Tribuna, octombrie-decembrie 1900 (Anul 17, nr. 190-248)
1900-10-14 / nr. 199
Anul XVII Sibliu, Sâmbătă 14/27 Octomvrie 1900 Nr. 199 ABONAMENTELE Pentru Sîbiiu : lună 1 cor. 70 bani, */4 an 5 cor., */* an 10 cor., 1 an 20 cor. pentru ducerea la casă cu 30 bani pe lună mai mult. Pentru monarchie : 1 lună 2 cor. 40 bani, 10 an 7 cor., 1 an 14 cor., 1 an 28 cor. Pentru Hoaiauia și străbnările: ‘/4 an 10 franci, */2 an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. HESSES! INSERTIUNILE Un şir garmond prima dată 14 bani, a doua oară 12 bani a treia oară 10 bani Redacţia şi administraţia: Strada Poplocei Nr. 15. Se prenuiuşră la puste şi librării. Epistole nefrancate se refusă. —Manuscripte au se 'mapoiază. Numeri singuratici a 10 bani se vând în Sibiiu: la librăria »Tipografiei», societate pe acțiuni și la librăria L. Michaelis, strda Cisnădiei, 27. —In Alba-Iulia, la huriria Weisz tiernată la lutrie Românii Bucovinei în lupta electorală. i. (***)■ Mişcarea electorală, care frământă astăzi toate provinciile austriene a trezit şi pe fraţii din Bucovina şi zilnic ne sosesc ştiri despre evenimentele câmpului de luptă. De deosebit interes vor fi actualele alegeri mai ales prin faptul, că de astă-dată stau două partide românești fată în fată: partidul »pactiştilor« şi partidul poporal național. In fruntea acestuia stă Doctorul Iancu cav. de Flondor, dare in fruntea aceluia — baronul Bourguignon. Ca să înțelegem pe deplin situațiunea, trebue să ne reamintim evenimentele din primăvara acestui an, când prin faimosul pact şi sistarea »Patriei« s’a schimbat cu desăvârşire faţa politicei naţionale a Românilor în Bucovina. Politica Românilor în Bucovina ajunsese la impas : deputaţii români din camera imperială erau în tabăra guvernului central, care în Bucovina era întreaga suflare românească răsculată contra guvernului local şi deputaţii români din camera provincială erau nevoiţi să treacă în cea mai energică oposiţiune faţă de guvernorul Bucovinei. Consecinţele acestei situaţiuni erau evidente, căci era imposibil să susţii în Viena un guvern, pe al cărui representant îl combaţi în Bucovina până la cuţt; politicianii români stăteau deci în faţa alternativei, sau trec şi la Viena în oposiţiune şi combat guvernul în ambele camere, sau află un modus vivendi cu guvernul din Bucovina, şi sprijinesc guvernul în ambele camere. Ministrul-president Korber, atunci nou venit la guvern, părea dispus de pace cu Românii şi ca să nu peardă voturile Românilor in camera imperială a dat ordin baronului Bourguignon să deschidă tratative de pace cu Românii, şi comunicând aceasta deputaţilor români din camera imperială ’i-a rugat se lucreze într’acolo, ca deputaţii români din camera provincială să nu înceapă cu oposiţiunea până ce nu se vor încheia tratativele de pace. In clubul român dietal s’a primit acest comunicat cu sentimente mixte, minoritatea, cu Dr. Flondor în frunt a fost de părere, că Românii să nu între în tratative până ce baronul Bourguignon nu sistează prigonirile contra presei române şi a naţionaliştilor şi până ce nu sanează anomaliile din conducerea afacerilor şcolare a ţării, —ear’ majoritatea a hotărît să între în tratative, necondiţionat. Deşi Românii Bucovinei erau pe partea dlui Flondor, totuşi au acceptat decisul majorităţii clubului român dietal, ca să desmintă prin atitudinea lor însituaţia baronului Bourguignon, că nu poate face pact cu Românii, fiindcă aceştia conduşi de elemente turbulente nu doresc liniştea şi pacea şi caută cu ori ce preţ subminarea ordinei şi agitaţiunea