Tribuna, ianuarie-martie 1900 (Anul 17, nr. 13-66)

1900-01-19 / nr. 13

Amil XVII Sibiiu, Mercuri 19­31 Ianuarie 1900 abonamentele 1 (‘litru Sib­iiu: 1 lună 1 cor. 70 bani, ‘/ an 5 cor., »/« an 10 cor., 1 an 20 cor. Pentru ducerea la casă cu 30 bani pe lună mai mult pentr­u monarchie : 1 lună 2 cor. 40 bani, 1 an 7 cor.,­­|2 an 14 cor., 1 an 28 cor. Pentru România și străinătate: 1­ an 10 franci, Li 1 an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru Nr. 13 INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 14 bani, a doua­ oară 12 bani a treia­ oară 10 bani şi timbru de 60 bani. Redacţia şi administraţia: Strada Poplăcei Nr. 15. Ne prenumără In poşte şi librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Numeri singuratici . 10 bani se vând în Sibiiu: la librăria »Ti­pografiei», societate pe acţiuni şi la librăria L. Michaelis, strada Cisnădiei, 27. —In Alba-Iulia: la librăria Weisz Bernat »la loterie« Noul mijloc de maghiarisare. (m.) Maghiarii au multe mijloace de maghiarisare, căci toate câte le stau la disposiţie în vieaţa publică şi privată, le folosesc spre acest scop. Un mijloc de maghiarisare sunt oficiile de justiţie şi administrative, începând de la cele mai inferioare. Juzii, procurorii, pretorii şi alţi slujbaşi nu sunt obligaţi a pricepe temeinic limba poporului şi nemaghiarul având dara­veri la tribunal, sau comitat, e adverti­­sat oare­cum, ca să se silească a învăţa limba oficialilor, dacă nu vrea ca să fie rău înţeles şi afacerea lui să fie trăgă­­nată. Un mijloc cu efect indirect, dar e tot un mijloc p­entru a duce înainte ca­rul cu marfa njunghiarisărei. Asemenea­ mijloace sunt aşa nu­mitele 'Kidtuitegyleturi*, apoi teatrele, cu deosebire tustrele ambulante. Aceste capătă subven ţi© de la stat şi ca să-­şi împlinească misiunea patriotică de-a răs­pândi şi a fac© plăcută limba maghiară la nemaghiari, vedem adese­ori, că se ivesc trupe de aceste prin oraşe şi oră­şele unde nu m­ânt aproape de loc Ma­ghiari. Mai mari, resultat însă au aşteptat Maghiarii del­­i şcoale. Aceste le-au con­siderat ei de mijlocul cel mai sigur, cu ajutorul cărora credeau, că vor face cele mai mari cuctoriri intre naţionalităţi. De aceea s’au plus pe lucru cu tot zelul şi toată forţa.­­Au întemeiat prin comune române sau felovace şcoli de stat şi co­munale, cu­­ limba de propunere ma­ghiară; în­­şcoalele naţionalităţilor au Introdus cu­­forţa obligativitatea limbei maghiare şi afară de aceste au decis să întemeieze aşile de copii, cu scop, ca bă­ieţii mici să nu poată învăţa limba pă­rinţilor, ci de-a una cea maghiară în asile. Erau atât de siguri corifeii ma­ghiarismului în isbânda prin şcoale, în­cât un politician­ statistic acum 7—8 ani număra la Maghiari pe băieţii naţiona­lităţilor născuţi pe atunci, de­oare­ce — zicea el — în kisdedovuri şi în şcoala poporală toţi băieţii vor învăţa ungu­reşte şi vor fi Maghiari, uitându-’şi sau mai bine neînvăţând limba părinţilor! Decepţia însă a urmat nu pe­te mult, cum am accentuat-o aceasta de câteva­ ori la acest loc. Dar’ şovinismul n’a încetat de-a abzice de maghiarisarea forţată! Dacă nu ’i-a succes prin şcoale şi pe cale culturală, a aflat un alt teren pentru a încerca maghiarisarea şi acesta e '.eremit economic, iare mijlocul cel mai nou este colonisarea. »Politica culturală — zice acum acelaşi politician­ statistic de mai sus şi care nu e altul decât Beksics — a apu­cat o cale rătăcită, voind a consolida naţiunea noastră prin asimilare. Asi­­milaţia e asemenea un mijloc, dar’ un mijloc secundar de consolidare. Ca acţiune, care creează puncte de cultură, e de însemnătate, dar’ cu mult mai pon­­deroasă este desvoltarea forţei ma- I ghiare de rassă*. Şovinismul