Tribuna, ianuarie-martie 1990 (Anul 106, nr. 10-83)

1990-01-06 / nr. 10

pag. 2 ! Bravo, bravo, bravo, dragi elevi! Cînd m-am adresat gran­dioasei adunări din Piaţa U­­nirii, vineri, 22 decembrie, am fost împins spre tribuna improvizată pe acoperişul scării de la­ intrarea în Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu mai ales de voi, dragi elevi ai mei, ai Sibiului şi ai ţării întregi! Voi, inima şi sufletul proas­păt al neamului, cei care n-aţi cunoscut pînă acum de­cit foame, frig, lipsuri de toa­te felurile, acasă, şi în plan economic, mizeria practicii a­­gricole, şedinţe banale şi mul­tă, multă minciună la şcoală, voi aţi fost una din marile forţe ale revoluţiei la Sibiu ■şi în toată ţara. Cu un eroism demn de cele­­mai glorioase pagini ale lup­tei noastre milenare, aţi ieşit pe străzile şi­­în pieţele si­­biene şi aţi răguşit strigînd „Jos Ceauşescu“, „Jos dicta­tura“ făcînd ca bucuria şi mîndria să inunde inimile dascălilor voştri. Dar ce magnific, ce sublim a fost! (iertaţi-mi superlati­vele). Ce temperatură incan­descentă aţi reuşit să produ­ceţi pe Străzile bătrînului Si­biu! Da, dragii noştri tineri, a­­ceasta e revoluţia, aşa se scrie istoria. Bravo, de trei ori bravo! Nicolae MĂRGINEAN SĂ NU UITĂM! Acum, cînd scriem aceste rînduri, în oraşul nostru greu încercat, ca şi în întreaga ţa­ră, viaţa îşi reia încet, în­cet cursul normal. Dar casele şi străzile noastre mutilate, peste rănile cărora s-a aşter­nut o zăpadă bună şi blîndă, ca o copilărie de mîngîieri şi consolare, eroii noştri martiri, pe care nici una din forţele oarbe ale răului nu ni i-a ră­pit, pe care nici măcar pă­­mîntul nu ni i-a putut lua. Căci i-am închis pentru veş­nicie în lăcaşul cald şi sfint al sufletelor noastre de ro­mâni, răniţii noştri, tineri ca­re însîngerează şi acum al­bul paturilor de spital, solda­ţii, bravii şi iubiţii noştri soldaţi aflaţi încă, zi şi noap­te, alături de ofiţeri, de veghe pentru noi, toate acestea sunt mărturii cutremurătoare, ca un chinuit şi prelung glas de bocet, al tragediei ce a în­doliat patria noastră. Nici una dintre naţiunile lumii, chiar noi înşine nu mai păream a fi conştienţi de forţa şi sfinţenia, rămase ne­întinate, ale minţii şi sufletu­lui acestui popor. Căci noi am fost scoşi în afara timpului, în afara istoriei de o dictatu­ră cumplită a prostiei, min­ciunii şi crimei. Revoluţia ne-a arătat că, pentru libertate, nici o jertfă nu este prea mare, că fiecare clipă ce ne apropie de apoteoza finală a victoriei depline va­lorează acum cît o viaţă, cît o istorie. „Acum, ori nicioda­tă“. Dureroasă dar, totodată, miraculos de luminoasă, se do­vedeşte a fi valabilitatea, pes­te timp, a imperativului aces­tor cuvinte. Da! Acum ori niciodată conştiinţa şi sufle­tul românilor şi-au arătat a­­devărata lor dimensiune uma­nă. Revoluţia noastră a fost un miracol. A fost un consens, de adîncimi şi de o trăire de necuprins cu mintea, al bine­lui împotriva răului. A fost o izbîndă a binelui aşa cum numai în basmele strămoşilor noştri ţărani a mai existat vreodată. Iar eroii acestei iz­­bînzi au fost tinerii ţării. Noi, cei de acum precum şi gene­raţiile viitoare nu avem şi nu vom avea niciodată drep­tul să uităm sîngele nevino­vat al jertfiţilor pe altarul credinţei în eternitatea patriei române. Nici o lege din cer şi de pe pămînt nu ne-ar putea îngădui o asemenea uitare. Ileana MARINESCU TRIBUNA Va mulţumim, tineri! S-a scris şi se va mai scrie mult des­pre eroismul armatei, gărzilor patriotice, al tuturor oamenilor de bună credinţă în lupta pentru apărarea revoluţiei tinerilor împotriva tiraniei. S-a scris şi s-a vorbit despre întrajutorarea umană, despre ges­turi cu valoare de simbol. De această da­tă vom consemna succint un alt episod din această perioadă. în acele zile de sfîr­­şit de decembrie s-a tras din plin din trei locuri (Hotel „Continental“, Casa Modei şi Secţia de panificaţie) asupra Magazi­nului Dumbrava. Au fost distruse cele trei intrări principale în clădire şi o bună parte din geamuri. S-au