Tribuna Sibiului, ianuarie 1972 (Anul 5, nr. 1201-1224)

1972-01-14 / nr. 1210

Anul V, nr. 1210 Criterii şi reguli noi pentru perfecţionarea sistemului de preţuri şi tarife în ansamblul programului de măsuri pentru perfecţionarea organizării.;'' planificării şi conducerii economiei naţionale, sarcină trasată de cel de-al X-lea Congres al P.C.R., se înscrie şi Legea cu privire la regimul preţurilor şi tarifelor, adoptată de Marea Adunare Naţională în sesiunea din decembrie 1971. Această lege stabileşte principiile, normele şi criteriile de bază ale muncii în domeniul preţurilor în toate etapele — stabilire, aplicare şi control —, cadrul organizat al desfăşurării acestei munci, prevederi care, în final, vor conduce la perfecţionarea actualului sistem de preţuri şi tarife. In conformitate cu legile economice obiective, un principiu de bază al legii este acela că preţurile trebuie să reflecte cheltuielile sociale de producţie, iar pe această bază să contribuie in mod activ la Înfăptuirea politicii partidului şi statului nostru privind dezvoltarea economiei naţionale, creşterea productivităţii muncii, reducerea sistematică a preţului de cost, valorificarea raţională a resurselor materiale şi de muncă, promovarea progresului tehnic, îmbunătăţirea calităţii producţiei şi, în final, la ridicarea continuă a nivelului de trai al oamenilor muncii. Stabilirea preţurilor nu înseamnă numai însumarea elementelor de cheltuieli, operaţia în sine fiind mult mai complexă şi bine precizată în cadrul legii. Astfel, stabilirea preţurilor va fi precedată în toate cazurile de analiza costurilor la nivelul fiecărei unităţi, a fiecărui produs în scopul determinării căilor posibile de optimizare a producţiei pentru luarea în considerare numai a cheltuielilor efectiv justificate din punct de vedere economic. Prin lege se interzice crearea de rezerve sub orice formă în cadrul preţului de cost antecalculat, practică întîlnită în activitatea unor întreprinderi pentru a obţine avantaje fără eforturi şi care avea urmări dăunătoare în sectoarele sau ramurile consumatoare. Rezultă că, perfecţionarea sistemului de preţuri este indisolubil legată de reducerea continuă şi sistematică a preţului de cost, sarcină subliniată în numeroase documente de partid, fiind de altfel şi calea principală a creşterii eficienţei activităţii economice. Pe seama reducerii preţului de cost statul realizează, acumulări sporite de mijloace materiale şi financiare, care oferă posibilitatea accelerării ritmului reproducţiei socialiste lărgite şi îmbunătăţirii condiţiilor de muncă şi de viaţă ale oamenilor muncii. Legea aduce pentru prima dată în structura componentelor pe elemente de cheltuieli ale preţului de cost două elemente noi în practica noastră economică şi anume: taxa asupra fondurilor de producţie şi taxa asupra terenurilor. Acestea reprezintă de fapt noi pîrghii economice capabile să stimuleze utilizarea mai raţională şi deplină a fondurilor fixe, a mijloacelor circulante, a fondurilor de investiţii — prin determinarea întreprinderilor de a le solicita cu mai mult spirit de răspundere — cît şi a fondului funciar al ţării. Ele asigură în acelaşi timp reproducerea pe scară lărgită a cheltuielilor pe care statul le face în prezent pentru dotarea întreprinderilor cu fonduri de producţie. Aşa cum s-a arătat in expunerea pe marginea proiectului legii la sesiunea Marii Adunări Naţionale, lipsa unor criterii şi reguli precise privind stabilirea preţurilor mijloacelor de producţie, precum şi tendinţele unor întreprinderi de a realiza cu uşurinţă indicatorii planificaţi, au influenţat creşterea nejustificată a preţurilor unor mijloace de producţie. Aceasta a denaturat atît efortul, rezultatele şi deci contribuţia ramurilor la crearea venitului naţional, a condus la scumpirea investiţiilor. Eliminarea acestor aspecte şi practici negative întîlnite în munca de preţuri este reglementată in noua lege