Tribuna, ianuarie-martie 1886 (Anul 3, nr. 6-74)
1886-01-14 / nr. 10
Anul III Sibiiu, Marţi în 14/26 Ianuarie 1886 V. 10 Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., x/4 an 2 fl 50 cr., x/a an 5 fl., 1 an l fl. Pentru ducerea la casă, cu 15 c . pe lună mai mult. Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. Din minier costă 5 cr. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. Pentru monarchie: 1 lună 1 ti. 20 cr., x/4 an 3 ti. 50 cr., Va an 7 fr., 1 an 14 ti. Pentru România şi străinătate: Va an 10 fr., Va an 20 fr., 1 an 40 fr. Inserţiunile Sibiiu, 12 Ianuarie sub Ministrul-president, dl Tisza,şi-a vă- zut în fine budgetul internelor sub coperiş. Teatrul „naţional“, opera „naţională“, se înţelege amândouă maghiare, institutele de copii găsiţi, din cari au să ese Maghiari, institutele de alienaţi, sunt, pe un an înainte iarăşi asigurate. Se poate că este un avantagiu pentru regatul unguresc, poate pentru monarchie, poate pentru cultură în genere, când institutele amintite se scie că sunt puse la adăpostul visteriei publice a regatului unguresc, în împregiurări normale, toate aceste le-am afla atât de firesci, încât nici un cuvânt n’am avă de 7^ despre dînsele, afară, că sânt la locul lor, într’un stat civilisat, cum e al nostru, sânt de lipsă şi teatru şi operă, şi institute de copii găsiţi, şi de alienaţi. Ce minune dar’, dacă se pun în budget şi dacă spre asigurarea lor se votează budgetul de corpurile legiuitoare?! Ba, dl ministru de interne, se vede a fi fost inspirat de o deosebită bărbăţie de stat când, în luptă cu oposiţiunea din casa deputaţilor, a accentuat, că este inclinat a spori, cu deosebire numărul institutelor amintite şi al altor institute de cultură. Şi era în drept dl ministru, cândricea aceste şi când susţinea, că sistemul de cruţare n’are să meargă aşa departe, încât să subtragă mijloacele necesare la existenţa, şi la înflorirea institutelor de cultură. Ce vorbe frumoase în gura unui ministru-president unguresc! Pagubă că nu îi e şi portul precum îi este vorba dlui ministru-president, sau dacăi-ar şi fi portul cum îi e vorba, pagubă că nu are inclinare cătră trebuinţele veritabile ale ţerii. Dl ministru-president poate că nu va fi şovinist, când e vorba de persoana lui. Comparându-m i însă vorbele cu faptele, cel puţin, trebue să zicem, că face şovinism. Poate că aceasta o face fiindcă lucră cu şovinişti. Se poate. Resultatul însă este acelaşi ca-şi-când şi dînsul ar fi şovinist şi ca-şi-când guvernul întreg şi toată direcţiunea dintr’însul ar suferi de boala şovinismului. Şi cum că aceasta nu este o presupunere lipsită de temeiu, am văzut şi în decursul desbaterii budgetului, în discursul seu dela 2/14 ianuarie, ce e drept, dl ministru-president ajis, că „nu va ceda pretenţiunilor şovinismului maghiar.“ Foarte bine, va să facă, există şovinism maghiar şi trebue să existe, dacă ministrul-president promite a ’i se opune şi a nu-’i ceda. Dl ministru-president dice că nu va ceda. Dar’ n’a cedat? Am vré se seim, că în proiectele de legi câte se pun înaintea corpurilor legiuitoare spre desbatere, care sunt libere de şovinism ? A fost proiectul pentru instrucţiunea elementară, cel pentru instrucţiunea secundară, cel pentru regularea cestiunii agrare etc. etc. şi în sfîrşit va fi cel pentru reorganisarea administraţiunii? Toate aceste, înainte de a veni în corpurile legiuitoare, au trebuit să treacă prin consiliile miniştrilor, pentru a fi substernute Coroanei spre aprobare. Şi apoi, nu se stie că dl Tisza este sufletul atotputernic în cabinetul unguresc ? Când am sta să înşirăm ordonanţele, prin care s’a redus usul limbilor nemaghiare în tot felul de oficii publice de stat pănă jos la notariatele din comune, crede cineva, că ne va