Tribuna, octombrie-decembrie 1992 (Anul 108, nr. 727-786)

1992-12-04 / nr. 772

Constructorii sibieni preferă... Germania în ultimii trei ani am asis­tat la o diminuare simţitoare a producţiei industriale şi agri­cole. In mod aproape firesc, am spune, a scăzut drastic şi volumul investiţiilor, atît in­dustriale cit şi social-culturale. O singură cifră este semnifica­tivă, în acest an s-au dat în funcţiune în judeţul nostru... 33 de apartamente, execuţia acestora începind înainte de revoluţie. Or, cu cîţiva ani înainte,, numărul familiilor ca­re beneficiau de un aparta­ment era de ordinul miilor. Dacă mai luăm în calcul şi faptul că statul nu mai alocă fonduri de­ la buget pentru construcţia de locuinţe şi că preţul de cost al unui aparta­(continuare în pag. a IV-a) Dumitru MANIŢIU I | iîEtOIÎI) I ABSOLUT' Zilele trecute, la Sibiu a fost stabilit un record demn de celebra Guiness Book: un învăţător — alt­fel bine intenţionat — le-a propus copiilor să meargă la Teatrul de păpuşi. Bi­neînţeles, toţi au fost în­­cîntaţi. Pentru a evita ori­ce fel de incident pe traseul I intre şcoală și teatru, in- ' ventivul dascăl ie-a pus f gheozdanele în portbagajul | propriei mașini, iar pe co- i pii l-a înghesuit claie pes- I te grămadă pe banchetele J autoturismului, 4 lingă el, i pe scaunul din dreapta res- ■ tul in spate. In total ... I 26 de copii! Culmea e că, " pe drum, s-au intîlnit şi cu I un agent de circulaţie, dar • acestuia nu i-a venit să I creadă ce vede şi, pină s-a I frecat la ochi, bolidul tre­cuse. La întoarcere, au repetat I­­figura'* şi nimeni n-a pă­ţit nimic (Ca să nu vă I spun ce îneîntaţi au fost­­ micii şcolari, care au trăit­­ o aventură unică). A. TENTU D­ I datorie! Ştiţi care este cel mai îndatorat stat din lume? N-o să vă vină să credeţi, dar el se numeşte S U.A. Este vorba — să ne înţelegem bine! — nu de datoria externă, ci de datoria publică naţională. Cu alte cuvinte, statul american îşi îngăduie, şi încă de mai mulţi ani, să cheltuiască mult mai mult decît realizează din veniturile fiscale. Să tră­iască, deci, pe datorie, şi încă pe o datorie care se accen­tuează mai rapid decît creşterea produsului intern brut! Prin comparaţie cu proporţiile bugetului nostru, să zicem, cifrele sunt halucinante: datoria naţională în S.U.A. este la ora actuală de 4 000 miliarde dolari (!) crescînd de 4 ori in ultimul deceniu. La 200 de miliarde dolari pe an se cifrează numai dobînzile pe care le plăteşte statul ame­rican la împrumuturile contractate ... Pină una-alta, americanului de rînd i s-a spus că vine­­_______________ vat de această stare vecină cu catastrofa — pe care el însă nu o percepe direct, ci ca pe j . ■ —_ --- _» _ | o nebuloasă îndepărtată care |. L. I I nu-i afectează liniştea şi echi­librul „made în U­S­A.“ — EDITORIALUL vinovat, deci, ar fi dl. Ronald Reagan, care şi-ar fi permis pe vremea preşedinţiei sale să reducă drastic impozitele fiscale, mizînd pe o explozie a iniţiativei particulare şi o rapidă înflorire economică. înflorirea nu s-a mai produs dar datoria naţională a crescut în cei opt ani ai adminis­traţiei Reagan mai mult decît în două secole de existenţă a ţării. Aceasta este o realitate care, însă, în ochii ame­ricanului nu ştirbeşte cu nimic popularitatea ex-preşedin­­telui actor. După cum nici nu amplifică în vreun fel ne­liniştile existenţiale ale cetăţeanului american care rămîne unul din cei mai bogaţi şi mai bine plătiţi de pe glob, chiar dacă datoria publică ce atîrnă deasupra fiecărui cap din Noul Continent este de peste 16 000 dolari. Regula pa­re a fi aceeaşi ca peste tot: statul să trăiască cum poate; eu să o duc bine! Dar ce te faci cînd şi statul şi cetăţeanul sînt la fel de sănătoşi? Cînd primul nu-l poate credita pe al doilea, iar al doilea nu se poate îndatora la primul măcar şi pentru a arăta lumii lustrul unui nivel şi mod de viaţă decent, fie el şi menţinut în mod­ artificial? Păi, atunci nu-ţi mai rămîne decît să regreţi că n-ai des­coperit şi tu America ... TRIBUNA 11 v^* §9-pile exploziei aberante a preturilorr în realizarea ziarelor, cotidianul „TRIBUNA “ -mult posibil o „aliniere“ la o ilogică spirală inflaționistă - va costa 20 lei exemplarul, începind cu 1 ianuarie 1993. Ca urmare, prețul unui abonament va fi de: 440 lei - pe o lună; 1320 lei - pe im trimestru; 2640 lei - pe un semestru; 4840 lei - pe un an fără taxele poștale aferente. I '"HEâltâia ' Ca d© obicei, cotidianul TRIBUNA oferă mai lideli cititori al săi - cei care as vor abona p* înîragul an 1993 - următoarele j I * »bogatul- va £Îărî doar. costul abonamen- j îultti-iga * i îmîi 4, c,aa de-a 12-a urmînd a fi g auportată de redaicția noastră; | ". • nu se vor percepe, pentru aceşti abonaţi, | diferenţei« impuse de eventualele majorări ale I preţului ziarului în» cursul anului viitor.