Tribuna, aprilie-iunie 1900 (Anul 17, nr. 67-127)

1900-04-01 / nr. 67

Anul XVII Sibiui, Sâmbătă 1/14 Aprilie 1900 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu : lună 1 cor. 70 bani, */« an 5 cor., »/« an 10 cor., 1 an 20 cor. Pentru ducerea la casă cu 30 bani pe lună mai mult. Pentru monarch­ie: 1 lună 2 cor. 40 bani, */« an 7 cor.,­­|2 an 14 cor., 1 an 28 cor. Pentru România și străinătate: */t an 10 franci, V, an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 14 bani, a doua-oară 12 bani a treia-oară 10 bani şi timbru de 60 bani. Redacţia şi administraţia: Strada Poplăcei Nr. 15. Se prenumără la poate şi librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Numeri singuratici a 10 bani se vând în Sibiiu: la librăria »Ti­pografiei», societate pe acțiuni și la librăria L. Michaelis, strada Cisnădiei, 27. — In Alba-Iulia: la librăria Weisz Bernat »la loterie« Invitare de abonament la „TRIBUNA“. Cu 1 Aprilie 1900 v. încep noue abonamente lunare, Quar­tale, semestrale şi anuale. Domnii abonenţi sânt rugaţi a grăbi cu reînoirea abonamen­telor lor, pentru regulata expe­diţie a foii. Abonamentele se fac prin mandate poştale şi anumit pentru un timp, care începe cu prima și se termină cu ultima lunei, după stilul vechiu. Abonamentul anual costă . 28 cor. — bani. Abonamentul semestral . . 14 cor. — bani Abonamentul trilunar . . 7 cor. — bani. Abonamentul lunar costa. . 2 cor. 40 bani Este in interesul dlor abo­nenți, ca adresele să fie Însemnate cât se poate de corect şi legibil. Domnii abenenţi vechi sunt ru­­­gaţi a lipi pe mandatul postal adresa tipărită dela fâşiile, în care li­ s’a trimis „Tribuna“ până acum. Administraţiunea Păzesc mierea M­­aica... (..) Şi va învia! Cu toată paza lor. Căci păzesc mormântul lui Iancu. Cine ? Lucru de sine înţeles, că stăpănitorii noştri desfrânaţi , ei o fac şi numai ei pot s- o facă... Căci au teamă mare sărmanii şi frica le-a zguduit minţile. Foarte bine! Dacă stăpânirea noa­stră, îmbuibată în fărădelegi, volnică şi imorală în toate pronunţările şi mani­festările ei, ascunsă sub masca *legei, dreptului şi dreptăţei*, a ajuns până acolo, încât e silită să străjuiască lo­cul unde zac rămăşiţele titanului no­stru din 48: n’avem nimic de zis; îi stă în voe să o facă şi mai departe, ca însăşi să dee dovadă vie lumei culte despre stările îngrozitoare, cari dom­nesc la noi, şi cari o fac să poarte frică. Dacă un regim, pretins liberal, e necesitat, ca ziua noaptea prin 10—15 gendarmi se vegheze la un morment, — noi nu-’i stăm în cale şi nu ’i-am sta, dacă toată gendarmeria din această ţeară liberă ’şi-ar concentra-o la mor­­mentul din Ţebea ! Şi dacă guvernul maghiar, conştiu de puterea de-a stăpâni aceasta ţeară nefericită, în lipsa ori­cărui simţ uman şi de pietate e silit, ca prin haiducii şo­vinismului denaturat se păzească un morment, — poftească, s- o facă şi de aici înainte, noi din parte-ne nu putem decât să-­l asigurăm, că de ce se teme, nu va scăpa!... Dacă tiranii noştri, atât cei mari, cât şi cei mici, îşi află plăcerea în aceea, că-­şi pun călăii bunului simţ omenesc zilnic să facă primblare în jurul cimite­­rului din Ţebea, — se­ le fie de bine!... Şi până­ ce ocupaţiunea aceasta nebu­natică a lor rămâne în cadrele pasivi­­tăţei, n’avem să ne ridicăm cuvântul, ci numai să-’i compătimim... însă îndată­ ce mânile lor sacrilege îndrăznesc se atingă şi glia scumpă, ce acopere rămăşiţele acestui ideal al neamului românesc, cu toată puterea