mărfurile textile

Next