Tribuna Sibiului, octombrie 1971 (Anul 4, nr. 1122-1148)
1971-10-14 / nr. 1133
Anul IV, nr. 1133 VIAŢĂ • MUNCĂ • EDUCAŢIE• RĂSPUNDERE • VIAŢĂ* MUNCĂ* EDUCAŢIE* RĂSPUNDERE • VIAŢĂ* MUNCĂ* EDUCAŢIE* RĂSPUNDERE INATINTULUI îî Din amfiteatre în lumina cîmpurîlor Studenţie — vară nostalgică. Studenţie — rampă de lansare a visurilor precis conturate. Iată-i pe aceşti oameni ai amfiteatrelor şi bibliotecilor prezenţi acum, in această toamnă rotundă de rod, in lumina cîmpurilor. Cele 26 de studente din anul al IV-lea al Facultăţii de agricultură din cadrul Institutului agronomic Cluj lucrează de mai bine de o săptămină la ferma nr. 24 „Viile Sibiului“ a I.A.S. Sibiu. Fetele au devenit familiare localnicilor, obişnuiţi să le vadă la ceasurile şapte ale dimineţii, zorite, cu unelte de muncă, spre loturile fermei. Organizate ca într-un adevărat „stat“, studentele au în afara programului de lucru, fiecare, responsabilităţi bine stabilite: păstrarea curăţeniei şi ordinii dormitoarelor, înregistrarea cantităţilor de cartofi recoltate, urmărirea frecvenţei... După terminarea lucrului în cîmp, munca este continuată la fermă, unde se vizitează grajdurile şi silozurile, pentru a urmări practic modul cum se conservă cartofii de săminţă pe timpul iernii, îmbinînd în acest fel practica recoltării, sortării şi însilozării cartofilor, cu cunoştinţele teoretice dobândite la cursuri, şi cu discuţiile purtate cu specialiştii fermei asupra problemelor pe care le ridică viaţa, de zi cu zi, într-o unitate agricolă. Sub aspectul muncii propriu-zise — îmi relata şeful fermei ing. Radu Neagoş — ne declarăm total mulţumiţi. Calitatea muncii acestor tinere este la nivelul cerinţelor actuale ale agriculturii. Programul lor începe la 7, acest „7“ fiind oră de precizie. Iată realizările prezentului: 30 tone sfeclă furajeră rînduită în grămezi, 35 tone cartofi manipulate, sortate şi transportate. Şi tot timpul nu s-a pierdut din vedere — dezideratul pretins — calitatea. Sub alte aspecte? Le sînt caracteristice veselia, conştiinciozitatea şi solicitudinea promptă cu care răspund apelurilor noastre (duminică, la apelul făcut de conducerea fermei de a lucra cîteva ore, tinerele au răspuns „prezent“, realizînd în plus 7 tone cartofi recoltaţi, bunacuviinţă şi înţelegerea reală a specificului şi perspectivelor meseriei pe care ţi-au ales-o". La ferma din Ruşi a I.A.S. Sibiu, grupa studenţilor din acelaşi an IV toţi cei 38 aspiranţi la inginerie — privesc entuziast realităţile. In mijlocul lucrătorilor fermei, se simt bine. „Am fost primiţi cu multă solicitudine. Nici nu ne aşteptam să avem condiţii atît de bune de viaţă la ţară. Cit despre muncă, nouă nu ne place să stăm cu mîinile în sîne. (Vasile Ilea, student, secretar al asociaţiei studenţeşti a anului IV al Facultăţii de agricultură). „Am mai făcut practică şi-n alte unităţi, dar aici ne simţim într-adevăr ca într-o familie“. (Radu Munteanu , student). I-am văzut pe aceşti băieţi inimoşi în iureşul muncii, la strînsul cartofilor, la încărcatul remorcilor. Deşi sacul de 80 kg este prea greu pentru unele braţe, stringîndu-se 2—3 lingă obstacolul asaltat, încarcă remorca într-un timp mai scurt decît prevede norma. „Da ce, noi lucrăm după normă? Noi muncim cu sentimentele noastre, iar dragostea, plăcerea, n-au norme“. (Un băiat cu ochi albaştri, care a declarat expres că nu doreşte să-i apară numele în gazete). Munca băieţilor este apreciată aici, la ferma vegetală Ruşi. „Sunt mulţumit de ei, îmi dau reale satisfacţii. Pe lingă faptul că au adus o atmosferă de tinereţe şi lumină în fermă, băieţii ne sunt foarte utili. Lucrează fiecare cît doi. Consider că avem datoria să facem totul pentru reuşita practicii lor“ (tehnician Teofil Cadar, şeful fermei). Important ni se pare