Tribuna Sibiului, noiembrie 1971 (Anul 4, nr. 1149-1173)

1971-11-25 / nr. 1169

Anul IV, nr. 1169 ..... Tribuna Sibiului ?........­.... . Padina 3 In programul cluburilor tineretului La Sibiu Intilniri şi expuneri. In sala de fes­tivităţi a Casei de cultură a tineretu­lui, tovarăşul Aurel Cristea, prim­­secretar al Comitetului municipal Si­biu al P.C.R., s-a întîlnit cu elevii claselor a XlI-a de la Liceul „Gheor­­ghe Lázar" cărora le-a prezentat ex­punerea „Conţinutul şi direcţiile prin­cipale ale făuririi societăţii socialiste multilateral dezvoltate — coordonatele planului cincinal 1971—1975“.­­ Ex­punerea „Cartea social-politică în sprijinul educării tineretului", prezen­tată marţi, orele 17,00, de Constantin Popovici, redactor la Editura politică, a constituit pentru participanţi — şe­fii comisiilor politico-ideologice din organizaţiile de tineret din întreprin­deri, instituţii şi şcoli un dialog util pe marginea importanţei, rolului şi necesităţii răspîndirii cărţii social­­politice în rîndurile tineretului. • Elevii Liceului pedagogic au avut prilejul să analizeze tot marţi, ora 18, în cadrul ciclului „Oameni de seamă“ expunerea „Lucian Blaga, pe­dagog şi om de ştiinţă“ prezentată de prof. Vasile Rusu, iar elevii Liceului economic s-au întîlnit miercuri, ora 17, cu scriitorul Mihai Stoian, care le-a vorbit despre începuturile acti­vităţii sale literare. Scriitorul şi-a prezentat cartea „Fetele despre băieţi, băieţii despre fete“. Expoziţii, în sălile de expoziţie ale Casei de cultură a tineretului a avut loc la începutul săptămînii vernisajul expoziţiei de artă plastică cu lucrări executate de elevii Liceului de mu­zică şi arte plastice, precum şi des­chiderea celei de numismatică („Mo­nede şi medalii comemorative“) apar­­ţinînd colecţionarului Vasile Co­man. Accesul vizitatorilor — zilnic intre orele 9—13 şi 16—20. La Mediaş • O seară de dans cultural-distrac­­tivă de cîntece şi jocuri populare in­titulată „Aşa-i jocul pe la noi“ va fi organizată pentru tinerii medieşeni sîmbătă, 27 noiembrie a.c. In pro­gram: concursul soliştilor de muzică populară pentru selecţia soliştilor clu­bului tineretului, concursul soliştilor dansatori, cea mai bună pereche de dansatori, concursul soliştilor instru­mentişti şi ai prezentatorilor de mo­mente vesele.­­ Azi, 25 noiembrie a. c. va fi orga­nizată expunerea pe tema „Există viaţă şi pe alte planete?“. Prezintă prof. Verb Monica. Participă tinerii din întreprinderile „8 Mai“, „Emailul roşu“, „Tîrnava“, Automecanica. E Activitatea practică a studenţilor sibieni O REUŞITĂ Trebuie spus de la bun Început că facultatea sibiană, înfiinţată cu mai bine de doi ani In urmă, se numără printre instituţiile cu realizări semni­ficative. Datorită străduinţei cadrelor didactice de a realiza cursuri bune intr-un timp record, de a se apropia cu căldură de studenţi, făcînd să dispară distanţa dintre catedră şi bancă, adesea colocviile prelungin­­du-se pe coridoare pînă seara tirziu, precum şi datorită înţelegerii mature a rostului lor de către studenţi, Fa­cultatea de filologie şi istorie din Si­biu s-a situat pe locul prim, în ca­drul facultăţilor Universităţii „Babeş- Bolyai“, la anul universitar 1970/1971, în ceea ce priveşte situaţia la învă­ţătură. In cadrul facultăţii sibiene s-a în­ţeles din primul an de viaţă univer­sitară că pregătirea teoretică, oricît de strălucit ar fi reprezentată de notele examenelor, este insuficientă pentru formarea omului nou, a ca­drului didactic de mîine, a