Tribuna, octombrie-decembrie 1892 (Anul 9, nr. 219-292)
1892-11-25 / nr. 263
Anul IX ABONAMENTELE Pentru Sitivi: 1 lună 85 cr., x/* an 2 fl. 50 cr., x/a an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 16 cr. pe luni mai mult. Pentru monarchi*: 1 lună 1 fl. 20 cr., la an 3 fl. 50 cr., »/» an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru Români» și străinătate: 1 , an 10 franci, */» an 20 franci, 1 an 40 franci Abonamentele sa fac munţi plfttindu-se înainte. Sibiiu, Mercuri 25 Noemvrie (7 Decemvrie) 1892 Nr. 263 INSERŢIUNILE în şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redicţia şi Administraţia: Strada Măcelarilor Nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucureşci primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lescani 35 Epistole nefrancate se refusi. — Manuscripte nu se înapoiază Uu număr costă 5 sinc.ri V. a. sau ÎS bani rom. Hohenwarth şi Apponyi. A fost o vreme, când la Burgul din Viena şi în cercurile conducătoare politice din Austria magnaţii maghiari erau priviţi aproape ca nişte eroi şi la tot caşul ca nişte luptători naţionali neînfrânţi, încălţaţi de sentimentele cele mai sfinte. Ba ce e mai mult: se găsiau oameni politici de valoare, care atribuiau Ungurilor şi o capacitate politică dintre cele mai remarcabile. Vremea aceasta a fost pe când contele Andrássy Gyula avea intrare liberă la Burg şi trecere covârşitoare în ceea ce priveşte politica Ungariei. Va soţi că după ce prin cuminţia lui Deák şi Eötvös — aceşti doi corbi albi maghiari — se încheiase transacţia dela 1867. Nu e greu de explicat cum au ajuns Ungurii la aşa renume, după cum era natural ca atunci să strălucească o aureolă în giurul numelui lor. La 1848—49 ei vărsaseră sânge cu atâta profesie pentru independenţă şi libertăţi — făceau ele multă lume îi creduse. Luptaseră apoi, după înăbuşirea revoluţiei, douăeci de ani cu greutăţi enorme în contra unei guvernări absolutistice, îndreptată mai ales în contra lor. Şi ei tot nu s’au lăsat: deşi cei mai mulţi şi mai valoroşi dintre luptătorii lor erau exilaţi, cei de acasă susţineau o luptă înverşunată, încât după desastrul dela 1866 Austria nu se simţia destul de tare a mai ţină piept cu ei. S’a făcut deci dualismul. Ear’ felul cum s’a făcut dualismul: legile, foarte multe liberale — mai ales legea egalei îndreptăţiri a naţionalităţilor — prin care Ungurii căutau să consolideze ceastălaltă jumătate a monarchiei, erau de natură a inspira nu numai încredere faţă cu Ungurii, dar bărbaţii politici austriaci, obosiţi de luptele ce au susţinut atâta timp şi îngrijiţi mai ales de situaţia ce se crease după Königgrätz, sperau că prin această întocmire a lucrurilor o să se ajungă în fine pacea mult dorită, în care toate popoarele din monarchie se vor pută consacra muncii liniştite, roditoare. N’au trecut înse decât puţini ani, şi peste Leitha şi pretutindenea unde se urmăria politica din Ungaria, oamenii se întrebau, dacă Maghiarii nu cumva au fost măguliţi, pe nedrept lăudaţi pentru virtuţi ce nu le au?! Cel puţin nu în aşa măsură, cum le mersese vestea. Acui aureola numelui lor e ştirbită rău, ba fără a cadă în prea mare optimism, putem zice că aureola e ruptă! Dovadă despre aceasta sânt cele petrecute în parlamentul austriac. Abstracţie făcând de discursurile Drului Lueger, care în atâtea rînduri a ridicat valul sub care se ascunde regimul maghiar şi a demascat cu atâta succes pe Maghiarii cu virtuţi închipuite numai, vom stărui aci asupra celor petrecute în tne de acestea şi (fise de elementele cele mai moderate şi mai cu trecere ale parlamentului din Viena. Astfel nu numai a străbătut convingerea că Ungurii în politică împing lucrurile într’o direcţie primejdioasă, dar’ cercurile austriace sunt atât de