Tribuna, iulie-septembrie 1887 (Anul 4, nr. 146-220)

1887-08-05 / nr. 176

Pag. 702 o asemene garanţă ce deşteaptă încredere în nutrirea relaţiunilor de prietenie cu Rusia, şi acest curent nu se mişcă numai în patul austriac, ci şi între marginile politicei oficiale a monarchiei. Pentru că nici un diplomat austriac conscienţios nu-şi poate dori o luptă sângeroasă cu Rusia fară de cea mai înteţitoare necesitate, şi că de acest sentiment e pătruns şi oficiul de externe austro-ungar, o dovedesce în mod vădit timiditatea, cu care respinge orice responsabilitate pentru aventura prinţului de Coburg, numai şi numai ca să cruţe susceptibilitatea Rusiei. Astfel se înfăţişează panslavismul extern al cercurilor normative ale poporului cehic. Se subordinează interesului de stat general, dar nu poate nici când admite, ca acesta să se compună numai din plaisir-ul dnor popoare stăpânitoare. Provocăm pe Maghiari asista odată goana în contra concetăţenilor lor slavi, că numai de la ei atîrnă a face din Slavii statului ungar aderenţi credincioşi ai ideii de stat maghiare.“ „Hlas Naroda“ scrie: „Noi sîntem Slavi şi cugetăm slavicesce şi astfel nutrim simpatii pentru celelalte naţiuni slave. Ăsta e un lucru natural, şi nimeni nu ni-l poate computa drept o crimă. Cu atât mai puţine cuvinte avem, de a ne înăbuşi sentimentele noastre slave din considerare cătră Ungaria. Ce bine ne-au făcut nouă Maghiarii, că se cutează a cere de la noi, ca noi să ne negăm sentimentele noastre naturale numai de aceea, ca reaua consciinţă a Maghiarilor să nu fie înghimpatâ? Avem să le fim cumva mulţumitori pentru transacţia din urmă? Unde ne-au putut strica, acolo au şi făcut-o ; că nu ne-au stricat şi mai mult, a fost numai din lipsa de putere. Dacă într’adevar s’ar pregăti ceva pentru noi, cu atât mai tare s’ar deştepta în noi simţământul slav. Sânt Maghiarii întru adevăr atât de setoşi după oposiţia celtică? Ei totdeauna întreprind câte un lucru îndrăsneţ. Ei dapănă în Orient un întreg ghem de încurcături. Coburgul merge sub masca de scutire maghiară la Bulgaria. Şi pre lânga toate aceste îşi mai doresc Maghiarii încă o opoziţie slavă? Noi oprim Maghiarilor sumeaţa lor comandare, brutalităţile lor şi orice fel de atac, cu care ne fac responsabili pentru desvoltarea raporturilor naţionale în Ungaria. Maghiarii înşişi sânt aceia, cari prin nebuneasca lor politică de măghiarisare silesc pe celelalte naţionalităţi a-’şi întări consciinţă lor naţională. Dacă această încordare a consciinţei naţionale va duce la consecuenţe neplăcute pentru actuala ordine în Ungaria, aceasta n’are să se impute agitaţiunii din afară“. „Hlas“ din Brün, ce trece de organ al contelui Beleredi, vorbesce direct în contra dualismului. Respunerend la acelaşi articol al guvernamentalului nostru, diarul în cestiune scrie între altele: „Ar fi întru adevăr timpul, ca la locul competent să se pronunțe odată, ce strică Austriei mai mult: panslavismul, această fantoamă a slavofagilor, ori pangermanismul, ori apoi bolnaviciosul șovinism al micilor Maghiari ce vor să fie mari. Atâta e sigur, că domnii Maghiari ar trebui mai mult se tacă, căci prin dualismul lor s’a fost ruinat mai mult monarchia austriacă. Urditorii acestei ruinări nu sunt îndreptăţiţi a se gera de scutitorii Austriei, care până acum e morboasă de consecvenţele dualismului, pe care ’l-au creat Maghiarii în desavantagiul Austriei“, el chiar de dimineaţa, şi de douăzeci de ori avusese dorința să se