Tribuna, octombrie-decembrie 1900 (Anul 17, nr. 190-248)

1900-10-24 / nr. 205

Pag. 818 Sibiiu, Marţi, pentru salvarea intereselor noastre şco­lare, mă adresez cătră d-voastră cu cele mai ferbinte cuvinte de mulţumită pen­tru conlucrarea devotată, pentru încre­derea de obligătoare şi pentru dragostea frăţească cu care m’aţi sprijinit, m'aţi susţinut, m’aţi întărit în îndeplinirea da­­torinţelor mele de director. Uitaţi — vă rog — în acest solemn moment de micile miserii, de supărările şi poate nedreptă­ţile ce vi­ le voiu fi făcut în restimpul acesta de 6 ani al directoratului meu, şi fiţi convinşi, că cu voea rău nu am fă­cut nimănui dintre d-voastră, nici cu reacredinţă nu am fost cătră nimeni Şi dacă totuşi am greşit, om sânt şi »nihil humanum, a me alienum puto«. Pe cât de dureros mă atinge, dlor colegi, acest adio, venit prea fără de veste, pe atât de plăcut mă atinge feri­cirea revederii ce o resimt astăzi. Ridi­cat de soarte pe un piedestal ceva şi mai înălţat decât corpul colegial, din care cu­­ mândrie fac parte, de multe­ ori îmi do­ream fericirea celor­ ce stau mai acroiţi de puterea vânturilor, de arşiţa soarelui şi de răceala ploilor ca mine; de multe­­ori cu durere îmi resimţeam singurăta­tea pe acel piedestal înălţat şi nu odată visam de fericirea reîntoarcerii în sînul pacînic, frăţesc şi egalitar al colegiali­tăţii neprivilegiate din sînul corpului profesoral. Azi dorinţa veche­­mi­ se îm­plineşte. Vă rog, iubiţilor colegi, repri­­miţi-mă iarăşi în cercul d-voastră ami- .­cal şi colegial, în care ştiu, că voiu fi cu­­ mult mai fericit, decât pe piedestalul pe­­ care-­l depăşesc astăzi, primiţi-me — vă rog — şi fiţi asiguraţi, că şi de azi în­colo ca profesor, ca şi până azi ca di­rector, nu voiu părăsi steagul, sub care am luptat şi luptăm cu toţii, steagul pe care cu litere de aur stă scrisul: „Şcoala înainte de toate !“ Revistă esternă. Din China. Din Peking se anunţă, că residenţii puterilor continuă cu succes tratativele de pace. Proposiţiile franceze au fost acceptate. De­oare­ce stipulaţiunile lor trebue să fie aprobate din partea cabi­netelor, notele definitive nu vor pută fi predate plenipotenţiaţilor­­chinezi decât­­ peste câteva săptămâni, în timp ce diplomaţii caută a afla calea păcii la masa verde, soldaţii străini trimişi în China continuă a alunga şi a risipi cetele de Boxeri. Mai de curând o trupă franceză a avut un atac cu Bo­xerii, la Sed­ong, lângă Paoting-fu. Fran­cezii au perdut un mort şi 12 răniţi. Boxerii au fost respinşi, suferind mari perderi. Despre prinţul Tuan şi alţi prinţi şi dignitari compromişi cu mişcarea Bo­xerilor circulă prin China ştiri romantice. O depeşă din Singanfu, afirmativ din isvor oficial, anunţă, că Tuan, îmbrăcat în rassă de călugăr budhist a fugit în Mongolia şi ca se scape de pedeapsă, voeşte­a întră în tagma preoţilor con­­fesiei lama. O depeşă sosită ieri la Bru­­xella anunţă, că Tuan şi toate căpete­niile de Boxeri s’au refugiat în infer­nul imperiului, unde se află în sigu­ranţă. Astfel curtea chineză a crezut că va scăpa din impasul de a pedepsi pe unii din cei mai naţionalişti fruntaşi chinezi. Resistenţa Burilor. Englezii sunt îngrijiţi, că în urma resistenţei tot mai înteţite a­burilor Cabinetul englez- Cabinetul englez a fost reconstruit. Prim­­ministrul Salisbury s’a retras dela afacerile es­­terne și ministru la portofoliul de esterne a fost numit lordul Lansdowne, până acum fost mi­nistru de resboiu. La departamentul de ma­rină e numit lordul Selborne, la interne­t Rit­chie, la resboil Brodrick, fost secretar