Tribuna, aprilie-iunie 1886 (Anul 3, nr. 75-148)

1886-06-11 / nr. 132

Nr. 132 Sesiunile parochiale din fosta graniţă militară nu mai sunt scutite de con­­tribuţiunea de pământ. Sub acest titlu cetim în „Foia Diece­­sană“ din Caransebeş: „Preoţimea parochială din protopresbiteratul gr.-or. român al Panciovei adunată în confe­­renţa din 25 iulie a. tr. a fost înaintat la con­­sistorul diecesan, o petiţiune, prin care s’a cerut intervenirea consistorului la locurile competente mai înalte pentru acordarea şi mai departe a scutirei sesiunilor parochiale de contribuţiunea de păment. In această privinţă au fost incurs la consistor petiţiuni şi dela alţi preoţi din fostul confiniu militar banatic. „Consistorul diecesan adunându-­şi datele necesare a substernut încă în 12/24 Decemvrie a. tr. sub nr. 672 B) următoarea representaţiune cătră înaltul Minister ung. reg. de culte şi in­strucţiune publică: „„înalt Minister ung. reg. de culte şi instruc­ţiune publică! „„Maiestatea Sa de promemorie, fericita re­gină Maria Teresia s’a fost îndurat a demanda cu preaînalta resoluţiune din 25 Septemvrie 1769 administraţiunii de atunci banatice: „ca se se asigneze fiecăruia preot gr.-pr. fungent în fiecare sat sau oraş o sesiune urbarialâ întreagă, liberă de contribuţiune (quod fungenti popae in quo­­liber pago integra sessio contributione im­munis attributa sit)““. „Această preaînaltă disposiţiune s'a exe­cutat pretutindenea în aşa numitul Bănat timi­­şan de atunci, cară în fostul confiniu militar banatic această preaînaltă disposiţiune a fost re­­cepta atât în legea fundamentală de confiniu din anul 1807, cât şi în aceea din anul 1851, care în această privinţă sună: „fiecăruia preot greco­­nem­it aflător de facto în funcţiune îi compete o sesiune de 34 jughere, scutită de contribu­ţiune“. „Pe basa acestor determinaţiuni legale preo­ţimea gr.-or. din fostul confiniu militar numit banatic a fost scutită dela plătirea contribuţiunii de pământ după sesiunile parochiale folosite de dînşii până la finea anului trecut 1883. „Deşi aceste disposiţiuni ale legii funda­mentale cofiniare cu ocasiunea provincialisării n’au fost revocate prin urmare, după nepreten­­siva noastră părere, ele se află şi astăzi în de­plină valoare legală, deşi prin preaînaltul act al provincialisării s’au asigurat tuturor confesiunilor beneficiile ce le-au avut pănă aci preoţii şi ser­vitorii lor; deşi în fine Maiestatea Sa cesară şi regie­ apostolică cu resoluţiunea Sa din 19 Martie 1873 publicată prin rescriptul înaltului minister ung. reg. de finanţe din 5 Maiu 1873 nr. 16.805 a binevoit prea graţios a aplacida şi mai de­parte relutul de 3 fi. 15 cr. pentru fiecare ju­­gher ce lipsesce din sesiunile parochiale gr.-or. şi care relut a fost fixat prin ordinaţiunea fo­stului consiliu bolic c. r. din Viena data 10 Dec. 1816 nr. 4362 B., totuşi cu introducerea cata­­strului nou din începutul anului curent 1884 preoţimea parochială gr.-or. din fostul confiniu s’a supus şi ea contribuţiunii de pământ după sesiunile parochiale folosite de dînsa, drept do­­taţiune în loc de salar fix. „Astfel preoţimea parochială gr.-or. din fostul confiniu militar unguresc în loc de a li­ se ame­liora starea ei materială fără de aceea foarte precară şi în multe parochii de tot miseră, această preoţime se află astăzi împovărată cu noue sarcini. „De aceea preoţimea parochială gr.