Tribuna, octombrie-decembrie 1892 (Anul 9, nr. 219-292)

1892-11-25 / nr. 263

Pag. 1050 pentru că sufere ca fraţii noştri liberi să-şi arete iubirea faţă cu luptătorii noştri prigoniţi aici din partea stăpânirii şi societăţii maghiare, după cum cere intervenirea şi a guvernului maghiar, care e dator, Zice foaia şovinistă, să apere demnitatea statului maghiar! Va să aibă demnitatea statului maghiar este atacată când vre-un fruntaş de ai noştri merge la Bucuresci. Ei, atunci au să sufere multe ataciri de acestea apărătorii „demni- 4 5 ţii statului maghiar Fiindcă din întâmplare n'au găsit alt motiv de a-şi vărsa năcazul asupra noastră, „Magyar Hirlap“ e supărată pentru că prea ne bucurăm de afişămentul lui Lazar Baldi. Ear’ „Budapesti Hirlap“ ne numesce extremi turbaţi pentru câ neam declarat în contra căsătoriei civile. Ear’ pentru a ne arăta publicului maghiar şi întregei lumi ce periculoşi suntem, reproduce din articolul nostru scris în contra căsătoriei civile. Şi Ungurii smnt atât de mărginiţi, încât să vadă şi în acel articol agitare la ură în contra statului. ADRESE DE ADERENŢĂ pentru Dr. LUCACIU. Din Craiova primim cu data de 18 Noemvrie 1892 următoarea scrisoare : On. Redacţiuni a ziarului „ Tribuna“ în Sibiiu. Telegrama de mai jos, semnată de un mare număr de cetăţeni craioveni, s-a trimis la 11 curent domnului Dr. Lucaciu la Şişesci, şi câte o copie la „Tribuna“ şi la „Gazeta Transilvaniei“. După 4ile oficiul telegrafic Braşov nu a înapoiat-o cu observaţiunea, că ministerul unguresc prin ordinul nr. 84.903 a oprit o. Vă comunic acestea spre stiinţă. Ale Voastre cu stimă: I. T. Cheţat. Drului VASILE LUCACIU. Şi şesci. Causa pentru care lupţi este mare şi sfântă; plini de admiraţiune îţi trimitem, în numele Cojognei, cordialele noastre felicitări, înainte cu aceeaşi tărie de voinţă şi veţi triumfa.* Din Ielangela’a trimis dlui Dr. Lucaciu următoarea adresă: Preaiubitului nostru apostol fi martirului naţional Dr. Vasile Lucaciu. » Iubirea, stima şi alipirea noastră cătră Tine este atât de mare, încât nimica în lume nu ne mai poate deslipi de Tine pentru ţinuta Ta bărbătească, pentru curagiul Tău cu care ai umilit aumeţia Dobriţinului şi pe vrăşmaşii naţiunii române. — Numele Tău cu stimă este pronunţat nu numai de poporul de la sate, dar şi de pruncii nievinovaţi, care sciu rosti câteva cuvinte, ^^aiote cu curagiu, căci noi îţi urmăm; inimi noastre sânt cu Tine ori unde vei fi. Trăească Dr. Vasile Lucaciu, triumfe de causa noastră dreaptă; Romul S. Orbean, preot român; Alexandru Macarie, dascăl român; Ioan Boier, proprietar; Macaveiu Luca, corist; Vasile Vodă, jude comunal; Filon Truţa, corist; loan Dobra, corist; Gligore Şopterean, corist; Vas. Boar, corist; Nicod. Murăşan, corist; Artimie Murăşan, corist; Gligoriţa Moldovan, corist. * Din Munţii Apuseni primim următoarea scrisoare: Mult Onorată Redactiunel : „Cel ce samănă cu lacrimi, cu bucuria la secera. Pi. 125. 5.“ Cu drept cuvânt poate ZiCu toată suflarea românească aceste cuvinte ale Pesimistului, aducându-ne aminte de lupta vener-.bilului părinte Dr. Vasile Lucaciu, cu asupritorii şi în contra luptătorii stăpâni ai noştri, adecă cu Ungurii, căci d-sa nu a făcut mângâiere la întreg neamul românesc. O mângâiere nespus de mare a pătruns şi inima mea, vătrând cragiul şi stăruinţa de fel pentru a face să răsune şi in oraşul cel mai maghiar, mult dulcea noastră limbă română, pe care e dator din tot sufletul să o apere tot Românul adevărat. Dumnezeu Atotputernicul să-’l binecuvinte şi să-’i întărească sufletul şi trupul ca să poată lupta în mulţi ani fericiţi pentru interesul naţiunii noastre