Tribuna, ianuarie-martie 1993 (Anul 109, nr. 2-852)

1993-01-05 / nr. 787

CO®® 10 Am trecut cumpăna anilor fie­care după cum am putut şi ne­am descurcat: unii tropăind gălăgios, alţii păşind sfielnic, unii indiferenţi şi grobieni, alţii încercînd să mediteze şi să des­cifreze rostul vremurilor etc., etc... Dar toţi străluminaţi un­deva, în interior, mai puternic sau mai voalat, de speranţa că am păşit un prag dincolo de care ceţurile trebuie să înceapă, în fine, să se risipească iar obiectivele esenţiale ale vieţii noastre de zi cu zi să se cla­rifice. Să ne explicăm: pînă în de­cembrie ’89 eram fugăriţi din pisc în pisc, care de care mai luminos şi mai înalt, într-o goană aberantă, fără noimă, fără sens şi fără ţel. Era ca şi cînd un mărşăluitor s-ar angaja într-o cursă cu o lungime necunos- 0 (î® cută, singura lui certitudine fiind aceea că trebuie să alerge pînă cade lat, leşinat... A venit cutre­murul acela din temelii şi pis­curile iluzorii s-au făcut ţăndări rămînînd în locul lor... pră­păstiile. Prin care am început să ne rostogolim într-o goană de­mentă şi accelerată căutînd parcă în mod sinucigaş să le atingem cît mai repede fundul. Şi ne tot­­ducem la vale de vreo trei ani buni încercînd să ne amăgim cu parabola plină de autoironie perfidă că pentru a avea de unde să te înalţi, trebuie mai întîi să te prăbuşeşti... Iată de ce, cu toate că nu ne plac cuvintele mari şi formulele prefabricate, credem, sperăm, gîndim că anul 1993 este obligatoriu să marcheze o coti­tură, să ne ofere un sens şi un ţel, să ne scoată din orbecăială şi degringoladă, să ne ofere în­crederea într-un viitor posibil şi concret. Am ajuns la punctul de unde prăbuşirea începe să devină fără întoarcere, transfor­­mîndu-se adică în catastrofă şi moarte. în 1993 - o simţim cu toţii - trebuie să se aleagă ceva, cumva... Altfel, nu rămîne decît alter­­nativa unor noi şi cumplite cutre­mure şi drumul de la capăt. Veşnic şi chinuitor, perspectiva reluării drumului de la capăt... Către ce piscuri, sau în ce fun­duri de prăpastie? TRIBUNA COTIDIAN INDEPENDENT DIN JUDEŢUL SIBIU Anul CIX, nr. 787 Marți, 5 ianuarie 1993 4 pagini, 25 lei Ce aşteptaţi de la anul 1993? în continuarea anchetei noas­tre publicăm alte cîteva opinii. Ing. Ştefan Şoiman, director al S C."INDES" S.A.: "Mi-aş dori multe pentru noi, sibienii, in pri­mul rînd noi locuri de muncă care pot fi create prin creşterea pro­ducţiei industriale, dezvoltarea serviciilor şi a turismului; în al doilea rînd, o îmbunătăţire a in­frastructurii municipiului. Am în vedere realizarea atît de mult doritei autostrăzi de centură, îm­bunătăţirea reţelelor de apă şi canal, modernizarea reţelei stra­dale şi a sistemelor de încălzire. Un Aeroport internaţional şi un Bussines Center în zona lui, cît şi un nou tîrg de vite, organizat săp­­tămînal, pe un spaţiu în apro­pierea noului Abator, unde, pro­prietarii pe bază de contract, să poată livra direct animalele. Punerea la dispoziţia iniţiativei private a spaţiilor intravilane dis­ponibile pentru dezvoltarea de mici întreprinderi de producţie şi servicii. Dar nu în ultimul rînd mi­­aş dori magazine şi pieţe pline de produse şi mărfuri, cît şi o sporire a contactelor culturale interna­ţionale. Ec. Petru Trif, consilier la ANCHETA TRIBUNA" Consiliul judeţean: "Aş începe cu­­ ceea ce a însemnat anul 1992. Pentru mine a fost un an bun în planul împlinirilor profesionale şi familiale. A fost bun şi în ceea ce priveşte activitatea politică, mai ales pentru clarificările din F. S.N. şi limpezirea mesajului privind înfăptuirea reformei în ritm rapid, dar suportabil, şi realizarea unei social-democraţii moderne. Ne­satisfăcător în planul "cetăţii" cel puţin pentru faptul că o serie de proiecte demarate de noi nu au fost finalizate pînă acum. Cît privește anul 1993 sînt op­timist. Am convingerea că mesa­jul politic al viitorului Partid De­mocrat Naţional - FSN va fi re­ceptat şi aplicat cu mijloacele de­mocraţiei de marea majoritate a populaţiei, creînd premisele stării de mai bine pe care ne-o dorim cu toţii. Profit de amabilitatea dumneavoastră pentru a ura tu­turor concetăţenilor sibieni săr­bători fericite, sănătate şi împlinirea tuturor dorinţelor, alaturi de tradiţionalul «La mulţi ani!».