Tribuna, iunie 2001 (Anul 117, nr. 3121-3146)

2001-06-01 / nr. 3121

1 iunie 2001 Tribuna culturală Pagina 3 Din trecutul folcloristicii româneşti Nu de mult, a apărut la Cluj, la editura Napoca Star, cartea d­­lui Virgiliu Florea, conferenţiar la Universitatea din Cluj, cu titlul Din trecutul folcloristicii româneşti (200 p.). Autor a peste 150 de studii şi articole, majoritatea din istoria folcloristicii româneşti, dl. Virgiliu Florea înmănunchează în ultimul său volum nouă con­tribuţii, apărute în periodice de strictă specialitate, greu accesi­bile pentru majoritatea cititorilor. Prima, intitulată O importantă colecţie folclorică din secolul trecut, se referă la Poezii po­porale din Câmpie, aflate în manuscrisele din Blaj, astăzi la Biblioteca filialei din Cluj a Academiei Române. .Cu toate că paternitatea acestei culegeri rămâne până în pre­zent incertă, dl. Virgiliu Florea crede că cel puţin paternitatea morală aparţine lui Ion Micu Moldovan, a cărui activitate o evocă peste ani Al. Lupeanu- Melin: "Marele merit al mărun­tului de statură dac­tir la Blaj a fost că a ştiut să mobilizeze într-o vreme, întreg Blajul pen­tru culegeri de folclor. Culegeau elevii, seminariştii, profesorii, culegeau şi preoţii din toate părţile pentru Moldovănuţ de la Blaj". (Folcloriştii Blajului, 1925). Continuând investigaţia pri­vind originile acestei culegeri, dl. Florea conchide, pe baza toponimicelor din text că aria culegerii se suprapune "în mare parte peste actualele graniţe ale judeţului Bistriţa-Năsăud", şi emite ipoteza că ea a fost realizată (cel puţin în parte) de Alexandru Pop, originar din Sângeorz-Năsăud, unde a şi ajuns învăţător. Acest Alexan­dru Pop a publicat în revista manuscrisă Filomela (1879) culegerea Poezii populare de pe Valea Someşului (Din jurul Rodnei) şi s-a numărat printre colaboratorii ardeleni ai lui B.P. Hasdeu, la al cărui "chestionar lingvistic" a şi răspuns, trimi­­ţându-i şi trei descântece, culese în 1887 din localităţile Salva, Rebra Veche şi Sân­­georz, deşi nu poate fi exclus dintre autorii "prezumtivi" nici Teodor Petrişor, fost profesor al lui Alexandru Pop. Prin profilul ei antologic, prin realizarea ştiinţifică, această colecţie se înscrie, d­upă cum apreciază V. Florea, "în cele mai bune tradiţii ale poeziei populare transilvănene" (p. 12). A doua contribuţie din volumul pe care-l prezentăm se referă la viaţa şi activitatea lui Ion Pop-Reteganul, considerat de principalii săi biografi "unul din cei mai de seamă folclorişti români" şi fără îndoială "cel mai reprezentativ folclorist al Ardealului" (I. Muşlea). Textul reprodus este o variantă în limba engleză a celui în limba română, apărut în "Anuarul Arhivei de Folclor" din Cluj (1996). Studiul prezintă princi­palele contribuţii privind viaţa şi opera lui Ion Pop-Reteganul (V. Netea, O. Bârlea, Ioan Apostol-Popescu) şi mai ales inegalabila monografie scrisă de Ion Muşlea (1955). Concluzia ce se desprinde din studiul lui V. Florea este că opera folcloristică a lui Ion Pop- Reteganul nu a fost integral valorificată până în prezent. Preţioasele culegeri folclorice ale învăţătorului din Reteag au rămas "uitate şi aproape complet nefolosite" în Biblio­teca Academiei Române. Al treilea studiu (tot în limba engleză) este închinat lui Moses Gaster, specialist în studiul cărţilor populare, iubitor al poporului român, expulzat pe nedrept din România, în timpul lectoratului de limbă română la Londra (1980-1982), dl. V. Florea a avut ocazia să studieze "uriaşa