cuvântului ni­ se impune datorința să protestăm în contra acestei profanări... Căci n’aveți dreptul, dilor dela Pesta, nici să vă apropiați de acest morment, care e al nostru și în al nost’ pom­ent se află! Ştirea revoltătoare, care ne vine din țeara Zarandului, că acești oameni desbrăcați de ori­ce morală, au îndrăs­­nit să calce locul sfânt, să-’l pângărea­scă și se comită tâlhăria ne mai­pomenită, să fure de pe mor­­mânt trei buhășei, să-’i smulgă întru salvarea maghiarimei, a provocat indignare legitimă pretutinde­­nea printre Români, în fața acestei tâlhării comise în numele guvernului unguresc, poporul român va trebui să recurgă la forul judecătoresc al Europei culte, căci la noi atât de mult e re­spectată din partea eghemonilor le­gea, încât în numele legei e săvâr­­şit furtul cel mai mare, ce se poate în­chipui ? Cum? Stăpânirea noastră să se angajeze la despoiarea morminţilor?! Aşa cunoaşte şi ţine stăpânirea noastră legile ? în virtutea punctului 2 al­­-lui 336 din codul penal: „Fără considerare la preţul obiectului furat, furtul e consi­derat de crimă, dacă se fură din ci­­miter ori­ce obiect, menit pentru memo­ria morţilor«. Şi tot în înţelesul codu­lui penal unguresc­­ »crima aceasta are de a se urmări din oficiu şi poate fi pedepsită cu 5 ani temniţă ordi­nară.. .. Ei bine, furtul s'a comis. Acum se" vedem, dacă "procurorii noştri întru­cât vor urmări această crimă ?­­ Căci de li­ s’ar interzice urmărirea, o vom face noi!!... * Păziţi numai bine mormântul! Vă stă în voe să veghiaţi zi şi noapte la mormântul Lui, dar’ să-’l pângăriţi nu aveţi dreptul, cu atât mai puţin să ne împedecaţi în a ne închina Lui şi a-’i împodobi locul sfânt!... însă în zădar veghiaţi, pentru­ că nici batalioane de gendarmi nu vor pute împedeca învierea Lui, carea va fi strălucită şi pompoasă... car’ stra­­jele vor ameţi!!... Căci el va învia, scris fiind : »Români, scuturaţi Goronul, Ca din somn se me deştept!«­­De regretat e numai, că din cause de resort naţional, au fost provocate din nou între România, şi monarchia habsburgică neînţelegeri şi esplicaţiuni. Lupta naţională între Maghiari şi Ro­mâni pe de o parte, rivalitatea pe te­renul economic pe de alta, sunt causa unor tulburari repetate a raporturilor de altfel bune dintre cele două state«. Sibiiu, 13 Aprilie n. Din Bucovina. Ni­ se scrie din Cernăuţi, că guvernorul Bucovinei, ba­ronul Bourguignon, a avut o lungă între­vedere cu deputatul Dr. George Popo­­vici. Conferenţa a durat aproape două ore. Se presupune că guvernorul a pro­pus fruntaşului român condiţiile unei transacţii între guvern şi Români. Dar, din isvor bine informat se ştie, că lă­muririle cari au urmat între şeful gu­vernului şi deputatul român sunt a se considera ca lipsite de ori­ce resultat. în public transpiră svonul, că baronul Bourguignon n’a oferit nici o garanţie satisfăcătoare. O voce germană despre Ro­mânia: »Münchener Allgemeine Zei­tung* scrie într’un număr mai recent următoarele, privitor la România : »Pe când cele trei state slavice din Balcani au în lăuntru puţine garanţii de linişte şi de ordine, car’ în afară sânt turburate şi primejduite de pofte şi ambi­ţiuni, regatul României, cu toată greaua încercare din anul trecut, înfăţişează icoana unui stat, care se desvoartă li­niştit şi normal. »Ori­cum, ar fi de dorit şi în acea­stă ţeară, ca relaţiunile dintre partide să fie mai puţin turbulente, căci de în­cordarea acestor relaţiuni se resimte şi administraţia şi justiţia. Ţinuta