prin stabilirea unor criterii şi reguli precise privind determinarea preţurilor mijloacelor de producţie. Mai mult, reţine atenţia in mod deosebit prevederea potrivit căreia stabilirea preţurilor pentru produsele noi — mijloace de producţie şi bunuri de consum — se va face numai în cadrul unor limite maxime de preţuri, stabilite pe grupe şi subgrupe de produse. Depăşirea acestor limite se va putea face numai în cazul fabricării unor produse cu valori de întrebuinţare mult superioare faţă de cele existente, urmînd însă ca oportunitatea fabricării acestora şi depăşirea limitelor respective de preţuri să fie aprobată de către organe competente, în noua lege sunt reglementate unitar problemele de preţuri ale agriculturii, importantă ramură a economiei naţionale. Normele şi criteriile de stabilire a preţurilor produselor agricole urmăresc stimularea creşterii producţiei, îmbunătăţirea calităţii şi sortării acesteia, în mod deosebit la produsele agricole care interesează economia naţională, consumul populaţiei şi exportul. In acelaşi sens acţionează şi prevederile referitoare la asigurarea corelaţiilor între preţurile produselor agricole cu cele ale produselor industriale destinate aprovizionării tehnico-materiale a agriculturii şi a ţărănimii, în sectorul construcţiilor, legea prevede înlocuirea treptată a actualelor preţuri de deviz pe articole de lucrări cu preţuri pe obiecte, părţi de obiecte şi unităţi fizice şi de folosinţă. Această măsură va contribui nemijlocit la stimularea întreprinderilor de construcţii-montaj pentru adoptarea unor soluţii constructive economice, la introducerea de noi materiale de construcţii, organizarea ştiinţifică a muncii, prevenirea risipei pe şantiere. Un capitol foarte important al legii îl constituie reglementarea modului de stabilire a preţurilor cu amănuntul pentru bunurile de consum destinate fondului pieţii şi a tarifelor pentru serviciile prestate populaţiei. Avînd în vedere legătura directă a acestor preţuri şi tarife cu nivelul de trai al populaţiei, legea prevede că o dată cu planurile anuale de stat se vor aproba şi preţurile medii pentru grupele şi subgrupele de produse cu pondere în consumul populaţiei, asigurîndu-se astfel o structură pe sortimente a producţiei şi desfacerii în raport cu puterea de cumpărare a tuturor categoriilor de consumatori, împiedicindu-se, în acelaşi timp, majorarea indirectă a preţurilor datorită schimbării structurii fondului de marfă, în aceeaşi ordine de idei, prin noul act normativ se reglementează nominalizarea, iai planurile anuale de stat, a principalelor bunuri de larg consum, pe grupe, produse şi sortimente în proporţiile corespunzătoare necesităţilor populaţiei cu venituri mai mici. Totodată, se acordă o importanţă deosebită asigurării concordanţei între preţuri şi calitatea produselor, întreprinderile fiind obligate să respecte pe tot parcursul fabricaţiei normele de calitate avute în vedere la stabilirea preţurilor. Se va împiedica astfel intrarea în circuitul comercial a unor produse necorespunzătoare prescripţiilor calitative din STAS-uri şi norme interne sau a unor „produse noi“ cu deosebiri minime sau chiar de formă faţă de valoarea de Întrebuinţare a produselor existente, insă cu „preţuri îmbunătăţite“. Legea reglementează şi alte probleme importante, cum ar fi cele legate de necesitatea exercitării unui control sistematic şi calificat la toate nivelele pentru asigurarea riguroasă a respectării normelor şi criteriilor de stabilire a preţurilor şi tarifelor, potrivit intereselor economiei naţionale şi a consumatorilor, sancţionarea aspră a abaterilor în vederea întăririi legalităţii şi disciplinei în domeniul preţurilor. NICOLAE ŞOAITA şeful Oficiului preţuri şi tarife al Consiliului popular al judeţului Sibiu Cadru din magazinul nr. 5, „Favorit“, din Piaţa Republicii, Mediaş, sectorul autoservire, reamenajat de curînd Foto: FRED NISS Să cunoaştem şi să