Tribuna Sporturilor, 2014 (Anul 24, nr. 1190-1237)

2014-09-15 / nr. 1224

Era alintat de către colegi "Copilul”, sau "Puştiul", pentru că, în momentul în care a intrat în vestiarul Interului, avea doar 18 ani. A jucat poate cel mai mult pentru o echipă din judeţ, peste 230 de meciuri, a ajuns la Dinamo şi în echipa naţională, iar la 40 de ani a agăţat ghetele-n cui, în prezent are o grupă de juniori (născuţi în '98) la Măgura Cisnădie şi e profesor de sport la o şcoală din Sibiu. Despre cei 8 ani ai Interului în Divizia A, perioadă pe care a petrecut-o în totalitate la Sibiu? "Cea mai mare realizare din punct de vedere fotbalistic pentru acest oraş!". Ovidiu BOICA Are peste 500 de meciuri oficiale jucate la toate nivelele, din eşalonul judeţean până în Divizia A, de la piticii grupării din Cisnădie, până la Dinamo şi chiar naţionala României. A început fotbalul de mic, avea doar 8 anişori, la grupa regretatului Ţâcă Udrea, acasă, în orăşelul de la poalele Măgurii. A trecut pe la toate grupele de copii şi juniori, iar când a împlinit 18 ani a fost luat de Viorel Hizo la FC Inter. A jucat pentru "bleu­­albaştri” în anul promovării şi încă 8 sezoane după aceea, în Divizia A. Cariera i-a fost încununată cu trans­ferul în "Ştefan cel Mare", nu înainte însă de a fi chemat de Puiu Iordă­­nescu la naţională, în fond o selec­ţionată a jucătorilor din întrecerea internă, pentru meciurile cu Grecia şi Turcia. Se întâmpla în '95... Lucian Cotora, fotbalistul care se poate mândri că a jucat până la 40 de ani, rememorează momentele plăcute din anul promovării cu FC Inter în Divizia A. A venit la echipă când încă nici nu i se mijise bine mustăcioara, iar Sandu Boar l-a luat sub protecţia sa, în vestiar, deşi era îndrăgit de toată lumea. Respectuos, cu un bun simţ altfel dăunător unui sportiv, mai cu seamă unui fotbalist care este pus în teren să distrugă atacurile adversarului, Luci Cotora a muncit mult, iar în momentul în care intra pe teren era parcă alt om. Mult mai incisiv, era ca o stâncă în fața extremei stângi a echipei pe care Interul o înfrunta. Impulsionat de­seori de Sandu Boar, colegul său din defensivă, Cotora prindea curaj și le dădea mai mereu bătăi de cap jucă­torilor pe care-i avea de înfruntat. - Când te-ai apucat de fotbal? - La 8 ani! Sunt născut pe 16 februarie 1969, asta înseamnă că se întâmpla în 77. Primul meu antrenor a fost regretatul Ţâcă Udrea, Dumne­zeu să-l ierte! - Scrie în CV-ul tău că, până în momentul în care ai terminat junioratul, ai jucat doar acasă, la Cisnădie... - Aşa este! Am trecut pe la toate grupele de vârstă de la juniorii Textilei. Am jucat şi la seniori, deşi nu împlinisem încă 18 ani. Ţin minte că am promovat cu echipa asta în Divizia C, Liga a lll-a de azi. - Ce s-a întâmplat după ce ai terminat junioratul? - Trebuia să plec în armată, aşa era pe atunci, terminai liceul, plecai cătană. A intervenit pentru mine antrenorul meu de pe atunci, un domn Creţu, era prieten bun cu nea Vio Hizo. Acesta din urmă era la FC Inter. Aşa am ajuns la Sibiu. Am intrat într-un meci amical cu Corvinul, să mă vadă nea Vio (n.a. Hizo) la joc. Corvinul avea echipa aia bună, era pe primele locuri în Divizia A, cu portarul Ioniţă, cu regretatul Mişa Klein, Văetuş, Gabor... Nu îi mai ştiu pe toţi, aşa, pe nepregătite... Dar, era echipa aia de aur a Corvinului. Am bătut cu 3-0 şi am făcut un meci de senzaţie, aşa că am fost oprit la Inter. Jucam fundaş dreapta... - Erai mezinul echipei. Cum îţi spuneau ceilalţi jucători în vestiar, sau pe gazon? - Unii îmi ziceau "Copilul", alţii "Puştiul”. Depinde! Nu prea conta pentru mine asta! Vă daţi seama, nici nu aveam curaj să mă uit în ochii unora, spre exemplu ai lui Mihai Zamfir. Eu, care salutam şi masa de masaj înainte să mă urc pe ea!!! Eram îngust la minte, n-aveam eu ieşiri. De fapt, şi când am plecat din Cisnădie la Sibiu mi se părea ceva aşa, aiurea. - Veneai cu autobuzul la antre­namente? - Nu, veneam cu bicicleta. Şi, dacă aveam două antrenamente pe zi, între ele mergeam acasă, la Cisnă­die. Făcea