Tribuna, aprilie-iunie 1887 (Anul 4, nr. 73-145)

1887-04-01 / nr. 73

Pag. 290 liniştite, căci stim prea bine, că există asemenea elemente.“ Nu e aici vorba numai de „Victoria“ din Arad, ci de toate institutele de credit şi de economii ale Românilor. Se lu­crează pentru discreditarea şi isolarea lor, guvernul este provocat a le persecuta, în­treaga societate maghiară e invitată a le considera drept nisce aşezăminte pericu­loase. Dacă trei Ovrei veniţi alaltăieri din Rusia, din Germania, din Italia ori din România ar fi înfiinţat un asemenea in­stitut şi li s’ar întâmpla ceea­ ce li s’a în­tâmplat întemeietorilor „Victoriei ei s’ar fi plâns, că sunt atacaţi în creditul lor şi ar fi cerut intervenţiunea consulului, a ambasadorului, a guvernului lor, ca să li se dee reparaţiunea cuvenită. Noi Românii ce facem, când ni se întâmplă asemenea lucruri ? Nu ne bucu­răm noi aici în ţeara noastră de ocrotirea, pe care poate să o găsească ori-şi-care străin venit ieri în mijlocul nostru ? Sun­tem noi „vogelfrei lipsiți de ori-şi-ce ocrotire legală? Trebue oare să ne decla­răm puşi sub protecţiunea vre-unui alt stat, dacă voim să putem face şi noi ceea-ce ori-şi-cine are dreptul de a face nesupărat de nimeni? Vom vedea, cum vor răspunde înte­meietorii ,, Victoriei“ la încercarea făcută spre a discredita chiar dintru început in­stitutul întemeiat de dînşii. Deocamdată ne mărginim a constata, că evreul venit ieri în ţeara aceasta se bucură aici de mai multă ocrotire ca noi Românii, vechii pă­mânteni, faţă cu care Maghiarii pot să-­şi permită tot ceea­ ce vor ei. Am fi mulţumiţi, dacă întemeietorii „V i c t o r i e i“ ne-ar dovedi, că nu este aşa. Convenţia comercială, cu România. „Neue Freie Presse“ scrie iarăşi des­pre negocierile vieneze precum ur­mează : Delegaţii guvernului român au plecat a­ci la Bucureşti. Drept motiv pentru întreruperea negocierilor convenţionale au adus domnii aceea, că în urma diferenţelor, care s’au ivit cu pri­vire la cestiunile vamale, sunt de lipsă noue con­sultări meritorice în sinul guvernului român şi că ar fi ca scop, ca aceste consultări să se ţină încă înainte de începerea feriilor Pascilor, sub care timp miniştrii români în mare parte pără­sesc Bucurescii. Relativ la convenţia veterinară Austro-Ungaria a cedat în cele mai importante puncte de diferenţă. România ceru anume, ca în caşul isbucnirii pestei bovine într’un district al României să nu se închidă toată graniţa, ci numai respectiva staţiune de prăbuşire. După o lungă resistenţă aceasta s’a admis în principiu din partea austro-ungară. Mai există şi acum încă singuratice puncte de diferenţă cu privire la convenţia veterinară, pe care însă Românii nu le privesc de atât de importante, ca şi ce­­stiunea deja mai sus resolvată a închiderii de graniţă parţiale. Austro-Ungaria pretinde anume, ca importul vitelor române să se poată întâmpla exclusiv numai direct în acele oraşe, în care se află abatorii concesionate şi controlate, şi se zice, că aceasta e neapărat de lipsă din considera­­ţiuni sanitare, pentru­ că importul direct al vite­lor române la şes, unde controla statului e im­posibilă sau cel puţin foarte dificilă, ar produce cele mai serioase îngrijiri. Românii se opun acestei pretențiuni restrângătoare a Austriei; în­­tr’aceste ni se pare, că acest punct ar forma pentru ei o pedecă neînvinsă, după­ ce Austria a fost concensivă cu privire la alte puncte mai importante. Mai mari sunt însă diferenţele ce există încă cu privire la cestiunea vamală. Din­tre articolele, care interesează mai ales pe Au­stro-Ungaria, sânt anume mărfurile