Tribuna, iulie-septembrie 1900 (Anul 17, nr. 128-189)

1900-07-01 / nr. 128

Anul XVII Sibliu, S&mbata 1/14 Iulie 1800 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 1 cor. 70 bani, V« an 5 cor., •/» an 10 cor., 1 an 20 cor. Pentru ducerea la casă cu 30 bani pe lună mai mult. Pentru monarchie : 1 lună 2 cor. 40 bani, V« an 7 cor., •­» an 14 cor., 1 an 28 cor. Pentru România și străinătate: •/, an 10 franci, an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 14 bani, a doua-oară 12 bani a treia-oară 10 bani. Redacţia şi administraţia: Strada Poplăcei Nr. 15. se prenumără la poşte şi librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Numeri singuratici . 10 bani se vând în Sibiiu, la librăria «Ti­­pografiei», societate pe acțiuni și la librăria L. Michaelis, strada Cisnădiei, 27. —In Alba-Iulia: la librăria Weisz Ijoruat »la loterie. Planuri. (..) Cei­ ce se află în măsură a simţi din nemijlocită apropiere adierea vântului politic, prevestesc furtună mare pentru Austria. E vorba, că guvernul austriac făureşte planuri mari, cari puse odată în esecutare sau că îndreaptă tot ce s’a stricat până acuma, sau nimicesc şi aceea ce a mai rămas din aşa numita vieaţă constituţională. Nu fără motiv s’a făcut deci pro­rogarea din urmă a reichsrath-ului au­striac, in mod atât de subit şi neaştep­tat, ci din calcul premeditat. Guvernului austriac ’i-a venit tocmai bine la soco­teală obstrucţia Cehilor, pentru­ că avea mare trebuinţă de o nouă dovadă, că parlamentul din Austria nu e capabil de muncă, ca apoi să ese la iveală cu leacul aflat pentru a-­l face să fie capa­bil de muncă. Astăzi se cunoaşte leacul prim-mi­­nistrului austriac Körber, pentru­ că pla­nul său a străbătut şi în publicitate. Se va petrea parlamentului austriac un nou regulament de casă, care va face obstrucţia imposibilă, şi va pune stavilă ori­cărei încăpăţinări de a opri în loc funcţionarea maşineriei statului. Armă sigură e arma de care vrea să se folosească guvernul austriac, dar­ e armă cu două tăişuri. Şi cu greu ne vine a crede, că una măcar din parti­dele politice din Austria s’ar pută însufleţi pentru ea, şi o va pută vota în plină linişte sufletească. Ocurparea unei legi, fie şi numai în formă de regulament de casă, e egală cu ştergerea sau cel puţin cu ştirbirea parlamentarismului. Ear’ atât de nesocotit nu va fi nici un membru al parlamentului, fie din Austria, fie de altundeva, ca să-’şi nimi­cească singur drepturile sale. Dar’ în cele din urmă membrii par­lamentului austriac nici nu vor fi în­trebaţi de le place sau nu le place noul regulament de casă, pentru­ că tocmai aici residă partea asupritoare a ocurpării. ’Ţi­ se dă o lege, ca votată din partea ta, pe care tu n’ai pute-o vota odată cu capul. Aşadar­ planul e, ca parlamenta­rismul să fie adus la vieaţă nouă in Austria. Elixirul care îi va da putere nouă şi sânge proaspăt în vine, e noul regulament de casă. Ce va fi nou în acest regulament de casă? Foarte puţin. Dar, aceea ce e nou, nu e numai nou, ci şi draconic, ca să nu folosim cuvânt mai aspru. Va funcţiona în permanenţă aparatul poliţial, introdus în parlament, şi va esecuta tot ce porunceşte presi­­dentul. Presidentului­­i­ se vor acorda drepturi mai multe şi mai mari. Dreptul de est de a pute detrage cuvântul ori­cui şi ori­când şi dreptul de a eschide de la şedinţă pe ori­cine şi ori­când. In consecinţă, dacă vre-un deputat, ceh sau german, va mai cuteza să facă gălăgie în reichsrath, presidentul va da ordin poliţiei să-­l scoată afară, şi omul va fi luat pe braţe şi va fi dat afară din parlament. Şi aşa 86 va pute purcede faţă de