respectăm legile ţării _____________________________il__- • - s Is* V Is► -f ***** *****rjrj******* ************************* ***************** **** **** I* \ \S I »«s* sIs!I s,* V! IsMIs* V II Is Is IV I * s \s s s Is Is II I\ IS Is Is Is* s Is Is \s \ Is* s \s IN APARIJIA VIEŢII - un salt crucial în evoluţia materiei Cercetarea materiei vii a dus în ultimele decenii la descoperiri nebănuite, reprezentind pătrunderea omului într-un nou univers. Nu este vorba nici de microcosmosul pe care il explorează fizicienii, încerchraui să deslege tainele atomului, nici de cercetarea macrocosmosului care a început să fie cucerit sub ochii noștri, pas cu pas. Este vorba de pătrunderea tainelor vieţii, adică de cunoaşterea unui fenomen care se repetă în jurul nostru sub miliarde de forme şi exemplare, fiind intermediar şi integrat între marele şi micul infinit. In evoluţia glndirii omeneşti există numeroase teze şi concepţii in legătură cu apariţia vieţii pe pămint. Răspunsul la această întrebare fundamentală, care a preocupat de totdeauna umanitatea, a urmat o cale sinuoasă, determinată de factori sociali, religioşi, economici şi politici. In funcţie de nivelul de cunoştinţe al fiecărei epoci s-au conturat, in decursul timpului, diferite concepţii care fac parte din istoria generală a culturii umane. Aceste concepţii pot fi grupate insă în două poziţii extreme: concepţia idealistă şi concepţia materialistă. Concepţia idealistă consideră că toată materia şi vieţuitoarele — inclusiv omul — au fost create de la începutul lumii din nimic, de către o forţă supranaturală. Concepţia materialistă, in opoziţie cu idealismul, a înlăturat treptat o serie de dogme şi fantezii ale teologiei, filozofiei şi chiar biologiei, arătînd că apariţia vieţii pe pămînt este rezultatul firesc al unui proces îndelungat de transformare, care nu presupune intervenţia unei forţe supranaturale ci este determinat de legile obiective ale fizicii, chimiei şi biologiei. Pînă la cristalizarea acestor două poziţii diametral opuse pot fi urmărite de-a lungul timpului o serie de mituri, credinţe şi teorii naive, idealiste sau materialiste, care nu mai sunt acceptate astăzi pentru că au fost dărimate pe rînd cu argumente ştiinţifice. Astfel, teoria autogenezei sau a „generaţiei spontane“, susţinută încă din antichitate de mari gînditori ca Thales, Empedocle, Democrit, a apărut în condiţiile unui nivel foarte scăzut al cunoştinţelor ştiinţifice, dar şi-a găsit adepţi pină in secolul nostru. Ideea că organismele vii apar spontan din materia nevie a fost combătută prin experienţele şi demonstraţiile unui mare număr de cercetători, prin descoperirea microscopului in secolul al XVII-lea şi mai ales prin lucrările lui Pasteur. în evul mediu, alchimiştii şi medicii stîrneau senzaţie, elaborînd reţete pentru fabricarea fiinţei umane din materie neînsufleţită, dar un asemenea „homunculus“ nu a putut fi createi altă explicaţie a apariţiei vieţii a fost dată de Aristotel, care credea în însufleţirea materiei de către o forţă imaterială numită de el „entelehie“ şi mai tîrziu „forţă vitală“. Ideea a fost preluată în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea de către biologi cu renume, ca Linné şi Cuvier şi apoi combătută prin lucrările lui Lamark şi Darwin, care au explicat in mod materialist originea şi mai ales evoluţia speciilor. Convingerea că substanţele organice pot fi create doar de organismele vii prin intervenţia unei forţe vitale a fost definitiv înlăturată de chimistul german Wohler, care în anul 1828 a realizat, în laborator, prima sinteză a unei substanţe organice — ureea — pornind de la substanţe anorganice. Alte teorii greşite şi combătute prin dovezi ştiinţifice au fost: teoria veşniciei vieţii, care neagă apariţia ei pe pămînt la un moment dat şi teoria transplantării vieţii de pe alte planete prin intermediul meteoriţilor, al radiaţiilor sau al unor fiinţe extraterestre. Toate