Tribuna, octombrie-decembrie 1995 (Anul 111, nr. 1507-1569)

1995-10-03 / nr. 1507

Pagina 2 Lista favorizaţilor Ministerul Culturii nu recunoaşte­­ decât cinci instituţii­­ importante în conformitate cu ultima Hotărâre din 1 septembrie, au fost reduse bugetele destinate culturii. Dl.dr. Cornel Bucur, directorul Muzeului "Astra”, a ţinut să comenteze acest buget de austeriate, care nu poate decât să aducă deservicii actului de cultură, dar şi imaginii pe care o oferă România, pe plan cultural, in afara graniţelor sale. Dl. Bucur a specificat că pe plan naţional vor fi promovate şi favorizate financiar, doar cinci instituţii şi anume: Teatrul Naţional, Opera Română, Biblioteca Naţională, Muzeul Naţional de Artă şi Muzeul Naţional de Istorie. Această listă reductivă este lipsită de strategie”, în opinia direc­torului Muzeului “Astra”, “nu poate decât să afecteze potenţialul cultural românesc, în lupta de a ocupa un loc cât mai onorant în lume”. Făcând referiri, cu pre­­poderenţă, la muzeele enunţate pe lista priorităţilor, dl. dr. Bucur consideră că ele nu garantează reprezenta­­tivitatea şi nici nu crede că "apără” problematica tuturor zonelor, deci şi a Transil­vaniei. Lipsa de interes, prin­tre altele, şi pentru păstrarea şi valorificarea valorilor tradiţiei populare naţionale este considerată ca o gravă manieră de a privi şi apăra cultura românească în ansamblul ei. "Cum se apără valorile naţionale dacă nu se susţine politic cultura naţională la nivel de politică de stat?”... iată o întrebare adresată puterii, factorilor de decizie de la nivel naţional, o întrebare alăturată altor problematici aşternute în memoriul scris şi adresat celor menţionaţi mai sus de directorul Muzeului “Astra”. "Dacă nu se vor lua măsuri urgente înseamnă că vom privatiza cultura după voinţa sau interese meschine sau nu, înseamnă că munca celor care asudă pentru un interes major­­ naţional­­ este zadar­nică şi putem să ne dăm demisia din funcţii şi să ne privatizăm, fiecare", a conchis acelaşi vorbitor. Adrian POPESCU Millenium SA vă propune Calculatoare 486 NOI! 623 $ Configurație: harddisk, floppy, monitor, mouse Imprimante A3 NOI! 235 $ Garanție 1 an Sibiu, str. C. Noica nr. 31 - Tel/Fax: 430143 r I­I­I­I aTp 1 as. mm I CAUTATI-NE! I 1_________________________I­I­I 5 I P­ovestea unei bănci... Mai zilele trecute, astfel arăta una din băncile situate pe trotuarul din faţa Bisericii Evanghelice. Unde au fost paznicii ordinii şi liniştii publice? Ce nume poartă, înclin să cred, bipedele care au reuşit trista performanţă? Cine are un răspuns? Lăudabil este, însă, gestul municipalităţii care, în mai puţin de 24 ore, a făcut ca urmele descen­­denţilor din triburile nordice” să dispară, în numele celor care poposesc spre odihnă, pentru acest gest, municipa­lităţii, îi mulţumim. Celor­lalţi... Iliin T. Asociaţia Trustul Creştin Hawkesley Sibiu in actualitate Asociaţia Trustul Creştin Hawkesley Sibiu şi Hawkes­ley Christian Romania Trust îşi continuă scopurile uma­nitare. Astfel, în colaborare cu Direcţia