întreaga opoziţie, aşa, ca la şe­dinţă să rămână numai credincioşii gu­vernului. Aceştia apoi vor vota în ticnă tot ce cere guvernul şi tot ce pretind mult accentuatele necesităţi de stat. Se va vota pactul vamal şi comercial cu Un­garia, cupta, şi tot ce va cere guvernul austriac. Aşa e ticluit deci planul guvernu­lui austriac, care va fi adus în curând la cunoştinţa Monarchului pentru a-­l aproba. îl va aproba Monarchul? Se zice că — da. Dar’ când va ajunge prim-mi­­nistrul austriac Körber să-­l pună în ese­cutare, atunci va vedea el abia că întreg planul seu nu plăteşte nici o ceapă. Pen­tru­ că trebue să ştie şi să ţină cont guver­nul austriac de împrejurarea, că deputaţii din reichsrath-ul austriac nu representă persoana lor în parlament, ci representă I miile de persoane cari ’i-au trimis în­­ parlament; car’ aceste cu greu vor to- I lera, ca representantul lor să fie dat afară din parlament, atunci când vrea guvernul şi presidentul, şi atunci când deputatul nu-’şi face decât datoria ce o are faţă de alegătorii sei. Începuse şi guvernul lui Badeni cu măsuri energice poliţiale, şi tocmai această energie ’i-a săpat mormântul. Pentru­ că s’a sculat strada in picioare şi ’l-a măturat dela suprafaţă. Să aibă de grije deci guvernul actual austriac, că ocurparea noului regulament de casă va pune de nou strada în picioare, fie la Viena, fie la Praga, şi strada e tot­deauna mai tare decât guvernele. Și atunci va urma sigur aceea­ ce trebuia de mult să urmeze pentru sa­­narea relelor din Austria, lovitura de stat, care acum va veni de jos, nu de sus. FOIŢA „TRIBUNEI“. NUVELE ARABE. De Myriam Harry. III. Beduina. î. întinsă pe nişte covoare moi, Sabea surîdea privindu-se într’o oglindă de plumb. Distrasă, ea asculta murmurul ve­sel dar’ puţin cam barbar al lagărului, făcut de vestea întoarcerii norocoşilor răsboinici. Şi în vreme­ ce afară gurile scuipau, morile uruiau măcinând şi femeile îşi amestecau cântecele cu mugetele cămi­lelor şi cu buhăitul plângător al vitelor cari erau duse la tăiat, Salea, în cor­tul ei, poleia tatuagiul unei stele alba­stre a cărei strălucire întrecea lumina ce părea că ese din pielea ei aurie. C’un creionaş de antimoniu îşi încon­deia cu meşteşug sprâncenele ei arcate, car’ pleoapele ’şi­ le freca uşor cu cărbune spre a face şi mai dulce şi mai leneşă privirea molatică ce se scăpa de sub ele ; şi intre largul cerc al genelor ei stu­foase, sclipia ca apa unui lac umbrit de trestii prunelele ei negre ca şi cărbu­nele ce-­l ţinea cu gingăşie între degete şi privirea ei molatică rătăcea pe sub lungile-e i gene, ca­ şi­ cum ar fi eşit din fundul unei ape adânci, netedă ca o oglindă. Din tălgăraşele de prin prejurul ei se ridicau nori de tămîe, de mir şi de sau­tal. Afară sbierătele se 'ndoiau. Tribul întimpina cu strigăte de bunăvenire so­sirea răsboinicilor, cari veniau încăr­caţi de pradă şi de prisoneri. Saltea, găsindu-se destul de fru­moasă, eşi afară. Coada rochiei ei juca pe năsip; şi când ea trecu pe dinaintea băieţilor, legănându-­şi trupul mlădios şi parfumat, ei o comparau cu o ramură mirositoare bătută de vântul serei. Diar-al-Atnah, şeful Tamizilor, se co­­borîse deja de pe cal. El o căuta cu ochii printre mul­ţimea femeilor şi a copiilor, văzându-o în sfîrşit ivindu-se, fața lui frumoasă dar’ aspră se lumină. El se grăbi să vie înaintea ei și sărută mâneca flutu­­rândă a hainei ei. — Binecuvântată să fii, tu care eşti a mea; pentru­ ce întârzii a veni?... Ea nu răspunse, dar’ pe deasupra capului plecat al şefului, căuta să vadă bogăţiile strînse şi prisonierii. Zări mai deoparte retras de ceialalţi un