Tribuna, aprilie-iunie 1886 (Anul 3, nr. 75-148)

1886-04-01 / nr. 75

Anul III Nr. 75 Sibiiu, Marţi în 1/13 Aprilie 1886 Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., V* an 2 fl. 50 cr., Va an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., l/4 an 3 fl. 50 cr., Va an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România şi străinătate: V* an 10 fr., l­a an 20 fr., 1 an 40 fr. Apare în fiecare zi de lucru Inserţiunile Un şir gaimond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. Un număr vesti­t cr. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. Ca l­a Aprilie v. 1886 se începe Abonament nou la „Tribuna“. Preţurile abonamentului sunt însem­nate în capul foii. Abonamentele se fac cu multă lesnire atât în Monarchie cât şi în România prin mandate poştale (Posta-utalvány — Post- Anweisung.) Se recomandă abonarea timpurie pentru regulata expediţie a foii. Domnii abonenţi sânt rugaţi a ne comunica eventual pe lângă localitatea, unde se află, şi posta ultimă, care domnii abonaţi vechi spre uşurare pot lipi pe mandatul postal adresa tipărită dela fâşiile, în cari li s’a trimis di­arul pănă acuma. Administraţiunea diarului „T­ribun­a“, Sibiiu, 31 Martie su­s. „Nemzet“ ne face în numărul dela 11 Aprilie o mărturisire foarte preţioasă. E vorba de noua manifestaţiune fă­cută din partea antisemiţilor cu ocasiunea discuţiunii urmate în dietă asupra drep­turilor acordate străinilor în comunele din ţerile coroanei ungare. Legea comunală actuală pune oare­care restricţiuni în ceea­ ce priveşte acor­darea dreptului de alegător în comună, care noul proiect de lege pentru reforma administrativă merge mai departe în di­recţiunea aceasta şi înăspresce condiţiunile puse de actuala lege, hotărînd ca la ale­gerile comunale să nu poată avă vot decât străinii, care s’au aşociat în comună cu con­cesiunea de a se stabili în ea, au stat timp de doi ani neîntrerupt în comună şi au plătit şi contribuţiunea cuvenită. Deputaţii antisemiţi au cerut restric­ţiuni încă mai aspre, pentru­ ca comunele rurale să fie scutite de inundaţiunea anti­semită, care oposiţionalii au sprijinit această propunere. Nu vom cerceta, care anume au putut să fie motivele opoziţionalilor; presupunem chiar, că ele nu erau identice cu ale anti­semiţilor ; nu este cu toate aceste mai puţin adevărat, că, sprijinind o propunere făcută de antisemiţi, ei au produs impresiunea de a-­i sprijini pe aceştia. Aceasta e imputarea, pe care li-o face „N­emzet“. Este un fel de încuragjare a antise­mitismului în această atitudine a oposţio­­nalilor. „Dovadă despre aceasta, — o fice „Nemzet“ — e, că dela cel dintâiu până la cel din urmă toţi au vorbit contra elementelor ce imigrează din Graliţia. Ear’ aceasta a fost o mare preocu­­paţiune. Aceasta nu numai în înţelesul, că nici chiar aceste nu au să fie condamnate „en masse“, ci totodată şi în înţelesul, că luptând sub acest titlu contra primirii străinilor, adecă a îndrep­tăţirii lor, lucrează totodată şi contra colonisării cu silitorii germani, italieni şi austriaci. Credem însă, că nici poporaţiunea noastră nu este în unele ţinuturi întinse ale ţerii destul de deasă, nici nu avem un atât de mare prisos de braţe munci­toare şi industriale, încât să punem pe veci ne­motivate colonisării străine, ori împământenirii străinilor. Şi cu atât mai puţin, cu cât cestiunea aceasta are şi reacţiune. Ungari sânt în număr mare în mai multe provincii ale Austriei, mai ales în Viena, şi se bucură de drepturile comu­nale. Ungari sânt în România şi în alte părţi, şi dacă ne luptăm, ca aceştia să fie trataţi cu drep­tate, să nu fie lipsiţi de drepturi, pe ce basă o vom pute face aceasta, dacă voim să tratăm cu asprime pe străini, când e vorba de drepturi co­munale, la care sunt interesaţi din punct de ve­dere economic, sanitar şi de siguranţă publică.