a făcut descoperirea, că rassa maghiară are forţă uriaşă de r­espansiune, şi că desvoltarea acestei forţe se poate face pe teren economic. Această credinţă, la început isolată, a aflat tot mai mulţi aderenţi; ea s’a răspândit în proporţia, în care scădeau­­ şansele în succesul maghiarisărei prin şcoale şi pe cale culturală. A străbătut şi în cercurile guvernamentale şi sub impresia ei s’au votat legile de coloni­­sare din 1873 şi 1894. Colonisarea însă cu toate aceste a făcut puţine progrese. Coloniile înfiin­ţate sub egida şi pe spesele statului n’au ajuns la înflorire, car’ în privinţa na­ţională — spre care scop s’au înfiinţat — , n’au dat nici un resultat. Astfel a aflat starea lucrurilor Da­rányi, când a fost numit ministru de agricultură. Şovinist din fire, ca toţi Maghiarii din generaţia actuală, Darányi , idiotul cel mai mare al desvoltărei forţei de rassă a Maghiarilor pe terenul economic. De aceea îl vedem întâlnin­­du-se în idei şi concepţii cu cei mai mari şovinişti, cu singura deosebire, că aceştia fac larmă şi tărăboiu prin ziare şi întruniri, pe când ministrul tace şi­­ lucră în direcţia indigerată de aceia. Darányi s'a apucat cu mână tare de chestia colonisărilor, a luat steagul în mână și vrea să-­l ducă la isbândă, sau cum s’a esprimat el vrea »se re­­spalve chestia«. Din causa aceasta e preamărit în ziare ca un al doilea Árpád. Ce va face Darányi, ne arată el însuși în discursul seu de încheiere al anchetei din săptămâna trecută. Dispo­­ziţiile legilor de până acum îi sunt prea puţine: va cere probabil de la dietă vo­tarea de noue legi, prin cari să li se pună la disposiţie mai mulţi bani ca până aci şi să fie învestit cu mai mare putere, ca să poată continua mai cu succes. înainte de a face aceasta, a voit să se convingă, că oare ave-va aproba­ FOIŢA „TRIBUNEI“. LA ŢEBEA... — Schije de călătorie. — VII. Erau abia orele 3 dimineaţa, şi noi eram deşteptaţi. Venerabilul nostru frun­taş era şi dînsul trezit din somn. Cu duioşia şi părerea de rău a fiilor cre­dincioşi, cari se despart poate pentru totdeauna de părintele lor iubit, aşa ne despărţirăm noi de dragul »Popa­­loa­dei«. Era mişcat şi bătrânul... Şi noi aproape să isbucnim în plâns... A fost o despărţire frumoasă şi plină de iu­bire. .. Petrecerea în Baia-de-Criş fusese un dulce popas sufletesc pentru noi şi acum, cu acelaşi entusiasm, plecarăm la Arad. Aveam să cunoaştem pe destoi­nicul şi valorosul apărător în procesul lui Iancu şi să-şi presentăm omagiile şi recunoştinţa tinerimei... Pe lungul drum spre Arad, în plic­tisitorul »Bumel-Zug«, vremea ne trecu repede... Fiecare din noi îşi povestia impresiile senine şi fericitoare de la Ţe­bea şi ne cădea aşa de bine să consta­tăm frăţie sinceră până şi în impresiile noastre... Trenul se apropia de Arad. Eram impacienţi să ajungă odată... Doriam nespus de mult să cunoaştem şi pe acel ce a apărat cu desinteresare interesele onoarei naţionale faţă cu viclenia şi in­triga păcătoasă a vrăşmaşului... Puţin le păsa că mergem în oraşul »înfrăţiţi­lor«... Habar n’aveam noi de oamenii vlădicului mameluc... Ştiam bine că sânt­­ şi la Arad bărbaţi vrednici şi indepen­denţi... Şi asta ne mulţumia... Era chiar ziua Anului­ Nou Iulian Cete-cete de Unguri cu răsucite mustaţi­­ şi de Evrei cu groşi perciuni mişunau­­ pe strade... Ne indispunea şi ne dis-­­ gusta să auzim la fiecare pas... numai vorbă ungurească... Trebuia să vedem Români. Tre­buia... Şi făcurăm o visită, la o frumoasă şi prea simpatică doamnă, soţia unui ad-­­ vocat brav român, dar’ din păcate. .. »în­­j frăţit«_Numai doamna era acasă, dar’­­ a fost destul ca să ne simţim admirabil,­­ într’un mediu limpede românesc... De aici, însoţiţi