Tribuna, iulie-septembrie 1892 (Anul 9, nr. 147-218)
1892-07-22 / nr. 164
Anul IX Bibimi, Mercuri 22 Iulie (3 August) 1892 Nr. 164 ABONAMENTELE Pentru Sibliu: 1 lună 85 cr., */« an 2 fl. 50 cr., */* an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/ an 3 fl. 50 cr., */* an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: V« an 10 franci, V» an 20 franci, 1 an 40 franci Abonamentele se fac numi plătindu-se înainte. INSERŢII)NILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Eedapţia şi Administraţia: Strada Măcelarilor Nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucuresti primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35 Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Un număr costă 5 crnceid v. *. *aîl 15 bard rom. Un răspuns. La acasa intentată contra presidentului partidului nostru naţional, Dr. Ioan Raţiu, în camera advocaţială din Cluj, de cătră advocaţii şovinişti Tutsek şi 18 soţi ai sei, şi înregistrată în nnul nostru de la 11/23 Iunie a. c., domnul Dr. Raţiu ’şi-a înaintat răspunsul seu Duminecă în 31 Iulie n. a. c. Răspunsul dlui Dr. Raţiu, care a fost trimis în limba românească şi în traducere ungurească, este de următorul cuprins: Onorată cameră advocaţială! Prin resoluţiunea nr. 446/892 ,mi-aţi comunicat denunţarea mai multor advocaţi din Cluj, care cer în contra mea introducerea cercetării disciplinare, şi totodată m'aţi provocat, ca în restimp de 30 de zile să-mi dau la aceea declararea mea justificatoare. Dacă faţă cu camera advocaţială nu aş ave multe consideraţiuni, la sus atinsa denunţare necualificabilă, nu aş da nici un răspuns, deoarece mergerea la Viena a unei deputaţi sunt mai numeroase sub conducerea mea şi substernerea Memorandului efectuate în urma condusului unanim al conferenţei generale a tuturor alegătorilor români din Transilvania şi Ungaria ţinută în Sibiiu în 20—21 Ianuarie a. c. sunt fapte publice, care se justifică deajuns prin acel Memorand publicat deja în 3 limbi ale patriei, şi din care am onoare a se alătura aici un exemplar. Cea mai mare acasă, ce pe nedreptmi se face, este că am fi pregătit în secret opul de subminare şi de tradare al patriei, şi că conducătorii poporului românesc ’l-au sciut ascunde pănă la s u b ş t e r n e r e a Memorandului. Câte afirmării, atâtea calomnii nerușinate ! Mai întâiu de toate trebue să le spun acelor denunțanți, că trădători sunt aceia, care insuesc la ruperea totală a Ungariei de cătră Austria, care peregrinează în tot anul la Turin, — trădători de patrie sunt aceia, care se silesc la toată ocasiunea a slăbi relaţiunile dintre ţerile coroanei Sfântului Ştefan şi ale Austriei, de care suntem legaţi prin un nex indisolubil. Trădători de patrie sunt aceia, care insultă steagul negru-galben, care este simbolul secular al armatei comune, compuse din fiii monarchiei întregi. Trădători de patrie sunt aceia, care la abul, că deputaţiunea Românilor va căpăta audienţă la iubitul lor Domnitor, au ameninţat cu proclamarea independenţei. Căutaţi pe trădători în legiunile aliate cu inimicul imperiului, căutaţi-i în sinul neamului vostru, dar nu la noi şi la neamul meu, care toţi şi pururea am fost credincioşi patriei şi Tronului. Un popor, care îşi apără naţionalitatea sa, care de 25 de ani luptă pe căi legale, pe faţă şi înaintea lumii pentru recâştigarea autonomiei Transilvaniei şi pentru realizarea celoralalte puncte din programul naţional statolit şi primit la anul 1881 cu unanimitate din partea tuturor representanţilor alegătorilor români din Ardeal şi Ungaria, — acel popor nu este trădător de patrie, ci un popor plin de vieaţă, resolut şi consolit de drepturile sale, pe care le-a reclamat cu toată bărbăţia în trecut şi le va reclama şi în viitor. Nu în secret, ci pe faţă ablegaţii români din dieta feudală din Cluj la anul 1865 nevoind a se dimite în pertractarea uniunii, au cerut susţinerea autonomiei pentru marele principat al Transilvaniei, au