aceste ipoteze au căzut pe rînd din cauza imposibilităţii unei argumentaţii logice, bazată pe dovezi ştiinţifice. Astăzi, oamenii de ştiinţă nu se mai pot mulţumi cu empirismul interpretărilor din secolele trecute. Ei îşi pornesc studiile înarmaţi cu procedee de cercetare moderne şi cu o concepţie filozofică solidă — materialismul dialectic. Tezele acestei concepţii sunt mereu confirmate de ştiinţele particulare care demonstrează materialitatea lumii şi unitatea sa materială în spaţiu şi timp. Aşa cum a arătat Engels în „Dialectica naturii“, lumea nu are un început sau un sfirşit, ci există doar o trecere neîntreruptă a timpului in care lucrurile şi fenomenele apar, evoluează şi se transformă continuu pe baza unor legităţi naturale. Fiecare formă nouă de manifestare a materiei provine dintr-o altă formă şi poate da naştere la noi structuri şi stări de existenţă a lucrurilor şi fenomenelor, ceea ce demonstrează o dată mai mult principiul unităţii materiale a lumii in diversitatea ei infinită. Apariţia vieţii poate fi înţeleasă numai ca o parte integrantă a dezvoltării generale a Pămîntului şi în esenţă este considerată astăzi de toţi cercetătorii ca o evoluţie chimică a materiei. Prima ipoteză în acest sens a fost emisă în anul 1924 de biochimistul sovietic A. S. Oparin, constituind punctul de plecare al cercetărilor ulterioare. Virsta Pămîntului este evaluată la aproximativ 4,5 miliarde de ani şi se presupune că organismele vii au apărut numai cu 3 miliarde de ani in urmă. De-a lungul anilor lipsiţi de viaţă, pe Pămint au avut loc transformări care au dus la condiţiile necesare apariţiei materiei organice şi apoi a materiei vii. Iniţial, Pămintul era acoperit de un imens înveliş de apă, iar atmosfera înconjurătoare era alcătuită dintr-un amestec de gaze care conţinea, nu la astăzi, oxigen, azot şi bioxid de carbon, ci hidrogen, metan, amoniac şi vapori de apă. Acest amestec gazos era permanent supus descărcărilor electrice, căldurii şi acţiunii diferitelor radiaţii care ajungeau nestînjenite pe Pămînt, stratul protector de ozon nefiind încă format. Gazele din atmosfera primitivă astfel activate au reacţionat intre ele şi ca urmare s-a produs prima etapă esenţială in dezvoltarea materiei: din substanţe anorganice s-au format substanţe organice simple, în stare gazoasă. Condensindu-se, acestea au căzut in Oceanul primitiv pe care l-au transformat intr-o soluţie cu concentraţie de aproximativ 10 la sută şi cu temperatura sub 100’. în această „supă caldă primitivă", cum a fost denumită de unii savanţi, s-au produs numeroase combinaţii chimice, ducînd la formarea unor molecule care se găsesc şi in celulele vii. Ipoteza lui Oparin că substanţele anorganice se pot transforma în substanţe organice pe cale abiogene — adică fără intermediul fiinţelor vii — a fost confirmată In anul 1953 de cercetătorul american S. Miller. El a realizat în laborator condiţiile presupuse ca existente pe Pămînt în epoca imediat următoare formării lui şi a reuşit să obţină un mare număr de alte substanţe organice, reproduced astfel un fenomen care s-a desfăşurat in natură de-a lungul a milioane de ani. In a doua etapă a dezvoltării materiei substanţele organice formate s-au unit între ele, dînd naştere la molecule din ce în ce mai complexe, unele cu dimensiuni foarte mari — macromolecule. Acestea sunt proteinele, acizii nucleici, polizaharidele şi lipidele, substanţe care reprezintă pietrele de construcţie ale materiei vii. Cea mai importantă etapă a dezvoltării materiei este desigur aceea în care s-a produs trecerea de la materia organică inertă la materia cu viaţă. Este, totodată, stadiul cel mai mult discutat de savanţi, care s-au întrunit in numeroase simpozioane internaţionale pentru a-şi expune punctele de vedere. Concluzia generală este că primul organism viu a luat naştere în natură, într-un anumit moment geologic, prin organizarea substanţelor organice