de lână or­dinare, lemne de clădiri, lemne ordinare, hârtie, sticlă, straie şi pânză dură, pe care România vrea să le excludă din convenţia vamală. Cele mai multe din aceste articole joacă un rol în cea din urmă convenţie română-germană. La tarifarea convenţională a lemnelor de clădiri şi a lemnelor ordinare Germania a renunţat cu desăvîrşire; pentru celelate articole amintite, care ating foarte mult interesele austriace, a acordat urcări considerabile pentru vămile ro­­mânesci și anume pentru mărfuri de lână ordi­nare dela 30 la 80 franci, pentru pele ordinară dela 40 la 60 franci, pentru hârtie ordinară dela 8 la 12 franci, pentru sticlă dela 20 la 30 franci, pentru mărfuri de pele ordinare dela 45 la 80 franci. România voeşte pentru aceste articole, care prvesc interese de export eminente ale Au­­stro-Ungariei şi în special şi interesele industriei TRIBUNA din Ardeal şi Bucovina, sau să-­şi reserveze o tarifare cu desăvîrşire autonomă sau cel puţin să nu acordeze alte taxe vamale, afară de cele ce se cuprind în convenţia română-germană. Din partea austro-ungară s’a declarat delegaţilor români cu toată hotărîrea, că pe această basă e imposibilă orice înţelegere şi în urma acesteia delegaţii români declarată, ca ei trebue să ceară noue instrucţiuni din Bucu­­resci. Cu privire la articolele de ceartă Austro- Ungaria e înclinată a sacrifica acele tarife vamale, care s’au fost cuprins în convenţia comercială de mai nainte şi e aplecată a se acomoda unei ta­rifuri mai puţin favorabile. Dar’ se cere necon­diţionat acceptarea lemnului de clădiri, lemnă­riilor ordinare şi a unor articole ardelenesti în tariful convenţional precum şi o reducere a ur­cărilor de rămuri ce se cuprind în convenţia ro­mână-germană cu privire la celelalte articole. Drept preţ pentru aceste concesiuni moderate se ofere Românilor convenţia veterinară, care în for­mularea ei de acum corespunde aproape tuturor pretenţiunilor României. Aceasta e momentana stare a lucrului, care se poate reasuma într’acolo, că Austro-Ungaria e aplecată a accepta­ o con­venţie comercială mult mai rea ca cea mai dina­inte şi a acorda în schimb asigurarea importului de vite român. Austro-Ungaria a arătat pănă acum cea mai mare prevenire și se pare a fi hotărâtă, să rămână în această atitudine pre lângă toate greutățile ce există. România înso are să aleagă între o înțelegere pe o basa atât de fa­vorabilă şi între continuarea răsboiului vamal, care e identic cu ruinul economiei sale agricole. „Unirea“ din București continuă și ea despre negocierile vieneze astfel: Am arătat în articolul nostru precedent, care sânt condițiunile ce voesc. Austro-Ungaria se impună exportului de vite din România. Şi ori­cine a putut vedea, că ele tind la anihilarea acestui comerciu, la stîrpirea acestei însemnate ramuri de avere a ţerii. E deci cestiunea de vre­ o 20 milioane anual, căci la această sumă ajunsese exportul de vite din România când­­i­ s’au închis graniţele austro-ungare. Am căutat acestui produs român debu­­şeuri noue; închiderea graniţei austro-ungare ne-a silit să ne căutăm alţi muşterii. Şi­­i-am găsit. Totuşi fiindcă ori­ce produs se vinde cu un preţ cu atât mai remunerator cu cât sânt mai mulţi cumpărători, n’am voi să perdem nici piaţa austro-ungară. Dacă de ce guvernul român, credem noi, stăruie atât pentru importarea de vite în Austro- Ungaria. Pe de altă parte, luminat de experienţa trecută, el cere şi credem a­pei, că nu va în­cheia convenţiune, de nu n i­ se vor da asigurări pe de o parte, că nu se vor mai reînnoi şicanele ce s’au făcut, sub fosta convenţiune, comerciului