cercetă­torului; s-a înţeles că verificarea în domeniul practicii, verificare crea­toare, se impune ca o condiţie in­dispensabilă. Astfel, în măsura pre­gătirii studenţilor, ei au fost orien­taţi spre activităţi practice în care să-şi concretizeze cunoştinţele teore­tice. Dintre acestea, se cer menţio­nate: cercetările arheologice pe te­ren şi în laboratorul facultăţii, sesiu­nile ştiinţifice studenţeşti, ţinerea de seminarii cu caracter practic în producţie sau la muzeu, iniţierea în munca de bibliograf şi bibliotecar etc. Mai ales In ceea ce priveşte cer­cetarea arheologică s-au distins stu­denţii de la secţia istorie. Sub în­drumarea directă a conf. univ. Ni­­colae Lupu, sau sub Îndrumarea lec­torului Iuliu Paul, director adjunct ştiinţific la Muzeul Bruckenthal, vii­torii istorici au participat pentru a doua oară la săpăturile arheologice de la Săcădate, Daia Română, Ghi­­jasa de Sus. Amintind dintre parti­cipanţii la aceste săpături pe stu­denţii: Dumitru Popovici, Dumitru Popa, Oltea Dudău, Dan Munteanu, Virgil Pană, Lucian Giura, Mihai Ţîra, Ioan Tonch, Francisc Kondora, Marian Torni, nu putem trece cu ve­derea că, în urma cercetărilor ante­rioare, decanatul şi secţia de istorie au iniţiat o sesiune de comunicări asupra rezultatelor de la săpături. Trei dintre aceste lucrări: Noi sem­nalări ale culturii Wietemberg în sud-vestul Transilvaniei, de Ioan Tonch, Ceramica de tradiţie dacică de la Săcădate, de Francisc Kondora şi Limitele cronologice ale aşezării romane de la Săcădate, de Oltea Dudău, au fost considerate remar­cabile, apărînd recent în culegerea scoasă de Universitatea din Cluj Athaeneum. Referitor la importanţa muncii stu­denţilor pe şantierele arheologice, cît şi la rezultatele muncii lor, lec­torul Iuliu Paul ne spunea: „Prin activitatea practică depusă, studenţii sibieni au răspuns din timp unor imperative cerute cu stringenţă de partidul nostru, de societatea noas­tră. Continuînd săpăturile noastre mai vechi, într-o aşezare neolitică, am descoperit ceramică pictată de tip Petreşti, dintr-o cultură neolitică de acelaşi nivel cu cultura Cucu­­teni; am descoperit, de asemenea, şi un mormînt de la sfîrşitul culturii cu ceramică. Mormîntul a fost depus la Muzeul din Sebeş, unde va fi con­servat. Menţionez că studenţii noştri au avut astfel prilejul să înveţe cum se execută o săpătură arheologică, cum se ridică un mormînt, cum se deosebesc stratificările diferitelor epoci, în acelaşi loc. Continuînd să muncească pe şantiere arheologice, ei vor deveni buni specialişti, aşa cum o cere partidul nostru". Reţinînd că săpăturile efectuate sub conducerea tovarăşului Iuliu Paul, de studenţi, contribuie la strân­­gerea legăturilor dintre două insti­tuţii, facultatea de istorie şi filologie şi Muzeul Brukenthal (unde s-a fă­cut pregătirea teoretică, în cadrul acestei instituţii fiind făcute şi săpă­turile de la Daia Română), menţio­năm şi un alt loc de muncă prielnic afirmării în cercetarea practică: la­boratorul de arheologie al facultăţii, condus de conf. univ. Nicolae Lupu. Totodată trebuie să reţinem, ca o altă realizare a studenţilor de la istorie, o foarte interesantă sesiune de comunicări, închinată gloriosului semicentenar al partidului. Revenind la studenţii filologi, e necesar să amintim că şi ei au în­ceput în vara aceasta punerea în practică a unei iniţiative dintre cele mai frumoase: punerea la punct a fondului Pimen Constantinescu, in cadrul bibliotecii universitare. Dacă pină în prezent au fost