Tribuna, iulie-septembrie 1892 (Anul 9, nr. 147-218)

1892-07-22 / nr. 164

Anul IX Bibimi, Mercuri 22 Iulie (3 August) 1892 Nr. 164 ABONAMENTELE Pentru Sibliu: 1 lună 85 cr., */« an 2 fl. 50 cr., */* an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/­ an 3 fl. 50 cr., */* an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: V« an 10 franci, V» an 20 franci, 1 an 40 franci Abonamentele se fac num­i plătindu-se înainte. INSERŢII)­NILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Eedapţia şi Administraţia: Strada Măcelarilor Nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucuresti primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35 Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Un număr costă 5 crnceid v. *. *aîl 15 bard rom. Un răspuns. La acasa intentată contra presi­­dentului partidului nostru naţional, Dr. Ioan Raţiu, în camera advocaţială din Cluj, de cătră advocaţii şovinişti Tutsek şi 18 soţi ai sei, şi înregistrată în nnul nostru de la 11/23 Iunie a. c., domnul Dr. Raţiu ’şi-a înaintat răspunsul seu Duminecă în 31 Iulie n. a. c. Răspunsul dlui Dr. Raţiu, care a fost trimis în limba românească şi în traducere ungurească, este de următorul cuprins: Onorată cameră advocaţială! Prin resoluţiunea nr. 446/892 ,mi-aţi co­municat denunţarea mai multor advocaţi din Cluj, care cer în contra mea introducerea cercetării disciplinare, şi totodată m'aţi pro­vocat, ca în restimp de 30 de z­ile să-­mi dau la aceea declararea mea justificatoare. Dacă faţă cu camera advocaţială nu aş ave multe consideraţiuni, la sus atinsa denun­ţare necualificabilă, nu aş da nici un răspuns, deoare­ce mergerea la Viena a unei deputa­­ţi sunt mai numeroase sub conducerea mea şi substernerea Memorandului efectuate în urma cond­usului unanim al conferenţei generale a tuturor alegătorilor români din Transilvania şi Ungaria ţinută în Sibiiu în 20—21 Ianu­arie a. c. sunt fapte publice, care se justifică deajuns prin acel Memorand publicat deja în 3 limbi ale patriei, şi din care am onoare a se alătura aici un exemplar. Cea mai mare acasă, ce pe ne­drept­­mi­ se face, este că am fi pregătit în secret opul de sub­minare şi de tradare al patriei, şi că conducătorii poporului ro­mânesc ’l-au sciut ascunde pănă l­a s u b ş t e r n e r e a Memorandului. Câte afirmării, atâtea calomnii neru­șinate ! Mai întâiu de toate trebue să le spun acelor denunțanți, că trădători sunt aceia, care insuesc la ruperea totală­ a Ungariei de cătră Austria, care peregrinează în tot anul la Turin, — trădători de patrie sunt aceia, care se silesc la toată ocasiunea a slăbi relaţiunile dintre ţerile coroanei Sfântului Şte­fan şi ale Austriei, de care suntem legaţi prin un nex indisolubil. Trădători de patrie sunt aceia, care in­sultă steagul negru-galben,­­ care este sim­bolul secular al armatei comune, compuse din fiii monarchiei întregi. Trădători de patrie sunt aceia, care la ab­­ul, că deputaţiunea Românilor va căpăta audienţă la iubitul lor Domnitor, au ameninţat cu proclamarea independenţei. Căutaţi pe trădători în legiunile aliate cu inimicul imperiului, căutaţi-­i în sinul nea­mului vostru, dar­ nu la noi şi la neamul meu, care toţi şi pururea am fost credincioşi patriei şi Tronului. Un popor, care îşi apără naţionalitatea sa, care de 25 de ani luptă pe căi legale, pe