Tribuna, octombrie-decembrie 1887 (Anul 4, nr. 221-296)

1887-11-25 / nr. 267

Pag. 1066 „miseria“. Această miserie era în casele ţeranilor şi a burgesimei, ca şi în cassa statului. Răul mergea crescând, până când în mijlocul vîrtejului revoluţionar cade jertfă însuşi domnitorul Franciei Ludovic XVI. Trebue însă a nu perde din vedere, că bunătatea regelui francez a fost în multe de vină la curentul ce se pornise în contră’i. Ceata curtenilor şi mai cu seamă a curtenelor, abusând de autoritatea ce o aveau înaintea regelui, au împins spiritele pănă la acea extremitate, încât inocentul rege nu-şi perde numai tronul, fără chiar şi viaţa. Aceste se întâmplară în Francia la finea veacului trecut, şi lumea având cunoscinţe de cele petrecute acolo, este datoare a încungiura desastrele, la care a fost expusă la început Francia, care în fine Europa întreagă. Revoluţia franceză în părţile sale bune a împins omenimea înainte. Artele, ştiinţele, comerciul şi industria luară un sbor foarte îmbucurător. Sub eghida libertăţii se vedea şi se presimţia forma nouă constituţională europeană. în timpul acest de aproape o sută ani, lumea europeană s’a cuminţit foarte, şi mai cu seamă popoarele apusene au avut şi au o înrîurire foarte mare asupra popoarelor din Orientul Europei. Economia naţională în toate formele sale începe a-şi lua sborul cuvenit, astfel încât fiecare stat, fiecare popor a pus şi pune mai mult preţ pe realitate, decât pe idei şi fantasmagorism. Dintre toate popoarele europene singuri Maghiarii se pare, că nu voiesc să scie şi se vadă cele petrecute în trecut şi cele ce se petrec astăzi. Maghiarii, acest soiu de oameni îndărătnici voiesc, se încearcă a pune stavilă ideilor progresive europene. Încăpăţînaţi cum sunt, dînşii nu văd, că fericirea Ungariei nu stă în idea de maghiarizare, nici în înmulţirea „Kultur-egylet“-urilor şi în risipirea de forţe bănesci pe lucruri cu totul neînsemnate. Tăria şi fericirea Ungariei stă şi se baseaza pe armonia ce trebue se existe între cetăţenii ei. Ear’ această armonie este astăzi cu totul sdruncinată. Causa sdruncinării acestei armonii trebue să o căutăm nu la poporul de rând, ci sus la guvern. Guvernul este causatorul întâiu marii neliniște, de care este cuprinsă Ungaria din punctul de vedere economic și a doua: tot dânsul este causatorul pentru marea neîncredere ce există între popoarele Ungariei. Şi cum protecţionează guvernul aceste dureri, care strigă vindecare? Şi pentru ce nu are guvernul tărie de a vindeca răul chiar tăind în carne vie? Ungaria şovinistică vrea să apară mare în afară şi puternică în lăuntru. Pe când în realitate dînsa este cu totul neînsemnată în afară, şi foarte neputincioasă în lăuntru. Ce e drept, Ungaria ar pută fi mare şi tare şi în lăuntru şi în afară, dar’ ceea ce o face imposibilă este „miseria.“ F a b i U (Intorcându-se la glasul bătrânei.) Bătrâna mea poate mai ușor Ca mine (tare.) Soro, scoală, Osânda hotărîtă !-aproape de 'mplinire . . . copila ni-e terîtă La groapă. De douedeci de ani, de când această parte a monarchiei este dată îngrijirii guvernului unguresc — și numai guvernului — budgetele statului s’au îngreunat din an în an atât de tare, încât astăiji nu mai poate fi vorbă de mântuire. Şi ce face guvernul? în această mare strîmtoare, în care se află Ungaria, nu că nu cearcă isvoare de venite sigure, fără ca sâ îngreuneze poporaţiunea, ci din contră, şi acele din venite, care ar pută fi sigure, şi acele le lasă nefolosite . . . basându-se numai şi numai pe poporul sărăcit pănă la os. Convenţiunile comerciale denunţate cu: România, Germania şi Italia sunt pentru Ungaria de puţină importanţă. Politicii maghiari aşteaptă ca vorba lor să fie hotărîtoare la Berlin ca şi la Roma şi Bucuresci, — fără ca să fie cu considerare la împregiurarea, că Ungaria sufere, că Ungaria e pe patul de moarte economică. Industria, comercial şi în genere economia naţională a Ungariei a simţit în decurs