Tribuna, iunie 2001 (Anul 117, nr. 3121-3146)

2001-06-25 / nr. 3141

Mâine, în Piaţa Mare Ziua Drapelului Naţional Ne-am obişnuit, din păcate, că, pentru a vibra la auzirea numelui ţării noastre, trebuie să fim martorii unui meci de fotbal. Mâine, în Piaţa Mare din Sibiu va flutura Drapelul ţării noastre, sub care au murit bunicii şi străbunicii noştri. O sărbătoare la care ar trebui să participăm cu toţii. Anul acesta, manifestările dedicate acestei sărbători vor debuta la ora 8, cu slujba de sfinţire a Drapelului, urmând ca, începând cu ora 11, în Piaţa Mare, să se desfăşoare ceremonialul militar de înălţare a Drapelului României. Vor participa reprezentanţi ai Consiliului Judeţean, Prefecturii, Primăriei, comandanţii şi şefii unităţilor şi instituţiilor militare din garnizoană, cadre militare active, în rezervă şi în retragere, veterani de război, reprezentanţi ai cultelor, partidelor politice, studenţi şi elevi. Ziua Drapelului Naţional este organizată de Prefectura judeţului Sibiu, Consiliul Judeţean Sibiu, Primăria municipiului şi Comenduirea Garnizoanei Sibiu. Sibienii sunt invitaţi să participe alături de noi la această sărbătoare. Şi ar fi bine să ne mândrim cu Drapelul nostru nu doar atunci când bat “ai noştri”. Text şi foto: D. CHIŞEUŢĂ “Aveţi un potenţial agricol de invidiat. Păcat că nu este valorificat la maxim” * afirmă ambasadorul Australiei, Excelenţa Sa Charles Hamilton Stuart * Cu ocazia vizitei de la Sibiu, Excelenţa Sa Charles Hamilton Stuart a demonstrat că nu a venit neinformat în legătură cu judeţul Sibiu. Mai mult, diplomatul australian a informat oficialităţile locale şi presa că în Australia există o importantă tipăritură intitulată “Planeta Singuratică”în care România are mai multe pagini. Numai Sibiului i-au fost rezervate 8 pagini! Tot în contextul amintit, Charles Hamilton Stuart a fost impresionat de potenţialul agricol din Sibiu. “Aveţi o zonă bogată, dar pământul nu este suficient folosit. Vă invidiez pentru spaţiul propice culturilor, care este mai mare decât cel din ţara mea”, spune diplomatul australian, aducând laude şi industriei sibiene, care are tradiţie dar se zbate în incertitudinea reformei economice din România. “Sunt câteva argumente care mă îndeamnă să recomand investitorilor din ţara mea Sibiul. Este vorba de aşezarea oraşului, potenţialul turistic, cultural, facilităţile şi, nu în ultimul rând, amabilitatea oamenilor”, a afirmat oaspetele Sibiului, care a mai remarcat modelul convieţuirii echilibrate din România (vezi exemplul Sibiului), “într-o Europă care vrea să se unifice, dar se lansează în dispute teritoriale fără sens”. Adrian POPESCU Deşi unii nu vor să recunoască La Păltiniș lucrurile se schimbă în bine ____ în pagina 3 In perioada 22 iunie - 1 august 2001, în sala mică a Muzeului de Etnografie Universală “Franz Binder” din Sibiu (Piaţa Mică 11) poate fi vizitată o interesantă expoziţie cu ţesături din fire de capră (covoare, carpete, păretare etc.) în realizarea Adelei Petre şi Cristinei Del­iza Nicolau, participante la Smithson­ian Folklife Festival. Totodată, Nicolae Diaconu prezintă ceramică figu­rativă, dezvăluind un univers cultural-artistic, ce concentrează­ talentul şi înţelepciunea unui întreg şir de generaţii. Biblioteşiul STR­A IB! u ir I im de m sum ana COTIDIAN INDEPENDENT. APARE LA SIBIU Anul CXVII, serie nouă, nr. 3141 Luni, 25 iunie 2001 8 pagini, 2500 lei (la abonați -1300 lei) Varianta în limba română pe INTERNET http://www.tribuna.ro E-mail: red@tribuna.ro, publicitate@tribuna.ro Capacitate 2001 Peste 60% din elevi au promovat examenele Peste 80% din elevii care au dat examenul de capaci­tate au promovat. Inspectorul şcolar general, Constantin Catrina, ne-a declarat că, înainte de rezolvarea contestaţiilor, procentul de promovabilitate pe judeţ este 61,58%. Din cei 5677 de elevi înscrişi, 124 nu s-au mai prezentat la examen. Numărul absolvenţilor admişi este de 3420. Constantin Catrina a mai spus că examenul s-a desfăşurat în condiţii normale. “Am avut două cazuri izolate, în care copiii au încercat să copieze, dar au fost prinşi şi eliminaţi din examen”­­ a încheiat inspectorul general. Astăzi va fi comunicat şi rezultatul celor aproximativ 200 de contestaţii depuse. F. STAICU έl-jidfj iiJd­! Legea statutului maghiarilor din afara graniţelor Ungariei a început să dea în clocot şi să fie, în sfârşit, luată în seamă de autorităţile române. Ziarul Tribunal a consemnat de mai multe ori absurdul acestei legi, încă din timpul fazei de început de proiect, când ideea parlamentară maghiară stârnea mai degrabă zâmbete decât îngrijorare, iată că Parlamentul de la Budapesta a luat absurdul în serios şi votează, în premieră europeană absolută, o lege săracă în şanse şi bogată în riscuri. Este de la sine înţeles că noul produs legislativ budapestan, în felul cum a fost gândit, nu va putea fi aplicat niciodată pe teritoriul României. încălziţi de aburii primirii cu un ceas mai devreme în UE, parlamentarii maghiari s-au pornit a face legi cu ______________aplicabilitate europeană, depăşindu-şi condiţia, neconsultându-se cu statele vizate direct, încercând un fel de braconaj internaţional sub eticheta subţire a solidarităţii etnice şi ajutorării de la distanţă. Legitimaţia etnică este o fantezie pe care nu şi-a permis-o nimeni până acum şi nu va fi acceptată de UE. Se pare, însă, că “externul” Janos Martonyi locuieşte într-o Europă şi visează într-altă Europă, plăsmuită de gândirea proprie, atunci când afirmă că spiritul Legii statutului corespunde concepţiilor privind viitorul Europei. Dl. Martonyi, pradă unui puseu de delir politic, ne asigură: “Când se va aplica legea, autorităţile ungare nu vor depune nici un fel de activitate pe teritoriul ţărilor vecine”!? La ce s-o fi referind? Noi n-avem idee cam ce fel de “activităţi” ar putea să presteze autorităţile Ungare pe teritoriul României. Mai degrabă ne vine a crede că “externul” maghiar este înfierbântat, că îşi provoacă singur febră fără să fie bolnav, că n-a înţeles nimic din ceea ce se cheamă “spirit european”. România s-a pronunţat limpede, prin vocea premierului Năstase şi a preşedintelui Iliescu, ca să nu mai vorbim de alte voci, arătând că “fantezia” parlamentară maghiară ar putea să aibă un final nedorit: suspendarea Tratatului bilateral româno­­ungar! Asta dacă nu cumva conducătorii din ţara vecină şi prietenă nu se vor aşeza în realitatea europeană din care, într-un moment de rătăcire, s-au desprins. De aceea spuneam, că Legea statutului maghiarilor este săracă în şanse și bogată în riscuri. Mihai BRATU

Next