Tribuna, ianuarie-martie 1887 (Anul 4, nr. 1-72)

1887-01-14 / nr. 9

Pag. 34 Astfel ministrul se află faţă în faţă cu aproape întregul corp didactic, căci, după toate cele ce am cetit asupra ce­­stiunii, numai puţini dintre membrii acestui corp privesc lucrul din punct de vedere general. Este, se înţelege, şi în proiectul de lege prezentat de actualul ministru o aşa numită „parte bună“, pe care o admite întregul corp didactic. Ne reservăm a vorbi altă­dată despre această parte. Deocam­dată vom scoate la iveală partea com­bătută. „Iată, — Zice ministrul, — vă îm­bunătăţesc posiţiunea, vă pun la adăpost, completez sistemul aşezămintelor de învă­ţământ, vă dau mijloacele, toate lesnirile, îndoiesc budgetul instrucţiunii,­­ dar’ apoi îmi reserv drepturile, pe care ministrul trebue să le aibă, ca să poată primi răs­punderea, că în viitor nu se vor face abu­­suri, nici se va tolera neglijenţa.“ Ceea­ ce urmează după acest „dar’“ este partea combătută. După legea nouă numirile nu se mai fac în virtutea unui concurs ad hoc, ci ministr­ul alege dintre cei­ ce au cualifica­­ţiunea prescrisă în lege. învăţători rurali nu pot să fie decât absolvenţi ai şcolii normale rurale; insti­tutori la şcoli primare urbane nu pot să fie decât absolvenţi ai şcolii normale de institutori; cei­ ce aspiră la posturi de pro­fesori secundari, fie la gimnasti, fie la licee, trebue să fie absolvenţi ai şcolii normale superioare ori să fi terminat doi ani de studii la universitate şi să fi făcut cursul de pedagogie; profesori la şcolile speciale nu pot să fie decât cei­ ce au studiile spe­ciale respective; în sfîrşit, la vre-o catedră universitară nu pot să aspire decât doctorii în sciinţe, cei­ ce s’au distins prin lucrări scientifice ori cei­ ce ’şi-au dovedit cualifi­­caţiunea ca docenţi la universitate. Retribuţiunile se sporesc potrivit cu această cualificaţiune, dar­ se pune tot­odată capăt cumulului şi se creează un si­stem de inspecţiune, prin care ministrul poate să controleze lucrarea fie­ce­cărui membru al corpului didactic. Consiliul general de instrucţiune se desfiinţează, care consiliul permanent se reorganisează astfel, ca el să nu mai îm­­pedece mersul afacerilor. Ministrul nu îl mai consultă decât în anumite cestiuni de importanţă generală. Directorii aşezămintelor de învăţământ, inspectorii, revisorii și ministrul au drep­tul de a pedepsi abaterile mai mici, care pentru cazurile de abateri mai grave, în locul juriilor compuse din membri ai cor­pului didactic, se creează un for special, a căruia decisiune nu este apelabilă și este executată de ministru. Aceste sunt în linii generale princi­piile, pentru care atât consiliul general de instrucţiune, cât şi profesorii de la Iaşi, ba, judecând din raportul presentat de el şi mai de omenie, car’ cel mojic şi măreţ, cu cât îl ridică norocirea, cu atât mai tare nebu­­nesce, ’i­ se întorc creerii şi nu-’şi încape în pe­­lea lui. Cichindeal.* Causa, că nu putem fi fericiţi în acesta vieaţă, este, că aşteptăm dela pământ ceea­ ce nu se află decât în cer, şi dorim dela om ceea­ ce nu ne poate da decât numai Dumnezeu. . . . .? Nimic mai divin decât educaţiunea, căci fiind tinerimea bine educată, calea prin vieaţă e fericită. Platon.* Sunt fapte, care nu mai pot fi supuse la nici o judecată omenească; — ele numai cerul îl cunosc de judecător. Schiller.