Tribuna, octombrie-decembrie 1887 (Anul 4, nr. 221-296)
1887-10-24 / nr. 241
Sibiiu, 23 Octomvrie st. v. Ceea ce am prevecut s’a întemplat. Generalul Traian Doda, nici în urma ameninţărilor presei maghiare oficioase şi neoficioase, nici în urma provocării preşedintelui adunării deputaţilor, nu-şi va presenta mandatul de ilepuîac. Scrisoarea ce o publicăm mai jos, este clară. Provocându-se la legea electorală, Generalul Traian Doda afirmă, că „calitatea de deputat este cu desăvîrşire independentă de la presentarea ori nepresentarea credenţionalului“ şi dacă guvernul vrea să abuseze de lege, atunci nu printr-o „simplă declarare a președintelui camerii“, ci prin căi oareşicum legale la aparență, se poftească a declara de vacant cercul electoral al Caransebeşului. Dacă vrea președintele camerii ca atitudinea sa cel puțin în aparență să fie justificată, atunci Generalul Traian Doda îl roagă, se binevoească a ceti într’o şedinţă a camerii scrisoarea ce ’i-a adresat şi s’o transpună apoi apoi comisiuni, care va discuta şi se va pronunţa asupra acestei cestiuni. Generalul Traian Doda prevede, „că din punctul de vedere politic, comisiunea va afla de nemotivată nepresentarea credenționalelor sale, dar și în acest caz comisiunea trebue să declare aceasta, înainte de ce va putea detrage în formă legală mandatul său“. Acestea le-a scis Generalul Traian Doda. Suntem aproape siguri, că parlamentul îi va lua mandatul și va ordona o nouă alegere în Caransebeş. Nu ştim ce hotărîre vor lua în acest cas alegătorii din cercul Caransebeşului, cari toţi sânt români. Ne place a crede înse, că ori nu se vor presenta la urnă, şi vor rămână pre lingă representantul lor de mai nainte, ori că candidatul lor la viitoarea alegere va fi un aderent hotărît al politicei dlui General Traian Doda. Ori că în urma conduitei nepotrivite a guvernului în această cestiune, „poporul român, cel puţin acum nu are, loc în cadrul constituţiunei ungare“, şi trebue prin urmare să lucreze în consecinţă. Aceasta din urmă însă nu ne-ar veni la socoteală. Concetăţenii noştri maghiari sunt prea nechibzuiţi, dar mai nechibzuiţi ca ei le este guvernul din Budapesta. Ne e teamă, ca nu cumva guvernul să împingă lucrurile pănă la extrem în cestiunea de faţă, care ne agită de o lună de zile-Dată fiind nemulţumirea generală a Românilor din ţerile coroanei Stului Ştefan, dar, mai ales spiritele prea din cale afară agitate ale Românilor din cercul Caransebeşului, ne e teamă, ca nu cumva aceşti din urmă să ridice mănuşa ce ’li se aruncă de nechibzuiţii noştri stăpânitori şi la provocare să răspundă prin provocare. Nu dorim şi nu voim să fim ispitiţi de gândul, „că trăim într’un fel de revoluţiune înfundată.“ în ciuda tuturor greutăţilor însă ce ni se pun de adversarii noştri voim a merge înainte pe cale pacinică, voim a rămână ceea ce am fost, un element de ordine şi vom merge în direcţiunea ce ni se va indica din Caransebeş. Să nu uităm însă cuvintele ce le-a adresat dl General Traian Doda alegătorilor sei: „Aminte să se fie, că se lucrează o luptă mare şi anevoioasă, că astăzi nu mai e vorba de un scaun sau de un vot în parlamentul maghiar, nu de oarecare mici concesiuni naţionale, limbistice sau politice, — nu, căci în critica situaţiune, în care ne aflăm, toate aceste lucruri bogatele fi secundare sunt astăzi causa naţiunii intregi, ba mai mult, — onoarea naţională a poporului român este în joc, a poporului, care prin uneltirile măiestriei şi ale forţei a fost scos din toate posiţiunile luptei constituţionale. . . Fiţi bărbaţi! . . .