Tribuna, ianuarie-martie 1991 (Anul 107, nr. 282-343)

1991-01-04 / nr. 282

Să binecuvintăm cununa Anului Nou! Cind vine Sfintul Vasile cel Mare pe cal alb călătorind şi cind zăpada scapără pe drumuri de sub aripile lunii cad, nestinse, zăpezile peste Munţii Carpaţi. Acum anul intră alb in sărbători şi oile încep să rodească. De-acum înainte fîntînile se trag mai în dedesubtul pămintului, lăsînd vinul să stăpînească lumea. In satul din care se trag părinţii mei cad narcise care binecuvîntearză cununa Anului Nou. Ninge subţire şi clopotul bisericii cheamă credincioşii la sărbătorirea tăierii împrejur a mintuitorului. La dragoste, bunătate şi răbdare. De departe se aud copiii cu sorcova. Grîu de primăvară şi-n pod şi-n cămară, şi pită pe masă... Mincat de o undă de tristeţe vrednică de iubit mă gindesc la liniştea acestei lumi. De aici, de la ţară, se trage cheagul Anului Nou, un miez de iarnă, cind s-a încheiat rodnicia toamnei şi se string in trup puterile primăverii. Cind cade zăpada şi nu mai este umbră in univers, încep şezătorile. In covecioară, moşul ăl bătrîn desface cucuruzul, iar muierile care torc — cîntă. Numai bărbaţii strică minunea, vorbind despre politică, despre Mihai, regele. Va fi un an bun, va fi un an rău? Dumnezeu știe! Si imi dau seama că nu ar trebui să povestesc ce am văzut pentru că, iată, a început să îmi crească in suflet dorul zăpezilor dintr-un sat de măr, unde fetele se dau în leagăn de diamante. L. BREZAE Bivenit An Nou, un an al gîndului bun, al muncii şi al prosperităţii! Foto: Fred NKSS Colinde de tot felul Mulţumită lui Dumnezeu am sărbătorit Anul Nou cu ce . r,de şi cu bucurie. Şi în li. ^te, chiar dacă — parafrazei cele spuse de postul de r.. .la Budapesta — în Ardeal se ... bubuie. S-a bubuit şi la Sibiu, şi parcă mai puţin decent decît in alţi ani. Mulţumită „cuiva“ de sus, am petrecut Revelionul fără tradiţionalele sarmale. In comerţul de stat n-a fost fir de carne de porc. Cică, nu este. Au fost însă din belşug .. adidaşi. Dar ăştia din circ ştim tot de la porci provin ! Care porci, bre? Poate oi- apare de Paştile cailor. ■Poate că la mijloc a fost o măsură de protejare de la faliment a crescătorilor de porci, pe care şi aşa „economia de piaţă“ i-a afectat de această dată copios, îşi vor lua ei revanşa, nu-i nici un bai. Şi ca să nu fim trişti, televiziunea ne-a arătat cum se strică portocalele în portul Constanţa. Cum spune, un mucalit: „Tembelismul nu ne părăsește pe noi romanii“. Mă rog, pe unii dintre noi. •Și tot d-ale televiziunii: ei, cum vi s-a părut programul cu Revelion? Nouă ni s-a părut altfel decît în ultimii 25 de ani Fetiţe bune în minijupe, dansatoare cu fesele goale, fum, orgă (sau orgii — cum o fi pluralul?) de lumini şi gata că i-am bătut la popou chiar şi pe francezi! Oare?! Iar poantele şi glumele, îndeosebi cele cu tentă politică, ne-au adus aminte că nu întîmplător Tămase a fost român. Acum, însă, v-aţi trezit oameni buni? Doar nu v-aţi îmbătat eu ... apă rece? Vinul a cam „pişcat* anul acesta, ţuica a căpătat brusc un iz de marmeladă, iar berea s-a acrit de atîta „prospeţime*. Nu-i nimic, noi tot am spus un „La mulţi ani* din suflet* să dea Domnul să fim sănătoşi şi bine, alături de cei dragi, într-o ţară mai liniştită şi prosperă. I.S. La cumpăna dintre ani — nădejdi într-un an mai bun! Şi a fost pentru prima dată în ultimiizeci de ani cînd, la miezul nopţii, nu ne-a mai transmis nimeni pe calea undelor vreun „mesaj“. Este şi acesta pină la urmă un... mesaj care ar vrea să sublinieze ruperea de un trecut şi o tradiţie de care nu ne face plăcere să ne aducem aminte. Dar, orice discontinuitate se face pe fondul unei continuităţi. Căci, orice ne-am crede şi oricum am vrea să fim, de Anul Nou ne-am adresat urări unul altuia, sperînd într-un an mai bun şi mai rodnic. Vrem — nu vrem, în asemenea momente fiecare ne-am făcut un mic bilanţ al primului an al libertăţii noastre, primul an al unui nou început de istorie, un bilanţ pe care nu ne mai obligă nimeni să-l trucăm, să-l înfrumuseţăm Şi tocmai pentru că a fost un An