întoarcă; numai rușinea îl reținuse. In acest moment inima îi era plină și plânse fără a trece ceva; fratele seu însă îl luă de mână ducându-m i: — Bată o ploaie grea, Sylvinet; aidem în grabă acasă. Ei se puseră deci pe fugă, Landry încercând să facă pe Sylvinet să rîdă şi acesta forţându-se să-ş i facă voia. (Va urma.) Cerşitorul. Cel despre care vorbim aci, nu e nici prea tânăr nici prea bătrân spre a nu pute munci. Nu este schilod. Nu este orbul, care umblă pe strade, condus de un copilar în soirenţe sau de un căţeluş. Nu este paraliticul, care îşi tîresce cu anevoinţă picioarele. Nu este ciungul, nu are picioarele tăiate. Cel despre care vorbim nu este olog. Este tinăr, este slab şi are faţa palidă, e îmbrăcat ca un lucrător, poartă un pantalon albastru spălăcit şi o vestă roasă, de aceeaşi faţă. Când s’a înserat, iarna, te opresce la colţul unei uliţe, la întunerec şi, pre când te roagă cu o voce slabă, cu mâna scoate din haină nişte hârtii unsuroase. Un livret de lucrător, certificate şi un buletin de spital. El tremură vorbindu-’ţi: „Abia vindecat de o grea boală a eşit din spital, n’are un singur ban, n’are locuinţă, n’are de lucru, a rămas pe drumuri.“ „Leneşule!“ răspunde trecătorul necăjit, căci a întâlnit de două ori, dejece ori, de 15 ori aceeaşi faţă palidă, care, căutându-se în haină, şi-a întins aceleaşi hârtii unsuroase şi eşia totdeauna din spital. Scie el oare, care este causa acestei lenevii ? Omul, într’o bună dimineaţă, n’a mai putut să se scoale spre a merge la lucru, zăcând, deodată de o boală: doi hamali, o targa şi cată’l la spital. Mult timp stă fără cunoscinţă, în fine redeschide ochii. Convalescenţa începe. Foarte slab, lasă oarele să treacă într’o amorţeală plăcută, fericit fiind, că se simte în viaţă. Ce bea, ce mănâncă, aerul pe care îl respiră tot îi pare nou, totul îi pare plăcut şi binefăcător. Stă nepăsător în această linişte particulară, care vine după marile crise ale vieţii oamenilor şi ale vieţii popoarelor. Să nu-mi fie teamă, că se va sătura de această linişte. Deodată este sculat, îmbrăcat cu hainele, cu care fusese adus murind. I se pune în mână o hârtie administrativă, buletinul de eşire, este aruncat pe uliţă. Din visul său plăcut şi dulce este readus la realitate. Şi ce realitate! Din liniştea, în care a trăit, mi-a rămas speranţa. Importantul e, să trăescă şi trăesce. Să umblăm deci. Umblă, umblă mereu. Caută de lucru, caută mult timp şi în urmă nu mai caută. Faţa sa cea de stafie, slăbiciunea sa, au făcut să fie respins pretutindeni. Ele îi vor sluji cel puţin spre a întinde mâna. I s’a dat ceva, de ce oare n’ar urma a cere după cum îl sfătuesce miseria? El are curagiu, voesce să muncească; dar’ deoarece lucru nu ’i se poate da, căci e prea slab, de ce să fie încăpăţînat? Nimeni nu e ţinut să facă ce e cu neputinţă, spune înţelepciunea naţiunilor. Trebue oare să despreţuească acea înţelepciune ? Nu va lucra mai târziu? Mai târeziu adecă niciodată; va urma a cerşi. Acum vechia lui meserie este uitată. Braţele sale au uitat munca, nu mai stie să mânuească sculele. Acum începe pentru dînsul greaua muncă de leneş. Pe ploaie, pe viscol, când ninge, pe timp de ger, el trebue să stee nemişcat sub un gang, tremurând. Trebue să îndure insultele trecătorilor, să evite poliţia. Adecă trebue să aibă răbdarea şi viclenia unei pisici, puterea unui bou şi nemişcarea unei statue. Trebue să cunoască Parisul foarte bine, se cunoască toate viciile sale. Trebue să fie