-or. din fostul confiniu militar unguresc necontenit a rugat şi roagă pe subscrisul consistor, a interveni la înaltele locuri, ca sau să li-se susţină şi mai de­parte imunitatea ei de contribuţiune pentru se­siuni, sau să li-se aplacideze un relut în măsura aceea, în care are a plăti fiecare preot contri­buţiunea de pământ după sesiunea folosită de ea. „„înalt Minister ung. reg. de culte şi instruc­ţiune publică ! „„Biserica greco orientală din patria noastră Ungaria are de a împlini încă o misiune înaltă civilisatorica, după­ cum a enunciat însuşi sărbă­toritul bărbat eminent de stat al patriei noastre Ungaria, fostul ministru ung. reg. de culte şi instrucţiune publică, baronul Iosif Eötvös, de aceea toţi factorii statului ar avea să ajute şi sprijinească şi materialminte pe această bise­rică în împlinirea acestei grele şi înalte chemări a ei. Preoţii acestei biserici fiind căsătoriţi au de a îngriji pentru numeroşii membri ai fami­liei lor, car’ dotaţiunea cea precară, mică şi ne­sigură a lor, precum îi este prea bine cunoscut şi înaltului Minister, în cele mai multe caşuri nu ajunge nici măcar spre acoperirea trebuinţelor mai neapărate adnce ale lor. „„Este dar’ neechitabil şi dureros, a pune pe aceşti preoţi noue sarcini aproape nesuportabile. „„De aceea subscrisul Consistor al diecesei gr.-or. române a Caransebeşului cutează cu adune respect a ruga pe înaltul Minister ung. reg. de finanţe pentru susţinerea şi mai departe a scutirii preoţimii gr.-or. române din diecesa Caransebe­şului dela solvirea contribuţiunii de pământ după sesiunile folosite de dînşii ca dotaţiune preoţească cu atât mai vîrtos, fiindcă această scutire se în­temeiază pe resoluţiuni artisime, ordinaţiuni şi legi pănă astăzi nerevocate, şi prin urmare află­toare în deplină putere, sau prin graţioasa acor­dare a unui relat, sau prin alt oare­care mijloc, ce ar pute înlesni preoţimii purtarea acestei sarcini. „„Despre disposiţiunile luate întru bună­voinţă, ne rugăm a fi încunosciinţaţi spre a mol­comi şi linişti pe preoţimea parochială, care ne­contenit solicitează la acest Consistor această afacere vitală a ei. Al înaltului Minister ung. reg. de culte şi instrucţiune publică plecat serv. loan Popasu m. p. Episcop. Cararsebeş, în 24 Decemvrie 1885.““ „Rugarea aceasta nu s’a încuviinţat, precum dovedesce următoarea resoluţiune ministerială: „„Ministerul ung. reg. de finanţe. Nr 2971, Uustrisime şi Reverendisime domnule Episcoape! La rugarea Uustrităţii Voastre data 24 Decem­vrie 1885 nr. 672 în causa scutirei şi mai de­parte a preoţimei gr.-or. din fosta graniţă mili­tară ungurească de plătirea dărilor după sesiu­nile lor parochiale, precum a fost scutită pănă la finea anului 1883, care rugare ’mi­ s’a trans­pus mie cu nota ministrului reg. ung. de culte şi instrucţiune publică data 7 Ianuarie a. c. nr. 51,445 ex 1885, — am onoare a în cunosciinţa pe Ilustritatea Voastră, că în înţelesul­­-lui 17 al preaînaltului decret al Maiestăţii Sele împă­ratului­ şi Regelui Apostolic data 9 iunie 1872 referitor la provincializarea graniţei militare, preo­ţimea a fost lăsată în favorurile sale de mai na­­inte pănă la regularea dărilor de pământ după catastru, şi de faptă a şi fost scutită de sarcinile dărilor pănă la finea anului 1883. După­ ce însă darea de pământ s’a regulat şi prin art. de lege VII din anul 1875 s’a şi executat, darea efec­­tată pe basa acesteia, în sensul legii din 1881, art. XL. §. 