Tribuna Sibiului, iulie-septembrie 1977 (Anul 29, nr. 6205-6282)

1977-07-01 / nr. 6205

LUCRĂRILE SESIUNII MARII ADUNĂRI NATIONALE Joi dimineaţa au fost relua­te in plen lucrările celei de-a V-a sesiuni a celei de-a VlI-a legislaturi a Marii Adunări Nationale. Deputaţii şi invitaţii au salu­tat cu îndelungi şi puternice aplauze sosirea in sală, în lo­jile oficiale, a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, a tovară­şului Manea Mănescu, a tova­răşei Elena Ceauşescu, a tova­răşilor Emil Bobu, Cornel Burtică, Gheorghe Cioară, Lina Ciobanu, Ion Dincă, Emil Dră­­ganescu, Janos Fazekas, Ion Ioniţă, Petre Lupu, Paul Nicu­­lescu, Gheorghe Oprea, Gheor­ghe Pană, Ion Păţan, Dumitru Popesc­u, Gheorghe Rădulescu, Leonte Răutu, Virgil Trofin, Iosif Uglar, Ilie Verdeţ, Ştefan Voitec. In sală se aflau, de aseme­nea, membrii supleanţi ai Co­mitetului Politic Executiv, se­cretarii C.C. al P.C.R. La lucrările sesiunii iau par­te, in calitate de invitaţi, mem­bri ai C.C. al P.C.R., miniştri, conducători de instituţii cen­trale şi organizaţii obşteşti, re­prezentanţi ai oamenilor mun­cii personalităţi ale vieţii noastre ştiinţifice, culturale şi artistice, ziarişti români şi co­respondenţi ai presei străine. Erau de faţă şefi ai misiu­nilor diplomatice acreditaţi la B­c­ureşti Tovarăşul Nicolae Giosan, preşedintele Marii Adunări Na­ţionale, a deschis şedinţa înal­tului for legislativ al Republi­cii Socialiste România. La propunerea Biroului Ma­rii Adunări Naţionale, deputa­ţii au adoptat în unanimitate următoarea ordine de zi: 1. Validarea alegerii tova­răşei Elena Ioae, ca deputat în circumscripţia electorală nr. 1 Giurgiu şi depunerea jurămîn­­tului de credinţă şi devota­ment faţă de Republica Socia­listă România. 2. Proiectul legii privind im­pozitul pe fondul total de re­tribuire al unităţilor socialiste de stat. 3. Proiectul legii privind im­pozitul agricol. 4. Proiectul legii privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistenţa socială. 5. Proiectul legii privind pensiile și alte drepturi de a­­sigurări sociale ale membrilor cooperativelor agricole de pro­ducţie. 6 Proiectul legii privind pensiile şi alte drepturi de a­­sigurări sociale ale ţăranilor cu gospodărie individuală din zonele necooperativizate. 7. Proiectul legii privind ro­lul şi atribuţiile maistrului în producţie. 8. Proiectul legii calităţii produselor şi serviciilor. 9. Proiectul legii privind a­­sigurarea durabilităţii, sigu­ranţei în exploatare, funcţio­nalităţii şi calităţii construc­ţiilor. 10. Proiectele de legi pentru aprobarea decretelor cu putere de lege emise de Consiliul de Stat. 11. Eliberarea şi alegerea u­­nor secretari ai Marii Adunări Naţionale. 12. Modificări în componen­ţa unor comisii permanente ale Marii Adunări Naţionale. La primul punct de pe ordi­nea de zi, deputaţii au votat validarea alegerii ca deputat în circumscripţia electorală nr. 1 Giurgiu, judeţul Ilfov, a to­varăşei Elena Nae, care a de­pus apoi jurămintul de cre­dinţă şi devotament faţă de Republica Socialistă România. In continuare, deputaţii au adoptat propunerea Biroului Marii Ad­unări Naţionale ca Proiectul legii privind impozi­tul pe fondul total de retribui­re al unităţilor socialiste de stat şi Proiectul legii privind impozitul agricol să fie pre­zentate într-o singură expune­re comună, urmată de un sin­gur raport comun al comisii­lor permanente şi de discuţia generală comună, procedîndu­­se apoi, separat, pentru fieca­re proiect în parte, la discuţia pe articole şi la votarea legii. Ca urmare, tovarăşul Florea Dumitrescu, ministrul finanţe­lor, a prezentat expunerea la aceste proiecte de legi, iar de­putatul Ilie Şalapa, preşedin­tele Comisiei pentru industrie şi activitate economico-finan­­ciară, a prezentat Raportul co­misiilor permanente care au avizat proiectele de legi su­puse dezbaterii. A urmat dezbaterea genera­lă asupra celor două proiecte de legi, la care au luat cuvîn­­tul deputaţii Ştefan Bobeş, Elena Galea, Miloş Jivanov, Gheorghe Blaj, Aurica Mun­­teanu, Horia Tatu, Gheorghe (Continuare In pag. a IV-a) ACTUALITĂŢI încasa noua în ultimele două zile in mu­­nicipiul Sibiu au fost recepţio­nate 340 de apartamente, toate situate in cvartalul V. Aaron. Este vorba de blocurile 24, 40 apartamente (celelalte 40 au fost recepţionate in avans la 30 mai . c.) şi 25, 80 aparta­mente, al cărui termen de dare in folosinţă era 30 septembrie a c , ambele proprietate de stat, precum şi blocurile 57 (44 apar­tamente), 58 (88 ap) şi 60 (88 ap), toate proprietate perso­nală. Garsoniere pentru constructori Ieri, in staţiunea Păltiniş a a­­vut loc recepţia unui bloc cu 38 de garsoniere, ce va fi pus la dispoziţia personalului sta­ţiunii şi a constructorilor care işi desfăşoară activitatea aici. Dezbatere Astăzi, 1 iulie a.c., ora 15.30, in sala mică a Casei de cultu­ră a sindicatelor Mediaş are loc o dezbatere, în cadrul ac­ţiunilor dedicate creaţiei ştiin­ţifice şi tehnice de masă cu­prinse in Festivalul „Cîntarea României“. Participă responsa­bilii comisiilor inginerilor şi tehnicienilor şi ai cercurilor inovatorilor din întreprinderile municipiului. In vederea aces­tei dezbateri a fost amenajată o expoziţie privind generaliza­rea iniţiativei „Fiecare inginer şi tehnician să rezolve un stu­diu in afara sarcinilor de ser­viciu“. Se vor decerna diplome pentru cel mai eficient studiu tehnico-economic şi pentru cea mai bună activitate a comisii­lor inginerilor şi tehnicienilor. •IGÎÎ6 IN PAGINA A III-A Forumul judeţean al pionierilor „Spre comunism păşim cutezători” IN PAGINA A II-A SPORT • Gong final în cam­pionatul div. A la fotbal • Programul săptâminal TV B! PROLETARI DIN TOATE ŢĂRILE, UNIŢI-VA ! ORGAN AL COMITETULUI JUDEŢEAN SIBIU AL P.C.R. ŞI AL CONSILIULUI POPULAR JUDEŢEAN Anul XXIX, nr. 6 205 Vineri, 1 iulie 1977 4 pagini, 30 bani ML 2005 Decretul pentru aplicarea majorării reti­butei a general: Amplă satisfacţie şi angajare Recentul Decret pentru apli­carea majorării retribuţiei per­sonalului muncitor a stîrnit, cum era şi firesc, puternice ecouri in cadrul colectivelor de muncă din întreprinderile judeţului. Iată două din opi­niile sosite pe adresa redac­ţiei: Gheorghe Drăghici, mais­tru — secţia 500 a I.P.A. Si­biu: „Am primit vestea noului Decret cu o satisfacţie deose­bită. N-aş vrea să exagerez, dar după toate calculele re­tribuţia mea lunară va creşte cu aproape 400 lei, ceea ce echivalează cu cea mai specta­culoasă creştere a retribuţiei de pînă acum! Vedeţi, deci, că motivele de bucurie sunt întemeiate. Vorbind în numele colegilor maiştri socot că de acum sunt întrunite absolut toate condiţiile pentru creşte­rea hotăritoare a contribuţiei noastre la organizarea şi des­făşurarea producţiei. Acum es­te momentul să dovedim că suntem­ cei mai buni muncitori dintre toţi muncitorii. Am stat de vorbă cu oamenii din sub­ordine şi am constatat că noua dovadă de grijă a partidului şi statului faţă de creşterea nivelului lor ele trai i-a impre­sionat şi stimulat în acelaşi timp. Astfel, schimbul pe ca­re îl conduc şi-a luat angaja­­mentul de a elimina orice res­tanţă în acest an la lucrările de reparaţii şi revizii conco­mitent cu creşterea calităţii a­­cestor lucrări“. Ioan Gintă, maistru, sec­ii finisaj a Fabricii de mobilă Mediaş. „Ca toţi oamenii mun­cii d­in judeţ am primit ves­tea sporirii retribuţiei cu mult entuziasm. Dincolo de bucuria firească produsă de aflarea veştii îmi dau seama că o a­­semenea măsură ne obligă o dată mai mult pe noi toţi la sporirea eforturilor pentru creşterea productivităţii mun­cii şi a calităţii produselor. Personal, îmi propun să răs­pund grijii părinteşti a parti­dului şi statului puivic, organi­zarea sectorului în aşa fel in­cit să înregistrăm o creştere substanţială a calităţii produ­selor (în special, a garniturii Miraj, livrată în proporţie de 98 la sută la export) şi găsi­rea unor soluţii pentru auto­matizarea şi mecanizarea unor operaţii care necesită un vo­lum mare de manoperă“. Festivitate dedicată Zilei învăţătorului de­­f Ieri, Casa de cultură a sin­dicatelor din Sibiu a găzduit o amplă festivitate şi