“ Care va sc­ri imigraţiunea din Galiţia nu trebue să fie împedecată, fiindcă prin aceasta ’i­ s’ar pune pe deci şi imi­­graţiunii elementelor silitoare ce ne vin din Germania, din Italia şi din Austria, eară ţeara are trebuinţă de sporirea popo­­raţiunii cu braţe muncitoare şi industriale. O înţelegem aceasta. Dacă ai’e fnse în adever ţeara noastră trebuinţă de un spor de braţe muncitoare şi industriale, atunci nu înţelegem preocupaţiunea ofi­ciosului în ceea­ ce privesce pe concetăţenii noştri emigraţi în Austria, în România şi în alte părţi. Interesul statului ungar este, ca să imigreze elemente „silitoare“ şi să nu emigreze de aici elemente tot „silitoare“. Există multe goluri în poporaţiunea ţerilor de sub coroana ungară şi golurile aceste se umplu prin elemente venite din ţerile cu poporaţiune mai deasă. Nu este şi nU poate să fie pentru noi indiferent, ce f fel de elemente umplu aceste goluri. Ovrei din Galiţia ori muncitori din Ger­mania, Austria şi Italia. Un lucru e însc pus mai presus de toată îndoeala: că mai bine este, dacă golurile se umplu prin elemente omogene produse de propria noastră societate. Dacă este dar, adevărat, că nu avem destule braţe muncitoare, cea mai de căpetenie preocupare a guvernului ar trebui să fie, ca să împedece emigrarea în ţerile vecine, şi nimic nu poate să pună în evidenţă caducitatea actualului regim ca cifra con­tingentului, pe care ţerile coroanei ungare îl dau în fie­ce­care an pentru emigraţiune. Cestiunea aceasta e cu mult mai im­portantă decât să o putem lămuri printr’o singură trăsătură de condeiu. Vom avea ocasiune să o discutăm mai cu dinadins. Deocamdată ne mărginim a constata, că oficiosul „Nemzet“ recunoasce şi el, că ţeara noastră are trebuinţă de spor în poporaţiune şi de braţe muncitoare şi de a emite tesa, că precând emigrează ele­mente autochtone şi întăresc ţerile vecine, golurile se umplu cu elemente străine, mai ales Ovrei şi Germani, elemente, pe care Maghiarii nu le vor pute asimila şi care vor deschide încetul cu încetul ţeara noa­stră pentru o înrîurire îndeosebi pentru Maghiari foarte primejdioasă. Foiţa „Tribunei“. Fata Craiului din cetini. De George Cosima. (Urmare şi fine.) Aşa 'mi-a­­fis Voinicul 'şi-a pus apoi în glumă jăratecul sub barba fugarului .... Minuni! Căci cată calu’ncepe să mance din cărbuni Cu poftă fără margini, cât nesăturat pare; Şi 'n vreme ce mănâncă, se 'ngraşă tot mai tare Şi tot mai mult, şi 'n urmă, când el 'şi-a is­prăvit Ciudatul prânti, nechează şi 'n giur 'mi­ s’a rotit De 4®ce ori şi-atuncia se 'nschimbă 'n roib, a cărui Frumseţă n’avea seamen pe-acest pământ, căci poru-’! Era per dalb de aur. Se miră Trandafir, Și Grangur şi Mezilă şi Tabără se mir’, Ear’ Cal-Vestit-din-Spumă vorbesce cu glas tare : „Atât’amar de vreme am fost uitat, de-’mi pare „Câ­’s veacuri! Dar’ acuma stăpân ’m­i-am