îngrijate, încât în interesul cel mai înalt al monarchiei se simt siliţi a da expresiune îngrijirii lor. Ba îi advertisează chiar pe Unguri şi într’un ton care aproapei-a desolat pe voinicoşii noştri guvernanţi. Lectorii noştri au putut ceti în nul de ieri al „Tribunei“ cuvântările rostite de contele Hohenwarth şi principele Schwarzenberg. Au putut deci veda că bărbaţilor influenţi austriaci li s’a făcute lehamite de isprăvile Ungurilor sărbătoriţi odinioară, în numărul de aci, la alt loc, vor ceti şi declaraţia contelui Taaffe. Desigur, că primul-ministru austriac în virtutea poziţiei ce ocupă nu putea decât să apere dualismul. E însă, din punct de vedere politic, foarte important, că în parlamentul austriac s’au adus atâtea şi aşa de straşnice atacuri în contra dualismului, încât primul-ministru s’a simţit îndemnat ca el însuşi să tragă sabia întru apărarea acestui dualism. Nici unui om care se îndeletnicesce cu politica nu ’i-a putut scăpa însă din vedere modul rece cum contele Taaffe a apărat dualismul. Nu le va fi scăpat cu deosebire împregiurarea, că primul consilier al Monarchului nu a replicat cu nimic învinuirilor grave ce s’au adus sistemului actual de guvernare maghiar în special, şi tuturor Ungurilor în general. Şi atât este de adevărat că Ungurii ei înşişi se simt desgoliţi, încât oficiosul „Pester Lloyd“ în năcazul ce-l are pe contele Taaffe, îl ironisează pentru că a votat cu dînsul antisemiţii care se scie că vor în chipul acesta să lovească în partidul liberal germanojidan, prieten al Ungurilor. Ba altă foaie oficioasă maghiară, „Pester Correspondenz" merge mai departe, şi după cum lectorii noştri vor ceti la alt loc, impută fără multe ocoliri contelui Taaffe că ’i-a apărat de tot slab, a lăsat ca bărbaţi politici cu mare trecere la Burg în palatele archiducesei şi în toată Austria să-’şi bată joc de Unguri. Peste tot, lucrurile din parlamentul austriac nu au rămas fără efect în cercurile maghiare, ele s’au resimţit în toate părţile. Unul dintre efectele acestea sunt şi cuvintele rostite de Károlyi Pista la banchetul dat de casina ţerii în onoarea lui Wekerle. Nobilul conte, fost prieten al decedatului Archiduce Rudolf, a13 între altele, adresându-se cătră Wekerle, şi asemănându-l cu un aeronaut, că primul-ministru, ca cârmaciu al balonului, să nucesite a arunca greutăţile netrebuincioase, balastul care ’l-ar împedeca a face o politică sănătoasă. A visat prin aceasta fără îndoeală pe Tisza Kálmán. Ear’ „Budapesti Hírlap“ spune că a visat pe Szilágyi Dezső. Fie că a visat pe unul, fie că a visat pe altul, vorba e că la orice cas, a visat pe un representant al politicei maghiare, care mai mult împinge lucrurile la extrem, la primejdie. Pare deci, că cuvântările nefavorabile Ungurilor rostite în parlamentul austriac nu numai i-au domolit pe concetăţenii noştri neastâmpăraţi, dar’ ’i-au băgat chiar în răcori. Cum să ne explicăm altfel, că unii dintre ei doresc cu atâta sete fusiunea liberalilor cu Apponyi. Văd că pe de o parte partidul actual guvernamental s’a deochiat, dar’ pe de altă parte că totuşi, nu va fi bine dacă se vor lua după extremişti, pentru că de, puterea celor de la Curte totuşi e mai mare decât a Ungurilor, care oricât de viteji se ţin, nu au putut să ascundă ce adânc au simţit supărarea Curţii când cu plecarea grabnică din Gödöllő a Maiestăţii Sale Monarchului. Speră deci a se menţină prin fusionarea cu Apponyi. Cum să ne explicăm apoi altfel şi faptul, că în fruntea celor care au felicitat pe un deputat austriac pentru că a apărat dualismul, s’a pus chiar Ugron Gábor, care pănă acum nici nu voia să audă de dualism, el striga din răsputeri: uniune personală! Va săi’câ chiar şi cei mai voinicoşi s’au muiat, cei mai înflăcăraţi chiar au fost