Sanitară, secţia obstetrică-ginecologie, secţia nou-născuţi, dar şi cu sprijinul cabinetului de planing familial, Trustul Creştin va organiza şi derula cursuri de educaţie şi pregătire pentru naştere şi cursuri de iniţiere privind viaţa şi îngrijirea copilului nou­­născut. Organizatorii, în comu­nicatul de presă remis redacţiei, precizează că au conceput cursurile pe patru clase - pentru subiectul “pre­natal” şi alte patru clase - pentru subiectul “post-natal”. Datele cursurilor vor fi anunţate în fiecare dispensar, la Policlinica Spitalului Judeţean şi la cel aparţinând Spitalului CFR. Date suplimentare le oferă d-na Amanda Hughes, la telefon 41.51.81. A.P. POLICLINICA CggEERZA SIBIU str. Moldoveanu nr. 25 asigură asistenţă medicală, analize de laborator, certificate de căsătorie, fişă conducere auto şi Fişă­­ medicală portarma (consultaţii, ecografii, EKG şa.) zilnic între orele 630-20 sâmbătă 8-14 Programări si informaţii la telefon 03.14.38 TRIBUNA Anul CXI, nr. 1507 /marți, 3 octombrie 1995 Lia Bologa, noua directoare a Şcolii de Arte Sibiu în urma concursului orga­nizat de curând de Consiliul Judeţean Sibiu, în vederea ocupării postului de director al Şcolii de Arte, câştigător a fost desemnată d-na Lia Maria Bologa. Convinşi fiind că şi sub conducerea dânsei amintita instituţie îşi va păstra renu­­mele şi prestigiul dobândite de-a lungul timpului, îi dorim d-nei Bologa succes în această funcţie. R.M. Corespondenţă salvată... “Curierul filatelic” a reapărut în standurile de vânzare, cu o nouă ediţie, nr. 66 din septembrie 1995. Revista filatelică ne surprinde cu o nouă serie de materiale surprinzătoare şi incitante, cum este şi "Coresponenţa salvată din accidentul aviatic al aeronavei RO 371, catas­trofă aviatică petrecută la Baloteşti". Se ştie că în lume există colecţia “Crash Wick and Disaster Mail”, care este formată numai din corespon­denţe salvate din naufragii, accidente aviatice, dezastre. Piesele ce compun această inedită colecţie au valori foarte mari, printre ele numărându-se şi scrisoarea cu pricina. Ne-au mai atras atenţia şi alte subiecte, precum “Casa Albă se opune realizării unei mărci poştale U.S.A.”, "Al XVI-lea Simpozion Filatelic al Cercului de Studii Romania din München”, “Ruine megalitice în Malta”, “Poșta ambulantă feroviară în România 1869-1994”. A. POPESCU ! După mai bine de un an, —­ Veteranii sibieni au primit 25 ha pământ! Consiliul Local Sibiu a hotărât, în şedinţa ordinară de joi, 28 septembrie, inclu­derea în intravilanul muni­cipiului a unui teren de 25 de hectare, situat în stânga DN 1 Sibiu-Mediaş, dincolo de staţia de reglare a gazului metan. Terenul, care va intra în posesia veteranilor de război conform Legii nr. 44/'94, privind împroprietărirea veteranilor de război decoraţi, este destinat construcţiilor. Hotărârea stipulează, de asemenea, introducerea terenului în zona intravilană Sibiu, dar şi realizarea unui plan urbanistic pentru acea zonă Don TOMOZCI - TOP10 ICO - EPITIA A IX-A ~’ 1. DIANA KING - SHY GUY 2. MICHAEL JACKSON - YOU ARE NOT ALONE 