clasate şi fişate mai multe mii de volume, ei vor avea prilejul în viitor să con­tribuie la catalogarea şi clasarea restului de cărţi, a celor cîteva sute de periodice şi, în parte, a celor peste 10 000 de manuscrise, majori­tatea inedite. în rîndurile de mai sus n-am vrut să arătăm decît rezultatele activi­tăţii practice ale studenţilor sibieni, de pînă acum. Zilele acestea se dis­cută integrarea tuturor studenţilor în activitatea practică (în facultate şi întreprinderi), în lumina sarcinilor reieşite din documentele Plenarei C.C. al P.C.R. din 3—5 noiembrie 1971. Perspectivele luminoase ale mun­cii lor, în acest context, vor face, însă, obiectul altor rînduri... G. NISTOR 3S GS Laboratorul audio-vizual al Şcolii generale din comuna Tîrnava — o realitate în eforturile actuale de modernizare a bazei materiale a învăţămintului, de legare a aces­tuia de practică, de cerinţele prac­ticii economice, culturale, ştiin­ţifice Foto: FRED M­SS MEREU MAI L-am întilnit de curind la Sibiu, venit împreună cu alţi tovarăşi de-ai săi să se iniţieze în munca de pro­pagandist U.T.C. — Sâ ne cunoaştem ... — Pop Ioan-Dorel. Ştiam multe despre el. Înainte de a începe discuţia, aşa că l-am întrebat direct: — De cînd lucrezi la S.M.A. Avrig? — Din luna martie a acestui an. — Ai o funcţie importantă, care îţi ia uneori două­sprezece ore pe zi. Cum te descurci cu serviciul şi cu facultatea în ace­laşi timp? — Destul de greu. _____________ M-am obişnuit, însă, pentru că de la absolvirea şcolii financiare n-am întrerupt studiul. — Vrei să povestești cîte ceva des­pre dumneata, adică să-mi spui acele cîteva lucruri care pot circumscrie personalitatea unui om? — Pentru ce? — Pentru un articol de ziar. A stat puţin pe gînduri — parcă nedumerit — apoi a început să po­vestească. Are 24 de ani. S-a născut intr-un oraş din nordul Transilvaniei, a absolvit liceul, apoi, la Cluj, o şcoală tehnică financiară. în toamna lui ’68 a fost repartizat la Banca pen­tru agricultură şi industrie alimentară a judeţului Sibiu. In anul absolvirii şcolii s-a hotărît să urmeze faculta­tea de ştiinţe economice, a dat exa­men, a reuşit, acum e student în anul al III-lea. Munceşte şi învaţă. Ii place teatrul, muzica, dansul, îşi refuză, însă, multe distracţii. Se află mereu într-o întrecere contracronometru cu ... timpul. Are mulţi prieteni, dar dintre toţi şi-a ales cîţiva de inimă, pentru că adevăraţii prieteni „trebuie să te înţeleagă dintr-o singură pri­vire, să-ţi dăruiească ceva din cu­noştinţele şi priceperea lor, în schim­bul unor valori asemănătoare pe care­ li le oferi tu". Munceşte în medie 15 ore pe zi. Nu l-au îndemnat pă­rinţii să facă facultatea. Asta a ră­mas la libera lui alegere. El, însă, s-a gîndit că trebuie să aibă un ideaL Deviza lui: „învață!“ — La început cînd ai venit la Avrig ţi s-a părut greu? — La început m-am gîndit că n-o să fiu respectat, din cauza__ tine­reții. M-am întrebat: Cum să mă im­pun? Și răspunsul l-am găsit repede, prin muncă și se­riozitate. — Consideri vîr­­sta ca pe un cri­teriu al respectu­lui? ____________ — Nu, vîrsta nu este decît o ches­tiune marginală. Din păcate mulți se iau prea mult după vîrstă cînd atri­buie respect unei persoane. Cineva a spus „Vîrsta nu-i o virtute“ și are multă dreptate. Pentru ca cineva să merite să fie respectat nu-i suficient să se fi născut mai înaintea altcuiva, ci să fi făcut dovada că îşi trăieşte cu demnitate viaţa. — Ca om de cifre, ce ne poţi spune despre S.M.A. Avrig? — Unitatea