Tribuna, octombrie-decembrie 1886 (Anul 3, nr. 225-299)

1886-11-25 / nr. 271

Anu! Iu­ Sibiiu, Marţi în 25 Noemvrie (7 Decemvrie) 1886 Nr. 271 Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 10 an 2 fl. 50 cr.,­­ Va an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă, cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 10 an 3 fl. 50 cr., Va an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România ș­i străinătate: V* ani 10 fr., Va an 20 fr., 1 an 40 fr. Apare în fiecare zi de lucru Inserţiunile ) Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. Un numer costă 5 cr. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. , £iî!»iiu, 24 Noemvrie st. v. Un specimen de resonament la po­­runceală. Voind, sânt acum câteva Zile, arătăm, că este în eroare dl Gavriil Ugran, când presupune, că Români, „so-^ cietate“, ba chiar și „stat“, sprijinesce pe „agitatorii“ din Ardeal, am luat de mărturie pe dl Ioan Brătianu, care a de­clarat în parlamentul român, că-’i preferă pe Românii emigraţi de aici în România la numirile în funcţiuni faţă cu Românii pământeni, numai ca să-­i împace, fiindcă pe oamenii, care guvernează în România, îi supără agitaţiunea, în care se află Ro­mânii din ţevile coroanei ungare. Vtiam noi de ce luăm de mărturie tocmai pe dl Ioan Brătianu. Mai sunt în România şi alţi oameni politici, care, aflându-se la guven, fac tot ca dl Brătianu, deşi poate că altfel vorbesc, când se află în oposiţiune. Ne-am răzb­oat pe autori­tatea d-lui loan Brătianu, fiindcă dl loan Brătianu stă de zece ani şi mai bine în fruntea guvernului din România, este om popular la Românii din ţerile coroanei un­gare, are în genere reputaţiunea unui în­ţelept om de stat, ba a scitit să-’şi câştige chiar şi la Maghiari un fel de prestigiu. Nu are dar’ nimeni să facă excepţiune contra mărturiei, pe care ne răzimăm. Nici n’a făcut nimeni până acum vre-o excepţiune. Din contră unul dintre di­arele gu­vernamentale din Cluj, „Magyar Pol­gár“, constată, că efectele politicei ur­mate de România oficială faţă cu fraţii noştri emigraţi în România sunt binefăcă­toare şi pentru România, şi pentru statul ungar. Tot aşa am zis şi noi. Sunt binefă­cătoare, fără îndoială, şi pentru România, şi pentru actualul stat ungar. Rămâne însă întrebarea, dacă ele sunt binefăcă­toare şi pentru noi Românii din statul ungar îndeosebi, şi pentru statul ungar î­n genere. N’am cercetat atunci şi nu cer­cetăm nici acum, dacă pentru noi Ro­mânii de aici şi pentru patria noastră în genere sunt un câştig ori o pierdere miile de oameni tineri şi cualificaţi, care trec în o ţeară vecină, ci ne-am mărginit şi ne mărginim şi acum a constata, că prin acele mii de oameni tineri, care toţi au cele mai intime relaţiuni cu fraţii lor ră­maşi acasă, România a câştigat asupra pa­triei noastre o înrîurire culturală definitivă şi h­otărîtoare, contra căreia ori­şi­ ce luptă e zadarnică. In schimbul acestei înrîuriri Româ­nia a scutit pe actualul regim al Ungariei de greutăţile, pe care ni­ le-ar fi creat acele elemente nemulţumite, care au trecut în România, dacă ele ar fi rămas aici. Am întrebat dar’: Ce ar fi astăzi in Ardeal, dacă toate aceste elemente s’ar afla încă aici ? Acum vine specimenul de argumen­­taţiune. „Ar fi lucru uşor se ne punem la cale cu ele, — dice guvernamentalul din Cluj, — să fie „Trib­una“ pe deplin liniştită, că n’ar peri lumea, ba chiar foarte lesne ne-am târgui cu ele, dacă ar putea se ajungă treaba la târguiala. „Cine a trecut în România? Statul ungar nu poate sse-’i dee pane ori­ şi-cărui om ce scie ceti şi scrie, şi cu atât mai puţin poate se le dee celor ce nu sciu limba statului. Aceştia sunt martirii aceia. Aceştia sunt persecutaţii. Terminându-­şi studiile în aşezăminte de învăţă­mânt românesci, după terminarea studiilor au o posiţiune falsă în