om, străin după înfăţişare, cu o talie înaltă, mândru la căutătură şi la stătura trupului lui. Privirea dulce a ochilor lui albaştri era ridicată spre dînsa şi ea suferi privirea aceasta, străină pentru dînsa, ca farme­cul necunoscutului. — Cine-’i el?... — E un șef dela Apus. Străbătea desertul cu caravana lui. Pe câțiva din oamenii lui i-am ucis. El s’a predat. — Atunci e oaspetele tău? — Era prisonierul meu; acum, fiindcă vrei tu, va fi oaspele meu. Și înfigând în pământ vârful lun­­gei lui sulițe, a cărei coadă tremură multă vreme, trase după dînsul pe Saltea un cort. Nemărginirea năsipurilor se întin­dea cât puteai prinde cu ochii, neted şi strălucitoare ca o apă sub lumina palidă a stelelor cari tremurau în înălţime. Corturile dormiau. Cămilele îngenunchiate rumegau încă în somn şi stîrciţi pe vine împre­jurul focului din mijlocul taberei, câţiva beduini ascultau somnoroşi glasul mo­noton al unuia din ei care spunea po­veşti şi vocea lui domoală şi puţin în­gânată ritma marea tăcere a deşertului. Deodată povestitorul se întrerupse. Oamenii sar din somn cu armele în mână. O umbră a trecut. Nu-­i nimic. Se pun din nou jos, căci au recunoscut, după mantaua lui largă, cusută cu aur, pe șeful lor Diar­­al-Atnah, care-­și inspectează tabăra. O umbră se opri dinaintea unui cort, apoi se străcura in lăuntru pe sub perdea. Foşnetul stofelor deşteptă pe străin. La lumina fumegândă a lămpii beduine el deosebeşte o­­formă omenească şi-­şi căuta sabia. — Nu te teme de nimic, tu care eşti oaspetele meu. Uită-te. Sânt Sabea. Şi legănându-se pe şoldurile ei vo­luptoase, aruncă la o parte mantaua cusută cu aur, vălul îi câzît de pe cap şi perul ei despletit ’i­ se împrăştia pe umeri. Ridicat într’un cot, el o contemplă neîncrezător şi plin de bucurie. Deodată ea par’că nu se simţi la locul ei, plecă ochii, apoi c’un gest sfios ea făcut un pas, înghenunchiâ lângă dinsul şi ascun­­zându-­şi faţa in mânile oaspetelui ei, le atingea uşor cu buzele. Adânc turburat, el închise pleoapele. Ea se îndoi puţin pe spate şi pri­virea ei leneşă, dar’ plină de foc, se strecură pe sub pleoapele lui închise aproape de tot, zicându-’i: — Cât eşti de frumos! .. Cât eşti de frumos şi ciudat!... ’Ţi-aduci aminte de seara sosirei tale?... Te-am iubit. De atunci, mă gândesc la tine şi zi şi noapte. Ziua, munţii depărtaţi pe cari îi văd din cor­tul meu deschis îmi par muiaţi în cu­loarea ochilor tăi. Şi noaptea mă gân­desc în chipul tău ca în limpeziciunea unui lac fabulos. Nu ştiu cine eşti, dar’ iubesc în tine ceea­ ce nu cunosc din tine. ’Mi­ se pare că iubirea ta e ca o floare a grădini­lor minunate şi sărutările tale trebue să exileze mirosul parfumurilor legendei. Răcoarea dulce a nopţii pătrundea pe sub îndoiturile perdelelor, cari pal­pitau uşor par’că înfiorate de tainele nopţii. Mirosuri de tămâe, de mir şi de santal scăpau de sub vestmintele Sabeei şi se îngânau cu musica glasu­lui ei. Şi străinului ’i­ se părea că tot de­şertul, deşertul cu minunile şi tainele lui, deşertul cu poesia şi parfumul lui, in­trase în cortul seu. Lampa beduină se răsturnă şi unt­­de­lemnul, picătură cu picătură, se scurse pe năsip. 