creat condiţii pentru ca anumite elemente huliganice să poată pătrunde în magazin, inclusiv la etajul III. Personalul de pază era insufi­cient pentru a putea asigura integritatea mărfurilor şi produselor existente, a căror valoare se ridică la milioane­­lei. Atunci, în acele clipe de cumpănă a sosit în aju­tor un grup de tineri care, ziua, dar mai ales în nopţile de 23, 24 şi 25 decembrie au apărat, cu arma în mînă, alături de cîţiva lucrători ai magazinului, bunurile poporului. A fost un gest spontan, izvo­­rît din credinţa că aceste valori, aceste bunuri trebuie apărate. Alături de con­ducerea unităţii le mulţumim din suflet şi noi. Nu înainte de a le consemna nu­mele: Silviu Cîmpu, Ioan Munteanu, Bucur Blezu, Constantin Clipici, Ioan Is­pas, Gheorghe Ghişoiu, Vasile Buciuta, Remus Tămaș, Cristea Ciorgovean, Va­sile Chira, Viorel Prodea, Cornelia Florea și Mioara Ioan. Spitalul Judeţean Sibiu, încă una din multiplele imagini acuzatoare la adresa criminalilor ceauşişti. Tineri, a­­proape copii încă, maturi, oameni paşnici care nu au altă vină decit aceea că au dorit libertatea lor, a noas­tră a tuturor, au dorit, adică, sfinta LIBERTATE. Să vă însănătoşiţi grabnic dragi concetăţeni! Jos lozincile şi lozincarzii! In aceste momente de eu­forie generală, de libertate, de schimbări radicale, de do­liu şi bucurie, pentru a do­­bîndi încrederea totală în fa­ţa poporului, pentru a avea întreaga lui adeziune, cei ce vorbiţi în numele revoluţiei renunţaţi la lozinci, la cuvin­te mari, la obiceiuri şi men­talităţi răsuflate de care po­porul este atît de sătul. Vor­biţi clar, simplu, cinstit şi cu firescul de care aveam atîta nevoie! Vorbele mari în aces­te momente nu-şi au rostul, ci, dimpotrivă pot aduce mult rău. S-au folosit prea mult în vechiul sistem ca să mai creadă cineva în ele. Nu vă jucaţi prea mult cu patriotismul. Acesta este sfînt, este în fiecare din noi, în toţi cei care au murit în a­­ceste zile, simplu şi cu dem­nitate, pentru această ţară, pentru cauza libertăţii şi de­mocraţiei. Nu-i atârnaţi în bal­coane şi pe străzi, ca rufele la uscat!! Renunţaţi la vechile obice­iuri de a informa poporul despre lucruri ştiute şi cons­tatate pe propria-i piele! A­­deziunea poporului există. Nu trebuie subliniată prin scri­sori de adeziune, care riscă să sune la fel de fals ca cele dinainte, cu singura deo­sebire că şi-au schimbat des­tinatarul. Arătaţi şi sublini­aţi adeziunea poporului prin imagini ale faptelor şi nu prin scrisori şi vorbe! Dacă există pîine, lapte, lu­mină, căldură, aceasta este urmarea firească a faptului că toate aceste întreprinderi lucrează în parametri normali. Acestea sînt lucruri care se simt şi se văd. Nu este nevo­ie de a fi anunţate şi arăta­te prin comunicate şi ima­gini specifice vechiului sistem. Toate acestea trebuie spuse şi arătate aşa cum sînt, simplu şi adevărat. Renunţaţi la vechea menta­­litate în care poporul trebuie să cunoască doar atît cit cre­deau unii că este necesar! Poporul trebuie să cunoască tot! Şi-a ciştigat­­acest drept prin singe! Nu lăsaţi loc de semnul întrebării, ce duce la neîncredere! Acum, mai mult ca oricînd, avem nevoie de încredere în noi şi între noi. Dan FRATICIU Letopiseţ in miez de iarnă, scris cu singe, Letopiseţul Ţării mele E piatră de hotar ce pling't. ■.­, ' Etern atitea jertfe grele. Uri neam ce-l înrobea vrăjmaşul Şi-i da să bea cucută-amară . S-a rupt din lanţuri Uriaşul Şi-a sugrumat sinistra fiară O lacrimă de foc şi dor Pentru vitejii cei mai buni, Pentru-ncercatul meu popor, Urmaşi ai bravilor străbuni, un miez de iarnă, scris cu singe, Letopiseţul Ţârii mele E piatră de hotar ce plinge Etern atitea jertfe grele. Marin NIŢA-SLĂTINEANU Anul CVI, nr. 10 Ia­ncu­le, UNDE EŞTI? Chiar aşa, unde eşti adevă­­ratule erou al neamului tău care a cunoscut suprema umi­linţă în ultimul sfert de veac? Unde eşti, Iancule, să-i auzi pe miile de tineri, care te-ar fi urmat sigur, la cei 24 de ani ai tăi, cu tinereţea lor, şi pe care sigur i-ai fi urmat în zilele acestea