3. LA BOUCHE - FALLIN'IN LOVE 4. E-ROTIC - SEX ON THE PHONE 5. TAKE THAT - NEVER FORGET 6. DJ. BOBO - THERE IS A PARTY 7. DR. ALBAN - THIS TIME I’M FREE 8. ROBSON GREEN & GEROME FLYNN - UNCHAINED MELODY 9. TLC - WATERFALLS 10. SIN WITH SEBASTIAN - SHUT UP &SLEEP WITH ME ■=» RO PO î^l ERI P1. PET SHOP BOYS - PANINARO ’95 P2. PEARL - SUMMERHOLIDAY Clasamentul se difuzează la TV Sibiu - sâmbăta la ora 19.00 și în reluare - duminica la ora 23.00. Taloanele pentru alcătuirea clasamentului și participarea la tragerea la sorţi sunt aşteptate pe adresa: Piaţa Unirii nr. 10, Hotel “Bulevard", până cel târziu joi. Realizator: Florin MIRON TALON DE PARTICIPARE ? to. 1. 4. 7. 2. 5. 8. 3. 6. 9. jj iroF’io if’ r Participant.. . Adresa....... Vremea se menţine rece, îndeosebi noaptea şi dimi­neaţa. Cerul va fi variabil. Tem­peratura minimă va fi cuprinsă între -1 şi 3 grade C, iar maxi­ma între 13 şi 16 grade C. Dimineaţa se menţin condiţiile pentru producerea brumei şi a ceţii.. Stratul de zăpadă măsoară: 9 cm, la Păltiniş, 28 cm la Bâlea-Lac. Meteorolog: Narcisa MILIAN 5,58 Deschiderea programului 6,00 Bună dimineaţa, Sibiu 6,01 Buletin de ştiri “Radio Europa Liberă” 6,10 Meteo 6,20 Horoscop 6,30 Editorialul zilei 6,45 Actualitatea sibiană 7,00 Buletin de ştiri "Radio Europa Liberă" 7,10 Meteo 7,20 Revista presei 8,00 Buletin de ştiri Radio Europa Liberă” 8,10 Din comoara folclorului românesc 8,45 Buletin bursier 9,01 Radio magazin 12,00 Coca Cola is the music live 13,30 în direct cu Primăria municipiului Sibiu 14,00 Activ club 17,59 Rock star 18,00 Music non-stop 21,00 Top "Rock and roll" 23,00 Activ show 1,00-5,56 Music by night 18,00 Deschiderea emisiunii 18,05 Ştiri 18,15 Documen­tar WorldNet 18,40 Desene animate 19,00 Chestiunea zilei 19,15 Film: „începătorul” 20,45 Actualităţi Cinemar 21,15 T­alk-show 21,45 Film: „Vis spulberat” 23,00 Videoclipuri Marţi 6.00 BBC (lb. rom.) 6.30 Jogging radiofonic 10.00 Muzică 10.30 Cinema shop 11.00 Muzică 11.30 Deut­sche Welle (lb. rom.) 12.20 Muzică 12.30 Lecţii de lb. engleză (BBC) 12.45 Muzică 13.00 Magazin de prânz 14.00 BBC (lb. rom.) 14.30 Muzică 15.00 Ştiri DW (lb. rom.) 15.10 VOA Europe 16.00 Muzică 17.00 Știri BBC (Ib. rom.) 19.00 Balulu cu șapte capete 19.30 Forever Young 21.00 BBC (Ib. rom.) 21.30 Muzică 0.10 VOA Europe. SIBIU: Pacea:"Braveheart”, orele 9; 12,30; 16, 19. Tineretului:“Terente - regele bălţilor”, orele 10,30; 12,30; 14,30; 16,30; 18,30. MEDIAŞ: Progresul:“ Numele de cod: răzbunare”, orele 10,30; 1­2,30; 16,30; 18,30. CISNADIE: “Hărţuire sexua­lă”, orele 17; 19. DUMBRĂVENI: "Promontoriul groazei”, ora 17. AVRIG: Pr­izonieri în Paradis”, orele 16: 19. Marţi, 3 octombrie Programul 1 7.00 TVR 8,30 La prima oră 9,20 Film serial (R)­ Santa Barbara 10.05 Limbi străine 11,05 Videocaseta muzicală 11.15 Cinematograful de artă (R) * Sub semnul iubirii 12,45 Desene animate * Costa 13.10 1001 Audiţii 14.00 Actualităţi 14,10TVR Iaşi 15,05 TV­R Cluj-Napoca 16,00 Actualităţi 16,10 Fii tu însuţi! 