Tribuna, octombrie-decembrie 1887 (Anul 4, nr. 221-296)
1887-11-27 / nr. 269
Pag. 1074 Şi fiindcă „Tribuna 4 părea ajunsă în ajunul „catastrofei“ finale, au dat toţi din toate părţile năvală asupra publicului, ca să-’l ameţească cu fel de fel de născociri. Ei bine, luni dejile au trecut, dar’ „catastrofa“ atât de ameninţătoare n’a urmat. Din contră, dela 1 Ianuarie 1888 „Tribuna“ va apără în formatul proiectat dintru început, rămânând abonamentul tot cel de pănă acum. Căci nu la câştigul material imediat, ci la câştigul moral rîvnesc întemeietorii şi susţinătorii „Tribunei“ şi dorinţa lor mai presus de toate este, să pună la disposiţiunea partidului naţional român un Ziar şi bun, şi ieftin, şi potrivit cu exigenţele noastre culturale. Celelalte se vor face şi ele, mai curând ori mai tânjiui, dar’ neapărat se vor face, căci ţinem prea mult să sejbcă odată despre noi, că nu numai noi inşine am lucrat întins şi cu toată inima, ci am lesnit şi încuragiat totodată şi pe alţii în lucrarea lor, că ferment am fost şi totodată chiar în viaţa tinerei noastre societăţi . Dacă are ori nu „Tribuna“ vre-o importanţă politică, dacă noi, oamenii grupaţi împregiurul „Tribunei“, însemnăm ori nu ceva în viaţa publică a patriei noastre, aceasta e treaba Românilor: atunci, când va fi sosit timpul cuvenit, ei se vor pronunţa, decă pun ori nu temeiu pe cele amise în coloanele „Tribunei“, dacă au ori nu încredere în priceperea, în onestitatea, în buna credinţă, în destoinicia noastră, dacă ne-am făcut ori nu vrednici de iubirea lor. Deocamdată însă „Tribuna“ este o faptă, un factor în viaţa noastră publică, o putere hotărîtoare în mişcarea noastră intelectuală, o creaţiune produsă cu multă sudoare, pe care nimeni nu poate s’o ignoreze. E pentru tot omul rezonabil o cestiune de tact să-şi reguleze posiţiunea faţă cu această faptă cu desăvîrşire sigură. Vorba e de aici înainte numai de lesnirea şi încuragjarea lucrării literare şi de sporirea „Bibliotecei Poporale“, şi când de aceasta e vorba, suntem datori se cerem şi să primim ajutorul ori-şi-cui. Să nu-şi facă însă nimeni ilusiunea, că mâne ori poimâne vom fi ajuns a fi siliţi să cerşim hrana de toatejdele pentru „Tribuna“ şi să intrăm în serviciul acelora, care se vor fi îndurând să ni-o dee. Niciodată! „Tribuna“ este făcută, pentru ca să-i servească pe Români şi pe cei ce au soitit să-şi câştige iubirea şi încrederea Românilor: stăpânii „Tribunei“ nu pot să fie decât cei ce stăpânesc inimile Românilor! Pe aceştia, sprijinească-ne ei ori nu, suntem totdeauna gata să-i servim din convingere şi din deferenţă cătră publicul român. Să nu ni-se ceară însă să ne punem alăturea cu aceia, cărora prea puţin le pasă, dacă Românii îi iubesc ori nu, să nu ni-se ceară să-’i servim, să nu ni-se ceară nici măcar să-’i cruţăm pe aceştia, — căci noi facem numai ceea ce cer Românii, car’ Românii cer să le spunem adevărul şi să fim necruţători faţă cu cei ce nu-i cruţă pe dînşii, nu ţin seamă de susceptibilităţile legitime ale lor. Şi apoi, la urma urmelor: „Mai bine cu un voinic la pagubă decât cu şepte mişei la dobândă!