faptul că aceşti tineri entuziaşti nu se plîng de prea multă muncă; ei îşi exprimă dorinţa ca munca lor să fie cît mai eficientă şi mai utilă societăţii şi — fără îndoială — lor înşişi. C. VILCEANU Concursul republican „Miini măiestre", ediţia a III-a, 1971 — Peste cîteva zile SIBIUL va găzdui faza pe ţară a concursului „Mîini măiestre" iniţiat de Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comunist, Ministerul Industriei Uşoare şi U.G.S.R. V-am ruga să faceţi cîteva referiri privind desfăşurarea ediţiilor anterioare. Concursul „Mîini măiestre“ a intrat în tradiţia unităţilor economice cu profil textil. Există, aş spune, o experienţă pozitivă reflectată de rezultatele obţinute în cadrul desfăşurării etapelor anterioare ale competiţiei. In ediţia 1969, judeţul Sibiu a fost reprezentat onorabil, la faza pe ţară, desfăşurată la Arad, obţinind locurile III, IV şi V, în prezent, la nivelul judeţului, avînd în vedere faptul că etapa de masă a concursului s-a epuizat, pot spune că cei trei indicatori urmăriţi: PRODUCŢIA — CALITATEA — DISCIPLINA s-au realizat în condiţii mai bune decît pînă acum. Adică, faţă de perioada trimestrului I (concursul s-a declanşat în luna aprilie, printr-o probă practică) în trimestrele II şi III s-a realizat un salt calitativ, în îndeplinirea sarcinilor de producţie, atingerea indicelui calitativ, reducerea numărului de absenţe nemotivate. —în ce constă faza actuală a concursului şi cine sunt participanţii sibieni aliniaţi la startul întrecerii? — Ultima fază a concursului va începe cu o preselecţie. Cei 120 de tineri filatori şi ţesători din ţară vor susţine o probă scrisă, eliminatorie. In urma acestei probe vor fi selecţionaţi 8 ţesători şi 8 filatori care vor participa la o a doua probă, desfăşurată sub forma unui concurs tip „Cine ştie meserie, cîştigă“, după desfăşurarea căreia vor fi desemnaţi primii 3 cîştigători ai concursului. Judeţul Sibiu se va prezenta în competiţie cu 8 filatori şi 3 ţesători de la unităţile textile „Libertatea“, „Dumbrava“ (Sibiu), „Firul roşu“ (Tălmaciu), „Progresul“ (Orlat), „Tîrnava“ (Mediaş), „11 Iunie", „Mătasea roşie“, Uzinele textile (Cisnădie). — Există impresia că, dacă se poate vorbi de o preocupare pentru antrenarea şi mobilizarea tinerilor la nivelul etapelor judeţene şi republicane ale concursului, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre modul organizării şi desfăşurării fazelor de masă. Ce părere aveţi? — Trebuie subliniat faptul că prin aceste concursuri nu se urmăreşte aspectul festivist-spectacular, ci, în primul rînd, eficienţa economică (îndeplinirea indicatorilor amintiţi), popularizarea tinerilor evidenţiaţi în mod deosebit şi a meseriilor de ţesători şi filatori, într-un judeţ, ca al nostru, cu pondere însemnată în industria textilă. într-adevăr, există din păcate, un soi de superficialitate şi o slabă preocupare faţă de desfăşurarea etapelor de masă ale concursului. De pildă, la uzinele cu tradiţie: „Libertatea" şi „Dumbrava" Sibiu, din lipsa preocupării secretarilor organizaţiilor U.T.C a Comitetului municipal al U.T.C. şi a celorlalţi factori, faza de masă nu a reuşit să antreneze şi să capaciteze întregul potenţial de forţe al tinerilor. N-a fost — cu alte cuvinte — elocventă. Dimpotrivă, acolo unde cei trei factori: comitetele U.T.C., sindicale şi de direcţie au înţeles importanţa educativa şi calitativă a acestei acţiuni rezultatele au fost mai mult decît cele scontate. Exemple? „Tîrnava", „Firul roşu", Uzinele textile Cisnădie. Dovezi că... se poate! Discuţie consemnată de C. BLOOS Maria Dine, tehnician in laboratorul termotehnic din cadrul sectorului de cercetare al Centralei industriale de gaz metan Mediaş efectuînd analiza gazelor arse cu ajutorul aparatului ORSAT Foto: FRED