române. Blăstămul meu asupra tiranilor şi făţarnicilor maghiari, care în sălbătăcia culturii lor au mers atât de departe, încât nu numai şi pe cei mai blânji şi mai învăţaţi şi culţi ai Românilori-au chinuit în modul cel mai cumplit, dar, în obrăznicia şi făţărnicia lor şi de cei mai mari binevoitori ai lor şi mai preţioşi înaintea poporului şi a lui Dumnezeu, adecă pe Preasfinţiţii capi ai bisericii şi din preoţi de ai noştri încăi-au despreţuit, calomniat şi batjocorit. Noi însă să ne iubim unul pe altul şi să ne rugăm lui Dumneeu cu credinţă ca să ţină şi întărească iubita noastră naţiune şi cu deosebire pe Preasfinţiţii capi ai bisericii noastre şi pe întreaga noastră preoţime, căci toată darea cea bună şi tot darul desăvîrşit se pogoară dela Dumnezeu, numai dacă iubim pe păstorii aleşi şi sfinţiţi ai lui, pe care el ’i-a învrednicit a fi rugători pentru toate cererile noastre cele cătră mântuire, şi pe aceştia de nu îi iubim şi stimăm, nu poate nici Dumnezeu a ne iubi desăvîrşit, căci scris este: „Bate-voiu păstorul şi se va risipi turma“. Să fim ca totdeauna sinceri supuşi şi ascultători ai Preaînalţatului nostru împărat şi Rege Francisc Iosif I, şi să rugăm din toată inima pe Dumnezeu ca să-l ţină şi protoaga împreună cu întreaga Casă domnitoare încă mulţi ani fericiţi, ca să apere monarchia în contra tuturor inimicilor interni şi externi. Să răbdăm toate pănă în sfirşit şi să lucrăm cu dreptate chiar şi asupriţi pănă la lăcrimare, căci eu am nădejde că prevedinţa divină de sigur ne va mântui, mângâia deplin şi ferici, numai dacă vom răbda pănă în sfirşit. Rugând pe bunul Dumnezeu să apere şi întărească mult onorata redacţiune a preţuitului nostru Z'ar „Tribuna“, rămân al mult onoratei redacţiuni B u ci u m-P o i e ni, în 21 Nov. 1892. Cel mai supus serv: Nicolae Adamovici, capelan greco-oriental în Bucium-Poieni. „Replica aradană“. Din Arad ni se scriu cu data de 4 Decemvrie n. următoarele: O seamă de advocaţi, care scapără din fălci după clientela românească, au pornit o acţiune de nimicire contra celor patru advocaţi români memorandişti, clevetind Z* de Z’ contra lor prin rostul căţelelor şoviniste din loc şi ducând treaba pănă la punerea oamenilor noştri în acasă, fără de care acasă legea ofere remediul apelării la Curte. Apponyistul „Alföld“ în nr. 284, bag seamă redactat din întâmplare de un advocat, preparează astfel spiritele la oarba cutezanţă, că advocaţii noştri nu se lasă judecaţi în contumaţie, scriind: „Se stie, că advocaţii români Petru Truţa, Aurel Suciu, Nicolae Oncu şi Ştefan C. Pop, care au iscălit astă-vară faimoasa declaraţiune din „ Tribuna au fost puşi sub acusaţie de camera advocaţială din Arad pentru călcarea §-ului 58, al. b. din regulamentul de disciplină. Suntem acum informaţi, că numiţiii apostoli naţionali vor înainta un protest în contra punerii sub acusaţie, şi anume în limba valahă Cu lucrarea în formă de Memorand a protestului „soţii de principii“ au însărcinat pe Ştefan C. Pop; originalul valah va fi tradus în franţuzesce şi nemţesce şi astfel Memorandul lor va fi trimis la toate foile din ţeară şi străinătate. Aradul va ave deci gloria, ca într'însul să vadă lumina Z'lei ediţia a doua a „Replicei““. Dacă am sta în faţa unor oameni de bună credinţă, am Z'cei ce sânt năluci şoviniste, însă planul după care se răspândesc Zi de Zi insinuaţiuni de acestea contra advocaţilor noştri vădesc tendenţa premeditată, de a desgropa din sinul pământului ura şi pisma în chipul minciunilor şi al calumeiilor. Vorbă să fie, advocaţii noştri se vor apăra bărbătesce, şi lumina adevărului nu vor ascunde-o sub obroc. Da, va sei