­­ Cu spa­ranţa­ şi încrederea că ziarul I tradiţional pi Sibiului va rămîne şi în con- * tînuara’Collidiariui dv. preferat, vă mulţumim­­ pentru fiecare din întrunirile noastre zilnice și J vă reamintim că abonamentele se con- J tractează pîhă în ziua de 2$ a fiecărei luni.I ^ REDACTIA^ Intîlnire de afaceri Casa de Presă şi Editură „TRIBUNA“ Invită agenţii econo­mici din municipiul şi judeţul Sibiu, vi­neri 4 decembrie, ora 12, în Sala de protocol a Casei de Cultură a Sindicate­lor Sibiu, la o întîlni­­re de afaceri cu dr. Harald Flegl, consi­lier comercial al Ambasadei Repu­blicii Austria la București. cu capul Dreptatea umblă cu capul spart şi ochii legaţi (sau despre alba-neagra justiţiei româneşt) Drama familiei lenei Octa­­vian din Sibiu este lungă şi dureroasă. Dacă o vom isto­risi acum opiniei publice, o facem nu pentru că am fi în­credinţaţi că soarta acestui om este singulară — mai sunt încă mulţi sibi­eni care se zbat fără şanse pentru obţinerea unei locuinţe, minţiţi, amînaţi sau luaţi în derîdere de auto­rităţi — ci pentru a demon­stra încă o dată că, adesea, în ţara asta dreptatea umblă brambura, cu ochii legaţi şi capul spart, lăsîndu-se ade­menită, ca o tîrfă, de mirosul banilor cu o anumită culoare număraţi de mîinile murdare ale unor inşi fără Dumnezeu, dar cu pigment... Aşadar, lenei Octavian, şo­fer, angajat la I.T.S.A.I.A. Si­biu din 1980, meseriaş disci­plinat şi cinstit, cu o familie formată din 4 persoane majo­re, avînd o singură cameră şi acces la baie, a socotit că poa­te îndrăzni să ceară măcar 2 camere. Şi a cerut! Vreme de vreo 5 ani, pină pe la sfîrşitu­l lui 1989, a tot frecat scările şi uşile mai-marilor de la partid, cerşindu-şi un drept pe care „cea mai buna şi mai umană dintre orînduiri“, cea care pro­clama cu făţărnicie „grija fa­ţă de om“, ar fi trebuit să i-l ofere cu două mîini... Totul, însă, fără folos, era înţeles, era compătimit, era dus cu vorba şi promisiunile şi... atît. A venit „cutremurul“ din decembrie 1989. La puţină vre­(Continuare în pag a IV-a, Emil DAVID NICOLAE MANOLESCU din nou în frunt­ e­ Argumentul forte invocat în favoarea alegerii profesoru­lui Emil Constantinescu în­ fruntea Convenţiei Democrati­ce, invocat, apud Ana Blan­­diana, atît de Ion Cristoiu, în „Evenimentul zilei“, cit şi de Petre Mihai Băcanu, în „Ro­mânia liberă“, a fost acela că opoziţia nu-şi poate permite luxul de a nu valorifica mare­le capital politic al fostului prezidenţiabil, care, chiar în­­frînt de Ion Iliescu, a întrunit aproape 5 milioane de voturi, în replică la acest conside­rent, expus pe larg de poeta­­preşedintă a Alianţei Civice în revista „Cuvîntul“, criticul-pre­­şedinte al Partidului Alianţei Civice. Nicolae Manolescu de­clară, într-un interviu publi­cat în „22“, nu fără parapon şi umor: „Nu sunt Michael Jackson şi nici Emil Constan­tinescu nu e, ca să pretindem că avem milioane de fani per­sonali“. Ana Blandiana se arată „con­continuare în pag­i­n­a) OBSERVATOR Anul CVIÎI J/53 No». I» -M Cronica miniparlamentului sibian Şedinţa Consiliului judeţean Recent, s-a desfăşurat şe­dinţa Consiliului judeţean Si­biu­­Există o similitudine a­­proape perfectă între modul în care se desfăşoară lucrările Parlamentului şi şedinţele or­ganismului judeţean. Se vor­beşte mult, dezbătîndu-se şi pe faţă şi pe dos fiecare pro­iect de hotărîre aflat pe or­dinea de zi. Am avut impresia ca unii dintre consilieri, indi­ferent dacă sînt în cunoştinţă de cauză, dacă cunosc sau nu în amănunţime problema a­­flată în dezbatere, ei îşi spun cu tărie părerea proprie. Nu ar fi nimic rău în asta dacă durata dezbaterilor nu s-ar prelungi în acest mod prea mult şi de multe ori inutil. Şi de această dată agenda şedin­ţei a fost încărcată, pe ordi­ (continuare in pag a II-a) Dumitru MANITIU

Next