Tribuna, ianuarie-martie 1993 (Anul 109, nr. 2-852)
1993-01-05 / nr. 787
CO®® 10 Am trecut cumpăna anilor fiecare după cum am putut şi neam descurcat: unii tropăind gălăgios, alţii păşind sfielnic, unii indiferenţi şi grobieni, alţii încercînd să mediteze şi să descifreze rostul vremurilor etc., etc... Dar toţi străluminaţi undeva, în interior, mai puternic sau mai voalat, de speranţa că am păşit un prag dincolo de care ceţurile trebuie să înceapă, în fine, să se risipească iar obiectivele esenţiale ale vieţii noastre de zi cu zi să se clarifice. Să ne explicăm: pînă în decembrie ’89 eram fugăriţi din pisc în pisc, care de care mai luminos şi mai înalt, într-o goană aberantă, fără noimă, fără sens şi fără ţel. Era ca şi cînd un mărşăluitor s-ar angaja într-o cursă cu o lungime necunos- 0 (î® cută, singura lui certitudine fiind aceea că trebuie să alerge pînă cade lat, leşinat... A venit cutremurul acela din temelii şi piscurile iluzorii s-au făcut ţăndări rămînînd în locul lor... prăpăstiile. Prin care am început să ne rostogolim într-o goană dementă şi accelerată căutînd parcă în mod sinucigaş să le atingem cît mai repede fundul. Şi ne totducem la vale de vreo trei ani buni încercînd să ne amăgim cu parabola plină de autoironie perfidă că pentru a avea de unde să te înalţi, trebuie mai întîi să te prăbuşeşti... Iată de ce, cu toate că nu ne plac cuvintele mari şi formulele prefabricate, credem, sperăm, gîndim că anul 1993 este obligatoriu să marcheze o cotitură, să ne ofere un sens şi un ţel, să ne scoată din orbecăială şi degringoladă, să ne ofere încrederea într-un viitor posibil şi concret. Am ajuns la punctul de unde prăbuşirea începe să devină fără întoarcere, transformîndu-se adică în catastrofă şi moarte. în 1993 - o simţim cu toţii - trebuie să se aleagă ceva, cumva... Altfel, nu rămîne decît alternativa unor noi şi cumplite cutremure şi drumul de la capăt. Veşnic şi chinuitor, perspectiva reluării drumului de la capăt... Către ce piscuri, sau în ce funduri de prăpastie? TRIBUNA COTIDIAN INDEPENDENT DIN JUDEŢUL SIBIU Anul CIX, nr. 787 Marți, 5 ianuarie 1993 4 pagini, 25 lei Ce aşteptaţi de la anul 1993? în continuarea anchetei noastre publicăm alte cîteva opinii. Ing. Ştefan Şoiman, director al S C."INDES" S.A.: "Mi-aş dori multe pentru noi, sibienii, in primul rînd noi locuri de muncă care pot fi create prin creşterea producţiei industriale, dezvoltarea serviciilor şi a turismului; în al doilea rînd, o îmbunătăţire a infrastructurii municipiului. Am în vedere realizarea atît de mult doritei autostrăzi de centură, îmbunătăţirea reţelelor de apă şi canal, modernizarea reţelei stradale şi a sistemelor de încălzire. Un Aeroport internaţional şi un Bussines Center în zona lui, cît şi un nou tîrg de vite, organizat săptămînal, pe un spaţiu în apropierea noului Abator, unde, proprietarii pe bază de contract, să poată livra direct animalele. Punerea la dispoziţia iniţiativei private a spaţiilor intravilane disponibile pentru dezvoltarea de mici întreprinderi de producţie şi servicii. Dar nu în ultimul rînd miaş dori magazine şi pieţe pline de produse şi mărfuri, cît şi o sporire a contactelor culturale internaţionale. Ec. Petru Trif, consilier la ANCHETA TRIBUNA" Consiliul judeţean: "Aş începe cu ceea ce a însemnat anul 1992. Pentru mine a fost un an bun în planul împlinirilor profesionale şi familiale. A fost bun şi în ceea ce priveşte activitatea politică, mai ales pentru clarificările din F. S.N. şi limpezirea mesajului privind înfăptuirea reformei în ritm rapid, dar suportabil, şi realizarea unei social-democraţii moderne. Nesatisfăcător în planul "cetăţii" cel puţin pentru faptul că o serie de proiecte demarate de noi nu au fost finalizate pînă acum. Cît privește anul 1993 sînt optimist. Am convingerea că mesajul politic al viitorului Partid Democrat Naţional - FSN va fi receptat şi aplicat cu mijloacele democraţiei de marea majoritate a populaţiei, creînd premisele stării de mai bine pe care ne-o dorim cu toţii. Profit de amabilitatea dumneavoastră pentru a ura tuturor concetăţenilor sibieni sărbători fericite, sănătate şi împlinirea tuturor dorinţelor, alaturi de tradiţionalul «La mulţi ani!».