lume, fiindcă nu sciu limba statului. Sunt apoi, foarte firesce, tânguiri. Trec hotarul, spun, că sunt persecutaţi din Ardeal, mai strigă câteva chile, apoi Brătianu le astupă gura cu câte un ciolan, fiindcă Brătianu nu le cere se spie limba maghiară. Apoi se face li­nişte, pântecele plin nu mai corăie. „România poate să aşed­e cu lesnire pe emi­graţii noştri, ba îi şi aşteaptă, deoare­ce orga­­nisarea ei modernă consumă mulţi oameni, şi România abia poate să producă atâţi oameni, de câţi are trebuinţă în serviciile publice. „Noi ne bucurăm din toată inima, că scăpăm de câte un tânăr cu cariera perdută, dar’ şi Ro­mânia se bucură şi ea, că primesce elemente ro­mâne instruite. Preste o sută de ani nu va fi în România familie, căreia să nu-­i fi dat noi vre­un membru. „Amândouă statele umblă dar’ bine în pri­vinţa aceasta şi nu se păgubesc.“ Până aci argumentaţi­unea nu e de­cât foarte interesantă. Guvernamentalul din Cluj află, că e un lucru foarte firesc, ca noi Românii, ori-şi-câtă carte am sei, ori-şi-cât de activi şi de inteligenţi am fi, să fim horopsiţi în ţeara aceasta, care e ţeara noastră, dacă nu ştim limba maghiară. Dar’ mai spune şi un neadevăr, căci aproape toţi aceia, cari au trecut în România, sciu şi limba maghiară, ba mulţi dintre ei atunci, când au trecut, o sciau chiar mai bine ca pe cea românească. Şi cu atât mai în­vederat e neadevărul, când guvernamen­talul vorbesce de tineri cu „c­arie­re per­du­t­e“. Simt şi de aceştia, căci tocmai stă­rile de lucruri, cum este cea din Ardeal, produc existenţele problematice. Dar­ nu de aceştia vorbesce dl Brătianu, ci de ple­iada de oameni culţi, de inginerii, medicii, de profesorii şi juriştii, de oamenii de litere , şi de stiinţă, care au trecut în România, fiindcă ab­ia n’au găsit teren de activitate şi care acum iau în primele rînduri parte la lucrarea culturală a României. Fără îndoială, că România a câştigat, căci ace­ştia sunt oameni, care pentru ori-şi­ ce ţeară sunt un câştig. Statul ungar însă numai atunci ar fi câştigat şi el, dacă ’i-ar fi înlocuit prin alţi oameni de o mai mare valoare; ’i-a înlocuit însă —■ seim cu toţii prin ce fel de elemente, pentru­ câ nu are altele mai bune. Apoi, — o sută de ani sânt mult, — dar’ dacă adevărat este, că preste o sută de ani nu va fi în Ro­mânia familie, căreia să nu îi fi dat noi vre-un membru, — dacă e adevărat acea­sta, atunci, — preste o sută­ de ani Maghiarii să nu se mire, că Românii de aici se vor simţi mai acasă în România, ca aici în ţeara aceasta. — Căci toate căuşele au efectele lor — cel puţin preste o sută de ani. De aceea, aşa credem noi, ar fi în interesul ţerii acesteia, ca să înceteze emi­­graţiunea elementelor române culte de aici înspre România şi ca Românul cu stiinţă de carte să nu fie silit a privi mereu spre Bucuresci, aşteptându-’şi mân­tuirea dela guvernul român, fiindcă astăcji e dl Ioan Brătianu în fruntea acelui gu­vern, dar’ preste o sută de ani poate să fie vre-un om cu alte vederi. „Dar’, —• (jice guvernamentalul, — dacă aceste elemente ar rămâne aici, am sei şi noi să găsim mod spre a le molcomi, înainte de toate ’i-am învăţa pe tinerii români limba ma­ghiară, am pune gimnastile sub controlul cuve­nit, am purta grije de pâne şi preste douăZeci, treizeci de ani n’ar mai fi acei nemulţumiţi. „Şi am face-o aceasta din causa, pentru­ că acele elemente ne-ar sili, ne-ar crea de exemplu greutăţi, care ar cere o cură radicală. „Suntem convinşi, că acele elemente ar dispare de pe faţa pământului, mai ales dacă am revizui şi legea de presă şi n’am permite, ca ori­ şi­ ce om să agiteze contra statului“. Nici că se poate un resonament mai comod, — şi fericit omul, care se poate mulţumi cu el. S’au dus aceia, care, dacă ar fi ră­mas aici, ar fi silit pe statul ungar să proceadă la o cură radicală: dacă ei ar fi rămas