nesăbuită. Astfel s’au început tratativele şi baronul Bourguignon a reuşit să le trăgăneze până la sfirşitul sesiunii dietale, când cu chiu cu vai s’a ticluit faimosul pact. Românii reali in lucrarea lor pentru liniştea şi pacea ţării n’au făcut nici o oposiţiune în cameră şi lucrările au mers strună. Fără esagerare putem zice, că sesiunea de primăvară a dietei Bucovinei a fost pentru Români cea mai tristă şi dureroasă. Pactul ratificat de guvern şi clubul român dietal nu a obţinut aproba- I rea tuturor deputaţilor români şi în pri mul rind Dr. I. cav. de Flondor şi Dr. G. Popovici au luat posiţiune contra pac- I tului, nu atât pentru cuprinsul lui, cât mai ales pe cuvânt, că nu au încredere în onestitatea baronului Bourguignon. Dar’ ca un eventual eșec al pactului să nu li se pună lor în condică au declarat, că dacă nici nu pot conlucra pe basa cea nouă, nu vreau nici să împedece guvernul în lucrarea sa »păciuitoare« până ce nu se vor vedea roadele. Astfel s’au retras din planul prim domnii Dr. Flondor şi Dr. Popovici, astfel au sistat »Patria«, care tot din lipsă de încredere în baronul Bourguignon nu a putut intra în serviciul pactului şi astfel au rămas pactiştii cu baronul Bourguignon singurii stăpâni pe situaţiune. Evenimentele cari au urmat au dat pe deplin dreptelor Dr. Flondor şi Dr. Popovici, căci baronul Bourguignon nu s’a finut de cuvent şi a tras pe sfoară pe pactişti în deplina accepţiune a cuvântului. Situaţia Românilor nu s’a îmbunătăţit în nici o privinţă şi decepţie urma după decepţie chiar în nodurile cele mai intime ale pactiştilor. Naufragiul complect al pactiştilor era numai chestiune de timp. Baronul Bouriguignoni care ştia ce are să fie sfirşitul a căutat alte căi ca să-şi asigure dejputaţii pactişti, anume: conexiuni per- sonale, favoruri personale şi distincţii, cari au culminat in ridicarea mareşalului I. Lupul la rang de »Excelenţă«, ore FOIŢA „TRIBUNEI“. Andreiu Ivanovitch. ~ Romantic sensaţie — de Iudita Gautier. (Urmare). Clelia strînse mâna doctorului cu căldură, apoi se depărta după ce aruncase o lungă privire asupra lui Andreiu. Prascîlina veni lângă tinăra fată în odaia ei, înainta și-’și relua aerul trist cu care se pregătise spre a-’și primi pe fosta sa pupilă. Servitoarele desbrăcau pe Clelia și-’i muiau fruntea cu apă rece. Ea era pe jumătate culcată pe un scaun lung. — Scumpă domnișoară, tutorul d-tale a murit, — zise Prascovia, — sărmanul meu soţ, tovarăşul meu de tinereţe. Şi începu să plângă. — Da, da, — zise Clelia. — Ce mare nenorocire! A fost îngropat ieri, cred că nu voiu supravieţui. — Trebue să te linişteşti,— zise Clelia, — eşti tinără, poţi să te măriţi din nou. — Să vorbeşti despre asta când mormântul sărmanului meu defunct este încă proaspăt! — strigă Prascovia ridicând braţele spre cer ! — Scusă-mă, sânt zăpăcită ! — zise tinăra fată. — Poate că presenţa mea la castel nu-ţi place ? — reluă Prascovia ; — dacă e astfel voiu pleca îndată. — Nu! Nu! rămâi, te rog, ce vrei să deviu în starea în care sânt? Nu pot se mă ocup de nimic — Moartea sărmanului meu Samuil lot mă lasă aproape fără resurse, el se ruinase... Ah! Iată că Alexandra îmi face semn. Prascovia se duse să vorbească cu o servitoare, și se întoarse îndată. — O visită, — zise ea, — ştie deja că ai sosit. — Nu primesc pe nimeni. — Dar’ e guvernatorul districtului cu soţia sa, ei vin să ne arete condolenţele lor. — Chiar de ar fi Sultanul, — strigă Clelia. Şi părăsi odaia spre a se reîntoarce lângă rănit. — Desigur e un roman aci, — îşi spuse Prascovia coborîndu-se în salon. Să dee odaia tatălui ei, se reţie pe doctor, să nu primească pe guvernator. Toate astea pentru un ţăran ? Asta nu e cu putinţă! Acest ţăran e un prinț, sau aşa ceva. — Doctore, e mai rău?