3. Străinul îşi plătise tribului de mult răscumpărarea. Acum­­i se dăduse dru­mul , dar­ nu pleca, îşi trecea zilele cul­cat pe năsip la umbra unui sicomor şi aştepta seara. El visa la Saltea, când pulberea de rosmarin şi de cicoare, arse de soa­rele Arabiei, erau luate de vânt şi duse în nori pe deasupra păşunilor pe cari cămilele păşteau în linişte. La dînsa se gândia când notele triste ale trestiilor se confundau cu şopotitul monoton al isvoarelor, ca un cântec întretăiat de lacrămi; se gândia la dinsa când fe­meile treceau pe dinaintea lui cu un zăngănit de clopoţei spre a se duce să-­şi umple urcioarele dela­ isvor; atunci el îşi amintea de inele de aur dela bra­ţele ei goale şi cingătoarea de petrile scumpe care-­i strîngea mijlocul subţire şi carnea moale a şoldurilor ei. Şi ziua­­i­ se părea nesfirşit de lungă. Dar­ de câteva zile trişcile şi fluie­­rile păstorilor îşi conteniseră melodia. Beduinii nu mai veniau să spună po­veşti împrejurul isvorului. Sgomote îngrijorate se ridicau din lagărul în do­liu. Căci răsboinicii se întoarseră din bătălie, învinşi, despoiaţi şi răniţi. Şi ei pregăteau în taină un contra-atac, dis­cutau o altă manevră. Femeile în timpul acesta cuseau talismane în vestmintele bărbaţilor lor, rostind descântece. Apoi plecară şi lipsiră zece zile. Străinul în toate nopţile aştepta pe Sabea, dar’ ea nu mai veni. Dînsa se jăluia în cortul ei, acum îi era frică de iubirea ei și se întreba dacă înfrân­gerea tribului nu era ca o pedeapsă pen­tru trădarea ei. In sfîrşit răsboinicii se întoarseră, dar’ numărul lor era aşa de împuţinat, încât puteai să-’i socoteşti din câmpie. Atunci se auzi sbucnind ţipete de jale, soţiile îşi sfăşiară rochiile, cei lo­godiţi îşi tăiară părul şi Salea stinse candelele şi căţuele de parfumuri. (Va urma.) 2. Sibiiu, 13 Iulie n. Pactul cu Széli. Organul fa­litului bărbat de stat, — vorba vine, — care răspunde la numele Bu­nffy, con­tinuă a alarma opiniunea publică ma­ghiară cu scornitura, că Széli a tră­dat interesele naţiunii maghiare, sin­gură alcătuitoare de stat, prin pactul ce­­l-a legat cu Românii, cărora le-a asigurat patruzeci de mandate pentru alegerile proxime dietale. Din eserciţiul de stil ce-­l face organul bănifyst în unul seu de ieri, vedem înse, că nu mai e vorba de noi, partidul naţional român, ci de partida moderată română, inaugurată la anul 1884 din partea magnatului Iosif Gall. Am înţeles. Nu Români naţionali, ci Români­a la Gali ar vrea Széll să introducă în parlamentul maghiar ! De aceia poate introduce câți îi place, pen­­tru­ că nici unul din ei nu va representă poporul român, ci va representă pe Széli și interesele acestuia. Crisă în România. De câteva zile ziarele din România ne aduc știri despre o crisă ministerială, care proba­bil va fi luat sfîrşit în decursul zilei de ieri. E vorba, că înţelegerea între con­servatori şi junimişti s’a stabilit în mod desăvîrşit, aşa, că un nou guvern va fi format acum, pe basa parităţii, făcând parte din el patru conservatori şi patru ju­nimişti. Presidenţia o primeşte dl P. P. Carp, care actualul preşedinte al con­siliului, dl G. Gr. Cantacuzino rămâne şef de partid, recunoscut şi din partea junimiştilor. Cluburile cele două, con­servator şi constituţional, vor fusiona , asemenea şi ziarele „ Timpul* şi­­Con­stituţionalul*, apărând pe viitor numai­­Timpul*, ca organ de partid. Cursurile administrative. Mi­nistrul de interne a numit pe deputatul Ruffy comisar guvernial pentru inau­gurarea cursurilor administrative, cari își vor începe activitatea la 1 Septem­vrie anul curent. Misiunea comisaru­lui este, se fae parte la deschiderea cur­surilor, se supravegheze activitatea lor și se representă guvernul la examenele finale. Și apoi, se bage în buzunar o plată grasă. Budgetul, în ministerul de fi­nanțe se lucrează la compunerea bud­getului pentru anul viitor. In proximul consiliu de miniştri budgetul va pută fi cetit, studiat şi stabilit în mod desăvîr­şit. După­ cum se svoneşte, budgetul nu va fi mai mare ca cel din anul curent. La resboiu. Să telegrafează de la Oradea-mare, că