Tribuna, iulie-septembrie 1900 (Anul 17, nr. 128-189)
1900-07-01 / nr. 128
Anul XVII Sibliu, S&mbata 1/14 Iulie 1800 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 1 cor. 70 bani, V« an 5 cor., •/» an 10 cor., 1 an 20 cor. Pentru ducerea la casă cu 30 bani pe lună mai mult. Pentru monarchie : 1 lună 2 cor. 40 bani, V« an 7 cor., •» an 14 cor., 1 an 28 cor. Pentru România și străinătate: •/, an 10 franci, an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 14 bani, a doua-oară 12 bani a treia-oară 10 bani. Redacţia şi administraţia: Strada Poplăcei Nr. 15. se prenumără la poşte şi librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Numeri singuratici . 10 bani se vând în Sibiiu, la librăria «Tipografiei», societate pe acțiuni și la librăria L. Michaelis, strada Cisnădiei, 27. —In Alba-Iulia: la librăria Weisz Ijoruat »la loterie. Planuri. (..) Cei ce se află în măsură a simţi din nemijlocită apropiere adierea vântului politic, prevestesc furtună mare pentru Austria. E vorba, că guvernul austriac făureşte planuri mari, cari puse odată în esecutare sau că îndreaptă tot ce s’a stricat până acuma, sau nimicesc şi aceea ce a mai rămas din aşa numita vieaţă constituţională. Nu fără motiv s’a făcut deci prorogarea din urmă a reichsrath-ului austriac, in mod atât de subit şi neaşteptat, ci din calcul premeditat. Guvernului austriac ’i-a venit tocmai bine la socoteală obstrucţia Cehilor, pentru că avea mare trebuinţă de o nouă dovadă, că parlamentul din Austria nu e capabil de muncă, ca apoi să ese la iveală cu leacul aflat pentru a-l face să fie capabil de muncă. Astăzi se cunoaşte leacul prim-ministrului austriac Körber, pentru că planul său a străbătut şi în publicitate. Se va petrea parlamentului austriac un nou regulament de casă, care va face obstrucţia imposibilă, şi va pune stavilă oricărei încăpăţinări de a opri în loc funcţionarea maşineriei statului. Armă sigură e arma de care vrea să se folosească guvernul austriac, dar e armă cu două tăişuri. Şi cu greu ne vine a crede, că una măcar din partidele politice din Austria s’ar pută însufleţi pentru ea, şi o va pută vota în plină linişte sufletească. Ocurparea unei legi, fie şi numai în formă de regulament de casă, e egală cu ştergerea sau cel puţin cu ştirbirea parlamentarismului. Ear’ atât de nesocotit nu va fi nici un membru al parlamentului, fie din Austria, fie de altundeva, ca să-’şi nimicească singur drepturile sale. Dar’ în cele din urmă membrii parlamentului austriac nici nu vor fi întrebaţi de le place sau nu le place noul regulament de casă, pentru că tocmai aici residă partea asupritoare a ocurpării. ’Ţi se dă o lege, ca votată din partea ta, pe care tu n’ai pute-o vota odată cu capul. Aşadar planul e, ca parlamentarismul să fie adus la vieaţă nouă in Austria. Elixirul care îi va da putere nouă şi sânge proaspăt în vine, e noul regulament de casă. Ce va fi nou în acest regulament de casă? Foarte puţin. Dar, aceea ce e nou, nu e numai nou, ci şi draconic, ca să nu folosim cuvânt mai aspru. Va funcţiona în permanenţă aparatul poliţial, introdus în parlament, şi va esecuta tot ce porunceşte presidentul. Presidentuluii se vor acorda drepturi mai multe şi mai mari. Dreptul de est de a pute detrage cuvântul oricui şi oricând şi dreptul de a eschide de la şedinţă pe oricine şi oricând. In consecinţă, dacă vre-un deputat, ceh sau german, va mai cuteza să facă gălăgie în reichsrath, presidentul va da ordin poliţiei să-l scoată afară, şi omul va fi luat pe braţe şi va fi dat afară din parlament. Şi aşa 86 va pute purcede faţă