aici, cura ar fi trebuit să se aplice; deoare­ce însă ei au plecat, miseria socială poate să se perpetueze, deşi ar pută statul ungar să-ş i pună capăt, mai ales dacă s’ar revisui şi legea de presă în sens reacţionar. E în adevăr de neînţeles, că nu se face această revisuire, dacă efectele ei ar fi atât de mari! — de neînţeles este, că nu se procede la cura radicală, pentru­ ca oamenii să nu mai treacă de aici în Ro­mânia, ci să rămână aici și să se supună orbesce rasei maghiare domnitoare! Vorba însă, pe cât stim noi, nu e de aceasta, ci de cu totul altă­ceva. Adevărul admis în tesă generală este, că poporul român și poporul maghiar sânt legate prin marile interese de conservare naţională, şi de aceea oamenii de stat ai Românilor şi oamenii de stat ai Maghia­rilor trebue să-­şi dea silinţa de a pregăti o apropiere sinceră şi durabilă între Ro­mâni şi Maghiari, înlăturând tot ceea­ ce poate să provoace neînţelegeri, mânie şi ură între aceste două popoare. Aceia, care nu-’şi dau silinţa aceasta, servesc causa duşmanilor comuni şi îndeo­sebi şi causa Rusiei, — car’ oamenii de stat ai Maghiarilor nu-’şi dau silinţa aceasta, cum ’şi-o dă, ceea­ ce recunoasce guverna­mentalul din Cluj, actualul şef al guver­nului român, şi cum ni-o dăm, ceea­ ce gu­vernamentalul nu recunoasce, şi noi, cari spunem cei cu­­­i adevărul asupra senti­mentelor poporului român. Măsuri represive poate să fie guvernul ungar contra celor ce ni­ se opun, poate să-­i cumpere pe oameni, poate să astupe gura celor ce spun adevărul, — fie cu fa­voruri, fie cu ameninţări, poate să obţină resultatul, că vom făcă şi noi, căci, să ne creadă Maghiarii, că mai comod ne este Forţa „Tribunei“. In regatul Carmen Sylvei. (Urmare.) Aproape de capătul apusean al acelei fa­ţade întoarse spre meamă-Zi­ese din linia gene­rală un massiv turn în patru colţuri, al căruia înalt acoperiş piramidal, cu larga lui streşină, seamănă în partea inferioară cu o lată pălărie dată în jos; la oare­care înălţime el se frânge şi poartă căpriorii învelişului superior, tot în patru colţuri şi acesta, continuând într’un unghiu mai ascuţit liniile părţii inferioare. E caracteristic cocheta şi vesela formă a acoperişurilor de turn, pe care o găsim adese­ori la zidirile germane din secolul al XVI şi din al XVII. Despre resărit faţada se încheie cu un mai mic turn rotund, aşezat la colţ şi acoperit în formă de con as­cuţit, asemenea unei pălării tiroleze. Amândouă turnurile sunt la vîrfurile lor împodobite cu or­namente de fer ciocănit, gingaş lucrate şi în parte suflate cu aur; din acoperişurile amândurora se deschid ferestrui acoperite cu învăliş ascuţit. Amândouă turnurile au de giur împregiur, pe sub streşina lată, câte un balcon de lemn. La amândouă partea de din sus, dela balcon pănă sub streşină, e clădită din cărămidă în paiantă, car’ partea inferioară e deopotrivă acoperită cu tencuială de coloarea pietrii naturale; colţurile celor patru ziduri ale turnului mare sunt înche­iate cu petri cubice aşezate la depărtări mai mari şi mai mici ima de alta şi es­te departe din faţa zidului. Zidul, care formează faţada întoarsă spre mează-Zi a turnului celui mare, e tăiat în primul stagiu de o fereastră mare, înaintea căreia sunt zăbrele de fer curbate în partea lor infe­rioară, un admirabil product al făurăriei de lux din München; în parterul Înalt se află apoi o fată fereastră Împărţită în două, cu un altan în­­naintea ei, care jes în temelie o uşă, care duce în suteranele din această parte. Turnul cel rotund şi mai mic din colţul de la resărit se razimă de un insalit, care cu aco­­perişu­l lui înalt şi ascuţit şi cu streşina lui cea de tot mare ese întocmai ca turnul cel pirami­dal departe preste linia faţadei, în care se află, şi are în parter o fereastră foarte lată, în primul etagiu un cerdac mare şi o uşă cu