regimentul de infante­rie nrul 37, staţionat acolo, a primit ordin să stee gata pentru a fi mobilisat şi trimis în­­ China. Ştirea are lipsă de confirmare, de aceea o dăm cu re­­servele cuvenite. „Timpul“ denunţă. Din Bucovina ni­ se scriu următoa­rele: Noul al treilea din ziarul lui Bour­­guignon are o văpseală mai naţională, pentru a se insinua poate astfel. M I­ se fac reproşuri lui Arcadie, ba într’un articol se discută rntenisarea şcoalei din Mihalcea. E curios, că scriitorul acestui articol este parochul din comuna amintită, Zaharie Voronca, membru zelos al comitetului redacţional. Peste tot in unul acesta date despre atacurile ce vin din partea veneti­cilor, găsim destule, dar’ nicăiri nu se numeşte numele lui Bourguignon sau al unuia din subalternii sei mai aprigi. E evident de ce! Schimbăciosului Florea Lupu, — punctul de cristalisaţiune al întreprinderii, — nu-’i prea prieşte aerul in noua demnitate. El îşi ia refugiul la minciuni, neagă cooperarea sa, anun­ţând numai simpatia (?) sa faţă de crea­tura lui Bourguignon. Comentar nu e de lipsă. Alta însă agită acum spiritele în Bucovina. Societatea academică »Ju­nimea* a respins ziarul. Strînsura dela »Timpul s­cearcă să se răsbune pentru această palmă prin denunțarea acestei vechi societăţi. Iată cuvintele din anul 3, pag. 5 : 1După­ căt ne este cunoscut, este „Junimea“ o societate literară, care n’ar avea să se ocupe şi cu politica*. Aceasta corăspunde pe deplin sentimen­tului național al lacheilor. Bucovina e plină de denunţianţi şi detectivi guleraţi, toţi Români! Acesta este resultatul ci­­vilizării! • Nr. 128 Istoria politicei. — După Sir Frederick Pollock — de T. V. Păcăţian. Iv. Teorii moderne despre suvera­nitate şi legislatură. (Urmare). Importanţa lui Bentham în ştiin­ţele de stat şi de drept a fost ignorată tocmai de minoritatea criticilor străini, care simpatisa în psichologie şi etică cu şcoala engleză; şi eu nu m’am putut convinge despre vre-o faptă, care ar in­dica, că afirmarea lui Sir H. Maine, cum că Austin a rămas dincolo de hotarele En­­gliterei cu totul necunoscut ar fi justi­ficată, pentru­ că profesorul Brunner a luat notiţă despre acest op, fie şi numai pentru a declara, că nu prea me­rită să fie cetit. In cele din urmă, de la contimporanii şi urmaşii lui Savigny abia se poate aştepta, ca să se intereseze prea din greu de literaţi, dintre cari unul se afla în perfectă necunoştinţă a dreptului roman şi a filosofiei de drept, isvorîtă din studiul modern al dreptului roman, car’ altul, care-’l cunoaşte în mod mechanic fără a-’l înţelege, rar citează din el altcum decât în tonul perversei desconsiderări. Să sperăm că acum va fi mai bine! între acestea s’a deschis pentru doctrina suveranităţii alt teren de scru­tare, aşa zicând in fondul chestiei. Anume: despre domnia dreptului positiv. Am separat adevărata asistenţă şi autoritate a guvernului de motivarea şi îndreptă­ţirea esistenţei guvernului. Vocea suve­ranului e comandă supremă peste stat, şi statul nu cunoaşte altă putere pusă deasupra. Dar­ suveranul poate fi şi un corp artificial. Aşa e astăzi în fiecare stat civilizat. Din faptul acesta se naşte un nou raport între suveranitatea for­mală şi cea substanţială, sau dacă pu­nem cuvântul »legală* în locul cuvân­tului »politică* folosit de Bentham, care nominaţiunea din urmă o lăsăm reser­­vată pentru o nouă întrebuinţare spe­cială, putem să zicem: între suverani­tatea legală şi cea politică, în ce residă în praxă puterea su­verană a unui suveran personificat (în­trupat) și unit ? în cașul cel mai simplu în o singură adunare, ca la Demos din

Next