Tribuna, octombrie-decembrie 1886 (Anul 3, nr. 225-299)

1886-11-25 / nr. 271

să tăcem decât să vorbim, — toate le poate, — dar’ aşa nu are să câştige pentru Maghiari nici iubirea, nici încrederea Românilor, ci va face numai imposibilă posiţiunea acelora dintre oamenii politici ai Românilor, care tot îşi mai fac ilusiunea, că este cu putinţă o sinceră şi durabilă apropiere între Români şi Maghiari. O regretabilă neînţelegere. „Românul“ din Bucuresci publică în numărul de la 4 Decemvrie a. c. următorul prim-articol: Ministrul de comerciu al Ungariei, contele Széchényi, a avut cu alegătorii sei la Kaposvár o întrunire Sâmbăta trecută, in calitate de representant al naţiunii şi mai cu seamă în calitate de membru al cabinetului Tisza, contele Széchényi a vorbit alegătorilor sei despre cele trei mari gestiuni, care agită opiniunea publică în Ungaria, şi anume: despre Gestiunea agrară, despre compromisul economic cu Austria şi despre convenţiunea comercială a României cu Austro-Ungaria. Nici „cestiunea agrară“, nici „compromisul economic“ al Austriei cu Ungaria nu ne interesează. Ceea ce ne atinge în discursul ministrului de comerciu al statului vecin, este fondul şi forma declaraţiunilor ce el a crezut de cuviinţă a face cu privire la convenţiunea comercială a Austro-Ungariei cu România. Discursul ministrului a fost reprodus deţiarul dlui Tisza, „Nemzet“, şi apoi reprodus în traducţiune germană de „Pester Lloyd“ şi de „Neue Freie Presse“. Publicitate s’a dat deci îndestulă acestui cap de operă de elocvenţie ungurească şi ministerială. Contele Széchényi, ministrul de comerciu al Ungariei, acum în ajunul reînceperii negociaţi lunilor cu România, ’şi-a luat în cestiunea convenţiunii, ceea ce dl Jules Ferry obicinuia a numi în Francii, când era prim-ministru, „cuvenita postură“. Și această „cuvenită postură“, această atitudine este ungurească, deci insultătoare pentru demnitatea statului român................................*) „Guvernul ungar, amis alegătorilor șei ministrul de comerciu din Pesta, guvernul ungar a întrerupt negociaţiunile şi a declarat, căci nu vamai negocia cu România, atât cât guvernul de acolo nu se va ruga el însuşi pentru încheierea convenţiunii (bis die dortige Regierung nicht selbst um den Abschluss des Vertrages bitten wird). „Romania, a continuat ministrul ungur, România a făcut şi aceasta (Rumänien hat dies auch gethan),ș adecă România s’a rugat, a implorat ca să se reînceapă negociările şi să se încheie convenţiunea. Astfel vorbesce ministrul de comerciu al statului vecin ; astfel a crezut contele Széchényi să facă prefaţa începerii negociaţiunilor din Decemvrie viitor. Că prepară admirabil de bine terenul; că învă pe România porni cu inimă bună pentru reînceperea negociaţiunilor; că înlesnesce foarte mult sarcina Austriei — lucrul se poate judeca pe deplin după aceste cuvinte ale ministrului de comerciu al Ungariei, cuvinte pe care corniţele Széchényi trebue să le fi împodobit cu multe altele tot atât de gingaşe la adresa României. Şi presupunem aceasta întemeiându-ne pe o altă parte a resumatului publicat de „Nemzet“, în care, cu aceeaşi măsură şi corecţiune ungurească, ministrul Széchényi vorbesce de încheierea primei convenţiuni comerciale, pe care Austro-Ungaria s’a coborît a o subsemna alături cu un stat vasal Turciei şi de nimeni luat în băgare de seamă. Acum câtevafile, vorbind aci de conferenţele preliminare ale ministrului de comerciu din Austria, marchisul de Bacquehem, cu representanţii Ungariei de la Pesta, cu corniţele Széchényi şi cu alţi economişti, mari