Unirea, ianuarie 1971 (Anul 4, nr. 890-914)
1971-01-14 / nr. 899
Pagina a 2-a ANUL LITERAR 1970 ÎN LOC DE BILANȚ La sfîrșitul unui an, o trecere în revistă a realizărilor obținute, indiferent de sector, se impune. Că în literatură și, mai ales, într-o literatură extrem de diversificată și fertilă asemenea bilanțuri înlocuiesc, nu întotdeauna fericit, lucrări de sinteză ’ce s-ar cere, pentru a avea o privire de ansamblu asupra drumurilor, orientărilor, succeselor, eșecurilor etc., e adevărat. în același timp însă, asemenea dialoguri cu marele public nu pot decît să servească masei de cititori care caută, de cele mai multe ori, puncte de reper. Deși sporadic, presa de specialitate a încercat, prin condeie autorizate, să tragă unele concluzii nu , atît la sfîrșit de an, cît, mai ales, la sfîrșit de deceniu. Din cazul aceasta, în mod inerent, comparația dintre deceniul al șaptelea și deceniul al șaselea s-a impus de la bun început. De altfel, punînd astfel problema, nu facem altceva decît să recunoaștem că, în mersul general al literaturii noastre de la un deceniu la celălalt, s-a petrecut o adevărată resurecție atît sub raportul fertilității și al diversificării, cît și sub cel al curajului civic, al abordării unor subiecte care să meargă la esența problemelor ce confruntă societatea noastră. în plus, fericita revalorificare a unei părți din literatura interbelică a dus la posibilitatea ca atît cititorii cît și generația nouă de scriitori să cunoască valori ce păreau uitate. Nu comparații de genul celor care evidențiază că deceniul '50 a dat lucrări monumentale ca Nicoară Potcoavă, Bietul Ioanide, Moromeții, Groapa etc., în timp ce deceniul '60 e mai sărac din acest punct de vedere al lucrărilor eclatante ! Nu comparații între scriitori ajunși la maturitate în deceniul '50 și scriitorii mai tinerii, impuși în deceniul '60 . Toate acestea nu contribuie cu nimic la elucidarea drumului pe care se află literatura noastră la început de nou deceniu. Poate că prima întrebare la care ar trebui să răspundem ar fi în legătură cu ce au însemnat, de fapt, ultimii zece ani pentru literatura noastră. Și răspunsul ar fi unul singur : ieșirea din stereotipie, din canoanele care amenințau să îngusteze literatura în ansamblul ei ; totodată, mai înseamnă atragerea spre viața literară a unui număr sporit de talente și, în sfîrșit, o veritabilă „explozie valorică în care unii au văzut un fel de renaștere a literaturii noastre" (N. Manolescu). Că anui '70 nu reprezintă o explozie sub raportul apariției unor cărți care să se impună marelui public iarăși e drept. Acest an este unul obișnuit, cuminte și el se înscrie fericit pe linia procesului ascendent, cu caracter lent însă, pe care îl trăiește literatura noastră în ultimii ani. Ne aflăm în momentul de față în acel stadiu de reculegere care urmează de obicei epocilor de entuziasm, în cazul nostru epocii de trecere de la faza literaturii sociologizante la o literatură diversificată sub raportul ideilor și al stilurilor, dar și evazionistă prin conținut și, mai ales, prin existența unor stiluri centrifuge. Am trăit în ultimii ani tendințe din cele mai variate, inerente ruperii zăgazurilor. Ne-am entuziasmat unii, iar alții am așteptat ca apele să se liniștească. Cei dintîi se uită astăzi mirați înapoi și nu mai văd valurile, ci doar ușoare încrețiri ale luciului apei. Și se întreabă, în mod firesc, ce au realizat, ce-au înnoit mai ales. Cumințiți și, mai ales, maturizați, se așează în rînd cu cei care au așteptat, ca pe ceva care era de așteptat , realizarea echilibrului dintre tradiție și inovație. Nu e rău acest popas . E nevoie ca omul să se mai oprească din cînd în cînd din drum, să se reculeagă și să reflecteze asupra drumului străbătut pentru a ști ce are de făcut în viitor. Ferindu-ne de data aceasta de a da nume de autori și cărți apărute (poate tocmai din cauză că și nouă, cititorilor, ne poate scădea entuziasmul exagerat !), am vrea să subliniem faptul, îndeoște cunoscut, că o asemenea situație nu poate duce decît la creșterea calității, de data aceasta fiind vorba de un proces de adîncire, lucru