român de vite, şi pe de alta de nu l i­ se vor da mijloace de a reprima şicanele. Guvernul a voit să se arete cu desevîrşire conciliant şi după informaţiunile ce primim din Viena, propunerile delegaţilor români ar fi for­mulate, în general, cam în modul următor: 1. importul de vite din România în Austro- Ungaria să nu se facă decât pe căile ferate și pe alte câteva puncte dinainte stipulate, unde nu există căi ferate. Deci, cea dintâiu propunere a Austro-Un­­gariei găsesc o satisfacere, cel puţin în parte, în propunerile delegaţilor români; 2. ca, în cas de epizootie în vre-un punct din ţeară, să nu se libereze de către autorităţile române veterinare certificate de export vitelor ce s’ar afla într’un circuit de 50 chilometri în giurul acelui focar de infecţiune; 3. ca, la fruntărie, vitele să faca chiar oare­care carantini și, dacă boale nu se vor ivi între ele, să aibă intrare liberă, nu numai la abato­­riele de mai înainte indicate, cum cere propu­nerea Austro-Ungariei, ci ori unde neguțătorii români vor găsi mai de folos pentru dînşii. Aceste concesiuni, precum vede ori­cine, sânt ultimul cu­vânt posibil; a merge mai departe, ar fi să consimțim a jertfi, şi pe viitor, intere­sele agricole române, cum jertfite au fost în trecut. Diarele austro - ungare, după telegramele sosite în Bucureşti, declară neacceptabile atât aceste condiţiuni, cât şi cele privitoare la taxele asupra produselor industriale, pe care voim a le crea în ţeară. Voesc deci, cu alte cuvinte, să rămânem, şi pe viitor, sub dependenţa economică a Austro- Ungariei. Se înşeală, o declarăm, dacă speră a reuşi. Am învăţat din trecut, suferinţele ne-au lu­minat şi cel puţin greşelile odată făcute nu le vom mai repeta. De aceasta rugăm pe Ziarele austro-ungare să se convingă şi să ne cruţe şi ameninţările şi alusiunile rău-voitoare, care nu ne vor scoate de pe calea ce ne-a făcut-o apărarea intereselor economice ale României. Scrisoare din Macedonia adresată z ziarului „Telegraphul“, Bitolia, 10 Martie 1887. în Ianina (Epir) s’a deschis în luna lui Ianuarie a. c. o şcoală română primară de băeţi. Această şcoală era să se deschidă încă din luna lui Octomvrie anul trecut, dar’ intrigile vrejite pre lângă autorităţile turcesci de cătră archiereul fanariot Sofronius şi de campionii pan­­helenismului, cari nu tind decât la desnaţionali­­sarea Românilor din Epir şi din Macedonia, au împedecat deschiderea ei pănă în luna lui Ianuarie, când în fine autoritatea a dat permisiune să se deschidă şcoala română în Ianina, unde Românul să se poată instrui în limba sa maternă. Săptămâna trecută s’a dus la Ianina o in­stitutoare română, ca să deschidă o şcoală primară de fete. în curând se va înfiinţa un gimnasiu cu un internat cu 40 bursieri. Deschiderea şcoalelor române a încântat nu numai pe Români, ci încă şi colonia europeană de acolo. Iată cum se exprimă această colonie într’un articol publicat în „Stamboul“ din 1 Martie în privinţa acelei şcoli: „Cu toată opoziţia făcută de câţiva prelaţi cu metropolitul în frunte, autorizaţiunea pentru deschiderea unei şcoli române la Ianina a fost acordată, în această şcoală se va învăţa limba turcă, franceză, română, engleză şi greacă. Se aşteaptă profesori şi profesoare pentru tinerile fete, cari vor învăţa limba română, franceză, germană şi musica. Colonia europeană este în­cântată de această inaugurare, mai ales pentru tinerile fete, pentru­ că în şcoalele din Ianina nu se învăţa decât numai limba greacă.