fisionomist de primul ordin. Va schimba faţa şi vocea sa după împregiurări, întocmai ca un actor desăvîrşit, dar’ fără pudră şi fără perucă. Va recunoasce dintr’o mire pe aceia sau pe acela, care, dorind ar fi într’adevăr folositori şi a-l scoate din nămol, îi vor face un dar oarecum însemnat şi nu se vor mai găsi în calea lui niciodată. „Rév. générale“. O cestiune bisericească. De pe valea Iarei, 7 August 1887. Protopopiatul greco-cat. al Indolului prin moartea zelosului protopop Petru Al. Vlasa a devenit vacant şi Ven. Ordinariat de Blaj pe 31 i. c. a escris concurs. Fie-mi permis a trage atenţiunea ordinariatelor noastre române din incidentul acesta la starea cea miseră a protopopiatelor noastre şi aceasta cu scop, ca şi în direcţiunea aceasta să se facă ceea ce trebue să se facă şi se poate face înfiinţarea şi sistemizarea protopopiatelor, — vorbesc despre cele din archidiecesa Alba-Iuliei sau a Blajului, — se datează dela episcopul prea bine meritat de pre memorie Ioan Bob. El a înfiinţat de comun protopopiate micuţe cu nisce venite foarte modeste, proveciend şi dînsul cu câte 150 fl. pe protopopii dela oraşe şi cu câte 100 fl. pe cei dela sate. Sistemul acesta s’a ţinut pănă acum 3—4 ani, când Ven. Ordinariat din Blaj a ridicat remuneraţiunea aceasta numită salar prot. pentru oraşe la 200 fl. şi pentru sate la 120 fl. Cine nu vede însă, că protopopiatele aşa organisate nu pot fi la înălţimea misiunii lor, căci ad. un protopop consolit de chemareasa are aşa teren vast de activitate şi atâtea agende, încât ar trebui să aibă o cancelarie bine organisată cel puţin ca cea pretorială. De unde însă să-şi poată vedea de afacerile lui protopopesci, când toate venitele lui rivalisează cu ale unui diurnist de tribunal între 4.500 fl. v. a. câştigaţi şi aceştia cu mare sudoare, dacă va ţine şi de coarnele plugului? Nu-i vorbă, e sănătos lucru a ţine de coarnele plugului, dar’ în caşul acesta nu-i folositor tractului, căci pănă ce-’şi ară protopopul sieşi, plugul tractului ruginesce. Treburile bisericesci şi scolastice stau baltă şi aşa rămân îndărăt pe toate terenele. Protopopul nu are cu ce-’şi procura un diar, un op de ceva valoare. Ear’ de cumva îşi cumpără ocupaţiunea plugăritului îi răpesce tot timpul. Nu cetesce nimic. Uită şi din cunoscinţele ce ’şi le-a câştigat în teologie. Nu e mai mult în stare de a-’şi representa tractul cum se cuvine înaintea străinilor, nu săre apăra interesele bisericilor şi ale scoalelor sale. în fine îi rămâne numai singulul cel roşu de batjocura străinilor, îşi perde vatra şi înaintea poporului, căci adi perde într’un loc, mâne într’altul drepturile bisericii şi ale şcolii nesciindu-le apăra. In fine toată activitatea lui se reduce la împărţirea cerculariilor consistoriale, la incassarea prenumăraţiunilor la foaia bisericească şi scolastică şi aşa seamănă mai mult unui executor decât unui protopop. Dela un atare protopop nu putem aştepta să-şi organiseze şcoalele din tract, căci şi el e neorganisat; nu putem aştepta să lucre diua şi noaptea pentru binele tractului, căci caută să lucre pe seama sa, ca să aibă ce mânca. Nu putem aştepta, ca să se ocupe cu cetitul şi scrisul, căci de la o vreme ni se îngroaşă pălmile de nu poate scrie. Ei bine, cum să se ajute causei? Nimic mai uşor ca aceasta! Protopopiatele s’au înfiinţat unele din necesitate, altele din consideraţiuni familiare. Cele din consideraţiuni familiare să se casseze pe rînd fără de a vătăma tare şi