arhivă" rămasă de la Gaster şi păstrată în Biblioteca Universităţii din Londra. Această "fascinantă experienţă intelectuală" s-a concretizat în volumele: Moses Gaster în corespondenţă (1985) şi Prietenii români ai lui Moses Gaster (1997), cuprinzând scrisori şi amintiri referitoare la Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, Vasile Alec­­sandri, Mihai Eminescu, Ion Creangă, I.L. Caragiale, Ioan Slavici ş.a. în continuare V. Florea aduce noi contribuţii bio-bibliografice asupra folcloristului de origine germană I.C. Hintz-Hinţescu, cu un interesant periplu al vieţii - Sebeş, Sibiu, Braşov, Bucu­reşti, Budapesta - autorul unui volum Proverbele românilor şi al unei colecţii - Basmele românilor, din păcate Republi­cate integral, dar şi al unui indi­ce tematic al basmelor româ­neşti pe care V. Florea îl pre­zintă, în continuare în studiul I.C. Hintz-Hinţescu, autor al celui dintâi catalog al poveş­tilor populare româneşti. Dacă acest indice ar fi fost publicat integral la timpul său, ar fi contribuit la cunoaşterea po­veştilor româneşti şi la inte­grarea lor mai rapidă în circuitul ştiinţific internaţional. Tot cercetarea "impresionantei arhive" a lui M. Gaster l-a dus pe V. Florea la descoperirea activităţii "unei neobosite reprezentante, în Anglia, a studiilor de folclor românesc", care a fost Agnes Murgoci, soţia de origine scoţiană a renumitului geolog român George Murgoci. Continuându-şi informaţia, prin corespondenţă, cu o nepoată a d-nei Agnes Murgoci, V. Florea a obţinut mai multe date privitoare la activitatea folcloristică a acestei "românce prin adopţiune", cum a fost nu­mită de Mircea Anghelescu în­­tr-un articol publicat în revista Transilvania (1984) din Sibiu. Din informaţiile primite, V. Florea constată că în arhiva familiei s-au păstrat, pe lângă câteva importante scrisori, un număr de 65 studii, articole şi note, parte publicate, care pun în lumină activitatea folcloris­tică desfăşurată de Agnes Murgoci. De asemenea a fost scoasă în evidenţă şi activitatea ei de popularizare, în Anglia, a valorilor spirituale româneşti, şi nu o dată de apărătoare a intere­selor naţionale ale României, Agnes Murgoci devenind "una din cele mai chibzuite şi mai minunate propagandiste, o adevărată pionieră pentru neamul românesc în Anglia", cum afirma Iuliu Moisil. învăţând limba română, însoţindu-l pe profesorul Mur­goci în cercetările sale pe teren, Agnes Murgoci face culegeri folclorice în mai toate ţinuturile româneşti şi redactează studii de folclor pe care le inaugurează cu Ouăle de Paşti la români, publicat în celebra revistă din Londra-"Folklore" (1909). După invadarea României de către trupele germane şi ocuparea Bucureştilor (1916), Agnes Murgoci se înapoiază în Anglia cu cei doi copii. De acum înainte activitatea folcloristică se desfăşoară în cadrul Socie­tăţii englezeşti de folclor, fiind ajutată de preşedintele acestei societăţi, Arthur Robinson Wright, şi mai ales de M. Gaster, şi el fost preşedinte al acestei societăţi. Continuă să-şi publice studiile în revista "Folklore": Obice­iurile legate de moarte la români (1919). De prin 1920, Agnes Murgoci pregătea o nouă lucrare - Dracul în folclorul românesc, pe care o va finisa fiica ei, Helen Murgoci, şi va apărea în revista "Folklore" (1929). Mai înainte însă Agnes Murgoci publicase tot în aceeaşi revistă Deochiul la români şi antidoturile sale (1923) şi Strigoii în folclorul românesc (1926). Cum reiese dintr-o scri­soare adresată lui M. Gaster, Agnes Murgoci intenţionează