—zise Cielia văzând pe Ovnikoff aplecat spre rănit, când ea întră în odaie. — El poate abia să respire, sângele nu mai curge din rană. Mă tem de o emoragie internă, — zise el. —• Vezi ca vizitiul meu să se urce îndată ce se va întoarce de la farmacie. Clelia se coborî singură și înainta în sală. Echipagiul guvernatorului aștepta în curte, caii băteau pământul cu finele lor picioare. Aceasta e trăsura doctorului Ovnikoff ? — întrebă tinăra fată. — Nu, stăpână, — răspunse un servitor, —oato se reîntoarce. Clelia nu lasă vizitiului timpul de a se coborî, ci luând de la el un pachet de doctorii porni spre sală. în acest moment ușa salonului se deschise şi guvernatorul, soţia şi fiiul seu, urmaţi de Prascovia eşiră în sală. Clelia trecu alergând printre ei şi lovi aşa de tare pe fiiul visitatorului încât p’aci se-l dee jos. — Cum? e Clelia Alexandrovna? ea nu e deci bolnavă ? — strigă guvernatorul. — Doamne, nu ’ţi se poate ascunde nimic, — zise Prascovia cu un aer misterios. — Oare tinăra fată e cam smintită puțin ? — Nu. Și ea se aplecă la urechia guver- natorului. — Cred că Ţarevieiul e aci. — Țarevieiul! — Taci ! păstrează secretul, — zise ea punând un deget pe buze. — Un accident de vânătoare. Clelia a readus pe rănit în trăsura ei. Guvernatorul plecă cu totul uimit. Abia pe la sfirşitul nopţii Andreiu îşi recăpăta o slabă şi condusă simţire de vieaţă. El plimbă în jurul odăii acea privire rătăcită, specială acelora cari es dintr'un mare leşin. El văzu ziduri frumos împodobite şi coroane bogate pe jos. în faţa lui un om, pe care nu-’l cunoştea, aţipise intr’un fotoliu cu capul răzimat pe mână. El era puţin chel şi cu barba căruntă. Andreiu privi fără să înţeleagă, ’i se păru numai că o mare greutate ii apăsa pe piept. Un lucru mai ales atrăgea privirile rănitului: erau două lămpi mari aprinse pe sobă, reflectate de oglindă, ale căror globuri străluceau ca şi cum ar fi fost de aur. El încercă să se scoale maşina iliceşte, spre a vede mai bine, dar’ simţi o mare durere şi scoase un gemet. Clelia care aţipise într’un fotoliu la căpătâiul patului, sări drept în picioare.— Doctore! doctore! — strigă ea. Ovnikoff se sculase deasemenea și vărsă o licoare într’un păhar. — Să-mi ajutați, — zise el. Andreiu căzuse pe perină și închisese ochii. Tinăra fată ii ridică puțin capul. — Ah ! — zise ea, — această spumă de sângi car’ îi revine pe buze. — Asta nu e nimic, —■ spuse Ovnikoff, — el a strigat, ceea ce însemnează că-și simte răul; îmi place mai bine așa. Eată, bea cu lăcomie. Tinărul om deschise ochii. El văzu pe Clelia aplecată spre el* într’un capot alb, cu părul aproape despletit și încercă să surîdă. — Oh! mă recunoaște, — zise ea, — e salvat! — Clelia! — zise Andreiu încet, — unde sântem? Vocea lui avea un timbru straniu, care părea că vine de departe. — Taci, — zise Ovnikoff, — nu-’ți dau voe să vorbești! Andreiu privi pe doctor, apoi se uita la Clelia. — Trebue să-’l asculţi, — zise ea. — Să plecăm de aci, — spuse el, — aerul lipseşte. — Cât de mult sufere! Cât e de grea respiraţia lui! — murmură Clelia. — Sper că va adormi, să tăcem, — zise doctorul. Clelia se aşeza din nou la căpătâiul patului, dar’ rănitul cu o privire plină de nelinişte, încerca să-’și întoarcă capul spre a o mai vedea. Ea se apropia și-’i luă mâna. — Vezi, va face pe copilul răzgâiat acum, — zise