Tribuna, februarie 2004 (Anul 120, nr. 3936-3959)

2004-02-06 / nr. 3940

Pagina socială Povestea unei greve Marţi, 3 februarie, de dimineaţă, agitaţie mare în faţa Primăriei din comuna Răşinari. Aproximativ 20 de persoane din satul Prislop, comuna Răşinari, au venit să protesteze împotriva situaţiei grave în care se află. Printre ei se află şi o familie tânără venită cu cei 3 copii mici ai săi, care, ca ultimă soluţie, a declarat greva foamei. Au agăţate de gât pancarte pe care li se citeşte apelul disperat.Capul familiei, Munteanu Nicolae, îmi spune, plin de revoltă, care e cauza acestei situaţii: „Suntem în miez de iarnă şi nu avem cum să ne încălzim casele, nu mai suportăm frigul. Am fost la Primărie de­­acum 3 luni de zile, din toamnă, să primim bonuri pentru lemne. Am primit de la stat banii pentru cumpărarea acestor bonuri, dar pădurarul Petru Hanea nu mă lasă să le cumpăr, mă refuză cu tot felul de minciuni. Situaţia aceasta este de 3 ani de zile! Copiii mei îngheaţă de , frig! Am ajuns să-mi tai merii, prunii din grădină, ba chiar mi-am tăiat şi un dulap şi l-am pus pe foc. Am 30 de ani şi am ajuns să plâng să-mi cer drepturile să mă­­ ajute cineva. ” Lângă el, ceilalţi protestatari, clatină, cu­­ deznădejde, afirmativ din cap. Se vede că sunt toţi foarte indignaţi, îmi spun că acest pădurar, cel care se îngrijeşte de administrarea pădurii de lângă satul Prislop, nu le dă voie să-şi ia lemne contra-cost, ba, mai mult, el chiar dă aceste bonuri preferenţial numai unor anumiţi oameni din satul lor. Numele cel mai adesea vehiculat este cel al lui Pleşa Pătru care, spun ei, „de 3 ani vinde întruna căruţe de lemne şi nimeni nu a luat nici o măsură. Dacă persoana respectivă are bonuri şi vinde şi eu nu am nici măcar unul, asta înseamnă că acea persoană are şi drepturile mele”, spune Munteanu Nicolae. Mai trist, Pleşa Pătru e chiar văr cu Nicolae. în plus, îmi spune că pădurarul, care are ceva cu el, mai ales de când a auzit că va face grevă, i-a făcut deseori reclamaţii la Poliţie, folosindu­­se de martori mincinoşi - oamenii lui din sat - cum că Nicolae Munteanu şi tatăl său, în vârsta de 63 de ani, fură lemne noaptea şi le vând. Le e frică de Poliţie pentru că amenzile depăşesc 10 milioane. Aşa că, îmi spune că e decis să rămână în grevă până li se va face dreptate­. „Ce vrea acest pădurar? Să murim de frig în casă, cu copiii? Ne rugăm cu banii în mână, nu cerşim să ni se facă dreptate!”. Şi restul oamenilor îmi zic că atunci când îşi caută dreptatea, sunt plimbaţi între Primăria Răşinari şi Primăria Cisnădie, cea care ar avea drepturi forestiere în zonă, şi nu se rezolvă nimic, sunt purtaţi cu vorba. Sunt oameni nevoiaşi. Cei mai mulţi nici­ n-au avut curajul să vină să protesteze, pentru că le este frică. Situaţia lor financiară este, desigur, precară; cei mai mulţi au ca unică sursă de venit ajutoarele sociale şi alocaţia copiilor. Totuşi, ei afirmă că nu vor milă, ci doar îşi cer dreptul fiecărui om de a i se permite cumpărarea lemnelor. Alături de Nicolae, protestează şi sora lui, Radu Ana: „Cineva trebuie să pună umărul şi să rezolve situaţia strigătoare la cer. O să ştie şi domnul ministru şi domnul Iliescu de situaţia noastră. Domnul Adrian Năstase pune suflet pentru copii, pentru că e un bărbat cu capul pe umeri, are familie, 2 copii, 2 băieţi... Nu putem aştepta să intrăm în Europa cu minciuni şi cu oameni care stau cu copii de 10 luni fără să le poată face o baie. Să se rezolve problema pentru eliberarea bonurilor şi pe viitor să se termine cu discriminarea!” Şi ea acuză nedreptatea: „Conform Codului Penal legislaţia română interzice comercializarea lemnului de către persoanele fizice. Cum îşi permite domnul Petru Hanea, pădurarul de aici, să vândă pădurea? Eu per­sonal l-am văzut în nenumărate rânduri pe Pleşa Pătru, în nenumărate rânduri coborând şi urcând cu căruţa plină de lemne. Este un caz penal! Noi nu avem voie să călcăm pădurea fără aprobarea pădurarului. Sunt convinsă că cineva din cei aleşi va face ceva pentru a ne rezolva problema. ” Revendicările