Tribuna, aprilie-iunie 1900 (Anul 17, nr. 67-127)
1900-06-10 / nr. 114
Anul XVII ABONAMENTELE Pentru Sibliu: lună 1 cor. 70 bani, */« an 5 cor., */« an 10 cor., 1 an 20 cor. Pentru ducerea la casă cu 30 bani pe lună mai mult. Pentru monarchie:ună 2 cor. 40 bani,« an 7 cor., ‘la an 14 cor., 1 an 28 cor. Pentru România și străinătate: '/4 an 10 franci, '!, an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plăttindu-se înainte. Sibiul, Sâmbătă 10/23 Iunie 1900 EBSBaaSSSBSi INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 14 bani, a doua oară 12 bani a treia oară 10 bani şi timbru de 60 bani. Redacţia şi administraţia: Strada Poplâcei Nr. 15. Se prenovSris poşte și librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Numeri singuratici . 10 bani se vând în Sibiiu: la librăria »Tipografiei», societate pe acțiuni şi la librăria L. Michaelis, strada Cisnădiei, 27. — In Alba-Iulia: la librăria Weisz Bernat »la loterie« PROCESUL DELA DEVA, însemnătatea procesului. Marţi, la 26 iunie st. n., orele 8 a. m., se înfăţişează înaintea tribunalului de la Deva sensaţionalul proces al deputăţiei studenţimii noastre universitare din ţeară, pentru frumoasa şi nobila manifestaţie de pietate la mormântul sfinţit al nemuritorului Avram Iancu. Este ântâiul proces politic în seria de procese ce ni s’au intentat nouă, poporului român, în chestiunea Iancu. Şi este ântâiul proces monstruos în care satrapii acestei ţări nenorocite îndrăznesc a ne lua la goană, a ne hărţui înaintea justiţiei şi a ne condamna, spre compromiterea justiţiei însăşi , pentru simplul cuvânt, că ne iubim trecutul nostru naţional plin de glorie şi strălucit prin virtuţile noastre dovedite de mii de ori faţă cu Tronul, faţă cu Patria şi faţă cu Dreptatea cea adevărată; pentru simplul cuvânt, că ţinem la figurile noastre istorice şi la castitatea scumpă a demnităţii şi a onoarei noastre naţionale. Procesul acesta monstruos, care se înfăţişează acum în ultima instanţă la tribunalul de la Deva, îşi are însemnătatea sa remarcabilă pentru situaţia politică a poporului român faţă cu detentorii puterii de stat din ţeara asta bătută de Dumnezeu. El constitue proba strigătoare a opresiunii extreme ce-o aplică sistemul de guvernament maghiar — unui popor de trei milioane, băştinaş în statul acesta. Pentru că, se poate oare imagina o mai extremă opresiune politică decât această opresiune maghiară , care priveşte drept o crimă până şi depunerea unei cununi pe mormântul unui cetăţean ideal; care osândeşte cu grea temniţă pe nişte tineri cari au crezut că pot fi ei şi-n ţeara asta idealişti; care, în sfirşit, îndrăzneşte să aplice, în numele Maiestăţii Sale, codul penal până şi memoriei unui mare mort, fost în vieaţă luptător tocmai în numele Majestăţei Sale?!... într-adevăr, suntem foarte curioşi cum se va resolvi în ultima instanţă această penibilă causă politică! Suntem foarte curioşi să vedem: se va reculege justiţia maghiară barem în ultimul moment, salvându-se pe sine, ori se va da şi mai afund în abisul „tirăniei eserciate la umbra legilor şi cu aparenţele justiţiei“ !... * Di * In ceea ce priveşte însuşi procesul şi desfăşurarea lui la Deva, oferim publicului nostru cetitor următoarele amănunte: ultima instanţă. Se ştie că procesul acesta, intentat tinerilor universitari Ioan Scurtu, C. Steer şi G. Novacovici, pentru că-n calitatea unei deputaţii a tinerimii universitare române din ţeară au depus la Ţebea o cunună pe mormântul lui Iancu şi au rostit cuvântări