economişti unguresci,ziceam că, dacă greutăţi se vor ivi, ele vor veni din partea Ungariei, că recunoascem buna-voinţa Austriei şi oamenilor sei de stat; că nu voim să servim de dar de împăcaciune între Austria şi Ungaria. Scriam aceste joi 25 Noemvrie trecut. Sâmbătă 27 Noemvrie, ministrul de comerciu al Ungariei da plină dreptate viselor noastre în discursul seu de la Kaposvár. Mai comenta-vom afirmaţiunile ministrului unguresc? Mai stărui-vom asupra destăinuirii făcute alegătorilor din Kaposvár, că guvernul României se roagă de guvernul Ungariei să înceapă din nou negociaţiunile? Nu credem de trebuinţă; ele arată singure chiar iată nici un comentar, intenţiunile, de care sunt animaţi cei din Pesta precum şi forma ce înţeleg a da acestor intenţiuni. Aşteptăm acum să vedem cum guvernul M. S. Regelui Carol va respunde la insolenţele ministrului de comerciu al M. S. Regelui Francisc Iosif al Ungariei. Am reprodus întreg acest articol, ca să vadă şi cetitorii noştri, cât de mult poate să strice uşurinţa şi lipsa de bunăcredinţă, care atât de adeseori străbate din coloanele ziarelor maghiare. Adevărul este, că ministrul nostru de comerciu nu a emis , ori cel puţin nu a voit să emită la Kaposvár ideile, ce au produs în cercurile politice de la Dâm*) Urmează câteva cuvinte, pe care noi nu le putem reproduce. Red. „Tribunei“, boviţa legitima indignaţiune, căreia „Românul“ îi dă expresiune. Raportatorii ziarelor maghiare au creczut însă că-i fac ministrului un bun serviciu, că-’i cresc popularitatea, dacă-m i pun în gură niste cuvinte, pe care un ministru, care e totodată şi om serios, nu poate să le rostească. „Pester Lloyd“ a publicat Mercuria trecută, în ediţiunea de seară cea mai formală desminţire în privinţa aceasta, desminţire, pe care noi am reprodus-o în numărul de alaltăieri (5 Decemvrie) al „Tribunei“. Tragem luarea aminte a colegilor noştri de la „Românul“ asupra acestei desminţiri cu atât mai vîrtos, cu cât ea se încheie cu cuvintele: „Dacă modul, cum ar fi vorbit ministrul unguresc de comerciu despre compaciscenţii români, a deşteptat legitimele susceptibilităţii ale acestora, noi îi putem pe deplin linişti, deoarece în adevăr ministrul n’a scăpat nici o vorbă, care ar pute să vatăme delicateţa ce se cuvine faţă cu guvernul român şi cu poporaţiunea română“. Vecinii noştri de proste Curpăţi, dacă ar fi avut cuvinte de a se simţi atinşi, au primit satisfacţiunea ce li se cuvine, — şi putem spera, că stabilirea bunelor relaţiuni comerciale nu va întimpina greutăţile, preste care sfint acum câteva luni de z jile nu s’a putut trece. Plângerea năsăudenilor la Tron. (Urmare şi fine.) Umilit subscrisa poporaţiune nu poate întrelăsa la acest loc a aduce înaintea Maiestăţii Voastre cesară şi regească apostolică simplu şi nefăţărit încă o împregiurare faptică, care dă prilegiu şi îndeamnă pe dl comite suprem Br. Banifi la comiterea mai sus expuselor uneltiri fără nici o considerare. In procesul Kemény-ian între acusatori se află și bar. Kemény György, socrul d-lui comite Br. Desider Bánffi. Apucăturile mai sus citate ale d-lui comite suprem, precum și altele aci neatinse din această stare de lucruri îşi află explicarea lor şi altă explicare a stării faptice e de prisos, deoarece e clar şi limpede, că dl comite suprem în procesul mai sus amintit este interesat pentru sine şi familia sa, nimai cât credincioasa poporaţiune cu devoţiune subscrisă îşi permite a aminti, că această procedere egoistă nu se unesce nici cu datoria sa oficială, ca comite suprem, comisar regesc şi guvernial, nici