* Cine nu merge atât de departe, cât îl trage inima şi îi permite mintea, — este o fiinţă laşă; car’ cine merge mai departe decât cum avea de gând, — este un sclav. Heine. (Va urma.) profesor Vizanti, chiar şi delegaţii camerei combat noua lege, îndeosebi consiliul general de instruc­ţiune îl susţin atât profesorii de la Iaşi, cât şi delegaţii camerei. Pentru­ ca cetito­rii noştri să se poată dar’ dumeri, ce este acest consiliu general, vom examina pro­iectul, pe care­­l-a pus el, ca resultat al lucrărilor sale din sesiunea trecută, în fața proiectului presentat camerei din partea ministrului. După legea dela 1864 ministrul nu poate nici să facă vre-o schimbare în pro­grame, nici să presenteze camerei vre-un proiect de lege, fără­ ca să fi consultat mai nainte consiliul general. Astfel el a tre­buit să supună discuţiunii consiliului ge­neral şi proiectul de lege, prin care se cere desfiinţarea acestui consiliu. Rămâne clar’ să vedem, cum s’a pro­nunţat consiliul ameninţat în existenţa lui, mai groaznice torturi îi chinuesce pănă devin schilavi? Ministrul - president Tisza răspunde, că va pune lucrul la cale, cu toate că dînsul e de convingerea, că aceasta s’ar fi făcut şi din partea judecătoriilor re­spective. Emil Szemnecz face următoarea interpe­laţie: între membrii honvezilor din 1848/49 cir­culă faima, că generalului Arthur Görgey ’i­ se dă din fondul honvezilor o pensiune de 6000 fi. Are dl ministru-president cunoscinţă despre aceasta, şi nu crede dînsul de bine a anula eventuala pensiune votată? Ministrul-president Tisza răspunde, că în­­nainte de toate, fiecare îşi poate ave părerile sale despre atitudinea lui Görgey. Pănă acum nu s’a luat din nici o parte iniţiativa pentru a vota lui Görgey o pensiune. Şedinţa se sfîrşeşce la 2 oare. Cum vom ferici pe oameni, facem morali şi înţelepţi? * dacă nu-­i Kant. Dieta Ungariei. Desbaterea asupra budgetului. Şedinţa de Sâmbătă, 22 Ianuarie n. Presidentul Toma P­o­c­h­y deschide şedinţa la 10 oare în­ an. La ordinea Zilei e desbaterea asupra bud­getului. Albert Szentkirályi se mărginesce a face vre-o câteva observaţii. El caută a afla răul în aceea, ca noi nu avem atâtea venituri, cât cheltuim, de aceea trebue să luăm într’aju­­tor alte isvoare. Urmarea firească e, că noi trebue se ne acoperim deficitul făcând alte datorii. Ear’ aceste datorii cresc ca o lavină, carea mai cu­rând ori mai târziu va cutropi naţiunea. Cu datoriile alăturea cresc şi interesele, care astăzi representă deja frumoasa sumă de 128 milioane, încă vom ajunge timpul, când nu vom pute sa­tisface datorinţelor şi atunci va urma mai întâiu bancheratul statului, apoi un sindicat, care va administra finanţele noastre şi în sfîrşit absolu­tismul. El vede mântuirea ţerii numai în în­fiinţarea unei armate naţionale şi a unui teri­tor vamal deosebit, respinge budgetul şi recomandă spre primire proiectul de resoluţie al lui Helly. F e n y v e s°s y cere cuvântul în cestiune personală și rectifică unele păsuri din vorbirea sa de ieri. Gustav Degen ca credincios apărător al stăpânului seu Tisza pledează și votează pentru proiectul comisiunii financiare. Ludovic M o c s á r y numesce toată desba­terea sterilă, căci pănă acum nu s’a vezut nici o idee de scăpare. într’aceea lipsa a ajuns la culme, poporul lasă se ’i­ se pună chiar şi perina la dobă, ca se poată plăti contribuţia. Causa întregei miserii zace în cheltuelile comune şi numai o reviste a transacţiei poate aduce ajutor. Naţiunea ’şi-a apreţuit în prea mult puterile când