lumea, că de ce mijloace s’au folosit advocaţii maghiari spre a nimici pe advocaţii români, care n’au alt păcat decât că sânt credincioşi poporului lor din care sânt născuţi şi de care sânt susţinuţi. Pentru ce vă este frică de răspundere înaintea lumii? Numai păcatul se ascunde dinaintea lumii, frica voastră de judecata lumii denotează conscienţa de mare păcat. Pocăiţi-vă în clasul al 11 lea dacă mai sfinteţi capabili de pocăinţă, ori vă veţi face părtaşi de altfel de judecată, decât aceea ce o faceţi voi colegilor vortri. Terorism este aceea ce faceţi voi, şi terorismul se distruge pe sine însuşi după legile naturii, că tot principiul destructiv distrucţiune produce, şi după învăţătura istoriei care vă învaţă că morala se răsbună. „Nemzet“a ceasta după „Budapesti Hirlap“, îşi făcură observările lor modeste referitor la drastica cuvântare a părintelui Teodor Vrăşmaş din Borgo-Prund, ţinută ministrului ung. de agricultură Bethlen András cu ocasiunea venirii sale pe Valea Bârgăului, spre a se convinge de progresul făcut la fabrica de firez ce are să se înfiinţeze pe Valea Bârgăului. Respectivele observări venite la cunoscinţa părintelui Vrăşmaş îi causarâ mare amărîciune şi vărsa foc mai vîrtos asupra „Tribunei“, Zicînd că a fost atacat pe nedrept, și că Z‘ar®l® Unguresei 8ciu g£ scrie într’un ton mai reservat. Nu mult după aceea a apărut tot în „Tribuna“ un articol subscris de dl Amos P o p e s c u, notar cercual, în care dl Popescu s’a fost ocupat mai vîrtos cu „parochul seu“ părintele Teodor Vrăşmaş. Spune că dl Vrăşmaş a ţinut vorbirea ministrului Bethlen András numai din curioasie şi că aşa se practică la venirea dignitarilor, apoi că dl Vrăşmaş e tocmai aşa naţionalist ca şi dl Dr. Lucaciu. Pe când dl Popescu se încerca a spăla pe părintele Vrăşmaş şi a-’i face o asemănare aşa de îndrăsneaţă, pe atunci mulţi dintre Bârgăuenii noştri Z’c®au: „Dl Popescu sau nu cunoasce bine pe părintele Vrăşmaş, căci dl Popescu e încă de timp scurt venit în Bârgău, sau că dl Popescu voesce prin aceasta a se apropia numai de părintele Vrăşmaş, pentru că la reuşirea sa de notar mi-a făcut oposiţie. Din această causă am tăcut, văzând că cele scrise de dl Popescu sunt numai nisce frase, care s-ar pute foarte bine asemăna cu iepurii din poveştile lui „Münchhausen“. Ca însă onor. public cetitor să nu fie sedus a crede, că scopul vorbirii părintelui Vrăşmaş a fost curioasie, — deşi n’a fost autorisat de nimeni, — car’ de altă parte ca să se poată vede că în ce mod şi cui împart stăpânii patriei darurile lor, voiu descoperi următoarele: Înainte de asta cu vreo două săptămâni se colporta prin Bârgău seriea, că dl părinte T. Vrăşmaş ar fi denumit de inspector peste grădinile de pomărit din cele 8 comune de pe Valea Bârgăului, şi ca atare ar beneficia de o remuneraţiune anuală de 300 fl. v. a. Şi despre aceasta am făcut, şi nu credeam aşa ceva. Dar’ „de unde esefum este şi foc“. „Cuvântul trup s’a făcut“. Şi adecă „Bistritzer Wochenschrift“, organ oficios al comitatului Bistriţa-Năsăud, în nr. 48 cu data 27 Noemvrie a. c. comunică cetitorilor obiectele care au să fie pertractate în şedinţa congregaţiunii comitatense din 3 Decemvrie a. c. între obiectele de pertractare e pusă şi denumirea părintelui Teodor Vrăşmaş, din partea ministrului de agricultură reg. ing., adecă de acelaşi ministru, căruia părintele T. Vrăşmaş îi ţinuse vorbirea din cestiune, ca inspector peste grădinile de pomărit din Valea Bârgăului. Enigma e deslegată şi nu are lipsă de explicare ulterioară. Iată pe cine aseamănă dl Popescu cu Drul Lucaciu, pe acela care ţine cuvântări unui ministru, pentru a fi