Tribuna, ianuarie-martie 1990 (Anul 106, nr. 10-83)
1990-01-06 / nr. 10
pag. 2 ! Bravo, bravo, bravo, dragi elevi! Cînd m-am adresat grandioasei adunări din Piaţa Unirii, vineri, 22 decembrie, am fost împins spre tribuna improvizată pe acoperişul scării de la intrarea în Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu mai ales de voi, dragi elevi ai mei, ai Sibiului şi ai ţării întregi! Voi, inima şi sufletul proaspăt al neamului, cei care n-aţi cunoscut pînă acum decit foame, frig, lipsuri de toate felurile, acasă, şi în plan economic, mizeria practicii agricole, şedinţe banale şi multă, multă minciună la şcoală, voi aţi fost una din marile forţe ale revoluţiei la Sibiu ■şi în toată ţara. Cu un eroism demn de celemai glorioase pagini ale luptei noastre milenare, aţi ieşit pe străzile şiîn pieţele sibiene şi aţi răguşit strigînd „Jos Ceauşescu“, „Jos dictatura“ făcînd ca bucuria şi mîndria să inunde inimile dascălilor voştri. Dar ce magnific, ce sublim a fost! (iertaţi-mi superlativele). Ce temperatură incandescentă aţi reuşit să produceţi pe Străzile bătrînului Sibiu! Da, dragii noştri tineri, aceasta e revoluţia, aşa se scrie istoria. Bravo, de trei ori bravo! Nicolae MĂRGINEAN SĂ NU UITĂM! Acum, cînd scriem aceste rînduri, în oraşul nostru greu încercat, ca şi în întreaga ţară, viaţa îşi reia încet, încet cursul normal. Dar casele şi străzile noastre mutilate, peste rănile cărora s-a aşternut o zăpadă bună şi blîndă, ca o copilărie de mîngîieri şi consolare, eroii noştri martiri, pe care nici una din forţele oarbe ale răului nu ni i-a răpit, pe care nici măcar pămîntul nu ni i-a putut lua. Căci i-am închis pentru veşnicie în lăcaşul cald şi sfint al sufletelor noastre de români, răniţii noştri, tineri care însîngerează şi acum albul paturilor de spital, soldaţii, bravii şi iubiţii noştri soldaţi aflaţi încă, zi şi noapte, alături de ofiţeri, de veghe pentru noi, toate acestea sunt mărturii cutremurătoare, ca un chinuit şi prelung glas de bocet, al tragediei ce a îndoliat patria noastră. Nici una dintre naţiunile lumii, chiar noi înşine nu mai păream a fi conştienţi de forţa şi sfinţenia, rămase neîntinate, ale minţii şi sufletului acestui popor. Căci noi am fost scoşi în afara timpului, în afara istoriei de o dictatură cumplită a prostiei, minciunii şi crimei. Revoluţia ne-a arătat că, pentru libertate, nici o jertfă nu este prea mare, că fiecare clipă ce ne apropie de apoteoza finală a victoriei depline valorează acum cît o viaţă, cît o istorie. „Acum, ori niciodată“. Dureroasă dar, totodată, miraculos de luminoasă, se dovedeşte a fi valabilitatea, peste timp, a imperativului acestor cuvinte. Da! Acum ori niciodată conştiinţa şi sufletul românilor şi-au arătat adevărata lor dimensiune umană. Revoluţia noastră a fost un miracol. A fost un consens, de adîncimi şi de o trăire de necuprins cu mintea, al binelui împotriva răului. A fost o izbîndă a binelui aşa cum numai în basmele strămoşilor noştri ţărani a mai existat vreodată. Iar eroii acestei izbînzi au fost tinerii ţării. Noi, cei de acum precum şi generaţiile viitoare nu avem şi nu vom avea niciodată dreptul să uităm sîngele nevinovat al jertfiţilor pe altarul credinţei în eternitatea patriei române. Nici o lege din cer şi de pe pămînt nu ne-ar putea îngădui o asemenea uitare. Ileana MARINESCU TRIBUNA Va mulţumim, tineri! S-a scris şi se va mai scrie mult despre eroismul armatei, gărzilor patriotice, al tuturor oamenilor de bună credinţă în lupta pentru apărarea revoluţiei tinerilor împotriva tiraniei. S-a scris şi s-a vorbit despre întrajutorarea umană, despre gesturi cu valoare de simbol. De această dată vom consemna succint un alt episod din această perioadă. în acele zile de sfîrşit de decembrie s-a tras din plin din trei locuri (Hotel „Continental“, Casa Modei şi Secţia de panificaţie) asupra Magazinului Dumbrava. Au fost distruse cele trei intrări principale în clădire şi o bună parte din geamuri. S-au