de întreaga opoziţie, aşa, ca la şedinţă să rămână numai credincioşii guvernului. Aceştia apoi vor vota în ticnă tot ce cere guvernul şi tot ce pretind mult accentuatele necesităţi de stat. Se va vota pactul vamal şi comercial cu Ungaria, cupta, şi tot ce va cere guvernul austriac. Aşa e ticluit deci planul guvernului austriac, care va fi adus în curând la cunoştinţa Monarchului pentru a-l aproba. îl va aproba Monarchul? Se zice că — da. Dar’ când va ajunge prim-ministrul austriac Körber să-l pună în esecutare, atunci va vedea el abia că întreg planul seu nu plăteşte nici o ceapă. Pentru că trebue să ştie şi să ţină cont guvernul austriac de împrejurarea, că deputaţii din reichsrath-ul austriac nu representă persoana lor în parlament, ci representă I miile de persoane cari ’i-au trimis în parlament; car’ aceste cu greu vor to- I lera, ca representantul lor să fie dat afară din parlament, atunci când vrea guvernul şi presidentul, şi atunci când deputatul nu-’şi face decât datoria ce o are faţă de alegătorii sei. Începuse şi guvernul lui Badeni cu măsuri energice poliţiale, şi tocmai această energie ’i-a săpat mormântul. Pentru că s’a sculat strada in picioare şi ’l-a măturat dela suprafaţă. Să aibă de grije deci guvernul actual austriac, că ocurparea noului regulament de casă va pune de nou strada în picioare, fie la Viena, fie la Praga, şi strada e totdeauna mai tare decât guvernele. Și atunci va urma sigur aceea ce trebuia de mult să urmeze pentru sanarea relelor din Austria, lovitura de stat, care acum va veni de jos, nu de sus. FOIŢA „TRIBUNEI“. NUVELE ARABE. De Myriam Harry. III. Beduina. î. întinsă pe nişte covoare moi, Sabea surîdea privindu-se într’o oglindă de plumb. Distrasă, ea asculta murmurul vesel dar’ puţin cam barbar al lagărului, făcut de vestea întoarcerii norocoşilor răsboinici. Şi în vreme ce afară gurile scuipau, morile uruiau măcinând şi femeile îşi amestecau cântecele cu mugetele cămilelor şi cu buhăitul plângător al vitelor cari erau duse la tăiat, Salea, în cortul ei, poleia tatuagiul unei stele albastre a cărei strălucire întrecea lumina ce părea că ese din pielea ei aurie. C’un creionaş de antimoniu îşi încondeia cu meşteşug sprâncenele ei arcate, car’ pleoapele ’şi le freca uşor cu cărbune spre a face şi mai dulce şi mai leneşă privirea molatică ce se scăpa de sub ele ; şi intre largul cerc al genelor ei stufoase, sclipia ca apa unui lac umbrit de trestii prunelele ei negre ca şi cărbunele ce-l ţinea cu gingăşie între degete şi privirea ei molatică rătăcea pe sub lungile-e i gene, ca şi cum ar fi eşit din fundul unei ape adânci, netedă ca o oglindă. Din tălgăraşele de prin prejurul ei se ridicau nori de tămîe, de mir şi de sautal. Afară sbierătele se 'ndoiau. Tribul întimpina cu strigăte de bunăvenire sosirea răsboinicilor, cari veniau încărcaţi de pradă şi de prisoneri. Saltea, găsindu-se destul de frumoasă, eşi afară. Coada rochiei ei juca pe năsip; şi când ea trecu pe dinaintea băieţilor, legănându-şi trupul mlădios şi parfumat, ei o comparau cu o ramură mirositoare bătută de vântul serei. Diar-al-Atnah, şeful Tamizilor, se coborîse deja de pe cal. El o căuta cu ochii printre mulţimea femeilor şi a copiilor, văzându-o în sfîrşit ivindu-se, fața lui frumoasă dar’ aspră se lumină. El se grăbi să vie înaintea ei și sărută mâneca fluturândă a hainei ei. — Binecuvântată să fii, tu care eşti a mea; pentru ce întârzii a veni?... Ea nu răspunse, dar’ pe deasupra capului plecat al şefului, căuta să vadă bogăţiile strînse şi prisonierii. Zări mai deoparte retras de ceialalţi