de un complesant tinăr, ne duserăm la dl Dr. St. O. Pop. Cunoştinţa şi întâlnirea noastră, a fost adevărat... frăţească... Eram încân­taţi de vigurosul şi distinsul fruntaş... Ear’ dînsul, emoţionat, ne a îmbrăţişat călduros, fericit de actul solemn de la Ţebea... îi comunicarăm în cuvinte calde mi­siunea noastră şi repede intrarăm in discuţia chestiei Iancu... Ascultam cu negrăită plăcere povestirea frumoaselor momente ale apărărei de la Alba-Iulia, cam­ păcat că nu­’s încă toate cunoscute publicului nostru... Numai atunci necu­prinse durerea, când apărătorul se plân­gea trist de puţinul interes al Români­lor dela Belgrad faţă cu procesul de­venit sensaţional... Se mângâia însă şi dînsul şi ne mângâiam şi noi că cel pu­ţin în urmă... interesul s’a manifestat atât de viu şi atât de puternic... Ear’ când aflarăm de planurile ener­gice şi serioase pentru resolvirea juri­dică a chestiei şi pentru denunţarea la ministru a păcătoasei hiene, — nu mai puteam de entusiasm... Fericiţi ne sim­ţeam de-a fi venit la Arad... Ore întregi, se scurseră repede şi tot nu ne mai despărţeam din prea plă­cuta societate a bravului luptător... şi-a unei drăgălaşe domnişoare din Munţii­ Apuseni... Seara, un adevărat congres de »ju­nimişti« avu loc în hotelul »Vas«, sub prezidenţia neobositului şef al elemen­telor române independente de la Arad,­­­­r. Pop... Aproape treizeci de tineri, între cari doctori tineri şi studenţi, toţi jurişti,­­mare bucurie pentru noi!) — se aflau adunaţi... A fost o sărbătoare naţională, în­trunirea asta, urm­ată în plin entusiasm şi­’n curată frăţie.. Un incident nostim, nu-’l pot re­­tăcă. La o masă vecină, se aflau »în duet« părintele, care urcând treptele ono­rurilor a coborît multe trepte ale dem­nităţei naţionale şi nedespărţitul seu aghiotant, greoiu ca un uncheaş, în pă­rerile sale politice... Când n­e-au văzut pe noi atâţia »neînfrăţiţi«, isteţii cunos­cători ai »sentimentului public« au cre­zut sosită »plinirea vreunei« şi s’au re­tras frumuşel şi cu multă diplomăţenie, căutând pe semne — alte tărîmuri de... frăţire«... Iar’ noi, ne văzurăm veseli de în­frăţirea noastră... întreagă seara discu­ţia a fo­st naţională şi junimistă... . Un toast frumos al preşedintelui­­ nostru, duse înfrăţirea în sfere ideale... ! Bărbăţie... Caracter... Independenţă... Consecinţă... Idealism... Asemenea idei cuceritoare, isvorând din sfânta ima­gine a Iancului,­­ vorbiau în cuvintele oratorului. Se mai ţinură toaste însufleţite... Cântări naţionale răsunau... O tarafă de lăutari ne delecta numai româneşte... Şi ca de vifor atinşi, puţinii oas­peţi unguri o luară pe calea celor doi »înfrăţiţi«... ...Multă vreme dăinui frumoasa petrecere... Şi nimănui nu-m i venia să plece... Toţi ne simţeam între ai noştri... Şi când vedeam gruparea asta de tineri bravi, puterea asta românească... îmi părea imposibil se fiu în apropierea ostaşilor înfrăţirei cu vrăşmaşii, şi ai vrajbei cu fraţii lor... Se poate să fim la Arad?... întreb pe vecinul meu... — Da, sântem în Aradul românesc, car’ nu in Aradul »înfrăţirei«... __Se făcu noapte târziu şi trebuia să ne despărţim... Stringeri calde de mâni, îmbrăţişări frăţeşti... şi plecarăm cu toţii, în sonorele acorduri ale musi­­cei care, cânta de răsuna sala.... »De­­şteaptă-te Române«... Când ajunsei la h­otel, noi cei trei ne comunicam încântaţi escelentele im­presii câştigate în Arad... Ei, şi să mai zică cineva — de pildă nu ştiu ce fel de »Leandru« —că Aradul s’ar fi »înfrăţit« cu Tuhutusu!... Moşi pe groşi, nene Leandre, Aradul nu-’i Siria, — el nu capitulează de dra­gul Rusului­­.