3 s’a introdus de deobligatoare şi pentru părţile, ce au aparţinut la fostele graniţe militare şi prerogativele avute cu scutirea de sarcinile de dări de păment cu începutul anului 1884 au încetat. „„Din căuşele acestea nu mă aflu în posi­­ţiunea, ca în contra legilor sustătâtoare să încu­viinţez şi mai departe scutirea sesiunilor paro­chiale de plătirea dărilor de pământ. „„Primiţi asigurarea deosebitei mele stime. „„Budapesta, în 7 Iunie 1886. „„Contele Szapăry m. p.““ TRIBUNA Corespondenţă particulară a „Tribunei“, Cernăuţi, în 3/15 Iunie 1886, în articolul întitulat: „Privire istorică asupra trecutului politic, social şi naţional al du­catului Bucovina“, publicat în numereu­ 107 pănă 116 ai „Gazetei Transilvaniei“ din 25 Maiu şi pănă 6 Iunie st. n. a. c., se încearcă preşe­dintele societăţii politice „Concordia“ dl Ioan Bumbac dimpreună cu secretarul acestei socie­tăţi dl G. Halip a arăta între altele, cum că toate celea, ce le-am desfăşurat eu în corespondenţele mele apărute în numereii 24 şi 25 ai „Tribunei“ din 11 şi 12 Februarie st. n. a. c. în privinţa demersului d-lor în afacerea alegerii abregatului la senatul imperial pentru ţinuturile Suceava- Rădăuţi-Câmpulung, ar fi nisce iscodituri rău­tăcioase. Cam târât­u ’şi-au adus aminte domnii Bumbac şi Halip să răspundă la corespondenţele din cestiune! Şi nici că puteau să facă altfel, dacă voiau, ca întimpinările d-lor să pară cel puţin a fi în pare­ câtva îndreptăţite, căci prea erau încă publicului cetitor, mai ales celui buco­vinean, în memorie împregiurările relative la ale­gerea abregatului amintit şi anume motivele egoi­­stice ale demersului d-lor Bumbac şi Halip de o parte, şi protestul vice-preşedintelui şi al contro­lorului „Concordiei“ în contra acestui demers arbitrar de altă parte. Domnii Bumbac şi Halip află mai întâiu de bine, de a mă împroşca cu tot noroiul, ce le stă spre disposiţie în voluminosul lor vocabular de cuvinte ocărîtoare, atribuindu-­mi un­­ e g­hi­o­n de epitete demne de gura faimosului bărfitor Tersite din Iliada lui Homer, imputând îndeosebi corespondenţelor mele calitatea de „haine“ şi de „restălmăciri şi mistificări răutăcioase, tenden­ţioase, emanate din suflet negru de bălaur cu douăsprezece capete pline de otravă şi de duh nihilistic, distrugător, bălaur nesăţios şi neîmpăcat, care caută să-’şi satisfacă poftele diavolesci, cu un cuvânt să-’şi îndestuleze iadul concentrat“, şi asigurând, că d-lor vor urma şi mai departe po­litica făcută de dînşii pănă acum, chiar dacă ar fi să vadă „plesnind hidra cea cu douăsprezece capete“ etc. etc. etc. Nu voia şi nu e nici decum de nevoe să mă apăr în contra acestor invective personale, căci ele caracterisează mai vîrtos pe defăimătorii înşişi; nu mă alterează nici imputarea, cum că aş fi o hidră cu două­sprezece capete, sciind prea bine, că domnii Bumbac şi Halip nu sunt de măsura unui Hercule, ca să poată sdrobi ca­petele hidrei. Voesc numai să arăt — sine ira et studio, — întrucât le-a succes sau nu le-au suc­ces d-lor Bumbac şi Halip a demonstra, că co­respondenţele mele cuprind „restâlmăciri şi mi­stificări“. Răspunsul d-lor Bumbac şi Halip, care s’a furişat într’un articol de o materie heterogenă, are de scop a demonstra, că decisi­unea comite­tului „Concordiei“ în privinţa proclamării d-lui Isidor cav. de Zotta de candidat al „Concordiei“ pentru postul de abrogat a fost legală, basân­­du-se în această privinţă pe procesul-verbal asupra şedinţei comitetului „Concordiei“ din 11 Ianuarie st. n. a. c. Ce dovedeste însă acest proces-verbal ? Admiţând chiar autenticitatea sa, dînsul nu poate dovedi alta, decât că în şedinţa indicată s’a decis proclamarea d-lui Zotta de candidat al „Concor­diei“ ; legalitatea acestei decisiuni