lor sunt exprimate pe cele mai variate registre, între tonul indignării, al disperării şi cel patetic, cu lacrimi în ochi. Aflu că au fost vizitaţi de cei de la Protecţia Copilului şi au văzut felul în care trăiesc copiii, îmbrăcaţi cu bocanci, cu căciuliţă, cu fulare, în casă. Ba mai mult, o persoană importantă politic, un american K. H., mișcat de cele văzute în Prislop, a donat un fond din care se iau lunar alimente pentru cei din sat, iar, pentru problema încălzirii, a lăsat bani ca în luna ianu­arie să se rezolve problema. Americanul, pragmatic, a desemnat doi oameni să se ocupe de rezolvarea acestei probleme. Am vorbit la telefon cu unul din ei, care dezgustat şi dezamăgit de toată situaţia creată, mi-a spus că a umblat toată luna ianuarie degeaba, fără rezultat şi acum, conform înţelegerii cu donatorul, banii vor intra în fondul pentru cumpărarea alimentelor. Răşinărenii trec pe stradă şi se uită curioşi la adunarea din faţa Primăriei. Unii, la îndemnul protestatarilor, îmi confirmă nişte abuzuri ce s-ar fi săvârşit. Ca probă, doar cuvântul lor. La fel, Nicolae Munteanu, îmi dă să ascult mai multe voci înregistrate pe un reportofon­­cu care-şi caută dreptatea), ce spun că au cumpărat lemne de la „protejatul” pădurarului Hanea. Fiindcă protestul are loc în faţa Primăriei, stau de vorbă şi cu primarul Răşinariului, ing. Băra Ioan, care, deşi aflat în concediu, mă ajută să „văd mai clar încâlceala situaţiei". Dânsul ştie de starea lucrurilor, a vizitat Prislop­ul, comunitate de vreo 70-80 de case, din care, îmi spune el, cam 90% nu au lemne. Primarul se declară neputincios. El a distribuit banii pentru ajutorul de încălzire, la timp, dar, în privinţa bonurilor de pădure el nu are nici o putere. într-adevăr, fondul forestier din care îşi cer oamenii bonuri ţine, conform împărţirii, de Ocolul Silvic Măgura Sibiului, care aparţine de Cisnădie. în plus, datorită unor „încurcături silvice” ce îşi caută soluţionarea prin sălile de judecată, Primăria nu poate dispune de pădurile Răşinariului. în ceea ce-l priveşte pe grevistul foamei, gospodarul comunei spune că acesta este primul an când este con­tactat de acesta, în caua încălzirii şi că este de­ acord cu problema lui dar, nu are mijloace cum să-l ajute. în aceste condiţii mai rămâne să vorbesc cu „cel în capul căruia se sparg toate oalele”, pădurarul Petru Hanea. Am „noroc” şi-l găsesc tocmai în pădure, la împărţirea bonurilor pentru un nou lot de lemne („partidă” cum spun ei) pe care se dă material lemnos, pe aceleaşi „păcătoase" bonuri. Această activitate are loc doar marţea şi vinerea şi, deşi greviştii îl acuză că acum s-a apucat a face împărţirea de lemn pe bonuri doar fiindcă a început greva, pădurarul este acoperit în faţa acestui argument, fiind tocmai marţi. Pornesc aşadar, însoţit de agentul principal de poliţie, Hanaciuc Paul, de la Poliţia din Răşinari, pe jos către pădure, să stau de vorbă cu pădurarul. Protestatarii părăsesc locul din faţa Primăriei şi ne urmează în speranţa rezolvării pe loc a situaţiei. Totuşi Munteanu Nicolae îşi păstrează pancarta de gât şi, în disperarea sa, spune că, dacă va fi nevoie, va merge la Bucureşti să-şi caute dreptatea, întrebăm pe drum un răşinărean de unde are lemnele din curte. Le-a cumpărat din vară, din alte părţi, de pe valea Sadului, de exemplu. Atunci se puteau urca „la deal”. Acum, drumul greu, abrupt, acoperit când de gheaţă, de ogaşe de zăpadă sau de noroaie, ne face destul de anevoios efortul. Mă întreb de ce cei din Prislop nu au luat şi ei atunci lemne, din altă parte. Atunci însă, ajutoarele sociale nu veniseră, în fine, trecem şi prin Prislop; îl găsesc tot aşa de sărăcit precum îl ştiam, parcă mai „zgribulit” acum, sub suflul iernii. într-adevăr, stivele de lemne în curţi sunt o raritate, în multe curţi se văd pomii ciopârţiţi. Nu se pot numi livezi, dar cei’câţiva pomi fructiferi’ din curţile oamenilor, au fost sacrificaţi în faţa „muşcăturii reci a iernii”. Suntem călăuziţi să intrăm într-o ogradă în care sunt lemne. Poliţistul Hanaciuc ce mă însoţeşte întreabă de