Tribuna, octombrie-decembrie 1990 (Anul 106, nr. 218-281)

1990-10-24 / nr. 234

ISinistrapara case şi C. E. J .-ifi’i neonorate Vizitatorii străini continuă să filmeze şisă fotografieze clădirile şi casele distruse în timpul Revoluţiei din Sibiu. Proprietarii acestora continuă însă să doarmă pe la rude, prieteni şi chiar în subsoluri. Ei au toate şansele ca şi în această iarnă să fie lipsiţi de propriile case şi de bunurile strict necesare. Am uitat cam repede tretuaria acestor sinistraţi ai Revoluţiei. Disperaţi, oamenii în cauză, majoritatea în vîrstă, ne-au rugat să sprijinim, făcind publice problemele cu care se confruntă. D-na GLADCA MARIA, str. Al. Ioan Cuza nr. 1: „Inainte şi in timpul revoluţiei eram la fiul meu la Braşov. Acolo am primit şi vestea că nu mai am la ce să mă întorc în Sibiu. Casa a ars cu tot ce agonisisem o viaţă. De ce ni se pun atîtea piedici şi sintem purtaţi pe drumuri? Nu ne ajung necazurile noastre ... Guvernul şi nu mai ştiu eu cine îşi bat joc de noi. Am ajuns la capătul puterilor. Sîntem în stare de orice dacă nici acum nu vom fi ajutaţi. Cerem să se rezolve odată problema fondurilor pentru reparaţii”. D-l BORDEANU, B-dul V. Molea nr., 16: „Sînt un sinistrat total, nimic nu am putut recupera. Fină acum două săptâmini am dormit pe jos. Cu chiu cu vai am reuşit să-mi cumpăr un dormitor. Nu avem o masă, scaune, aşa că mincăm în picioare. De lenjerie, plapumă etc. ce sa mai vorbesc“. D-na DRAGOMIR MARTA, str. Al. Ioan Cuza, nr. 1: „Suntem amărîţii şi victimele Revoluţiei. Opinia publică ne priveşte ca pe nişte terorişti. Or, Procuratura s-a edificat complet asupra cazului nostru. Cert este un lucru: am ajuns nişte cerşetori. Stăm la rude, nu avem mobilă, haine, lenjerie. După Revoluţie am rămas cu ce aveam pe noi. Cei care au stat în case I.L.L. au primit alte apartamente, iar noi, cei care am avut proprietate — nimic. Cu G.E.C.-urile primite nu putem cumpăra nimic. Cit despre ajutoarele primite din străinătate, la noi n-au ajuns. Or fi fost alţii mai năpăstuiţi?“ D-na STOIA LUCIA. B-dul g-rai V. Mica nr. 16: „Inziua de 22 Decembrie 1989, soţul e împuşcat în curtea vecinilor şi etajul clădirii bombardat. In 24, după ce toată clădirea a fost verificată, după-amiază s-a tras Urmări ale Revoluţiei Prin cîteva tablouri autumnale mirat de rapsodia tristă a fotoreporterul nostru Fred Nuss îl reinvia, pentru o clipă, pe poetul Topîrceanu, el însuşi toamnei noastre (continuare în pag. a IlI-a) Dumitru MANIȚIU "7 Liberalizare sălbatică ? Am prezentat într-un editorial recent cîteva argumente în favoarea liberalizării prețurilor, acţiune pe care Guvernul şi-a propus să o demareze începînd cu 1 noiembrie 1990. Spuneam atunci că o astfel de acțiune este inevitabilă pentru deblocarea mecanismelor economiei naţionale şi reprezintă o condiţie esenţială pentru succesul reformei. Au ajuns, însă, la noi informaţii cum că producătorii, profitînd de „lumina verde“ dată de Guvern, pregătesc o adevărată „revoluţie“ în domeniul preţurilor, acestea urmînd să crească brusc de aproximativ 4—5 ori. încercînd să aflăm bazele de calcul avute în vedere, unii dintre noii conducători ne-au vorbit cu nonşalanţă — cu aceeaşi nonşalanţă cu care ne ţineau lecţii despre superioritatea economiei politice marxiste —, ne-au vorbit deci despre virtuţile capitalismului. Ca să vezi şi să nu crezi... Nici chiar aşa, domnilor! Liberalizarea completă a preţurilor, componentă a aşa-zisului „laissez faire“, a caracterizat capitalismul secolului XIX, unde legea junglei