Tribuna, ianuarie-martie 1886 (Anul 3, nr. 6-74)

1886-01-14 / nr. 10

Pag. 38 stitutele de copii găsiţi şi de alienaţi, să se bucure de o preferenţă aşa de mare faţă cu comunicaţiunea, putem­­face în partea cea mai importantă a ţerii ? Unde păgubesce, unde câştigă statul mai mult? De sigur că păgubesce, dacă faţă cu comu­nicaţiunea unei ţeri s’ar da preferenţă pe­trecerilor unei părticele foarte mici din societatea maghiară. Păgubesc­, fiindcă mi­lioane de contribuabili se aduc la sapă de lemn şi statul fără de contribuabili nu poate exista, pe când fără de teatru ma­ghiar şi fără operă maghiară, ca să nu ne întindem şi la alte institute, a mai existat. Intervenirea ministrului-president pen­tru existenţa şi înflorirea culturii nu e aşadar’ altceva, decât una din trasele cu care se adresează la publicul cel mare, în nădejdea, că publicul n’are cunoscinţă de cele ce se petrec în Ungaria. Şi este in­teresant, că dl ministru-president a de­butat cu frasa în interesul culturii, după­ ce Transilvaniei­­i­ se dăduse lovitura comu­­nicațiunii. Dacă conținea trasa ministerială nu­mai un dram de seriositate, guvernul nu se apuca să facă economii tocmai redu­­când comunicațiunea în partea cea mai productivă a Transilvaniei. Guvernul nu putea face aceasta, afară dacă cumva re­ducerea se putea face fără a se jigni cineva. Şi este evident că tocmai jignirea era inevitabilă. Dovada cea mai nepreo­cupată este direcţiunea poştelor din Sibiiu, care a simţit a doua, a treia zi, după punerea disposiţiunei ministeriale în lu­crare, că n’o să o scoată la cale cu tre­nurile câte îi stau la disposiţiune. A­lesa­ni a pus în lucrare o carieră între Sibiiu şi Copşa, care să suplinească încâtva tre­nurile sistate prin ordonanţa ministerială. Pentru­ ce dar’ cruţarea sau economia acolo, unde nici nu se poate, dacă nu ca se lovească în Români şi Saşi, cari au interese economice relativ mai multe la circulaţi­unea trenurilor scoase din circu­­laţiune ? îndrăsneala celor dela putere cresce pe fie­care di cu mult mai repede ca pănă acum. îndrăsneala e deja atât de mare, încât nu se mai poate acoperi şi ascunde cu trase late şi frumoase, fie aceste cât de numeroase. Conferența dela Budapesta, în care s’a propus, ca guver­nul să institue notarii cercuali este do­vada cea mai eclatantă şi totodată cea mai proaspătă. Vorba este acum, dacă ministrul-pre­­sident, care este guvernul unguresc, îşi vede de chiverniseala şovinistică chiar şi în contul libertăţii, chiar şi în contul le­gilor positive ale statului ungar — în detrimentul nostru, noi să stăm muţi privind, cum se surpă o instituţiune după c­ealaltă pentru visul amăgitor al unităţii naţionale în statul maghiar? Am comite păcatul cel mai mare, pentru­ că ne-am face, indirect, complici la toate consecvenţele funeste, câte, neîn­­cungiurat au să isvorească din necumpătul şi lipsa de prevedere a şovinismului ma­­ ghiate, adunate dela poporul român din Selagiu, de Ioan P. Lazar, înveț. în Sirab­ul-Silvani­ei. Avut-am curea cu ținte Şi drăguță’n sat cu minte; Cureaua ’mi­ s’a stricat Drăguța­’mi s’a măritat .­­. . N’aibă folos de bărbat! Floricea mândră din grâu Vrut-aş fi să nu te sciu . . . Pănă­ ce nu te sciam, Unde mă culcam durmiam, Dar’ de când te-am cunoscut, Nu pot durmi pe-aşternut . . Numai pe pămentul crud. Scii tu, mândră-acum un an Cât de dragi ne mai eram? Dintr’un mor și dintr’o peară Ne era cină de-o seară! Astădi dintr’o mierță plină, Abia ne este de cină. Florile de pe isvor, Toate-’mi strigă se me ’nsor; C’ar fi prea mare păcat, Se remân neînsurat; Numai floarea cea din iaz, îmi zace se me mai las; Se nu-’mi leg de cap necaz. De-ar fi mândra mea la cruce, De trei­ ori pe di m’aș duce, Dar’ mândruța-i mai departe, Nu pot merge fără carte. Cu judele-’s mânios, ’Mi-a făcut cartea pe dos; Cu notarul sânt sfădit, ’Mi-a făcut cartea smintit . . . Vino, mândră, mai încoace Se pot merge fără carte. De-’ți pare, vecină, reu, Că iubesc feciorul teu, Na! pletea din părul meu Și leagă feciorul teu! Nu-’l mâna seara la boi, Că e drumul pe la noi; Eară au sânt cam miloasă Și mă scap de-’l chiăm în casă. Plânge frunza după mine; Eu mă duc, mândra rămâne; Plânge frunda după lac, Că eu sânt copil sărac. . . . De sărac. . . slugă me bag, Stăpânii sâmbria-’mi trag; Dar’ stăpânele-’s cuminte Că-’mi dau simbria ’nainte. Ține-mă, doamne, atâta Pănă badea s’a ’nsura; Se ved pe cine-a lua. De-a lua una ca mine, Dumnegleu se-’i dee bine; De-a lua mai blăstemată, Dumnezeu cu ea se-’l bată. Trandafir selăgienesc, Vai de mine mult doresc — Cu mândra sé mé ’ntâlnesc; Doué vorbe sé-’i grăiesc, Apoi sé mé despârţesc. Scii tu mândră ce-aș vrea eu? Să fiu floare ’n sânul tău; Iar’ când rogi pe Dumnezeu Se pătrund în pieptul tău, Se văd cum bate de greu Și de sânt în gându-’ți eu? Păserică din atac, Nu me blastema se zac. TRIBUNA ghiar. Am comite păcatul cel mai mare, pentru­ că am păcătui în contra vitalității poporului nostru, ale cărui aspiraţiuni sunt se concurgă sub firma sa proprie la pro­movarea binelui comun al patriei, nu însă ca material brut pentru de a învmlţi nu­mărul suprimătorilor sei. Revistă politică, Sibiiu, 13 Ianuarie st. v. Nota colectivă, prin care marile pu­teri au fost pretins demobilisarea Serbiei, Bulgariei şi a Greciei, n’a dus la nici un resultat. Serbia şi Grecia au denegat des­­armarea în mod necondiţionat, car’ prin­cipele Bulgariei s’a declarat, că el bucu­ros ar demobilisa, dacă Serbia încă ar face-o aceasta sau dacă cel puţin cei ce au subscris nota îi vor pută oferi o ga­­ranţă suficientă în contra unui nou atac. Precum se scie, acum se vorbesce de o o nouă notă colectivă, şi prelungă aceasta stărue foarte mult Rusia, care a făcut ini­ţiativa şi la trimiterea notei prime. Toată lumea e convinsă, că aceasta a doua ediţiune a notei colective va fi cu un indiferentism tot atât de mare respinsă, ca şi cea dintâiu. Din Serbia şi din Grecia nu se poate scoate cu una cu două mân­­cărimea de răsboiu. Şi propunând Rusia o execuţiune militară în contra ori­cărui stat, ce s’ar încumeta de aici înainte­a altera pacea în Peninsula­ Balcanică, o face aceasta din doue motive: Diplomaţii din Petersburg ori contează la aceea, că pu­terile nici­odată nu se vor uni asupra unei interveniri comune, ori apoi sperează, că vor fi înşişi însărcinaţi cu misiunea executării militare şi că astfel vor avă un pretext sigur spre a înainta înspre Orient. în faţa acestei situaţii, diplomaţia eu­ropeană nu scie încotro să dee, şi pănă când ea se socotesce şi trăgănează lucrul, Serbia şi Grecia se apropia tot mai mult una de alta. Tot mai mult să întăresce şi scriea despre o alianţă, ce ar fi să se în­cheie sau s’a şi încheat doară între aceste două state. Ideea unei astfel de alianţe nu s’a ivit numai dela deruta sârbească?* încoace, ea s’a fost născut numai decât după gonirea lui Gavril­ Paşa din Filipopol. „Neue freie Presse“ ne spune, că având un diarist englez mai astă toamnă o întrevorbire cu representantul Serbiei în Londra, acesta a desvoltat cu acel pri­­legiu aproape tot acele motive în contra Bulgarilor, care fură validitate mai târziu în proclamaţia de răsboiu a Sârbiei. Dl Mijatovici zicea, că Sârbia nu se împotriveşce uniunii Rumeliei­ orientale cu Bulgaria, de­­oare­ce aceasta mai curând ori mai tard nu tot va ave să se întâmple, ci se apară numai în contra ostilităţii