Tribuna, octombrie-decembrie 1887 (Anul 4, nr. 221-296)

1887-11-25 / nr. 267

4 Noul president al republicei franceze. Am adus ieri unele notiţe biografice, astffeji mai aducem vre-o câteva date din viaţa noului pre­sident al republicei franceze. Sadi-Carnot a fost un prietin intim al lui Grévy şi chiar la voinţa expresă a acestuia a fost primit de Frey­­cinet în minister; dînsul a fost totdeauna un membru moderat al camerii, dar’ n’a jucat nici când o rolă hotărîtoare, ci se mărginia a vorbi în cameră numai pentru lucruri, care erau la or­dinea Zilei- O trăsură principală a caracterului seu este modestia, și astfel era mai inclinat a se alipi de partida guvernamentală, decât de cea oposiţională, pentru care el n’a fost nici­odată entusiasmat. Inimă deschisă, suflet nobil şi popu­laritate : aceste sunt însuşirile lui Sadi­ Carnot; exteriorul seu e frumos, el e om mijlociu, elastic, cu perul negru, cu barbă scurt tăiată, ochi negri, şi toată faţa lui trădează nobilitate şi oare­care melancolie. In societate Sadi-Carnot e un ade­vărat parisian, purtarea lui este mai de proverbiu. Se poate zice, că este aşa o figură de simpatică, încât el între deputaţii oamenii numai prietini a avut, dar­ duşmani nici unul. Sadi-Carnot are trei fete măritate, un ginere al seu e procuror de stat la Dijon, unul e advocat şi al treilea e vestitul economist Dupont Withe. Sadi-Carnot a studiat sciinţele positive, e matematic bun şi zoolog; el aparţine sectei theofilantropilor şi prin urmare nu e botezat. Aceasta sectă, născută în 1796 şi a cărei scop suprem e susţinerea cre­dinţei în Dumnezeu numai după­ cum o cere scriptura, a fost cu timpul disolvatâ, căci Napo­leon I, introducând în Francia hierarchia catolică a oprit cultul sectei teofilantropilor. Familia Carnot a rămas credincioasă acestei secte, preşe­dintele nou al republicei e ultimul aderent al sectei. Numele Sădi e nume arab şi înseamnă „aducător de fericire“, fata presidentului a primit acest pronume numai pentru­ câ era entusiasmat de ocuparea Algeriei de odinioară. Soţia lui Sadi- Carnot este catolică. Freycinet şi Sadi-Carnot au fost cei mai buni amici. Moartea a voit însă, ca în Ziele trecute ei să devină dintr’odată rivali. * Banchetul surdo muţilor. In Zilele aceste au ţinut surdo-muţii din Paris un banchet tradi­ţional în Ziua aniversării nascerii lui Abbé de l’Epée. Profesorul institutului naţional de surdo­muţi din Paris, Dusuzeau, a ţinut un discurs in­teresant, în care a lăudat metodul lui de l’Epée, care a fost primul învăţător de surdo-muţi şi as­­tăz­i , unul dintre cei mai onoraţi oameni ai Franciei Abbé de l’Epée a murit în 1789; ce m­ are bine a făcut el pentru Francia să vede chiar dintr’un articol de lege din 1791, care sună: Nu­mele lui Abbé de l’Epée, al primului învăţător public, de surdo-muţi, va fi pus totdeauna în rân­dul prim între acei cetăţeni, care au câştigat cele mai mari merite pentru patrie și umanitate. * O mare sărbatoare ortodoxă. Celebra­rea aniversării a 900-a de la convertirea Rusiei la creștinism e definitiv fixată pe Ziua de 15 Iulie 1888. Această dată a fost aleasă, pentru-că întoarcerea sfântului Vladimir din campania sa în Chersonez a avut loc la începutul semestrului al doilea din anul 988. * Nr. 267 Oare însuși împăratul-rege, pentru­ ce a fă­cut enunciațiunile, ce le-a făcut în Transilvania? Oare guvernul, care e păzitorul legii, pen­tru­ ce o calcă umplând diregătoriile cu de acei, indivizi, cari nu sciu limba poporului, şi pre lângă aceea îngreunează statul cu solvirea interpreţi­lor — tolmács — pe la judecătorii ? Oare o parte mare din inteligenţa română pentru­ ce e silită a se arunca în braţele contra­rilor sei ? Oare d-nii Dr. Silaşi şi Dr. Lucaciu pen­tru­ ce au fost alungaţi din posturile lor profeso­rale şi maltrataţi? Oare sântem noi Românii mai mişei, mai fără folos patriei decât acei Ţigani corturari, care fără a fi îndreptăţiţi, cutrieră ţeara pentru susţinerea vieţii, când din contră noi, a căror naţionalitate e asigurată prin lege, nu ne putem validita? Numai prin solidaritate cu puteri unite ne vom pute mântui, dar­ nu prin împingerea sin­guraticilor în torente. Apoi voi preoţi români bihoreni şi sătmă­reni, care trăiţi de pe spinarea Românului, nu cerşiţi pentru voi denarii lui Iuda, nu zidiţi şi reparaţi bisericile şi casele cu preţul sângelui, ci mai bine mâncaţi mălaia, serviţi în peşteri şi locuiţi în colibi, decât să vă vindeţi sângele. Agricola. Cronică. Accident de călătorie al M. Sale Impe­­ratesei­ Reginei Austro-Ungariei. Cu ocazia întoarcerii Maiestăţii Sale de la Corfu a avut loc noaptea pe la loVa pare în 17 Noemvrie o ciocnire între corabia Greif, pe care se afla Maiestatea Sa şi între corabia mică italiană „Nova Cori­ana“, între Istria şi insulele bri­­onice. Corabia italiană s’a cufundat în mare, car’ căpitanul italian Rafaele Secchieri şi 5 matrozi fură scăpaţi de cătră Greif; numai un matroz tinăr, care dormia, s’a înecat. Vina nenorocirei acesteia o au Italienii, căci nu au pus la timpul cuvenit lumina în fruntea corăbiei ca signal. * Biblioteca academiei de drepturi din Sibiiu. In urma recercarii ministrului de culte şi instrucţiune publică nr. 41.416 a fost încredinţat Dr. Emil Neugeboren, cel mai bătrân dintre foştii profesori de drept la academia sibi­ană, se iee inventarul bibliotecii, se scoată toate opurile, care se află în exemplare duple, şi apoi întreaga bibliotecă a academiei se o predee în posesiunea şi administraţiunea museului baronului Brucken­­thal, sub titlul: „biblioteca desfiinţatei academii r. de drept din Sibiiu“, ca deposit etern.­­Biblio­teca aceasta va forma o colecţiune de sine stă­tătoare în museul bruckenthalic. * Afacerea Pulszky. Sensaţionala scrie despre hoţiile de la museul naţional şi museul de Bele-Arte pare a nu avea nici un temeiu. Ancheta parlamentară a constatat că tot scandalul a fost o scornitură tendenţioasă, fiindcă nimeni nu poate dovedi ceva positiv în această afacere. Opiniu­­nea publică a Budapestei e favorabilă pentru Pulszky, dovadă că cartierul al III-lea al capi­talei maghiare­­l-a ales cu unanimitate de voturi de președinte de onoare al său. * Pensionări cu ridicata. „Neues Pester Journal“ împărtășesce, că la căile ferate de stat ungare vor urma din nou pensionări. Se face, că încă în decursul acestui an se vor demite din oficiu 80—90 funcţionari. Mai mulţi dintre aceşti „candidaţi de pensiune“ se află în funcţiuni înalte şi la cei mai mulţi se motivează pensionarea prin necunoscinţa limbei ma­ghiare. Până acum au fost despre aceasta avi­­zaţi oficial următorii funcţionari: Kolibal, Firou, Gulich, Hoffmann, Steiner, Wrba, Hermann, Dvorak, Figur, Schmidt, Lakic şi Mancha. Dacă aceştia îşi maghiari sau baromi nume­l­e, pu­teau fi siguri, că nu erau pensionaţi, cu toate că vorbesc unguresce. Fericită ţeară ?! * Curia c. r. din Budapesta. Dela 1 Ia­nuarie pănă la sfîrșitul lui Noemvrie 1887, au ajuns la curia c. r. din Budapesta 24.937 de acte, cu 808 mai multe decât în anul trecut. Aceste au fost: 10.266 cause civile, 1438 procese cambiale, 203 afaceri urba­­riale, 12.220 afaceri criminale, 690 cer­cetări disciplinare şi 120 de reclama­ţi­uni. Dintre toate actele, 18.005 au fost des­­batute în decursul anului, care 6932 au rămas de a se desbate.