noastră este nou înfi­inţată, abia de la 1 ianuarie 1971. To­tuşi, datorită eforturilor întregului co­lectiv, am reuşit să îndeplinim planul pînă în momentul de faţă, iar pînă la sfîrşitul anului îl vom depăşi, rea­­lizînd 109 la sută. Aici dialogul nostru a luat sfirşit. Cîndva, Ioan-Dorel Pop, absolvent al facultăţii, îşi va aminti că la un anu­mit punct al drumului său spre ideal a fost întrebat, în numele celor de-o vîrstă cu el, care-i sensul existenţei lui. A răspuns: „Viaţa mea — a tutu­ror — este o succesiune de fapte. O succesiune, evident, în progres, me­reu spre o ţintă, mereu mai sus". C. VIOREL PROFILURI ÎN LUMINĂ Interviu realizat de MUNCA* EDUCAŢIE* RĂSPUNDERE VIAŢA * MUNCA • EDUCAŢIE * RĂSPUNDERE • VIAŢĂ *­ MUNCĂ * EDUCAŢIE* RĂSPUNDERE VIA­TIN Un prim răspuns la: „Dintre sute de catarge...” Sub titlul împrumutat suavei e­­legii eminesciene consemnasem în vară o discuţie pe coridoarele Li­ceului nr. 1 din Mediaş. Erau ore­le fierbinţi ale sesiunii de baca­laureat. Interlocutorul meu de a­­tunci ,prof. Horia Gligor, îşi vedea prima promoţie de absolvenţi pă­şind în viaţă. Mai era­u ei, tinerii absolvenţi, cu vocea sugrumată de emoţie. Mai erau ei, cei care făceau planuri de viitor intr-o atmosferă sărbătorească, cei ce cîntau „gau­­deamus igitur“ şi dăruiau magiştri­­lor buchetele de flori. Se aduna­seră atunci bucuria, nostalgia şi speranţele care urmau să devină realitate. O curiozitate, dacă nu, poate, chiar forţa irezistibilă a amintirii, m-a făcut să mă întorc după a­­proape patru luni în aceste locuri. Oare ce s-a întîmplat cu absol­venţii de atunci? îmi aduc aminte că din cei 39 de elevi din clasa aceea, toţi doreau să meargă mai departe, la facultăţi sau l­a şcoli tehnice. Oare Vlăduţ Tudor a re­uşit la medicină? Dar Suci­u Octa­­vian la aeronautică? Dar Maior Ligia la automatici? Dar Folea, Oros, Călinescu, Condurachi, Surtea? Dar ce s-a întîmplat cu toţi aceşti elevi, care in entuzias­mul lor se vedeau deja medici, ingineri, profesori? Mă scoate din încurcătură fostul lor diriginte — prof. Horia Gligor. — Nu pot să-i uit. A fost prima mea promoţie şi au crescut sub ochii mei, din clasa a IX-a pînă în clasa a XlI-a. Mulţi dintre ei îmi scriu de pe la facultăţi, cu alţii mă întilnesc aici în Mediaş — mă asigură interlocutorul meu. — Cu riscu­l indiscreţiei am pu­tea afla ce vă scriu foştii elevi? — Toate scrisorile primite de la ei mă conving că aceşti tineri muncesc cu pasiune. Iată, am aici patru din ele.­­împlinim dorinţa de a da numai iniţialele numelor: S.O., G.L., V.T., M.L.). Mi se spu­ne că studenţia e un lung şir de... ore de studiu. Sînt cuvintele mele, pe care le-am spus la despărţirea de ei. Văd că nu le-au uitat şi mă bucur. — Dacă vă aduceţi aminte d in vară, rugîndu-vă să pronosticaţi cîţi vor reuşi la facultăţi sau şcoli tehnice, mi-aţi răspuns că vor reuşi 80 la sută. Aţi ghicit pro­centul? — Da şi nu. Din 39 de absol­venţi, mă refer la clasa mea, au reuşit 26. Sînt convins însă că în anul viitor cei 13 nereuşiţi vor intra şi ei, fie la facultăţi, fie la şcoli tehnice. De altfel toţi cei care s-au prezentat la examenele de admitere au obţinut medii pes­te şapte, dar concurenţa a fost foarte mare. M-au surprins neplă­cut cîţiva, nu le dau numele, care nu au intrat deşi erau elevi buni. Am siguranţa însă că ei vor fi studenţi şi încă dintre cei mai buni. — In prezent ce fac cei 13 care nu au reuşit la admitere! — Cinci dintre ei s-au angajat. Restul de opt, încă nu s-au anga­jat, iar