17,00 Convieţuiri 17,50 Panoramic german 18,05 Cazuri şi necazuri în dragoste 19,10­ Clio 19,30 Desene animate * Apărătorii Pământului 20,00 Actualităţi 20,40 La zi în agricultură 20,45 Publicitate 20,50 Teleci­nemateca Omorăţi-l pe Charley Varrick 22,50 Reflector 23,20 Actualități 23,40 Gong 1­0,10 Capodopere baroce Programul II 16.20 Film serial * Pasiuni secrete 17,45 Film serial * Iubiri amăgitoare Miercuri, 4 octombrie Programul I 7.00 TVM 8,30 La prima oră 9,20 Film serial (R)' Santa Barbara 10.05 Moda pe meridiane 10.35 Video­­caseta muzicală 10.50 Videolexicon 11.50 Film serial (R) * Iubiri amăgitoare 12.40 Desene animate * Costa 13.10 1001 Audiţii 14.00 Actualităţi 14.10 TVR Iaşi 15.05 TVR Cluj-Napoca 16.00 Actualităţi 16.10 Magazin sportiv 17.00 Videocaseta muzicală 17,15 Alfa și Omega 18,00 Tele-discul muzicii populare 18,30 Desene animate * Apărătorii Pământului 19,00Timpul Europei 19,30 Film serial pentru tineret * Fata şi băieţii 20,00 Actualităţi 20,45 Publicitate 20,50 Film serial * Dr. Quinn 21,45 Noi frontiere 22,25 Totul despre muzică 22.55 Confluenţe 23.25 Actualităţi 23.45 întâlnirea de la miezul nopţii 0.25 Jazz Alive Magazin Programul II 13.50 Ciclul de filme cu Bruce Lee * Tigrii din­ Quan Tung 16,20 Film serial * Pasiuni secrete 17,45 Film serial * Iubiri amăgitoare 22,00 Film serial * Santa Barbara Cursurile de referinţă ale Băncii Naţionale a României pentru următoarele valute cu valabilitate în ziua de 3.10.1995 valuta în cont curs în lei 1 dolar SUA 2135 1 liră sterlină 3376 1 marcă germană 1505 1 franc francez 436 1 franc elveţian 1869 1 şiling austriac 214 1 *v­rî/î­r­f * P pff /li­­li A.0 i 0.05 Muzica nopţii (I) 3.00 Buletin de ştiri 3.05 Muzica nopţii (II) 6.00 Ştirile dimineţii 6.05 Muzică la matinal 8.00 Buletin de ştiri 8.05 Mondo­­rama 10.00 Music business shop 11.00 I got a message 13.00 Buletin de ştiri 13.05 Concert de prânz 14.00 Muzica Reggae 15.00 Buletin de ştiri 15.05 Top 10 16.00 Info Net 17.00 Metronom 18.00 Albumul serii 19.00 Buletin de ştiri 19.05 Economia de piaţă 20.00 Invitatul serii 21.00 Cinemar Service by Night 24.00 Buletin de ştiri. DQQQ 9,30 Avanpremieră 9,35 Info RTS 10,10 Film serial: RĂZBU­NAREA (reluare) 11,00 Film artistic (reluare) 12,30 închide­rea emisiunii 16,00 Deutsche Welle (satelit) 18,00 Un om informat, mai bine apărat 18,45 Videoclipuri muzicale 19,00 Info RTS 19,40 Desene animate 20,10 Videoclipuri muzicale 20,30 Film serial: RĂZBUNA­REA 21,30 Film artistic 23,00 INFO­RTS 23,40 Dire Straits în concert CASA DE PRESĂ ȘI EDITURĂ TRIBUNA SRL str. George Coșbuc nr. 38, cod 2400, SIBIU TELEFOANE: SECRETARIAT 21.12.81 FAX 21.41.41 REDACTORI 21.13.18 CONTABILITATE + MICĂ PUBLICITATE 21.1333 DEPART.PUBLICITATE (TEI.ȘI FAX) r. ijI, */i ,lu ■ î /ilf'l lî fă/11 in l'ri . t .Ș J A* S J CONSILIUL DE ADMINISTRAŢIEI EMIL DAVID • director general­­ MIRCEA BIŢU ■­­ director editorial VASILE TÂLVAN - director economic COLEGIUL DE REDACŢIE AL PUBLICAŢIILOR Iv­ Milevna MIR­CEA BIŢU • redactor şef LUCIAN JIMAN ■ redactor şef adj. DUMITRU NIŢĂ DUMITRU MANIŢIU IOAN VIDRIGHIN

Next