cerut sancţionarea legii electorale din anul 1864 şi redeschiderea dietei transilvane. Votul separat al Românilor abrogaţi în dieta feudală din Cluj cuprinde o parte esenţială din programul nostru naţional. Tot aceste drepturi le-au reclamat Românii ardeleni cu petiţiunea subşternută la înaltul Tron în 30 Decemvrie 1866 şi sprijinită de 1493 de fruntaşi ai poporului apăsat. Conferenţa naţională română din Transilvania, ţinută în 7 şi 8 Martie 1869 în opidul Mercuria cu învoirea comisarului regesc E. Pechi, n’a fost secretă, ci publică, aceea pe lângă repetita primire a programului naţional a hotărît pentru Ardeleni aproape cu unanimitate resistenţa pasivă faţă cu alegerile dietale şi faţă cu legislaţiunea ţerii. Actele şi datele acestei conferenţe s’au publicat la anul 1870 în Pesta în tipografia lui E. Bartalics. Acest program naţional s’a susţinut de toate conferenţele naţionale convocate tot la trei ani înainte de alegerile deputaţilor pentru dieta din Budapesta. La anul 1881 programul naţional consistător din 9 puncte s’a primit cu unanimitate de cătră representanţii tuturor alegătorilor români din Transilvania şi Ungaria, adunaţi în Sibiiu. Actele şi datele despre această conferenţă se cuprind în Memorialul compus şi publicat în patru limbi (română, germană, maghiară şi franceză) la anul 1882, care din partea comitetului s’a trimis la miniştrii Ungariei, la mai mulţi bărbaţi de stat unguri, membri ai parlamentului din Pesta. Conferenţele noastre naţionale de la anii 1884, 1887, 1890 şi 1892 asemenea au fost publice, cercetate şi de corespondenţi de ai fiarelor din patrie şi străinătate. Nu numai afară de parlamentul din Budapesta a luptat poporul român pentru drepturile sale politice naţionale, dar, şi acolo afară de deputaţii români din Ungaria o mică minoritate a Românilor din Transilvania aşa numiţi activişti şi cei mai moderaţi dintre toţi Românii, au participat la desbaterile dietei de încoronare, au întrat în acea dietă în speranţă, că le va succede a mijloci, ca factorii politici de la putere să nu rămână nesimţitori faţă cu întemeiatele gravamine şi cu justele postulate ale Românilor. Desilusionaţi cu totul aceşti Români moderaţi, vă ctend că nu Ie succede a mijloci împlinirea nici unuia din dreptele postulate ale Românilor, unii după 3, alţii după 6 ani de încercare părăsiră pentru durata sistemului politic actual dieta din Pesta şi la 1881 primiră şi ei programul naţional şi aşa se produse acea rară apariţiune în vieaţa popoarelor, ca toţi Românii să se declare solidari, să fie de un cuget şi de o simţire întru susţinerea programului naţional şi întru eluptarea drepturilor răpite. Românii din Ungaria, conform programului naţional, au adoptat politica activităţii, au participat la alegeri şi pe cât timp.Şi-a fost cu putinţă şi la legislaţiunea ţerii, unde nu au încetat a releva cu toată bărbăţia acele gravamine ale poporului românesc, care se văd adunate şi descrise în memorialele noastre. Acei deputaţi români din Ungaria numai atunci au încetat de a-şi ridica vocea lor patriotică în interesul drepturilor popoarelor apăsate, când din causa nemai auritelor abusuri, ilegalităţi şi corupţiuni, comise la alegeri de deputaţi, li s’au închis porţile parlamentului. Ear’ acei puţini, dar’ valoroşi Români, care în butul tuturor abusurilor au reuşit a fi aleşi deputaţi, văcjând că pestu ce merge sistemul de guvernare tot mai mult se razimă pe exclusivitatea de rasă, văzzând că maghiarizarea se face cu forţa, văzând că popoarele nemaghiare lipsite de toate drepturile naţionale abia mai sânt suferite în patria lor, şi vă ciând că legile votate înainte cu un an doi se calcă în picioare fără pic de ruşine, au părăsit şi ei de bunăvoe parlamentul din Budapesta. Aşa dară nu în secret, ci pe faţă în parlamentul din Budapesta, înaintea voastră şi a lumii întregi am reclamat drepturile răpite, am luptat şi luptăm pentru recâştigarea autonomiei Transilvaniei, pentru