Tribuna Sporturilor, 1991 (Anul 2, nr. 44-94)

1991-01-06 / nr. 44

V „la sportiva nr. 1 a judeţului se priveşte cu alţi ochi!“ Ancheta specialiştilor: a desemnat-o pe atleta Cla­udia Isailă de la C.S.Ş. „Şoimii“ drept cea mai bu­nă sportivă a judeţului Si­biu în anul 1990. Născută la 17 iulie 1973 în Sibiu, Claudia a fost selecţionată pentru sportul de perfor­manţă la vîrsta de 10 ani, pe cînd era elevă în clasa a IV-a a Şcolii Generale Nr. 5, acolo unde un direc­tor inimos, l-am numit pe profesorul Gheorghe Flea­­că, le-a sădit copiilor dra­gostea pentru exerciţiul fi­zic, pentru performanţa sportivă. C­el care a întrezărit in fi­rava şcolăriţă pe valoroasa performeră de peste ani a fost profesorul Petre Ma­nu, specialistul şi pedago­gul care a condus cu com­petenţă, pasiune şi profe­sionalism procesul atît de anevoios la finele căruia s-au ţvit... calităţile exce­lentei atlete. Dar să-i dăm cuvîntul antrenorului: „Procesul de selecţie are o importanţă decisivă în des­tinul viitorului performer. Iar la Şcoala Generală Nr. 5, o unitate de învăţămînt mică, participarea mea e­­fectivă, timp de­­2-3 săp­­tămîni, la­ orele de educa­ţie fizică, mi-a permis să desluşesc marile resurse a­­le unor copii, între ei s-a aflat şi Claudia. Am înce­put să lucrăm împreună şi, după 3 ani, adică în 1986, Claudia a fost cooptată în echipa C.S.Ş. „Şoimii“, la tetratlon. Cîştigarea titlu­lui de campion naţional, la Roman, mi-a întărit con­vingerea că ne aflăm pe drumul cel bun. Lucrul spe­cific pentru aruncarea suli­ţei l-am început în 1987, după ce am remarcat cali­tăţile deosebite ale Claudi­­ei la aruncarea ... mingii de oină. în 1988 au apărut primele succese la arunca­rea suliţei, Claudia deve­nind — cu 38,22 metri — vicecampioană naţională. în 1989, pe cînd avea 16 ani, Claudia a fost selecţio­nată în lotul reprezentativ al României, iar cu ocazia întrecerii internaţionale , echipa Poloniei, eleva me., a stabilit (cu 53,12 metri) şi un nou record naţional, rezultat care a consacrat-o ca specialistă a probei la nivelul ţării. în 1990, Cla­udia a confirmat speranţele puse în ea, participarea la Campionatele mondiale de juniori din Bulgaria prile­­juindu-i ocuparea unui ex­celent loc cinci cu perfor­manţa de 54,74 metri, du­pă ce — cu 10 zile înainte­­— cîştigase la Ljubljana titlul de campioană balca­nică de junioare cu o arun­care de 55,74 metri, care reprezintă şi recordul actu­al al României pentru ju­nioare II. Campioană na­ţională en titre de junioa­re I şi II la aruncarea su­liţei şi titulară la lotul na­ţional de senioare al ţării noastre, Claudia — sunt convins — nu şi-a spus ul­timul cuvînt“. Dar să consemnăm şi o­­pinia sportivei numărul u­­nu din judeţul Sibiu în a­­nul trecut: „Sinceră să fiu, nu m-am aşteptat să mă clasez chiar pe treapta în­­tîi a sportivilor fruntaşi, mai ales că, în ultimii ani, noi, atleţii, n-am prea fost răsfăţaţi c­u asemenea­­re-­ cunoaşteri! Tocmai de a­­ceea am fost foarte ferici­tă aflînd votul specialişti­lor, la fel de fericită, dacă­­ vreţi, ca şi la Balcaniadă.] Dar bucuria pe care o în-­ c­erc acum nu mă face săi uit marile responsabilităţi] ce-mi revin în viitor, la: (continuare în pag. a IV-a) B. MIRCEA Tribunii 388888888888888888^^ SUPLIMENT SAPTÂMÎNAL DE INFORMARE STORTWI AL GOTWAWILOI INDEPENDENT TRIBUNA ----- .... • •». •.