să scrie şi o mică monografie despre Jocurile de priveghi la români. Lucrarea a rămas însă în fază de proiect din cauza dispariţiei premature a d-nei Agnes Murgoci, care s-a petrecut la 7 mai 1929, în urma unui accident de maşină. Publicând, cu această ocazie, una din lucrările sale mai vechi, Fluturii şi viermii de mătase în folclorul românesc, redacţia revistei "Folklore" o însoţeşte cu un scurt necrolog, în care Agnes Murgoci este consi­derată o autoritate în domeniul folclorului românesc. Ulterior, aceeaşi revistă îi va publica postum şi alte lucrări: Cununa. O sărbătoare transilvană a secerişului (1929), Semnele de pe blocurile de sare şi alte semne de identificare (1931). în redactarea studiilor sale, Agnes Murgoci s-a bazat în primul rând pe propriile inves­tigaţii de teren, la care s-au adăugat informaţiile soţului său, dar şi pe bibliografia de spe­cialitate (S.FI. Marian, Tudor Pamfil, Artur Gorovei, Teodor Burada ş.a.), pusă la dispoziţie de Moses Gaster, dar şi pe unele studii privind folclorul popoarelor învecinate. "Cu dispariţia sa, scrie Moses Gaster, am pierdut un bun cercetător deplin familiarizat cu folclorul românesc, şi oricum printre cei mai în măsură să-l înţeleagă şi să-l interpreteze". Unele dintre studiile redactate de Agnes Murgoci au fost prezentate şi sub forma conferinţelor publice, ţinute mai ales în şcoli, fiind însoţite uneori de adevărate expoziţii de artă populară (icoane, costume, crestături în lemn, broderii, ouă încondeiate etc.). "Completân­du-se reciproc, activitatea folcloristică şi activitatea de propagandă românească, prin intermediul folclorului şi al artei populare, desfăşurate în Anglia de Agnes Murgoci, fac din această vred­nică româncă "prin adopţiune" un exponent de seamă în străinătate al studiilor de folclor românesc, de introducere a acestuia, prin intermediul limbii engleze, în circuitul ştiinţific internaţional", concluzionează V. Florea (p. 117). Articolul următor, Arhiva de Folclor a Academiei Române cuprinde povestea pe scurt a instituţiei întemeiate şi conduse exemplar de Ion Muşlea, căreia "avea să-i dedice întreaga sa viaţă, energie şi capacitate organizatorică, cu adevărat neobişnuită". încă înainte de înfiinţarea "Arhivei", Ion Muşlea a publicat "apeluri" către intelectualii satelor, preoţi şi învăţători, pen­tru a forma o reţea de cores­pondenţi ai "Arhivei". Au urmat apoi cele 14 "chestionare" şi cinci "circulare", după cum n-au lipsit nici scrisorile metodice, sau încurajarea prin premii şi "stipendii", în perioada 1930 - 1940, considerată cea mai bogată din activitatea "Arhivei", au fost adunate peste 1000 de manuscrise, toate de o calitate "satisfăcătoare". Un alt sector de activitate din cadrul "Arhivei de Folclor" a fost publicarea celor șapte volume ale "Anuarului", realizat de Ion Muşlea şi colaboratorii săi, cuprinzând studii şi mono­grafii zonale, precum şi o biblio­grafie anuală a folclorului românesc(1930 - 1943), con­tinuată tot de Ion Muşlea în "Revista de Folclor" (1944 - 1955). "Arhiva de Folclor", cea dintâi instituţie destinată studiului folclorului literar, un adevărat "centru de studii şi informaţii", cum o caracterizează D. Cara­­costea, a înscris în decursul celor aproape două decenii de existenţă (1930-1948) "o nouă etapă în dezvoltarea etnografiei şi a folcloristicii româneşti". Din culegerile intrate în "Arhiva de Folclor", dl. Virgiliu Florea prezintă în continuare studiul O colecţie folclorică inedită din Hurezu Mare, activitatea de culegător