“ Să fim bărbaţi! în vederea unei lupte mai energice, trebue să ne trezim din apatia, în care am cădut. Hotărîţi să fim la toate! Vom întimpina multe şi amare greutăţi, dar, câtă vreme vom fi cu inimă hotărîtă, toate beţele ce ni se vor pune în roată, le vom pută face ţandăre. Chiar şi între marginile stricte ale legii ne putem lupta. Dl General Traian Doda nu vrea să intrăm în conflict cu legea pentru naţionalităţi din 1867, vrea să se devoteze cu toată inima „Tronului şi naţiunii sale“, vrea să ne desamorţească să nu trăim ca pănă acum într’un „dolce far niente“. Să fim însă cu băgare de seamă cu cine ne întovărăşim, să nu ne prea încredem în cei ce ne şoptesc în taină, să nu ne prea încredem în pretinşii noştri „naţionalişti“, aceştia ne sunt adversari hotărîţi, aceştia fac şi astăzi „bune serviţii“ guvernului prin denunţări şi prin „materialuri bune“. Să băgăm bine de seamă, că e vorba de onoarea neamului nostru. Forţa „Tribunei“. Tulnic şi Lioara. de George Coşbuc. (Urmare.) IV. O lume de pământuri atunci s’a deşteptat în plângere; pe-o mie de plaiuri a sunat Cuvântul greu, că-’i moartă copila ’mpirătească. Şi cât a fost în larguri hotar ca să primească Acest cuvânt, hotarul întreg a fost cuprins De jele fără margini şi gemete dinadins. Mari crai, din ţeri vecine şi ţări de-a Zecea ţeară, Primind aceasta veste, din capete mişcară Cu drag şi milă multă, car’ câţi aveau mai drag Pe Stâlpeş deslipit-au piciorul lor de prag Şi ’n scări au pus piciorul, mai repede s’ajungă Se mângăe pe Stâlpeş în jelea lui cea lungă. Şi trist stetea ’mperatul de-o masă răzimat, Departe-având toiagul prin colţuri aruncat Şi spada lui departe şi coiful la picioare — Mai galben era Stâlpeş ca omul care moare, Şi slab de-atâta jele şi negru de sdrobit. Când el pe ’nalţii prietini în casă ’i-a zărit, Roşi fără de voe şi capul ridicat-a Şi-a Zis : »Ori poate-aduceţi voi fata? Poate fata Lui Stâlpeş pătimaşul de nou va fi a mea ? Vai Doamne, spuneţi iute: trăesce oare ea ? Trăesce? De trăesce, pe ce loc poartă pasul? Vai, spuneţi . . . Doamne, Doamne, târzii sânteţi cu glasul! Şi cum cerea s’audă, de dorul seu învins, Craiu-Galben cu tot dragul de mân’atunci a prins Pe Stâlpeş și cu milă fățiş în ochi cătându-’! A Zis: „O scumpe prietin ! Impacă-te cu gândul, Și vezi, că tocmai trebe târzii să fim la glas! întreabă-mă, ce gânduri am eu, de n’am rămas La vatra mea ? Și ’ntreabă, de ce-am plecat eu oare ? Puteam să șed acasă ,dar’ nu sciu cum me doare De dorul tău, me doare durerea ta, și sciu Că-așa numai se poate şi-’i bine-așa se fiu! Copila ta-i perdută : atâta seim noi bine, iar’ ce seim mai departe ? Nimic nu seim, ca tine!“ ’Și-au prins atuncea craii să-’l mângăe, cătând Să-’i facă dorul aspru din inimă mai blând, încât li-a fost puterea cuvântului mişcară Pe Stâlpeş, a lui jele pe ’ncet o alinară Cu vorbe şi cu sfaturi de mils, şi de drag — Şi-atunci eşi ’mperatul pe prag şi de pe prag Chiema pe cel mai harnic din argitant în casă Şi-a Zis plângând: „Durerea aşa de greu m’apasă, Cât nu mai sciu de mine nimic, şi nu mai pot Nimic, când sciu pe lume că-s singur! Când socot La pierderea Lioarei, me ’nec în noapte-amară Şi n’am nici gând, că vesel pot fi vreodată oara! Oh draga tatei, dragă, de ce te-am prăpădit, Atunci când eu mai tare ca oricând te-am iubit!