Tribuna, iulie-septembrie 1886 (Anul 3, nr. 149-224)

1886-08-05 / nr. 179

Pag. 714 besc limba cea mai lămurită; nu ne mai trebue nici un comentar. Mai observăm numai, că la incassări s’a observat un scă­­­i­ement considerabil în venitele contribuțiu­­nilor indirecte, precum sânt monopolurile, darea de consum ș. c. l., car’ darea directă ne arată, că a dat o sumă mai mare, ca în semestrul prim din anul trecut, ceea­ ce se explică uşor, dacă ne aducem aminte de rigoarea cea mare, cu care formidabilul aparat al executorilor de dare funcționează, în statele cu împregiurări financiare nor­male venitul din dările indirecte cresce, care din cele directe se reduce; la noi se întemplă contrarul. Fericiţii de noi! Relativ la întâlnirea monar­­chilor în Gastein „Naţionalzeitung“ din Berlin pune pond deosebit pe un ar­ticol din „Würzburger pe str. Correspon­­denz“, care fiice, că la Grastein s’a în­cheiat o amicie cu mult mai in­timă ca cum a existat până acuma şi s’a subscris de cătră monarchi­e un contract obligator cu pri­vire la situaţia politică a viito­­rului iminent. „Naţionalzeitung“ accen­tuează, că numita corespondenţă de multe­­ori se folosesce pentru enunciaţiuni ofi­cioase. Noul cabinet al Angliei a de­numit o comisiune specială, care să stu­dieze afacerea irlandeză. Resultatul studi­ilor acestei comisiuni va determina poli­tica irlandeză a cabinetului Sallisbury. Gladstone a cădut cu bilul home-rule, oare S a l i s b u y isbuti-va să reguleze această gravă cestiune a politicei interne din regatul Marei-Britanie? Celui din­­tâiu ’i­ s’au opus Englezii; ne temem tare, că cestui din urmă ’i­ se vor opune I­r­­lan­dezii. Din Belgradul Serbiei se tele­­grafează, că în timpul din urmă s’a făcut multă vorbă în lume despre pretinse pre­gătiri de răsboiu din partea Serbiei, pre­cum este convocarea reserviştilor şi altele, în urma acestora în Sofia oamenii au în­ceput să fie îngrijiaţi, pacea Bulgariei se credea ameninţată şi cercurile compe­tente au început a se gândi la contra-mă­­suri. Aflând despre aceste guvernul Tur­ciei a cerut pe cale amicală dela cel ser­­besc lămuriri. Răspunsul guvernului Sâr­bi­e­i este foarte mulțumitor. Anume a declarat în mod hotărît, că Serbia este cu mult mai tare ocupată cu arangiarea afacerilor interne, decât ca să se poată gândi la aventuri răsboinice, prin urmare toate scriile despre convocarea reservelor, concentrări de trupe etc. sânt simple scor­nituri. Ca dovadă, că de aceste nu poate fi vorba, se accentuează şi împregiurarea, că ministrul-president al Serbiei dl Ga­­raşanin în curând va lua un concediu de 6 săptămâni pentru restaurarea să­nătăţii. „Journal des Dă­bats“ găsesce, că numirea unui representant papal la Peking este o măsură foarte păgubitoare pentru inte­resele Franciei în Orient. De aceea numitul filar se simte dator a pune în vederea Vaticanului următoarele: „Curtea papală ar face bine, mai nainte de ce-­şi leagă manile, se cugete serios asupra lucrului. Trebue să cerceteze cu deamănuntul dacă este în interesul bisericii de a renunţa la protecţiunea unei ţeri, de a slăbi influenţa unei naţiuni, care cu toate crisele şi greşelile politicei sale interne nici­odată nu a devenit necredin­cioasă misiunii sale ca apărătoare a creştinismului în extremul Orient. „Mai departe să judece, dacă este prudent de a lua guvernului nostru cel mai bun motiv, pe care s-a răzimat de mai mulţi ani, spre a dobândi de la parlament menţinerea ambasadorului francez prelângă vatican. Aci nu este vorba de preference pentru cutare sau cutare bărbat de stat din