inerte. Acumulările cantitative ale anumitor procese fizico-chimice, care nu au putut fi insă reconstituite, au permis saltul calitativ de la materia inertă la materia vie. Nu se ştie exact care este momentul din cursul transformărilor în care se poate vorbi despre viaţă, cum s-a trecut de la compuşii organici macromoleculari la celulă — unitate organizată a vieţii —, care dintre macromolecule a avut rolul primordial. După Oparin, primele proteine apărute în oceanul care acoperea Pămintul s-au adunat în număr mare formind o aglomerare de picături numite concervate. După Fox, proteinele nu s-au format în apă ci pe uscat, iar aminoacizii s-au înlănţuit sub influenţa căldurii provenite din lava sau cenuşa fierbinte a vulcanilor. Proteinele s-au aglomerat apoi în formaţiuni asemănătoare coacervatelor, pe care Fox le-a numit „microsfere“. Aceste aglomerări de proteine au suferit un proces de selecţie — adică s-au păstrat numai cele mai rezistente, care în timp au evoluat spre viaţă. Prin membranele lor s-au produs diferite schimburi chimice cu mediul exterior — interpretate ca o formă rudimentară de nutriţie — şi printr-un proces de perfecţionare au ajuns la capacitatea de autoreproducere care este o trăsătură definitorie a materiei vii. Din acest moment se poate considera că a apărut forma biologică de mişcare a materiei — se poate afirma că a apărut viaţa. Ipoteza cea mai recentă presupune că primele substanţe dotate cu putere de autoreproducere nu au fost proteinele, ci acizii nucleici — macromolecule prezente în toate celulele vii, a căror structură a fost stabilită în anul 1953. Majoritatea cercetătorilor consideră astăzi acidul dezoxiribonucleic (ADN) şi acidul ribonucleic (ARN) ca substanţe cheie ale existenţei, datorită proprietăţilor cu totul remarcabile pe care le prezintă. Aceşti acizi păstrează şi transmit caracterele ereditare de la o generaţie la alta şi au, totodată, proprietatea de a regla biosinteza proteinelor, selectind doar anumiţi aminoacizi care se unesc într-o succesiune riguroasă, impusă tot de acizii miclocică. Acest determinism influenţează mecanismele biochimice din celulă asigurînd metabolismul şi ereditatea, adică tocmai ceea ce caracterizează viaţa. In continuare, materia vie a parcurs, conform unuii proces dialectic, trepte de autoorganizare din ce în ce mai complexe, de la organismul monocelular la cel pluricelular, la plantă, la animal, la om. Astăzi, organismele vii îşi sintetizează propriile lor biomolecule, iar viaţa se perpetuează datorită capacităţii organismelor de autoreproducere. Sinteza „abiotică“ nu se mai petrece pe Pămînt deoarece condiţiile externe nu mai sunt aceleaşi, însă viaţa poate apărea sau a apărut în diferite părţi ale Universului, acolo unde sunt îndeplinite condiţiile care au existat cu miliarde de ani în urmă pe planeta noastră. Datele furnizate de staţiile automate interplanetare vor servi în viitorul apropiat la rezolvarea problemei atît de controversate a existenţei vieţii pe alte corpuri cosmice şi mai ales pe planeta Marte. Secolul nostru este martorul unei revoluţii profunde în dezvoltarea biologiei, revoluţie care se bazează pe progresul altor domenii ale cunoaşterii şi în primul rînd pe dezvoltarea chimiei. Urmărind destinul atomilor în întregul Univers, chimia pătrunde tot mai adînc în esenţa fenomenului biologic, cu perspectiva de a dirija şi chiar de a reproduce materia vie. Cum a apărut viaţa pe Pămînt? Omul de azi, înarmat cu tot mai multe posibilităţi de cercetare, este din ce în ce mai tenace în a dezlega această întrebare, aşa cum spunea Niels Bohr, unul dintre marii chimişti ai secolului nostru, „uimirea rămîne neschimbată, creşte doar curajul nostru de a pătrunde ceea ce este uimitor“. Prof. RODICA IONAŞIU BOTA Liceul „Gheorghe Lazăr“ Sibiu Pe temea Tribuna Sibiului Pentru realizarea exemplară (Urmare din pag. I) la „Firul roşu* Tălmaciu, pentru staţia de epurare, Uzina mecanică