vădit atît printr-o serie de opere, cît mai ales prin dezbaterile din ce în ce mai pline de miez, mai aproape de subiect, tocmai în încercarea de a diferenția epigonismul de arta cu caracter original, tendințele semănătoriste de tradiția sănătoasă, evazionismul de realism etc. Or, toate acestea evidențiază o maturizare artistică, un spor de cunoaștere nu numai a realităților sociale ci și a creației literare proprii. De asemenea, mai evidențiază — și asta nu în ultimul rînd — o îmbogățire în substanță. Să găsim, deci, în toate acestea un motiv pentru a fi încrezători în literatura ce va urma. Prof. Tr. PATRAȘCANU Giberia Petrișor — Sebeș. Din păcate, de data aceasta, nu am reținut nici una din poeziile trimise. Se pare că le-ați scris în grabă, copleșită de emoțiile inerente ale unui început de an. Am reținut însă „Plugușorul ei", compunere cu vădite nuanțe litice, din care reproducem un fragment : Aho, Aho, copii și frați/ Stați puțin și nu minați/ Și cuvîntu-mi ascultați/ Aho, Aho, „tinere" doamne/ Care-ați adunat la toamne/ Sînteți puse in dilemă/ Dezlegînd o grea problemă/ Și anume, nu știți cum/ Să vă îmbrăcați acum/ Cute, crețe, ori mulate / Sau să fiți mai „evazate“/ Mini, maxi ori chiar mici/ Ca să declanșați individii/ Nu știți cum să o-aranjați/ Ce freze să v-adoptați/ Bucle, trepte sau întinse/ Cu cărări ori numai linie/ Colorate-n fel și chip/ Sînteți totuși monotip/ Vă urez, creșteți în minte/ In raport de-mbrăcăminte// ... Așteptăm noi vești de la dr. I.G. Aiud. Chiar cu completările și modificările pe care cu atîta insistență ni le cereți (dar pe care noi nu le vom face pentru că nu stă în firea noastră să ne angajăm la astfel de treburi) poeziile trimise nu dovedesc, oricîtă bunăvoință am avea, talent. Roberta Aldea - Alba Iulia. Ceea ce ne-ați trimis acum e sub nivelul posibilităților dv. Perseverați în direcția unei limpeziri mai accentuate a substanței poetice, a ideii. Gelu Bîrzescu — Aiud . Gheorghe Remete — Cluj. Compuneri fără indicii de înzestrare poetică. AD. MIRCEA VIDA ARBOR POVESTIT Statuarist țărm de nucă mere crude de aramă, o și încă tu vei rîde fisul tău o dulce rană coama-ți noapte, scoică-n arbori, mîna mea a somn găsit fluieră un lemn de lună, trup de arbor povestit. IOAN CĂRĂȘEL DORINȚA Lingă frumusețea adîncă a lucrurilor Lingă vîrstele neștiute ale pietrelor Lingă oameni, lumină, cuvînt Lasă-mi ochiul iubito. Să simt bucuria aproape Lasă-mi ochiul. Ochiul acela frumos Profund ca izvoarele, I Să mă pătrundă ! Lumina nădejdii rostită deplin, l.......... ...1 UNIREA TUDOR VLADIMIRESCU ÎN PICTURĂ Cum arăta Tudor Vladimirescu ? Ea o asemenea întrebare și-a propus, probabil, să răspundă pictorul Theodor Aman (1831-1891) atunci ,cînd s-a hotărît să redea pe pînză imaginea lui Tudor Vladimirescu, conducătorul mișcării revoluționare care a început în Oltenia și Muntenia acum 150 de ani, în noaptea de 18 spre 19 ianuarie. Pentru a ajunge la înțelegerea fizionomiei pe care trebuie s-o fi avut eroul, Aman ^a documentat intens, culegînd informații de la Petrache Poenaru, fostul secretar al eroului, de la țăranii olteni care l-au cunoscut și de la pandurii care mai erau în viață, cercetînd documentele și scrierile timpului. El a putut realiza, astfel, atît de sugestiv figura lui Tudor Vladimirescu încît în conștiința generațiilor viitoare acesta a rămas pînă azi așa cum l-a înfățișat pictorul în tabloul său, devenit unul din cele mai populare din istoria artei noastre. Tabloul (ulei pe pînză) există în două versiuni (una la Muzeul Aman și alta la Muzeul de artă al R.S.R.) de aceeași dimensiune (1,200/0,780), un original și o replică. In ambele versiuni Aman l-a înfățișat pe Tudor în prim plan, în picioare, în fața cortului său din mijlocul taberei de panduri, într-o ținută impunătoare, plină de măreție, cu expresia hotărîrii și curajului în priviri, subliniindu-i, astfel, caracterul și creînd un adevărat tip de conducător și revoluționar. Tot Aman a mai executat încă alte patru tablouri (două gravuri dragua forte, o eboșă în ulei și o schiță în cerneală pe hîrtie) în care Tudor Vladimirescu este înfățișat