Francia, ci de opiniunea publică şi de voinţa majorităţii camerei. Aceia, cari trebue să apere în Palais Bourbon cutare şi cutare capitol din budgetul cultelor, au deja o sarcină destul de grea şi de aceea curtea papală n’ar trebui să caute de a o face şi mai grea şi mai apăsătoare. “ mult, cum să facă, ca să se cunoască bine co­pilul ei din al bucătăresei, dar’ ce a gândit să facă, a lăsat pe alte timpuri. După­ ce au trecut copiii de opt ani, au început a merge la vânat;­­şi-au împărţit cânii cei şese dela căţeaua; Măr ’i-a numit pe ai lui: Florian, Cioban şi Frundă-de-măgherean, car’ Per 'i-a numit: Bujor, Rozor şi Cetina-brafiilor; când de ici, când de coalea, săgetau cu arcu­rile lor câte ceva şi duceau la părinţi. Odată, fiind car' amândoi în pădure la vâ­nat, s’au făcut fraţi de cruce, jurându-’şi dra­goste vecînică. După­ ce s’au făcut fraţi de cruce, Măr nu a mai vrut să poarte vestminte de cele scumpe, ci numai de acelea, de care avea şi Păr, apoi părinţii ce nu ar fi dat pentru iubitul lor, care acum nu era copil, ci voinic,­­i-au făcut şi lui Păr tot aşa vestminte frumoase ca şi lui Măr. Acum chiar nu se putea cunoasce unul din celalalt. Nu era nici un semn, prin care să se poată deosebi unul de celalalt. Pănă acum, când numai de pe vestminte se cunosceau, mai putea suferi împărăteasa, dar’ acum nu. De multe ori vrea să-’şi desmerde feciorul cu câte un sărutat, săruta pe al bucătăresei; de multe ori vrend să-’şi ţină feciorul cu câte ceva mâncări mai bune, chema pe al bucătăresei, îşi puse dar’ de gând, că neapărat îi va face vre-un semn lui Măr, de pe care să-’l cunoască. Odată, venind oar’ amândoi dela vânat, împărăteasa îşi cunoscu odrasla, căci o strigă: „Mamă“. Ea îl chiema la sine, şi cu un fel ce­­l-a fost ars în foc, îl înferâ la mâna dreaptă. Ca un leu răcni Măr, când simţi că e in­ferat şi­­zise: — Mamă, ’mi-ai mâncat norocul! Fără noroc voiu fi deci în lume, şi pănă atunci nu mă odihnesc, pănă­ ce nu-’mi capăt iarăşi norocul, căci fără noroc nu pot sta. Vă las cu Dumnefieu! împăratul şi împărăteasa, când aufiiră aceste cuvinte ale fiului lor, leşinară de durere, îl ru­gară să nu se ducă, dar’ toate rugăciunile lor, a lui Păr, şi a întregului popor fură zadarnice. El răspundea: — Mă duc, ca să-’mi împlinesc cât mai iute viaţa cea fără noroc, şi ajutând Dumnefieu, să-’mi câştig iarăşi cea cu noroc. Când plecă, fratele seu de cruce Păr îl petrecu cale de două­­fiile, şi îl rugă, ca barenii lui să-’i spună adevărat, pentru care pricină se duce, căci se temea, să nu-’i fi părut rău, pen­­tru­ că el fecior de împărat, s’a făcut frate de cruce cu un fiu de bucătăreasă. — Frate, să mă credi, — răspundea, — mama ’mi-a mâncat norocul, eu nu le-am spus lor, dar’ trebue să mor; tu însă când vei vedea pe mătaria aceasta, pe care ’ți-o dau acum, 3 picuri de sânge, să scii că am murit, vină și mă caută, căci de mă vei afla, eară voiu fi cu noroc, dar’ pănâ atunci nu. — Și îi dete o măramă. — Atunci, frate Măi, nu te las; acum voiu veni și eu cu tine, ca dacă vei da de vre o nenorocire, atunci îndată să te pot scoate. — Lasă-mă, frate, rogu-te, să mă duc, şi vină de mă caută. Se sărutară şi se despărţiră. Măr, însoţit de cei trei câni ai lui, a mers printr’o pădure pănă unde văduse o licurice de foc. Acolo erau niste păcurari la oi. — Bună seara! —­­zise Măr. — Să ai noroc, străinule! — răspunseră păcurarii, — dar’ şefii cu noi aici pe butucul acesta, căci seim că eşti ostenit. — De ostenit nu sânt ostenit, căci de astă dimineaţă călătoresc. Dar’ faceţi bine şi­’mi daţi puţină