un om, străin după înfăţişare, cu o talie înaltă, mândru la căutătură şi la stătura trupului lui. Privirea dulce a ochilor lui albaştri era ridicată spre dînsa şi ea suferi privirea aceasta, străină pentru dînsa, ca farmecul necunoscutului. — Cine-’i el?... — E un șef dela Apus. Străbătea desertul cu caravana lui. Pe câțiva din oamenii lui i-am ucis. El s’a predat. — Atunci e oaspetele tău? — Era prisonierul meu; acum, fiindcă vrei tu, va fi oaspele meu. Și înfigând în pământ vârful lungei lui sulițe, a cărei coadă tremură multă vreme, trase după dînsul pe Saltea un cort. Nemărginirea năsipurilor se întindea cât puteai prinde cu ochii, neted şi strălucitoare ca o apă sub lumina palidă a stelelor cari tremurau în înălţime. Corturile dormiau. Cămilele îngenunchiate rumegau încă în somn şi stîrciţi pe vine împrejurul focului din mijlocul taberei, câţiva beduini ascultau somnoroşi glasul monoton al unuia din ei care spunea poveşti şi vocea lui domoală şi puţin îngânată ritma marea tăcere a deşertului. Deodată povestitorul se întrerupse. Oamenii sar din somn cu armele în mână. O umbră a trecut. Nu-i nimic. Se pun din nou jos, căci au recunoscut, după mantaua lui largă, cusută cu aur, pe șeful lor Diaral-Atnah, care-și inspectează tabăra. O umbră se opri dinaintea unui cort, apoi se străcura in lăuntru pe sub perdea. Foşnetul stofelor deşteptă pe străin. La lumina fumegândă a lămpii beduine el deosebeşte oformă omenească şi-şi căuta sabia. — Nu te teme de nimic, tu care eşti oaspetele meu. Uită-te. Sânt Sabea. Şi legănându-se pe şoldurile ei voluptoase, aruncă la o parte mantaua cusută cu aur, vălul îi câzît de pe cap şi perul ei despletit ’i se împrăştia pe umeri. Ridicat într’un cot, el o contemplă neîncrezător şi plin de bucurie. Deodată ea par’că nu se simţi la locul ei, plecă ochii, apoi c’un gest sfios ea făcut un pas, înghenunchiâ lângă dinsul şi ascunzându-şi faţa in mânile oaspetelui ei, le atingea uşor cu buzele. Adânc turburat, el închise pleoapele. Ea se îndoi puţin pe spate şi privirea ei leneşă, dar’ plină de foc, se strecură pe sub pleoapele lui închise aproape de tot, zicându-’i: — Cât eşti de frumos! .. Cât eşti de frumos şi ciudat!... ’Ţi-aduci aminte de seara sosirei tale?... Te-am iubit. De atunci, mă gândesc la tine şi zi şi noapte. Ziua, munţii depărtaţi pe cari îi văd din cortul meu deschis îmi par muiaţi în culoarea ochilor tăi. Şi noaptea mă gândesc în chipul tău ca în limpeziciunea unui lac fabulos. Nu ştiu cine eşti, dar’ iubesc în tine ceea ce nu cunosc din tine. ’Mi se pare că iubirea ta e ca o floare a grădinilor minunate şi sărutările tale trebue să exileze mirosul parfumurilor legendei. Răcoarea dulce a nopţii pătrundea pe sub îndoiturile perdelelor, cari palpitau uşor par’că înfiorate de tainele nopţii. Mirosuri de tămâe, de mir şi de santal scăpau de sub vestmintele Sabeei şi se îngânau cu musica glasului ei. Şi străinului ’i se părea că tot deşertul, deşertul cu minunile şi tainele lui, deşertul cu poesia şi parfumul lui, intrase în cortul seu. Lampa beduină se răsturnă şi untdelemnul, picătură cu picătură, se scurse pe năsip. 