în poziții diferite (bust, călare, fragment cu portretul eroului). Un alt pictor de inspirație istorică, originar de pe meleagurile noastre, Sava Henția, a realizat și el în anul 1876 un portret a lui Tudor, care îl înfățișează pe marele patriot român (pînă la genunchi, cu capul întors spre dreapta, ținînd mîna dreaptă peste chimir și pistol, iar cea stîngă pe sabia ce atârna în jos) în trăsături ale chipului aproape identice cu cele imaginate de Aman. Tabloul executat de Sava Henția (ulei pe pînză, 1,423/0,939), pe care îl reproducem alăturat, drept modest omagiu adus conducătorului mișcării revoluționare din anul 1821 cu prilejul aniversării a 150 de ani, se află expus la Muzeul de artă din Cluj. Prof. DIUL GHEORGHE TINERI POEȚI BLĂJENI Cenaclul literar al Liceului „Iacob Mureșianu" din Blaj, ne-a supus, nu de mult, atenției, cîteva din creațiile reprezentative ale membrilor săi, însoțite de recomandările călduroase ale profesorului Radu Vasile, mentorul spiritual al ucenicilor într-ale poeziei, de aici. Facem loc în coloanele noastre, cu bucurie, celor doi autori de mai jos, în speranța că, acest prim contact cu publicul cititor din județul nostru, va constitui, atît pentru ei cît și pentru alții care ostenesc întru poezie, un stimulent și un îndemn pe drumul lor către marea poezie. IOAN ROȘA _______ LASA-MĂ TOAMNA ! Lasă-mă toamnă ■ Să-ți cuprind brațul Brațul de tei îngălbenit. Să mă simt scăldat In lapte de struguri Șî n zeama albă a nucii ! Lasă-mă toamnă Să-ți văd ochii negri Negri de mură uscată. Să mă simt încălzit, încălzit cu soarele-n mine Cu mîna uscată de arșiță Pe cumințenia ta. BALADA * Cea mai frumoasă ondină, Ascunde-mâ în tine, Cînd foamea vrea să mă sărute, Alung-o cu gusturi fragede și verzi, Cînd setea m-atinge cu ghearele sale. Stinge-o cu lacrima ta, Cînd simt că trăiesc, Lasă-mă să-ți îmbrățișez norii, Lasă-mă să-ți cunosc tainele, Cînd simt că am să mor, n Roagă-te pentru mine ! ! RATĂCIRE IOAN PETRAȘ Să ne-ascundem în iarbă Să treacă vîntul ... Să ne-nșerăm Cu o candelă agățată De trupul acestei ierbi, Crude și pline de singe albastru Pînă ce vîntul nu mai păzește ... Să lăsăm să respire noaptea. Sä ehrte pentru noi stelele. Să trecem ca o legendă Pururi fermecătoare Pînă ce vîntul trece Blestemind Și pornește o ploaie caldă Pe umerii caselor. Nu peste mult timp vor avea loc la Blaj și-n alte centre culturale ale țării, serbări prilejuite de împlinirea a 150 de ani de la moartea lui Petru Maior, corifeu al Școlii Ardelene și unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai culturii românești. Se vor spune, fără îndoială, lucruri foarte interesante cu acest prilej despre cărturar ardelean, dar marele vor trebui puse la punct unele amănunte de ordin biografic, între altele, va trebui să se facă lumină în ce privește locul și anul nașterii lui Petru Maior. Vom încerca, în cele ce urmează, să contribuim și noi cu ceva la elucidarea acestei chestiuni. Unii istorici literari susțin că Petru Maior s-ar fi născut în Căpușul de Cîmpie, în anul 1760 (N. Iorga , Istoria literaturii române în sec. XVIII, vol. II, pag. 193, edit. 1969), iar alții în 1761 (Pompiliu Teodor, 1 în ist. lit. rom. voi. ÎI, pag. 57), dar fără să se sprijine pe vreun document. Locul nașterii lui e, de fapt, Tg Mureș. In această chestiune și-au adus prețioase contribuții Aug. Bunea și prof. Traian Popa. Anul nașterii nu poate fi nicidecum 1760 și, cu atît mai puțin, 1761, pentru că ar însemna că Petru Maior, care a plecat la Roma în 1774,era în anul plecării numai de 14, respectiv de 13 ani, ceea ce e, desigur, o eroare. E foarte greu să admiți că un copil de 13—14 ani ar fi îndrăznit să înfrunte drumul greu și lung de la Blaj la Roma, într-o vreme cînd n-aveai la dispoziție pentru o călătorie mai îndepărtată decît poștalionul pe uscat și corabia pe mare. Și nu ne putem închipui cum ar fi putut începe un băiețandru de 13—14 ani studiile grele de filozofie și teologie la universitate. Profesorul Traian Popa, un bun cunoscător al Școlii Ardelene, ne spune că Petru Maior era în anul 1766 elev la liceul din Tg. Mureș (Monografia