convinge, că guvernul procede numai din interesul administraţiunii publice ? Dl ministru president Tisza, a făcut din punctul seu de vedere o eroare foarte mare, când însuşi a constatat că există şovinism maghiar. El a pronunţat indirect judecata, că sau şi el consimte cu şovinismul, care, după dînsul, nu mai încape îndoeală, există, sau nu e în stare să ni se opună, şi de aceea îl vedem înflorind tot aşa de bine în presa oficioasă, precum îl vedem şi în cea oposiţională maghiară. Dacă consimte, atunci declaraţiunea, că nu va ceda este o vorbă goală; dacă însă şovinismul îl tîrîe, e şi mai rău şi declaraţiunea d-lui ministru-president este anticipândo o ilusiune perdută. Că şi dl ministru-president este un fel de şovinist, noi nu ne mai îndoim de loc. Că trebue să fie, se vede şi din atitudinea sa. Dînsul, fără leac de cuvânt la toată ocasiunea suspectează naţionalităţile nemaghiare, deşi adauge, că massele naţionalităţilor sunt „patriotice“. Precum vedem, dl ministru-president nu se dă în laturi nici dinaintea unei contraziceri. Massele fac naţionalităţile şi nu indivizii singuratici dintre pretinşii agitatori, cu toate aceste naţionalităţile ca atare sunt suspectate, cum am 7^8) toate ocasiunile din partea d-lui ministrupresident. Pentru ce ? Suspectarea se potriveste în programa, putem zice o fantastică a şoviniştilor, cari sunt de credinţă, că prin suspectarea continuă, fie şi neîntemeiată, vor teroriza naţionalităţile namaghiare şi, ca să scape de năcaz, aceste vor îmbrăţişa maghiarismul. Mână în mână cu suspectarea merge prigonirea oricărei mişcări fie şi binefăcătoare pentru stat, îndată ce aceea nu e „patriotică“ în sensul şovinismului şi ar avă să se facă din iniţiativa vreuneia dintre naţionalităţi. Ea 1381, numai ca exposiţiunea românească să nu se facă, numai ca lumea să nu aibă scrie de vitalitatea românească în ţerile statului ungar, guvernul d-lui Tisza a pretextat, că unei asociaţiuni pentru „cultura poporului“ nu li se poate permite a alangia o exposiţiune. Dacă întâmplarea nu voia, ca să se găsească particulari, cari să fie asupra-şi greaua sarcină de a o arangia pe responsabilitatea lor, exposiţiunea rămânea pe jos. Desigur, că guvernul a căutat să răspândească credinţa, că şi în proiectul exposiţiunii este ascunsă vre-o încercare de a răsturna „idea de stat maghiar“. Au trecut cinci ani de Zie dela acea exposiţiune, şi statul ungar nu s’a vătămat de loc printr’însa, însă ca guvernul să dovedească, că din rătăcirea lui dela 1881, n’a profitat nici într’o direcţiune, n’a încuviinţat de atunci încoace reuniunea agricolă română, n’a încuviinţat reuniunea „Opinca română“ şi nu încuviinţează nici o reuniune de cultură, îndată ce nu poate fi vorba de promovarea limbei maghiare sau de interese curat maghiare. Naţionalităţile nemaghiare, cu alte cuvinte, pentru şovinişti şi pentru gumimul şovinist maghiar nu mai există, vigoarele unora şi altora dintre şoviniştii maghiari, de mult sânt naţionalităţile botezate cu nume negative. Li se zic adecă: „Maghiari cu limbă (buze) română“ (român ajkú magyar), şi aşa mai departe, după rasa naţionalităţii. Aceasta, precum şi toată atitudinea şovinismului demonstră, unde au să ese lucrurile, dacă ar atîrna numai dela dînsul. Arată, că va să folosească ocasiunea de a transforma statul poliglot al Ungariei într’un stat naţional „maghiar“. Şi în faţa unei astfel de tendenţe, cuvintele ministrului president, că nu poate merge aşa departe cu sistemul de cruţare, încât să subtragă mijloacele necesare la existenţa, la înflorirea institutelor de cultură, au cu totul alt înţeles de cum au de regulă cuvintele în gura muritorilor. Ministrul-president nu o ia în serios nici cu cultura, afară dacă ar fi vorba de Maghiari, precum nu o