însă nu este demonstrată. Şi tocmai aceasta aveau să demonstreze domnii Bumbac şi Halip, căci protestul vice-preşedintelui şi al controlorului „Concordiei“, publicat în „Bukowinaer Rund­schau“ şi reprodus în nrul 24 al „Tribunei“ din 11 Februarie st. n. a. c. se basează mai cu seamă pe împregiurarea, că şedinţa amintită a co­mitetului „Concordiei“ nu a fost convocată legalminte. Domnii Bumbac şi Halip au mai promis în introducerea la articolul lor menţionat, că vor apăra existenţa „Concordiei“, fecioria şi viitorul ei faţă cu descoperirile mele, cum că prin de­mersul lor din cestiune s’a iscat discordie în „Concordia“. Succesu­l i-a câtuşi de puţin de a-­şi împlini promisiunea aceasta ? Nici de cum! Cu părere de rău trebue să constatăm, că te­merile noastre în privinţa disolvării „Concordiei“ devin pe Zi ce merge tot mai întemeiate, căci dacă ce scrie nouă ne comunică gazeta politică de aici, „Bukowinaer Rundschau“, din 30 Maiu­st. n. a. c.: „Din causa unor diferenţe neînlăturabile în comitetul societăţii politice „Concordia“ au de­misionat următorii membri ai acestui comitet: primul vice-preşedinte Leon de Rei, al doilea vice­preşedinte Constantin Floarea, cassarul Dio­­nisie Voronca, controlorul Mihaiu Cantemir, Ştefan Cantemir, Teodor Voitcu şi Simion Cer­­nuşca“. Au rămas aşadar, în comitetul „Concordiei“ mai că numai domnii Bumbac şi Halip. Există deci concordie în „Concordia“?! Şi au drep­tate domnii Bumbac şi Halip, dacă susţin, că primul vice-preşedinte şi controlorul „Concordiei“ au „tradat-o în modul cel mai mârşav?“ Dl Ioan Bumbac se crede un om, care scie şi poate face toate mai bine decât alţii — de seama eroului novelei sale „Preaminte-Solo­­mon“. D-sa a debutat mai ântâiu ca poet în revista „Aurora română“ între altele cu novela sa originală „Preaminte-Solomon“ — un model de gust estetic — publicată în fruntea numărului prim al acestei reviste redigiată de d-sa şi efectul fiind un fiasco desăvîrşit, „Societatea pentru cultura şi literatura română în Bucovina“, în a cărei editură apărea revista numită, se lăpăda de dînsa; — a debutat apoi ca istoric şi fi­lolog în aceeaşi revistă, publicată acum în editura sa proprie, — şi efectul fiind tot acela, urmarea a fost apunerea „Aurorei române“ , — de un an încoace debutează ca politic şi ce a isprăvit ca atare, am arătat deja. Ca poet a mustrat dl Bumbac — cu ocazia publicării poemului seu „Florinţa“, pe care o numesce d-sa „epopeă naţională“ şi o aseamănă cu Iliada, respective Elena lui Homer — pe Alexandri, că nu­­şi-a înţeles misia sa de poet epic (vezi prefaţa la „Florinta“); — ca istoric şi filolog a mustrat d-sa în stu­diile sale istorico-filologice din „Aurora română“ pe istoricul şi filologul B. P. Haşdău, că-­i lip­sesce chiar cunoscinţa limbei latine; —­ea po­litic mustră şi ocăresce acum pe toţi aceia, cari nu aproabă orbiş părerile şi lucrările poli­tice ale d-sale. Ambiţia deci şi numai ambiţia nesăţioasă, de a sta sub ori­ce împregiurări în frunte, îl îndeamnă pe dl Ioan Bumbac să proceadă în modul arătat. \ N­inc Mae lacumae et hrae! Gracchus. Cronică. Ar­chiducele Albrecht se duce la Sinaia. Organe oficioase Vieneze aduc scriea din Bucu­­resci, că archiducele Albrecht se va duce pe la începutul lui Iulie la Sinaia, unde se va afla în acelaşi timp şi principele Alexandru al Bulgariei. E interesant a sei la un loc pe eroul de la Custozza cu cel dela Plevna şi cu cel dela Slivniţa.