“ (D. MANIŢIU) Pînă să apară aceste rînduri, se vor fi consumat lucrările celui de al doilea Congres al Alianţei Civice. Rezultatele lui fiind, desi­gur, cunoscute cititorului avizat, ne vom referi deocamdată la pre­cedentele evenimentului, urmînd să revenim, la rigoare şi cu alte comentarii. Interesul deosebit al subiec­tului vine din faptul că el are loc in momentul în care liderul AC, poeta Ana Blandiana, s-a hotărit, după lungă vreme, să renunţe la tăcerea autoimpusă asupra unui subiect viu disputat în presă: re­laţiile AC cu partidul pe care l-a născut­­ PAC, condus de criticul şi istoricul literar Nicolae Mano­­lescu. Dialogul de la distanţă al celor două personalităţi, purtat sub for­ma unor interviuri publicate în re­vista “22“ este o polemică pur­tată în termenii unei desăvîrşite civilităţi, dar nu mai puţin aprig. Ea este cu atît mai interesantă cu cît opune oameni de litere de înalt prestigiu, al căror ataşa­ment la democraţia de tip oc­cidental nu poate fi pusă la în­doială decît de politicieni angajaţi în dispută partizană. Ana Blandiana a scris chiar sub odiosul, literatură antito­­talitară, cînd încifrată, cînd ex­plicită, aşa cum a fost şi cazul poemelor publicate în revista "Amfiteatru“, care au făcut la vre­mea respectivă vogă printre cunoscători, în momentul în care critica literară constată uimită, după revoluţie, absenţa "literaturii de sertar" a marilor scriitori, Ana Blandiana a publi­cat un roman despre care a afir­mat, la lansare, că i-a “salvat viaţa", pentru că a tot scris la el în ultimul deceniu. La rîndul său, Nicolae Mano­­lescu, este cotat “director de conştiinţă", calitate rară, atribuită (continuare în pag. a 2-a) OBSERVATOR Cu unghiile şi cu dinţii Cine s-a nimerit într-una din se­rile trecute prin­­preajma Pieţei Cibin a avut prilejul sa asiste la un spectacol inedit. Un bărbat şi o femeie veneau la pas domol. El era cu chef şi se clătina bine, ea mergea destul de nesigur, dar nu se ştie dacă tot din cauza băuturii sau fiindcă încerca să-l sprijine pe companion. La un mo­ment dat, de sub o poartă a ieșit o altă femeie care, fără o vorbă s-a repezit cu mîinile în părul ce­leilalte, a smuls-o de la brațul bărbatului și-a trîntit-o pe trotuar începîhd s-o calce în picioare. Cea bătută, după prima clipă de uluială a început să ţipe ca din gură de şarpe. Bătăuşa nu zicea cm nimic, numai icnea lovindu-şi ad­versara în coaste cu vîrful cizmei, repede şi îndesat. Bărbatul s-a retras, s-a proptit cu spatele de un perete, căutîndu-se prin buzu­nare de o ţigară şi privind absolut dezinteresat la această sec­venţă de box thailandez pe care, probabil, o mai arbitrase şi-n alte rînduri. Lumea s-a adunat - nu prea multă că era, totuşi, o oră destul de înaintată - s-a uitat, a comen­tat şi şi-a văzut de drum. Pînă la urmă învingătoarea - care era soţia legitimă - i-a scrîşnit un “Tu curvăi" celei de jos și-a luat bărbatul ("Hai acasa, mă") și..gata. (I.N.GIPS) ATACURI LA FIINŢA ROMÂNIEI MARI ÎNTRE 1920 - 1940 Este explicabilă durerea care a cuprins cercurile guvernante ungare prin readucerea Ungariei la graniţele sale etnice, după ce veacuri de-a rîndul au huzurit în castelele latifundiilor pe care io­­băgeau deopotrivă ţărani unguri şi români. Această oligarhie a ridicat un vid de nepătruns în jurul statului ungar, oprind pă­trunderea ideilor de libertate şi democraţie, precum şi a refor­melor economice şi sociale. Re­forma agrară şi votul universal erau înscrise în programele statelor succesoare ale dece­datei Monarhii austro-ungare şi se traduceau în faptă prin ex­proprierea moşiilor şi împroprie­tărirea ţăranilor, iar reformele sociale şi politice erau înscrise în constituţiile acestor state, state în care parlamentele ieşeau din alegeri generale. Poporul ungar şi îndeosebi masa ţărănimii nu trebuiau să se molipsească de această ideolo­gie care primejduia însăşi exis­tenţa oligarhiei unciare. De aceea trebuiau neaparat găsite căi şi mijloace pentru a distrage atenţia poporului ungar de la realizările democratice, de la reformele economice, sociale, politice, culturale înfăptuite în afara statului ungar. Şi mijlocul a fost aflat prin antrenarea întregii naţiuni în lupta