••.. vXvX*.­. AV • to»:»y«y»?»%?' i. ||| U­lli W TUN­UL ITALIAN... 3. Umbrele înserării coboa­ră pe nesimţite insensibile la dorinţa noastră de a „fotogra­­fia", cu ochii şi cu sufletul, peisajul de vis. Dar Italia, vă asigur, este la fel de tentantă şi noaptea, chiar dacă de pe autostradă nu vedem decit margini de oraşe, staţii de benzină (extrem de multe, fe­eric luminate), locuri de par­car­e şi curgerea — obsesivă — a convoaielor de maşini, toa­te modeme, toate dichisite, toate alergînd nebuneşte. Sau poate doar ni se pare din cau- -------------------­- tî însemnări leargă şi el-------------------­cît poate dar parcă stă pe loc... Şi cum tot eram în întîrziere, a mai picat şi o pană­ (prima, e drept, de la plecarea de-aca­­să), aşa că aproape două ore m-am vîrît adînc în cota... de ţigări riguros planificată de la Sibiu. In sfîrşit, iată-ne din nou la drum în direcţia Roma. Toropiţi de oboseală, băie­ţi au adormit înveliţi în pă­turi Somn chinuit, căci insta­laţia de încălzire a autobuzu­lui nu-şi face datoria decît pentru pasagerii de pe prime­le trei-patru rînduri de scau­ne. O vreme mai schimb im­presii cu domnul Zacchini ca­re renunţă la somn pentru a ne dirija pe o scurtătură. O­­rele trec anevoie. Către mie­zul nopţii depăşim „cetatea e­­ternă“ şi ne înscriem pe „Au­tostrada soarelui“, în direcţia Napoli. Tot greul cade acum pe umerii lui Iacob Chirilă, şoferul nostru, care rezistă la volan de peste 9 ore. Prin ro­taţie îl ţinem de vorbă să nu a doarmă. Spre dimineaţă, du­pă ce trecem de Napoli şi distingem contururile Vezuviu­­lui, vremea se burzuluieşte brusc, o ninsoare în rafale în­­soţindu-ne pe autostrada a­­proape pustie. înaintăm ane­voie, toţi sîntem sfîrşiţi, iar sosirea, în jurul orei 7 (aşa­dar, după aproape 14 ore de mers non-stop!) în orașul Trani ni se pare o izbăvire. Nu ne mai putem bucura nici măcar de confortul hotelului (3 stele) și adormim într-o clipită. Dormim pe „unde scurte“ vreo 4 ore, servim , masa și ne bu­­-------------------curăm de reîn­de reporter ftat care jucase în echipa olimpi­că a României, contra Italiei şi venise, de cu seară, la Trani pentru a se alătura colegilor săi Ne mai înviorează vestea că „tricolorii“ lui Mircea Râ­­dulescu au învins San Mari­no cu 6-0 în ziua precedentă, ziarele de joi dimineaţa con­­semnînd şi comentînd ca nor­mal rezultatul. Pornim spre Barletta, cale de vreo 15 km, unde urmea­ză să întîlnim echipa locală cu acelaşi nume, o divizionară B bine cotită. îr, palmaresul gazdelor figurează, între alte­­14e, un 2—2 cu Sportul Stu­denţesc, un 0—0 cu D.T.A., un 3—1 cu Petrolul şa.m.d. Tim­pul este friguros şi plouă, dar gazonul este excelent în tri­bune, cîteva sute de specta­tori. Ne pare rău că acest meci-test, în compania celui mai puternic adversar anga­jat de sponsorul italian, n-a găsit echipa sibiană într-o condiţie fizică optimă, călăto­ria istovitoare vămuindu-i forţele. Aşa se şi explică star­ (continuare in pag. a TV-a) Mircea