interesele familiare. Şi aceasta se poate face, când devin vacante prin moarte, împreunate , laolaltă s’ar face un salar cu toate venitele aproape la 1000 fl. şi atunci dela protopopul respectiv s’ar pute pretinde să fie om probat pe toate terenele administraţiunii bisericesci şi scolastice. Să luăm de exemplu protopopiatul din cestiune. Indoiul e cale de o oară dela Turda. Turda încă e un protopopiat miser. Miseria cu care s’a luptat şi se luptă bătrânul şi binemeritatul protopop din Turda numai dînsul ar sci-v enera. Ca să se împreune aceste două tracte sub un protopop cu reşedinţa în Turda numai bunăvoinţa superiorităţii bisericii se poftesce. Căci mai pentru toate comunele din tractul Indolului oraşul unde merg la tîrg de săptămână este Turda. Aici le sânt judecătoriile de tot soiul. Fiind drumuri bune în toate părţile, comunicaţiunea este uşoară. Staţiuni poştale sunt tot la 2—3 comune, aşa încât în 2—30 file toate comunele bisericesci pot primi pe uşor ordinaţiunile oficiului prot. din Turda. Tot aşa s’ar pute împreuna la timpul seu tractul Almaşului cu al Morlacei sub un protopop cu reşedinţa în Huedin, prin ce s’ar mântui credincioşii din orăşelul acesta de multe pericole, căci aici sânt fără biserică, fără şcoală, fără preot în pericolul cel mai mare de a se perde pentru totdeauna şi pentru biserică, şi pentru naţiune. Protopopiatele aceste, precum sânt ele astăzji, sünt numai piedeci în organismul bisericei. Şi sünt sigur, că ochii cei ageri ai archiereilor noştri ar afla încă multe asemenea în diecesele lor, cari cu timpul ar trebui desfiinţate, şi împreunate câte 2 sau şi 3 laolaltă sub un protopop cualificat de ajuns, bărbat probat pe toate terenele vieţii bisericesci scolastice. Prin aceasta s’ar ajunge 3 lucruri: 1. s’ar ameliora starea materială a protopopilor, 2. s’ar ridica vatra lor şi 3. ar fi în stare fiecare protopopiat de a-’şi crea fondurile sale bisericesci şi scoli, căci dela un tract amărît din 10—15 parochii cu 8, 9 mii de suflete nu se poate aştepta să ajungă la ceva resultate practice pe terenul asociării. Pe când un tract compact în curând poate arăta cele mai bune resultate pe oricare teren de asociare. Apoi interesele noastre mai înalte încă pretind astăzi serios să ne grupăm pe terenul bisericesc şi scolastic. Să fim consolidaţi şi bine organizaţi. Forţele noastre să fie adunate cât se poate laolaltă, căci nu stiu, când au avut mai mare înţeles cuvintele poetului nostru: „unde-i unul nu-i putere“ ca în a jile noastre. Pe autorul acestor şire nu-l îndeamnă nici un interes familiar sau personal la apărarea acestui principiu de organisare. Singur binele, vada şi progresarea sfintei noastre biserici le are înaintea ochilor. Şi ar fi tare recunoscător cătră acei bărbaţi ai naţiunii noastre, careşi-ar da părerile lor „ sine ira et studio11 în această materie, căci e de părerea aceea, că e timpul suprem să ne îngrijim cu toţii, ca bărbaţilor noştri puşi în capul trebilor bisericesci să le fie cât se poate de asigurată subsistenţa şi vada! Căci fără de aceste nu putem aştepta, nici un progres îmbucurător pe nici un teren. Din preot, TRIBUNA Nr. 176 Scrisoare din Macedonia adresatăziarului „Telegraphul“, Bitolia, 5 iulie. La 28 iunie a. c. femeile din Clisura au scos în biserică barba archiereului grec ad interim din Castoria, şi iată pentru ce. De la Pasci încoace se cetesc apostolii şi alte câteva rugăciuni românesce în biserică. Archiereul din Castoria aflând de