creat condiţii pentru ca anumite elemente huliganice să poată pătrunde în magazin, inclusiv la etajul III. Personalul de pază era insuficient pentru a putea asigura integritatea mărfurilor şi produselor existente, a căror valoare se ridică la milioanelei. Atunci, în acele clipe de cumpănă a sosit în ajutor un grup de tineri care, ziua, dar mai ales în nopţile de 23, 24 şi 25 decembrie au apărat, cu arma în mînă, alături de cîţiva lucrători ai magazinului, bunurile poporului. A fost un gest spontan, izvorît din credinţa că aceste valori, aceste bunuri trebuie apărate. Alături de conducerea unităţii le mulţumim din suflet şi noi. Nu înainte de a le consemna numele: Silviu Cîmpu, Ioan Munteanu, Bucur Blezu, Constantin Clipici, Ioan Ispas, Gheorghe Ghişoiu, Vasile Buciuta, Remus Tămaș, Cristea Ciorgovean, Vasile Chira, Viorel Prodea, Cornelia Florea și Mioara Ioan. Spitalul Judeţean Sibiu, încă una din multiplele imagini acuzatoare la adresa criminalilor ceauşişti. Tineri, aproape copii încă, maturi, oameni paşnici care nu au altă vină decit aceea că au dorit libertatea lor, a noastră a tuturor, au dorit, adică, sfinta LIBERTATE. Să vă însănătoşiţi grabnic dragi concetăţeni! Jos lozincile şi lozincarzii! In aceste momente de euforie generală, de libertate, de schimbări radicale, de doliu şi bucurie, pentru a dobîndi încrederea totală în faţa poporului, pentru a avea întreaga lui adeziune, cei ce vorbiţi în numele revoluţiei renunţaţi la lozinci, la cuvinte mari, la obiceiuri şi mentalităţi răsuflate de care poporul este atît de sătul. Vorbiţi clar, simplu, cinstit şi cu firescul de care aveam atîta nevoie! Vorbele mari în aceste momente nu-şi au rostul, ci, dimpotrivă pot aduce mult rău. S-au folosit prea mult în vechiul sistem ca să mai creadă cineva în ele. Nu vă jucaţi prea mult cu patriotismul. Acesta este sfînt, este în fiecare din noi, în toţi cei care au murit în aceste zile, simplu şi cu demnitate, pentru această ţară, pentru cauza libertăţii şi democraţiei. Nu-i atârnaţi în balcoane şi pe străzi, ca rufele la uscat!! Renunţaţi la vechile obiceiuri de a informa poporul despre lucruri ştiute şi constatate pe propria-i piele! Adeziunea poporului există. Nu trebuie subliniată prin scrisori de adeziune, care riscă să sune la fel de fals ca cele dinainte, cu singura deosebire că şi-au schimbat destinatarul. Arătaţi şi subliniaţi adeziunea poporului prin imagini ale faptelor şi nu prin scrisori şi vorbe! Dacă există pîine, lapte, lumină, căldură, aceasta este urmarea firească a faptului că toate aceste întreprinderi lucrează în parametri normali. Acestea sînt lucruri care se simt şi se văd. Nu este nevoie de a fi anunţate şi arătate prin comunicate şi imagini specifice vechiului sistem. Toate acestea trebuie spuse şi arătate aşa cum sînt, simplu şi adevărat. Renunţaţi la vechea mentalitate în care poporul trebuie să cunoască doar atît cit credeau unii că este necesar! Poporul trebuie să cunoască tot! Şi-a ciştigatacest drept prin singe! Nu lăsaţi loc de semnul întrebării, ce duce la neîncredere! Acum, mai mult ca oricînd, avem nevoie de încredere în noi şi între noi. Dan FRATICIU Letopiseţ in miez de iarnă, scris cu singe, Letopiseţul Ţării mele E piatră de hotar ce pling't. ■., ' Etern atitea jertfe grele. Uri neam ce-l înrobea vrăjmaşul Şi-i da să bea cucută-amară . S-a rupt din lanţuri Uriaşul Şi-a sugrumat sinistra fiară O lacrimă de foc şi dor Pentru vitejii cei mai buni, Pentru-ncercatul meu popor, Urmaşi ai bravilor străbuni, un miez de iarnă, scris cu singe, Letopiseţul Ţârii mele E piatră de hotar ce plinge Etern atitea jertfe grele. Marin NIŢA-SLĂTINEANU Anul CVI, nr. 10 Iancule, UNDE EŞTI? Chiar aşa, unde eşti adevăratule erou al neamului tău care a cunoscut suprema umilinţă în ultimul sfert de veac? Unde eşti, Iancule, să-i auzi pe miile de tineri, care te-ar fi urmat sigur, la cei 24 de ani ai tăi, cu tinereţea lor, şi pe care sigur i-ai fi urmat în