Sibiu şi I.A.S. Agnita pentru complexul de vaci de la Chirpăr lipsesc în totalitate documentaţiile, în acelaşi timp investiţiile de la U.P.A.S., Uzina mecanică Sibiu, U.M.M.N., „Garbosin", „Automecanica* Mediaș, I.I.L. MACO Sibiu etc. nu au asigurate utilajele tehnologice necesare, corelate cu termenele de montaj din graficele de execuție. Este firesc ca toate lipsurile de această natură să se repercuteze nefavorabil asupra activităţii constructorilor, la capătul unei „reacţii în lanţ" cu efecte previzibile. Se diminuează în primul rînd posibilităţile de organizare ale acestora în vederea unei execuţii ritmice a lucrărilor, se împiedică folosirea raţională a capacităţilor de producţie şi aprovizionarea fermă cu materiale ceea ce determină fie lipsa unora in momentul trecerii la execuţie, fie imobilizarea acestora în stocuri supranormative. într-o situaţie deosebit de grea sub acest aspect se găseşte, la început de an, Şantierul de construcţii industriale Copşa Mică datorită gravelor deficienţe în pregătirea investiţiilor de pe platforma industrială a Copşei. Şi pentru că în acest articol ne-am propus să ne referim în mai mică măsură la activitatea constructorilor, ea nefiind deocamdată edificatoare, vom adăuga doar că unităţile de construcţii au sarcina să-şi mobilizeze la maximum întregul potenţial tehnic şi uman, să beneficieze de orice oră cu timp prielnic, să-şi eşaloneze în mod optim lucrările în aşa fel incit să se elimine cu desăvîrşire stagnările pe şantiere. Sarcina trasată de organul judeţean de partid de a se realiza in primul trimestru al anului cel puţin 25 la sută din planul anual de investiţii şi construcţii-montaj, trebuie să fie privită cu o înaltă răspundere şi să declanşeze măsuri şi iniţiative operative, temeinic gîndite din partea tuturor celor chemaţi să realizeze lucrările de investiţii în judeţ. Fără îndoială, trebuie să se plece de la lichidarea neîntîrziată a lipsurilor în pregătirea lucrărilor, de natura celor amintite mai sus. Concomitent, organizaţiile de partid din unităţile respective sunt datoare să-şi aducă o contribuţie activă la îmbunătăţirea situaţiei în fiecare sector în parte, să stabilească măsurile cele mai potrivite cu momentul şi sarcinile prioritare ce le revin. Padina 3 II II HUMUM Pi AGINDA Di LUCI ANHOR Adîncirea continuă a democraţiei socialiste, participarea largă a oamenilor muncii la conducerea unităţilor economice, în dubla lor calitate de proprietari ai mijloacelor de producţie şi de producători ai bunurilor materiale, constituie una din trăsăturile dominante ale vieţii sociale din ţara noastră. Participînd nemijlocit la munca sindicatelor din întreprinderile din care fac parte, salariaţii membri de sindicat rezolvă, sub conducerea comuniştilor, cu ajutorul comitetelor oamenilor muncii şi a specialiştilor, o serie de probleme legate de procesul de producţie, de realizarea contractelor colective, de asigurarea condiţiilor optime de muncă şi viaţă ale salariaţilor, de activitatea educativă şi dezvoltarea conştiinţei socialiste. în stilul de muncă al comitetelor sindicatelor s-a încetăţenit metoda consultării maselor în vederea îmbunătăţirii activităţii tuturor laturilor vieţii materiale şi spirituale. Experienţa ne-a demonstrat cu prisosinţă că cu cît masele cunosc mai bine hotărîrile partidului, cu atit este mai intensă şi mai eficace participarea lor la transpunerea în viaţă a acestora. Cu cît se cere mai sistematic părerea oamenilor, stimulîndu-le spiritul inventiv, novator, cu atît se pot adopta măsuri şi hotărîri mai bune în toate domeniile. în ancheta întreprinsă la cîteva sindicate din întreprinderi sibiene vom căuta să scoatem în evidenţă una din coordonatele majore ale activităţii mişcării sindicale, aceea de dialogare permanentă cu masele, de recepţionare şi mai ales de rezolvare matură, competentă, operativă a propunerilor. La întrebarea noastră Cum funcţionează mecanismul de