de un an de cjtre lovituri ireparabile. Guvernul, sau nu vede, sau nu voiesce să vadă cele ce se petrec în ţeară. Industria ardelenească e nimicită, deoarece piaţa cea mai sigură a ei, — România, — îi este astăzi cu totul închisă. Şi pănă când România se întăresce, pănă atunci Ungaria sufere, dar’ sufere cu bărbăţie. . !! Şi este o mare mângâiere a suferi cu resoluţie. Este însă foarte greu, când mai cu seamă scui, că causa durerii, a suferinţei este oare-cine! ? întrebaţi Ungurul, întrebaţi Sasul, întrebaţi pe orişicare popor al Ungariei şi va zice, că în Ungaria este astăi foarte anevoie de trăit. Dacă popoarele unui stat pot şi sânt în stare a-’ți da un atare răspuns, atunci trebue să ijicem, că Ungaria are slabe puteri. Ear’ puterile aceste în timpuri de grea încercare pentru patrie, nu numai că ar putea pretinde înlăturarea guvernului unguresc, dară chiar și spulberarea sistemului dualistic. Ar fi dar datoria guvernului, ca să cerce tot atâtea mijloace de viaţă şi existenţă pentru popoarele Ungariei, fără ca să împrăşcie paralele statului pe tot atâtea lucruri de nimic, ca înfrumseţări de capitală, ca teatre, ca lux şi gală ungurească chiar şi acolo, unde Ungaria nu are nici o trecere. Pănă când Ungaria nu-şi va vedèa erorile trecutului, şi pănă când va persevera pe greşita cale de astăi, pănă atunci nu poate fi nici vorbă de echilibru financiar şi de linişte economică. Ungaria este şi rămâne prada şovinismului şi mai cu seamă prada cămătarilor ovrei. Rămânând prada cămătarilor ovrei, trebue să stim de acel mare curent tăcut antisemit, care dinji în 4 ia dimensiuni tot mai mari, şi pe această cale împinge ţeava pe nesimţite acolo, unde nimeni nu doresce. Guvernul ar trebui să fie precaut, ar trebui să încungiure răul, care roade şi mistuie toate resursele ţerii spre detrimentul patriei şi spre nefericirea multor milioane de oameni. Ear’ aceste şi din aceste milioane pot să se recruteze tot atâţi agenţi cu tot atâtea misiuni. Şi ce poate fi causa? Sau dându-se atari caşuri, care vor pută fi căuşele nefericirii ? Miseria şi lipsa de neîncredere ce domnesce în Ungaria. Miseria cresce văzând cu ochii, ear’ neîncrederea se poate vedé de sus dela guvern pănă jos la poporul de rând. Ear’ adevărata*causă a acestei neîncrederi de o parte în guvernul şi poporul unguresc nu este şi nici nu poate fi alta, decât modul de tractare nemilos ce ’l-a dovedit guvernul unguresc în timpul şi în toate împregiurările dela crearea dualismului. Cum s’au desvoltat şi se desvoaltă lucrurile şi astăzi în Ungar’ia? Vom reveni, resolvare a fost norocoasă, e meritul patriotismului representanţilor poporului francez. Pentru că atât calităţile dlui Grévy, cât şi cestiunile din sinul partidului republican şi neîncrederea ce s’a deşteptat în popor faţă cu cele mai înalte funcţiuni ale administrării puteau se facă din repăşirea d-lui Grévy un pericol foarte serios pentru republica franceză. Până imediat înaintea congresului, alegerea se părea o luptă crâncenă între Ferry și Freycinet. Cele patru alegeri de probă în adunarea republicanilor și chiar și primul scrutiniu în congres n’au avut nici un resultat. în momentul din urmă a învins însă iubirea de patrie asupra spiritului de partid şi Jules Ferry şi Freycinet au repăşit deja candidatură în favorul lui Sadi-Carnot. Sadi-Carnot are un trecut nepătat, e de o moralitate extraordinară, şi între actualele împregiurâri, aceste două calităţi, sunt destulă garanţă pentru o bună conducere a republicei. Cercetarea în afacerea falsificării de documente decurge încă şi acum. Se îacer ca resultatul aceleia se va da publicităţii, îndată ce se vor fi constatat falsificările. în cercurile bine informate există deja impresiunea, că Ţarul întru adevăr a fost dus în rătăcire asupra politicei principelui de Bismarck şi că aci au participat anumite persoane, care credeau, că vor lucra în interesul principelui Ferdinand din Bulgaria. „Le Nord“ din