cu rangul seu de nobil şi baron. Ne vedem constrînşi a accentua preaumilit această împregiurare şi înaintea Maiestăţii Voastre cesară-regească apostolică cu atât mai vîrtos, cu cât şi în arătarea adusă sub -/28 ne-am permis a aminti aceasta chiar înaintea înaltului minister reg. ung. de interne şi această împregiurare a fost trecută cu vederea din partea numitului for înalt. Maiestate! Fondurile scolastice şi de stipendii năsăudene sunt proprietatea foştilor grăniţeri. Ei au întemeiat aceste fonduri din averea lor proprie, şi Maiestatea Voastră ces. reg. apostolică V’aţi îndurat a recunoaşte aceasta în rescriptele preaînalte referitoare la aceste fonduri precum şi prin preaînalta sancţionare a actului fundaţional. Asemenea sânt proprietatea exclusivă a foştilor grăniţeri munţii şi pădurile, şi aceasta a lor proprietate se întemeiază încă din timpuri străvechi pe diploma regelui Mathia şi pe donaţiunile cuprinse în diploma de militarisare din anul 1766. — Acest drept s’a intabulat pe numele lor încă la înfiinţarea graniţei militare în cărţile fonciate introduse prin ordinaţiunea consiliului aulic de răsboiu, alăturată aici sub ‘/30; foştii grăniţeri au posedat şi folosit acest bun şi averea lor în decurs de secoli în cea mai mare linişte, car’ dacă dînsa în cas (ce altcum nu se admite), că nu ar ave alte titluri de drept, atunci e destul, că fosta poporaţiune grăniţerească in timp de un secol ’şi-a versat sângele pe câmpul de onoare pentru tron, dinastie şi patrie mai în toate ţerile Europei, ear’ nu familiile şi adunăturile venite din toate ţările Europei după desfiinţarea graniţei militare. Chiar numai aceste prestaţiuni ar fi de ajuns pentru câştigarea dreptului de proprietate asupra fondurilor scolastice şi asupra munţilor şi a pădurilor. Preasupus subsemnata poporaţiune nu pricepe de aceea, cum încearcă comisiunea ministerială şi în urma acesteia Excelenţa Sa ministrul reg. ung. de culte şi instrucţiune pe cale politică a face părtaşe la folosinţa din fondurile scolastice aparţinătoare foştilor grăniţeri şi pe familiile emigrate, şi preste tot cum se încearcă înaltul regim reg.ung, a subtrage dela foştii grăniţeri nu numai fondurile scolastice, ci şi munţii şi pădurile, şi a le transpune asupra altora neîndreptăţiţi. — Această procedere, umilit subscrisei poporaţiuni îi vine cu atât mai enigmatică, cu cât din partea grăniţerilor o astfel de pretensiune nu s’a ridicat nici când. Astfel de drepturi şi pretensiuni după înţelesul legilor existente nu se pot validita pe cale politică sau administrativă, cu atât mai puţin cu prilegiul formării statutelor de administraţie, aceste trebue să se validiteze înaintea judecătoriei şi acolo să se hotărască în înţelesul dreptului civil asupra cestiunii, ce e al meu şi ce e al meu. Un statut de administraţie, compus în înţelesul înaltului ordin al Excelenţei Sale d-nului ministru de culte şi instrucţiune, nu poate şi nu este iertat să se aştearnă spre aprobare mai înnaltă, pentru că acel statut ar sta în contrazicere cu actul fundaţional aprobat mai nainte cu data 23 Martie 1871 pe basa propunerii aşternute decătră înaltul guvern prelungă o motivare îndestulitoare. Preaumilit subsemnata poporaţiune cutează dar’ prin representanţii sei autorizaţi ca sub */31 — 38 a aşterne la treptele preaînaltului tron al Maiestăţii Voastre cer. reg. apostolice preaumilita rugare: Ad a) Se Ve înduraţi, Maiestatea Voastră ces. reg. apostolică, a da preaînalta sancţiune statutului de administraţiune de data Năsăud, 12 şi 13 Octomvrie 1885, compus de comitetul de