de pietate în biserică şi la groapă — s-a judecat la 13 Febr. n. a. c., în prima instanţă la judecătoria cercuală din Baia-de-Criş. Sfîrşitul a fost, că toţi trei acuzaţii au fost condamnaţi fiecare la câte 6 săptămâni închisoare ordinară şi 150 coroane amendă, eventual alte 8 zile de închisoare. în numele acuzaţilor, distinşii apărători Teodor Pop, Francisc Hossu- Longin şi Dr. Ştefan O. Pop au dat apel la instanţa superioară. In conformitate cu prevederile nouei proceduri penale, instanţa superioară şi ultimă în caşul acesta este tribunalul de la Deva. Tot conform nouei proceduri penale, procesul are să se desbată de nou, întreg, în şedinţă publică. Această nouă şi definitivă pertractare va ave loc Marţi, 26 iunie n., orele 8 a. m. în una din salele tribunalului din Deva. Apăratorii acusaţilor. Suntem informaţi, că apărătorii acu- saţilor au rămas aceiaşi, în afară de venerabilul fruntaş, dl adv. Teodor Pop (din Baia-de-Criş), care din causa bătrâneţelor nu mai poate asista pe acusaţi. Acusaţii vor fi asistaţi în chipul următor: dl Francisc Hossu-Longin va apăra pe acusatul G. Novacovici, dl Dr. Ştefan C. Pop, dela Arad pe acusatul I. Scurtu, eare destoinicul tinăr dl Dr. Aurel Vlad dela Haţeg pe acusatul Goriolan Steer. Pe lângă o asemenea apărare, încredinţată unor advocaţi atât de bine reputaţi, procesul se va desfăşura în chipul cel mai vrednic. Ear’ încât pentru acusaţi, ei vor dovedi de sigur aceeaşi bărbăţie ca şi la Baia-de-Criş. Iancu — infidel ? ! Fără îndoială, punctul cel mai revoltător al procesului şi totodată cel mai interesant este faimoasa condamnare a lui Iancu în baza §-ului 142 cod. penal (delictul infidelităţii). Anume, acusaţii au fost condamnaţi pentru delictul prevăzut în §. 174 cod. pen. (despre preamărirea delictului), care motivarea verdictului judecătoriei cercuale este că: lancu ar fi săvîrşit delictul infidelităţii! Asupra acestui moment nespus de grav, care trebue să revolte nu numai pe orice Român, dar, pe orice om de bun simţ şi echitabil, suntem informaţi ca atât operatorii cât şi acusaţii vor insista in special, manifestând atitudinea cea mai necruţătoare faţa cu o monstruositate juridică atât de flagrantă. Reprezentarea tinerimii. De la Cluj ni se scrie, că tinerimea universitară română de acolo, menţinând până-n capăt solidaritatea cu membrii deputăţiei trase la bara justiţiei, se va representa la proces prin o deputăţie mai numeroasă. Deasemenea aflăm, că se vor representa prin câte o deputăţie şi studenţii noştri universitari de la Viena, de la Pesta, cum şi din alte părţi. Vor mai participa — după cum aflăm — mulţi inteligenţi şi ţărănime din jurul Devei şi din depărtări. Sibiiu, 22 iunie n. Congresul ziariştilor slavi avea să se ţină anul acesta, conform condusului luat în anul trecut, la Zagreb, dar banul Croaţiei nu a permis întrunirea congresului pe teritorul Croaţiei şi al Slavoniei. Tot aşa nu a fost permisă întrunirea congresului nici în Raguza şi Cilii, astfel, că comitetul de aranjare se cugetă acum serios să ceară permisiune de la guvernul maghiar ca să conceadă întrunirea congresului in Budapesta, capitala ţării cu „perfecte libertăţi“. Că la buni oameni să adresează! I + II Iosefina de Hohenzollern-Sigmaringen. Marţi, la 10 ore a. m. a răposat în castelul din Sigmaringen A. Sa principesa Iosefina de Hohenzollern - Sigmaringen, mama M. Sale Regelui Carol I. al României. Vestea despre dureroasa perdere îndurată de Augusta casă domnitoare a României a sosit la