cu transacţia dela 1867, luând asupră-­şi îndato­riri ce trec preste puterile ei. Prmi­na proiec­tului Prileszky, cu privire la rescumpărarea regalelor, ar însărcina numai clasa de mijloc, fără­ ca să dee vre-un ajutor clasei de jos. Apoi polemisează vorbitorul cu oposiția moderată, care nu e hotărîtă pentru teritorul vamal deosebit, şi care dacă va ajunge la stăpânire, va mări nu­mai birocratismul. De aceea nici acest partid nu dă garanţele cuvenite pentru o îmbunătăţire a stării. Executarea ideii preconisate de Helly ar fi singurul mijloc pentru a scăpa ţeara de primejdie. (Aprobări în stânga extremă.) Ungaria nu e destul de bogată, ca să poată susține şi armata comună şi convezimea. Acum e timpul a da­­nderet națiunii libertatea de acțiune în ceea­ ce priveşte terenul economic al ei, de care a fost răpită acum de 10 ani. Să-­şi vadă bine de interese ţeara înainte de a se lega pe alţi 10 ani. Vorbitorul respinge budgetul şi recomandă proiectul de resoluţie al lui Helfy. Andor V a d n­a y Zice, că el preferă chiar naţionalităţile faţă cu evreii. (Sgomot în stânga, strigăte: Horia şi Cloşca şi Românii din 1848 ?) Apoi se îndreaptă vorbitorul spre stânga extremă Zicând, că ea nu întreprinde nimic pentru a pune capăt odată cămătăriei murdare a Ovreiilor. Francisc Pulszky replică ante-vorbitorului Zicând, că cămătăria nu e o însușire specială a rasei ovreesci. în sfîrșit primesce budgetul. Desbaterea se întrerupe şi urmează interpe­­laţiunile. Blasius Orbán întreabă: are mi­nistrul de interne cunoscinţă despre aceea, că în Zsablaja, Gospodincze, Nádaly, Gyurgyevo, Csu­rog, Szent-Tamás, Bács-Földvár şi Petrovoselo există o pază de noapte sub conducerea vestitu­lui pandur Alexandru Ivanics, şi această pază comite cele mai­­crude violenţe, citează cetăţeni înaintea sa, fără de a ave spre scopul acesta vre-un mandat, îi pune în fiară şi prin cele Corespondenţă particulară a „Tribunei“, Siria, la 3 Ianuarie v. 1886. Cetind în nr. 297 din a. tr. al „Tribunei“ răspunsul Părintelui Atanasiu Mera, la raportul meu cel scurt despre alegerea de învăţătoare în comuna noastră, — m’am mirat foarte, văzând că Părintele Mera scria, că eu am raportat niste infor­­maţiuni false, — deoare­ce m’am sfiit a-’mi pune de­desubtul raportului numele. Deşi Păr. Al. Mera, — fără motive, — fal­sitatea informaţiunilor mele o basează pe îm­pre­­giurarea, că sub acel raport nu­­mi-am pus nu­mele, şi deşi d-sa sub răspunsul seu îşi pune de desubt numele, ca astfel lumea să creadă, că răs­punsul d-sale este adevăr, — eu acum, când prin însăşi scrierea d-sale arat adevărul celor rapor­tate de mine, — car’ nu-’mi voiu pune de desubt numele, căci şi fără acela se va lumina faptul şi adevărul. Ca să nu incomodez pe on­­cetitori cu fap­tele dela noi, de cel mai particular interes — cum Zice şi Păr. At. Mera, — mă voiu strădui a fi scurt în răspunsul meu, dar’ tot atunci şi drept. Cred că multora le este neplăcut, dacă, co­­miţând în comuna lor nedreptate, aceea ca fapt de interes particular se dă publicităţii, prin ce incomodăm publicul, dar’ descoperim şi pe făp­tuitor. Păi. At. Mera amintesce, că de 27 ani ai serviciului seu, ca preot, nimeni nu ’l-a atacat, adecă nu ’l-a publicat. Nu­’l va fi­­publicat şi atacat doară din causă, că va fi lucrat după lege şi spre binele comun până în anii mai recenţi; despre trecut însă nu vorbim. Credem şi aceea, că în timpul de serviciul amintit se va fi înşelat