NUSS -II Cu şeful secţiei economice a Comitetului județean Sibiu al U.T.C., despre: Cadru din noul laborator de mecanică, cu 36 locuri, al Liceului „Gheorghe Lazăr” din Sibiu Tribuna Sibiului RECURSURI FĂRĂ ISTORIE „Ale tinereţii valuri“ — laitmotiv „Majoritarii“ decid ! Despre tineri, tinereţe, prezenţă socială s-a scris dintotdeauna. Se scrie mult pretutindeni, se scrie foarte mult la noi, în România socialistă, pentru că şi acesta e un semn de înaltă grijă, preţuire şi atenţie. In contextul de astăzi, în contextul unui efort fără precedent, al unei opere sociale fără egal cum este cea pe care o înscriem azi în istorie nu ne-ar fi permis, sub imperiul nici unei scuze, să ignorăm pregătirea, creşterea celor tineri. Efortul de ani şi decenii nu ne-a fost, desigur, fără răsplată. „Avem un tineret minunat“ — se spune, s-a spus în nenumărate ocazii. Aşa este! Tocmai din acest punct gîndite faptele minoritarilor, ale celor certaţi cu tot ce-i cinste şi lege, nu-şi află nicicum acoperire. Ba, adesea pînă şi explicaţiile de rigoare înoată într-un cerc ce pare (şi este pînă la un loc) fără ieşire ... ... „Mircea F. din Sibiu şi-a răpit 15 ani din viaţă" — aşa ar putea începe radiografia vieţii acestui „tînăr“ care, măcar datorită „încărcăturii“ anilor de acum nu mai poate invoca întru apărare „vîrstă necoaptă“. Aproape trei decenii şi jumătate azi, aproape două atunci cînd a făcut pentru prima oară cunoştinţa sălii de judecată. Vîrste şi coborîşuri acolo unde ar fi putut fi vorba de vîrste şi urcuşuri... Abia trecuse pragul majoratului — era in 1955 — şi viaţa lui a luat turnura pe care i-o cunoaştem din dosarul ultim, judecat recent în instanţă de recurs. Un recurs fără istorie şi fără şansă ... — Ţi-ai irosit viaţa Mircea F.... — întîmplări nenorocite ... — Ce-i aia o întîmplare nenorocită, Mircea F.? — Pentru mine, cînd mă prinde .. „ Apoi, începutul, faptul că nu m-am mai oprit la timp... Asta (se referă la ultimul furt — n. n.) chiar că a fost nenorocire. Am spus şi în cerere: eram beat... — „Pentru mine, cînd mă prinde .. Aceasta-i cinism, nu crezi? Cum mult cinism e şi în prima d-tale declaraţie. Cinism şi minciună. “In seara aceea eram beat şi din această cauză nu-mi aduc aminte despre (sic!) fapta care mi se pune în sarcină“. — Am minţit... apoi am recunoscut. — De ce ai făcut recurs? — E mult doi ani pentru faptă (furtul unei motociclete — n. n.) — Cite condamnări ai avut? — Vreo 6—7. (Spune cifrele fără să clipească. Apoi tace. Parcă face eforturi să-şi aducă aminte. Ar avea ce. Anii ... 1955, 1959, 1959, 1960, 1966, 1969, 1969 şi Ultima „ispravă“, 1971. Furt, furt calificat, abuz de încredere, furt, conducere fără permis, furt din avutul personal. Caracterizare: „Individul are la activ mai multe infracţiuni. După eliberare din penitenciar nu se încadrează în câmpul muncii. Frecventează bufetele, restaurantele. Este în anturajul elementelor infracţionale. A fost adesea atenţionat. Etc., etc., etc.. Atunci? Atunci, nu „e mult doi ani“, Mircea F. Societatea se apără, trebuie apărată de apucăturile unora ca tine. Cei mulţi, cei despre ale căror activitate şi viaţă tovarăşii lor mai vîrstnici spun „tineri cu care ne mîndrim“ nu acceptă, nu pot accepta putregaiul, nu au acest drept. Legea Ie dă lor dreptate pentru că aşa e normal, aşa e logic, aşa e sănătos. Ei, cei mulţi, majoritarii te condamnă. Ei au dreptate! .. Vă rog să aveţi în vedere că sunt un element tînăr şi am doi părinţi bătrîni care aşteaptă sprijin de la mine“. Aşa sună motivaţia recursului unui alt tînăr de... 29 de ani, Mircea P., condamnat pentru furturi repetate de automobile ... Cîteva elemente adiţionale profilează, însă, cu totul altfel faptele celuilalt Mircea. De ani de zile n-a mai lucrat, de ani de zile