București în orele de după ameazi, producând adâncă impresie in toate cercurile sociale. Maj. Sa Regele Carol imediat după ce s’a aflat dureroasa ştire, a primit număroase condolenţe din ţeară şi din afară. între cele dintâiu telegrame de condolenţă din străinătate a fost telegrama M. Sa împăratului Francisc losif I. Regele Carol, însoţit de moştenitorul Ferdinand, de şeful casei militare general Vartiade şi de adjutanţii coloneii Georgescu şi Presau, a plecat Marţi seara la Sigmaringen. Curtea română a luat doliu de şese luni, trei luni doliu complet, trei luni de jumătate. Principesa Iosefina Friderica Luisa, fiică a mare ducelui de Baden, s a născut la 1813 în Karlsruhe, s-a măritat la 1833 după principele Carol Anton de Hohenzollern - Sigmaringen, având din această căsătorie șese copii: Leopold, a cărui candidatură la tronul spaniol a provocat răsboiul franco-german din 1870—71. Carol (n. 20 Aprilie 1839) Regele României, Anton, mort în 5 August 1866 în urma ranei primite în lupta de la Königrätz (3 Iulie 1866), Frideric, comandant de brigadă în garda prusiana, Stefania, soţia regelui portugez Pedro (f 17 Iulie 1859) şi Maria, de la 25 Aprilie 1867 soţia contelui Filip din Flandria. (»Enc. Rom.«) Princesa Iosefina era o femeie de rară frumseţă, de o inteligenţă superioară şi mamă şi soţie virtuoasă. Ca o trăsătură caracteristică a principesei, care era după mamă Franceză, (mamă-sa, n. Beauharnais, a fost fiica adoptivă a lui Napoleon I.) se afirmă, că ea nu vorbia cu copiii şi cu întreg personalul curţii, decât în limba franceză. în fiecare an Regele Carol petrecea câtva timp la Ragaz, sau la Sigmaringen în societatea mamei sale. Acum un an principesa Iosefina se bolnăvise greu, deodată cu micul principe Carol, dar provedinţa li-a redat sănătatea amândurora. De două săptămâni principesa Iosefina, care ajunse vîrsta de 87 ani, s’a bolnăvit greu. în zilele ultime era speranţă, că se va mai restabili, dar’ boala s a întors earăşi spre rău şi în dimineaţa de Marţi, la orele 10 principesaşi-a dat sufletul. * Pe lângă numeroasele condolenţe esprimate din acest trist prilej, Ţeara Românească îşi manifestă aspciarea la doliul casei sale domnitoare prin arborarea flamurei de doliu, care presa aduce elogioase necroloage răposatei. »România Jună«, »Drapelul«, »Voinţa Naţională« etc. au apărut încadrate în negru. Toate îi fac panegiric la primul loc, accentuând eminentele-i calităţi şi iubirea ce totdeauna a avut-o pentru ţeara căreia îi dase primul şi gloriosul Rege. »România Jună« scrie la primul loc al foii următoarele : »O crudă şi dureroasă lovitură a suferit augusta noastră familie regală. Principesa Iosefina de Hohenzollern, mama bunului nostru Suveran, a trecut la cele eterne. S’a stins principesa mamă a aceluia care a dat vieaţă şi lumină poporului român. în momentele acestea durerea noastră, a milioanelor de Români isbiţi de trista veste, va fi o consolaţie pentru Monarchul iubit şi încercat. în momentele de restrişte ca şi în momente senine poporul român a fost totdeauna aproape de sufletul Suveranului său. De data aceasta durerea sa va şti să fie o întărire şi o mângâiere pentru Regele şi Omul care perde pe cea mai luminoasă călăuză a vieţii sale. Noi toţi câţi am cunoscut îndemnurile inimoase şi de o antică frumseţă pe care marea femeie le dădea fiiului seu iubit, înţelegem cât de tragică este această perdere. în ciasurile grele de abatere sufletească, ea şi-a stat ca un exemplu măreţ şi de nestrămutată energie şi îmbărbătare, în faţa sicriului augustei răposate poporul român îşi pleacă îndurerat fruntea. Şi fie, ca tristele noastre salutări să aducă puţină mângâiere Monarchului nostru crud încercat!