3. Străinul îşi plătise tribului de mult răscumpărarea. Acumi se dăduse drumul , dar nu pleca, îşi trecea zilele culcat pe năsip la umbra unui sicomor şi aştepta seara. El visa la Saltea, când pulberea de rosmarin şi de cicoare, arse de soarele Arabiei, erau luate de vânt şi duse în nori pe deasupra păşunilor pe cari cămilele păşteau în linişte. La dînsa se gândia când notele triste ale trestiilor se confundau cu şopotitul monoton al isvoarelor, ca un cântec întretăiat de lacrămi; se gândia la dinsa când femeile treceau pe dinaintea lui cu un zăngănit de clopoţei spre a se duce să-şi umple urcioarele dela isvor; atunci el îşi amintea de inele de aur dela braţele ei goale şi cingătoarea de petrile scumpe care-i strîngea mijlocul subţire şi carnea moale a şoldurilor ei. Şi ziuai se părea nesfirşit de lungă. Dar de câteva zile trişcile şi fluierile păstorilor îşi conteniseră melodia. Beduinii nu mai veniau să spună poveşti împrejurul isvorului. Sgomote îngrijorate se ridicau din lagărul în doliu. Căci răsboinicii se întoarseră din bătălie, învinşi, despoiaţi şi răniţi. Şi ei pregăteau în taină un contra-atac, discutau o altă manevră. Femeile în timpul acesta cuseau talismane în vestmintele bărbaţilor lor, rostind descântece. Apoi plecară şi lipsiră zece zile. Străinul în toate nopţile aştepta pe Sabea, dar’ ea nu mai veni. Dînsa se jăluia în cortul ei, acum îi era frică de iubirea ei și se întreba dacă înfrângerea tribului nu era ca o pedeapsă pentru trădarea ei. In sfîrşit răsboinicii se întoarseră, dar’ numărul lor era aşa de împuţinat, încât puteai să-’i socoteşti din câmpie. Atunci se auzi sbucnind ţipete de jale, soţiile îşi sfăşiară rochiile, cei logodiţi îşi tăiară părul şi Salea stinse candelele şi căţuele de parfumuri. (Va urma.) 2. Sibiiu, 13 Iulie n. Pactul cu Széli. Organul falitului bărbat de stat, — vorba vine, — care răspunde la numele Bunffy, continuă a alarma opiniunea publică maghiară cu scornitura, că Széli a trădat interesele naţiunii maghiare, singură alcătuitoare de stat, prin pactul cel-a legat cu Românii, cărora le-a asigurat patruzeci de mandate pentru alegerile proxime dietale. Din eserciţiul de stil ce-l face organul bănifyst în unul seu de ieri, vedem înse, că nu mai e vorba de noi, partidul naţional român, ci de partida moderată română, inaugurată la anul 1884 din partea magnatului Iosif Gall. Am înţeles. Nu Români naţionali, ci România la Gali ar vrea Széll să introducă în parlamentul maghiar ! De aceia poate introduce câți îi place, pentru că nici unul din ei nu va representă poporul român, ci va representă pe Széli și interesele acestuia. Crisă în România. De câteva zile ziarele din România ne aduc știri despre o crisă ministerială, care probabil va fi luat sfîrşit în decursul zilei de ieri. E vorba, că înţelegerea între conservatori şi junimişti s’a stabilit în mod desăvîrşit, aşa, că un nou guvern va fi format acum, pe basa parităţii, făcând parte din el patru conservatori şi patru junimişti. Presidenţia o primeşte dl P. P. Carp, care actualul preşedinte al consiliului, dl G. Gr. Cantacuzino rămâne şef de partid, recunoscut şi din partea junimiştilor. Cluburile cele două, conservator şi constituţional, vor fusiona , asemenea şi ziarele „ Timpul* şiConstituţionalul*, apărând pe viitor numaiTimpul*, ca organ de partid. Cursurile administrative. Ministrul de interne a numit pe deputatul Ruffy comisar guvernial pentru inaugurarea cursurilor administrative, cari își vor începe activitatea la 1 Septemvrie anul curent. Misiunea comisarului este, se fae parte la deschiderea cursurilor, se supravegheze activitatea lor și se representă guvernul la examenele finale. Și apoi, se bage în buzunar o plată grasă. Budgetul, în ministerul de finanțe se lucrează la compunerea budgetului pentru anul viitor. In proximul consiliu de miniştri budgetul va pută fi cetit, studiat şi stabilit în mod desăvîrşit. După cum se svoneşte, budgetul nu va fi mai mare ca cel din anul curent. La resboiu. Să telegrafează de la