* Crisa în teatrul din Cluj. Consilierul ministerial R­i­b a r­y, de al cărui resort se ţin afacerile teatrelor, a plecat din Budapesta la Cluj, pentru­ ca din însărcinarea ministrului de interne să cerceteze starea acelui teatru şi să se consulteze cu intendantul contele Eszterhâzy. Emanuel. La o oară se opri conductul înaintea bisericii Sf.­Mihail. Şese bărbaţi ridicară sicriul mortuar şi îl duseră în biserica, care era plină de uniforme pompoase. în legea de curte de-a stânga ocupaseră loc princesele Ludovic, Leo­pold, Theresa, Arnulf, Adalbert şi El­vira. Archiepiscopul de München împlini cere­monia rituală, în decursul căreia prinţii încun­­giurau sicriul regal. După­ ce corpul lui Ludovic al II fu dus în criptă, la trei oare părăsiră prinţii foarte emoţionaţi biserica. O ploaie vehe­mentă, dar o scurtă a surprins pe publicul adunat la această sărbare funebrală. * Alexandru Nedelcu. Cetim în „Mese­riaşul român“ despre acest mecenat al meseria­şilor români din Ungaria următoarele: A fost un simplu mes­er­i­aş român, măiestru lu­n­ar, năs­cut în Lugoj la 23 Maiu 1819. Este prin ur­mare totodată cel dintâiu dintre meseriaşii ro­mâni, care cunoscând neajunsurile meseriaşilor, le întinde mână de ajutor. Tatăl­ seu, Teodor, era tot măiestru, căldărar. Alexandru, după­ ce îşi făcuse anii de învăţăcel, ajungând calfă, nu s’a mulţumit cu cunoscinţele câştigate în locul nascerii sale, ci cu rîvna de a se perfecţiona în meseria sa, a călătorit şi a petrecut prin diferite ţeri, pe urmă, înarmat cu cunoscinţe bogate, s’a întors, s’a aşezat în Pesta şi aici s’a pus pe muncă. Zelul lui neobosit a fost încoronat cu resultate strălucite, căci, din sărac cum a fost la început, sume însămnate a putut aduna pănă la sfirşitul vieţii. Cu recunoscinţă trebue să amintim aici, că câştigarea averii reposatului, doamna sa soţie Anna, născută Haupt­man, cu care se căsătorise la 1843, îşi are merite netă­găduite. Femeia bună, este bărbatului comună. Aşa a fost Anna pentru soţul seu. Alex. Nedelcu a fost bărbat foarte religios. Biserica şi naţiunea­­i-au fost totdeuna sfinte, încă pănă era,în vieaţă a dat ajutoare de bani însămnate pentru zidirea capelei din locul nascerii sale, care frumoasa bi­bliotecă o dăruise comunei bisericesci tot de acolo. Pătrunzâtoare şi pline de învăţătură sunt cuvintele, ce le-au adresat răposatul cătră comi­tetul parochial din Lugoj, când le-a trimis te­stamentul. Iată ce zice dînsul: „Etatea şi slăbiciunea bătrâneţei mă în­deamnă să-’mi fac testamentul. Şi pentru­ câ în „înţelesul lui pruncii d-voastre sânt chiămaţi de „a moşteni, ear’d-voastre de a administra averea, „’vi-’l trimit aici •­• alăturat, ca să-’l păziţi si­­„gilat pană la timpul seu. In testament n’am „putut să vă spun toate cele ce m’au îndemnat „la facerea lui şi cele ce aştept dela d-voastre. „Am voit adecă să vă spun, că părinţii ’mi-au „fost săraci şi m’au dat la măestria de funărit, „car’ eu ajungând calfă, am luat băţul de vandră „(călătoriă) în mână şi am pornit prin Europa „şi am văzut multe ţeri ale ei. Am văzut pe „acolo popoare culte lucrând, şi am ajuns la „acea cunoştinţă, cum că lucrul adună avuţiă şi „ridică cultura popoarelor — şi încă atunci am „cugetat eu mult la năcăjitul popor românesc. „Şi sărac fiind, mă puseiu şi eu la lucru şi ’mi-a „dat D-Zeu o soţie cu moralitate şi vrednică şi „a lucrat la toate cu mine asemenea şi atunci „D-Zeu a dat sper­manilor noastre şi îndestulire „inimilor noastre. In acest mod am agonisit „noi ceva avere şi neavând familia, m’am sfă­­­tuit cu buna mea soţiă, că oare­ cum vom pute­a şi noi să ajutăm poporul