faţă şi înaintea lumii pentru recâştigarea autonomiei Transilvaniei şi pentru realizarea celoralalte puncte din programul naţional sta­­tolit şi primit la anul 1881 cu unanimitate din partea tuturor representanţilor alegători­lor români din Ardeal şi Ungaria, — acel popor nu este trădător de patrie, ci un popor plin de vieaţă, resolut şi consolit de dreptu­rile sale, pe care le-a reclamat cu toată băr­băţia în trecut şi le va reclama şi în viitor. Nu în secret, ci pe faţă ablegaţii ro­mâni din dieta feudală din Cluj la anul 1865 nevoind a se dimite în pertractarea uniunii, au cerut susţinerea autonomiei pentru marele principat al Transilvaniei, au cerut sancţio­narea legii electorale din anul 1864 şi re­deschiderea dietei transilvane. Votul separat al Românilor abrogaţi în dieta feudală din Cluj cuprinde o parte esenţială din programul nostru naţional. Tot aceste drepturi le-au reclamat Ro­mânii ardeleni cu petiţiunea subşternută la înaltul Tron în 30 Decemvrie 1866 şi spri­­jinită de 1493 de fruntaşi ai poporului apăsat. Conferenţa naţională română din Tran­silvania, ţinută în 7 şi 8 Martie 1869 în opi­­dul Mercuria cu învoirea comisarului regesc E. Pechi, n’a fost secretă, ci publică, aceea pe lângă repetita primire a programului na­ţional a hotărît pentru Ardeleni aproape cu unanimitate resistenţa pasivă faţă cu alegerile dietale şi faţă cu legislaţiunea ţerii. Actele şi datele acestei conferenţe s’au publicat la anul 1870 în Pesta în tipografia lui E. Bartalics. Acest program naţional s’a susţinut de toate conferenţele naţionale convocate tot la trei ani înainte de alegerile deputaţilor pentru dieta din Budapesta. La anul 1881 programul naţional consis­­tător din 9 puncte s’a primit cu unanimitate de cătră representanţii tuturor alegătorilor români din Transilvania şi Ungaria, adunaţi în Sibiiu. Actele şi datele despre această confe­­renţă se cuprind în Memorialul compus şi publicat în patru limbi (română, germană, ma­ghiară şi franceză) la anul 1882, care din partea comitetului s’a trimis la miniştrii Un­gariei, la mai mulţi bărbaţi de stat unguri, membri ai parlamentului din Pesta. Conferenţele noastre naţionale de la anii 1884, 1887, 1890 şi 1892 asemenea au fost publice, cercetate şi de corespondenţi de ai fiarelor din patrie şi străinătate. Nu numai afară de parlamentul din Bu­dapesta a luptat poporul român pentru drep­turile sale politice­ naţionale, dar, şi acolo afară de deputaţii români din Ungaria o mică mi­noritate a Românilor din Transilvania aşa nu­miţi activişti şi cei mai moderaţi dintre toţi Românii, au participat la desbaterile dietei de încoronare, au întrat în acea dietă în speranţă, că le va succede a mijloci, ca factorii politici de la putere să nu rămână nesimţitori faţă cu întemeiatele gravamine şi cu justele postulate ale Românilor. Desilusionaţi cu totul aceşti Români mo­deraţi, vă ctend că nu Ie succede a mijloci îm­plinirea nici unuia din dreptele postulate ale Românilor, unii după 3, alţii după 6 ani de încercare părăsiră pentru durata sistemului politic actual dieta din Pesta şi la 1881 pri­miră şi ei programul naţional şi aşa se pro­duse acea rară apariţiune în vieaţa popoa­relor, ca toţi Românii să se declare solidari, să fie de un cuget şi de o simţire întru sus­ţinerea programului naţional şi întru eluptarea drepturilor răpite.