de stat. Ziarele engleze sunt nemulţumite cu re­­construirea, cu deosebire cu Lansdowne; ele se tem, că acesta nu va pute conduce în mod im­punător afacerile externe. Se vorbeşte însă, că ele vor fi conduse tot de Salisbury, aşa că lordul Lansdowne va ave independenţă mărginită. FOIŢA „TRIBUNEI“. Andreiu Ivanovitch. — Roman de sensaţie — de Iudita Gautier. (Urmare). XI. Visitele erau număroase la castel dela reîntoarcerea tinerei contese, dar­ ea se scusa întotdeauna şi nu primia pe nimeni. Intr’o zi, cu toate astea, îşi schimba părerea şi anunţă cunoştin­ţelor sale că salonul ei va fi deschis în toate serile ca în trecut. O mulţime de adoratori se grăbiră să vie la aceste recepţiuni. Gloria pri­mia mereu la buchete, declaraţii şi ochiade. Ea le suporta cu răbdare şi părea că se serveşte de ele cu un plan cunoscut numai de dînsa. într’o seară, Andreiu care îşi re­căpătase forţele sale, putu să se coboare în salon. Când întră, o oare­care emo­­ţiune agită pe visitători. Avonul şoptit de Prascovia la urechea guvernatoru­lui se răspândise repede în oraş şi toţi erau convinşi că rănitul adus de Glelia nu putea fi de­cât un foarte înalt dem­nitar. Faţa bună a necunoscutului, talia lui înaltă şi privirea lui mândră sfîrşiră prin a face să se convingă cei­ ce se îndoiau. Se înșirară în drumul lui şi-’l salutară. Indată­ ce-’l văzu, Gloria alergă la dînsul și-’l puse să stea în colțul sa­lonului unde stătea ea de obiceiu. Tinărul om care asista pentru prima­­oară la o asemenea serată privia cu curiositate toaletele tuturor invitaților. Ovnikoff care se afla lângă el îi spunea personagiile cele mai interesante. — Tată, acest om cu capul și cor­pul rotund, e guvernatorul districtului. Femeia­­lui e lungă și subțire, el a iu­bit-o de­sigur din causa contrastului; fiiul seamănă cu mama. Dacă vrei să-­l vezi privește lângă paravanul japonez, el face parte din numărul aspiranților la mâna Gloriei. — E cu putinţă ? — zise Andreiu surîzând. — Şi această femeie ce stă drept pe scaun, cine e? — Ah ? după piano ? E dama de companie a Prascoviei, una din acele fiinţe pentru cari vieaţa e zădarnică, neînsemnată şi incoloră, care n’au nimic, nu aspiră la nimic, nu se gândesc la nimic; ea întră şi ese din vieaţă fără să ştie de ce trăeşte. Ea e damă de companie; asta va să zică a­sta ici şi colo, cu o broderie în mână şi să nu spună nimic timp de mai multe ore. E ceva ca o mobilă. — Şi acela care vorbeşte cu Clelia? — E faimosul general­­. Fereşte-te de el. Clelia are multe atenţii pentru dînsul şi se gândeşte foarte serios să-­l fee de bărbat. — E deci astfel, la seniori ? — zise Andreiu. — O femeie tinără şi fru­moasă ca o zeiţă ar pută să se mărite cu un bătrân ridicol, fără să producă indignare în jurul ei? — Da, amicul meu. Dar’ vezi, d-na Prascovia e înfuriată; se pare că Clelia calcă pe urmele ei. — Această femeie mai are deci pre­tenții ? — Cred, ea nu e urîtă de altmin­trelea. Părul ei ondulat, ochii ei negri au farmec! — Ea are aerul aspru și fața ei n’are grație, — zise Andreiu. — Ea știe să fee o espresie foarte dulce când vrea, dar’ mărturisesc că în acest moment ochii ei asvîrle fulgere. Nu o prinde rochia neagră, pe când ian uită-te la Glelia. — Da, e foarte frumoasă! — mur­mură Andreiu care o contempla cu o mută adorație. Clelia observă că Andreiu și Ovni­koff vorbiau de dînsa, și părăsind pe general veni lângă ei. — Ah! amicii mei, — le spuse ea cu jumătate voce, — când n'ai decât un singur gând în spirit, când inima­­ţi-e cuprinsă de un sentiment grav şi adânc, cât e de greu şi de