BIŢU îi Formaţia României—locul IV în „Cupa Europei*­ — convorbire cu prof. Dumitru POPOAIE — La sfîrşitul lunii noiembrie, 3 sportivi sibieni, alături de alţi 5 bucureşteni, ce formau naţionala României, se reîn­torceau de la Viena unde par­ticipaseră la cea mai impor­tantă întrecere a anului 1990, „Cupa Europei“ la sărituri în apă pentru seniori. Competi­ţia din capitala Austriei reu­nea la startul celor 3 probe pe cei mai valoroşi practicanţi ai acestui sport de pe conti­nentul nostru din Austria, An­glia, Germania (unită), Italia, Franţa, Spania, Uniunea So­vietică, Ungaria etc. Reprezen­tativa ţării noastre s-a clasat pe locul 4 pe naţiuni (loc. 5 pe echipe de fete şi loc. 9 pe echipe de băieţi). Cu întreba­rea: puteau obţine un loc mai bun sportivii noştri în clasa­mentul pe naţiuni? ne-am a­­dresat profesorului Dumitru Popoaie, unul dintre cei 3 an­trenori care au însoţit lotul naţional. — Categoric nu. De ce? Conform regulamentului întrecerii, fiecare din cele 16 echipe naţionale participante au avut dreptul să prezinte la startul celor 3 probe (trambu­lina de 1 m, trambulina de 3 m şi platforma de 10 m) cîte doi sportivi la fiecare­­ probă. Locul 4 realizat de echipa ţă­rii noastre s-a datorat faptu­lui că nu toate echipele au fost complete. Spre exemplu, Anglia, Italia şi Suedia s-au prezentat numai cu vîrfurile sportive, care s-au clasat în primii 10 la individual, dar neavind participanţi la toate probele, au obţinut puncte mai puţine în clasamentul pe echipe. Aşa se face că ţara noastră, prezentînd sportivi la toate probele a obţinut, atît la fete, cît şi la băieţi, mai multe puncte care ne-au cla­sat pe locul 4, în final, deşi la individual am avut doar două sportive (Ionica Tudor la trambulină şi Ioana Voicu la platformă) care au intrat în primele 10. — Cum s-au comportat sportivii sibieni? — Elisabeta Kopatz şi cei doi juniori, Sorin Baca şi Bogdan Cibu, s-au prezentat sub posibilităţi. Cauzele ar fi mai multe. Datorită faptului că m-am transferat, începînd cu 1 septembrie, la Şcoala Gen. Nr. 24 Sibiu, transfer a­­nunţat atît la federaţie cît şi la organele locale, de aceşti spottivi nu s-a mai ocupat, legal, nimeni. Federaţia, prin­­tr-un telefon transmis pe zi­ua de 21 oct. 1990 ne anunţa că sportivii S. Baca şi B. Ci­bu vor pleca, în ziua de 22 octombrie, dimineaţa, la un concurs internaţional în U.Ir. S.S., urmînd ca după acest concurs să se continue pre­gătirile pentru „Cupa Euro­pei“ printr-un cantonament (1—12 noiembrie) la Bucu­reşti. . După cum se relata în „Gazeta Sporturilor“ rezulta­tele obţinute de sibieni au fost slabe, participarea lor la „Cupa Europei“ fiind nejusti­­ficată. — Dacă ţinem cont că ni­meni nu s-a interesat că ba­(continuare în pag. a IV-a) A consemnat Ilie IONESCU ULTIMA ORĂ... • Oare tăierea plopilor din incinta unităţii militare de pe str. Octavian Goga (fostă 13 Aprilie), unde este amplasa­mentul viitoarei — şi atît de aşteptatei — săli polivalente sibiene să însem­ne şi iminen­ta începere a construcţiei? • Vineri, 4 ianuarie 1991, a avut loc şedinţa de consti­tuire a Consiliului de admi­nistraţie al Clubului de fot­bal Inter