corectă a României în politica sa exterioară nu numai că a câştigat tinerului regat simpatia Europei, ci şi-a şi întărit in­dependenţa politică, între statele bal­canice România, legată de tripla alianţă, posede astfel fără îndoială primul loc şi dreptul de a l i­ se ţine în seamă do­rinţele în toate chestiunile balcanice. Noua plasare naţională. Cu­noscutul Beksics ’şi-a turnat într’o carte separată ideile despre noua pla­sare naţională, — cu cari ne-am ocu­pat şi noi,­­ accentuând de nou, că Maghiarii trebue să ocupe şi părţile de ţeară locuite de naţionalităţi, aşa, ca ei să formeze majoritatea pretutinde­­nea. Lucrul acesta Iusé Beksics nu-­l aşteaptă numai dela stat, ei şi dela so­cietatea maghiară. Când vom ave cartea, vom vorbi mai pe larg despre ea. Presa jidano-maghiară, fireşte, o laudă mult. Nu-’i tot una ! Cu prilejul în­­mormântărei lui Kossuth Lajos, în 1894, între alţii au fost deţinuţi şi doi băieţandri, fiindcă intrând într’o curte au provocat pe îngrijitorul casei să arboreze flamură de doliu, căci de nu vor sparge fere­­strile casei. Amândoi băieţandrii fuse­seră puşi sub acasă pentru violenţă contra persoanelor private (»magánosok elleni erőszak«). Afacerea li­ s’a per­­tractat zilele trecute, dar’ fiindcă amândoi negau ca de pe scrisoare, dare poliţiştii cari îi deţinuseră şi inspectorul de po­liţie care atunci luase cu ei protocol, »nu-­şi mai aduceau aminte«,că în adevăr ăştia să fi fost cei cu pricina — procu­rorul a abstat dela acasă şi astfel tri­bunalul ’i-a achitat. ^ Care va să zică, pentru simplă ame­ninţare de acest soiu ameninţătorul e tras la răspundere pe calea legei. (Faptul, că băieţii din vorbă, de astă-dată n’au fost pedepsiţi, nu impoartă). Dar’pentru făptuirea însăşi ? ! Spargerea tereştrilor la atâtea case şi institute româneşti, ori de câte­ ori patrioţilor de stradă le vine pofta? în câte caşuri au fost pedep­site aceste violențe contra persoanelor private?... Dar­, pasă-’mi-te, asta nu-’i tot una! Monarchul la Berlin. Pe lângă toate asigurările ziarelor oficiale, că mergerea Monarchului no­stru la Berlin nu are caracter politic și că întrevederea nu se face cu scop po­litic , presa neoficială europeană dă mare importanţă evenimentului, şi face com­­binaţiuni şi conclusiuni de cea mai mare importanţă politică. Cele mai multe foi sunt de păre­rea, că visita la Berlin se face în sco­pul cimentărei raporturilor de alianţă, asistentă între Germania şi Austro-Un­­garia, alianţă reclamată tocmai în zilele de astăzi foarte mult prin evenimentele ce se pregătesc în Orient. Mergerea ministrului bulgar de răsboiu Papricov la Petersburg, şi ştirile despre trecerea principelui Ferdinand la legea gr.-or. pentru a pute obţine deplina indepen­denţă a ţărei sale şi pe deasupra o co­roană de rege, plus o archiducesă ru­sească de nevastă, precum şi ştirile alar­mante despre împărţirea Macedoniei în­tre Bulgaria şi Muntenegru, sunt tot atâtea teme, cam­ cu altele multe îm­preună, negreşit că vor fi discutate la Berlin din partea împăraţilor aliaţi, în călătoria sa, Monarchul va fi în­soţit de ministrul comun de ixterne, con­tele Goluchowski, care după o ştire mai nouă şi de ministrul-president maghiar Széll. Natural, că acest fapt dă o impor­tanţă şi mai mare călătoriei, şi o scoate din cadrele unei simple visite de cur­­ioasie. Cea mai mare importanţă ni­ se dă visitei din partea presei germane, care e unanimă în a saluta visita Monarchu­­lui nostru ca un gagiu nou pentru