ia nici cu cruţarea, decât dacă cumva este vorba pe nemaghiari. Nu încape îndoeală, că în cadrul culturii are loc şi o comunicaţiune mai înlesnită. S’ar pută oare, ca sufletul cabinetului actual unguresc din Budapesta, să nu-’şi fie dat consimţemântul la coup d’etat-n\ ce s’a făcut înainte cu vre-o 12—13 Zie cu comunicaţiunea din Transilvania? S’ar pută oare, ca ministrul cel deprins a săruta mânile, ministrul ung. de comunicaţiune, să se fi demis la cruţări, la economii, fără descirea capului cabinetului, când e vorba că cu economiile sau cruţările se lovesce în cap comercial şi industria, care în felul lor încă fac parte din cultura aproape dintr’o ţeară întreagă. Lumea cunoasce destul de bine posiţiunea ministrului-president Tisza în mijlocul partidei aşa numite liberale. Lumea aceasta va sei şi ce se poate face de cătră alţi membri ai cabinetului, fără de scirea capului cabinetului actual unguresc. Cu scirea dînsului, dacă nu la ordinul lui, a trebuit să se aducă comunicaţiunea pentru partea cea mai considerabilă, pentru partea meridională din Transilvania. Şi după ce părţii meridionale din Transilvania ’i s’a luat curtea cu juraţi, pentru ce nu ’i s’ar îngrepia şi comunicaţiunea? Şi aşa Clujul, Mekka şovinismului maghiar din Transilvania, este neatins. De asemene n’are să sufere Murăş-Oşorheiul, focularul al doilea al şovinismului maghiar. Numai Românii şi Saşii sânt atinşi, fiindcă după teoriile celor dela putere, preliungă tron şi patrie numai ei îşi iubesc şi limba şi naţionalitatea. Merită dar’ să fie loviţi. Ei bine, s’au redus trenurile pentru Braşov şi pentru Sibiiu şi prin aceasta s’a împedecat comunicaţiunea şi cu Orăştia şi cu valea inferioară a Murăşului. De bunăseama din motive de cruţare de spese, sau din motive de economii. Economia însă n’are nimica cu limba şi naţionalitatea nimănui. Aşa presupunem că ni s’ar pută răspunde spre a paralisa asprimea imputărilor noastre justificate pe deplin prin disposiţiunea ministrului de comunicaţiune. Dl ministru-president al*8 cu sistemul cruţărilor nu poate merge aşa departe, încât să subtragă mijloacele necesare la existenţa, la înflorirea culturii. Am vru deci să stim: teatrul şi opera maghiară din Budapesta şi din Cluj, în Forţa „Tribunei“. Starea archeologică în Bucovina, într’o comună a Bucovinei, în „Banila moldovenească“, districtul Storojineţului, lucrau toamna aceasta la desarborarea pădurii de acolo nişce colonişti slovaci din Ungaria. Banila moldovenească zace drept la începerea munţilor bucovineni şi are întindere de mai multe mile. Deşi numărul poporaţiunii de acolo e foarte mare (1198), el nu ajunge pentru lucrarea întinselor pământuri ţerănesci şi boieresci. Aduseră deci boierii satului colonişti de preste munţi, Slovaci. Tăiând Slovacii copacii seculari ai pădurii şi scoţând rădăcinile din pământ, dădură deodată la rădăcina unui arbore de un ciaun plin de bani de argint ce se închegară mai în o massă. Se uimiră cât se uimiră, dar, în urmă recunoscură cei mai dibaci dintre lucrători, că aceşti bani nu sânt aşa una cu alta de despreţuit. Cel mai isteţ dintre ei alergă cu petecele din ciaun şi cu massa de argint prin tot satul, întrebând ce să fie oare? Herşcu din sat cumpără multe, şi multe a şi vândut cu profit, el va şti ce va face cu ei, căci aceştia sânt bani bine bătuţi şi la fiecare ban pare a fi pajura împărătească. Mai veniră şi câţiva Români din sat, dintre care unii povestiră că chiar văzuseră într’o noapte, cum esia zare de foc de sub rădăcina copacului. Se mai gândiră şi în urmă se duseră în taină, nu cumva se-ş i observe vre-un străin sau cei dela judecătorie, la Herşcu. El învârti şi resvârti banii, tară a pute cunoasce obârşia lor. Şi el începu deja a presupune, că nu sunt bani împărătesei, dar’ de argintul banului nu se mai îndoia. Se gândi cât se gândi şi în urmă le plăti aflătorilor câţiva floreni, ce pentru ţerani părea a fi foarte mult. Deci cu mare mulţumire se depărtară dela Jidanul, gândind că bine au făcut, că au vândut „banii răi.