­­ Românii din Ungaria, conform progra­mului naţional, au adoptat politica activităţii, au participat la alegeri şi pe cât timp.Şi-a fost cu putinţă şi la legislaţiunea ţerii, unde nu au încetat a releva cu toată bărbăţia acele gravamine ale poporului românesc, care se văd adunate şi descrise în memorialele noas­tre. Acei deputaţi români din Ungaria numai atunci au încetat de a-­şi ridica vocea lor pa­triotică în interesul drepturilor popoarelor apă­sate, când din causa ne­mai auritelor abusuri, ilegalităţi şi corupţiuni, comise la alegeri de deputaţi, li­ s’au închis porţile parlamentului. Ear’ acei puţini, dar’ valoroşi Români, care în butul tuturor abusurilor au reuşit a fi aleşi deputaţi, văcjând că pe­stu ce merge sistemul de guvernare tot mai mult se ra­­zimă pe exclusivitatea de rasă, văzzând că maghiarizarea se face cu forţa, văzând că popoarele nemaghiare lipsite de toate drep­turile naţionale abia mai sânt suferite în pa­tria lor, şi vă ciând că legile votate înainte cu un an doi se calcă în picioare fără pic de ruşine, au părăsit şi ei de bunăvoe parla­mentul din Budapesta. Aşa dară nu în secret, ci pe faţă în par­lamentul din Budapesta, înaintea voastră şi a lumii întregi am reclamat drepturile răpite, am luptat şi luptăm pentru recâştigarea au­tonomiei Transilvaniei, pentru validitatea drep­turilor noastre naţionale şi pentru observarea legilor devenite astăzi literă moartă. Ne numiţi conspiratori? De alt neam sânt aceia, care dintr’o generaţiune într’alta îşi cresc conspiratori de profesiune. Românii n’au conspirat nici­odată, ei nu cunosc şi nu vor să cunoască ce este conspiraţiunea. Şi nime nu va pute proba cu documente demne de creităment vre-un cas de conspiraţiune din partea Românilor, prin urmare afirmările acelor denunţanţi sunt şi rămân calomnii criminale? Strigaţi ca din gura şerpelui, că Me­morandul nostru este plin de neadevăruri. Legea electorală scoasă din sistema feu­dală şi făurită în contra noastră este nea­devăr ? Ni­ s’a răpit autonomia Transilvaniei, s’a fusionat astă ţeară nefericită cu Ungaria şi ca să fim sdrobiţi de tot ni­ s’a impus o lege electorală feudală, care este o ruşine pentru voi şi neamul vostru ! Dar, corupţiunile şi brutalităţile comise la alegeri, pe care noi le-am demascat în Me­morandul nostru, ce sânt? Nu oposiţiunea din parlamentul din Bu­dapesta a pledat săptămâni de z jele cu dovezji nerăsturnabile în contra corupţiunilor la ale­geri, a blamat guvernul şi demonstrat, că alegerile în Ungaria nu sânt libere? Sistemul dualist, pe care­­l-am com­bătut şi noi în Memorand, este el în stare a aduce linişte şi îndestulire între popoarele conlocuitoare ? Cine îl combate cu atâta înverşunare? Oare nu floarea naţiunii maghiare? Şi cine-’l susţine oare, nu aceia, care prin corupţiuni ajung la putere? Puneţi mâna pe suflet şi ne spuneţi, dacă legea pentru naţionalităţi dela 1861 n’a rămas literă moartă? V­­ Ce sunt kultur-egylet-urile noastre ? Ce sânt kisdedev-urile şi alte societăţi de maghiarizare, decât tot atâtea atentate la vieaţa, libertatea şi individualitatea popoarelor nemaghiare? Oare se nu vă fie cunoscute multele abusuri contra libertăţilor publice, în contra drepturilor de vorbire, de presă şi de întru­niri, nivelul asiatic al administraţiunii şi mi­­seriile justiţiei din