recepţionare, analizare şi aplicare a propunerilor făcute de salariaţi în adunările de grupe şi în conferinţele sindicale, au răspuns: Viorica Coldea, preşedinta comitetului sindicatului de la fabrica „Victoria“, Eufimia Păcuraru, vicepreşedinta comitetului sindicatului de la „Libertatea“ şi Georgeta Istrate, preşedinta comitetului sindicatului de la „Flamura roşie“. V. Coldea: Aş putea spune că acest mecanism funcţionează, la noi, aproape perfect. Afirmaţia făcută o voi argumenta cu fapte concludente, semnificative. In anul care a trecut, salariaţii noştri au făcut în total 332 propuneri privind rezolvarea unor probleme tehnice, de aprovizionare, de îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de protecţia muncii, probleme organizatorice gospodăreşti şi sanitare, precum şi în alte activităţi. Ceea ce răzbate pozitiv este faptul că din totalul propunerilor făcute cu ocazia adunărilor de grupe sindicale, s-au rezolvat 321, restul aflîndu-se în curs de rezolvare. Numărul mare de propuneri demonstrează interesul manifestat de salariaţii fabricii pentru buna gospodărire a mijloacelor de producţie, pentru crearea unor condiţii optime de muncă la fiecare loc de muncă. Ţinînd cont de importanţa majoră a rezolvării operative a fiecărei propuneri în parte, biroul comitetului sindicatului şi-a definitivat un stil de muncă propriu, în sensul cuprinderii şi soluţionării cit mai rapide a oricăror propuneri venite din mase, bineînţeles dacă ele prezintă interes şi sunt urmate de eficienţă economică. Sistemul de urmărire este cît se poate de simplu şi concret. Propunerile făcute în grupele sindicale sunt centralizate la nivelul secţiilor şi apoi pe fabrică. Ajunse la comitetul sindicatului, ele sunt analizate, împreună cu comitetul oamenilor muncii, cu specialiştii. După aprobare, propunerile sunt repartizate membrilor comitetului care răspund de grupele sindicale şi care le urmăresc pînă la rezolvarea lor. Tot ei informează lunar adunările grupelor sindicale de felul cum a fost rezolvată, de cei în drept, fiecare propunere în parte. Acest circuit ne permite să urmărim, după grafic, stadiul îndeplinirii propunerilor la orice oră. E. Păcuraru: Rezolvarea propunerilor oamenilor muncii este o problemă care stă permanent în atenţia comitetului sindicatului. Numai cu ocazia adunărilor anuale de dare de seamă şi alegeri, cît şi în conferinţa de fabrică, s-au făcut 195 propuneri. Ceea ce trebuie să scot în evidenţă este faptul îmbucurător că salariaţii noştri fac propuneri cu curaj, critică neajunsurile ce se manifestă în diferite sectoare de activitate. Perseverenţa lor de a pune la punct orice dificultate ivită în producţie a transmis comitetului sindicatului acel spirit de responsabilitate, care ne-a mobilizat în urmărirea şi rezolvarea operativă a tuturor propunerilor. Aşa se face că din totalul propunerilor făcute în adunările de care vorbeam, peste 70 la sută au şi fost rezolvate. Un aport deosebit în această direcţie l-au adus Ana Duică, Stana Mălai şi Nicolae Scorvelciu, preşedinţi ai comitetelor de secţii, care au urmărit cu consecvenţă fiecare propunere făcută de membrii de sindicat din secţiile de care răspund. G. Istrate: Din cele 156 propuneri reieşite cu ocazia adunărilor de grupe sindicale, ţinute în ultimele două luni, s-au rezolvat deja 35. E drept, numărul celor rezolvate este mic, dar dacă facem o analiză a îndeplinirii lor vom vedea că au fost rezolvate, in primul rînd, propunerile cele mai importante. Pentru accelerarea înfăptuirii tuturor propunerilor, în luna decembrie 1971, împreună cu comitetul oamenilor muncii am analizat din punct de vedere critic şi autocritic stadiul desfăşurării acţiunii. S-au constatat unele dereglări ivite în mecanismul de realizare a propunerilor. Măsurile luate ne permit să anticipăm că în cel mai scurt timp toate propunerile vor fi realitate. Grija faţă de rezolvarea operativă a propunerilor oamenilor muncii