de folclor a învăţătorului Traian Cionfi, realizată în timpul func­ţionării sale (1931 - 1935), în Hurezu Mare, localitate apar­ţinând în prezent judeţului Satu Mare. Materialele cuprinse în cinci manuscrise reprezintă răspun­surile la patru din chestionarele "Arhivei", iar al cincilea cu­prinde materiale folclorice diferite, majoritatea culese de la doi informatori din localitate: Boalog Teodor şi Vireag Ioan, cărora Traian Cionfi le face adevărate "fişe de informatori", în continuare Virgiliu Florea prezintă mai amănunţit credin­ţele, superstiţiile şi obiceiurile legate de sărbători şi de viaţa omului. Capitolul de literatură populară este reprezentat prin colinde, balade, legende şi basme, cântece, strigături, ghicitori, povestiri şi întâmplări superstiţioase, colecţia remar­­cându-se prin calitatea şi autenticitatea materialelor redate adeseori prin cuvintele informatorilor. Ultima contribuţie din volumul lui V. Florea se intitulează Lirica Văii Gurghiului, studiul făcând parte din monografia Folclorul Văii Gurghiului, publicată în "Marisia" din Târgu Mureș (1978), reprezentând rezultatul cercetărilor efectuate în perioada 1965 - 1969 de membrii și de colaboratorii externi ai "Sectorului de Etnografie și Folclor" din Cluj. Dl. Virgil Florea face o pre­zentare sintetică, cvasistatis­­tică și tipologică a celor 573 de texte lirice culese din zonă, de la 154 informatori. Principalele categorii ale fondului liric sunt constituite de cântecul propriu-zis: cântece despre cântec, cântece de sărăcie şi revoltă, cântece de cătănie şi de război, cântece de înstrăinare, înrudite, prin atmosferă şi tematică, cu poezia înstrăinării, cântecele de amărăciune şi necaz, de jale şi urât, de soartă şi noroc, repre­zintă o importantă componentă a liricii populare din Valea Gurghiului. Numeroase sunt, în această zonă, şi cântecele de dragoste şi dor, iar în trecut şi cântecele de ciobănie. Mai sunt prezente în această culegere cântecele satirice precum şi cântece cu caracter istoric despre Avram Iancu şi Aurel Vlaicu. Ultima specie lirică prezentată este strigătura sau chiuitura, care cunoaște "o bogată reprezen­tare în Valea Gurghiului". Cele mai numeroase sunt strigă­turile de dragoste şi dor, dar şi cele cu caracter satiric, ironizând aspectele negative ale tineretului, sau defectele unor întregi colectivităţi rurale, în încheiere mărturisim că, deşi am făcut un excurs destul de larg al volumului Din trecutul folcloristicii româneşti al d-lui Virgiliu Florea, credem că multe lucruri importante au rămas nemenţionate. De aceea socotim această prezentare mai mult o incitare la o lectură personală şi aprofundată a acestei deosebit de importante cărţi. Prof. univ. dr. Ch. PAVELESCU Nichita Stanescu - poetul interogaţiei lirice In spaţiul valoric al literaturii româneşti, Nichita Stănescu (31 martie 1933-1983) rămâne poetul reprezentativ al generaţiei sale şi una din marile voci ale liricii contemporane. A fost poetul pentru care problematica, aspectul dilematic al realităţii existenţiale determinat de fascinaţia universului, devine sursa capabilă să genereze profunzimea meditaţiei lirice în tentativa evidentă de a pătrunde şi reliefa esenţele. Situându-se pe linia unui demers poetic de cunoaştere a materiei, pentru a descifra acel "adânc de taine" pe care îl ascunde, poetul nu exclude contemplarea, care generează emoţia estetică atunci când operează cu structuri analitice. Demersul introspectiv al poetului încearcă să refacă un sinuos traseu al procesului