remunerat la buzunar. Apostolul încă vânduse pe învăţătorul seu pentru 30 de arginţi! Dacă era să facă dl Popescu o asemănare, apoi era mai nimerit asemănându-l cu cei care sunt persecutătorii Drului Lucaciu. Trecem însă peste acestea mângăindu-ne noi ceştialalţi neinfectaţi de morbul părintelui Vrăşmaş, că cel puţin ne cunoascem mai bine oamenii. Nu putem însă a nu observa că şoviniştii au mai prins în rodul lor încă un hermafrodit. Mai departe, ţine-te învăţătorul, căci pe viitor grădina ta de pomărit are să fie inspectată de un individ care în ale pomăritului nu posede nici cele mai necesare elemente de sciinţă. Se poate înţelege însă sub masca respidării grădinii încă un ce şi mai pernicios. Combinează deci, învăţătorule, bine ce gândesci şi ce vorbesci, pentru că uşa puşcăriilor nu e departe. Mai vîrtos ca să fii apărat de neplăceri, pune-ţi ca axiomă următoarele cuvinte reproduse după „Tribuna“ ex 1888: „Să băgăm bine de seamă, cu cine ne însoţim, pe cine credem, şi să ne ferim de orice om, care fie direct, fie indirect, atîrnă de la guvern, căci lui nu-i este iertat să ne povăţuească bine. Trec peste această afacere odioasă, în speranţă că barem alte neajunsuri se vor îndrepta pe viitor. Nu pot însă a nu aminti ca în treacăt, că poporul român rustic din această vale romantică decade din Z* Z* materialmente. Şi aceasta se derivă de când li s’au luat pădurile. La posturile de silvicultori, supravigili şi vigili sunt denumiţi mai numai descendenţi de ai lui „Árpád“. Aceasta desigur cu scop de colonisare. Dacă ai ceva afacere cu acest personal, nu te poţi înţelege decât în limba maghiară; românesce nu voesc a vorbi, deşi sciu mulţi dintre ei. Societatea acţionară din Cluj clădeşte abcia o fabrică da firez, mînată prin vapor. Spre scopul acesta însri®i® acestea au sosit, aici trei căldări (căzane) de mărime monstruoasă. Pentru a duce numai una trebue 16 boi, deşi drumul Bârgăului e excelent de bun. La sosirea căldărilor în Borgo- Prund un inteligent observă: „Acestea sunt moartea pădurilor grăniţăresci“. Şi într’adevăr dacă e ca pădurile foste grăniţeresci să se mai recapete peste 10 ani, se poate prognostica că pe atunci se va reda nula. Iată scopul! Executorii de dara cutrieră satele Bârgăului pernorând şi perina de sub capul bietului Român. Primarii cu inimă pentru bietul popor sunt destituiţi şi în locul lor sânt denumiţi alţii de calibrul şoviniştilor. Adevărul. De pe Valea Bârgăului. Un amic al foii noastre ne scrie cu data 30 Noemvrie n. următoarele din părţile Bârgăului: Mult preţuitul Ziar „Tribuna“ în nr. 193 cu data 28 August a.cu asemenea „Gazeta Transilvaniei“, reproducând aceea după TRIBUNA Despre „Replică“. Din cercurile tinerimii universitare primim următoarea scrisoare spre publicare : Domnule Redactor! în reproducerea „Replicei“ junimii academice române din Transilvania şi Ungaria, redacţia „Gazetei Transilvaniei“ a aflat de cuviinţă a face o glosă la capitolul care tratează: Justiţia, încât această „Notă“—glosă este îndreptăţită, se va pută mai bine judeca, dacă-mi veţi da voe să repeţesc la locul acesta părţile împricinate. Iată-le: Justiţie — în anul 1885 se lansează printre poporul român o proclamaţiune iscălită de „Comitetul irredenţei române“ din Bucureşti. Tonul acestei proclamaţiuni era, adevărat, foarte ascuţit şi vehament; ea era scrisă de nişte oameni, care cunosceau bine suferinţele Românilor pe care îi îndemnau să părăsească calea legală. Şi noi şi presa noastră am desaprobat la timpul seu conţinutul acestei proclamaţiuni. Nu doară pentru ca starea noastră ar fi suportabilă, ci din motivul, că şi acum suntem de