validitatea drepturilor noastre naţionale şi pentru observarea legilor devenite astăzi literă moartă. Ne numiţi conspiratori? De alt neam sânt aceia, care dintr’o generaţiune într’alta îşi cresc conspiratori de profesiune. Românii n’au conspirat niciodată, ei nu cunosc şi nu vor să cunoască ce este conspiraţiunea. Şi nime nu va pute proba cu documente demne de creităment vre-un cas de conspiraţiune din partea Românilor, prin urmare afirmările acelor denunţanţi sunt şi rămân calomnii criminale? Strigaţi ca din gura şerpelui, că Memorandul nostru este plin de neadevăruri. Legea electorală scoasă din sistema feudală şi făurită în contra noastră este neadevăr ? Ni s’a răpit autonomia Transilvaniei, s’a fusionat astă ţeară nefericită cu Ungaria şi ca să fim sdrobiţi de tot ni s’a impus o lege electorală feudală, care este o ruşine pentru voi şi neamul vostru ! Dar, corupţiunile şi brutalităţile comise la alegeri, pe care noi le-am demascat în Memorandul nostru, ce sânt? Nu oposiţiunea din parlamentul din Budapesta a pledat săptămâni de z jele cu dovezji nerăsturnabile în contra corupţiunilor la alegeri, a blamat guvernul şi demonstrat, că alegerile în Ungaria nu sânt libere? Sistemul dualist, pe carel-am combătut şi noi în Memorand, este el în stare a aduce linişte şi îndestulire între popoarele conlocuitoare ? Cine îl combate cu atâta înverşunare? Oare nu floarea naţiunii maghiare? Şi cine-’l susţine oare, nu aceia, care prin corupţiuni ajung la putere? Puneţi mâna pe suflet şi ne spuneţi, dacă legea pentru naţionalităţi dela 1861 n’a rămas literă moartă? V Ce sunt kultur-egylet-urile noastre ? Ce sânt kisdedev-urile şi alte societăţi de maghiarizare, decât tot atâtea atentate la vieaţa, libertatea şi individualitatea popoarelor nemaghiare? Oare se nu vă fie cunoscute multele abusuri contra libertăţilor publice, în contra drepturilor de vorbire, de presă şi de întruniri, nivelul asiatic al administraţiunii şi miseriile justiţiei din seria cărora e destul să revelez, că în această ţeară s’a sistat un juriu, numai pentru că a pronunţat un verdict de achitare neplăcut guvernului. Consultaţi istoria şi veţi vede, că spoeala şi demoralisarea popoarelor prepară catastrofele şi duc ţeara la perirea sigură. Mergerea noastră la Viena, la factorul suprem al legislaţiunii, o timbraţi de tradare de patrie! ? Aşa credeţi voi, că Domnitorul nostru, în Viena recunoscută de reşedinţa imperiului şi prin articlul de lege XII, din anul 1867, încetează de a fi regele Ungariei şi este numai împăratul Austriei ? Dar, delegaţiunea ungurească, care tot la al doilea an îşi ţine şedinţele în Viena, este şi ea trădătoare de patrie? Miniştrii Ungariei, care aproape în toate zilele merg în afaceri de ale statului la Viena, sânt trădători? Comunicarea cu ministrul a latere, cu al afacerilor comune de finance, cu ministrul armatei comune şi cu cel de externe, care şed în Viena, este şi aceasta tradare de patrie ? Vedeţi la ce absurdităţi ajungeţi cu mintea voastră cea mărginită? Jurământul de advocat ’l-am depus în anul 1860 sub absolutism, dar’ această împregiurare nu voesc a o folosi cu intenţiunea de a mă sustrage dela responsabilitatea faptelor mele. Nu, deoarece nici în contra integrităţii Ungariei, nici în contra constituţiunii ei nu am comis fapte oprite în lege. Dacă am stăruit şi stăruim la recâştigarea autonomiei pentru Transilvania şi extinderea drepturilor constituţionale asupra tuturor popoarelor nemaghiare, am vătămat integritatea statului? Ce sufere integritatea statului prin autonomia Croaţiei ? Bine ştim noi, că pe timpul iubireului inima fiecărui bun patriot maghiar saltă de bucurie, dar’ să sciţi şi aceea, că popoarele nemaghiare pe acel timp purtau doliu, şi inima întristată a poporului român a căutat mângâiere prin aceea, ca să spună Domnitorului cu toată francheţa dorinţele şi gravaminele sale, după ce cererile şi protestele lor în decurs de 25 de ani adresate