acte. Gazda ne arată bonul, nu înainte de a avea o altercaţie verbală cu pârâtorul. Totul în regulă, bonul cu dată, cu cantitatea de lemne adusă, este per­fect legal. în casele fără lemne oamenii fac cum pot faţă gerului, aşchii, cartoane, chiar şi papuci, stau şi ele stingherite sub sobele care ar trebui să încălzească. Poate doar prezenţa oamenilor, îngrămădiţi câte 4-5 într-o odaie de vreo 9 m pătraţi, mai încălzeşte. în plus, mai toate casele din comunitate sunt din bârne de lemn. Ceea ce vezi în Prislop se poate numi „sărăcie lucie”. Până acum câţiva ani erau toţi la acelaşi nivel, erau parcă uniţi, dar acum, chestiunea pădurii a vârât zâzanie. S-au format două clanuri. Unii - cei ce nu au lemne, mai numeroşi şi mai înrăiţi, şi unii - cei ce au­­ mai retraşi, dar parcă liniştiţi că vor trece iarna, îi văd privindu-ne de pe la geamuri. Vine şi „omul pădurarului” Pleşa Pătru, cel ce figurează pe mai toate bonurile de lemne drept „cărăuş”. Omul, hăituit de mulţimea acuzelor ce se revarsă asupra lui, ne cheamă deoparte, în casă şi, ne arată un teanc de acte pentru lemnele aduse. Totul pare în regulă. Casa lui, chiar şi cu o singură încăpere foarte joasă, în care nu poţi să stai decât aplecat, pare totuşi ceva mai călduroasa decât celelalte. Plecăm în cele din urmă, spre generatorul acestui scandal, pădurarul. Suntem însoţiţi încă de câţiva săteni, dar şi de copii şi de femei, deşi avem încă o oră de urcat prin pădure şi drumul forestier numai plăcut nu este: zăpadă mare, înmuiată de vântul primăvăratic abătut, ici-colo râpe ce se cască sub noi. De sus coboară oameni cu cai, ce îşi trag cu destulă greutate lemnele, lemn de stejar. Nu este chiar o treabă uşoară să le aduci pe o asemenea cale. Tuturor le sunt controlate actele şi nu găsim nimic ilegal, în fine ajungem la lotul de pădure deschis spre împărţirea lemnelor, „mărul discordiei”. Pădurarul Petru Hanea refuză dialogul de faţă cu sătenii, care, e drept, nu se pot abţine de la corul continuu de acuze. Ceva mai deoparte, el îmi explică situaţia, aşa cum o ştie el. „Pădurea face parte din Ocolul Silvic Măgura Sibiului care aparţine de Primăria Cisnădie. Aceasta n-are nici o obligaţie faţă de satul Prislop care aparţine de comuna Răşinari. Dacă li s-au dat totuşi lemne de aici, s-a făcut la insistenţele noastre din punct de vedere moral şi uman şi ca să evităm totodată sustragerile de material lemnos.”Îmi arată copia xerox a unei cereri către Consiliul Local Cisnădie, semnată de Nicolae Munteanu, datată 30.01.2004, adică acum 4 zile: „Subsemnatul Munteanu Nicolae (...) vă rog a-mi elibera cantitatea de 5 m cubi de lemne de fag deoarece lemnele de stejar verde la noi nu ard în sobă”. „Păi, Consiliul Local Cisnădie încă nu s-a întrunit săptămâna asta!”. Apoi, îmi explică faptul că el dă lemne după cum îi permite amenajamentul în condiţiile Legii Silvice: „Eu dacă am în partidă (n.r. - lot) lemn de fag dau­­ şi am avut, am dat. Dânşii (n.r. - familia Munteanu) au sustras lemne pe timp de noapte, sustrase şi vândute de Munteanu Nicolae - senior, tatăl grevistului. Pot dovedi cu martori”, şi-mi arată o listă cu 8 date incriminate. îmi spune că ştie că cea mai mare parte a sătenilor din Prislop nu au lemne dar, el nu poate da lemne decât pe bani. „Au primit banii de ajutor, dar nu mai au.” Cât despre lemnul care este dat, el spune că din acest lot a mai rămas doar lemn de stejar, dar săptămâna viitoare se deschide un nou lot unde s-ar putea da şi lemn de fag. „Am mai avut lemn de fag şi înainte, dar Nicolae vine numai când nu mai este decât de stejar. Eu sunt un simplu paznic al pădurii. Oamenii care au ceva împotriva mea să mă dea în judecată şi atunci pot dovedi. Eu nu le pot aduce lemne acasă şi nu pot elibera lemne fără bani.” îl întreb pe Nicolae de ce nu ia lemne de stejar acum şi să ia săptămâna viitoare şi de fag. îmi spune că sunt minciuni şi încearcă să-l ducă cu vorba. Nu vrea să ia lemn de stejar şi să renunţe la poziţia lui de fort obţinută prin grevă. E clar: Impas... Greva continuă... Alex BUIL» 6 februarie 200

Next