* „O comună revoluţionară“. Cetim în oficiosul „Nemzet“ următoarele: Pentru resta­bilirea ordinei, comanda corpului de armată VII. — în urma invitării ministrului de interne, — a trimis două companii din regimentul de infan­terie 101 în Cuştei. S’au făcut toate disposiţiu­­nile pentru aşezarea în localuri confortabile a soldaţilor“. — E de prisos să amintim, că chel­tuielile companiilor le supoart­ă comuna Cuştei. * Dinamitarzi? „Neue Freie Presse“ pri­­mesce din Timişoara următoarea depeşă cu data de 3 Decemvrie­­. Din camera de recursite a „societăţii de mine şi coluri din Braşov“ în Rusk­be­rg, (comitatul Caraş-Severin) s’au fu­rat 25 chilog. dinamită şi 1600 capsule de exploadare. Gendarmeria a arestat trei minori români, la care s’a aflat un depo­ TRIBUNA sit Întreg de dinamită. Minorii vor fi predaţi tribunalului, care va constata ce voiau aceia se înceapă cu dinamita. * Aniversarea a 70-a a zilei natale a î.­­­. S. S. metropolitului Silvestru Morariu Aich­ieviciu s’a serbat Sâmbătă în 14/26 No­emvrie a. c. prin oficiarea unei liturghii solemne în biserica catedrală din Cernăuţi —scrie „Rev. Pol.“ — şi prin felicitările călduroase, ce ’i­ s’au rostit I. P. S. S. prin P. C. S. părintele archi­­mandrit diecesan Ciupercoviciu în numele întregei diecese şi a întregului presbiter din Cernăuţi, ce era adunat în sala şedinţelor consistoriale din reşedinţa metropolitană. Preasfinţitul metropolit a răspuns, că în etatea in care se află, doresce să se simtă fiecare din cei de faţă aşa de să­nătos, când va ajunge acea verstă, cum se află singur. „Dar’ — Zece — Pre lângă sănătate se mai cere pentru dulceaţa vieţii omenesci şi voie bună, şi nici asta n’ar lipsi, dacă rîurile vieţii noastre bisericesci, ce curg pe acest pământ stră­moşesc al nostru n’ar fi tulbure, dacă prisonul bisericii noastre ar fi senin!“ In cele din urmă a arătat apoi I. P. S. S. cu cuvinte adune pă­trunzătoare relele ce ne bântuie, şi între vinele aplause ale celor de faţă a îndemnat la „Con­cordie“ pentru ajungerea scopului comun şi la lăpădarea tuturor ambiţiunilor şi intereselor per­sonale rău înţelese. Dee D-creu să fie aşa r­u­pânirii nici în Budapesta nu merg mai pe cala­pod: în Z­ieie trecute a trimis Negus-craiu un agent în cetatea anglo-arabă Aden, ca să în­cheie contract cu vre-un păpucar, care să gă­tească păpuci pentru toată armata abyssinică a puternicului domnitor. Agentul s’a înturnat la trei Zile din Aden, aducând subsuoară toţi pă­­pucii câţi aveau să se furniseze. Negus a co­mandat adecă pentru întreaga sa armată numai trei părechi de păpuci: o păreche pentru Maiestatea Sa şi două părechi pentru cei doi mareşali-adjutanţi de curte — armata proprie rămâne desculţă ca şi pănă acum, căci nu se simte lipsă de încălţăminte. Ce bine e acolo şi cât economisează statul abyssinic pe aceasta cale! Avis la Budapesta! L’a luat gura pe dinainte. Un anumit lobert din Paris să