în­chegarea triplei alianţe şi a raporturi­lor de intimitate între ţările aliate. Ger­mania şi Austro-Ungaria. Pentru primirea Monarchului se fac mari pregătiri. împăratul Wilhelm a adresat urmă­toarea telegramă primarului din Berlin: »De la împăratul Francisc Iosif am primit ştirea îmbucurătoare, că are de gând a ne visita, pe împărăteasa şi pe mine, în primele zile ale lunei Maiu. Convins fiind, că cetăţenii capitalei şi reşedinţei, privesc cu stimă fidelă şi cu devotament cald la acel oaspe distins, care odată a fost amic credincios neuitatu­lui nostru mare împărat, te încunoştiinţez despre visită în ajun, pentru­ ca supuşii mei din Berlin să aibă posibilitatea, ca la timp să împodobească în mod demn oraşul pentru primirea stimatului şi fide­lului meu aliat«. E semnificativ, că presa rusească nu s’a pronunţat până acuma asupra visitei; în schimb însă se dă asigurare din parte competentă rusească, pe ca­lea »Corespondenţei politice«, că Rusia nu are intenţiunea să se amestece în afacerile din Balcani, ci va menţine şi pentru mai departe politica de neinter­­venire în Orient. Ministrul de răsboiu al Bulgariei a fost la Petersburg numai pentru a cere poveţe de la binevoitorii ţărei sale. Atâta tot. Natural, că e greu a te orienta şi a-’ţi croi o judecată corectă în causă, necunoscându-o în toate amănuntele ei. Rămâne însă, că visita Monarchului no­stru la Berlin, pe lângă caracterul pur particular şi familiar ce-’l are, posede şi o mare importanţă politică, şi tot ce dorim este, ca visita să dee resultate bune şi îmbucurătoare pe seama cre­dincioaselor popoare cari compun impe­riul M. Sale. Din comitate. Congregaţia estraordinară a vomit. Sibiiu, în 10 Aprilie n. s’a ţinut congre­gaţie estraordinară în sala comit. Sibiiu, sub presidenţa dlui comite suprem Gustav Thalmann. A fost convocată pe orele 3 d. a. Obiectul de urgenţă era statutul pentru precisarea speselor permise elec­torale (cărăuşie), compus conform îndru­mărilor şi instrucţiunilor primite de la guvern, dar’ vicecomitele comitatului, dl Reissenberger, a profitat de presenţa dlui Zevedeiu Murăşan, pentru a-i răspunde la interpelarea ce­­i-o adresase în con­gregaţia din 29 Decemvrie anul trecut. Dl vicecomite a răspuns în limba maghiară, car’ la cererea interpelantului s’a cetit răspunsul şi în limba română şi germană. Răspunsul a fost simplu şi evasiv, că dl vicecomite nu are de cuget să facă representaţie, nici să propună un proiect de representaţie cătră ministrul de justi­ţie in afacerea modului cum tăburesc procurorii asupra naţionalităţilor nema­­ghiare în pledoarele lor,­­ pentru­ că procedarea e normată în legi, şi cei in­teresaţi să caute remedii în cale egală. Pentru dl vicecomite, chestia sale­­vată e un lucru bagatel, lucru de nimica. Interpelantul s’a declarat nemul­ţumit cu răspunsul şi şi-a reservat drep­tul a face propunere concretă în cauză. A ţinut să accentueze însă cu hotârîre şi bărbăţie, că răspunsul nu-’i poate mulţumi, pentru­ că e contrar cu senti­mentul public de care este cuprinsă marea majoritate a locuitorilor din comitat, fără deosebire de lege şi naţionalitate, şi că nu s’a aşteptat, că chiar conducătorul comitatului Sibiiu, să afle de justificată o pornire atât de duşmănoasă Români­lor, pornire pusă la cale şi înscenată de presa jidană, cu cu atât mai uşor să poată pescui în turbure şi trage folos din denund­ările ce le face la adresa noastră. Celelalte obiecte s’au resolvit în sensul propunerilor comitetului perma­nent. Presenţi membri foarte puţini. — .............