doi din aceştia nici nu se vor angaja pentru că nu sunt de acord părinţii lor (?!). — Oficiul forţelor de muncă îi sprijină? — Cred că răspunsul ar trebui să-l dea chiar tovarăşii de acolo. Pe doi dintre foştii elevi îi în­­tîlnisem în cafenea, îşi sorbeau cafeaua intr-un anturaj jalnic şi fumau. Cu puţin timp înainte, u­­nul dintre ei mă rugase să-l ajut să găsească un post. Intrebîndu-l atunci dacă Oficiul forţelor de muncă nu i-a oferit slujbă, a ţi­nut să-mi amintească, cu un aer de parcă ar fi avut doctoratul, că „el are liceul şi nu îi convine să care lăzi“. „La Forţele de muncă, îmi spunea tînărul, nu se ţine cont de pregătirea noastră şi ni se oferă posturi de muncitori neea­­lificaţi, fără perspective“. Amintindu-mi de acest tânăr, evit curios să aflu părerea fostului sân diriginte în această privinţă. — Nu credeţi că ar trebui să li se ofere posturi corespunzătoare celor care nu au reuşit la facultăţi? — Trebuie să li se dea să mun­cească. — Dacă în urmă cu ani nu aţi fi reuşit la facultate şi vi se ofe­rea un post de muncitor necalifi­cat. îl primeaţi? — Acceptam un post de munci­tor necalificat, cu ideea de a mă califica într-o meserie, adică pri­veam situaţia angajării mele în perspectivă. Indiscutabil, nu con­­cepeam să rămîn necalificat pen­tru că aveam înainte o viaţă. Cred că Oficiul forţelor de muncă oferă asemenea posturi de perspectivă. M-am deplasat la Oficiul forţe­lor de muncă. Pe drum m-am gîn­dit că răspunsul fostului diriginte trebuie să dea de gîndit tinerilor de teapa celor care işi pierdeau timpul în cafenea şi fumau, din banii părinţilor. De data aceasta interlocutorul nostru este tovarăşul Quintilian Pírján. — Aveţi probleme deosebite în legătură cu angajarea absolvenţi­lor de liceu? — In general probleme am avut şi avem cu majoritatea celor care vor să se angajeze, pentru că unii sunt exagerat de pretenţioşi. Am reuşit să rezolvăm in mare parte cea mai grea problemă şi anume angajarea absolvenţilor de liceu economic. De altfel, a existat o preocupare deosebită în această toamnă, începînd din luna septem­brie, pentru a încadra tinerii. Ast­fel, au fost încadraţi în posturi de controlori tehnici — 100 de per­soane, la­­„Vitrometan­" -au fost în­cadrate 66 de persoane, dintre a­­ceştia, mulţi au terminat liceul. De asemenea­, la Fabrica „8 Mai“ am încadrat 11 tineri cu liceu, la „Salconserv“ — două absolvente de liceu, iar la „Emailul roşu“ 12 absolvenţi de liceu. — In prezent aveţi posturi? — Posturi avem oricine, de mun­citori, şi cu perspectiva calificării la locul de muncă, dar aşa cum v-am spus, unii dintre absolvenţii de liceu sunt pretenţioşi şi mulţi nu primesc postul pe care-1 oferim. ... Mă uit la unii dintre aceştia. Sunt uşor de găsit, prin cafenele, prin baruri. Mă uit şi nu pot să nu le spun cîteva cuvinte: Tinere, pînă cînd îţi iroseşti timpul? Voi, de la masa aceea, treziţi-vă, pînă nu este prea tirziu. Veţi mai găsi ţigări şi cafele, dar anii vor trece fără să fi făcut nimic în viaţă. Treziţi-vă! Or, poate vreţi posturi de directori, pentru că aveţi li­ceul? Mîine toţi îl vor avea, pen­tru că liceul este o şcoală de cul­­tură generală. A te califica însă intr-o meserie, indiferent ce me­serie, de doctor, sau de lăcătuş, de inginer sau de sondor, a fi sta­pin pe acea meserie şi a te dărui ei — iată marile satisfacţii pe care doar dacă eşti răuvoitor cu tine însuţi nu le poţi avea. GEORGE PUŞCARIU Hoţii sînt vinovaţi! Dar numai ei? In 1969, se pare, a fost începu­tul şi... începutul a avut „succes“: dispare I.M.S.