Nou cu semnificaţii deosebite, am ţinut să aflăm gîndurile cu care au păşit în 1991 cițiva dintre cititorii noștri. Relatări în pag. a IlI-a. X UN UN NUMIT SPERANŢĂ Şi iată-ne la bordul lui 1991, plutind cu toate prizele întinse. Spre care orizonturi? Ce valuri şi ce furtuni vom mai avea de înfruntat? Fireşte, orice drum începe... cu primele semne. Care ar fi acestea, cîtă certitudine sau nesiguranţă ne strecoară ele în suflete? Să începem cu corabia noastră, pentru că, oricum, ne interesează în primul rînd ce se întîmplă prin preajmă. O primă constatare: hotarul dintre ani l-an trecut în linişte. Ca şi la Crăciun, o linişte dătătoare de speranţe ne-a înconjurat, şi spunem aceasta cu bucurie, chiar dacă pe alţii sărbătorile calme ii neliniştesc teribil făcîndu-i să-i învinuiască pe români de toate relele lumii, între care cel mai cumplit pare a fi lipsa intransigenţei şi... spiritului revoluţionar. Dar cum, vorba unui fruntaş al Revoluţiei din decembrie ’89, nici o ţară din lume nu poate trăi într-o revoluţie nesfîrşită, rămîne totuşi ca fiecare popor să hotărască singur cit îl costă marşul sub steagul reînnoitelor revoluţii. Şi rămînînd cu comentariul la respectivul fruntaş al revoluţiei şi al echipei guvernamentale, să menţionăm doar că dinspre el s-a produs şi prima mică explozie a anului, pe fondul general de linişte de care vorbeam. Ce vrea să însemne asta? In ciuda asigurărilor date, credem că avem de a face doar EDITORIALUL ZILEI cu o primă explozie de avertisment în jurul bom-‘ bei care a fost amorsată la 30 decembrie 1947 şi al cărei mecanism nu va înceta probabil să funcţioneze nici măcar după mult discutatul referendum pe problema monarhiei în România. Pentru că, şi dacă reinstaurarea monarhiei va fi respinsă de poporul român, se vor găsi destui inşi, pe traseul Geneva — Bucureşti, care să agite în continuare, consecvent şi violent, ideea. Desigur, nu de dragul ei, ci de dragul agitaţiei... Şi acum, despre ceea ce se vede dincolo de corabia noastră. Mulţi presimt, undeva, în zona Golfului, nori cumplit de ameninţători. Fără să minimalizăm această sămînţă de uragan, credem totuşi că un cataclism nu va putea avea loc, din simplul şi binecuvintatul motiv că cei care se înfruntă acolo ştiu că ar fi primii înghiţiţi de valurile pustiitoare. Sadam Hussein pentru că prea şi-a ridicat toată lumea în cap, Bush pentru că bănuieşte că preţul vieţii tinerilor americani risipiţi in deşerturile Arabiei poate fi liniştea Americii şi chiar scaunul prezidenţial. ... Sîntem la începutul unui nou an. Multe din cele nebănuite azi, se vor întîmplă, aşa cum multe din cele bănuite se vor risipi în van. Aşa e viaţa: ea nu încape în scenarii şi tipare, după cum nu se lasă cuprinsă nici în spaţiul unor editoriale. Şi totuşi, este reconfortant să începi măcar să speri că ea, VIAŢA, ar putea fi tentată să se lase croită după placul nostru. Să sperăm, deci... TRIBUNA O urare pentru fiecare nou început: „Oamenii să fie OAMENI!...“ . . . Dangătul clopotelor începuse să spargă liniştea ce domnea peste Sibiul glazurat cu nea şi sori multicolori aninaţi de ziduri seculare şi cetina brazilor. Ca şi cînd n-ar fi fost, Anul ’90 a tulit-o brusc, cum o tulesc stafiile la ivirea zorilor, făcîndu-i loc, iată, pruncului său, aşteptatul în ’91. îmi sărut nevasta şi copiii, beau intru sănătatea şi fericirea lor paharul cu vin pînă la fund, trag cojoaca pe mineşi-o pornesc în oraş să vînez un ... reportaj de Revelion. Pe stradă, către blocul plombă, o duzină de adolescenţi dau foc petardelor şi artificiilor ... Bubuituri se aud în toate părţile. Mă întristez, amintindu-mi de bubuiturile ce-au semănat atîta moarte şi suferinţă în urmă cu un an ... Păstrez un moment de reculegere în memoria tinerilor noştri martiri. Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească! La barul de pe Casa de cultură a sindicatelor, veselie mare, calc peste cioburile sticlelor de şampanie, golite la cumpăna dintre ani. Nelu Lemnăşan, şeful unităţii, mă prezintă invitaţilor (Continuare in pag. a II-a) A consemnat Lucian JIMAN