dureros de a fi ama­bilă, de a surâde, de a fi cochetă cu oa­meni cari îţi sunt cu totul indiferenţi. — De ce faci asta? — zise Ovni­koff. — Cine te sileşte ? — Fiindcă cel pe care-­l iubesc mă dispreţueşte, — zise ea aruncând spre Andreiu o privire plină de dulceaţă; — sunt silita de a încerca să mă alipesc de cineva în vieaţă. Ah! Iată Perici­­kin, trebue să vă părăsesc. — E unul din preferaţii d-tale, acesta ? — întrebă Ovnikoff. — Da, unul din preferații mei, —­­ răspunse ea strîngând mâna doctorului­­ într'un chip semnificativ. Și ea se depărta. — Penicikin! Iată un mare se­nior plin de mândrie, — zise doctorul. — El nu se plictisește nici­odată vor­bind despre dînsul. — îl cunosc, — zise Andreiu cu­­ mănie. — ’L-ai auzit povestind minunile­­ lui de vânător? Ei, mai ales o luptă­­ corp la corp cu un lup! Se pare că a­­ fost învingător, căci ’şi-a sfărmat pum­­­­nul pe craniul animalului; el poate să­­ arete lumii şi urmele rănilor pe cari Ie-a primit. Mie de vre-o zece­ ori cel puţin ’mi-a povestit asta. — Sînt sigur că se va feri de a vorbi în fața mea despre aceasta, — zise An­dreiu care nu se putu opri de a surîde. Pe un moment, guvernatorul se în- I drepta spre colțul salonului unde se­­ afla Andreiu; acest prudent funcționar I ţinea să salute pe misteriosul necunoscut care îşi ascundea adevărata sa condiţie, dar’ era fără îndoială un înalt per­sonagiu. Se opri în faţa tinărului om şi cu amândouă mânile pe inimă salută. — Permite -mi de a-’ţi esprima bucuria... neştearsă pe care am simţit-o aflând­­ vindecarea d-tale spre a spune astfel... se va atrage de nou atenţia Europei asupra Transvaalului. Botha şi De Wett vreau să înceapă o acţiune strategică şi după-cum e informat .Dailly Depress* în cercurile oficiale engleze situaţia din Africa­ sudică e considerată de critică şi se crede, că răsboiul va ţine cel puţin încă o jumătate de an. Lordul Roberts va pleca pe la 20 i. c. la Londra; în locul lui rămâne Kitchener, de şef al trupelor din Africa­­sudică. O ştire sosită la Bruxella anunţă, că bătrânul Krüger s’a bolnăvit greu pe bordul vaporului Gelderland, cu care a plecat spre Europa. Carliştii. Cam de o săptămână mişcarea ade­renţilor lui Don Carlos a luat proporţii mari în Spania, prefăcându-se în o for­mală răscoală. Guvernul e silit să iee măsuri extraordinare: în 2­­. c. a fost proclamată starea de asediu în întreagă­­ Spania. Se vor disolva toate cluburile carliste şi se va suspenda apariţia zia­relor, cari sprijinesc pe Don Carlos. In foaia oficială prefecţii sunt provocaţi a lua cele mai severe măsuri contra Car­­liştilor. Don Carlos a declarat unui cores­pondent al ziarului *Gazetta di Vene­zia*, că mişcările de acum nu sunt puse la cale de el, dovadă, că provinţele No­vara, Valencia, Castilia şi cele din Bis­caya, unde se află foarte mulţi Car­­lişti, sunt liniştite. Conferenţa Învăţătorilor din districtul Sibiiulm. Şedinţa II. s’a deschis la orele 3 d. a. Dl înv. Măhăra din Săcădate­­şi-a cetit tema sa: »Ceva despre întrebuin­ţarea cărţilor de cetire în şcoalele po­porale*. De­oare­ce în tema dlui Măhăra se tratează un subiect foarte important, conferenţa a hotărît ca lucrarea să se predee spre studiare dlui înv. D. A. Mo­sora din Sălişte, care la conferenţa din anul viitor să o presente cu o amănun­ţită referată. Dl înv. Mardan, dirigentul şcoalei din Gura rîului a preles apoi o temă din higiena, legându-o de istorioara »Călă­torul şi isvorul« din cartea de cetire. Prelegerea dlui Mărdan a fost viu dis­cutată. Au luat parte la discuţie d-nii înv.: D. A. Mosora, D. Lăpădat, Crişan, Cristiu (toţi din Sălişte), Galea (Răşinari), Hanzu (Cacova), Măhăra (Săcădate) etc. în timpul când prelegea dl Măr­dan, a sosit I. P. S. Sa Metropolitul, care a salutat conferenţa prin alese şi părin­teşti cuvinte, îndemnând pe învăţători la muncă intensivă. »Vin la voi, a zis Metropolitul, cu dragostea unui părinte care nu­­şi-a văzut de mult pe fiii lui iubiţi... Aş dori să înţelegeţi toţi greu­tatea vremilor, să fim cu toţii conştii de chemarea noastră. Să nu uităm nici­­­ odată că noi nu lucrăm numai pentru­­ noi, lucrăm pentru familia cea mare, pen-­­ tru naţiunea noastră, pentru­ ca prin bi-­­ serică şi şcoală să o punem în calea pro­gresului, în nădejdea şi aşteptarea că veţi desvolta dragostea şi însufleţirea pentru regenerarea neamului prin şcoală şi biserică — rog pe D-zeu să bine­­cuvinte lucrările voastre«, învăţătorii au aclamat călduros pe iubitul prelat. Presidentul Dr. Bologa, ca interpret al iubiţilor sei colegi asi­gurând pe I. P. S. Sa despre dorul de muncă şi instiinţa invăţătorimii pentru binele şi progresul şcoalei şi naţiunii române , îl roagă se primească oma­­jul supunerii invăţătorimii şi îi doreşte să trăească mulţi ani. I. P. S Sa a ascultat apoi prele­gerea dlui Mardan şi observările mem­brilor, luând şi însuşi parte la discuţie. La ciasurile 51/6 s’a închis şedinţa. Şedinţa III, s’a ţinut ieri, Dumi­necă după sf. liturgie. Pe lângă membri au luat parte: archimandritul Dr. N­. Puşcariu, asesorii Boiu şi Ivan şi prof. Papiu. Se dă cetire procesului verbal prin notarul Mosora. D. Lăpădat, ca re­ferentul comisiei esm­ise pentru referarea asupra temei »Examenele publice la finea anului*, presentată de învăţătorul Galea — presentă o amănunţită dare de seamă şi apoi un proiect de condluse. Diferând întru câtva proiectul comisiei de proiectul presentat de dl Galea, s’a încins o discuţie mai lungă, la care au luat parte pe lângă autor şi referent: archimandritul Puşcariu, protopopul Papiu, Dr. Bologa, Mosora, Hociotă, Bratu şi d-r. Pop, înv. în Sălişte. Con­ferenţa s’a declarat pentru examenele publice împreunate cu festivităţi şcolare şi aranjate după anumite norme po­trivite. Archimandritul Dr. N­. Puşcariu, în numele autorităţii bisericeşti apreciază munca învăţătorilor şi-şi felicită pentru lucrările conferenţei, în conformitate cu cond­usul con­ferenţei din anul trecut, referentul D. A. Mosora presentă un raport despre disertaţiile ce au să se ţină în confe­renţa din anul viitor. Comisia propune şi conferenţa pri­meşte, ca în viitor elaboratele să fie în­aintate în termen de 6 luni de la primire şi transpuse persoanei ce se încredin­ţează cu referarea asupra elaboratului. Ca teme pentru conferenţa viitoare se primesc : 1. Clasificarea elevilor, încredin­­ţându-se cu elaborarea dl T. Măhăra şi cu referarea asupra elaboratului dl M. Lungu din Răşinari. 2. Planul orelor de învăţământ pentru şcoale cu Unul, cu doi şi mai mulţi învăţători. Se încredinţează cu , elaborarea planului a) pentru şcoale cu un învăţător: Stănese din Guşteriţă, re­ferent D. Cândea ; b) pentru şcoale cu doi învăţători: autor S. Stoica din Se­beşul - sup., referent N. Păcurariu; c) pentru şcoale cu mai mulţi învăţători: autor corpul didactic din Poplaca, re­ferent corpul didactic din Boiţa. 3. Drepturile şi datorinţele învă­ţătorilor normate în legile şi ordinal. statului şi dispoziţiile legii de pen­­siune, să se elaboreze de Petru Jura din Sălişte, referent G. Păcurariu din Tilişca. 