cătră guvern şi dietă nu au fost luate nici într’o considerare. Da, am mers la Viena, la Monarchul, ca la celalalt factor al legislaţiunii, care întocmai, de nu mai mult ca dieta şi guvernul ţerii este îndreptăţit de a primi plânsurile popoarelor asuprite şi pe basa dreptului de iniţiativă ce-l are, a dispune luarea lor în considerare prin guvern ori pe calea legislaţiunii. Că nu am fost primiţi în audienţa cerută prin ministrul regescung, a latere, nu noi, ei miniștrii Ungariei poartă vina, ei ni-au denegat învoirea la acea audiență, să nu creadă insă, că prin această măsură neexcusabilă ar fi promovat interesele statului! Sau doară au creczut, că prin această măsură neexcusabilă vor sili pe poporul românesc, ca să treacă cu mic cu mare în tabăra kossuthiştilor şi să-şi peardă toată speranţa şi încrederea în gloriosul lor Domnitor. Amar s'au înşelat, căci dela reîntoarcerea acelei deputaţiuni, Românii ca niciodată ’şi-au strîns şi mai mult rîndurile, s’au întărit în credinţă şi lealitate, de care Yerba Buena. Roman în două tomuri de Bret Harte. Capitolul I. (Urmare.) Paul se apropia de pat cu o supunere de copil. Pendleton îl prinse de mână și îl privi cu ochi scrutători. — Te-aş fi recunoscut, cu toate că de atunciţi-a crescut mustăţi şi ai eregput cu câteva degete. Ultima oară te-am văcjut in cancelaria lui Jack Hammersley. Sărmanul Jack a murit, car’ eu zac aci, și poate că nu sânt nici eu mai om decât el, care s’a făcut scrum și cenușe. îți aduci aminte de casa lui Hammersley ? — Da, răspunse Paul, și se mira de întrebarea ce ’i s’a făcut. — Era cam ca aceasta, în care stau, stilul elvețian al vilelor. îmi aduc aminte, când a ridicat-o. Ei bine, când am umblat ultima oară pe afară, am fost și pe acolo. Ce crecji că a ajuns acea vilă? Paul nu putea să-și închipue nimic. Deci nu răspunse. — Ei bine, (zise colonelul foarte serios, — a deschis într'însa prăvălie misionară şi şi „sală de lectură pentru tinerime“ ! Tăcu apoi şi retrăgându-şi încet mâna din aceea a lui Paul, adăuga amărît: — D-ta deasemenea eşti tinăr ... se poate ca să aparţini acelei şcoala. Ei bine, Hathaway, am cetit discursul d-tale. Nu aparţin partidului d-tale, partidul cărui aparţineam s’a sfîrşit înainte cu viece ani — dar’ te felicit! . . . George! ... Ei, lua’l-ar naiba, ce s’a făcut băiatul acesta? Negrul, cărui erau adresate aceste cuvinte măgulitoare, era cu vre-ojece ani mai bătrân decât stăpânul seu; îndată ce aucji strigătul colonelului apăru în ușe. — George, adă domnului șampanie și cele necesare pentru zăbar cu spirt. Calitatea cea mai bună! Ai înțeles? Să nu aduci udături de-ale moderne, dela negustorul cel nou ! Paul, cărui așa ’i s’a părut că vede o privire nehotărîtă, zăpăcită în ochii Negrului, pe care o atribuia fricei acestuia, că stăpânul seu se prea irita, — rugă pe colonelul să nu ostenească, el nu bea înainte de ameatji nici un fel de beutură. — Se poate, (jLice colonelul cu energie. Seim că generația de acum nu bea, deoarece principiile mai noue opresc aceasta şi alte multe mofturi. . . Aici eşti însă în siguranţă, nu te văd alegătorii, şi să fiu orice, dar’ am să te silesc să beai! . . . Eu am obiceiul de a be. E obiceiu vechiu, Hathaway, — poatecă s'a şi trecut, ca alte multele, dar’ e obiceiu, şi nu mă mir decât de George, care îmi cunoasce slăbiciunile, și acum a uitat. — Așa este, donule colonel, z zise George sculându-se. — am uitat aici, am avut atâta de lucru; alerg însă, da, alerg! Și dispăru. — E băiat bun lacheul acesta, Hathaway, dar’ începe acum să se strice și el. îl am din Nashwille, de unde ’1 am adus înainte cu ziece ani. înainte de aceasta cu opt ani însă ’i-am dovedit, că el nu este mai mult sclav, ceea cel-a întristat mult. Eui-am făgăduit însă, că cu toate acestea între noi n’are să se facă nici o schimbare și ’i-am permis să rămână la mine. A trebuit să aduc aici pe nevastă-sa şi pe copilul lor, ceea ce, se înţelege, n’a fost decât