Sibiu. Funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie va fi îndeplini­tă de d-l inginer Teodor Munteanu. Anul II, nr. 44 6—13 ian. 1991 4 pagini Prețul: 3 lei Continuare în pag. a IV-a) L PLEȘCA ’Cffw ««* aas&a« flESÎSS» i Șoimii I. P. A-o echipă competitivă Trebuie să recunoaștem că locul 6 ocupat la terminarea turului este mai mult decît onorabil, încadrîndu-se în o­­biectivul propus la începutul campionatului. Pentru o echi­pă nou promovată — chiar dacă a fost „garnisită“ cu cîţiva foşti divizionari B — este o performanţă să fie la doar 6 puncte de fruntaşa clasamentului, la 4 de Tîr­­govişte, la două de Vîlcea, e­­gală cu Sportul 30 Decem­brie şi Drobeta, cu un gola­veraj pozitiv (26—21) şi să la­se în urmă formaţii cu vechi state de serviciu în eşalonul secund precum Tractorul, Gaz Metan, Mecanică fină, Pandurii, Autobuzul şi altele. începutul a fost foarte bun, dovadă că după cinci etape Şoimii s-au „cocoţat“ în frun­tea clasamentului datorită şi golaverajului (au învins pe Gaz Metan cu 2—0, pe Dro­­beta cu 5—0), dar şi victoriei neaşteptate asupra asprilor mineri din Motru. Dar aceste două puncte cucerite în depla­sare au avut darul să infa­tueze oarecum pe unii dintre jucători, iar cota pretenţiilor celor din anturajul echipei şi în mijlocul spectatorilor să depăşească nivelul obişnuit. Acele două puncte cucerite la Motru au fost foarte repede cedate acasă în favoarea mo­­renarilor (2—2) şi Chimiei din Vîlcea (0—0). De aici to­tul a intrat în normal, echipa cîştigînd acasă şi pierzînd to­tul afară. A existat o diferen­ţă foarte mare (nepermis de mare) între calitatea şi mai ales angajamentul majorităţii jucătorilor la întîlnirile de a­­­casă, comparativ cu cele de pe terenuri străine. Elocven­te, şi fără prea multe comen­tarii în acest sens, sunt sta­tisticile. Din cele 26 goluri marcate, doar 4 au fost în­scrise în deplasare. Tot sta­tistic, privind evoluţia pe sca­ra clasamentului, ne atrage atenţia faptul că locul 6 pe care îl obţine la sfîrşitul tu­rului a mai fost ocupat de 9 ori, cea mai joasă clasare in­tervenind o singură dată. In etapa a 10-a, locul 9. Dife­renţele de scor la care au pierdut pe terenuri străina nui sunt alarmante (jenantă fiind doar înfrîngerea cu 3—0 de la Caracal, ocupanta de a­­tunci a ultimului loc). O a­­preciere reală, lucidă asupra aportului individual al jucă­torilor, cred că nu poate fi făcută de un cronicar care scrie ce vede, uneori din ce aude, dar nefiind implicat la procesul instructiv şi mai a­­les intim al unei echipe. De aceea voi face unele apre­cieri personale, bazate însă pe date reale care şi ele vor spu­ne suficient de mult. Antrenorii Marin Radu, re­venit de la Mediaş cu un alt fost fotbalist, Gh. Albotă, au aliniat pe parcursul celor 17 etape 21 de jucători. L-am inclus în această cifră şi pe „jucătorul“ Radu II care în partida cu Vîlcea a evoluat 37 minute, fără însă a influ­enţa scorul final (0—0). Ră­­mîn deci 20 de fotbalişti, cu prezenţe (cel puţin fizic, în teren) total diferenţiate. Nu sunt doi care să se asemene — subliniez — ca timp pre­zent în teren. Cele 17 etape s-au desfășu­rat pe durata a­­ 530 minute.

Next