“ (D. MANIŢIU) Pînă să apară aceste rînduri, se vor fi consumat lucrările celui de al doilea Congres al Alianţei Civice. Rezultatele lui fiind, desigur, cunoscute cititorului avizat, ne vom referi deocamdată la precedentele evenimentului, urmînd să revenim, la rigoare şi cu alte comentarii. Interesul deosebit al subiectului vine din faptul că el are loc in momentul în care liderul AC, poeta Ana Blandiana, s-a hotărit, după lungă vreme, să renunţe la tăcerea autoimpusă asupra unui subiect viu disputat în presă: relaţiile AC cu partidul pe care l-a născut PAC, condus de criticul şi istoricul literar Nicolae Manolescu. Dialogul de la distanţă al celor două personalităţi, purtat sub forma unor interviuri publicate în revista “22“ este o polemică purtată în termenii unei desăvîrşite civilităţi, dar nu mai puţin aprig. Ea este cu atît mai interesantă cu cît opune oameni de litere de înalt prestigiu, al căror ataşament la democraţia de tip occidental nu poate fi pusă la îndoială decît de politicieni angajaţi în dispută partizană. Ana Blandiana a scris chiar sub odiosul, literatură antitotalitară, cînd încifrată, cînd explicită, aşa cum a fost şi cazul poemelor publicate în revista "Amfiteatru“, care au făcut la vremea respectivă vogă printre cunoscători, în momentul în care critica literară constată uimită, după revoluţie, absenţa "literaturii de sertar" a marilor scriitori, Ana Blandiana a publicat un roman despre care a afirmat, la lansare, că i-a “salvat viaţa", pentru că a tot scris la el în ultimul deceniu. La rîndul său, Nicolae Manolescu, este cotat “director de conştiinţă", calitate rară, atribuită (continuare în pag. a 2-a) OBSERVATOR Cu unghiile şi cu dinţii Cine s-a nimerit într-una din serile trecute prinpreajma Pieţei Cibin a avut prilejul sa asiste la un spectacol inedit. Un bărbat şi o femeie veneau la pas domol. El era cu chef şi se clătina bine, ea mergea destul de nesigur, dar nu se ştie dacă tot din cauza băuturii sau fiindcă încerca să-l sprijine pe companion. La un moment dat, de sub o poartă a ieșit o altă femeie care, fără o vorbă s-a repezit cu mîinile în părul celeilalte, a smuls-o de la brațul bărbatului și-a trîntit-o pe trotuar începîhd s-o calce în picioare. Cea bătută, după prima clipă de uluială a început să ţipe ca din gură de şarpe. Bătăuşa nu zicea cm nimic, numai icnea lovindu-şi adversara în coaste cu vîrful cizmei, repede şi îndesat. Bărbatul s-a retras, s-a proptit cu spatele de un perete, căutîndu-se prin buzunare de o ţigară şi privind absolut dezinteresat la această secvenţă de box thailandez pe care, probabil, o mai arbitrase şi-n alte rînduri. Lumea s-a adunat - nu prea multă că era, totuşi, o oră destul de înaintată - s-a uitat, a comentat şi şi-a văzut de drum. Pînă la urmă învingătoarea - care era soţia legitimă - i-a scrîşnit un “Tu curvăi" celei de jos și-a luat bărbatul ("Hai acasa, mă") și..gata. (I.N.GIPS) ATACURI LA FIINŢA ROMÂNIEI MARI ÎNTRE 1920 - 1940 Este explicabilă durerea care a cuprins cercurile guvernante ungare prin readucerea Ungariei la graniţele sale etnice, după ce veacuri de-a rîndul au huzurit în castelele latifundiilor pe care iobăgeau deopotrivă ţărani unguri şi români. Această oligarhie a ridicat un vid de nepătruns în jurul statului ungar, oprind pătrunderea ideilor de libertate şi democraţie, precum şi a reformelor economice şi sociale. Reforma agrară şi votul universal erau înscrise în programele statelor succesoare ale decedatei Monarhii austro-ungare şi se traduceau în faptă prin exproprierea moşiilor şi împroprietărirea ţăranilor, iar reformele sociale şi politice erau înscrise în constituţiile acestor state, state în care parlamentele ieşeau din alegeri generale. Poporul ungar şi îndeosebi masa ţărănimii nu trebuiau să se molipsească de această ideologie care primejduia însăşi existenţa oligarhiei unciare. De aceea trebuiau neaparat găsite căi şi mijloace pentru a distrage atenţia poporului ungar de la realizările democratice, de la reformele economice, sociale, politice, culturale înfăptuite în afara statului ungar. Şi mijlocul a fost aflat prin antrenarea întregii naţiuni în lupta vehementă