Ovnikoff, — ţine-’l de mână și va adormi. Doctorul aţipi din nou şi în curând şi Andreiu își închise ochii, car’ Clelia singură veghia. Ea își petrecu prin minte toate fasele vieţii sale, în cele şese luni în cari locuise în sat, încunjurată de dragoste sinceră şi adâncă; ea se întreba, cum putuse să plece cu atâta linişte, şi să fie aşa de oarbă cu propriile ei sentimente. (Va urma). rindu-’i Maj. Sa pe basa propunerii guvernului titlul deconsilier intim«, în situaţia aceasta a urmat disolvarea camerei imperiale, al cărei resultat este actuala luptă electorală. Despre aceasta în articolul viitor. ---— Sibiiu,n 26 Oct. n. Cele trei episcopii. Presa maghiară continuă a se ocupa cu condusul congresului bisericii naţionale ortodoxe române, adus în chestia înfiinţării celor trei episcopii noue. ,,Buda Hírlap“ de astăzi aduce un primarticol, scris în chestia aceasta de Jancsó Benedek, care constată, că obstacole principiale nu va intimpina dorinţa aceasta a bisericei orientale, şi astfel ridicarea celor trei episcopii noue e numai chestie de timp. Dar’ face atent guvernul, că atunci când îşi va da consentimentul la înmulţirea episcopiilor, se pună ca condiţie modificarea statutului organic, care, după părerea dluiLancsó Benedek, n’ar sta în consonanţă cu Pravila. Adecă asta îi doare pe Maghiari, — statutul organic, care decretează biserica orientală de bisericănaţională ! Din parlament, în şedinţa de ieri, joi, deputatul Molnár János a anunţat o interpelaţie urgentă, în chestia opririi întrunirii publice, proiectată de partidul poporal, în Secuime. Sau votat apoi unele proiecte de legi în a treia cetire şi s’a dat autorizaţie procurorului general să facă proces socialiştilor cari au ofensat parlamfinul maghiar. în urmă, s'a cetit rescriptul Monarchului, prin care se stabileşte cuota pe un an de zile. Deputatul Komjáhly s’a încercat să arete ilegalitatea acestui act. Deputatul Csávolszky a cerut independenţă naţională şi posiţie de mare putere pe seama ţării. (Auzi acolo!) Széll a apărat dualismul şi învoiala comercială vamală cu Austria, care dieta a luat la cunoştinţă modul resolvirii chastiei cu cupla. DESCINDEREA SFÂJtmd SINOD. Sesiunea «de toamnă a Sfântului Sinodl s'a desclis ieri, joi, la Bucureşti. Solemnitatea deschiderii a fost presidată de ministrul român «tehnire şi instrucţiune publică, ’i-a premers «lociologia, oficiată de cătră I. P. S. Sanctropolitul-Primat, înconjurat «le înaltul cler, după ce apoi membrii Sf*. Sinod s’au întrunit în localul obicinuit și au ascultat mesajul de descindere, cetit din partea ministrului de culte, în favorul Bosniacilor. Ziarele ruseşti din Petersburg publică articole de fond asupra situaţiei din Bosnia şi Herţegovina, condamnând în ele regimul austro-ungar, care asupreşte pe bieţii locuitori din aceste ţărişoare. Pretind toate, ca tractatul de la Berlin să fie revinuit, car’ dacă aceasta nu se poate, puterile mari europene, cari au subscris tractatul, să intervină pe cale diplomatică la guvernul austro-ungar, în favorul poporaţiunii din provinciile ocupate. Faptul acesta a provocat mare sensafie în lumea politică, îngrijire patriotică, în congregaţia de Mercuri, ţinută în Murăş-Oşorheiu, a fost cetit şi rescriptul ministrului de interne, cu care acesta aproabă budgetul oraşului Reghinul săsesc. Dat fiind înse, că oraşul acesta e „nepatriotic“, pentru că are gimnasiu săsesc şi acum mai de curând a decis că şi numirea sa oficială să fie cea săsească . Maghiarii din congregaţie s’au supărat rău că guvernul aproabă budgetul unui astfel de oraş, şi