seria cărora e destul să re­velez, că în această ţeară s’a sistat un juriu, numai pentru­ că a pronunţat un verdict de achitare neplăcut guvernului. Consultaţi istoria şi veţi vede, că spo­­eala şi demoralisarea popoarelor prepară ca­tastrofele şi duc ţeara la perirea sigură. Mergerea noastră la Viena, la factorul suprem al legislaţiunii, o timbraţi de tradare de patrie! ? Aşa credeţi voi, că Domnitorul nostru, în Viena recunoscută de reşedinţa imperiului şi prin articlul de lege XII, din anul 1867, încetează de a fi regele Ungariei şi este numai împăratul Austriei ? Dar, delegaţiunea ungurească, care tot la al doilea an îşi ţine şedinţele în Viena, este şi ea trădătoare de patrie? Miniştrii Ungariei, care aproape în toate zilele merg în afaceri de ale statului la Viena, sânt trădători? Comunicarea cu ministrul a latere, cu al afacerilor comune de finance, cu ministrul armatei comune şi cu cel de externe, care şed în Viena, este şi aceasta tradare de patrie ? Vedeţi la ce absurdităţi ajungeţi cu mintea voastră cea mărginită? Jurământul de advocat ’l-am depus în anul 1860 sub absolutism, dar’ această îm­­pregiurare nu voesc a o folosi cu intenţiunea de a mă sustrage dela responsabilitatea fap­telor mele. Nu, deoare­ce nici în contra integrităţii Ungariei, nici în contra constituţiunii ei nu am comis fapte oprite în lege. Dacă am stăruit şi stăruim la recâşti­­garea autonomiei pentru Transilvania şi ex­tinderea drepturilor constituţionale asupra tu­turor popoarelor nemaghiare, am vătămat in­tegritatea statului? Ce sufere integritatea statului prin auto­nomia Croaţiei ? Bine ştim noi, că pe timpul iubireului inima fiecărui bun patriot maghiar saltă de bucurie, dar’ să sciţi şi aceea, că popoarele nemaghiare pe acel timp purtau doliu, şi inima întristată a poporului român a căutat mângâiere prin aceea, ca să spună Domnito­rului cu toată francheţa dorinţele şi grava­­minele sale, după­ ce cererile şi protestele lor în decurs de 25 de ani adresate cătră gu­vern şi dietă nu au fost luate nici într’o considerare. Da, am mers la Viena, la Monarchul, ca la celalalt factor al legislaţiunii, care întocmai, de nu mai mult ca dieta şi guvernul ţerii este îndreptăţit de a primi plânsurile popoa­relor asuprite şi pe basa dreptului de ini­ţiativă ce-­l are, a dispune luarea lor în con­siderare prin guvern ori pe calea legislaţiunii. Că nu am fost primiţi în audienţa ce­rută prin ministrul regesc­ung, a latere, nu noi, ei miniștrii Ungariei poartă vina, ei ni-au denegat învoirea la acea audiență, să nu creadă insă, că prin această măsură neexcu­­sabilă ar fi promovat interesele statului! Sau doară au creczut, că prin această măsură ne­­excusabilă vor sili pe poporul românesc, ca să treacă cu mic cu mare în tabăra kossuthiş­­tilor şi să-­şi peardă toată speranţa şi încre­derea în gloriosul lor Domnitor. Amar s'au înşelat, căci dela reîntoar­cerea acelei deputaţiuni, Românii ca nici­odată ’şi-au strîns şi mai mult rîndurile, s’au întărit în credinţă şi lealitate, de care Yerba Buena. Roman în două tomuri de Bret Harte. Capitolul I. (Urmare.) Paul se apropia de pat cu o supunere de copil. Pendleton îl prinse de mână și îl privi cu ochi scrutători. — Te-aş fi recunoscut, cu toate­ că de atunci­­ţi-a crescut mustăţi şi ai er­egput cu câteva degete. Ultima­ oară te-am văcjut