Bruxella ia o atitudine foarte sceptică faţă cu descoperirile ziarului „Kölnische Zeitung“ şi declară, că va fi în aşteptare, până ce se va fi constatat, care este adevărul cu intrigile orleaniste şi dacă isvorul acelor e de a se căuta în Viena ori în Twickenham, el nu crede într’o conjuraţiune mare internaţională în contra păcii, cu atât mai puţin într’o participare a unor persoane anumite, ale căror nume le-a citat în special pressa engleză. După o depeşă ce o primesce din Berlin „Neue Freie Presse“, consilierul de stat din oficiul de externe rusesc, dl Soldat e n k o f f a sosit acolo cu un mare material de acte, *»pre a revidia împreună cu ambasadorul Suvaloff actele ce se rapoartă la afacerea falsificărilor. Cât privesce apoi în special resultatele visitei Țarului la Berlin, „Le Nord“, care, se scie, e organul oficiului de externe rusesc, într’o polemie cu aceia, care atribue această visită mai mult unei întâmplări, observă între altele: Dacă persoane, precum sânt Ţarul, împăratul Wilhelm şi principele de Bismarck se întrunesc şi îşi schimbă vederile, aceasta poate să aibă roade şi fără de a fi urmat vre-o pictare specială; şi chiar de aceea, întrevederea din Berlin îşi are importanţa ei politică şi efectuează o apropiere între Rusia şi Germania, cu toate că lasă amânduror deplina libertate de acţiune. într’aceste Rusia îşi concentrează mereu trupele la graniţa austro-uţigară. A ziarului „Magdeburg’sche Zeitung“i se împărtăşesce din Galiţia despre pregătirile rusesci următoarele: In fiecare săptămână sosesc scrri neliniştitoare de dincolo de graniţă. Se face, că ântâia au venit în Lublin şi Chelm oficeri, care pregătesc cartiere şi au comandat cartiere pe Noemvrie pentru dragoni şi Cazaci. După aceea se vorbim, ci pe căile ferate din Moscva, Brest şi Kiev se transporteazâ mereu trupe. In Hrubicsov a intrat un întreg regiment de dragoni. In Chelm sânt Cazaci. La Luck şi la Rowno se fac în cea mai mare grabă şanţuri, în Iuttşin (Podolia) s’a mobilisat o divisie de artilerie, întăririle trupelor dela graniţa galiţiană le constată de altmintrelea şi „Warşavski Dnevnik“. S c u p c i n a sârbească s’a deschis la 4 a. c.. prin regele Milan. Mesagiul tronului constatează, că rapoartele cu toate statele sunt cele mai bune. Din Sofia se depeşează, că representanţii Greciei, Sârbiei, Italiei, Austro-Ungariei, precum şi trimisul de afaceri englez au fost primiţi la B a. l. e. n. în audienţă privată de cătră princesa Clementina. Representanţii Germaniei, Franciei şi României nu s’au fost presentat. Posthumia. Ce! . . . Atuncea e drept? Nu-i vis ? F ab iu. Putem Să-’i micşorăm osânda, durerea să-’i scădem, De moarte nu-i scăpare, dar’ dacă e să moară Să-’i fie lesne moartea şi jertfa mai uşoară. De şi noi de osândă n’o mai putem scăpa, Dar’ uşurarea morţii se află ’n mâna ta. Post humia. Cum ? spune dar’! Fabiu. Fiindcă nemilostiva soartă Ne-o duce la ’ngropare — s’o ’ngroape! însă moartă. Posthumia. Dar’ cum, prin ce mijloace? (8S ridică de jos.) Fabiu. Mijlocul l-am găsit Posthumia. Să merg de grabă. Spune-’mi . . . Fabiu. Na, du acest cuțit. (Bătrâna ese sprijinită de Galla, în grabă.) (Va urma.) Revistă politică. Sibiu, 24 Noemvrie st. v. Lumea politică e preocupată de evenimentele din Francia și se întreabă, dacă nou alesul president al republicei franceze, dl Sadi-Carnot va fi ori nu capabil a corăspunde pe deplin postului, la care e l-a chemat încrederea Franciei. Resolvarea crisei presidenţiale n’a fost un lucru tocmai uşor, şi dacă aceasta TRIBUNA Nr. 267 Corespondenţă particulară a „Tribunei“. O voce din Bihor. (Urmare şi fine.) Intre aşe jemintele Românilor din Bihor cel mai de frunte e gimnastul din Beiuş, — care a fost descris in nnul 232 al „Tribunei“ cu aşa colori negre, — asupra acestuia încă atârnă sabia lui Damocles, investigaţiune preste investigaţiune a mers asupră-i din causă, că e prea daco-roromân, ba un nemernic de legatus a cutesat a se lăuda