că­pătat! — — „încalecă, stăpâne, că-’i vremea de plecat! „Dar’ bagă numai seamă, stăpâne mult iubite, „Căci dalba Viorica nu vrea să se mărite „Decât după Viteazul Ostrovului cu flori, „Că mult ’i-e drag feciorul, că-i fală ’ntre feciori! „Ea numai de rîs poartă pe toți, cari vreau se-’i placă, „Căci dînsa scie bine, că ei nu pot să facă „Atâta vitejie, încât pe cal în sbor „S’ajungă la cunună, îndar’ e truda lor! „Dar’ ţine minte, Doamne, aceste vorbe-a mele: „Când noi vom sta în faţa ziditelor zăbrele. „Şi când din mână Craiul un semn încet va da — „Aproape de fereastra copilei voiu sbura „Şi ’n timp ce Veronica va sta ’n nedumerire, „Privind la tine galeş cu ochi plini de uimire, „Tu-’i ia cununa, Insé te poartă totodat’ „Şi fără veste lasă-’i pe frunte-un sărutat. . . .“ Aşa vorbesce calul şi veselos nechează; Ear’ Trandafir pe tată, pe fraţi îmbrăţişează Şi ’n vremea ce aceştia poftitu-’i-au noroc, El spada ’şi-o încinge şi ’ncalecă pe loc Şi sboară ca furtuna, ca fulgerul, ca gândul; Străbate ’n o clipită crăimile de-a rîndul Şi ’ndată se trezesce la Craiu-încetinat. Şi vestea despre dînsul pe loc s’a strecurat Prin oamenii cetăţii, şi sfetnici s’adunară Şi domni şi lume multă, cu drag ei aşteptară Se vadă pe voinicul din lume rătăcit, Se vadă, dacă dânsul va fi mai fericit Ori nu cum au fost alţii. Frumoasă ca şi luna, Stă fata ’ntr’o fereastră, purtând pe cap cununa Şi rîsuri pe guriţă; şi craiul semn a dat: Vestitul Cal­ din-Spumă se pune pe-alergat Şi fuge nebunatec şi sboară porumbesce Şi trece ca săgeata, cât aerul plesnesce Şi vîjăe sălbatec. Un semn de nou se dă. Atunci pe sub fereastră fugarul fulgeră: Voinic Trandafir prinde cununa cea măeastră­­. Strângând la pept, sărută pe fata din fereastră Apoi se perde ’n aer cât nu s’a mai zărit!------­Un ţipet lung atuncia din turn a răsărit; Era ţipetul fetei învinse; era graiul Copilei înnecate de dragoste. Ear’ Craiul Se miră, se crucesce şi ’ntreabă ’nărmurit, Că cine-a fost voinicul, din ce ieri a venit Şi unde-a mers? Respuns-au, acei ce-au prins de veste, Că Trandafir se chiamă şi-un Fet-frumos el este Şi-i un voinic, feciorul lui Tabără-’mpărat! Atunci Craiul se ’ntoarce şi mari porunci a dat Şi ’n clipă toţi curtenii de nuntă se gătară, Pe cai fără de splină cu toţi încălecară, Şi ’n carul de mireasă pe fată ’mi-o puneau Şi-apoi cu veselie plecând, ei se duceau Trecând prin tot oraşul din ţeară, prin tot satul Şi-ajuns-au toţi în pace la Tabără-’mperatul! * * * Apoi o lume 'ntreagă trezitu-s’a ’n cântări Şi dusu-­mi-s’a veste prin nouă-iteci de ţeri, Că Trandafir, voinicul fecior, ’mi-se cunună Cu dalba Viorica. Atunci în voe bună Curgea vinu’n păhare de aur, ear’ la mese Şedeau în­­oi de praznic, vestite ’mpărătese Şi crai cu stele ’n frunte şi harnici împăraţi Şi sfetnici luminaţi. Ear’ când era serbarea mai dulce şi mai lină, Mireasa ia păharul şi mirelul închină Şi-’i­­fice: „Trandafire, în veci să fii al meu Şi ’n veci cu veselie, a ta se rămân eu!“ Şi ea se pleacă dulce, sărută p’al ei mire Şi rîde şi ear’­­fice: „Viteze-Trandafire, „Primesce-’ţi ear’ sărutul, pe care ’mi-’l-ai dat, „Precând eram eu fată, ci dă-’mi-un sărutat, „Acum pe drept, căci astăzi de lume nu ne pasă!