pe străzile Sibiului, ce-ţi poartă aminti­rea sacră, numele şi paşii tăi sfinţi, să-i auzi cum scan­dau din toată fiinţa lor şi a ţării cuvinte care spun totul despre ei şi despre ţara în­treagă dezlănţuită: Libertate! Ceauşescu, jos!, Ceauşescu nu-i mai vrem!, Timişoara! Alarmă în toată ţara!, Veniţi cu noi!, Nu sintem­ huligani!, Noi sîntem poporul!, Armata e cu noi!, Fără violenţă!, Cea­uşescu — condamnat pentru sîngele vărsat!!! Aceşti oameni, cărora le-a ajuns pînă­ la os, dar nu pînă la inimi, cuţitul perfid al ti­raniei mascate sub semnul flamurei roşii a clasei mun­citoare, pe care n-a slujit-o niciodată, erau înaintea tutu­ror muncitorii tineri, femei şi bărbaţi, ce curgeau în va­luri nesfîrşite spre zonele cen­trale ale oraşului, spre Piaţa Libertăţii şi spre Piaţa Uni­rii, dinspre Independenţa şi Balanţa, dinspre I.P.A.S. şi Mecanica, dinspre 13 Decem­brie şi Poligrafie, dinspre toate întreprinderile minuna­tului nostru oraş, umilit şi el prin mutilarea culturii şi ar­hitecturii sale, prin umilirea sadică a oamenilor săi înre­gimentaţi la raţii şi cozi la pîine puţină şi neagră, ca mă­lai bun doar pentru vite, la o bucăţică de margarina, la frig şi întuneric. Unde eşti, Iancule, să-i vezi pe aceşti tineri, pe aceşti bărbaţi bravi şi fe­mei viteze, cu copii în braţe, pe umeri sau în suflete, şi cu o întreagă istorie în fi­inţele lor, cum înaintau în co­loane compacte, cu zîmbetul pe buze, cu frunţile luminate, înaintau paşnic şi generoşi, strigînd adevărul pe sub Podul Minciunilor, pe sub arcadele văzute şi nevăzute ale Min­ciunii! Toţi aceşti tineri care nu mai ştiau ce-i frica, foamea, frigul sau neodihna străbă­­teau străzile principale ale Si­biului, apoi toate cartierele o­­raşului, pentru a reveni me­reu, zile şi nopţi, în zonele centrale ale oraşului, susţi­nând revoluţia, oferind flori, pîine şi biscuiţi bravilor os­taşi ce stăteau de veghe şi o­­croteau această paşnică revol­tă cu adevărat populară, a muncitorilor cu braţele, cu minţile şi cu sufletele lor prea îndelung însîngerate şi cernite. Aceşti oameni scandau a­­desea, mai ales cînd nutreau doar­­nădejdea că Armata e cu noi!, scandau adevăruri esen­ţiale şi semnificative: __ Noi sîntem poporul!!!. Nu sîntem huligani!!!. Nu sîntem fas­cişti!!!, răspunzînd astfel ul­timelor acuzaţii diversioniste ieşite din ţeasta hidoasă şi goală a Dictatorului ce a pă­tat cu sîngele neamului pă­­mîntul sfînt al Banatului, Transilvaniei, Moldovei şi Ţă­rii Româneşti. Binecuvîntatâ fie această zi, pentru a cărei venire s-a rugat şi a suferit un întreg popor!­ Binecuvântat fie acest prag de adevărat An Nou, de adevărată Renaştere a patriei străbune, a forţelor creatoare, morale şi spirituale ale mult­­răbdătorului şi multîncerca­­tului nostru popor, şi fie ca acest nou sacrificiu naţional să fie ultimul, să aducă liniş­tea şi împlinirea gîndurilor luminoase dintotdeauna ale neamului nostru, prin preţu­irea reală şi folosirea înţe­leaptă a braţului şi a minţii poporului nostru! Toate acestea le-ai ştiut şi le ştii, Iancule, Voievodule, cu tron de piatră şi cu coroana în formă de inimă însînge­­rîndă şi cernită, dar să mai ştii că şi jertfa ta ne-a lumi­nat şi ne-a dat tărie şi în a­­ceste zile în care ai fost cu noi, aşa cum ai fost din vea­curi, forţă vie şi eternă a neamului tău! Pamfil MATEI Gestul solidarităţii La întreprinderea „Drape­lul Roşu“ Sibiu a fost iniţiată şi înfăptuită o acţiune de a­­jutorare a ostaşilor din Sibiu. Au fost donate pîrlă acum peste 100 pulovere din lînă, 370 apărători urechi şi 148 căciuli pas­ montane, articole de îmbrăcăminte pentru iarnă ce au o valoare de 189 mii lei. Totodată, un număr de muncitoare, printre care mul­te tinere fete, au executat 1 800 perechi ciorapi protec­ţie pe care i-au donat osta­şilor din Sibiu. Aceste fapte emanate din inimi sunt o rea­lă dovadă a umanismului ro­mânesc, care, în momentele pe care le trăim, într-o ţară într-adevăr liberă, se măsoa­ră şi prin dragostea nemăr­ginită faţă de eroica noastră armată.

Next