cuprinşi de răcori. Situaţia se designează deci astfel: Şi dincolo şi dincoace de Leitha partidul liberal s’a deochiat. Aceasta din causă, că prea a fost într’însul mult elementul disolvant: Ovreii. Dincolo se ridică contele Hohenwarth, aici opinia publică priveste spre contele Apponyi, ambii aristocraţi conservatori. Contele Hohenwart reclamă preponderanţa accentuând interesul bine înţeles al întregei monarchii. Nasce numai întrebarea: Oare ceice-l reclamă pe contele Apponyi, au şi ei în vedere interesul tuturor naţionalităţilor din Ungaria, ori solicită talentele lui numai în interesul august al maghiarismului ? Dacă da, dacă în acel înţeles îşi va desvolta activitatea şeful conservatorilor maghiari, ei se vor mai pută susţină şi în sus şi în jos. De vor merge însă pe calea îngustă designată de Tisza Kálmán, evident că departe de a scăpa, dar,carul statului ungar se va înămoli şi mai rău, conservatorii se vor usa tot aşa de sigur, pe cât de sigur este, că cele ce se petrec în Austria sunt un advertisment, un memento pentru politicienii maghiari, îl vor înţelege ? Cu atât mai bine pentru ei şi pentru celelalte naţionalităţi, îl vor nesocoti? Cu atât mai rău pentru ei. Străinătatea despre dualism. Revista germană „Die Gegenwart“ ocupându-se cu situaţia politică din monarchia noastră, scrie între altele: „Dualismul Austriei e un contract încheiat între ambele părţi ale imperiului pe un timp anumit. Nu se mai reînoesce contractul, el va fi suplinit prin vechia constituţie austriacă, se încheie contractul într’alt mod, nimeni nu e în drept a se îndoi despre legalitatea lui. Se poate deci face şi fără tradare de patrie în vreo câţiva ani un trialism, patrulism sau cincilism, în curând sau mai târziu se va şi întâmpla aşa ceva“. Şi de pre Români se vorbesce în acest articol şi autorul zace: „Românii îşi vor ajunge de bună seamă ţinta, cu toate că ei sunt slabi şi Maghiarii sunt tari“. Declaraţia contelui Taaffe şi Maghiarii Declaraţia pe care o cetise ministrul-preşedinte Taaffe în şedinţa din 2 Decemvrie a lieichsraih-ului cu ocasiunea desbaterii asupra votării fondului de dispoziţie are următorul text: în faţa declaraţiunilor ce s’au făcut în actuala desbatere din mai multe părţi, guvernul află de oportun a-’şi exprima de nou cu toată claritatea şi hotărîrea punctul seu de vedere. Guvernul stă neclintit pe terenul constituţiei existente şi nu va părăsi nici de aci încolo la nici un cas acest punct de vedere. Guvernul ţine strîns şi fără reservă la raportul actual, regulat prin lege cu jumătatea ungară a monarchiei, şi organisaţia monarchiei creată prin aceasta o consideră ca încheiată pentru durată. El nu află deci cu cale a reveni de nou la fiecare ocasiune asupra acestei cestiuni, trebue însă să salute cu vină mulţumită că atitudinea ei reală, ca totdeauna, aşa şi de curând, a întimpinat vădită recunoscinţă din partea guvernului ungar. Trecând la situaţia actuală, pot să dau numai declaraţiunea că guvernul ţine ţi acum strîns şi fără abatere la principiile exprimate în Preaînaltul mesagiu imperial dela 11 Aprilie 1891, în conlucrarea comună a tuturor partidelor moderate, care au sprijinit pănă acum guvernul în mod vrednic de recunoscinţa şi cu preferarea patriotică a dorinţelor lor singuratice, privesce guvernul cel mai sigur mijloc pentru formarea unei majorităţi pe care o doresce şi el şi o recunoasce ca necesară. Pentru ajungerea acestui ţel guvernul, având în vedere numai salatea statului şi fără a se amăgi prin interesele proprii, încât îi va fi cu putinţă, nu-şi vor lipsi de sigur străduinţele. Plin de aceste sentimente, guvernul, consolit de datorinţele ce a luat asupra sa, se va insui şi de aci încolo a promova în special în regatul Boemiei înţelegerea între