in cancelaria lui Jack Hammersley. Sărmanul Jack a murit, car’ eu zac aci, și poate­ că nu sânt nici eu mai om decât el, care s’a făcut scrum și cenușe. îți aduci aminte de casa lui Hammersley ? — Da, răspunse Paul, și se mira de în­trebarea ce ’i­ s’a făcut. — Era cam ca aceasta, în care stau, stilul elvețian al vilelor. îmi aduc aminte, când a ridicat-o. Ei bine, când am umblat ultima­ oară pe afară, am fost și pe acolo. Ce crecji că a ajuns acea vilă? Paul nu putea să-­și închipue nimic. Deci nu răspunse. — Ei bine, (zise colonelul foarte serios, — a deschis într'însa prăvălie misionară şi şi „sală de lectură pentru tinerime“ ! Tăcu apoi şi retrăgându-­şi încet mâna din aceea a lui Paul, adăuga amărît: — D-ta deasemenea eşti tinăr ... se poate ca să aparţini acelei şcoala. Ei bine, Hathaway, am cetit discursul d-tale. Nu apar­ţin partidului d-tale, partidul cărui aparţineam s’a sfîrşit înainte cu viece ani — dar’ te fe­licit! . . . George! ... Ei, lua­’l-ar naiba, ce s’a făcut băiatul acesta? Negrul, cărui erau adresate aceste cu­vinte măgulitoare, era cu vre-o­­jece ani mai bătrân decât stăpânul seu; îndată­ ce aucji stri­gătul colonelului apăru în ușe. — George, adă domnului șampanie și cele necesare pentru zăbar cu spirt. Calitatea cea mai bună! Ai înțeles? Să nu aduci udă­­turi de-ale moderne, dela negustorul cel nou ! Paul, cărui așa ’i­ s’a părut că vede o privire nehotărîtă, zăpăcită în ochii Negrului, pe care o atribuia fricei acestuia, că stăpânul seu se prea irita, — rugă pe colonelul să nu ostenească, el nu bea înainte de ameatji nici un fel de beutură. — Se poate, (jLice colonelul cu energie. Seim că generația de acum nu bea, deoare­ce principiile mai noue opresc aceasta şi alte multe mofturi. . . Aici eşti însă în siguranţă, nu te văd alegătorii, şi să fiu ori­ce, dar’ am să te silesc să beai! . . . Eu am obiceiul de a be. E obiceiu vechiu, Hathaway, — poate­­că s'a şi trecut, ca alte multele, dar’ e obi­­ceiu, şi nu mă mir decât de George, care îmi cunoasce slăbiciunile, și acum a uitat. — Așa este, donule colon­el, z zise George sculându-se. — am uitat aici, am avut atâta de lucru; alerg însă, da, alerg! Și dispăru. — E băiat bun lacheul acesta, Ha­thaway, dar’ începe acum să se strice și el. îl am din Nashwille, de unde ’1 am adus îna­inte cu ziece ani. înainte de aceasta cu opt ani însă ’i-am dovedit, că el nu este mai mult sclav, ceea­ ce­­l-a întristat mult. Eu­­i-am făgăduit însă, că cu toate acestea între noi n’are să se facă nici o schimbare și ’i-am permis să rămână la mine. A trebuit să aduc aici pe nevastă-sa şi pe copilul lor, ceea­ ce, se înţe­lege, n’a fost decât să arunc în vânt o miie opt sute de dolari, pentru­ că de când a venit aici, George se ceartă zrâua întreagă cu ei. Am căutat să-’l înduplec a-’i duce la mine, poate să dee un noroc peste ei, ca şi peste acei băieţandri ce se poreclesc in­­Jiua de aeji cu numele de bancheri , ori să meargă în Oregon, unde poate să ajungă primar dui sheriff, — dar’ el nu vrea. A rămas, îmi adună chiriile ce ’mi­ se plătesc pentru puţinul imobil ce ’mi-a mai rămas, plătesc datoriile mele, şi dacă această civilisaţie afurisită ’l-ar lăsa în pace, greu că s’ar alege un băiat bun din el. Gândindu-se la haina întoarsă ruptă, cu acul într’însa, Paul nu prea era dispus a crede, că se