“ Lucrarea noastră e curată ca apa rîului de munte, şi nu vom primi niciodată odliul de a fi intrat în transacţiuni de o valoare problematică, pentru ca s’o putem continua cu mai multă lesnire. Primim mai bucuros o sarcină poate prea grea pentru noi decât ca să ne însoţim cu oameni, care n’au ţinut să-’şi câştige încrederea publică şi ar arunca, ca tovarăşi, o umbră urîtă asupra întregei noastre lucrări. Dacă curat e scopul, tot curate au să fie şi mijloacele alese pentru realisarea lui. Noi lucrăm, dar’ nu ne căciulim, nu cerşim! noastre priviau dintru început cu oarecare neîncredere la pregătirile militare ale Rusiei, dar’ se pare, ele abia acum observă, că aceste pregătiri sunt potrivite a conturba pacea şi a periclita siguranţa monarchiei. Comunicatul oficios despre necesitatea contramăsurilor corespuntătoare cel-a signalizat ieri depeşa noastră din Viena este următorul: „Deja de un timp încoace se ivesc sciri despre măsuri militare din partea Rusiei, care ar ave de scop întărirea esenţială a puterilor militare rusesci în guvernamentele rusesci ce zac in faţa graniţei austro-ungare. In formă precisă le-am aflat aceste sciri în timpul mai recent în foile germane bine informate şi acele ar primi o directă adeverire autorizată din partea rusească, dacă s’ar adeveri, că ele au fost înregistrate şi în oficiosul „Dnievnik-Warszawski“, care desigur aduce numai sciri militare autentice. Aceste sciri ar sta, la toată întâmplarea, în contrazicere însemnată cu iubirea de pace ce se accentuează din toate părţile şi cu speranţele la o reacţiune lămuritoare şi liniştitoare a întâlnirii ce a avut loc nu de mult în Berlin. Ar fi însă de a se aştepta, întru cât ar pute această convenire înrîuri asupra măsurilor, care s’au făcut între alte premise. Cât privesce pe Austro-Ungaria, pentru ea e normativ pronunciamentul atât de hotărît și neechivoc al celui mai nou mesagiu german despre hotărîta scârbă, de a altera pacea vecinilor sei prin atacuri violente. Ori-și-care amic al păcii n’ar pute decât să regrete, dacă concentrări de trupe mai extinse ne-ar face să ne temem de o ameninţare serioasă a graniţei noastre şi ne-ar sili a pune întrebarea, dacă grija indispensabilă pentru siguranța monarchiei nu pretinde măsuri corespunzătoare şi din partea noastră, spre a nu rămâne îndărătul pregătirilor ameninţătoare şi neprovocate ale vecinului.“ Acelaşi organ oficios, „Fremdenblatt“, publică mai departe o telegramă din Berlin de următorul cuprins: „Kölnische Zeitung“ aduce din mâna unui redactor militar al ei un articol asupra situaţiei la graniţa austro-rusească, în care dovedesc, prin cifre, că raportul puterii armate a ambelor părţi este ca 1 : 3, adecă circa 46,000 oameni în partea austriacă şi 130,000 în partea rusească. „Kölnische Zeitung“ aduce următoarele date detailiate: Actualmente se află la graniţa ruso-galiţiană următoarele trupe: Corpul de armată XIV. Lublin: divisia 17 Siedlce, divisia 18 Lublin. Corpul de armată XI. Luzk: divisia 11 Luzk, divisia 32 Sitomir. Corpul de armată XII. Kiew: divisia 12 Vesibuse, divisia 33 Kiew, divisia Casacilor de Don Samosti, divisia de cavalerie 11 Dubno, divisia de cavalerie 12 Kiev, divisia de cavalerie 13 Lublin, brigada de tunuri Tulcin. Aceste corpuri etc. dau pe picior de bătaie, computându-se numai combatanţii, care nu şi puterea de alimentare, laolaltă 108,200 oameni infanterie, 14,300 cavalerie şi 336 tunuri. Pre lângă aceştia au să se compute încă în partea rusească trupele ce formează paza graniţei, care desigur se pot lua cu 6—8000 oameni .... „Pester Lloyd“ .Zice, că şi acest articol al foii inspirate e a se aduce în legătură cu instinţa