amândouă rasele. Condus de aceste consideraţiuni, care se referă numai la întregul statului şi la interesele cele mai importante ale aceluia, guvernul nu poate atribui acordării sau retusării poziţiilor din budget în desbatere o astfel de importanţă, care ar pute să o ducă în rătăcire în principiile sale sau ar pute schimba în un mod oarecare atitudinea sa faţă cu partidele moderate. Relativ la această declaraţie şi la enunciaţiunile bărbaţilor de stat din Viena făcute în acea şedinţă (în nnul nostru de ieri am publicat un mic extras din ele) presa maghiară se pronunţă în mod destul de îngrijit şi posomorit asupra situaţiunii. Astfel „Peste,1 Correspondenzi, organul oficios al guvernului din Budapesta scrie: Contele Taaffe nu dă importanţă deosebită prinţului Schwarzenberg nici declaraţiunilor acestuia. Aşa afirmă el şi prin aceasta motivează împregiurarea, care a fost bătătoare la ochi pentru toţi, că adecă primul ministru austriac a improvisat deodată un răspuns cavalerului feudal-clerical, care a rostit în parlamentul austriac cunoscutul meu discurs; în răspunsul seu însă a reflectat numai la acea parte a discursului lui Schwarzenberg, care se reflecta la numirea unui ministru ceh, care expresiilor ironice şi atacurilor ameninţătoare ale prinţului reacţionar în contra dualismului le-a lăsat cu desăvîrşire la o parte. Cu toate că aici Excelenţa Sa n’are dreptate deloc, pentru ea acel Schwarzenberg conduce un partid foarte periculos, partid care ţine asediate anticamerele Burgului vienez, precum şi scările dindărăt ale acestui Burg, ba a pătruns şi în multe palate archiducesei. De altfel contele Taaffe a făcut atunci declaraţii hotărîte privitoare la respectarea necondiţionată a dualismului şi pentru perpetuitatea acestei transacţiuni, declaraţiune a cărei realitate şi precisiune nu lasă nimic de dorit. A şi fost vremea să facă aceasta, deoarece în aceeaşi şedinţă, în care a vorbit Taaffe, s’a rostit şi contele Hohenwarth, şef al unui mare partid şi autor al faimoaselor articole fundamentale, prin care voia să ridice la valoare practică principiul federal, care insă în vorbirea sa a zus că Şi dînsul respectează în chip onorabil dualismul. A făcut însă asemenea declaraţie, foarte clar şi hotărît onorabilul Jávorszky, şeful polonez din parlamentul austriac. Şi el nu s’a mulţumit numai cu atâta, ca să laude dualismul ca un lucru de sine stătător sau ca garanţie a consolidării interne şi a constituţionalismului, dar’ accentuează îndeosebi cât de mult dualismul a întărit monarchia pentru a pute păşi in contra aspiraţiunilor rusesci şi să poată avu aceeaşi valoare ca celelalte state din tripla alianţă. în adevăr se poate regreta adânc, că în sine cestiuni de puţină importanţă îl reţie pe Poloni a se alia cu partidul liberal din stânga, care li-a oferit deja de mai multe ori alianţă. Se spune, că o parte imposantă a clubului Polonilor din parlamentul austriac sunt conservatori şi astfel nu pot fi înduplecaţi să păşească ca potrivnici de-a dreptul în contra clubului Hohenwarth. Oare să fie mai important pentru ei un lucru de un an ce, decât principiul naţionalităţilor, pe carel-a visat atât de pregnant şeful lor laworszky când a amintit de Rusia. De altfel îi stă încă în putinţă lui Taaffe să-şi facă o majoritate din liberalii germani, din clubul Coronini şi din elementele moderate ale conservatorilor (fără Hohenwarth), adecă o majoritate care nu se va ocupa cu ceştii de principii, ci va căuta numai să realizeze reforme pe terenul legislaţiunii economice. „Nemzet“ se pronunţă astfel: E o întrebare de a doua mână dacă contele Taaffe, în urma acestei votări, îşi va da ori nu demisia. Aceasta e o formalitate. Esenţial ar fi, cum va eşi acum din situaţia critică, pentru că e