aceasta, ca să împedece pe Români de a ceti românesce în biserică, ’i-a excomunicat; dar’ Românii n’au voit să scie de afurisirea acestui archiereu grec, care a fost condamnat de două ori pănă acuma de tribunalul din Castoria, fiindcă a deflorat două fete cu forţa. La 21 Maiu, Resu, institutor grec din Clisura, însărcinat fiind de archiereul grec, a voit se împedece cetirea apostolului în românesce, a fost rău bătut şi dat afară din biserică. Resu a intentat un proces contra domnilor George Adam şi Nicolae N. Nacea, institutori români, deşi n’a fost de ei bătut, ci de bunii patrioţi români. îndată d-nii George Adam şi Nicolae N. Nacea au fost arestaţi şi încarceraţi de autoritatea din Castoria. Constatându-se, că institutorii români nu erau vinovaţi, autoritateai-a pus în libertate după 5JA® An închisoare. Archiereul fanariot vătrend, că cu asemenea proceduri nu poate împedeca pe Români de a ceti românesce, la 27 Iunie se duse în persoană la Clisura, însoţit fiind de autoritatea din Castoria, ca să împedece cu forţa pe Români de a ceti românesce în biserică. La 28 Iunie, archiereul însoţit fiind de Rakip, un ex-bandit, se duse la biserică, în momentul când întră în biserică, Constantin Ghica, elev al liceului român din Bitolia cetia apostolul românesce. Fanariotul orbit de pasiune îi trage două palmii şi îi răpesce apostolul din mână. Atunci o mulţime de bărbaţi şi de femei se reped asupra acestui miserabil şi îi scot barba, îl trântesc jos, îl calcă cu picioarele, îl tîresc pe pavagiul bisericii şi îl scot afară din biserică. Toată lumea striga: „afară Fanariotul, afară puiul de şerpe, afară miserabilul! “ După ceşi-a venit în fire, archiereul s’a dus la autoritate şi intenta proces contra d-lor: Demetrie Covati, profesor la liceul român din Bitolia, George Adam, Constantin Ghica, Ghiani Papa-Hagi, Cutula Adam, Sterghiu Caragiani şi lui Pericle Papa-Hagi, elevi ai liceului român din Bitolia. Este de notat, că nici dl Covati, nici dl George Adam, nici elevii liceului român n’au bătut pe Fanariot. Bărbaţii şi femeile Clisurene ’l-au bătut şii-au scos barba, dar’ Fanariotul, ca să aducă o lovitură şcoalei române, a acusat pe profesorii şi elevii români. Autoritatea iară a procede la o anchetă şi fără a examina afacerea, arestează pe profesorii şi elevii români, îi trimite cu forţa la Castoria şi îi închide împreună cu criminalii. Sânt 150 Aede când sunt în închisoare şi D-deuscie cât vor mai sta. Ieri am primit o scrisoare de la d-nii profesori şi de la elevi. Iată conţinutul acelei scrisori: Castoria, 15 Iulie 1887. (Din temniţa criminalilor.) Dragă Başdeki! Poate că aţi aflat, că am fost încarceraţi fiind acusaţi că am bătut pe archiereul fanariot. De 15 mile n’am văcjut lumina soarelui. Sântem închişi împreună cu criminalii într’o temniţă întunecoasă, dar’ cu toate acestea nu ne pasă, căci suferim pentru naţiune. Autoritatea, ca să facă plăcerea miserabilului de archiereu, a procedat şi procedează într’un mod arbitrar. Vă rugăm să binevoiţi a telegrafa din partea noastră la ministerul de justiţie din Constantinopol şi a vă plânge de nedreptatea ce ne face autoritatea din Castoria. Lipsa de hârtie ne face a ne limita într’atâta. Ai d-voastre cu totul devotaţi: D. Covati, G. Adam, C. Ghica, G. Papa-Hagi, C. Adam, St. Caragiani, P. Papa-Ha gi. (Această scrisoare era scrisă cu creonul.) Vă voiu ține în curent cu această afacere, care interesează pe orice bun Român. Al d-voastre corespondent: Başdeki.