d-sa în oameni, dar­ şi noi ne-am înşelat chiar în d-sa, sau în lucrările ce le-am efectuat la re­comandarea d-sale, îndată­ ce ascultam glasul pă­storului. Aşa era să se întâmple şi cu alegerea din partea Păr. Al. Mera a distinsei învăţătoare Maria Doboş, pe al cărei soţ, Alexie Doboş, „distinsul“ nostru învăţător de aici, poporul, urmând glasul păstorului, Părintelui Al. Mera,­­l-a ales şi reales; apoi să vezi progres, de care şi dl exmis con­sistorial spre cercetarea şcoalelor se va fi mirat, căci în şcoala numitului învăţător progresăm ca racul. Acest învăţător, ca săteanul nostru, acum 3 ani, după multă corteşire, adecă rugare, apoi părtinit de vecinul seu Păr, Al. Mera, devine învăţător provisor (ca să-­l cunoascem) cum Zice şi onor. Păi,­ însă după o lucrare de un an, nu am aflat nimica progres în şcoală; pe lângă toate aceste, chiar şi fără testimoniile recerute Păr. At. Mera ’l-a cunoscut de bun, şi poporul, la sfatul d-sale, ’şi­’l-a ales de învăţător. Aci văd eu, ceea­ ce Zice Păr. At. Mera, că pentru poporul nostru, opul măreţ al marelui An­drem este o chimeră, căci poporul instruat de cel ce stă după culisă,­­ contra acelui om măreţ, ba spre dauna sa alege de învăţător pe vecinul Părintelui Al. Mera, pe Alexie Doboş, înlăturând pe 2 distinşi învăţători, ca D. Binchiciu din Cuvin şi I. Givulescu din Ineu. On, die! Dacă aţi voit atunci binele popo­rului, dacă v’aţi interesat aşa mult de învăţământ, nu ai aflat d-ta cu care a sfătui poporul, — turma, — că Al. Doboş nu ne-a satisfăcut ca învăţător provisor, — deci nu este pentru noi, — n’are cua­­lificaţiunea recerută, deci, alegându-’l, călcăm în picioare opul măreţ al marelui Andreiu, dar’ aceea nu ai făcut-o, ci din contră însuşi ai con­lucrat ca poporul, care nu pricepe, în loc de lu­mină, să câştige întunerecul. Această împregiurare o amintesc, ca pe de o parte să scie lumea, că acea alegere încă vor­­besce despre activitatea d-tale şi a fruntaşilor poporului din Siria, care conduc afacerile din Siria după buna lor convingere, precum d-ta amintesci în răspunsul d-tale; car’ pe de altă parte să se vădească, cum era să se priceapă şi să fie alegerea provisoră a învăţătoarei Maria Doboş, anume: Maria Doboş n’avea testimoniu de cualificaţiune în limba maghiară, aşadar’ chiar să fi devenit aleasă, n’ar fi fost întărită din partea Ven. Consistor, şi aşa s’a arătat lipsa alegerii ca după un an cu succes în şcoală, — ori fără el, ce nu impoartă mult la fruntaşii noştri — câşti­gând testimoniile recerute, prin conexiunile fa­miliei Doboş, apoi prin popularitatea Părintelui Al. Mera la tot caşul să devină aleasă şi întărită. Aci zace interesul alegerii provisorie, şi nu întru asigurarea intereselor şcoalei, precum afirmă Păr. Mera, interesul privat şi nu cel şcolar a fost aci la mijloc. Incorect se declară Păr. At. Mera, că domnia lor din capul locului erau hotărîţi a alege numai provisor pe învăţătoare. Când s’au hotărît la aceea, nu sciu, nici membrii comitetului, nici eu tot ca membru, dar’ sigur nu din capul locului, când adecă se vorbise de deschiderea şcoalei de fete, ci verosimile după­ ce se hotărîse şi Maria Doboş a concurge, căci pre lângă salarul soţului ei, va fi bun încă unul, ce comunicând şi Pă­rintelui Al. Mera, împreună hotărîtă, ca alegerea numai provisorie să fie, din motivele de mai sus, şi sciind, că pre lângă toată popularitatea Pă­rintelui, o alegere definitivă nu se poate