zilele acestea pe străzile Sibiului, ce-ţi poartă amintirea sacră, numele şi paşii tăi sfinţi, să-i auzi cum scandau din toată fiinţa lor şi a ţării cuvinte care spun totul despre ei şi despre ţara întreagă dezlănţuită: Libertate! Ceauşescu, jos!, Ceauşescu nu-i mai vrem!, Timişoara! Alarmă în toată ţara!, Veniţi cu noi!, Nu sintem huligani!, Noi sîntem poporul!, Armata e cu noi!, Fără violenţă!, Ceauşescu — condamnat pentru sîngele vărsat!!! Aceşti oameni, cărora le-a ajuns pînă la os, dar nu pînă la inimi, cuţitul perfid al tiraniei mascate sub semnul flamurei roşii a clasei muncitoare, pe care n-a slujit-o niciodată, erau înaintea tuturor muncitorii tineri, femei şi bărbaţi, ce curgeau în valuri nesfîrşite spre zonele centrale ale oraşului, spre Piaţa Libertăţii şi spre Piaţa Unirii, dinspre Independenţa şi Balanţa, dinspre I.P.A.S. şi Mecanica, dinspre 13 Decembrie şi Poligrafie, dinspre toate întreprinderile minunatului nostru oraş, umilit şi el prin mutilarea culturii şi arhitecturii sale, prin umilirea sadică a oamenilor săi înregimentaţi la raţii şi cozi la pîine puţină şi neagră, ca mălai bun doar pentru vite, la o bucăţică de margarina, la frig şi întuneric. Unde eşti, Iancule, să-i vezi pe aceşti tineri, pe aceşti bărbaţi bravi şi femei viteze, cu copii în braţe, pe umeri sau în suflete, şi cu o întreagă istorie în fiinţele lor, cum înaintau în coloane compacte, cu zîmbetul pe buze, cu frunţile luminate, înaintau paşnic şi generoşi, strigînd adevărul pe sub Podul Minciunilor, pe sub arcadele văzute şi nevăzute ale Minciunii! Toţi aceşti tineri care nu mai ştiau ce-i frica, foamea, frigul sau neodihna străbăteau străzile principale ale Sibiului, apoi toate cartierele oraşului, pentru a reveni mereu, zile şi nopţi, în zonele centrale ale oraşului, susţinând revoluţia, oferind flori, pîine şi biscuiţi bravilor ostaşi ce stăteau de veghe şi ocroteau această paşnică revoltă cu adevărat populară, a muncitorilor cu braţele, cu minţile şi cu sufletele lor prea îndelung însîngerate şi cernite. Aceşti oameni scandau adesea, mai ales cînd nutreau doarnădejdea că Armata e cu noi!, scandau adevăruri esenţiale şi semnificative: __ Noi sîntem poporul!!!. Nu sîntem huligani!!!. Nu sîntem fascişti!!!, răspunzînd astfel ultimelor acuzaţii diversioniste ieşite din ţeasta hidoasă şi goală a Dictatorului ce a pătat cu sîngele neamului pămîntul sfînt al Banatului, Transilvaniei, Moldovei şi Ţării Româneşti. Binecuvîntatâ fie această zi, pentru a cărei venire s-a rugat şi a suferit un întreg popor! Binecuvântat fie acest prag de adevărat An Nou, de adevărată Renaştere a patriei străbune, a forţelor creatoare, morale şi spirituale ale multrăbdătorului şi multîncercatului nostru popor, şi fie ca acest nou sacrificiu naţional să fie ultimul, să aducă liniştea şi împlinirea gîndurilor luminoase dintotdeauna ale neamului nostru, prin preţuirea reală şi folosirea înţeleaptă a braţului şi a minţii poporului nostru! Toate acestea le-ai ştiut şi le ştii, Iancule, Voievodule, cu tron de piatră şi cu coroana în formă de inimă însîngerîndă şi cernită, dar să mai ştii că şi jertfa ta ne-a luminat şi ne-a dat tărie şi în aceste zile în care ai fost cu noi, aşa cum ai fost din veacuri, forţă vie şi eternă a neamului tău! Pamfil MATEI Gestul solidarităţii La întreprinderea „Drapelul Roşu“ Sibiu a fost iniţiată şi înfăptuită o acţiune de ajutorare a ostaşilor din Sibiu. Au fost donate pîrlă acum peste 100 pulovere din lînă, 370 apărători urechi şi 148 căciuli pas montane, articole de îmbrăcăminte pentru iarnă ce au o valoare de 189 mii lei. Totodată, un număr de muncitoare, printre care multe tinere fete, au executat 1 800 perechi ciorapi protecţie pe care i-au donat ostaşilor din Sibiu. Aceste fapte emanate din inimi sunt o reală dovadă a umanismului românesc, care, în momentele pe care le trăim, într-o ţară într-adevăr liberă, se măsoară şi prin dragostea nemărginită faţă de eroica noastră armată.