­­.. Asean­o­­rea opiniei publice pentru planurile sale? Acesta e motivul principal pen­tru care a convocat ancheta, cu care ne vom ocupa mâne. Sibiu, 30 Ianuarie ,­„JPatria“ confiscată. După o scurtă pauză (probabil de ,,recule­gere“ ), organele puterei de stat din Bu­covina s’au năpustit de nou asupra or­ganului partidului naţional român din ţărişoara numită. Numărul ultim al ,,Patriei“ a fost confiscat, pentru unele pasaje pişcătoare din articolul de fond. E destul să spunem, că articolul se ocupă cu­­prea scumpa­ persoană a presidentului ţârei, baronul JBour­­guigu­on, ca să înţelegem motivele con­­fiscărei. Baronul are adecă slăbiciu­nea de a fi foarte *gâdăros* totdeauna când îl atinge cineva, fie şi numai cu vîrful peniţei. E o boală şi aceasta, ce să- i faci. CONVOCAREA REICHS­­RATH­ULUI Se telegraf­ea­ză dela Viena, că pe Duminecă se aşteaptă publicarea rescriptului împărătesc, prin care reiche rnih-ul austriac se convoacă pe 16 februarie la Viena. Curent nou. Cetim într’o gazetă dela Viena, că în Budapesta apare o nouă revistă politică întitulată a Uj Magyar Szemlet, care ’şi-a pus de scop combaterea cu toate forţele şi cu toate mijloacele a politicei şoviniste ma­ghiare. Revista numită scrie în pro­gramul său următoarele: »Trebue să eliberăm forţele sociale şi forţele na­ţionalităţilor, pentru a le aduce la albia unei desvoltări go­ernice naţio­nale. Ungaria nu poate să renunţe la capitalul de inteligenţă, ce stă acum neîntrebuinţat, în urma trufiei şi a duş­măniei neîmblânzite, precum şi în urma ideei fi­ee, isporîte din prejudiţii de clase*. Revista,pe care noi n’am văzut-o, va apăra deci interesele naţionalităţi­lor din teard, dacă va fi ca Bartha micloş­ii s’o lase se — trăească! Din Draga. Comitetul ese­cutiv al Cehilor-tineri a decis în şedinţa de ieri, ţinută la Praga, câ vor trimite şi ei delegaţi la conferinţa de înţelegere proiectată şi iniţiată din partea noului guvern austriac, însă cu îndrumarea espresă, să pledeze în conferenţă pen­tru regularea în mod just a raporturi­lor de limbă din toate ţările aparţine toate la Austria. Continuarea luptei noastre. „Kronstädter Zeitung“ —­in chestiunea Iancu. Organul naţionalist al Saşilor din Bra­şov reproducând cunoscutul articol de­spre Iancu din »Deutsches Zeitung«, îi face o interesantă introducere, sub tit­lul : Ferbere între Români. Făcând alusiune la credinţa deşeartă a celor cu »înfrăţirile« şi arătând isbi­­torul contrast între diplomaţii »înfrăţirei« şi luptătorii declaraţi, organul săsesc con­tinuă . »Pe când în presa maghiară şi semimaghiară se amăgesc cu astfel de ilusiuni, din ceealaltă parte, unde se vorbeşte sincer, fără reservă şi fără for­ţarea convenţională, auzim tonuri ame­ninţătoare de mânie abia înăbuşită. Aceste glasuri, ce e drept, nu răsună aşa de tare şi de ascuţit, ca pe vremea pro­cesului Memorandului, ne lasă mai mult a ghici dispoziţia sufletească a poporului român. Cine cunoaşte însă cât de cât împrejurările şi înţelege disposi­ţia sufletească a acestui popor, înţelege, că relaţiile poporului rom­ân faţă de cel maghiar s’au schimbat înspre mai rău dein procesia Memorandului încoace, în săptămânile din urmă cu deose­bire cunoscuta „afacere a lui Iancu11 a provocat o mare amărăciune printre Români. Ce grad de intensitate are această amărăciune se vede din artico­lul informativ, ce-l publică „Deutsche Zeitung“. Aici dă loc articolului, pe care noi­­l-am publicat deja în numărul 9 al »Tri­bunei«, confiscarea cununei dela Ţebea, şi în fine procesul ce s’a intentat celor trei bravi tineri ai noştri, n’au făcut şi fatal nu vor pute face altceva decât să ali­menteze curentul de indignare, ce s’a pornit, să acerbeze lupta şi să olărească inimile şi de altfel amărîte din abundanţă. Două luni a ţinut campania. Ea a fost frumoasă şi