străbate ţara în căutare de „chilipiruri“. Recidivist, a atras şi pe alţii în „jocul“ necinstit al fugii de muncă, al furturilor, al traiului uşor, de pe urma comercializării unor bunuri furate. De ani de zile, nu-l mai interesează părinţii, ci doar ceea ce poate ciupi de ici de colo pentru a trăi „pe picior mare“. Subit, l-au apucat grijile... Cât despre tinereţe — ca motiv de recurs — lucrurile sunt şi mai clare. La 29 de ani să nu fi învăţat că hoţia, parazitismul nu au nici o şansă în cadrul nostru social, cadru care exclude prin caracteristicile sale esenţiale asemenea fapte şi mentalităţi? Hotărît, recursul acesta aruncă din nou o lumină lămuritoare asupra unui mod eronat de a percepe viaţa... Aşadar, într-o vreme în care despre tinereţe se spun lucruri atît de frumoase, cînd despre „anotimpul“ entuziasmului şi al dăruirii se rostesc cu căldură slujitorii diverselor medii de muncă, doi „tineri“, bărbaţi în toată firea, solicită clemenţă invocînd drept motiv... tinereţea. Din nou, ca în atîtea rînduri, încearcă să se strecoare printre noi spre a nu ţine piept rigorilor maxime ale judecăţii noastre, ale legilor noastre. Nereuşita s-ar putea să, le spună ceva acestor candidaţi la clemenţă nemeritată ... VICTOR DOMŞA" 88888338888888838888888888838888883388838888888383888888888888838888888888888888831: După cum în orice stîncă stă o statuie... ascunsa ... tot așa în orice tînăr sînt potențe care — valorificate — pot ivi în viitor un academician, un mare specialist, un bun conducător, un om integru, capabil să-şi aducă o contribuţie valoroasă la progresul social. Dar dacă, aşa după cum spunea Michelangelo, pentru ca statuia să se ivească trebuie NUMAI ca omul să înlăture din piatră ceea ce prisoseşte, pentru ca tînărul să ajungă om integru trebuie ca „materia primă“ să fie modelată şi să se automodeleze. Este incontestabil rolul familiei, al şcolii, al anturajului în formarea tineretului, după cum este evidentă răspunderea pe care o poartă fiecare tînăr pentru integrarea sa socială. Din aceste puncte de vedere mediul rural oferă un cîmp practic nelimitat de investigare a corelaţiei factorilor educaţionali. In climatul de maximă răspundere a societăţii noastre socialiste faţă de educarea comunistă a oamenilor muncii se evidenţiază pregnant rolul şcolii şi al familiei în educarea tineretului sătesc în spiritul valoroaselor tradiţii de hărnicie, cinste şi dreptate ale poporului nostru. Cunoşteam preocupările cooperatorilor din Apoldu de Jos pentru sporirea producţiilor agricole, cunoşteam unele rezultate bune obţinute de acest mare colectiv în activitatea sa, după cum îmi erau cunoscute şi unele neîmpliniri în sectorul zootehnic sau în cultura plantelor de cîmp. Ştiam însă prea puţin despre CULTUL MUNCII existent aici, despre universul stenic al familiei cooperatorului, unde trei generaţii sunt angajate în aceeaşi acţiune care se poate numi frumos MUNCA CONSTRUCTIVĂ. In familia apolzeanului lucrează, cot la cot, şi bunicul sau bunica — pensionari — şi mama sau tatăl — „motorul“ acestui univers — şi copiii — nepoţi, elevi sau studenţi. „La noi în comună nu există parazitism social, adică n-avem exemplare de tineri care taie frunza la cîini sau de maturi care trăiesc pe spinarea copiilor lor, afirma profesorul Ion Cîmpineanu, directorul Şcolii generale din comuna Apoldu de Jos, secretarul comitetului comunal de partid. Vara, în vacanţă, toţi tinerii, elevi, studenţi şi alte categorii, participă cu reală plăcere la munca în cîmp, la prăşit, la seceriş-treieriş, la vie, chiar în zootehnie. Ne mîndrim cu familii ca ale lui loan Beu, Dumitru-Simion Beju,Nicolae Oprean, Ioan Nicoară, Ilie Olteanu şi multe altele, unde există un climat sănătos, copiii fiind antrenaţi vara la munca