apă să beau, căci nu mai pot de sete. — Apă n’avem, răspunseră păcurarii, dar’ îţi dăm să beai zăr, de care bem şi noi. Beii dar’ zăr, de care n’a mai beut nici odată, şi îi plăcu, totuşi nu putu să nu întrebe, pentru ce n’au apă. — Ei frate, — răspunseră păcurarii, — aici în apropiere se ţine un smeu, care bea toată apa din isvorul nostru, vitele ni se împuţinează, căci le mâncă şi el, dar’ şi mor de sete. Am vrut să mergem de aici, dar’ nu ne lasă, ci pre­cum a trn­s, nu se odihnesce pănă­ ce nu ne va mânca pe toţi. Precum vedem, ne sunt numă­rate­­filele, şi ale noaste şi ale tale, căci nu te va mai lăsa să mergi de aici, cum nu ne lasă nici pe noi. Constelaţiunea. Cetim în „Telegraphul“ . A trecut şi întrevederea împăraţilor; iluştrii monarchi s’au întimpinat cu semne de cea mai strînsă prietinie; cei doi cancelari s’au veritt din nou, au făcut lungi preumblări cu trăsura şi de sigur ’şi-au comunicat unul altuia impresiunile, ce le-a făcut situaţiunea pitorească a Gastein-ului. Lumea din mica localitate balneară s’a mulţumit văfiând atâtea uniforme strălucite şi restul ome­nirii, care n’a avut fericirea se fie la Gastein, sc­e pănâ în cele mai mici amănunte de câte-ori s’au văfiat împăraţii, de câte-ori au conferat şi aşa mai departe. Li s’a comunicat chiar la câte oare noaptea se stingeau luminile în cabinetul de lucru al principelui Bismarck. Dar’ situaţiunea a rămas aceeaşi. Rusia stă la o parte şi abia găsesce în petrecerile dela Peterhoff o slabă compensare a strălucirilor dela Gastein. Dl de Giers a eşit din ţeară, dar’ abia a atins Berlinul şi s’a dus la Franzensbad, unde nu se va întâlni cu nimeni. Prelungă elocvenţa acestei pantomime, avem limbuţia­­fiarelor rusesci. Firesce, că nu fiecare­­liar din Petersburg sau Moscva poate să vorbească în numele guvernului; dar’ în Rusia există o cen­zură severă, care n’ar permite nici unei foi să spună ce spun toate acum, dacă ar mai exista legă­turi între Berlin şi Petersburg. Şi spun lucruri tare jignitoare, pentru Germania,­­fiarele rusesc). Ele speculează fără nici o reservă asupra momentu­lui unei ciocniri dintre Francia şi Germania; la acest moment, f­ice „Novoie Vremia“, Rusia va cumpăni pentru care din cei doi beligeranţi se iee parte; şi diarele nici nu aşteaptă pănă atunci, ele spun printre linii, că interesul Rusiei e să stea de partea Franciei, de vreme­ ce Germania a înşelat-o. Hotărît lucru: nu mai poate fi vorba afii de legături între Rusia şi alianţa centrală. Fiindcă vorbim de constelaţiunea puterilor, s’ar cuveni poate să ne ocupăm de proiectul ce pun în circulaţie tiatele engleze: proiectul unei împătrite alianţe, între Austria, Germania, Au­­­glia şi Italia. O asemenea combinaţiune, cum o orice „Mor­ning Post“, ar nimici ori­ce atentat la pacea eu­ropeană, n’ar rămâne decât Francia şi Rusia, despărţite la capetele opuse ale continentului şi incapabile a înfrunta pe cele patru puteri aliate. TRIBUNA Nimic mai adevărat decât aceasta; din ne­norocire, combinaţiunea aceasta e o utopia. Europa nu s’a cristalisat încă ; departe de aceasta, sânt o infinitate de defectuosităţi, cari trebuesc înlăturate. Dar’, în necontenitele cestiuni, cari se presentă la ordinea­­filei, interesele fiecărei puteri variază, şi cu ele punctul de vederi. Cua­­drupla alianţă neputând împedeca procesul na­tural, care rînd pe rînd aduce cestiunile pe tapet, s’ar sparge negreşit la cea dintâiu ocasiune. O asemenea alianţă n’ar pute trăi decât scurtă vreme şi de aceea nici nu e nevoie să iee fiinţă, în starea de a­ fi a Europei, nu poate exista — şi încă nu la finit — decât o singură alianţă: a Austriei cu Germania. E atât de adevărat aceasta, încât Rusia nu poate sta constant în alianţă, care Italia nici nu contează. Cronică. şi Nicolae Breban, preot al diecesei gr.