pentru anularea sau măcar revizuirea tratatului de la Trianon, care a "mutilat” Ungaria şi a lăsat în afara graniţelor sale pe fraţii maghiari din Transilvania. Toate relele şi suferinţele poporului ungar de acum înainte se datorează "odiosului" Tratat de la Trianon şi nu se pot vindeca decît prin realipirea Transilvaniei la patria (continuare în pag. 2) Mihai RACOVIŢAN Bizou. Şi-auzi mîndra glăsuire a pădurii de argint. Cursa pentru Bîlea Aflăm cîteva noutăţi de larg interes,de la Societatea Sălişte-Bilea: în fiecare sîmbătă , la ora 10, va pleca din P-ţa Gării un autobuz Sibiu - Cîrţişoara - Bîlea Cascadă; înapoierea, duminica, ora 16,00; s-a pus în funcţionare telecabina Castraveții care-mbata într-o noapte fără lună, un echipaj al Biroului Circulaţie din cadrul Poliţiei a fost surprins văzînd un autocamion fantomă racing slalom pe una din arterele principale ale Sibiului. L-au oprit şi din cabina a coborit Vasile S. (36 ani), care era să se prăbuşească, dacă n ar fi fost ţinut de haină de unul dintre poliţişti. Duhnea a rachiu, de tescovină şi-a mujdei. Altfel, politicos, V.S. a prezentat actele, legănîndu-se în faţa şi-n spate ca un hopa-mitică. Doar cînd a fost întrebat cit a băut s-a enervat: “Eu? N-am mai pus alcool pe limbă de două săptămîni". I s-a dat fiola sa sufle în băşică şi, bineînţeles, s-a înverzit precum cămaşa lui Horia Sima., Dar Vasile nu s-a lăsat. pe drum am oprit la un motel. Mi s-a părut mie ca au un puşi ciudat castraveţii. Mai ştii în ce i-au mutat, că de la oltenii ăştia te poţi aştepta la orice", i s-a suspendat carnetul și a fost condamant la 1 an și 3 luni închisoare, pedeapsă pe care o va executa prin muncă. (ATENTII) Trei păstori se mtimira... ... Şi aşa se sfătuiră: haideţi fraţilor să mergem... şi-au pornit cu colindul. Unii i-au primit şi i-au omenit, alţii le-au trîntit uşa în nas sau nici măcar n-au deschis-o. Au ajuns şi la uşa Doinei , în jurul orei 24. Au cîntat ei ce-au cîntat, dar nimeni n-a venit să le mulţumească Unul dintre ei, ca să se afle în treabă, apasă pe clanţă şi, nu mică i-a fost mirarea cînd uşa s-a deschis. Au intrat toţi trei în hol era lumină, dar în sufragerie nu clipeau decît beculeţele bradului. Pe masă, vin, gustări reci, prăjituri, semn că erau aşteptaţi nişte colindători (dar nu ei). Dom s-au pus la masă, al treilea s-a dus să vadă unde-s stăpînii, în bucătărie nu, în baie... Doina B. în vană. Vă imaginaţi ce ochi a făcut colindătorul şi faţă gazda care n-a mai putut nici să ţipe. Bărbatul a reuşit să-şi revină primul, a închis uşa, şi-a luat ortacii şi-au tulit-o. Şi-acum Doina se întreabă cum a uitat uşa descuiată şi ce-ar fi păţit dacă cei trei erau nişte borfaşi. Pe această cale le mulţumeşte şi-i invită într-o seară (anunţaţi) ca să-i primească în ţinută de gală, nu în pielea goală. (C.N.PICA) I In memoriam RADU STANCA ! La sfîrşitul lui decembrie s-au împlinit 30 de ani de la trecerea în nefiinţă a lui Radu Stanca. Mulţi l-au cunoscut şi l-au preţuit, dar pentru tot atît de mulţi, mai ales generaţia tînără, acest nume rămîne necunoscut. Mă situez într-o categorie de mijloc, alături de cei care nu l-au cunoscut, dar îl ştiu din scrierile sale din domeniul eseului, poeziei şi, nu în ultimul rînd, al teatrului. Personalitate complexă, Radu Stanca s-a aplecat cu precădere asupra studiului aprofundat al artei teatrale, predînd estetica teatrului la Conservatorul popular din Sibiu şi îndeplinind “funcţia" de regizor artistic la Teatrul de Stat sibian între anii 1948-1960. Ghilimelele provin din convingerea că un om de teatru, un artist, are o chemare specială, i-aş spune transcedentală scăpînd, în timp, de sub etichetările statelor de funcţiuni A pus în scenă zeci de spectacole; amintesc cîteva titluri, deşi, înscriindu-se şi ele în efemeritatea specifică spectacolului de teatru, acestea nu vor spune prea multe cititorilor de azi: "Gaiţele" de Al. Chiriţescu, "O scrisoare pierdută"de I. L. Caragiale, “Revizorul" de Gogol, "Hangița" de C. Goldoni, "Hagi Tudose" de B. St. Delavrancea, pentru care a obținut Premiul de Stat, în 1951 pentru (continuare in pag. a 2-a) Gabriela PANTEL, secretar literar Teatrul Radu Stanca Sibiu.