cîmpului, formîndu-li-se astfel o concepţie sănătoasă despre viaţă, despre lume“. Vorbim cu aceşti oameni despre munca lor, despre familiile lor, despre viaţa lor. „Nepoţii mei ştiu să lucreze bine în cîmp, ne împărtăşeşte din experienţa ei de viaţă Elisabeta Oprean, în vîrstă de 73 ani, mama cooperatorului fruntaş Nicolae Oprean. Cel mare, Nicolae, care e acum muncitor la Cugir, cînd vine în concediu lucrează in cîmp, la săpat, la treieriş, oriunde e nevoie de un braţ tînăr. Fetiţa, Leontina, care este elevă în clasa a VIII-a, a lucrat in această vară mai în toată ziua la grădină, alături de mine. Şi cel plic, Ion, elev în clasa a VI-a, vine la prăşit, ştie de pe acum să ţină bine sapa în mină“. Mai trebuie precizat că mama Elisabeta a efectuat şi la acest an, pînă acum, cca 150 norme de lucru la grădina de legume a cooperativei agricole, că discuţia s-a purtat aici, în cîmp, că băiatul ei, Nicolae, tatăl acestor copii inimoşi, lucrează în zootehnie de mulţi ani, că locuiesc împreună, formînd o mare şi frumoasă familie. Şi ceea ce e mai frumos decît această frumuseţe este faptul că asemenea familie s-a multiplicat, cuprinzînd tot satul Apoldu de Jos — şi nu numai acest sat. Tineretul constituie deci o reală forţă de muncă, rezolvînd o serie de sarcini complexe în cooperativa agricolă. Inginerul şef al unităţii, Ion Plitea, ne mărturisea că toată vara, pe combine şi la transporturi, au lucrat elevii de la şcoli profesionale sau licee de cultură generală, aflaţi în vacanţă. Şi au lucrat bine. Atît de bine incit lipsa unuia dintre ei se resimţea imediat în formaţia de lucru. „Elevul Gheorghe Beju, în vîrstă de 57 ani, care lucra la transportul cerealelor din cîmp, a lipsit înttr-o zi de la muncă, afirmă inginerul Ion Pirtea. Aţi fost nevoit să-l căutăm acasă, să-l chemăm, pentru că coechipierii lui au cerut cu insistenţă să completăm „formaţia“. Interesantă ni s-a părut analiza „compoziţiei“ familiei Dumitru Simion Beju. Tatăl, în vîrstă de 58 ani, este prezent la locul de muncă, în cooperativa agricolă, încă de la înfiinţarea acesteia. Mama — Paraschiva — aşijderi. Din cei patru copii — doi sunt muncitori. Dar şi Nicolae şi Dumitru, cînd vin in concediu, la părinţi, nu-s de găsit acasă. Pentru că, după cum spune mama lor, „cum, or să stea acasă, singuri cuc? Se duc în cimp, la combine sau la prăşit sau la cosit, acolo unde sunt toţi oamenii“. Ceilalţi doi, Gheorghe şi loan, sunt elevi la şcoli profesionale. Şi sunt — pe timpul vacanţei — oameni de bază în echipa de încărcători a brigăzii de cîmp. „Noi efectuăm anual 500—600 norme de lucru — ne spune comunistul Dumitru Simion Beju. Din acestea, mai mult de 100 sunt contribuţia feciorilor noştri“. Bineînţeles, important nu este atît aspectul cuantumului acestei contribuţii — deşi nici el nu este de neglijat , ci educarea prin muncă a tinerilor, formarea convingerilor că numai prin muncă poţi dobîndi respectul oamenilor, că aceasta este SINGURA CALE de formare a omului integru, constructor activ al universului social nou, socialist. Exemplele pe această temă ar putea fi înmulţite pînă la epuizarea trecerii în revistă a tuturor familiilor din Apoldu de Jos. Ar putea fi amintite şi familii în care părinţii sau unul din părinţi lucrează în industrie sau în alt sector decît agricultura, dar îşi trimit vlăstarele tinere — în vacanţă sau concediu — la munca cîmpului, pentru că — simplu — „cum or să stea singuri, cum, acasă?