credinţă, că numai în cadrele legii noi trebue să ne ajungem drepturile noastre uşurpate. Autorii acestei proclamaţiunişi-au primit pedeapsa — ei au fost expulsaţî. *) Aşadar, scriitorul acestui capitol „se alătură la acei câţiva lingăi , care au aprobat expulsările Ardelenilor în România la 1885“. Aşa e, mă rog, nu poate să fie altcum, redacţia „Gazetei“ o spune aceasta. Şi cu toate acestea sună aproape tragi-comic când „Gazeta“ o spune. Ce anume spunem noi? Facem noi critica evenimentelor? Desigur nu, — noi constatăm fapte complinite. Puţin impoartă dacă „Gazeta“ a fost contra, care „autorul acestui articol“ pentru expulsare, — nu aceasta trebuia relevat. Şi apoi on redacţie a „Gazetei“ uită un lucru, de altmintrelea foarte elementar: noi nu ne adresăm cu Replica noastră cătră Români, ci cătră străinătate. Că autorii numitei proclamaţiuni au fost expulsaţi „de un guvern român din ţară română“, asta n’aveam nevoie să o spunem Românilor, căci Românii o sciau, cum judecă fiecare în chestia aceasta asta puţin sau deloc nu impoartă, precum puţin impoartă şi împregiurarea, daca autorii au „meritat“ sau n’au meritat să fie expulsaţi. De o capitală importanţă era ca Europa apuseană să scie că a fost un timp, când şi noi şi presa noastră eram „de credinţa, că numai in cadrele legii noi trebue se ne câştigăm drepturile noastre usurpate“. Că am luat notiţă despre expulsarea fraţilor noştri, am făcut-o numai din motivul, că aducând faptul acesta în contrast cu intoleranţa guvernului unguresc, să-l acusăm şi mai mult pe acest din urmă, ceea ce evident dovedesce şi pasagiul următor în care se za ce: n®11' vernul unguresc nu s’a mulţumit cu atâta“ — adecă cu expulsarea Ardelenilor — „el a început o adevărată goană contra Românilor“, etc. etc. Tot acest pasagiu dovedesce că autorul articolului castronat n’a putut nici n’a vrut să fie înţeles atât de dosnic de on. redacţie a „Gazetei“. Dar’ în fine când cauţi nod în papură afli. Domnii dela „Gazetă“, care sânt severi pănă la extrem în judecata lor faţă cu alţii, nemărginit de indulgenţi când e vorba de „micile“ lor păcate, trebuiau să cetească odată, de două, de trei ori pasagiul de mai sus înainte de a pune la călcâiul Zaralul lor o notă atât de puţin motivată. Cine stie dacă nu se convingeau că nu e nici frumos, nici mai ales just a bănui de „lingăi“ pe nişte tineri care au muncit Zile şi nopţi întregi în curată conseienţă de *) Nota redacţiunii , Gazetei Trans.“. Nu cumva prin exclamarea: „Autorii.. . ’şi-au primit pedeapsa, au fost expulsaţi!“ scriitorul acestui capitol din „Replică“ vrea se se alăture la acei câţiva lingăi, cari au aprobat expulsările Ardelenilor în România la 188 ? Nu cumva vrea să tjbă, că acei Ardeleni au meritat să fie expulsaţi de un guvern român şi din ţeara română?• Ne mirăm că în Replica junimii noastre s’a putut străcura un pasagiu ca acesta. a fi făcut un lucru bun pentru neamul din care fac parte. Dar s’a făcut! Un lucru însă tot ne mai permitem a spune on. red. de la „Gazetă“. Nu căutaţi în rîndurile noastre a junimii pe mişei, poltrom, lingăi şi alte asemenea canalii, nici pe oportunişti, şi pe Joe jur, că nici măcar de cei cu solidaritatea în proţap n’avem în mijlocul nostru. Sîntem toţi unul ca unul, toţi purtăm un singur dor, dar şi o singură temere în piepturile noastre: dorul de a lucra, şi temerea de a nu pute lucra pe cât dorul ne este de mare pentru bietul nostru popor. Nu, dlor dela „Gazetă“, nu vă miraţi „cum de în Replica junimii s’a străcurat un astfel de pasagiu“, ci vă miraţi mai ales cum s’au străcurat în „Gazetă“ acei nenorociţi XXIII, de celebri articoli. Stud. fii. G. O. Nr.163 