de cunoaştere pentru a redimensiona posibilitatea de penetrare în sfera esenţelor şi de a releva valoarea structurală a acestora în dorinţa evidentă de a realiza comunicarea cu entităţile cosmice cărora le aparţinem prin geneză. In sunete şi cuvinte poetul descoperă sensuri inedite, întrucât criza limbajului nu este un obstacol insurmontabil pentru a crea valori semantice noi, ca elemente de relaţie între eul poetic şi obiectul comunicării. Pentru poet, materializarea unei idei în aspectul logic al propoziţiei este expresia concretă a unei alcătuiri care, în alţi parametri, reface structura materiei. Un sistem analitic de cunoaştere, exprimabil în structuri poetice inedite, pentru că se conturează în construcţii metaforice şi de simbol, impune o disociere a eului poetic faţă de subiect, tocmai pentru a putea stabili similitudini cu acesta. Sub aspectul comunicării, poezia lui N. Stănescu este construită pe un fond metaforic capabil să exprime în forme elevate relaţia de intercondiţionare om-cosmos într-un mesaj poetic care o percepe ca o realitate dinamică în raport cu sensibilitatea individuală. Lirica sa este expresia realului distilat prin filtrul gândirii poetice, generatoare prin structura ei de o permanentă căutare şi care impune demersuri explicative care generează, însă, o nelinişte blagiană pentru că esenţele rămân impenetrabile. Multitudinea de sensuri a cuvintelor, creată în context poetic, devine o posibilă zonă de explorare, întrucât în valoarea condensată a acestora poetul descoperă, prin realităţi arhetipale, o unitate cosmică în care sistemul conexiunilor universale poate deveni cognoscibil. Forma este doar o expresie perceptibilă care individualizează constituenţii unui anumit sistem. Imaginea întregului devine fascinantă pentru poetul care, în obsesiva încercare de introspecţie şi analiză având ca finalitate certitudinea, caută să exprime pe scara valorică a poeziei interdependenţa dintre elementele materiei. Lirismul său nu include în latura lui comunicativ-poetică numai certitudini, ci şi reflexele unei nelinişti care, în dorinţa unei viziuni globale, nu-şi epuizează totuşi problematica interogativă. Este motivul pentru care poetul trăieşte o autentică şi intensă criză transpusă în planul expresiei poetice în lirica incertitudinii. Aceasta se derulează pe coordonatele unei încercări de a pune într-o relaţie universul frământărilor interioare, cu o derulare uneori haotică, cu universul exterior care stimulează permanent o gamă largă de interogaţii ce alterează armonia efemer realizată. N. Stănescu este un poet pentru care problematica devine o modalitate de redimensionare a lirismului în valori majore, capabile să exprime concepţii filosofice în forme subiective, pentru a exterioriza neliniştea umană legată de contemplarea universului spre a-i descoperi multitudinea de taine. Lirica lui N. Stănescu conturează o viziune inedită asupra lumii, transpusă într-un limbaj în care cuvintele devin metafore surprinzătoare prin originale convertiri semantice. Poezia lui este o poezie de viziune care exprimă dorinţa de a explicita tentaţia realului şi fluiditatea formelor şi în care cuvântul nu mai este o entitate emblematică, pentru că sensul comun se anulează tinzând spre o anumită obiectualizare. Ineditul limbajului, capabil să susţină re­ fond ideatic liric şi filosofic, în aceeaşi măsură, îl situează pe la Stănescu printre valorile certe ale literaturii noastre. Prof. I. CIUCII: Pagină îngrijită de Ion Onuc NEMEŞ

Next