Oradea-mare, că regimentul de infanterie nrul 37, staţionat acolo, a primit ordin să stee gata pentru a fi mobilisat şi trimis în China. Ştirea are lipsă de confirmare, de aceea o dăm cu reservele cuvenite. „Timpul“ denunţă. Din Bucovina ni se scriu următoarele: Noul al treilea din ziarul lui Bourguignon are o văpseală mai naţională, pentru a se insinua poate astfel. M I se fac reproşuri lui Arcadie, ba într’un articol se discută rntenisarea şcoalei din Mihalcea. E curios, că scriitorul acestui articol este parochul din comuna amintită, Zaharie Voronca, membru zelos al comitetului redacţional. Peste tot in unul acesta date despre atacurile ce vin din partea veneticilor, găsim destule, dar’ nicăiri nu se numeşte numele lui Bourguignon sau al unuia din subalternii sei mai aprigi. E evident de ce! Schimbăciosului Florea Lupu, — punctul de cristalisaţiune al întreprinderii, — nu-’i prea prieşte aerul in noua demnitate. El îşi ia refugiul la minciuni, neagă cooperarea sa, anunţând numai simpatia (?) sa faţă de creatura lui Bourguignon. Comentar nu e de lipsă. Alta însă agită acum spiritele în Bucovina. Societatea academică »Junimea* a respins ziarul. Strînsura dela »Timpul scearcă să se răsbune pentru această palmă prin denunțarea acestei vechi societăţi. Iată cuvintele din anul 3, pag. 5 : 1După căt ne este cunoscut, este „Junimea“ o societate literară, care n’ar avea să se ocupe şi cu politica*. Aceasta corăspunde pe deplin sentimentului național al lacheilor. Bucovina e plină de denunţianţi şi detectivi guleraţi, toţi Români! Acesta este resultatul civilizării! • Nr. 128 Istoria politicei. — După Sir Frederick Pollock — de T. V. Păcăţian. Iv. Teorii moderne despre suveranitate şi legislatură. (Urmare). Importanţa lui Bentham în ştiinţele de stat şi de drept a fost ignorată tocmai de minoritatea criticilor străini, care simpatisa în psichologie şi etică cu şcoala engleză; şi eu nu m’am putut convinge despre vre-o faptă, care ar indica, că afirmarea lui Sir H. Maine, cum că Austin a rămas dincolo de hotarele Engliterei cu totul necunoscut ar fi justificată, pentru că profesorul Brunner a luat notiţă despre acest op, fie şi numai pentru a declara, că nu prea merită să fie cetit. In cele din urmă, de la contimporanii şi urmaşii lui Savigny abia se poate aştepta, ca să se intereseze prea din greu de literaţi, dintre cari unul se afla în perfectă necunoştinţă a dreptului roman şi a filosofiei de drept, isvorîtă din studiul modern al dreptului roman, car’ altul, care-’l cunoaşte în mod mechanic fără a-’l înţelege, rar citează din el altcum decât în tonul perversei desconsiderări. Să sperăm că acum va fi mai bine! între acestea s’a deschis pentru doctrina suveranităţii alt teren de scrutare, aşa zicând in fondul chestiei. Anume: despre domnia dreptului positiv. Am separat adevărata asistenţă şi autoritate a guvernului de motivarea şi îndreptăţirea esistenţei guvernului. Vocea suveranului e comandă supremă peste stat, şi statul nu cunoaşte altă putere pusă deasupra. Dar suveranul poate fi şi un corp artificial. Aşa e astăzi în fiecare stat civilizat. Din faptul acesta se naşte un nou raport între suveranitatea formală şi cea substanţială, sau dacă punem cuvântul »legală* în locul cuvântului »politică* folosit de Bentham, care nominaţiunea din urmă o lăsăm reservată pentru o nouă întrebuinţare specială, putem să zicem: între suveranitatea legală şi cea politică, în ce residă în praxă puterea suverană a unui suveran personificat (întrupat) și unit ? în cașul cel mai simplu în o singură adunare, ca la Demos din