adună ceva din chiriile imobilu­lui. Tot in acest minut însă în odaia de alături se aucji sunete de păhare și bătrânul servitor care se arătă în ușe. — Dac’ai fi bun să uiți ce vin avem, să stiu din care să servesc! zise Li Paul. Paul se sculă și trecu în camera de alături. Spre marea lui mirare în loc de vin nu găsi decât două pahare de rohisky și li­­cor englezesc. — Să fie cu plecăciune, însă donul colon­el nu bea decât cea mai faină șampanie, și nu lasă nici pe musafiri să bea alta. Șampania bună răcoritore însă nu se gasesci prin apropieri.. . Noi dăm musafiri­lor totedeuna clicot. Daca i fi așa de bun, să spui donului colon­el, că nici d-ta nu beți decât asta. Să nu se iriți! — Bine, bine,­­­'38 Paul zimbind, ade­vărat vorbind, eu pe acest timp nu beau nimic. întorcându-se îndărăt, foarte bine dispus, se adresă colonelului: — Să am iertare, domnule colonel, dar’ am îndrăsnit se trimit șampania îndărăt, de­oare­ce eu nu beau decât licor. Chiar cel mai bun vin nu-­m­i face decât rău atât de timpuriu. — Cum îți place, Hathawai, 4­38 co­lonelul cu demnitate. — Așa e, chiar și în beaturi s’a introdus modă nouă, car’ stoma­curile sănătoase au ajuns să fie numai su­­veniri din trecut. Putem atunci să dăm dru­mul și băiatului. George are obiceiul să meargă acasă pe vremea aceasta. . . George, pune ici, pe pat, cutia cu hârtiile. Prea onoratul domn o să scuse, că nu-­l mai ser­vesc!. Bătrânul servitor se retrase făcând un adânc compliment. Paul observă: George a rămas cu toate acestea tot cel vechiu, chiar și în mijlocul progresului grăbit din present, pe care d-ta, d-le colonel, îl condamni atât de mult. — A fost totdeauna „arap domnesc“, z zise Pendleton, privind în urma încărunţi­­tului seu servitor, curtenirea sa exagerată chiar este însă o privelişte plăcută, la tot caşul mult mai naturală şi mai impunătoare decât ceea­ ce d-voastră numiţi „demnitate“ : o bădărănie în regulă!.. Stupida d-voastră ci­­vilizaţie este ceea­ ce a înjosit clasa servitori­lor, făcând pe oameni să nu se dee acestei ocupaţiuni. Uite, amice, când am venit aici cu Jack Hammersley, noi făceam pe lucrătorul cu schimbul gătind bucate prietenilor noştri, când eu, când el. Şi cu toate acestea nu mă con­sideram cu nimic mai puţin demn decât ei. Dar’ destul din aceasta. Colonelul se sculă și se răzimă pe cote privind scrutător, dar’ cu multă blândeţă, la Paul. — Am să-’ți spun ceva, Hathaway, în­cepu colonelul încet de tot. — Uite, d-ta pănă acum nu prea ai avut nici o greutate cu funcția d-tale de tutor, nu te-a ocupat câ­tuși de puțin, nu te-a făcut să stai îngân­durat nopți întregi, nu te-a împedecat să-­ți faci cariera ... Te înțeleg perfect, grăbi să­­jică colonelul, văitend că Paul vrea să se scuse, — mă angajasem eu să port toată treaba, să te înlocuesc şi pe d-ta. ’Ţi-am şi ţinut locul. Nu o spun pentru a mă plânge. Dar’ a sosit vremea, să afli şi d-ta ce am făcut şi eventual ce trebue să faci apoi d-ta. Iată actele. După conferenţa noastră din cancelaria primarului la două .*L am depus cei şeptecreci­ şi­ cinci mii dolari ai d-nei Ha­­varel la banca Eldorado, al cărei director am fost. Peste doi ani, în urma unei ope­raţiuni norocoase, banii au crescut la suma de o sută ciinzeci mii dolari. în anul următor banca a dat faliment. Trad. de I. Russu Sirianul. (Va urma.)

Next