“ Jurnalul grecesc din Constantinopol „Neo­­logos“, în articolul seu de fond din 25 Februarie (v. s.) a. c. combătând cele scrise de „Stamboul“ relativ la şcoala română din Ianina, iată ce zice în resumat: „Că Românii urmăresc scopuri politice; că Maiestatea Sa Sultanul trebuie să iee măsuri se­rioase în contra acestor tulburători de linişte publică; că Ianina este un oraş cu totul grecesc şi că archiereul Sofronius este chemat să împedece deschiderea acestei­*sco­p^lf*aBror scop este intriga şi desbinarea.“ Fănă unde va merge „Neologos“ cu inso­lenţa sa? Ce! încă crede că intrigele lui pot să aibă trecere pre lângă guvernul imperial? Nu stie oare, că guvernul are sciinţă de broşurile revoluţionare, ce guvernul grecesc trimite la consulii şi archiereii fanarioţi din Epir şi Mace­donia, ca să le împarta la popor, cu scop de a-­l excita contra Turciei, şi de puşcile şi cartuşele ce consulatul din Salonic trimitea la 1877 la agentul seu din Castoria P­i­k­­­o­n, ca să le impartă la bandele de Antartes (revoluţionari) ce guvernul grecesc îi împrăşciase prin Epir şi Macedonia ? Nu ştie că are în mână corespondenţele revoluţionare ale faimosului Aghio-Tafitis, un călu­găr grec, care în­­1877 cutreera toate statele Tesaliei, cu scop de a le revolta şi ale lui Pi­­kion, care trecea ca profesor în Castoria, astăzi închis în temniţa criminalelor în Bitolia? Poate „Neologos“ să contesteze acestea? Poate să nege, că în broşura întitulată „Mace­donia“, publicată în Atena de cătră Ioan Kalo­stipi şi reprodusă în luna lui Decemvrie anul trecut în jurnalul „Efimeris“, nu se duce la pa­gina a 8-a, aliniatul al doilea că: „Macedonia „este în inima elenismului, că Grecia fie mare „fie mică nu poate exista fără de Macedonia. „Macedonia este basa marei şi unitei Grecii; ea „este bulevardul existenţei grecesci şi garanţa „marelui ei viitor? Şi că conclusiunea acestei „broşuri revoluţionare nu este aceasta? Grecia „trebue să aibă totdeauna privirile sale spre „Macedonia şi că spre ea trebue să se îndrepteze „ori­ce cuget naţional. Pentru tine, o amabilă „şi strălucită Macedonie, toate sacrificiile, pentru „tine luptele, pentru tine entusiasmul înfocat, „care ca un vulcan clătină elenismul? Mama „Grecia veghează asupra ta, şi va apăra fără a „cruţa nici trupe, nici bani, firea ta grecească „pănă în dulcele moment, când soarele aurit al „libertăţii va umple munţii şi văile tale de lu­­„mina libertăţii. Facă cerul, ca acel dorit mo­­„ment să sune în curând. Să dee Dejeu să vedem „în­­jirile acestea triumful Greciei. Să dee „Dejeu să putem Zice după puţin, că Macedonia „a fost sclavă. Unirea ta, o! Macedonie, este „gagiul măririi naţionale“. Ce concludem din precedentele? „că Ro­mânii urmează scopuri politice, şi că Grecii sânt pacifici şi nu lucrează decât pen­tru interesele imperului otoman“. „Neologos“ mai dice, că Ianina este un oraş grecesc. Ce mai mare denaturare decât aceasta? Cianaca, Gianopole, Paraski şi toţi oamenii de distincţiune din Ianina, toţi marii comercianţi ca: Mekion, Bigiu, Crou­­stali etc., toţi meseriaşii, toţi argintarii, etc., nu sânt Români din M­e­ţ­o­v­a, din S­a­r­a­c­u, din Călăriţi şi din Aspropotam? în fine „Neologos“ are deplina convingere în archiereul Sofronius, că el va face tot posi­bilul, ca să împedece deschiderea școalelor ro­mâne în Ianina, în acel Sofronius, care împreună cu comitetul seu, trimise în anul 1878, o suplică regelui Greciei George, publicată în anul 1879 în „Blue-Bookul“ guvernului englez, prin care îl rugă ca şi Ianina să fie anexată Greciei, şi că dînşii sânt în stare să facă chiar o revoluţiune, dacă necesitatea o cere. Vă rog, die redactor, în numele adevărului, să binevoiţi a publica