Din Munţii Apuseni. Despre o serbare frumuşică a Muntenilor noştri primim din Abrud următorul raport: Domnule Redactor! După cele petrecute îa Dobriţin şi în mijlocul neîntreruptelor perchisiţiuni domiciliare cu care procurorul Z* de Z* Vă onorează, două evenimente care pe Românii din Munţii Apuseni ş i-au pus pe serioase cugete, conducătorii noştri cu drept cuvânt au venit la salutara idee de a ne procura un moment de mângâiere şi distracţiune. Concertul împreunat cu petrecere de dans a rangiat în sala cea mare a Casinei Române de aci, joi în 24 a. c. şi reuşit peste toată aşteptarea, nu numai ni-a făcut ca cel puţin pe un timp oarecare să suferim mai liniştiţi durerile ce ni le-au causat domnii din Dobriţin prin faimosul lor verdict, ci ni-a insuflat chiar curagiu a aştepta liniştiţi cu sânge rece şi cele ce au să se întâmple în urma deselor călcări de case dela D-Voastră. Intr’adevăr, concertul din Casina-Română, deşi cu un program scurt, fiind însă executat cu o precisiune la care nu s’au aşteptat nici cei mai optimişti în de aceste», pe conlocuitorii noştri de altă limbă care au participat în număr însemnat ’i au pus în uimire, ştind că totul s’a pregătit numai în un interval de 5—6 Zde, iar’ confraţilor noştri de aci şi din împregiurime li s’a dat ocasiunea se convinge din nouiţ, că sacrificiile ce fie aduc sprijinind atari întreprinderi naţionale, sânt totdeauna bine remunerate. „Tradarea Basarabiei“, poesie de Brănişteanu cu musica de Vasilian, căutată solo de doamna Elvira Pop, acompaniată pe pian cu multă dexteritate de doara Eugenia Bariţiu, ne-a convins că vocea de sopran a doamnei Elvira Pop ca timbrul admirabil îi dă dreptul nedisputabil de a se pute număra între artistele noastre cele mai bune. Tot aşa a excelat doamna Elvira Pop şi în executarea pe pian a românescului „Potpouri“ compus de dl Iacob Murăşianu. Atât technica cât şi precesiunea în executare n’au lăsat nimic de dorit, care publicului a şi recunoscut aceste frumoase calităţi prin frenetice aplauze şi rechemări. Corul mixt în piesele „Iarna“, de Matilda Cugler şi „Trecut Valea“, de I. Murăşianu ni-au causat o adevărată plăcere ; mai cu seamă cea din urmă a fost executată cu atâta tact şi precisiune, încât publicul era să nu mai încete cu aplausele. Adevărat că a şi fost compus acest cor mai mult din persoane cu cunoscinţe musicale, căci în sopran era d-na Elvira Pop, d-soarele Eugenia Bariţiu, pianiste, Eugenia Ciura şi Elena Lobonţiu, cimbaliste; î. Alt d-şoarele Eugenia Macaveiu şi Marina Bălosu, pianiste, şi d-şoara S. Bucesian, car’ în Bas, dl Voştinar, pianist, dl S. Cisteian, dl T. Giurchescu şi P. Mladin, corişti de profesiune, prin urmare reuşita era de prevăzut. Nu mai puţin ne-a delectat şi „Răsunetul“, poesie de Iosif Vulcan, bine declamată de domnişoara Eugenia Ciura, căci acest răsunet nu era lipsit nici de oareşicare actualitate. Petrecerea cu dans a fost cât se poate de animată, — dansurile naţionale „Romana“ şi „Ardeleana“ care acum pentru prima oară au fost introduse în salonul nostru de dans de domnul concipient Voştinariu — după o probă de 2 seri au fost dansate cu o precisiune admirabilă, şi suntem îndreptăţiţi a crede că pe viitor aceste dansuri naţionale la toate petrecerile noastre va avea primul loc in ordinea de dans. Partea materială a întreprinderii a fost încoronată de un succes îmbucurător, căci se arată un profit curat în favorul casinei de circa 50 fl., contribuind o marta parte a inteligenţei noastre peste preţul intrării fixat în anunţuri, car’ cei împedecați a se presenta în persoană, n’au întârziat a’și trimite obolul. _ Goresp.