este o sarcină de căpetenie a sindicatelor. Esenţial este ca în întreaga activitate a acestora să fie perfecţionate continuu formele şi metodele de muncă, pentru atragerea membrilor, de sindicat la rezolvarea problemelor construcţiei socialiste. Faptul că în cele trei întreprinderi sibiene, şi nu numai acolo, oamenii muncii se adresează cu încredere sindicatelor, este o dovadă de competenţă, capacitate şi pricepere a organelor şi organizaţiilor sindicale, care sunt capabile să rezolve în timp util sarcinile măreţe puse în faţa lor de Congresul al X-lea al partidului. IOAN NISTOR TOATE FORŢELE (Urmare din pag. a II-a) de seamă anuale, cu întocmirea planului anual de producţie. Lucrăm însă şi la fertilizări... Cum? In ziua raidului, la Bradu, la ora 11, se aştepta încă remorca ce urma să transporte îngrăşăminte chimice. In aceeaşi acţiune —5 de fertilizări — erau antrenate şase atelaje la Bradu şi 12 la Avrig. S-ar putea spune că se lucrează din plin. Analiza mai „la obiect" duce însă la altă concluzie. C.A.P. Avrig dispune de trei tractoare cu 6 remorci, un autocamion şi 25 atelaje. De asemenea, secţia S.M.A. are încă 4 remorci. Este evidentă lipsa de concordanţă între existent şi folosit, ceea ce înseamnă că şi la Avrig, în această privinţă, mai este loc pentru îmbunătăţirea muncii, concluzie la care a ajuns şi conducerea unităţii, în urma discuţiei purtate. In privinţa aplicării îngrăşămintelor chimice, faţă de necesarul de 300 tone, unitatea şi-a asigurat „la zi" doar 68 tone superfosfat şi 35 tone azotat de amoniu. Diferenţa — apreciabilă diferenţă — urmează să fie „acoperită* prin livrările planificate pentru primul trimestru al acestui an. La griu, din cele 100 ha prevăzute, nu s-a fertilizat nici un hectar. „Nu s-a putut intra în teren*, motivează preşedintele unităţii. Pentru cartofi s-au fertilizat doar 50 din cele 150 ha planificate şi acestea numai cu doza de 400 kg superfosfat la hectar. „în decembrie, majoritatea mecanizatorilor au fost în concediu“, vine replica de motivaţie. Să reţinem că numai pentru cultura amintită unitatea şi-a prevăzut aplicarea a 90 tone îngrăşăminte chimice, din care doar 20 au fost aplicate. Pentru porumb nu s-a aplicat nici un kilogram de îngrăşăminte chimice, deşi indicatorul planificat este impresionant: 150 tone pentru cele 300 ha. Situaţii aproape ideatice sunt şi la celelalte culturi. Cunoaştem şi am vorbit adesea despre capacitatea de muncă a cooperatorilor din Avrig, a consiliului de conducere, a specialiştilor. Apreciem însă că şi aici este cazul săse acorde o mai mare atenţie folosirii timpului prielnic lucrului în cîmp în această perioadă, pentru a descongestiona acţiunile campaniei agricole de primăvară. La Scoreiu, inginerul şef Traian Munteanu nerelatează că acţiunea de transportat îngrăşăminte naturale în cîmp este organizată. Rezultatele? Neconcludente: cca 200—300 tone trecute la realizări, In timp ce indicatorul planificat este de 2 000 tone. — Azi se lucrează în această direcţie? — De la brigada din Sărata zece atelaje sint antrenate la transportul îngrăşămintelor naturale. In satul Scoreiu însă... oamenii mai au de lucru prin pădure, la alte trebuie de interes personal... Considerăm că orice comentariu n-ar folosi prea mult. Dar nu putem să nu menţionăm faptul că şi cooperatorii din Scoreiu trebuie să afla valoarea deosebită a acestor zile de început de an, cînd fiecare acţiune bine gindită, organizată şi întreprinsă contribuie direct la pregătirea temeinică a producţiei agricole viitoare. Şi iarăşi nu pot fi omise realităţile. C.A.P. Scoreiu n-a strălucit nici în anul trecut în privinţa realizării producţiei vegetale. Este necesar ca şi aici să se acţioneze hotărît pe linia întăririi disciplinei, a sporirii responsabilităţii fiecăruia faţă de lucrările efectuate, în vederea îndeplinirii exemplare a sarcinilor anuale de producţie şi a îmbunătăţirii situaţiei economice a unităţii.