au luat conclus, că-’şi esprimă „îngrijirea patriotică“ faţă cu purtarea guvernului. Se propusese chiar şi vot de blam pe seama guvernului, dar’ norocul că propunerea nu s’a primit, căci atunci guvernul trebuia se a plece ! Zeu aşa! Lumea îi cunoaşte. O gazetă rusească a scris un articol despre posibilitatea legării unor raporturi de prietenie şi alianţă între Maghiari şi Ruşi, car’ altă gazetă rusească răspunde la articolul acesta astfel: »Cel ce cunoaşte pe Maghiari, nu va începe tratări cu ei. Cu Maghiarii nu poţi decât să te baţi«. Cât de bine îi cunoaşte lumea şi cum ştie că Maghiarii sunt oameni de încredere ! Fundaţie pseudo-morală. (**). Zile şi săptămâni, presa şi opinia publică maghiară au dus-o într’un chef. Un chef de bucurie şovinistâ , o beţie adevărată de fals umanitarism. Cheltuelile chefului — ca să zicem aşa — le-a suportat un boer maghiar, un magnat de viţă veche şi foarte darnic. Ear’ cei ce s’au veselit şi se veselesc sünt tot oameni carişi ar da şi sufletul de dragul banului — sünt satrapii acestei nenorocite ţări jefuită de toţi cei ce sau născut sau se botează în ape ungureşti. Va înţelege oricine că vorba e de fundaţia de trei milioane de coroane pe care contele Pálffy a pus-o la disposiţia guvernului, în scopul de a se da burse pe seama elevilor din clasele mijlocii. Vorba e de actul acesta şi de bucuria generală şi sgomotoasă ce-a provocat în sânul maghiarimii. Actul în sine, constituind proba unei generosităţi de netăgăduit, îl găsim şi noi vrednic de toată lauda, îl găsim atât de frumos şi de nobil, încât nu-l putem îndeajuns recomanda tuturor celor cu dare de mână şi cu deosebirea oamenilor noştri bine situaţi. Ceea ce ne face însă neîncezători faţă cu fundaţia asta, ceea ce ne îndeamnă să tragem la îndoială fondul ei moral — sânt motivele cari au determinat pe generosul conte la binefacerea grandioasă şi sânt tendenţele puţin etice ale instituţiunii acesteia. Să ne esplicăm. Contele Pálffy a făcut fundaţia pentru elevi cu sentimente ungureşti. De ce? Pentru cari motive, un conte unguresc se ridică la atâta umanitarism şi la atâta altruism naţional tocmai într’un timp în care poporul unguresc înţelege atât de puţin umanitarismul şi este cu desăvîrşire robit celui mai cras egoism naţional ? Pentru cari cuvinte, contele Pálffy se arată aşa de generos faţă cu fiii urgisitelor de naţionalităţi nemaghiare, în contul propriei sale naţionalităţi?... în contul propriei sale naţionalităţi ?! Oh, nu. Ci tocmai în favoarea propriei sale naţionalităţi se arată generos contele maghiar. Şovinist şi el ca toţi şoviniştii maghiari, visul lui e visul unei mari naţiuni ungureşti. Ear’ visul acesta, pentru a fi realizat, cere o mare negustorie de suflete, o necontenită cumpărare de oameni pe seama poporului mic doritor să devină număros din cale afară. De aceea, motivele, caril-au îndemnat pe contele Pálffy să sacrifice un capital propriu atât de preţios — nu sânt motive de ordin etic. Sânt motive de ordin pseudo-moral. Sânt motivele puţin morale ale ori-cărui şovinism de rassă, ale ori-cărei năzuinţi sociale, care sub masca unor scopuri umanitare tinde la primejduirea drepturilor naturale ale unei clase de oameni sau ale unui popor sau ale unui stat. Contele Pálffy, generosul filantrop, nu s'a inspirat din idealul curat al unui umanitarism ireproşabil. S’a inspirat din isvorul tulbure al unui egoism naţional ilegitim. Pornind din asemenea premise pseudo-morale, scopurile contelui bine*făcător nu puteau fi nici ele decât pseudo-morale. Ori poate fi moral sco-