bulgare, cu care Sârbia e tractată de şepte ani încoace. După aceasta a vorbit despre Greci şi a dis din cuvânt în cuvânt următoarele: „Noi tot­deauna le-am fost prieteni buni. O ali­anţă cu Grecia în acest moment ne este nu numai binevenită, dar­ formează şi basa viitoarei noastre politici. în Macedonia nu colidează interesele noastre, şi alianţa cu Grecia e pentru noi atât de impor­tantă, încât cu plăcere îi cedăm unele părţi în Macedonia, la care noi avem din punct de vedere etnografic cele mai nedisputabile drepturi. . . . Uniţi cu Grecii sperăm, că vom pută împedeca pe Bul­gari de a se face uneltele panslavismului. Aliaţi cu Grecii, putem spera, că vom pune pentra fundamentală la viitoarea federa­­ţiune din Balcani“. Aceasta e însemnătatea cuvintelor di­plomatului sârb. Se pare, că acea unire, acea alianţă, de care vorbia în Octomvrie a. tr. dl Mijatovici, astăd­i există întru adevăr. Şi scopul ei nu poate fi altul, decât un­­răsboiu în contra Bulgariei şi a Turciei. Aceste sunt prospectele pentru primăvară, şi tare ne îndoim, că diplo­maţiei îi va mai succede a pune capăt acestor porniri înainte de a expira trac­tatul de armistiţiu. Din dieta Ungariei. Vorbirea lui Béla Grünwald. (Continuare.) Urmările acestei precauţiuni au sosit; noi înşine am făcut imposibilă organisaţiunea pute­rilor şi am fost slabi şi impotenţi urmând o po­litică corespundetoare cercului de idei al Unga­riei de odinioară, care privesce în stat un factor duşmănos. Noi n’am folosit timpul şi nu putem nici pănă acui să organisăm justiţia astfel, ca ea să corespundă cerinţelor unui stat ordinar, în anul 1869 am pus fundamentul la o organisa­­ţiune de justiţie adevărată şi totuşi avem astăzi înaintea noastră o organisaţiune judecătorească demoralizată, pentru a cărei ridicare morală nu se face nimic; judecătoriile supreme nu îşi în­trebuinţează puterea lor disciplinară pentru pu­rificarea organisaţiunii judecătoresci şi e o ade­vărată nenorocire, că în ţinuturi de acele, pe ai căror locuitori am ave să-’i câştigăm pentru statul ungar, s’au instituit cele mai corupte ele­mente ale statului judecătoresc. Şi mai misera­­bilă e priveliştea în administraţiune. Pe acest teren vedem volnicie de autorităţi, tot felul de abusuri, defraudaţiuni, tratare rea, forţă bru­tală şi violarea vedită a intereselor poporului în o parte a ţerii. Această administraţiune şi-a­­făcut naţiunii mai mulţi duşmani, decât toţi agitatorii naţionali. (Aşa este! — din stânga.) Şcoala este în ţinuturi întregi în mânile duşma­nilor declaraţi, cari întrebuinţează acest puternic mijloc moral pentru subminarea statului ungar. (Adevărat! — din stânga.) Aşadar, noi înşine mînăm poporul în braţele agitatorilor, noi în­şine am întărit duşmanul şi am uşurat lăţirea acestuia. Cu această politică e imposibil a susţine o naţiune, un stat. Politica noastră de până acum nu s’a elevat la culmea intereselor naţio­nale: regimul cel mai sterp, cel mai urgisit, regimul personal, s’a încuibat la noi. Şi care va fi consecvenţa acestei slăbiri continue a sta­tului ungar? în Austria s’a surpat un stîlp al dualismului şi a ajuns la putere direcţiunea fe­­deralistică, care a dus în multe locuri la opri­marea elementului german. Dacă nu ne va suc­cede nouă să creăm în Ungaria un stat unitar, atunci ne stă şi nouă în vedere aceeaşi soarte ca şi Germanilor din Austria. Dacă voim să Nr. 10 stim pănă unde am sosit şi noi în direcţiunea federalistică, n’avem decât să privim la Croaţia, Fiume şi Transilvania................ Un Cavour, un Bismarck, n’au privit idea naţională ca o ideă nebuloasă, căci ei au fost bărbaţi de stat mari şi practici, cari au trăit pentru scopuri politice şi au şi făcut cu succes o politică naţională. Numai cu idea unei poli­tice naţionale pentru noi putem crea o Ungaria nouă. Trebue să rupem cu cercul de idei al Ungariei vechi; trebue să clădim noua Ungaria după for­­naţiunea marelui spirit din 1848. Ori­ce interes particularistic trebue să se dee în lături dinaintea interesului naţiunii. Dieta Bucovinei. Se cetesce raportul despre mărirea tarifului pentru vămile drumuale pe drumurile districtuale Cernăuţi-Zurin, Cernăuţi-Sadagora-Dobronaţi (în Sieronţiul de jos), în Rohozna pe Cernăuţi-Zas­­tasna-Codobeşti. Deputatul Musteaţă ceteşce ra­portul despre fondul de zidire a unui spital, care se urcă la suma de 197.825 fl. 75 cf. Se ia care în desbatere raportul deputatului I. Cochanovschi asupra ameliorării rasei de vite cornute. Deput. Victor baron de Stîrcea raportează despre pro­punerea urgentă adusă de el asupra legăturii directe telegrafice între Cernăuţi şi Viena şi manierea întregei corespondenţe telegrafice ro­mâne (servitul de controlă de graniţă) la staţia principală din Cernăuţi. Clui­dice, că într’o lună se schimbă între Cernăuţi şi Cracovia mai că 11.000 de depeşe, dintre cari 3400 sunt de pro­venienţă bucovineană şi 7600 de cea română. 7200 de depeşe sunt destinate pentru Viena şi îm­pregiurime şi 3800 pentru ţerile situate spre Vest şi Nord de Cracovia. Cu Iaşii se schimbă 9700, dintre cari 2100 din Cernăuţi şi 7600 din Cracovia. Spre a pute învinge această corespon­denţă telegrafică română controlaveră se adresă direcţia telegrafică c. r. din Cernăuţi cătră mi­nister spre a se procura aparatul Hughes în locul celui de pănă acuma Morse. Ministrul de co­­merciu întreabă atât pe direcţia cernăuţeană cât şi pe cea din Lemberg, ori de n’ar fi mai amesurat de a permuta întreaga corespondenţă română din Cer­năuţi la Lemberg, unde se află deja un aparat Hughes. Direcţia telegrafică poştală din Cer­năuţi se exprimă în raportu-’i cătră ministerul comerciului pentru manţinerea­ statului quo,­eară cea din Lemberg pentru transferarea conducerei corespondenţei române la Lemberg, fără a-­şi comunica motivele ei încoace la Cernăuţi. Mo­tivele comitetului ţerii pentru manţinerea status quo sunt: întreaga corespondenţă română se mişca pe căile naturale directe între două me­gieşe teritorii; o transferare a ei cu sărirea preste o ţeară megieşă într’o ţeară a doua mai îndepărtată, ar fi o anomaliă ce nu se poate ex­­cusa de loc. Aşa ar trebui toate depeşele ce de exemplu ar sosi din Iaşi şi din toate celelalte staţii ale României în Bucovina, expedate toate ântâiu la Lemberg şi de acolo iarăşi înapoi în Bucovina. Abstragând deja o astfel de anomaliă, ea ar ave şi alte urmări pentru Bucovina, şi adecă în prima liniă perderea timpului, căci depeşele, ce ajung acum într’un ceas la adresatul, s’ar întâm­jia cu 3—4 oare prin retelegrafarea a doua oară în privinţa continuării, căci, cum învaţă experienţa, coeficientul greșelelor s’ar mări foarte mult prin retelegrafare; aceste momente sunt de-o mare însemnătate la depeșele comerciale și prin asta ar aduce schimbarea statului quo o per-Că n’am pe nimeni om drag, Să-’mi pună mâna pe cap, Să me ’ntrebe, de ce zac? . . . Păserică din ogor, Nu me blastema se mor; Că n’am pre nimeni cu dor Se me ’ntrebe, de ce mor? . . Păserică cântă ’n iarbă, Trece badea, nu me ’ntreabă. . . Cugeți că nu ’i-am fost dragă. Și eu trec și nu-’l întreb, Numai cu ochii-’l petrec. . . M’aș duce cu badea ’n lume; Me tem, că ’mi-or pune nume: Mie grâu, badei tăciune. M’aș duce cu mândra ’n țeară Me tem, că ’mi-or pune cară — Mie grâu. . . lelei secară. . .! Bunu-i vinul pipărat, De omul cel supărat; Da-i mai bună apa bună Și se aibi tot voiă bună.

Next