cercurilor normative, de a atrage atenţiunea asupra evenimentelor de la graniţa rusească. Toate Zorele din Viena şi Budapesta sunt preocupate în mare măsură de aceste evenimente şi aproape toate constatează seriositatea situaţiei pentru monarchia austroungară. „Neue Freie Presse“, care din când în când se inspirează şi ea de la oficiul nostru de externe,Zice, că dacă consilierii Ţarului ar fi pătrunşi de dreptate, ei ar recunoasce moderaţiunea politicei austriace. „Prinţul de Battenberg a fost alungat, şi Austro-Ungară, în ciuda simpatiilor ce le aveau toţi pentru acest principe, nu ’şi-a ridicat nici degetul cel mic, spre al susţină. Candidatura prinţului Ferdinand de Coburg a fost cu resistenţă întimpinată, şi dacă abi ’l-ar ajunge soartea antecesorului seu, Austria, care n’are misiunea, de a numi şi de a răsturna domnitorii din Bulgaria ’l-ar lăsa să meargă în pace, în Serbia a venit la putere un cabinet Ristici, şi Austria n’a făcut nici cea mai mică încercare, de a împedeca această schimbare a persoanelor. Austria se ţine cu cea mai mare credinţă şi aproape cu teamă între marginile dreptului internaţional şi nici duşmanii monarchiei nu vor pută constata nici măcar o transgresiune ori vre-o abatere de pe terenul tractatelor___“ Revenind apoi la comunicatul oficios despre necesitatea măsurilor corespunzătoare din partea monarchiei noastre, foaia vieneză termină astfel: „Istoria tuturor cercurilor politice dovedesce, cât de greu este a mântui pacea, când campaniile diplomatice sunt odată însoţite de pregătiri militare. Situaţia s’a întunecit din nou. Austria se razimă de o politică a abstinenţei, ea are aliaţi puternici. Răzimaţi de imperiul german, noi încă tot ne temem de răsboiu şi de toate purtările şi grozăveniile lui, dar’ nu ne temem de duşman. Dacă Rusia va ataca pe Austria, ea se va înţepa şi de ascuţişul baionetei germane. Singur aici mai zace credinţa noastră într’o pace. Dacă aceasta speranţă ar fi greşită, monarchia noastră ar avă să se aştepte la vremuri serioase“. Un interesant incident s’a petrecut Zilele aceste şi în „Reichstag“-ul german! La ordinea Ziei era discuţiunea asupra ajutorării familiilor soldaţilor convocaţi la arme. Deputatul liberal Baumbach vorbi de necesitatea, de a ajutora şi familiile reserviştilor ce sânt convocaţi în timp de pace la deprindere de arme. — La aceasta răspunse ministrul de răsboiu Bronsart: „Da acesta este un lucru mai urgent, dar’ numai întru atâta, întru cât în momentul acesta avem pace, şi n’avem încă răsboiu; dar’ e probabil, că răsboiul va sosi mai curând, ca viitoarele exerciţii de pace, şi eu cred, că o lege, care stabilesce raporturile aceste pentru caşul unui răsboiu, care poate să sosească în fiecare zd e mai urgentă chiar şi din cauză, că se tractează de absentare mai lungă de la familii“ . Din toate aceste se vede, că punctele negre iarăşi s’au îngrămădit pe prisontul politic şi cel mai de aproape viitor va arăta, dacă acele vor dispără de astădată fără bubuitul tunurilor şi fără vărsare de sânge. Revistă politică. S ib iu, 26 Noemvrie st. r. De un lung timp încoace Rusia îşi concentrează mereu trupele sale la graniţa austro-ungară. Cercurile militare şi politice ale monarchiei TRIBUNA Scandalul din Arad. Cetitorii noştri îşi aduc aminte, cum „Kolozsvar“ din Cluj a intervenit în „crisa“ şcoalei de fete din Sibiiu, constatând cu părere de