* Nr. 67 Istoria politicei. — După Sir Frederick Pollock — de T. V. Păcăţian. n. Evul mediu şi renaşterea. (Urmare). Curios de tot e argumentul, că tit­lul imperiului roman a fost confirmat de suprema autoritate în suferinţele lui Christos. Păcatul lui Adam s’a răsbu­­nat asupra lui Christos. Dar’ fără ju­decată competentă nu e posibilă nici o condamnare; şi fiindcă Christos a re­­presentat întregul neam omenesc, în ca­şul dat numai judecata tuturor oame­nilor era competentă. O astfel de ju­decată universală a fost judecata ro­mană, făcută de Pilat, în cartea a treia, care e cea ul­timă, dovedeşte Dante, că autoritatea cesarismului roman emanează direct dela Dumnezeu, şi nu-­şi ia originea nici dela Papa nici dela biserică. Combaterea aceasta detailată a motivelor papale, — despre soare şi lună, despre cinstea re­gilor din Orient, despre cele două săbii etc., — par a fi numai cu un grad mai puţin ridicule decât motivele papale însăşi. Dar­ o încercare serioasă e pusă totuşi în lucrarea aceasta a lui Dante, cu toate­ că el a pipăit numai, în inştin­­ţele de a da de fundament solid pentru un sistem pe seama dreptului public eu­ropean. Pe monarch nu-­l consideră de despot universal, ci de regent de ordine superioară, pus peste principii şi dom­nitorii singuraticelor state, cu misiunea de a menţine pacea între ei. Datorinţa lui ar fi (ca să folosim espresiunile de astăzi) să esercieze jurisdicţiunea unui tribunal internaţional. »Unde sânt certe, să nu lipsească judecătorul*. De aceea e necesar monarchul contemplat de Dante, ca să judece chestiile de litigiu între principii independenţi. Filosofii greceşti n’au prea simţit necesitatea unei astfel de autorităţi. I Dante nu ne spune, cum ar pute mo­narchul seu se manueze dreptul; şi că sentenţele sale cum ar pute fi esecutate; fiindcă sigur o ştia, că ideea sa e de­parte de a pute fi cândva realisată, şi nici până acum nu s’au făcut decât slabe şi poticnitoare încercări de a o realiza. Şi totuşi, a fost un ideal nobil, şi noi putem să-­l onorăm pe Dante cu pro­priile sale cuvinte, adresate măiestrului seu Virgil: »Onorate l’altissimo poeta“. De altcum trebue să o spunem de­spre toţi literaţii din evul mediu, — ca şi mai nainte despre Plato, numai cât în alt sens, — că în realitate n’au avut absolut de loc nici o teorie de­spre state. Scopul lor era apărarea papismului sau a cesarismului, după­­cum cerea trebuinţa; car’ scrutarea im­parţială pe terenul ştiinţelor de stat era ceva străin pentru ei. Chiar şi însuşi Bracton (sau poate altul, care imediat după moarte şi-a completat textul) poate arăta, ce e drept, elemente din teoriile constituţiei, dar’ aceste fărimături sără­căcioase dovedesc numai esistenţa să­răciei epocei sale în cugetători sistema­tici asupra astor fel de lucruri. Aban­donează ideea regelui englez, ca suveran absolut. Regele e supus legei; şi dacă face încercarea să calce legea, oamenii distinşi ai ţărei, aşezaţi în jurul seu, au să-’l împedece într’un mod oare-care. Dar' că cum, şi prin ce anume autoritate să se facă aceasta, nu ni­ se spune; cu atât mai puţin ni­ se spune, că unde, dacă nu la coroană, e depusă ultima autori­tate politică? Marsilio de Padua, care a scris pe la începutul secolului al 14-lea, arată dorinţa de a se întoarce îndărăt la me­toda şi resultatele aristoteliane şi dă dovezi de exacte cunoştinţe literare, din cari îşi formează terminologia sa. pro.

Next