« La alt loc, aceeaşi foaie scrie următoarele : »Când moartea închide cartea unei vieţi, bogate în virtuţi, drumul străbătut de fiinţa dispărută dintre cei vii ni se revoacă şi cartea vieţii sale, ca un model, ca un sublim exemplu ni se înfăţoşează. Vieaţa principesei Iosefina de Hohenzollern este una dintre acele sublime vieţi, în care admirăm, şi ne proşternem în faţa mamei, femeiei şi principesei«. * De la urcarea pe tronul României a augustului seu fiu, inima ei de mamă încape dragostea ţării, căreia principele Carolşi-a consacrat vieaţa, şi de a cărei soarte ’şi-a legat soartea. Iată duioasele cuvinte pe cari sublima mamă le adresează preşedintelui camerei române în anul 1866: »Sânt adânc mişcată şi recunoscătoare! Inima mea simţea trebuinţa unei consolaţiuni. M’a atins foarte plăcut vorbindu-mi de afecţiunea ce aveţi pentru fiiul meu, şi cu care îl încunjură bunul popor care lui ’şi-a încredinţat destinele. Cu cât îl veţi iubi, cu atât mai mult voiu fi eu fericită şi mândră că vi-l-am putut da, mai mult voiu implora cu ardoare fericirea României«... Ear’ cu ocazia nunţii sale de aur în răspunsul dat la scrisoarea de felicitare a damelor române, la 21 Oct. 1884, zicea următoarele: »Tot ce vine din România îi este drag inimii mele de mamă. Am fost viu mişcată primind călduroasele felicitări ce aţi binevoit a-mi trimite cu ocasiunea nunţii noastre de aur. Aceste sentimente de simpatie şi de dragoste esprimate cu atâta ardoare, m’au pătruns cu cea mai profundă recunoştinţă. Am fost foarte viu atinsă de această nouă dovadă de afecţiune din partea doamnelor din frumoasa voastră ţeară, pe care nici-când n o pot separa de tot ce-mi este mai scump. Tot dorul şi toate gândurile mele însoţesc fără încetare patria mult iubitului meu fiu, căreia îi păstrez o amintire neperitoare, mai ales de când am avut fericirea de a o cunoaşte prin mine însumi. Petrecerea mea în România va rămâne întotdeauna gravată în sufletul meu. Suntem cu toţii uniţi în aceleaşi sentimente«.* »Sindicatul ziariştilor« a trimis la Sigmaringen telegrama următoare: M. S. Regelui Sigmaringen. Sindicatul ziariştilor din Bucureşti, părtaş sufleteşte la marea durere care V’a lovit, roagă, Sire, pe Dumnezeu se vădee tăria de a suporta această grea încercare. Al. Ciurcu, preşedintele sindicatului. Asemenea şi elevii şcoalei de poduri şi şosele au condolat, trimiţând următoarea telegramă: »Adânc atinşi de lovitura ce suferiţi prin perderea veneratei Voastre mame, Vă rugăm, Maiestate, a ne îngădui şi nouă se luăm parte la doliul care a cernit întreaga Românie. »Din toată inima rugăm cerul se să aline durerea fără de margini«. Nr. 114 Scrisori din Budapesta. — Ziarişti români în Pesta. — Budapesta, 19 Iunie. Duminecă, în 17 i. c. s’a dat în »teatrul poporal« de aici piesa »a lecţiei de Radu D. Rosetti, traducere de George Alexis, de către elevii şcoalei pregătitoare în ale teatrului, condusă de Solymossi. Cu ocasiunea aceasta, la rugarea directorului şcoalei sus numite, au venit din Bucureşti spre a asista la representarea piesei autorul cu doi colegi ziarişti şi un membru al Teatrului Naţional. Cel ce ştie, cum monopolisează Evreii din capitală toate manifestaţiunile vieţii spirituale maghiare, cum prin presă, care cu puţine escepţiuni e esclusiv în mânile lor, pe