vehe­mentă pentru anularea sau măcar revizuirea t­ratatului de la Trianon, care a "mutilat” Unga­ria şi a lăsat în afara graniţelor sale pe fraţii maghiari din Tran­silvania. Toate relele şi suferinţele poporului ungar de acum înainte se datorează "odiosului" Tratat de la Trianon şi nu se pot vindeca decît prin realipirea Transilvaniei la patria (continuare în pag. 2­) Mihai RACOVIŢAN B­iz­­­ou. Şi-auzi mîndra glăsuire a pădurii de argint. Cursa pentru Bîlea Aflăm cîteva noutăţi de larg interes,de la Societatea Să­­lişte-Bilea:­­ în fiecare sîmbătă , la ora 10, va pleca din P-ţa Gării un autobuz Sibiu - Cîrţişoara - Bîlea Cascadă; înapoierea, duminica, ora 16,00; s-a pus în funcţionare telecabina Castraveții care-mbata într-o noapte fără lună, un echipaj al Biroului Circulaţie din cadrul Poliţiei a fost surprins văzînd un autocamion fantomă racing slalom pe una din arterele principale ale Sibiului. L-au oprit şi­ din cabina a coborit Vasile S. (36 ani), care era să se prăbuşească, dacă n ar fi fost ţinut de haină de unul dintre poliţişti. Duhnea a rachiu, de tescovină şi-a mujdei. Altfel, politicos, V.S. a prezentat actele, legănîndu-se în faţa şi-n spate ca un hopa-mitică. Doar cînd a fost întrebat cit a băut s-a enervat: “Eu? N-am mai pus alcool pe limbă de două săptămîni". I s-a dat fiola sa sufle în băşică şi, bineînţeles, s-a înverzit precum cămaşa lui Horia Sima., Dar Vasile nu s-a lăsat. pe drum am oprit la un motel. Mi s-a părut mie ca au un puşi ciudat castraveţii. Mai ştii în ce i-au mutat, că de la oltenii ăştia te poţi aştepta la orice", i s-a suspendat carnetul și­ a fost condamant la 1 an și 3 luni închisoare, pedeapsă pe care o va executa prin muncă. (A­TENTII) Trei păstori se m­tim­ira... ... Şi aşa se sfătuiră: haideţi fraţilor să mer­gem... şi-au pornit cu colindul. Unii i-au primit şi i-au omenit, alţii le-au trîntit uşa în nas sau nici măcar n-au deschis-o. Au ajuns şi la uşa Doinei , în jurul orei 24. Au cîntat ei ce-au cîntat, dar nimeni n-a venit să le mulţumească Unul dintre ei, ca să se afle în treabă, apasă pe clanţă şi, nu mică i-a fost mirarea cînd uşa s-a deschis. Au intrat toţi trei în hol era lumină, dar în sufragerie nu clipeau decît beculeţele bra­dului. Pe masă, vin, gustări reci, prăjituri, semn că erau aşteptaţi nişte colindători (dar nu ei). Dom s-au pus la masă, al treilea s-a dus să vadă unde-s stăpînii, în bucătărie nu, în baie... Doina B. în vană. Vă imaginaţi ce ochi a făcut colin­dătorul şi faţă gazda care n-a mai putut nici să ţipe. Bărbatul a reuşit să-şi revină primul, a închis uşa, şi-a luat ortacii şi-au tulit-o. Şi-acum Doina se întreabă cum a uitat uşa descuiată şi ce-ar fi păţit dacă cei trei erau nişte borfaşi. Pe această cale le mulţumeşte şi-i invită în­tr-o seară (anunţaţi) ca să-i primească în ţinută de gală, nu în pielea goală. (C.N.PICA) I In memoriam RADU STANCA ! La sfîrşitul lui decembrie s-au împlinit 30 de ani de la trecerea în nefiinţă a lui Radu Stanca. Mulţi l-au cunoscut şi l-au preţuit, dar pentru tot atît de mulţi, mai ales generaţia tînără, acest nume rămîne necunoscut. Mă situez într-o categorie de mijloc, alături de cei care nu l-au cunoscut, dar îl ştiu din scrierile sale din domeniul eseului, poeziei şi, nu în ultimul rînd, al teatrului. Personalitate complexă, Radu Stanca s-a aplecat cu precădere asupra studiului aprofundat al artei teatrale, predînd estetica tea­trului la Conservatorul popular din Sibiu şi îndeplinind “funcţia" de regizor artistic la Teatrul de Stat sibian între anii 1948-1960. Ghilimelele provin din convingerea că un om de teatru, un artist, are o chemare specială, i-aş spune transcedentală scăpînd, în timp, de sub etichetările statelor de funcţiuni A pus în scenă zeci de spectacole; amintesc cîteva titluri, deşi, înscriindu-se şi ele în efemeritatea specifică spectacolului de tea­tru, acestea nu vor spune prea multe cititorilor de azi: "Gaiţele" de Al. Chiriţescu, "O scrisoare pierdută"de I. L. Caragiale, “Revizorul" de Gogol, "Hangița" de C. Goldoni, "Hagi Tudose" de B. St. Delavrancea, pentru care a obținut Premiul de Stat, în 1951 pentru (continuare in pag. a 2-a) Gabriela PANTEL, secretar literar Teatrul Radu Stanca Sibiu.

Next