“ Şi ’n vreme ce Voinicul sărută pe mireasă, Stă Tabără-'mpăratul rîcjend şi 'nveselit, Apoi el ia păharul să ’nchine şi-a vorbit: „Voinice Trandafire, născut ai fost pe lume „Să-’ţi faci un vestit nume, s’adaugi la renume „O mare-’mpărăţie! . . . Mulţi ani tu să trăesci Şi ’n pace ’mpărăţia, cu har s’o stăpânesci! . . .“ De-atunci vă ajut-a lumea pe Craiu-încetinatul Strîngându-’mi-se ’n braţe cu Tabără-’mpăratul! Cluj, Februarie 1886. Convenţia comercială cu România. „Fremdenblatt“ din Viena scrie: înainte de asta cu vre-o câteva­­file primise ministrul de externe, contele K h­­ n o k y o deputaţiune a clubului industrial consistătoare din presidentul Alfred Skene şi din membrul comitetului Frideric S u c s s , care au predat ministrului un memorand cu privire la convenţii­nea română. Con­tele Kálnoky primise deputaţiunea într’un mod foarte prietinos şi discutase într’o întrevorbire mai lungă toate rasele şi şansele acestei afaceri atât de importante pentru interesele noastre, în decursul acesteia s’a dovedit, că ministrul cu­­noasce pe deplin materialul de ce se tractează. Ministrul își exprimă regretul, că trebue să con­­stateze, că nu lui singur îi stă în putere, a ex­­opera o accelerare a negociărilor și a produce un resultat favorabil al acetora. La aceasta s-ar pretinde deoparte concursul guvernului român, de altă parte un acord complet între amândouă guvernele în ceea­ ce privesce representanţa şi precisarea concesiunilor. Pe cât cunoasce el — contele Kálnoky —­ situaţiunea, el nu crede, că din partea guvernului român s’ar pută omul aştepta la o prelungire a actualei convenţiuni, şi tot atât de puţin probabilă ţine şi efectuirea unei noue convenţiuni, dacă din partea noastră nu s’ar face concesiuni cu pri­vire la importul de cereale şi de vite. Revistă politică, Sibiiu, 31 Martie st. v. Deputaţiunea regnicolară croată a predat deputaţi­unii ungare elaboratul, ce conţine gravaminele Croaţilor. Plân­gerile care se cuprind în acest nunţiu, sunt în cea mai mare parte cunoscute şi se extind aproape asupra tuturor ramuri­lor administraţiunii. Cestiunea pajurelor şi a limbei se înţelege încă sunt amintite în nunţiu, deasemene politica administrativă, politica căilor ferate şi a tarifului, şi în general toate cestiunile materiale. De mare interes sunt două discursuri, unul care s’a ţinut în dieta imperială din Viena şi apoi interpelaţiunea deputatului Enyedi făcută în dieta ungară în privinţa convenţiunii comerciale cu Ro­mânia. Din aceste se vede, cum domnii dela noi ar voi să oprească importul acelor producte din România, cu privire la al căror export ei ar pretinde ca România să facă cele mai întinse con­cesiuni. Astfel deputatul Romașcan s’a exprimat în contra importului vitelor din România și reflectează la toate acele dis­­posiţiuni, care s’au luat până acum spre a ridica şi a scuti economia de vite. Acum — zise Romascan — ne aflăm din nou înaintea încheierii convenţiunii comerciale cu România, şi me tem că noi car’ vom deschide graniţele austro-ungare vitelor din România. Vorbitorul­­şi-a terminat dis­cursul prin următoarea declarare: După­ ce preste puţine avem să înnoim con­­venţiunea comercială cu­ România, îmi per­mit a atrage atenţiunea guvernului asupra împregiurării, că eu şi consoţii mei de principii nu numai în interesul provinţei, pe care o representăm în dietă, ci în interesul întregei poporaţiuni econo­mice din Austro-Ungaria numai cu o ast­fel de convenţiune cu România putem să

Next