terenul politic otrăvesc opiniunea publică maghiară cu veninul şovinismului celui mai turbat, stîrnind ură între cetăţenii aceleaşi patrii, defăimând şi înjurând necurmat naţionalităţile, despreţuindu-le limba, legea şi tot ce ele au mai scump, care pe terenul literar atentează încontinuu în contra moralului, a bunului simţ şi gust, încât în teatrele din capitală numai piesele franceze escentrice au trecere, a trebuit să primească cu reservă ştirea, că în »teatrul poporal« de aici se va representa o piesă românească bună, care se reproducă scene din vieaţa specifică românească, se presente înaintea străinilor în lumină adevărată datini, obiceiuri româneşti, cu un cuvânt lume românească, aşa cum e ea aievea. Reserva noastră a trebuit să se schimbe în neîncredere, văzând, că chipu trăducător figurează dl Alexis, la a cărui intervenire se vede că s’a luat în repertoriu piesa românească şi despre care nu ne vine a crede că-şi zace la inimă înălţarea numelui de Român înaintea străinilor. Cum că neîncrederea noastră a fost motivată, se vede din cele ce urmează. Sosiţi în Pesta d-nii Rosetti, Sturdza I. Petru, Streitmann H. şi Steinberg H.. Sâmbătă după ameazii-au conduspatrioţiii la societăţile ziariştilor unguri , Otthoni şiBudapesti Újságírók Egyesületet, aceste cuiburi de vespi, unde atâtea atacuri infame se făuresc, nu numai în contra Românilor din patrie, ci, şi în contra a tot ce e românesc. Fireşte, au fost primiţi bine, cu afabilitatea evreiască, care de faţă te linge. Numaidecât se proiectează o cină în cinstea oaspeţilor, cari sunt priviţi drept representanţi ai presei române de dincolo de Carpaţi, care huiduită şi ea de cătră perciunaţii obraznici, cată vine să întindă mâna de pace ! Duminecă după ameazi s’a ţinut representaţiunea teatrală; oaspeţii aveau o lege de onoare. Pe dl Rosetti, ca poet, îl cunoaştem de talent pronunţat, înzestrat cu suflet impresionabil, inimă simţitoare, desteritate înăscută în a crea versuri rotunde, elegante, având un limbaj uşor curgător, frumos, pare chemat a produce ceva nou, original. Numai cât are scăderea de a fi tendenţios, de a sta sub influenţa unor curente străine de firea neamului nostru şi chiar de firea proprie blândă, bună. De aici accentele vecinie triste, dureroase în poesiile d-sale, cam dacă în morositatea lor, nu arareori neînţeleasă, respiră din când în când duioşie gingaşă atrăgătoare: nu conţin nimic ce să mişte mai adânc, să însufleţească, să răpească. Aceleaşi defecte le are şi piesa »O lecţie“, după autor, dramă în 3 acte. Ziaristul Miron Negrea, prin versurile sale captivează inima unei fete sărace. Miron încă simpatisează cu fata, care într’o zi însăşi vine de îşi tălmăceşte sentimentele şi îi cere mâna. Părinţii se împotrivesc, dar fata sub un protest, care putea lipsi de pe scenă, stoarce învoirea lor. Fericirea nu ţine mult. Pe Miron îl copleşesc năcazurile vieţii casnice, cari nu-i dau pace a lucra, în desperarea sa plagiază o lucrare şi astfel dobândeşte premiul Academiei. Femeia descopere înşelăciunea, se mărie şi îşi înşeală bărbatul chiar cu Mihaiu, prietenul lui Miron, care, om căsătorit fiind,l-a sfătuit pe acesta să nu se însoare. La finea actului al treilea se descopere totul şi femeia în chip crud îi spune lui Miron că nu el e tatăl băiatului din leagăn, şi acesta cade zdrobit pe un scaun. Un sarcasm respingător e piesa întreagă. Autorul în tendenţa de a-şi bate joc de căsătorie, a o discredita, nu hesitează a crea situaţiuni exagerate. Pe