că „elsendjeik“-ele vom şterge, — şi fiindcă la investigaţiunea din urmă inspectorul şcolar tot n’a aflat causă de şters, s’a apucat de însuşi inspectorul. Nu vreau să mă fac advocatul profesorilor şi cu atât mai puţin să afirmez, cum că profesorii din Beiuş sânt Români buni, că mă tem ca nu cumva din aceasta causă să meargă iarăşi asupră-le ceva investigaţiune; ca însă publicul român să poată reduce cele scrise în nnul 232 al „Tribunei“ la valoarea lor amintesc numai următoarele: 1. E cunoscut lucru înaintea publicului român, cum că gimnasiul din Beiuş e spin în ochii puternicilor şi caută causă în 4La mare cu lumina aprinsă ca să-l şteargă. 2. Profesorii din Beiuş, precum sciu, sânt toţi aprobaţi şi ori din ce studiu vreau să facă aprobare trebue să se aproabe şi din limba, în care propun, limba propunerii la Beiuş e cea română, a trebuit dată să depună fiecare examen din limba română — sapienţi pauca. 3. Semnul de cultură la un popor e cunoscinţa de sine şi aceasta după modesta-mi părere să arată mai eclatant în simţul naţional. In Bihor sânt 12 cercuri electorale, între aceste 6 sânt cu majoritate română şi între aceste numai în 2, aşezate pe valea Crişului negru, — unde e şi Beiuşul, — n’au cutezat pănă acuma a pune, puternicii Ţitei, alt candidat decât român şi precum sciu, însuşi cercul Beiuşului la alegerile ultime a avut trimisul seu la conferenţa din Sibiiu, ba conform condusului adus acolo, în cercul Beiuşului la alegerea ultimă abia au luat parte dintre preoţi vre-o 4—5 inşi, ba încă şi poporul puţin, care a participat a fost prin gendarmi, solgabirăi şi alţi sateliţi şi presiuni adunat. 4. După cum sânt informat, unele studii, în urma ordinaţiunilor mai înalte sânt de a se propune în limba maghiară, car’ acel profesor, care propune acest studiu e dator să vorbească unguresce. 5. Gimnasiul la început era cu 6 clase, sub absolutism s’a ridicat la gimnasiu superior de 8 clase, dându-se din parte guvernului un ajutor ’mi se pare de 300 fl., — sub guvernul actual ajutorul s’a detras, pre lângă aceea ’i s’a mai impus şi greutăţi: înmulţirea profesorilor, aprobarea acelora, amplificarea edificiului ş. c. că altcum se va închide, însă, de unde să se suplinească aceste toate ? S’a făcut apel la public prin colecte, s’a adeverit însă, că pe această cale foarte puţin se poate ajunge şi dacă acuma în timpul suprem nu se ivia un mentor, care în zelul seu cel mare, uitându-’şi chiar şi de referinţele ce’-i compet demnităţii sale, neluând în consideraţiune clevetele pornite din astă causă asupra sa, a muncit zi şi noapte să-şi realizeze ţinta prefiptă, ce era susţinerea gimnasiului pentru naţiunea sa mult iubită; fără acest mentor poate că »4^ gimnasiul din Beiuş nu ar fi obiectul unor articole şi pamfletari, atât maghiare cât şi române. Cu ajutorul D-leului părinţilor noştri asistă lucrul acolo, că mentorul putem face, că ’şi-a ajuns ţinta, asigurând gimnasiul atât prin fundaţiuni, cât şi prin edificii, şi încă să mai edifică şi un internat pentru tineri. Lupta pentru existenţă însă tot n’a încetat, şi ce luptă e aceea? sper că nu trebue explicaţiune; lupta, cu care are mentorul a sta încă în faţă, poate că după asigurarea materială va fi şi mai grea. — Să lămurim acuma: Oare prin articoli ca cel din nnul 232 al „Tribunei“ să uşurează lupta ? Oare despre un mentor, care toată silinţa, toată osteneala, tot avutul seu ’şi-’l sacrifică spre binele şi ridicarea naţiunii sale nu e sacrilegiu numai a-l suspiciona, că nu se îngrijesce ca sacrificiile se fie puse numai şi numai pe altarul naţiunii ? Oare de cumva sântem convinşi, vedem, ba cu sfâşierea inimii simţim, că un curent, un torent grozav — cel puţin momentan — ne ameninţă, e cu scop, e salutar, e de ceva folos pentru naţiune, ca pe acel mentor, dela care mai putem aştepta mult să-l silim, ca aruncându-se în torent să se sacrifice ? Ear’ a răspunde sau a pute răspunde la aceste, mai pun încă întrebări.