-cat. de Gherla. * Reuniunea femeilor române din Braşov a luat iniţiativa înfiinţării unui internat de fete în acest oraş. în acest aşertământ se va da o deosebită atenţiune economiei casnice. Să va învăţa: 1. Bucătăria. 2. Spălatul, călcatul şi cârpitul albiturilor. 3. Cusutul cu maşina. 4. Ţe­sutul : de pânză, pânură, postav, covoare etc. 5. Cultivarea legumelor. 6. învăţăminte higie­­nice. Internatul va începe să funcţioneze de la 25 August.­ Conferenţă. Ieri a avut loc conferenţa industriaşilor din Sibiiu şi giur, de care am făcut amintire în unul din numerii noştri din săptămâna trecută. Fiind cei adunaţi în număr mai mare decât să-şi încapă localul reuniunii, conferenţa s-a ţinut în sala de la „împăratul Ro­manilor“. Conferenţa a luat o resoluţiune, în sen­sul căreia ar fi a se compune un memorial în­dreptat cătră camera comercială din Braşov, cu rugarea, ca aceasta să intervină la guvern pentru reîncopcrarea legăturilor comerciale cu România. Pentru compunerea memorialului s’a ales un co­mitet. Detaliuri în numărul cel mai de aproape. * Him­en. Dl Ştefan Leucuţa, teolog absolut şi învăţător în Pilul-mare s’a încredințat cu d-şoara Ersilia Raţ, fiica dlui Mihaiu Raţ, preot tot acolo. # Primarul capitalei României, dl N­i­colae Manolescu a răposat după un timp scurt de funcțiune în 11 Aug. nou. * Starea Metropolitului-Primat al Ro­mâniei este din ce în ce mai îngrijitoare. Me­dicii au puţină speranţă. * Românii din Serbia au început să emi­greze în părţile României, fiice „Românul“. Adjutantul general al Maiestăţii Sale generalul de artilerie baron Frideric de M o n d e­­, după­ cum se telegrafează din Viena, va trece în curând în pensiune. După­ cum se vorbesce în cercurile din Viena, îl va urma ac­tualul comandant de corp din Cracovia, lo­cotenentul mareşal prinţul Ludovic de Win­­dis­ch-Gra­etz.* Serbarea revindicaţiunii cetăţii Buda s’a început ieri prin deschiderea expo­zi­ţi­ei istorice de cătră ministrul-president Tisza, în vorbirea sa dl Tisza a mulţumit tuturor na­ţiunilor, care au conlucrat la 1686 la revindicarea cetăţii Buda şi a accentuat succesul, ce îl poate ave o armată sprijinită de entusiasmul naţiunii. Public numeros, ministerul, consulii străini etc. au fost de faţă la deschiderea serbării în edificiul academiei. * Afacerea Edelsheim Janski în Timi­șoara. Comitetul municipal al orașului Timi­şoara a pertractat în şedinţa sa din urmă cunos­cutul circular al comitatului Borsod şi a pri­mit o propunere a lui H. Baader, din care extragem următoarele pasagiuri fiind foarte ca­racteristice . Representaţii cetăţenilor din Timi­şoara, care aparţin diferitelor naţiona­lităţi totdeauna însă au fost buni pa­trioţi, declară că evenimentele din cestiune în adevăr invoalvă vătămarea sentimentelor naţio­nale şi precum în toată ţeara, aşa şi la noi au pus pe cetăţeni în nedumerire . . . Fiind însă, că autograful Maiestăţii Sale ne-a dovedit mai presus de toată îndoeala, că primul Maghiar, re­gele nostru, credincios jurământului său, nu a avut intenţiunea să vateme sentimentele naţiunii, care inima lui le simte ca şi a noastră, stând în fruntea afacerilor ţerii un bărbat, care în cele mai grele împregiurări a soitit cu mână tare să cârmuească destinele ţerii, se bucură de plina încredere a monarchului şi este întemeiatorul unei politice de stat adevărat maghiare . . . . representanţa oraşului Timişoara îşi exprimă în­crederea, că ministrul-preşident Tisza precum în aceasta, aşa în toate afacerile va­sei să desvoalte energia şi puterea recerută pentru a susţine po­­ziţia de drept şi drepturile constituţionale ale Un­gariei ... şi ia spre sc­inţa circularul comita­tului Borsod“. Prea seamănă a fi pusă la cale această ispravă a „patrioţilor de diferite naţional­ităţi“. * Capelani militari cl. II în reservă sunt numiţi: Constantin Rusu, preot al archidie­­cesei gr.