administraţiune al fondurilor pe baza principiilor cuprinse în actul fundaţional proveitat cu preaînalta sancţiune, şi în tot cazul a nu încuviinţa nici una dintre măsurile luate de înaltul guvern cu scopul de a mărgini dreptul de diposiţiune al foştilor grăniţeri ca proprietari ai fondurilor, ci dacă s’ar ivi necesitatea de a cere dela subscrisa poporaţiune supusă şi credincioasă şi respective dela comitetul ales de ea pentru administrarea fondurilor date şi informaţiuni, ori în caşul de nesperat, că înaltul guvern ar substerne la preaînalta aprobare vre-un statut de administraţiune bazat pe falsele principii cuprinse în emisul Excelenţei Sale d-lui ministru de culte şi instrucţiune publică, Maiestatea Voastră să Vă înduraţi a nu-mi da aprobarea, v a detrage domnului comite suprem, dr. Bánffi, care urmaresce scopuri contrare fondurilor şcolare şi de stipendii şi în genere intereselor vitale ale devotat subscrisei poporaţiuni, calitatea de comisar regal şi a scoate din vigoare măsurile ce a luat contra actului fundaţional. Ad b) Se Vă înduraţi, Maiestatea Voastră ces. reg. apostolică, a dispune, ca numitul domn comite suprem să fie destituit din postul seu de comisar regal în ceea ce privesce pădurile, ca măsurile nemotivate şi ilegale, prin care fostele comune grăniţeresci s’au încurcat în cele mai nenorocite procese şi au fost expuse la pagube incalculabile, se fie cassate şi ca comunele între marginile legii şi sub controlul legal prescris al autorităţilor superioare să administreze ele însăşi veniturile pădurilor şi să le folosească potrivit cu trebuinţele lor. Ad c) Să Vă înduraţi, mai departe, Maiestatea Voastră ces. reg. apostolică, a scăpa pe poporaţiunea devotat subscrisă de presiunea domnului comite suprem, care este prea interesat în procesul cu familia Kemény, înlocuindu-l, pentru durata procesului, în dignitatea de comite suprem cât pentru comitatul Bistriţa-Năsăud, în care t .stă dignitate nici că ’i s’a conferit, decât în provisor, şi dispunând cassarea măsurilor ce el a luat cu scopul de a ne pune în neputinţă să continuăm procesul susamintit, în sfirşit, în caşul, când înaltul guvern ar îmbrăţişa idea ivită în comisiunea ministerială de a le lua prin presentarea unor proiecte de lege foştilor grăniţeri toate mijloacele pentru apărarea vechilor lor drepturi de proprietate şi de posesiune, Maiestatea Voastră ces. reg. apostolică să Vă înduraţi prea graţios a refuza aprobarea prealabilă a unor asemenea proiecte, a le respinge cu totul în interesul menţinerii statului quo legal. Cu cel mai adânc devotament pentru poporaţiunea fostului al doilea regiment de infanterie de graniţă românesc Nr. 17, acum în comitatul Bistriţa- Năsăud. Bistriţa, 28 Octomvrie 1886. Daniil Luca m. p., Gavriil Manu m. p., advocat. advocat. RevisUa politică. Sibiu, 22 Noemvrie ut. ». In şedinţa de Sâmbătă a camerei franceze cabinetul Freycinet a primit un vot de neîncredere şi în urma acestuia ’,şi-a dat demisia. Se tracta de cestiunea subprefecţilor şi o parte a membrilor camerei franceze pretindea, ca aceia să se şteargă pur şi simplu din lista funcţionarilor, cu atât mai vârtos, cu cât ei sunt de prisos şi costă prea multe parale. Se înţelege, guvernul nu voia să se lipsească de aceşti funcţionari, care îi făceau multe şi mari servicii cu prilegiul celor din urmă alegeri, şi venind treaba la vot, guvernul a rămas în minoritate cu 13 voturi şi astfel ministerul Freycinet fu silit să demisioneze. Crisa a produs o generală vălmăşeală în Francia şi nimeni nu poate şti cum se va îesalva. Freycinet