Sandu Boar mişto de mine când mi-am luat carnetul de conducere, îmi zicea "Băi Lucic­ă, acum poţi şi tu veni cu bicicleta până aici, în centru, la stadion, nu tre' să o mai laşi la Cireşica"! Veneam cu bicicleta, o băgăm în vestiarul 2, acolo unde erau echipamentele şi ghetele, iar după antrenament mă suiam pe ea şi înapoi acasă. - Prima maşină? - Un Opel Record! Mi l-am luat la scurt timp după ce luasem carnetul. - Să revenim la fotbal. Cum a fost debutul în Divizia B? -Ţin minte că am jucat la Tg. Mureş, cu Electromureş. Am luat gol în mi­nutul 88 sau 89, am pierdut. Furaţi de arbitri, dar nu mai contează. După acel meci am fost trimis în armată, undeva pe lângă Drobeta Tr. Seve­rin, la Corlăţel. Pe lângă Vînju Mare. Am făcut mai puţin de două săptă­mâni de armată însă, după care am fost chemat acasă şi am început din nou să joc fotbal la FC Inter. Cred că, în anul acela, al promovării, pentru că venisem la Inter în vara lui '87, am jucat în vreo 25 de meciuri. - Care ţi s-a părut cel mai greu? - Toate erau grele, mai ales că eu eram atât de tânăr şi jucam în apă­rare. Cam 80 la sută făceam doar faza defensivă. Eu, cu lupta, cu dă­ruirea am făcut carieră, mai puţin cu tehnica. - Ai dat goluri în acel sezon, al promovării? - Nu! De fapt, eu nu prea eram pe lista marcatorilor. Şi în Divizia A, am înscris numai de vreo 10 ori. - Ce adversar, în acel sezon, 1987/1988, ţi-a pus cele mai multe probleme? - Staţi să mă gândesc! Era unul de la Pandurii, Gugu parcă, în general îmi era frică de ăia cu viteză, eu nu prea aveam aşa ceva - A fost vreun moment în care să­­ţi fie frică să intri în teren? - Nu se poate vorbi de frică. Erau emoţii, dar odată ce intrai în teren, ce începeai să alergi, nu te mai gândeai la aşa ceva. - Care a fost momentul, ne refe­rim tot la acel sezon special, al pro­movării, de care îţi aduci şi acum aminte cu plăcere, îţi dă fiori?­­ Cred că cel din ziua în care am bătut fiul acasă. Era ora 8 şi jumătate dimineaţa, noi eram în cantonament la stadion, sub tribuna mare, iar tribunele erau arhipline deja, deşi meciul era doar la ora 11. Peste 20 000 de suporteri cred că erau acolo! - Care a fost cea mai mare primă pe care ai luat-o la FC Inter, în Divizia B? - Nu mai ştiu! Cert este că nu primeam bani după fiecare meci. îmi amintesc că preşedintele de atunci al clubului, domnul Mihai Găldean,­ ne dădea prime şi în funcţie de dife- - renţa de scor. Spre exemplu, dacă bă­­team cu 3-0, aveam 500 de lei primă premisă, dar dacă băteam cu mai mult, primeam bonusuri, câte o sută de lei pentru fiecare gol marcat în plus. într-o zi am mers acasă la mama cu o pungă cu bani, săraca de ea s-a gândit că i-am furat de undeva!­­ Cu cine te luptai pentru titula­rizare pe post? - Erau Sisoe și Cozma. în perioada aia, '87/'88 mă refer! - După promovarea în Divizia A ai continuat să joci la Sibiu... - Am jucat încă 8 ani, cât a stat echi­pa în Divizia A. Peste 230 de meciuri în tricoul Interului... - Cred că ești jucătorul cu cele mai multe meciuri pentru o echipă din județ.­­ Este posibil! Am jucat la Inter până când echipa a retrogradat. Apoi am plecat la Dinamo. Antrenor era Ţălnar, după care au mai venit Cornel Dinu şi nea Vio Hizo. După aceea am reve­nit la Sibiu, iar în 2003 am plecat la Extensiv Craiova, până în 2003. De acolo am ajuns la Barora Rm. Vîlcea, pentru o jumătate de sezon. Am pro­movat din "C” în "B", după care echi­pa s-a desființat. Am venit din nou la Sibiu, la Athletic, apoi am mai jucat a Apulum Alba lulia, FC Sibiu și Cisnă­die. M-am retras la 40 de ani din fotbal.­­ Când crezi că va mai avea Sibiul o echipă în primul eşalon?­­ Numai când cineva, un om po­tent din punct de vedere financiar, se­­ va implica în susţinerea fotbalului­­ aici. . . ■ Crezi că ce aţi realizat voi în toţi­­ acei ani a fost cea mai mare per- î,­formanţă a fotbalului sibian? Până în momentul de faţă, da! Dosarele Tribuna Sporturilor: FC Inter - istoria unei promovări "Copilul" venea la antrenamente din Cisnădie cu bicicleta Fotbal 15-21 septembrie 2014

Next