“. Mobilul antrenării tineretului la munca în cîmp poate să pară simplist. Numai la o primă vedere însă. Pentru că dacă pătrundem în universul bogat al vieţii familiei din mediul rural, dacă înţelegem necesitatea organică a emancipării pretimpurii a copiilor de sub tutela materială a părinţilor, dacă înţelegem voinţa părinţilor de a forma oameni adevăraţi şi dorinţa tinerilor de a se afirma — cît mai repede, plenar, formîndu-se ca oameni ai muncii — atunci explicaţia apare în întreaga ei complexitate. Iată care este responsabilitatea — adevărata responsabilitate socială — a familiei pentru formarea tineretului, iată cum modelează familia caracterul viitorului om matur, cum înţeleg familiile apolzenilor — şi nu numai acestea — să-şi educe tineretul, făcînd din muncă, din munca fizică, un cult, o îndatorire de onoare, o plăcere. GH. GRADINARU Pagina 3 iBiiMur*c»*HrRi*»«K«miic*K8tu**«sMM***mnunni»«gai5. Încotro se în-1 dreaptă... serile dansante ? Intr-unui din articolele din nu- £ merele trecute ale ziarului nostru , înseram modul defectuos, de loc eficient sub aspect educativ, al des- 5 fășurării uneia dintre acţiunile pre- £ conizate pentru tineri de către Co- £ mitetul municipal al U.T.C. Sibiu, S şi anume serile denumite impro- priu „de dans, distractive, pentru S tineret“. Unde se desfăşoară, care este £ conţinutul, forma de organizare şi £ cine participă la aceste seri? — § iată cîteva din întrebările pe care £ ni le-am pus. Să spunem,totuşi, două cuvinte § despre înfăţişarea clubului, în a- Efara sălii unde se dansa în exclu- £ sivitate, (şi era o atmosferă po- £ luată din cauza lipsei de aerisire), g celelalte încăperi, încuiate, mai £ păstrau încă ceva din atmosfera £ grabei plecării vechilor locatari — £ (neorînduială, murdărie). Cît pri- 5 vește celălalt aspect, „cum se dis- E trau tinerii, este uşor de răspuns: £ dansau. Altceva? Nimic. Desigur, £ se pot ridica voci care să întrebe £ „dar ce poţi face altceva la o £ seară de dans, decît... să dan- £ sezi“? Să fie adevărat? De ce, u-nei asemenea seri de dans, ii poate fi încriminată pe plan educativ. E calitatea? Nimic din ceea ce am s văzut sîmbătă seara la Clubul ti £ neretului nu purta amprenta nici măcar a unei vagi preocupări faţă £ de acest deziderat. Mai repede aş £ zice că respectiva „seară distrac- £ tivă“ a fost organizată pentru că era trecută, acolo undeva, într-un E _ plan de activităţi şi nicicum pen- £ £ tru că ea ar fi urmărit vreun scop S £ educativ. Ţinuta tinerilor, atît a £ £ fetelor (şi mai ales a lor) cît şi a £ £ băieţilor, ridica un mare semn de £ • întrebare asupra gustului lor ves- £ S timentar, cît şi asupra celui al E gazdelor care au permis-o. Am E putut distinge printre ei, pe obiş- 5 nuiţii cafenelelor, barurilor şi dan- £ sului, certaţi cu munca. Exemple? £ Vasile Lăcătuş, Vasile Diaconescu, £ Hermine Intz. M-am întrebat dacă , pentru aceşti tineri, care nu au E nici o responsabilitate, nici chiar E aceea de a recunoaşte măcar că E nu fac nimic pentru ei, pentru so- E cietate, era necesară tocmai o ase- E menea „seară dansantă“? Ce efect educativ poate avea o astfel de acţiune, care nu ştii de cine e orga- nizată, pentru cine, de ce? Pre- E zenţa organizatorilor, prin tovară- E lui Lucian Jiman, activist al Co- 5 mitetului municipal al U.T.C. mi ■ s-a părut, de asemenea, mai de- • grabă simbolică ... Consemnînd cîteva din părerile tinerilor cu, privire la conţinutul acestor seri de dans („ele nu au un caracter organizat", „ţinuta ce- lor ce vin aici lasă mult de dorit“, „la aceste seri de dans vin foarte E mulţi tineri care n-au nici un fel E de ocupaţie, obişnuiţii străzii“) am reţinut necesitatea unei preocupări E şi strădanii mai intense, din partea organizatorilor şi factorilor 5 răspunzători în iniţierea unor acţiuni şi manifestări cu un bogat şi , selectiv conţinut, iniţiativa unor 5 activităţi care prin caracterul lor permanent să trezească interesul tinerilor, care să-i solicite nu nu- Eimai sub aspectul ... mișcărilor rit- E imice... Altfel nu facem decît să ; Ș repetăm vechi erori! 11 . 2 . : • B. CORNELIA •