lăuda mereu, că el are un copil cu talente extraordinare: băiatul său poate răbda foame cincisprăzece Zile! Prefectul poliţiei a auzit şi el despre acest artist al stomachului şi a invitat cu toată cinstea pe lobert de ’l-a în­trebat, că pe ce cale a venit el la convingerea, că băiatul său are aşa talent grozav în ajunare? Tata lobert a început a-­şi argumenta Zisa prin teorii psichologice şi teoretice, spunând cu toată încrederea, că el a făcut probă cu băiatul şi nu ş i-a dat câte 10 Zile de-arendul nimic de mân­care. Pe basa acestei constatări interesante, pre­fectul poliţiei a pus mâna pe robert şi a înfundat temniţile cu el, ca astfel se nu mai aibă vreme de a face probe omorîtoare cu băiatul său. * A fost ce a fost, că de n’ar fi fost nu s’ar povesti. A fost şi este încă în Abyssinia un domn, care stăpânesce toată ţeara şi se numesce Negus, el e rege şi are ocârmuitori de ţeară şi dătători de legi, apoi are armată — pe scurt toate sunt acolo ca în Europa. Dar­ trebile stă­ D. Ristici despre r­­ o m â n i­a. Extragem din recenta publicaţiune Spoli­­asni oduosai Serbie novicg vremena (relaţiunile exterioare ale Sârbiei în timpurile moderne) de dl J. Ristici, preşedinte al consiliului de miniştri din Serbia, ministru al afacerilor străine, întreg capitolul VII (pag. 309—351) privitor la ţeara noastră în raport cu Serbia în timpul domniei principelui Cuza. Facem se înţelege reserve asu­pra unor consideraţiuni expuse din punctul de vedere curat sârbesc, ceea­ ce nu împedecă ca lu­crarea să aibă un mare interes istoric pentru Români.­­ Faza în care intrase raporturile dintre Con­­stantinopol şi Belgrad după conferenţa de la Con­­stantinopol, în 1862, fără să fie tocmai încordată, nu era nici aceea a unei prietenii pe faţă: ea avea ceva din lupta ascunsă ce se observa prin sub­teranele terestere. Sârbia a avut lângă sine în această luptă mult timp pe România, ceea­ ce făcu pe un di­plomat prusian, Brassier, să zică aceste frumoase cuvinte: că ambele ţeri se desvoltau una lângă alta ca două trunchiuri ale căror ramuri se îm­brăţişează. Adevărul acesta s’a accentuat într’un mod evident, mai cu deosebire în c cele memo­rabile ale existenţei lor politice, pe care noi ne propunem s’o descriem. Chiar din anul 1858 vedem o mare analo­gie în istoria celor două principate: de o parte şi de ceealaltă a Dunării începe în epoca aceasta o nouă eră politică, tinzând la unirea naţională şi la îndepărtarea elementelor străine, care s’ar fi putut împotrivi la aceste curente. De obiceiu, mai înainte ca o periodă nouă să se anunţe în viaţa unui popor, oare­care tre­buinţe, necunoscute la început, se fac simţite din ce în ce mai viu; şi cu desvoltarea lor se for­mează un cerc nou de idei, care cer mijloace proprii spre a să răspândi în viaţa practică. Cu chipul acesta a prins rădăcini în prin­cipatele Române la 1858 ideia unirii Valachiei cu Moldova, şi astfel s’au făcut aci sforţări în scopul de a curăţi ţeara de elementul fanariot, care pănă atunci împedecase progresul vieţii po­litice şi sociale a poporului român, precum ele­mentul mahomedan în Sârbia împedecase nu numai îndeplinirea ideii naţionale sârbe, dar­ şi desvoltarea interioară a ţerii. Cu toate acestea, acolo ca şi aici, curentele naţionale­­şi-au găsit sprijinitorii lor: Românii în principele Cuza, Sârbii în principele Mihail. Intr’adevăr nici un act politic de oare­care importanţă