-cat. de Alba-Iulia şi Făgăraş, Gavriil Nadiş, preot în archidiecesa gr.-or. a Sibiiului, Aurel Ludoşan, preot al ar­­chidiecesei gr.-cat. de Alba-Iulia şi Făgăraş C­u­v­â­ni­t la punerea petrii fundamentale a bisericii gr.-or. din Gura rîului (în 17 Aprilie 1886) rostit de subscrisul în 27 Iulie 1886: „Caută din locuinţa cea sfântă a Ta, din „cer, şi binecuvânta pe poporul seu!“ (V. Moisi cap. 26, vers 15.) Cu aceste cuvinte a încheiat marele proroc Moisi sfaturile şi îndemnurile, ce le-a dat popo­rului seu, după­ ce ’l-a instruit cum are se jert­fească lui Dumnezeu şi se dee­ deciuială din rodul muncei sale Leviţilor, văduvelor şi orfa­nilor , punendu-­i în vedere bunătăţile, cari­’l aşteaptă în pământul făgăduinţei, din care „curge lapte şi miere“. Aceste sunt cuvintele, cu care Vă întimpin şi eu pre Voi astăd­i, iubiţilor, punendu-Vă în vedere întemeierea acelui locaş sfânt, în care veţi aduce lui Dumnezeu jertfele Voastre: inimi înfrânte şi smerite. 25 de ani au trecut, de când s’a exmis prima dată idea, de a se ridica aici o biserică nouă spaţioasă. Un pătrar de veac s’a scurs în noianul vecîniciei, decând cu dor creştinesc „aşteptând aţi aşteptat pre Domnul“; şi iată că acum a căutat spre Voi, a aucjit rugăciunea Voastră. Astăzi idea s’a realizat, cuvintele şi făgă­duinţele mele şi dorinţele Voastre „s’au făcut trup şi s’au sălăşluit întru noi“. Depuneţi dară doliul, daţi uitării scârba, de care au fost cuprinse inimile Voastre din causa lungei aşteptări şi „uniţi în cugete şi simţiri“ se prăznuim duhovnicesce diua „pe care o a făcut Domnul se ne bucurăm şi să ne veselim într’însa“. Dar’ în bucuria noastră de astăcji datori suntem să ne întoarcem privirea cu mulţumire şi recunoscinţă mai întâiu cătră aceia, cari au pus primul temeiu la înfiinţarea fondului, din care se va ridica această zidire, căci ei sânt urătorii — Voiu cerca să mă lupt cu el, dacă nu vor pute face cânii mei nimic cu el. — Și te-ai incumeta sfi-’ți cerci puterile cu el? — De când eram de 8 ani, toată zi­ua cu cânii mei am fost la venat, am omorât ca copil urși cu ajutorul fratelui meu, dar’ acuma că­’s voinic, să nu cerc cu un smeu, am nădejde în cânii mei, ca și în mine. Nici nu gătâ bine vorba, când auriră o sbierătură în pădure, de care vitele și cânii pă­curarilor așa s’au înfricat, încât toate s’au strîns grămadă la un loc. — E aci smeul, — (jiseră păcurarii, — car’ ne duce câteva vite. Atunci voinicul își strigă cânii lângă el și merse cătră smeu; când era aproape de smeu, care arunca foc din gură, îi dise : — Nu fii aşa turbat, focul din gură­’ţi nu-’mi strică, numai mă încâlcjesce, căci nu ’mi-e frică de tine. — Cine ești tu de-’mi stai în cale ? — în­trebă smeul, — doar’ nu eşti tu Măr sau Păr cu cânii lor? — Eu sânt, — răspunse, — voinicul, dar’ ce ai tu cu oamenii aceştia de omenie, de nu le dai pace să trăească de pe-o­­­i pe alta? — Vreau să trăesc şi eu bine, mai ales adi, când te voiu mânca şi pe tine cu cânii­’ţi cu cu tot, — dise smeul. — Așa! — răspunse Măr. — își strigă Kr. 179

Next