bine, că elementele „patriotice“ au reuşit să depărteze de la şcoala de fete pe Slavici şi pe ceialalţi aderenţi ai „Tribunei“, afară de Albini, pe care Clujenii îl cunosc din procesul de pressă, pe carel-a avut fiindcă nu voise să bage în încurcături pe un corespondent al „Tribunei“ Ceea ce s’a întâmplat la Sibiiu se întâmplă la Arad în dimensiuni mai mari. Discuţiunile privitoare la „reuniunea de femei“, devenită acum din naţională română confesională greco-orientală, au trecut din pressa română în cea maghiară. Guvernamentalul „Aradi Közlöny“ publică în numărul de la 5 Decemvrie a. c. o declaraţiune subscrisă de d-na Hermina Popovici Desseanu, presidenta, şi dl Ioan Beleş, secretarul comitetului provisor. In declaraţiunea lor, aceşti representanţi ai „reuniunii române de femei“ acasă faţă cu publicul maghiar pe o damă din societatea română arădană, pe d-na Letiţia Oncu, că a sustras oare cum fondul reuniunii, de oarece, fiind în mai multe rânduri provocată să dee, ca cassieră, socoteala despre sumele incurse şi să le depună la cassa diecesană, d-sa nici socoteală n’a dat, nici banii nu ’i-a depus, nici măcar la şedinţa comitetului nu s’a presentat. Şi dacă asemenea lucruri se Zi° în coloanele unui Ziar maghiar, poate ori-şi-cine să-’şi închipuească, ce se va fi dând între patru ochi şi ce fel de lucrare se va fi petrecând prin ascuns pentru discreditarea celor ce susţin caracterul naţional român al reuniunii. VăZând deci cele publicate în „Aradi Közlöny“, d-nei Letiţia Oncu nui-a rămas decât să publice tot în coloanele acelui Ziar şi cât mai neîntârziat, — în numărul proxim, — următoarea întimpinare : „Vezând în numărul de ani din „Aradi Közlöny“ declaraţiunea în cestiunea „reuniunii române de femei din Arad şi împregiurime“ publicată de d-na Hermina Popovici Desseanu, ca presidenta a comitetului provisor şi de secretarul Ioan Beeş, am onoare a da publicităţii un extras din scrisoarea, pe care mi-am adresat-o presidentei Hermina Popovici Desseanu în cestiunea socotelilor : Arad, Ianuarie 14 1887. Onorabilă presidentă ! Viul interes, pe care-’l am pentru reuniunea noastră, în al căreia interes m’am angajat a conlucra, — mă silesce a Nr. 269 Vă adresa următoarele rânduri. — Au trecut două luni de când statutele reuniunii s’au înapoiat (dela guvern); e timpul suprem să ne punem pe lucru. înainte de toate Vă rog să luaţi măsuri ca comitetul se se întrunească cât mai curând, car’ aceasta din mai multe motive urgente, dintre care îmi iau voia a Vă înşira următoarele: I. Trecând anul 1886, ca cassieră a reuniunii, doresc şi mă simt datoare a-mi presanta comitetului socotelile; II. Urmând să se ţină, în virtutea anului 14 al statutelor, adunarea generală în luna Februarie, e de trebuinţă să facem pregătirile cu urgenţă şi să luăm măsurile cuvenite, ca femeile, care vor să se înscrie ca membre, să o poată face aceasta pănă atunci etc. — Stimabilă doamna! — După cele întâmplate, ca în rândul trecut, Vă rog şi acum, ca să convocaţi comitetul într’un local, în care putem să ne presentăm cu toate. Primiţi etc. — Letiţia Oncu m. p............................................ La această invitare pănă în Ziua publicării socotelilor mele n’am căpătat nici un răspuns din partea presidiului, n’am fost nici odată invitată că-’mi dau socotelile, într’un cuvent, comitetul n’a ţinut nici o şedinţă, în care cercetarea socotelilor ar fi fost pusă la ordinea Zilei, îmi susţin deci şi pe mai departe afirmările făcute în cestiunea socotelilor şi declar de neadevărate afirmările publicate de presidentă şi de secretar.