“ Şi plânge, Stâlpeş plânge şi Zice iarăşi: „Scrie Prin ţeri şi lumi, ca lumea şi ţerile se scie De-alungul şi de-a latul, că Stâlpeş a perdut Odorul cel mai nobil din câte le-a avut! Tu scrie şi dă veste să vadă fiecare Cuvântul scris: tu scrie, aşa cum ’ţi se pare Mai drept şi mai cu minte se scrii: în orice sat Se sune glas de clopot trei Zile necurmat Şi oamenii se lase de-o parte bucuria Şi popii toţi să ţină priveghiuri pentru Lia Se facă sărăceşte cum datini au rămas, Prohoade se citească cu stări şi parastas, Şi ’n patruZeci de Vineri cu slujbe prin altare, Se facă lumea toată copilei sărindare ! Aşa se scrii, iubite, că doar pe rând, pe rând Voiu perde dorul negru şi flacăra din gând, Şi nu voiu fi pe lume silit de-atâta jele Să-’mi perd a mea domnie prin patimile grele“ Aşa vorbi ’mperatul şi stropi au lăcrimat Din ochii lui pe haina cea dalbă de ’mperat, Ear’ argitanul scrise, precum ’i-a fost cuvântul, O carte, cum se poată pricepe tot pământul, întreagă slova cărţii, cu sfaturi mari şi lungi, La mijloc cu pecete, pe margine cu dungi, De aur, căci o lume avea se o cetească Ş-o lume-avea porunca din carte s’o ’mplinească. De-a fost pe lumea toată vre-un suflet viorat De patimi, acel suflet în sin era ’ngropat De mamă, căci nebună ca volbura de toamnă Părea de jale Lia, frumoasa ţerii Doamnă. A plâns cât era Ziua perdută ’ntr’adevér, A rupt găteala-i toată şi-a smuls din al ei per Frumosul ac de aur şi primele, ce-’i leagă Un stol de plete negre, cari noapte par întreagă • In haină de metasă cernită ’şi-a ’nvelit Frumosul trup, şi astfel, cu părul despletit, Cu ochii roşi şi umezi de plângerea cea deasă Din loc în loc aleargă frumoasa 'mpăráteasa Şi strig’ (strîg’) un nume dulce şi geme cu fior— Tot caută mama, caută pierdutul ei odor. Şi, cum fugea dealungul pridvoarelor, ea trece Cu pas grăbit şi lânged prin cele treispreZece Chilii şi la chilia din capot a stătut: Aici era răsboiul, în care le-a ţesut Frumoasa ei copilă cu drag şi cu ’ndemână, Aici erau talpigii şi caerul de lână Şi ghemele şi tortul, precum le-a rînduit Lioara, gol sta patul, cel mândru şi gătit Anume pentru fata lui Stâlpeş împăratul, Căci tot lucea ’n mătăsuri şi ’n scumpe haine patul. Şi, cum stetea cu ochii la haine ţintiţi drept, ’Şi-a pus mânile dalbe de-a crucea preste piept Şi-a stat înmărmurită frumoasa ’mpărăteasă. „O draga mamei, dragă! De ce te-ai dus de-acasă? De ce te-ai dus? Acasă de cumva ai fi stat, Eu aş fi dat să facă pe seama ta un pat Din aur şi mărgele cioplit şi din smaralde, Se dormi un înger nobil pe paturile calde Mai blând decât în leagăn un firu născut de-o Z* 1 Ear’ când în Z°rii Z^ei din somn te-ai pomeni Şi-ai vrea să cauţi o haină mai scumpă decât toate, Atunci din lăzi de aur o haină tu ’ţi-ai scoate De purpur’ mai frumoasă ca ori-şice frumos: Ţesută de pe umeri şi pănă 'n poală jos Din fir de diamante, pe margine tivită Cu flori de argint, la mijloc frumos împodobită Cu stele mici de sîrmă și fluturi de rubin, O lucitoare haină ca soarele deplin. Sibiiu, Sâmbătă 24 Octomvrie (5 Noemvrie) 1887 Anul IV Nr. 241 5 srv- 9. ..__________________________________________________________________________________ Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., Vi an 2 fl. 50 cr., Vj an 5 fl., 1 an 10 fl.• Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarche: 1 lună 1 fl. 20 cr., Vi an 3 fl. 50 cr., Vj an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: Vi an 10 fl., Vi an 20 fl., 1 an 40 fr. Apare în fiecare zi de lucru Inserţiunile Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. Un număr costă 5 cr. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază Creneralul Traian Doda. Dl preşedinte al camerii deputaţilor ignorând declaraţiunea d-lui deputat Traian Doda, cu datul 15 Octomvrie a. c. Nr. 241 pres./1887/92 îl provoacă, ca în timp de 15 zile să-şi presenteze credenţionalele. La această provocare dl general a adresat d-lui preşedinte al camerii următorul răspuns: Stimate d-le preşedinte! In declaraţiunea ce aţi făcut-o în camera deputaţilor în şedinţa publică din 12 i. c. aţi recunoscut, dle preşedinte, că V’a venit la mână scrisoarea mea, în care v’am împărtăşit atât hotărîrea mea, că nu’mi voiu presenta credenţionalele de deputat, nici nu voiu renunţa la mandatul meu de deputat, — cât şi motivele, care m’au condus la această hotărîre. Cu toate acestea, prin scrisoarea de sub Nr. 241 pres./1887/92 mă provocaţi oficios, că se mi presentez credenţionalele, ignorând simplu scrisoarea mea din motivul, care m l-aţi spus în aceea şedinţă, cum că un deputat, care nu-’şi presentează camerii credenţionalele, nu este deputat, şi nu poate comunica direct cu camera deputaţilor. Vă rog, dle preşedinte, să binevoiți a atribui numai sincerității ce-’mi datoresc, dacă eu, înainte de ce’mi iau voia a văa răspunde la prețuita provocare, mă văd silit a-’mi exprima convingerea, cum că nici punctul de plecare, nici procederea ce ați urmat-o în această cestiune, nu se pot aduce în consonanţă cu disposiţiunile legii. In. 86, art. de lege 33 din 1874 sefice lămurit: „Preşedintele electoral... proclamă de deputat al cercului pe acel candidat, care a întrunit majoritatea absolută a voturilor valide însemnate“. — Calitatea de deputat aşa dară este independentă de ori-şice condiţiuni ulterioare, prin urmare este pe deplin independentă dela presentarea ori nepresentarea credenţionalelor şi este validă din momentul precis determinat în lege. Pe această cază fiecare deputat se bucură de dreptul de inmunitate din momentul alegerii, fără privire la verificarea sau la anularea alegerii. Si, încât sciu eu, nu este lege, care ar îndreptăţi pe preşedintele dietii, ca prin o simplă enunciaţiune presidială, se poată denega această calitate vre-unui deputat proclamat după prescripțiunile legii intr’un cerc electoral. De altcum acest punct de plecare stă în contrazicere atât de mare, nu numai cu litera chiar a legii, ci şi cu natura cauzei, încât D.-Voastră, d-le preşedinte, aţi fost necesitat a se abate în faptă de la acest punct de plecare absolut greşit, provocându-mă pe mine de-a dreptul „ca pe deputatul ales în cercul Caransebeş al comitatului Caraş-Severin“, ca să-mi presentez credenţionalele, — dovedind prin aceasta în modul cel mai eclatant, şi în contrazicere cu declaraţiunea D-Voastre făcută în şedinţa publică, — că în fapt mă recunoasceţi de deputat ales în cercul electoral al Caransebeşului. Obiectivitatea şi stricta stimă faţă de lege, care aţi dovedit-o fără privire la partide, şi care s’a distins atât de mult în posiţia înaltă de preşedinte, — me îndreptăţesce a presupune, că veţi recunoasce, cum că n’aţi fost în drept a ignora amintita mea scrisoare, ba din contră aţi fost îndatorat a o presenta în toată forma camerei deputaţilor spre deliberare normală, ca ori care altă scrisoare a vre-unui deputat adresată preşedintelui, dar’ aparţinătoare de competenţa dietei. — Şi cu atât mai vîrtos de simţ îndreptăţit a aştepta aceasta, deoarece în înţelesul legii comisiunea consurătoare, care în acest caz excepţional comisiunea de incompatibilitate este singură îndreptăţită de a detrage mandatul vreunui deputat, în caşurile prescrise de lege şi în înţelesul normelor existente.