era supremă, şi nicidecum nu poate fi aplicată — fără riscuri enorme —în societatea românească a anului 1990 şi nici măcar în oricare societate democratică a Europei de astăzi. Deci, ce ar însemna liberalizarea fără control a preţurilor? în primul rînd, o scumpire de nesuportat a vieţii, populaţia urmînd să fie aruncată în cea mai mare mizerie. Ni se spune că această perioadă va fi scurtă, dar cine poate garanta acest lucru? Şi chiar şi aşa, poate acest popor sărăcit pînă la ultima consecinţă să suporte o scumpire, aşa cum spuneam, de 4—5 ori a bunurilor de consum? Cine poate da, să zicem, 1 500—2000 de lei pe o pereche de pantofi? Probabil un ministru sau un parlamentar, dar un muncitor sau un pensionar nicidecum. Şi atunci ce-i de făcut? In primul rînd, înainte de a păşi senini spre catastrofă, membrii Guvernului trebuie să scoată puţin nasul din carte şi să ia pulsul societăţii româneşti, să cunoască felul absolut inuman în care se zbate cetăţeanul de rînd — cel care l-a votat cu încredere la 20 mai — pentru a supravieţui, în al doilea rînd, să se facă liberalizarea preţurilor, dar cu măsură şi treptat, nelăsînd această acţiune la discreţia oricărui individ — fie el şi director de fabrică care deţine monopolul unui produs , care, în speranţa unei viitoare privatizări, va fixa preţurile după bunul lui plac. Iar în al treilea rînd, să nu se uite că orice tulburări sociale majore pot arunca România în braţele unei dictaturi, care orice nuanţă ar avea tot dictatură rămîne! TRIBUNA ! Gîlceava guvernului cu presa Guvernul a desfiinţat departamentul pentru comunicaţii de masă şi funcţia de secretar de stat, şef al acestui departament. Hotărîrea survine, de fapt, după ce „Tineretul liber“ a publicat stenograma unei audienţe a reprezentanţilor săi la domnul Sîrbu care a folosit un limbaj suburban şi a luat o atitudine protector umilitoare faţă de ziarişti. Acelaşi comunicat anunţa înfiinţarea departamentului pentru informaţii publice subordonat direct ministrului asistent al primului ministru pentru reformă şi relaţii cu publicul. „Noua organizare este aptă să înlăture toate suspiciunile şi să ateste faptul că guvernul vrea să informeze corect opinia publică asupra politicii sale, iar nu să încerce manipularea sau controlul mass-mediei.“ Convingător, nu-i aşa, textul dintre ghilimele? Schimbarea unei denumiri de instituţie şi a subordonării ei o fi, într-adevăr, o nouă organizare? Comunicatul guvernului se referă pe larg la protestul „Tineretului liber“. In opinia guvernului transformarea Editurii „Presa liberă“, succesoare a fostei Edituri „Scînteia“, dintr-o instituție de stat într-o persoană juridică (continuare în pag. a IlI-a) Anul CVI, nr. 234 Miercuri, 24 octombrie 1990 4 pagini 1 leu BRAVOS, PRIMĂRIE I (II) Făcură ce făcură domnii da la primărie (cum făcură asta e secret de serviciu), dar în casele oamenilor (citeşte apartamente) e mai frig ca în alţi ani, cînd, se ştie, „odiosul“ ne obliga să dormim Îmbrăcaţi la paltoane, motiv pentru care şi-a atras — şi la bună dreptate — acuzaţia de genocid. Acum, nu că am vrea să facem o paralelă între „odios“ şi minidictatorii care comandă robinetelor de la centralele termice — apropierea ar fi totuşi forţată —, dar o promisiune putem face: vom publica numele şi fotografiile caselor în care se lăfăiesc adevăraţii responsabili cu încălzirea apartamentelor de bloc. Făcînd acest lucru, îi vom acuza — simbolic, desigur — în faţa opiniei publice de continuarea politicii de genocid. Să vedem dacă le dă mîna! (R. Kamla)