“ Atât din declaraţiunile făcute de d-na Letiţia Oncu. Pentru orişi ce om cu sentiment de dignitate şi mai ales pentru ori-şi-ce femeie deprinsă cu buna cuviinţă este un lucru de sine înţeles, că nu rămâne decât să stai la tine acasă şi să te retragi dintr’o societate, care tolerează în mijlocul ei pe urmitorii de scandal. Cât pentru individ cestiunea e deci ea prin ea resolvată: cel-ce nu vrea se-şi facă treabă cu ori-şi-cine, cel-ce nu vrea se se expună la insulte, cel-ce nu vrea se fie calomniat şi ferit în noroiul uliţelor, cel-ce nu vrea să se sfădească în loc de a discuta ori a conversa, omul ori femeia, mai ales femeia, care ţine la decor, rămâne acasă în cuibul său tăcut şi liniştit şi trăiesce, pe cât se poate, în retragere. Această resolvare însă poate să fie în interesul „reuniunilor maghiare de cultură“, nu e însă în interesul tinerei societăţi române culte. Trebue să ne gândim deci cu toţii, cum şi în ce fel vom pute scăpa de înrîurirea elementelor, care fie prin lipsa lor de bună educaţiune, fie prin felul lor uşuratic, fie prin pretenţiunile lor exagerate tulbură armonia noastră socială şi nu ne lasă să trăim în pace. Bihorul şi maghiarisarea. (Urmare şi fine.) în B. Uileac Maghiarii sânt în majoritate şi totuşi de primar s’a ales un Valach, care nu scie nici un cuvânt unguresce, urmează dar’, că fiecare maghiar trebue să înveţe valachesce, dacă vrea să comunice cu primarul. (După cât seim noi primarul din aceea comună vorbesce unguresce destul de bine. Red. Trib.) Nu voim prin asta a înţelege, ca în cutare sau cutare comună poliglotă să nu se aleagă şi un primar valach, dar’ cerem cu stăruinţă, ca oricare să fie primarul dînsul să vorbească bine unguresce. în comuna Feniş majoritatea locuitorilor e maghiară ; primarul e maghiar, dar’ vorbesce foarte bine valachesce, ba adeseori din preocupaţiune chiar şi cu Maghiari valachesce stă de vorbă. Dar’ să ne oprim aci, nu ne este permis să infectăm generositatea maghiară. E curios, că la greco-catolici şi greco-orientali serviciul divin să celebrează în limba valachă, prin urmare toţi acei Maghiari, care odată au intrat în sinul acestor biserici din cine scie ce motive personale, încetul cu încetul se asimilează cu majoritatea covîrşitoare a Valachilor. Trist adevăr! Dar’ să nu desperăm, va veni timpul când se vor schimba treburile, când chiar şi în bisericele greco-catolice şi grecoorientale serviciul divin se va celebra in limba maghiară, ba chiar se vor înfiinţa eparchii grecocatolice şi greco-orientale maghiare. Trebue să ne punem umăr la umăr pentru desvoltarea consciinţei naţionale. Câtă vreme e încă în leagăn copilul să-mi vorbim de patriotism şi de naţionalism. Limba maghiară să fie dominantă în tot locul, în casa lui D-Zeu, sub cerul liber, în familie, în aşezeminte culturale, cu un cuvânt pretutindenea numai limba maghiară să răsune. Fiecare Maghiar la toate ocasiunile să fie un apostul al maghiarismului. Să-’l iertăm pe patricidul dacă e maghiar. — Zîcea Széchenyi — se afle mângâiere ucigaşul sau hoţul în judecata prea atenuantă a deaproapelui seu; să-’l osîndim însă cât se poate de aspru pe acela, care nu apără causa şi interesele maghiarismu-