geamuri în umbra largului acoperiş aşeZat pe stîlpi de lemn cu o galerie de lemn înaintea ei. înaintea zidirii de la mijloc, mai late, mai joase şi aşeZate ceva mai spre fund, între acest insalit şi turnul cel mare, se întinde la parter o logie cu cinci ar­cade. Din parapetele de lemn ale acesteia se ridică stîlpi de lemn energic ciopliţi, care spri­­jinesc galeria deschisă a primului etagiu, aşezată în faţa uşilor cu geamuri şi compusă din trei cerdacuri mai mici, lucrate cu multă gingăşie. Vîrfurile acoperişurilor de la aceste sunt şi ele împodobite cu ascuţişuri de fer graţios ciocănite şi în parte suflate cu aur. Faţada întoarsă spre resărit înfăţişează şi ea o mare varietate de părţi esite din linia ge­nerală cu acoperişuri ascuţite, între care una, deasupra căreia se ridică un acoperiş piramidal în felul turnului, înalt, subţiet, ascuţit şi aşezat pe căpriori desveliţi, având în ambele etaje alte părţi mai intrate cu ferestri mari. în faţa acestei părţi orientale se află o curte acoperită cu frun- Zişul de viţă, care se urcă preste pergola de deasupra ei. Temeliile zidirii aici se continuă ca zid de împrejmuire întrerupt prin arcade şi acoperit de frunzee, de­asupra căruia se află o galerie deschisă. Intrarea se află la mează-noapte, în partea despre coastea acoperită cu pădure, unde se des­chid cele doue portaluri din faţa scărilor ce conduc în coridoarele parterului înalt. în partea apuseană a turnului celui mare se­­află, lipită de zidire, o încăpere în forma unui pătrar de cerc, în care e aşezată florăria de iarnă şi care deschide trecerea spre frontul de la apus, fie căruia ferestri se deschid spre curte, între castel şi casa de cavaleri. Afară de o singură statuă, aşezată la te­meliile pergolei, un lăncer, nici un ornament plastic ori pictural nu împodobesce externul zi­dirii, însă tonul galben-cenuşiu al pietrii ciop­lite şi al tencuielii, faţa auriu-brună a lemnă­riei din galeriile de stîlpi, din cerdacuri, console altaice, din căpriori şi din grinzile de paiantă, coloarea roşie-palidă a cărâmi­lor din zidurile etajelor de sus,, cenuşiul - albastru al lespezilor şi al plumbului de pe acoperişuri, fierul şi auri­­turile zăbrelelor şi al ornamentelor ciocănite, ver­dele şi tomnaticul galben-roşu din frunzişul plante­lor urcătoare, toate îi dau prin armonica lor împreunare interesantei zidiri o plăcută înfăţişare polichromă. Mult mai tainică decât la lumina­­fiui e impresiunea, pe care o produce castelul şi îm­­pregiurimea lui serile, cum erau acele, cu care s’au încheiat toate cailele, pe care le-am petre­cut aici. Lumina rece şi arginţie a lunei pline ori abia puţin scădute se revărsa preste pădurile întunecate, preste pajiştea rourată de pe colina castelului, preste zidurile de stâncă dispărute în ceaţa depărtării şi preste castelul cu turnuri ce strălucia de pe acoperişurile lucii, se reflecta de pe coloana de apă şi de pe velul de picături ce aruncă în sus fântâna din mijlocul pajiştei de pe colină şi pe ici pe colo, străbătând câte-o vatră prin acoperementul de crengi de brad şi de fag, se resfrânge în undele Peleşului ce mur­mură în adâncul văii. Eară prin ferestrile ca­stelului prin toate se revarsă în noaptea luminată de lună zarea lămpilor electrice, roşietic resfrântă prin geamurile multicolore, luptându-se cu lumina albăstrie a lunei şi perij­ându-se în cele din urmă în ea. — Efectul întregei scenerii ar fi fără în­doială mult mai fantastic și mai feeric, dacă din vîrful stîlpilor de telegraf dela marginea drumului ce trece pe sub colina castelului n’ar arunca şi marile lămpi electrice — lumina lor alba şi vie, în faţa căreia slaba zare arginţie a sărmanei lune abia­ abia mai ese la iveală şi prin care se perde parte mare din farmecul adimenitor, pe care numai în mijlocul nopţii tăcute poate se-­l aibă. (Va urma.)

Next