4. Materialul din ştiinţele natu­rale în şcoalele poporale, să se elabo­reze de corpul didactic din Gura rîului şi să se refereze de corpul didactic din Sălişte. Ne mai fiind alte obiecte de per­­tractat, presidentul Dr. Bologa prin o potrivită vorbire a încheiat conferenţa — la ciasurile 1 d. a. Vili. TRIBUNA 24 Octomvrie (6 Noemvrie) 1900 Convocare. în tenoarea §-lui 21 din statute prin aceasta se convoacă adunarea de toamnă a despărţământului Biei apar­ţinător »Reuniunii învăţătorilor gr.-cat. din archidiecesa gr.-cat. de Alba-Iulia şi Făgăraş* pe Sâmbătă, în 10 Noemvrie st. n. a. c., în şcoala gr.-cat. din Pănade,­­ la care pe lângă învăţătorii intere­saţi se învită toţi doritorii de înaintare a învăţământului poporal. Ordinea de zi. 1 Participare în corpore la servi­ciul divin împreunat cu parastas pentru sufletele învăţătorilor răposaţi pe te­­ritorul acestui despărţământ, la z1/5 ore dimineaţa. 2. Deschiderea adunării la 10 ore a. m. 3. Apelul nominal. 4. Reînoirea comitetului cercual şi încassarea taxelor. 5. Raport despre adunarea gene­rală ţinută în Blaj, la 19 Sept. a. c. şi despre activitatea acestui despărţământ în anul 1899/900. 6. Raportul cassarului şi al biblio­tecarului . 7. Cetirea şi verificarea pro­psului verbal precedent. 8. »învăţământul în şcoala popo­rală«, disertaţie de D. L. Todoran, învă­ţător în Căpâlna­ inferioară. 9. Prelegere practică ţinută de G. Niţiu, înv. în Pănade. 10. Apreciarea prelegerii şi diser­­taţiunii. 11. înscrierea de membri. 12. Alegerea delegaţilor. 13. Alegerea comisiunii verifică­­toare. 14. Fixarea locului pentru tuierea proximei adunări. 15. Insinuarea persoanelor cari vor diserta, şi cari vor ţine prelegeri prac­tice la viitoarea adunare. 16. Eventuale propuneri, şi 17. închiderea adunării. Sân­cel, la 2 Nov. 1900. loan Pănăzan, president. Demetriu Lazar Todoran, notarul desp. Ccpaica *ila L Sibiiu. 5 Nov. n. 1900. 7 Noemvrie •• întregirea locurilor devenite vacante prin moarte sau abzicere ale membri­lor din comitetul municipal al comitatului Sibiiu. 8 Noemvrie: Adunarea generală a »Reu­niunii învăţătorilor români gr.-cat. de Alba- Iulia şi Făgăraş­, despărţământul Ernut, în şcoala rom. din Cucerdea­ română. * Reacoale ţărăneşti în Româ­nia. Ziarele din Bucureşti ne aduc şti­rea, că şi ţăranii din comuna Pliscov, judeţul Buzău, s’au revoltat, din causa nouelor impozite puse pe ţuică. A fost trimisă cavalerie la faţa locului pentru liniştirea spiritelor, dar­ a fost atacată din partea ţăranilor, cu petri şi cu cio­mege. Atunci a intervenit infanteria care a tras câteva focuri Un ţăran a fost omorît, altul se află în agonie şi al treilea e grav rănit. Prefectul, procu­rorul şi judele de instrucţie au scăpat ca prin minune de răsbunarea şi mănia poporului înverşunat.* Nr 205 Numirea Abrudului. La 28 luna trecută s’a ţinut în Abrud adunarea extraordinară a representanţei orăşeneşti. »Közérdek* din Aiud scrie despre această adunare: »Un membru al representanţei a făcut propunerea că numirea oficială a oraşului Abrud a 8 fit Abrudbănya. Advocatul Dr. Laurenţiu Pop a făcut contra propunerea ca oraşul să fie ofi­cial numit şi Abrud, precum e îndatinat poporul românesc să-­şi numească isto­ricul seu oraş. Puse la vot propunerile aceste, adunarea a primit cu mare însu­fleţire ca numirea oficială să fie Abrud­bănya. Cu propunerea advocatului Dr. L. Pop, afară de el numai preotul uni­tar Mózes Mihály a mai votat*. Am dat întocmai ştirea lui »Közér­dek« şi alstăm de la ori­ce comentar şi aşteptăm până­ când vom primi infor­maţii din cercuri româneşti. * Dr. Alexandru N. Străvoiu, har­nicul tinăr ,şi-a deschis cancelaria ad­­vocaţială în Sas-Sebeş, Piaţa mare nr. 15. Dorind succese tinărului advocat, îl re­comandăm cu căldură onoratului public românesc. * Esposiţia de vite aranjată ieri în Mercurea de »Reuniunea română de agricultură din comitatul Sibiiului« a succes destul de bine. Au fost espuse o mulţime de vite, dintre cari unele foarte frumoase. Mâne vom da raport detailat.