-ul Şcolii profesio­nale din Rîşnov. Hoţii au parcurs cu el o mulţime de kilometri, tra­­versînd cîteva judeţe. Maşina fu­sese defectă, dar făptaşii au făcut o serie de improvizaţii — „cu şu­rub legat cu aţă“ — şi a mers... Cînd n-a mai mers de loc au abandonat-o în Cheile Rîşnovului. După circa o lună de la „debut“ au furat autodubiţa TV a acele­iaşi instituţii, cu care s-au plimbat nestingheriţi prin judeţul Argeş. Apoi, „corecţi“, au depus-o în gara Rîşnov. Peste alte două săptămîni au şterpelit un... camion proprie­tatea C.A.P. Rîşnov... Apoi... apoi au fost prinşi şi exmatriculaţi pen­tru un an de zile. Cine erau de fapt? Principalii autori s-au dove­dit a fi Ioan Mija şi Vilii Gabor, angajaţi la Automecanica Mediaş. Uzina ii trimisese la Rîşnov pen­tru ridicarea calificării. De ce i-a trimis? Pentru că dovediseră apti­tudini de mecanici pricepuţi şi pa­siune pentru motoarele de auto­mobile, uzina medieşană le-a ofe­rit posibilitatea să-şi ridice măies­tria profesională. In 1969 aveau doar 16 ani... Ei însă au alunecat pe panta hoţiei. Aşa îşi începeau tinerii Mija şi Gabor „ucenicia“... La aceste furturi i-au antrenat, însă, şi pe alţii. De la început, de la Rîşnov, s-a constituit un întreg grup, format din cei doi „şefi“ şi D. Vaşcan, E. Sas, I. Jiga, N. Va­­siu, A. Rădulici, E. Pică, N. Stan­­ciu, cu toţii tineri între 17 şi 21 de ani... Dar iată că „exmatriculaţii“ se întorc la Mediaş, unde pun în practică cele „învăţate“ la Şcoala profesională Rîşnov. (In paranteză fie spus, ne mirăm cum a fost po­sibil ca într-o şcoală nişte elevi să dispară zile întregi cu automo­bilul instituţiei respective... Ce fel de muncă educativă, ce fel de su­praveghere se făcea la această şcoală?). Prezenţa celor doi la Me­diaş va însemna... „absenţa“ siste­matică a cîte u­­nui automobil de la parcare. V. Gabor era „specializat“ şi în biciclete. Împreu­nă cu N. Seicea­­nu „operează“ 6 '■11­­ biciclete pe care le repară, le vopsesc... „Pasiunea“ cea mare rămlne însă automobilul. Cînd aveau suficienţi bani pentru un chef se adunau cu toţii la o masă şi o ţineau aşa o zi şi-o noapte... Dar toate astea pînă-ntr-o zi, cînd... Stăm de vorbă „în trei“ în bi­roul locotenentului major Manea, de la Inspectoratul miliţiei muni­cipale Mediaş: — Iţi plac maşinile, Mija? Mă priveşte cu neîncredere, ca şi cum l-ai fi surprins asupra faptului. Tace... — De ce ai furat? — Am greşit, îmi pare foarte rău, nici nu vă daţi seama... — De ce Iţi pare rău? — Nu atît pentru mine. Pentru mama mi se rupe sufletuL.. — Cam tirziu, acum. Trebuia să te gîndeşti din vreme. N-ai fi ajuns aici. Ştii unde ai fi ajuns dacă ai fi muncit cinstit? — La panoul de onoare din uzină... — Vasăzică ştii! Iţi dai seama care e diferenţa? Ce te-a îndem­nat să furi? — Nu știu, poate... Tata mă bă­­tea mereu, m-a alungat de cîteva ori de-acasă... Iată-l, insă, și pe Gabor, care deschide ușa și intră în birou cu capul plecat. Nici nu ne vede... — Spune, Gabor — mă adresez „noului venit“ — de ce ai făcut toate astea?... — îmi plac mașinile — răspunse fără să privească, ca și cum acest răspuns l-ar fi putut scuza. — Eşti pasionat, știu, dar de ce nu te-ai gîndit să ajungi pe calea cea bună la volanul unui auto­mobil? — N-am știut, nu mi-am dat seama... — Nu ţi-ai dat seama că furi? Nu mai eşti un copil, ai 18 ani, nu se poate să nu-ţi fi dat seama... — îmi pare rău... dar ce pot face acum? — Acum? Iţi vei ispăşi pedeapsa pe care o meriţi, alături de Mija şi ceilalţi. Dar gîndeşte-te pe ce cale o vei apuca după aceea... Cei doi pleacă... Rămin cu loco­tenentul major Manea, care a fă­cut „instrucţia“ tuturor cazurilor. — „Copiii“ aceştia au furat mult — începe să-mi povestească ofiţe­rul. Au şterpelit diferite piese de la maşini care aveau căutare la cumpărători, au dat lovituri la furgonetele care ___ aduceau confecţii din import, au fu­rat 15 saci de ci­ment şi obiecte de îmbrăcăminte de la un cetă­ţean __ Nu­mai ...................