a emis presidentului republicei, că între împregiurări cumi le-a pregătit lui camera, nu mai simte în sine puterea, de a conduce afacerile nici înlăuntru nici înafără, unde au a se face o mulţime de negociaţiuni. Cu toate aceste presidentul a rugat cu stăruinţă pe ministrul-president să remână în funcţiune, facându-l atent la primejdiile crizei acum, când budgetul nu e regulat şi votul camerei nu mai ofere nici o garanţă pentru o resolvare. Guvernul persista însă a-’şi susţină demisionarea şi astei trebuia să se publice şi în foaia oficială nota despre demisionarea lui. După ce camera franceză a trecut preste greutăţile principale ale desbaterii budgetare, după ce anume s’au resolvat întrebările, dacă au a se contrage împrumuturi şi a se crea none dări, dacă au să se acordeze creditele pentru Tonking şi Madagascar etc., — cestiunea subprefecţilor se privia de toată lumea de o cestiune secundară. Şi chiar această împregiurare ne îndreptăţesce a crede, că motivele demisionării dlui Freycinet sunt mult mai adânci şi de o importanţă politică mult mai mare, decât un fleac de cestiune, cum e şi desfiinţarea posturilor de subprefecţi, să fi făcut aceştia cât de mari servicii guvernului cu prilegiul alegerilor. Dacă avem în vedere cestiunea bulgară şi în legătură cu aceasta apropierea între Rusia şi Francia şi răceala, ce în fond totuşi există între Rusia şi Germania, uşor am pută veni la conclusiunea, că neînsemnata cestiune a subprefecţilor e numai un pretext de demisionare, spre a lăsa locul altuia, care nu e de loc angagiat faţă cu Germania în ceea ce priveşte politica externă a Franciei. Şi astfel criza ministerială din Francia îşi perde caracterul unei cestiuni curat interne şi poate deveni o importantă cestiune externă, ce ar ave consecvenţe foarte funeste pentru pacea europeană. Tot atât de favorabile păcii europene sânt şi lucrurile ce se petrec în G e r m a n ia, sau mai bine dis discursurile, ce se rostesc în dieta imperială germană din incidentul cunoscutului proiect al ministrului de răsboiu german. Ceeace a acis Vineri ministrul de răsboiu german, dl de Bronsart pentru de a-’şi motiva proiectul, a repeţit-o Sâmbătă bătrânul general Moltke, dar’ mai aspru şi mai apăsat, cu o autoritate, de care se bucură acest vechiu măiestru de răsboiu. „E un groaznic adevăr, că înarmarea statelor, pe care chiar şi statele bogate cu anevoie o pot suporta timp mai îndelungat, împinge cu necesitate spre o apropiată hotărîre. Şi în faptă, e foarte regretabil, că din aceasta resultă şi pentru Germania necesitatea unei exorbitante înmulţiri a puterii armate. Vina însă la aceste este Francia, cu care e imposibilă orice împăcare, câtă vreme pretinde îndărăt două provincii originar germane. Cartuşele vor fi cele mai practicabile hârtii!“ — Acest din urmă citat a fost adevăratul sîmbure al posomoritei prorociri, drept ceea ce se presentă întreg discursul lui Moltke, şi se potrivesce de minune cu acelaşi ton declararea generalului german, că siguranţa Germaniei se basează singur numai pe armata sa şi că a fianţa germană -austriacă e foarte de preţuit, dar’ un stat mare există numai prin propria lui putere. Discursul lui Moltke va face o impresie deprimătoare în Francia, dar’ nici în Austro-Ungaria nu o fi făcând o impresiune prea entusiastică. De Rusia n’a făcut Moltke nici o amintire, se pare că aceasta şi pentru el e deocamdată un nou me tangere. Intr’ aceste deputaţi mnea bulgară ’şi-a început „voiagiul“. Alaltăeri seara a sosit în Belgrad şi ieri avea să fie primită în audienţă de cătră regele Serbiei.