neîndoios că formaţiunea raporturilor politice în Austria e afară din cale serioasă şi poate avu influenţă asupra sorţii monarchiei întregi, dacă mijloacele soluţiunii se vor alege greşit. Contele Taffe stă în faţa unei crise grave a sistemului seu, şi ar fi foarte de dorit, ca să nu-’şi peardă în acest moment privirea sa de bărbat de stat. „Pester Lloydil scrie între altele: Cum vrea contele Taaffe să se reculeagă din înfrângerea sa? Pentru el votează, într’un cuvânt 48, adunătura lui Lueger şi Schneider, adecă societatea ale cărei uneltiri penibile au fost înfierate prin un cuvânt al Monarchului, societatea în care se personifică întreagă ruşinea Austriei de astăji, şi, bineînţeles, aceşti oameni au sărit în ajutor contelui Taaffe, nu de bunăvoe, ci pentru că au pactat cu ei oameni de ai guvernului. Toate aromele Arabiei nu pot alunga niciodată mirosul greu al unei astfel de alianţe. Firesc, ministerul Taaffe nu e un minister parlamentar, nu trebue decât se se intereseze mai puţin de un vot, şişi-a trăit deja cu atâta traiul. „Neues Pester Journal“ observă că în răspunsul seu contele Taaffe a evitat orice polemic şi că ministrul-president a înşirat una lângă alta un număr de afirmaţiuni, care în totalitatea lor au avut menirea să arete că atitudinea cabinetului nu s’a schimbat. Aceste asigurări — continuă semioficiosul — sunt prea frumoase, numai cât ele nu sunt în armonie cu faptele şi negligierile ministeriale. Astfel pânzătura e tăiată între minister şi partidul german-liberal, dar care a tăiat-o nu e contele Taaffe, nu e Plenner, ci contele Hohenwarth, al cărui discurs de astăzi, însoţit de aplauzele frenetice ale dreptei, a fost evenimentul Contele Hohenwarth a vorbit astăzi ca protector al guvernului, s'a aretat la tutorul aceluia. Amenință o a doua eră Hohenwart. Ungaria va sei să se apere — termină foaia citată — în contra unei astfel de ere, Austria ar putea însă să sufere o boală îndelungată. „Egyetértés“ scrie: După o îndelungată tăcere, contele Taaffe s’a folosit de marele aparat al cetirii unei declarațiuni stabilite în comun acord în contra discursului prințului Schwarzenberg și prin asta a împlinit o datorinţă de sine înțeleasă. După cetirea acesteia ai însă impresia — că au rămas nisce drojdii, ceva neexprimat şi resMWat, ceea ce s’ar pute indica oare-cum ca mHpe necunoscut în ecuaţiunea P ° «* austriace şi a calculelor Cucii. Redacţiunea pare a nu se pregăti încă pentru o erupţiune imediată, ea îşi strînge forţele, şi partidele maghiare se-şi ţină deci uscată iarba de puşcă. „Pesti Napló“ se pronunţă în următorul chip : încurcătura în Austria e extraordinară, ea e aşa de mare că însăşi Ungaria şi dualismul vor fi atinse de ea. Aceasta au simţit-o toate partidele austriace, şi de aceea au dat ele, asemenea guvernului, declaraţiuni ce ţintesc într’acolo. Desbaterea a fost foarte instructivă pentru Ungaria, votarea neasemănat de importantă, şi că situaţia ce a intrat acum e foarte gravă. Această crisă nu s’a produs din întâmplare. Ea a fost prevăxijutâ şi provocată cu intenţie; sfîrşitul ei trebue deci pregătit în acest înţeles. Şi tocmai pentru aceea crisa pare a fi foarte periculoasă. In acelaşi înţeles scrie şi „Budapesti Hírlap“. Şi ea recunoasce gravitatea urmărilor crisei austriace pentru raporturile din Ungaria. Spicuiri din foile maghiare. Răutatea foilor şoviniste nu are margini. Cetitorii noştri au văzut cu câtă prudenţă fraţii noştri de dincolo au renunţat la orice manifestaţie sgomotoasâ pentru dnii Dr. Raţiu, Dr. Lucaciu şi Coroianu, tocmai pentru a nu se crea greutăţi într’o parte sau alta. Foile maghiare, în primul rînd „Budapesti Hirlapu — cea care ameninţă cu anexarea României—■ vine acum şi se obrăznicesc« din nou. Insultă guvernul rotuâa