în stimabilul D-Voastre Ziar, aceste câteva detaliuri, despre intrigile ce fac Fanarioţii pentru a împedeca progresarea şcoalelor române în Epir şi Macedonia. Nr. 73 Corespondenţă particulară a „Tribunei“. De pe malul Crişului-negru, 3 Aprilie 1887. („Kultur-egylet“ bihorean. — Inspector şcolar limbistic. — Acţiunea Românilor bihoreni. — Da­mele beiuşene. — Românii bihoreni.) în Nr. 60 al „Tribunei“ am cetit o scurtă relaţie despre con­­ferenţa „kultur-egylet“-ului ţinută în Beliu la 20 Martie. Momentan nu-’mi puteam închipui, că pe seama cărui „kultur-egylet“ s’au făcut tămbăla­­ţiunile din Beliu, dar’ cetind, că a presidat fai­mosul inspector şcolar al comitatului Bihor, Orbán Sipos, numai­decât­­mi-am tras seama, că nu poate fi alt „kultur-egylet“ decât cel din Oradea­­mare, poreclit „Biharmegyei népnevelési egyesület“, care „egyesület“ are şi un organ oficios. Aşa e, şi stimaţii cetitorii ai „Tribunei“ abia vor fi având sciinţă despre „egyesület“-ul nostru, a celor din ţeara Bihorului. O ştim cu toţii, că compatrioţii noştri ma­ghiari, ca să-­şi împlinească pofta nesăţioasă de maghiarizare, încearcă toate; o atare încercare a fost pusă la scop şi cu înfiinţarea reuniunii po­menite. Alta nici a putut fi, când din averea ace­leia se premiază in­clusiv numai dascălii, care se disting în proprigpozel­a limbii maghiare, care sânt „magyarérzelmű“ şi patrioţi patentaţi; ceialalţi, care nu o duc pănă acolo, ca şcolarii ro­mâni se întimpine pe nădrăgani pe stradă cu „la napot“, fie aceia ori­cât de zeloşi, ori­cât de conscienţioşi în împlinirea datorinţei lor de das­căli, se pot şterge pe buze de nectarul „Icozmii­­veledes“-ului bihorean. Faţă cu dascălii bihoreni, care din toate puterile se întind după aţişoara unsă cu miere, ce li-o pune în buze Orbán Sipos, atâta Zic, că, în loc să fim mândri, că ne sânt fraţi de sânge, n o regretăm mult aceasta. Dar’, vorbă să fie! atât nu e destul pentru noi, ci trebue să privim mâhniţi pănă la suflet, cum servesc o mulţime de membri românaşi ai „egyesület“-ului taxa anuală de 2 fl. Nu spun minciună, ci adevăr grăiesc, când o afirm aceasta, căci o mulţime de Români, — unii de reputaţiune bună — s’au lăsat să fie seduşi, când s’a înfi­inţat reuniunea, înscriindu-se de membri ordinari. Toţi acei membri primesc regulat şi revista reuniunii, pe care cetind-o nu cred să nu se re­­voalte în ei simţul de indignaţiune şi amărîciune văzând, că în ce direcţiune e redigeată. Nu de mult am cetit în revista aceasta, că voinicosul inspector şcolar Orbán Sipos, din vremea ce a visitat pentru prima dată cercul Beiuşului, tot cu idea aceea ,şi-a frământat creerii, cum să remaghiariseze comunele curat românesci din acel cerc. Şi cu ce ne pomenirăm? Nu preste multă vreme, un proprietar exclusiv a toată sciinţă limbistică şi geografică (?), se pune şi face din Nimăesdi = V­ajdafalva, din Budureasa = Bondoraszó şi din Rieni , Réhény. Cam deodată se îndestulesce şi cu atâta Zicând, că şi cu poreclirea comunelor: Agrigiu, Derna, Bratcai şi Vărsari deja e în curat,dar’ ca să poată con-, tinua munca începută cu atâta rîvnă, cere con-­ cursul celor interesaţi. Bată teren pentru muncă patriotică, d-lor de la „közművelődés“-ul bihorean. Aşteptăm cu curiositate, că oare comunele: Broasce, Cresuia, Cărbunari, Pacalesci, Căcăceni etc. etc. cum le va porecli ? Nu începem polemia limbistică cu cinstit Măria Sa Orbán, căci precum se vede din explicările limbistice date, aşa e de expert în limbistică, ca șchiopul în joc. Altcum aceasta nu o fac din acel punct de vedere, că nu-­mi este chemarea a mă ocupa cu

Next