să arunc în vânt o miie opt sute de dolari, pentru că de când a venit aici, George se ceartă zrâua întreagă cu ei. Am căutat să-’l înduplec a-’i duce la mine, poate să dee un noroc peste ei, ca şi peste acei băieţandri ce se poreclesc inJiua de aeji cu numele de bancheri , ori să meargă în Oregon, unde poate să ajungă primar dui sheriff, — dar’ el nu vrea. A rămas, îmi adună chiriile ce ’mi se plătesc pentru puţinul imobil ce ’mi-a mai rămas, plătesc datoriile mele, şi dacă această civilisaţie afurisită ’l-ar lăsa în pace, greu că s’ar alege un băiat bun din el. Gândindu-se la haina întoarsă ruptă, cu acul într’însa, Paul nu prea era dispus a crede, că se adună ceva din chiriile imobilului. Tot in acest minut însă în odaia de alături se aucji sunete de păhare și bătrânul servitor care se arătă în ușe. — Dac’ai fi bun să uiți ce vin avem, să stiu din care să servesc! zise Li Paul. Paul se sculă și trecu în camera de alături. Spre marea lui mirare în loc de vin nu găsi decât două pahare de rohisky și licor englezesc. — Să fie cu plecăciune, însă donul colonel nu bea decât cea mai faină șampanie, și nu lasă nici pe musafiri să bea alta. Șampania bună răcoritore însă nu se gasesci prin apropieri.. . Noi dăm musafirilor totedeuna clicot. Daca i fi așa de bun, să spui donului colonel, că nici d-ta nu beți decât asta. Să nu se iriți! — Bine, bine,'38 Paul zimbind, adevărat vorbind, eu pe acest timp nu beau nimic. întorcându-se îndărăt, foarte bine dispus, se adresă colonelului: — Să am iertare, domnule colonel, dar’ am îndrăsnit se trimit șampania îndărăt, deoarece eu nu beau decât licor. Chiar cel mai bun vin nu-mi face decât rău atât de timpuriu. — Cum îți place, Hathawai, 438 colonelul cu demnitate. — Așa e, chiar și în beaturi s’a introdus modă nouă, car’ stomacurile sănătoase au ajuns să fie numai suveniri din trecut. Putem atunci să dăm drumul și băiatului. George are obiceiul să meargă acasă pe vremea aceasta. . . George, pune ici, pe pat, cutia cu hârtiile. Prea onoratul domn o să scuse, că nu-l mai servesc!. Bătrânul servitor se retrase făcând un adânc compliment. Paul observă: George a rămas cu toate acestea tot cel vechiu, chiar și în mijlocul progresului grăbit din present, pe care d-ta, d-le colonel, îl condamni atât de mult. — A fost totdeauna „arap domnesc“, z zise Pendleton, privind în urma încărunţitului seu servitor, curtenirea sa exagerată chiar este însă o privelişte plăcută, la tot caşul mult mai naturală şi mai impunătoare decât ceea ce d-voastră numiţi „demnitate“ : o bădărănie în regulă!.. Stupida d-voastră civilizaţie este ceea ce a înjosit clasa servitorilor, făcând pe oameni să nu se dee acestei ocupaţiuni. Uite, amice, când am venit aici cu Jack Hammersley, noi făceam pe lucrătorul cu schimbul gătind bucate prietenilor noştri, când eu, când el. Şi cu toate acestea nu mă consideram cu nimic mai puţin demn decât ei. Dar’ destul din aceasta. Colonelul se sculă și se răzimă pe cote privind scrutător, dar’ cu multă blândeţă, la Paul. — Am să-’ți spun ceva, Hathaway, începu colonelul încet de tot. — Uite, d-ta pănă acum nu prea ai avut nici o greutate cu funcția d-tale de tutor, nu te-a ocupat câtuși de puțin, nu te-a făcut să stai îngândurat nopți întregi, nu te-a împedecat să-ți faci cariera ... Te înțeleg perfect, grăbi săjică colonelul, văitend că Paul vrea să se scuse, — mă angajasem eu să port toată treaba, să te înlocuesc şi pe d-ta. ’Ţi-am şi ţinut locul. Nu o spun pentru a mă plânge. Dar’ a sosit vremea, să afli şi d-ta ce am făcut şi eventual ce trebue să faci apoi d-ta. Iată actele. După conferenţa noastră din cancelaria primarului la două .*L am depus cei şeptecreci şi cinci mii dolari ai d-nei Havarel la banca Eldorado, al cărei director am fost. Peste doi ani, în urma unei operaţiuni norocoase, banii au crescut la suma de o sută ciinzeci mii dolari. în anul următor banca a dat faliment. Trad. de I. Russu Sirianul. (Va urma.)