“ Jidanul îi duse la Vijniţi, spre a-i topi în argint. In curând se lăţi faima în tot districtul. Aucjind despre aflarea lor conservatorul c. r., cavaler de Clutter din Siret, se nevoi să capete din ei. De abia însă prin intervenirea gendarmeriei îi succese a căpăta trei piese din aceste monede. Mă interesam și eu să cumpăr unele din ele, dar’ neputendu-mă basa pe vre-un titlu oficios, n’am căpătat nici măcar un răspuns dela persoanele interesate din comuna Banila, căci prea puţin interes pare a se pune la noi în Bucovina pentru rămăşiţele singuratice ale trecutului ţerii, îmi era deci şi preste putinţă de a afla amănunte despre locul aflării. Dl de Gutter făcuse imediat arătare şi la Comisia c. r. centrală din Viena, pentru căutarea şi conservarea anticităţilor, mă avită apoi şi pe mine, trimiţându-mi totodată şi inscripţia celor trei monete, ca să le public în foi române cum şi să întrebuinţez toate mijloacele de a revindica pentru sciinţă celelelte monede. Aceste trei monede au inscripţia latină-romană, din ce resultă, că şi celelalte monede perdute trebuiau să fi fost romane. Pe moneda cea dintâiu găsim pe avers inscripţiunea: „Servilia“, apoi representat S. Servilius stând pe o bugă, cu un ram de frundă mînând caii, car’ pe revers, un cap cu coif pe el, şi după el literele : „Rutti“. Moneda a doua are pe avers inscripţia: „Monatia“, apoi un cap încununat cu frunde de laur, dinainte literele: „manat“, ear’ pe revers o figură, ce stă cu un ulcior de vin şi cu un băţ. Ear’ pe moneda a treia se află pe avers literele: „Caecina“, apoi un cap femeiesc cu diademă, ear’ pe revers, şezând doi prinsoneri, ce sunt legaţi de un butuc, ear’ jos literele: „Caesar“. După cum arată aceste inscripţiuni şi figuri, monedele aflate în Banila din Bucovina sunt monede familiare romane, bătute în onoarea familielor amintite: Servilia, Monatia şi Caecina. In teritorul capitalei Bucovinei, al Cernăuţilor, se află un deal cu o ruină vechia de un castel ce se numesce şi în Zilele de astăzi „Cecina“. Deja istoricul polon din secolul al XV, Dlugosin, şi apoi Kromer, pomenesc de un castel, o cetăţuie, ce exista în Moldova la graniţa Poloniei. Ea provine şi într’un chrisov din secolul al XVII. Aci s’au aflat în secolul acesta mai multe lucruri, ce par a fi din timpul Romanilor sau din timpul imediat următor. S’au aflat torques goto-scitice, apoi o cruciuliţă, o sabie mare ş. a. în satul megieş al „Cecinei“, la Cuciur-mare s-au aflat în apropierea şanţurilor numite „Horodisce“ la 1814, şepte pahare de argint, dintre cari cel mai mare conţine figuri romane. Acest pahar, care se păstrează în cabinetul de antice din Viena, datează din timpul Romanilor. Nu e oare familia romană Cecina, una dintre acele multe familii romane, care după cucerirea Daciei de cătră Traian, atrase de bogăţiile Daciei, s’au strămutat în Dacia, şi cum s’ar crede chiar în Dacia nordică. N’au fost oare ruinele Cecinei de astăzi vre-un castel al acestei familii nobile romane, care trecând dominaţiunea romană, a fost prefăcută de cătră popoarele imigrătoare, bunăoară ca Goto-Sciţii, într’o întăritură gotoscitică, dela care dominaţiune s’au aflat atâtea obiecte pe aceste ruine, şi de aci după întărirea Romanilor şi consolidarea lor în state se’i fi servit de scut și apărare contra Polonilor. Afară de acestea s’au mai aflat monede romane în multe locuri ale Bucovinei, cari se păstrează în cea mai mare parte de cătră conservatorul diligent al Bucovinei, dl de Gutter. (Va urma.)