­­■ vorbesc de sustra­gerile de piese de la automobilele de la Automeca­­nica. Legea, însă, îi va pedepsi cum se cuvine. — Ce făceau cu banii? — Ii dădeau pe cafele, coniac, la cofetărie şi-i cheltuiau la res­taurante... — Cum a fost posibil să-i atragă şi pe alţii la aceste fapte? — „Colaboratorii“ celor doi pro­vin dintre tinerii nesupravegheaţi de părinţi, de şcoală şi care au scăpat şi din vederile organizaţiei U.T.C. ... — Să luăm, de exemplu, cazul Mija. In afară de vina pe care o poartă in primul rînd el, cine cre­deţi că mai poartă răspunderea morală pentru că acest tinăr a ajuns să fure? — Cred că şi familia poartă o mare vină. Băiatul a trăit perma­nent intre dragostea „fără margi­ni“ a mamei lui şi severitatea exa­gerată a tatălui său. » — In cazul lui Gabor există o explicaţie asemănătoare? — Ca şi Mija, Gabor este pasio­nat după mecanică şi şoferie. Cu­noaşte pe dinafară numele şoferi­lor şi numerele maşinilor de la întreaga autobază Mediaş. Provi­ne, insă, dintr-o familie dezorga­nizată. Are numai mamă, care este grav bolnavă. Cred că în cazul lui, colectivul de muncă, organiza­ţia U.T.C. ar fi trebuit să facă mult mai mult in sensul de a-i canaliza priceperea către activităţi pozitive. Există tineri care recla­mă mai mult ajutorul colectivită­ţii. Aceste cazuri trebuie, insă, cu­noscute din vreme. Astfel se ajun­ge aici, şi e grav! M-am gîndit mult la cele discu­tate cu locotenentul major Manea. Fără a-i scuza pe infractori — ni­ci nu poate fi vorba de o scuză în cazul lor, fie ei chiar şi tineri — este necesar să cugetăm la ce poate face familia, şcoala, colecti­vul de muncă, organizaţia de ti­neret pentru ca tinerii să nu mai ajungă să comită fapte antisociale, ci să se integreze cu toţii, alături de covârşitoarea majoritate a ce­lor de-o vîrstă cu ei, în viaţa şi munca cinstită a întregului nostru popor. Dispune oare colectivitatea noastră socialistă de mijloace şi metode capabile a realiza integral acest deziderat? Evident, da! Mecanici în slujba hoţiei... Periplu în câteva judeţe „N-am ştiut... nu mi-am dat seama“ .. / Maxime şi cugetări celebre . Munca îndepărtează de noi trei mari rele: untul, viciul şi nevoia (Voltaire) 9 Primul principiu al onoa­­rei, inoculat în sufletul celui pe care-l educi, este că e ruşinos să-şi dato­­rească întreţinerea vieţii altcuiva decît muncii sale (J. G. Fichte) 9 Arvunează din vreme pe fericita muncă (A. Pann) © Dac-al tău cuget in sine doreşte belşug şi avere,/ Astfel să faci: să mun­ceşti şi muncă la muncă s-adaugi (Hesiod) . După gradul în care este preţuită munca se poate cunoaşte gradul de civili­zaţie al unui popor (Do­broliubov) 9 Speranţa cîştigului necin­stit (nemuncit) este în­ceputul pierderii (Demo­­crit) . Dacă nu-i deprinzi pe copii să muncească, nu vor învăţa nici să ci­tească, nici să scrie, nici muzica, nici gimnastica, nici ceea ce cuprinde în­treaga virtute a omului, respectul izvorît din exer­citarea tuturor învăţături­lor de mai sus (Democrit)

Next