* Preot în Veneţia-sup. a fost ales ieri cu 122 voturi contra 4, dl Michail Ganea, teolog absolut și aplicat în can­celaria consistorului din Sibiiu. * Gimnasiul unguresc în Abrud. Ni se scriu din Bucium următoarele: Spre completarea celor apărute în nu­mărul 199 al­e Tribunei* referitor la acest gimnasiu, încât privește falnica comună Bucium, și pe vestitul ei notar, servească următoarele de orientare: în 18 i. c. a ţinut şi representanţa comunei noastre şedinţă şi a discutat chestia gimnasiului unguresc din Abrud, luând conclus că comuna să participe la susţinerea acelui gimnasiu cu 200 co­roane anual şi alegând pe notarul comu­nal Ştefan Paul să meargă în colindate cu deputaţiunea jidano-maghiară. Dl Ariton M. Popa, vrednicul şi bravul preot al­­ crângului Bucium­­easă a propus, că comuna să nu se ame­stece în afacerea acestui gimnasiu şi nici să nu contribue cu nimica pentru susţinerea lui. Durere însă, că înţelep­tele cuvinte ale acestui brav preot au sunat în pustiu, căci nici unul dintre representanţi nu s’a alăturat la propu­nerea aceasta. Din contră au primit propunerea dlui părinte Nicolau Băeşan, care a propus că să contribue comuna la susţinerea acelui gimnasiu, dar’ a ce­rut totodată ca limba de propunere a gimnasiulu ce se va înfiinţa să se sta­bilească în înţelesul legii de naţionali­­lităţi de la 1868. Referitor la fălnicia Munţilor- Apuseni, fie-­mi permis a obiecţiona nu­mai atâta, că falnici au fost Munţii- Apuseni atunci când au trăit eroul lor Avram Iancu, şi falnici au fost atunci când cele 300 de Românce buciumane se luptau ca eroine cu armata lui Hat­vani, dar­ fălnicia aceasta a apus acum când fiii acelor mame ajută la zidirea unui atelier, în care se vor fabrica in­strumentele sugrumării noastre. Vestiţii Buciumani, falnicii Munţi-Apuseni^ sunt azi numai frase goale, căci fălnicia lor dormitează somnul vecinic pe ruinele gloriei trecute. Referitor la persoana notarului Ștefan Paul, observ, că d-sa e foarte avisat la sprijinul domnilor, căci ei ’l-au pus notar cu de-a sala la noi; nu a fost­­ miraculoasă, — zise el. — Noi suntem provinciali şi cu toate astea am fi fost în stare să simţim marele gol pe care moartea d tale ’l-ar fi lăsat in lume. — Sunteţi foarte bun, — zise Andreiu care se sculă şi salută pe guvernator cu aer surprins. — Oare domnul e în toate minţile? — întrebă Andreiu pe Ovnikoff, privind pe guvernator care din respect se dăduse la o parte. — Te ia drept marele Mogol, — zise Ovnikoff punându-­şi batista la gură spre a se opri de a râde. — Ah! Iată că baroneasa Karolowna se aşează la piano. Iţi place musica ? — Oare esistă pe lume o ființă căreia să nu-­i placă muzica ? — zise tinărul om. — Vino, Clelia ne face semn de a ne apropia de piano. Baroneasa cântă uvertura unei opere de Glinka, apoi Clelia fu rugată să cânte. Ea refuse la început, apoi deodată se sculă. — Numai pentru tine cânt, — zise ea cu voce înceată lui Andreiu trecând pe lângă dînsul. Ea se aşeză la piano şi cântă o bucată a lui Asanchewski, un tinăr com­positor rus. Era un ţipăt de bucurie, care esprima într’un chip perfect beţia fiinţei ce se simte iubită şi crede lumea prea strimtă spre a-ş i cuprinde fericirea. (Va urma).

Next