nu putea să se săvîrşească în una din aceste două ţeri, fără să găsească un ecou în ceealaltă, cu toate, că totdeauna pe cale indirectă. Despărţite geograficeste prin Dunăre erau des­părţite din punctul de vedere al instituţiilor şi vieţii lor sociale, cele două ţeri n’au putut să înrîurească de-a dreptul una asupra alteia; n’a fost chiar nici odată o înţelegere tacită între ele. Centrul acţiunii lor era Constantinopolul, unde se concentrau toate firele existenţii lor politice în mânile marilor puteri garante. Din aceste pricini vom fi siliţi să ne ra­portăm la relaţiile, care aveau loc între Bucuresci şi Constantinopol, raporturi ale căror contra-lo­­vitură s’a simţit în Belgrad. Când Napoleon al III-lea, cu prilegiul răs­­culării poloneze, a propus convocarea unui con­gres european (24 octomvrie 1863), puterile in­teresate la menţinerea statului-quo reuşiră nu numai să facă să cadă încercarea împăratului fran­cez, dar’ găsiră chiar mijloacele cele mai sigure pentru­ ca să păstreze posesiunile poloneze. Emi­granţii polonezi găsind un adăpost sigur în Româ­nia, de unde aţîţară revoluţia conaţionalilor lor, Rusia şi Austria voiră să-­şi apere interesele în Polonia prin Valachia şi Moldova; ele făcură în scopul acesta sforţări pentru a hotărî pe Poarta ca să le ocupe milităresce. Aceste două puteri crezură că vor pute adopta un asemenea pro­iect cu atât mai mult, că erau convinse de înainte, ca demersul ce propuneau corespundea do­rinţelor guvernului otoman, de­oare­ce acesta nu pândia decât o ocasie priincioasă spre a-­şi exe­cuta planurile în cestiune. Trupele turcesci din principatele române n’ar fi provocat in aînul marilor puteri nici o ge­­lozie şi fiindcă ocupaţiunea ar fi avut loc în urma invitaţiei Rusiei, Prusiei și Austriei, era de spe­rat, că nici Anglia nu s’ar fi opus la aceasta. Cât despre Francia ea n’ar fi declarat răsboiu pentru un astfel de fapt. Dela începutul anului 1864, Turcia își con­centra trupele sale pe Dunăre, în deosebi la Rusciuc, oar’ când principele Cuza a cerut deslu­şiri în privinţa aceasta la sublima Poartă, Ali- Paşa răspunse­ că trimiterea acestor trupe n’avea alt scop, decât de a completa cadrele armatei imperiale. Nu era de mirare în adevăr, să se vadă, că Austria povăţuia pe Poarta la ocuparea provincielor menţionate, dar’ nu era tot astfel cu Rusia, pe care o găsim printre puterile, care îm­pinseră pe Turcia la un asemenea demers. Eve­nimentele din Polonia săpase apropierea celor două imperii într’un sens conservator. Pe de altă parte, între oamenii de stat turci dorinţa unei înţelegeri directe începuse să se arete. Ori­cine a cunoscut marea circumspecţie a oamenilor de stat turci de pe timpul acela, nu putea să admită aşa lesne la un fapt, ca ocuparea princi­patelor române, care înfaţişea atâtea pericole, chiar atunci când erau însufleţiţi de cele mai bune in­tenţii. De aceea şi miniştrii turci se grăbiră de a desminţi sgomotele privitoare la ocupaţiune. Cu toate acestea puterile interesate nu gândiau nici­decum să renunţe la idea ocupării. Austria mai cu seamă voia aceasta, fiindcă, fiind în conflict cu Danemarca din causa Schleswig- Holsteinului a vrut cel puţin să se păzească de o revoluţie în România. D. de Novicoff nu ’mi-a tăinuit, că idea ocupării turcesc o preocupa mult pe Rusia, Austria şi Prusia; şi representantul englez de la Constantinopol, dl Erskin (?), un om reservat şi moderat cât nu se mai poate, ’mi-a mărturisit pe faţă, că sublima Poartă putea lua chiar cu desăvîrşire Valachia şi Moldova, dacă îm­­pregiurările ’i-ar fi fost în ajutor, căci adause el, dacă se respectă „faptele îndeplinite“ în România, de ce nu s’ar face cel puţin tot atâta pentru Turcia, de care principele Cuza voiesce să se despartă pe faţă. (Va urma). Pag. 1067 -Pin public.