întâmpla. Dacă decisiunea — de provisorie — era din capul locului, atunci mult mă mir de Păr. Al. Mera, ca preot de 27 ani, fost şi admini­strator protopopesc, cum n’a ştiut, că „condi­­ţiunea alegerii provisorie“ avea să o propună, nu în comitetul ce avea să candideze concurentele corespunzătoare, ci în sinodul paro­chial, unde Păr. Al. Mera a presidiat, şi care a escris concursul pentru şcoala de fete. Aceasta Părintele n’a făcut-o atunci, căci Maria Doboş nu era hotărîtă de a concurge. Nu încape deci îndoeală, că decisiunea de a alege învăţătoare numai provisor n’a fost din capul locului, precum s’a afirmat de Părintele Al. Mera. Conced Părintelui, că majoritatea comite­tului a fost pre lângă Maria Doboş, căci unii ascultau de Sfinţia Sa, ca om popular, alţii ascul­tau de alţi fruntaşi, şi car’ alţii erau câştigaţi de fa­milia Doboş, dar’ cei mai mulţi contra convin­gerii lor, ba ce e mai mult şi moşul a fost de părerea, ca să se candideze şi nepoata lui, Maria Doboş, — mirare! Ce se atinge de sinod, nu ştiu cum afirmă Păr. Al. Mera, că totalitatea sinodului a aflat de cea mai corespunzătoare pe Maria Doboş, care avea cele mai bune testimonii. Sinod nici că s’a ţinut, deoare­ce comitetul s’a disolvat; nu Maria Doboş a avut cele mai distinse testimonii, ci în­văţătoarea C­â m p i­a n­u ce se poate dovedi cu testimoniile ce se află la Ven. Consistor din Arad. Dar’ să admitem ca să se fi ţinut sinod, să se fi ales Maria Doboş chiar şi provisoră, după dorinţa on. d-tale şi a poporului sedus, dar’ contra §-ului 13 din statutul organic, oare s’ar fi lucrat corect? Oare atunci poporul în frunte cu on. d-ta aţi fi fost basaţi pe opul măreţ al marelui Andreiu, ce doresci în răs­punsul d-tale a se respecta şi a nu se considera de chimeră şi culisă ? Cred că nu! Dacă do­rinţa on. d-tale este binele poporului, şi ca opul măreţ al marelui Andreiu să nu devină chimeră­­culisă, atunci datorinţa Sfinţiei Tale era, a lumina poporul, că dorinţa lui e în contrazicere cu legea bisericească, căci Maria Doboş nu corespunde concursului făcut de sinod şi de preşedintele lui, dar’ aceasta ai omis a o face, căci pn, d-ta ai înlăturat omul cel măreţ, car’ poporul a făcut ce n’a sciuit. Partide au existat totdeauna în comuna noastră, şi causa că pănă acum au stat în tă­cere, a fost pe de o parte, că poate în trecut s’a lucrat conform legii spre binele comun, pe de alta, poporul nostru este blând, e obosit de multele neajunsuri ce le are, însă acum, când vede că aceia, care sunt chemaţi a-’l feri de rele, le îmbie o pasiune de a întră în rău, în întu­­nerec, îi conduce la călcarea chiar a legii bise­­ricesci, atunci trebue să-­şi ridice glasul lor, nu­mai şi numai în interesul adevărului, şi aceia precum şi cu unul, nu se pot număra între răs­­leţi, precum Zi°e Par. Al. Mera, nu sântem par­tid cu tendenţe rele, ci oameni, care dorim ca omul cel măreţ al marelui Andreiu să-’l respec­­tezi şi om d-ta nu numai, dar’ ai datorinţa şi pe noi a ne sfătui la aceea. Dice Părintele At. Mera, „când este vorba de viitorul femeii române, numai —­ dar’ numai dreptatea îmi este amică“, — oare on, d-ta afli în aceea dreptatea, că voesci a alege o învăță­­toare — necorespunzătoare concursului — căl­când în picioare §-ul 13 din statutul organic? Atunci poate eu nu sânt în curat cu idea de dreptate, — ce însă nu conced. — Dreptate era din cele 3 concurente a alege una corespunzătoare. TRIBUNA Nr. 9

Next