demnă. Presa noastră — într’un mod fenomenal de rar — a fost unanimă, întru a înfiera atentatul şi a condamna sistemul politic, caracte­­risat aşa de compromiţător prin veni­nosul procuror. Toate foile şi toate ziarele noastre s’au întâlnit, în această chestiune mare, ori­cât de neîntâlnite erau mai nainte. Toate s’au înţeles foarte bine asupra direc­­ţiunei, ce aveau să fee, fără să fi luat vre-o prealabilă înţelegere în această privinţă. Dovadă aceasta despre fap­tul, că representantul tipic al statului şi al sistemului politic unguresc ne-a lovit tocmai în inimă, tocmai în adâncurile inimei noastre româneşti. Ori­cât de răscolite ar fi valurile mărei de furtunele turbate, de organele zguduitoare, există totuşi în adâncimile ei colţuri, vecinie liniştite, colţuri scu­tite şi neatinse de zguduirile furtunelor sălbatice. în aceste colţuri ale adâncurilor albastre se găsesc cele mai preţioase mărgăritare, pe cari firea nepătrunsă în misteriile sale le-a sădit în aceste adân­cimi de o suverană linişte. în marea de sentimente ale inimei omeneşti, roscolită şi ea de atâtea tur­bate furtuni ale vieţei, încă sunt ase­menea adâncimi, cu colţuri liniştite, în cari tronează suverane mărgăritarele sentimentelor ce împodobesc inima ome­nească. Mărgăritarele acestea ale inimei noastre le-a atins cu mână dură neno­rocitul procuror. oar’ când presa noa­stră, — de altfel aşa de disparată, prin temperament, tendenţe şi maniere, — când la începutul campaniei pentru Iancu ’şi-a contopit glasurile într’o ar­monie aşa de frumoasă şi aşa de înăl­ţătoare, atunci ea din aceste adâncimi liniştite şi neatinse de valurile furtune­lor şi luptelor de rînd, s’a inspirat De dorit­e, ca armonia aceasta să se menţină până în sfîrşit, şi necontenit Moment de reculegere. Sibiiu, 30 Ian. n. Ca mâne se împlinesc două luni dela procesul faimos, care marchează începutul campaniei înălţătoare ce s’a dat pentru memoria lui Iancu şi pentru onoarea noastră naţională. Departe de a se sfîrşi, campania e în plină creştere, şi zi de zi ea înain­tează cucerind tot mai largi cercuri, câ­ştigând tot mai multă intensitate şi aruncând tot mai mari valuri. Cum am mai zis, autorităţile ma­ghiare conlucră minunat pentru­ ca che­­stiunea să se desvoalte şi să crească tot mai mult. Atacurile presei ungureşti. Impresii din Rusia. (Urmare). Statua lui Petru-cel-Mare, de Fal­conet. La câţiva paşi de catedrală, e acest monument, cea mai măreaţă po­doabă a oraşului Petersburg. închipuiţi-vă, un bolovan întreg cât o mare jireadă de paie din cel mai bun granit ce carierele Finlandei au putut produce, o stâncă, un jghiob în­treg adus cale de mai multe poşte în mijlocul unui oraş, un pietroi de 17.000.000 chilograme. Pe aceeastă stâncă e statua Ţarului călare, cu mâna dreaptă întinsă înspre fortăreaţă. Cu picioarele din­apoi, calul scapără schîntei din cremene, cu cele dinainte zdrobeşte un bălaur ce se sbate în agonie. Pe laturile stâncei e înfiptă în litere de aur următoarea inscripţiune : »Petro Primo Catharina Secunda*. E inaugurat la 1782 sub Ecaterina II. şi a costat 430.000 ruble. Coloana Alesandru I, în piaţa palatului de iarnă, înconjurată deo­parte de palat, de alta de semicercul unor clădiri măreţe, se află această co­loană. Pe un piedestal de 8 metri înalt e pus un monolit de granit cu 4 metri diametru şi 29 înălţime; deasupra, un înger ţine în mâna stângă o cruce şi dreapta o are înălţată spre cer, în pie­destal, inscripţia următoare: »Lui Ale­sandru I. Rusia recunoscătoare«. Monumentul lui Nicolae I. se află tot pe piaţa catedralei Sf. Isac şi e înăl­ţată la 1859. Statua echestră (călare) e în bronz şi aşezată pe un piedestal de marmoră şi granit. La cele patru

Next