*) Dare de seamă publică. Pentru cei nenorociţi prin foc din Vălce­­lele­ bune au mai binevoit a contribui: Esc. Sa Archiepiscop şi Metropolit Miron Romanul 5 fl. N­. Sa­ul Archimandrit şi vicar Nicolau Popea 5 fl. Iacob Bologa, cons. aul. în pens. 1 fl. Con­stantin Stezar, capit. în pens. 3 fl. S. P. Bar­­cianu, profesor 1 fl. Enea Hodoș 1 fl. loan Han­­nia dir. sem. 1 fl. Nicolae Cristea, ases. con. 1 fl. N. N. 1 fl. Mateiu Voilean, ases. con. 1 fl. N. N. 50 cr. Nicanor Frates, secret, cons. 1 fl. N. N. 50 cr. Suma fl. 22. Cu datul de 9 Noem­vrie a. c. am curtat suma de fl. 18. Suma totală a colectei fl. 40. Tuturor P. T. domni, care au contribuit la alinarea suferinţelor şi ajutorarea nenorociţilor vălceleni, le exprim şi pe calea aceasta cele mai călduroase mulţumiri. Sibiiu, 4 Decemvrie 1887. Ioan Popovici, înv. la școala elem. de fete a rem­. fem. rom. din Sibiiu. Roşia­ săsească, 21 Noemvrie 1887. Un Sas dela noi, om mititel, dar’ cu gura mare, a avut 10 chile de carne date la afumat în păstrarea preotului român din loc. La 11 Fe­bruarie a. c. însă s’a găsit cineva, care a furat carnea. Preste mai multe luni de Zile, la 14 Noem­vrie a. c. poliţia a arestat câţiva oameni — vi­novaţi ori nevinovaţi, — ’i-au luat de scurt, ’i au bătut şi ’i-au năcăjit, ca se mărturisească ce au făcut cu carnea furată. Astfel au fost ca au vândut carnea cu 12 fl. — şi bănuiala s’a aruncat asupra mea, ca­ şi­ când eu aş fi fost cumpărătorul. Să judece ori-şi-cine, dacă aceasta e cu putinţă, când eu sânt om cu o avere de vre-o 20­ 000 fl. şi îngraş pe an câte 20—30 porci, din care taiu câte 7—8 pentru casa mea, car’ ceialalţi îi vând cu câte 40 cr. chila. De ce să cumpăr dar’ carne furată cu câte 1 fl. 20 cf. chila ? Apoi abia sânt în sat 10—20 familii, pe care nu le-am ajutat la timp de nevoie cu bani ori cu bucate. Vorba e însă, că sânt om cu trecere şi se lucrează ca să-­mi strice numele cel bun, şi dacă unii dintre Saşi cred, că e bine aceasta, rău fac, fiindcă mai bine ar fi să ne iubim unii pe alţii, şi Românii, şi Saşii, căci toţi în o ţeară trăim şi un Dumnezeu avem! Samoilă Silivestru, arendaş de mori. *) Pentru cele cuprinse în rubrica aceasta redacţia nu primesce răspunderea. Posta ultimă. Viena, 5 Decemvrie n. Germania, Anglia, Austro-Ungaria şi Belgia ţin, că alegerea lui Carnot e o garanţă de pace. Paris, 5 Decemvrie n. Carnot a z­is unui publicist, că guvernarea sa înseamnă pacea externă şi ordinea internă. Redactor responsabil: Adrian Caşolţanu. Serviciul telegrafic al „TRIBUNEI“, Budapesta, 6 Decemvrie n. Veni­tele s­tatu­lui au fost în Noemvrie cu 2.300.000 mai multe ca în anul trecut. în casa deputaţilor s’a acceptat legea pentru căile ferate dela graniţă şi prelungirea convenţiilor comerciale. Paris, 3 Decemvrie n. Probabil, că Goblet va forma noul cabinet. R­o­u­­vier, Flourens îşi vor ţine portfoliu­­rile. Se crede, că cabinetul va fi consti­tuit încă înainte de Joi. în cazul acesta, Joi va merge camerei mesagiul presi­dentului.

Next