românesc, şi anume „de a-’i ridica bunăstarea şi cultura?! — Dar’ „avuţia noastră e prea mică pentru de a pute „ajuta poporul întreg — poate fi însă de bun „ajutor pentru fiii şi fetele d-voastre“. Osemintele marelui binefăcător s’au trans­portat din Budapesta la Lugoj, și Luni în 10 ale curentei, s’au depus spre odihnă eternă în cripta de sub altarul capelei. Ceremonia în­mormântării s’a făcut cu o pompă deosebită, vrednică de răposatul. La ea au luat parte mii de indivizi, care cu inima, toţi Românii, câţi au auzit de nobila lui faptă. * înmormântarea regelui Ludovic II de Bavaria (după o telegramă din „Budapestei- Tag­blatt“). Punct la 12 oare corpul cadeţilor regelei era deja postat la locul designat înaintea bisericii Sf. Mihail, eară celelalte trupe, cle­rul şi societăţile se înşirară în rînd pănă la re­­sidenţă. La o oară se puse întreg conductul în mişcare sub detunături de tunuri şi sunetul clo­potelor. Clerul înalt, prinţii şi generalii eşiră cu carul funebral din residenţă şi luară loc în cortegiu. Timpul era foarte frumos. Trupele în adjustare de paradă treceau în sunetul marşurilor fune­­brale doi cu doi prelungă mulţimea imensă a poporului. După ele urmau şcoalele mai înalte ,de Trăeţi, şcolarii cu capetele descoperite apoi o mulţime de orduri călugăreşci cu prapori şi cruci, apoi surori de caritate, clerul mai înalt în ornat bisericesc cu cei doi archiepiscopi şi patru episcopi în sunetul cântărilor bisericesci şi a musicii instrumentale eclesiaste. După aceste urmă carul funebral regesc învălit în negru. Pe el se vedeau dinainte două cununi mari de lauri şi dindărăt o cunună de rase de munte. Pe coperiş se afla coroana regească. După caii re­gesei, îmbrăcaţi în doliu urmară p r i n­ţ u l-r e g e n t, principele de coroană al Germaniei în uniformă de mareşal prusian, principele de coroană Rudolf în uniforma regimentului seu bavarez de cavalerie grea, marii principi de Hessen şi Baden apoi câte trei prinţul Al­­brecht de Württemberg, prinţul Lu­dovic de Bavaria, ducele de Genua, marele principe de Oedenburg, prinţul Leopold de Bavaria, prinţul Gheorghe de Saxonia, prinţul ereditar de Schaum­burg, prinţul Arnulf de Bavaria, prinţul Albrecht de Altenburg, ducele de Leuchtenberg, prinţul Ludovic Fer­dinand şi principele ereditar de Anhalt, ducele de Sachsen -Meiningen, prinţii Alfons şi Wilhelm de Pressen şi în urmă prinţii Ludvic, Carol, Teodor şi Max-* Călăuz german pentru Braşov şi giui*. A apărut în Zilele aceste în editura librarului Vienez Carol Graeser, de nascere Ardelean, un călăuz pentru oraşul şi giurul Braşovului sub titlul: „Die Stadt Kronstadt und deren Um­gebung. Ein Führer für Einheimische und Fremde von J o s e­f W. F i 11 s c h. Redactorul Ziarului „Kronstädter Zeitung“ presentă o lucrare destul de cuprinzătoare şi exactă, ce se recomandă spre folosire şi tuturor Românilor, cunoscători de limba germană, cu atât mai mult, cu cât şi adjustarea cărţii (cu planul Braşovului şi cu charta împre­­giurimii) e elegantă şi potrivită. Pag. 527 Serviciul telegrafic al „TRIBUNEI“. München, 22 iunie­­. în şedința de ieri a camerei s’a cetit raportul comisiunii, din care reese, că comisiunea, din cetirea actelor şi din ascultarea medicilor şi ser­vitorilor regelui reposat s’a convins, c­ă introducerea regenţei a fost de lips­ă. Londra, 22 iunie­­. Guvernul a co­municat casei de jos, că închiderea parla­mentului se va întâmpla Vineri, car’ di­­solvarea Sâmbătă. Director: Ioan Slavici. Redactor responsabil: Septimiu Albimi.

Next