manifes­tare cultural-artistică organiza­tă în cinstea „Zilei învăţătoru­lui" In atmosfera solemnă, caracteristică sărbătorii, tova­răşul Ioan Munteanu, şeful secţiei propagandă a Comite­tului judeţean de partid, a rostit cuvîntul inaugural. Momentele simbolice ale sa­lutului pionieresc au prefaţat apoi festivitatea înmînării dis­tincţiilor de „Evidenţiat" de către tovarăşul Herman Schmidt, inspector general ad­junct la Inspectoratul şcolar judeţean, acordate unui număr de 23 cadre didactice din şcoli din Dumbrăveni, Iacobeni, Să­lişte, Copşa Mică, Mediaş, Axente Sever, Agnita, Sibiu, Cisnădie, Cirlos, Şlimnic, Miercurea, Poiana, Apoldu de Sus, Vecerd, Ighişul Nou. După scurte alocuţiuni rosti­te de cîteva cadre didactice decorate s-a dat citire telegra­mei adresate C.C. al P.C.R., personal tovarăşului Nicolae Ceauşescu, în numele cadrelor didactice din judeţul Sibiu. In continuare, formaţiile ar­tistice ale elevilor sibieni, so­lişti vocali şi instrumentişti, recitatori au prezentat in fa­ta unui numeros public un ins­pirat program muzical-literar. Manifestări similare au avut loc în oraşele Agnita şi Me­diaş. La ferma I.A.S. din Ruja lucrarea prioritară o constituie recoltarea orzului pentru fulgi. Pentru mărirea productivităţii utilajelor se lucrează grupat. Cei patru mecanizatori Cornel Radu, Alfred Geizel, Constantin Lascu şi Wilhelm Bemn folosesc judicios fiecare fereastră favorabilă de timp. La punctul de lucru sunt prezenţi atit şeful de fermă, Ilie Petrescu, cit şi echipa de intervenţii in caz de avarii condusă de inginerul mecanic Aurel Matei ACORDUL GLOBAL: paşi înainte dar şi... „bătute pe loc“ Acordul global, ca formă prin excelenţă stimulativă de remu­nerare a muncii, dar şi de or­­ganizare superioară capabilă să determine folosirea mai bună a potenţialului uman, nu mai are nevoie de prezentări prea deta­liate. Sunt câţiva ani buni de cind el se experimentează şi se extinde in forme complexe, experienţa acumulată dovedind o suită de avantaje care e cu neputinţă să lase „rece" con­ducerea vreunei întreprinderi: creşterea productivităţii muncii, folosirea judicioasă a fondurilor fixe, materiilor prime şi forţei de muncă, promovarea progre­sului tehnic, organizarea pe ba­ze ştiinţifice a producţiei şi a muncii, imbunătâţirea sensibilă a calităţii producţiei. In planul relaţiilor interumane şi al cli­matului psihosocial din între­prinderi, se constată la nivelul tuturor formaţiilor de lucru inte­grate in acest sistem o mai bu­nă sudură a colectivelor, ampli­ficată şi de dezvoltarea unor a­­titudini şi opinii comune faţă de muncă şi dificultăţile ei, un interes sporit pentru creşterea nivelului profesional şi policali­ficare, întărirea capacităţii or­ganizatorice a conducătorilor de formaţii. Şi totuşi, in ciuda unor avantaje pe cit de numeroase, pe atit de convingătoare, in po­fida unor experienţe pozitive certe şi a perfecţionării trepta­te a metodologiei de aplicare, generalizarea acordului global rămîne incă un deziderat, extin­derea sa fiind îngrădită uneori de tot felul de bariere. Un meritoriu 80 la sută întreprinderea de utilaje şi piese de schimb Sibiu este o unitate cu producţie diversă şi de serie mică. Am făcut din capul locului această preciza­re, întrucît ea ne ajută să în­ţelegem că efectuarea calcule­lor concrete bazate pe prenor­­mare, redactarea fişelor teh­nologice şi a tuturor celorlal­te documentaţii tehnico-econo­­mice anexe la contractul-anga­­jament nu au fost nişte reu­şite facilitate de o activitate liniară şi simplistă. Totuşi, în urma iniţiativei şi cerinţelor exprimate de centrală, unita­tea sibiană a extins hotărît şi progresiv acordul global. S-a început încă din prima parte a anului trecut cu atelierul de scule, a urmat la scurt timp secţia de construcţii metalice, astfel că în prezent 80 la sută din personalul de execuţie lu­crează în acord global, singu­rul sector în care noua formă nu s-a implementat incă, deşi perspectivele sunt şi aici pro­(Continuare în pag a IV-a) NICOLAE BLAGA EMIL DAVID — Experienţe comparate —

Next