orașului Tg. Mureș, pag. 278). Dacă s-ar fi născut P. Maior în 1760, înseamnă că la etatea de 6 ani era deja elev de liceu, ceea ce iarăși e absurd. Cînd a făcut școala elementară? La etatea de 1—2 ani?! Și dacă a plecat la Roma în 1774, adică la etatea de 14 ani, cînd a terminat cei trei ani de școal primară, cei 5 de liceu și cei doi de filozofie la școlile din Blaj, știindu-se că, în secolul al XVIII-lea, copiii începeau școlarizarea la abia zece ani și numai rareori la nouă ani, cum a fost cazul lui Șincai. Sustrăgînd deci din anul 1774, anul plecării la Roma, cei zece ani de școală primară, secundară și filozofie, reiese că P. Maior a început studiile primare la etatea de numai patru, respectiv trei ani, ceea ce nu poate fi verosimil. Terminînd studiile universitare la Roma și Viena și întorcîndu-se, în toamna anului 1780, la Blaj, unde a fost numit profesor de filozofie la liceu și de drept la seminarul teologic, scrie Congregației „De Propaganda din Roma că încă n-a Fide" fost hirotonit preot, dar că în curînd va fi. (Vezi documentul la Oct. Bârlea , Ex historia romena, episcopus Ioannes Bob, Verlag Herder, Freiburg 1951, pag. 384). Cum hirotonirea cerea 24 de ani împliniți, reiese că, sustrași acești 24 din anul cînd scrie, adică, din anul 1780, anul nașterii nu poate fi mai tîrziu decît 1756. In favoarea acestui an mai pledează și alte fapte. Așa de pildă, Ioan Budai Deleanu, care s-a născut în 1760, și care avea o deosebită prețuire față de Petru Mojior, nu i se adresează acestuia decît ca unui om mai în etate. E sigur că Budai n-ar fi făcut această distincție de înaltă stimă, dacă ar fi fost de aceeași etate cu prietenul său și, negreșit, s-ar fi tutuit după obiceiul pămîntului. Prof. dr. Ioan Rațiu, binecunoscutul literat și istoric al școlilor din Blaj, spune că P. Maior s-ar fi născut între anii 1752—1754. Noi însă pledăm pentru anul 1756. Pe acesta îl socotim mai temeinic a fi cel adevărat. După acest an se poate fixa și locul nașterii : Tg. Mureș, căci său era paroh-protopop tatăl în Tg. Mureș între anii 1750— 1761 și numai după 1761 a plecat la Căpușul de Cîmpie. Am făcut aceste cîteva intervenții pe marginea biografiei lui P. Maior în speranța că ele vor contribui la elucidarea unor probleme legate de viața și activitatea acestui reprezentant de frunte al culturii noastre, cum combații PIURGIA BIOGRAFIEI lullii PURII MAIOR — PUNCTE DE VEDERE — I JOI, 14 IANUARIE 1971 In ședința cenaclului literar „Unirea" de luni, 11 ianuarie a.c., au prezentat cicluri de poezie M. Vida și E. Opruța. Remarcat de membrii cenaclului de la alte ședințe, tînărul M. Vida este acum din nou prezent cu un ciclu de poezie mult mai închegat. Dacă ar fi să descifrăm universul poetic al acestui începător într-ale scrisului, ne-am opri, în primul rînd, asupra celor cîteva motive care ni se par semnificative, pentru poezia lui. Remarcăm, astfel, între altele, lumea vegetală care deține o anumită atmosferă fantastă, cu lumini fine între somn și trezire, sau apropierea de legendă. Pe această linie se pot evidenția poeziile „Arbore" și „Trup povestit". Din a doua poezie cităm o strofă care ni se pare mai realizată : „Coama-ți noapte, scoică-n arbori mîna mea a somn găsit. Fluieră un lemn de lună , trup de arbor povestit". Referindu-ne, mai ales, la ultimele două versuri care sugerează, printre altele, atmosfera fantastă, mioritică, fluierul fiind „un lemn de lună" rupt dintr-un arbore, ca dintr-o poveste de demult, nu vom renunța să subliniem și alte imagini frumoase, cum ar fi : „Formez contururi pe paletă / din palmele crinilor / distruși de primul loc" („Suspensie") sau versul „pleoapa ta crescînd un zbor" („Remember"). Celelalte poezii„Sugestie" și „Cîntec” nu reușesc să se ridice la nivelul atins în versurile amintite anterior, ele suferind de o prea voită căutare a imaginilor. Cu Emil Opruța se petrece un cu totul alt lucru.. De la prima lui prezentare în cenaclul literar „Unirea", tînărul poet a parcurs un drum sinuos uneori izbutind creații cu imagini frumoase, dozînd emoția artistică, versuri de o reală valoare, alteori căzînd în cealaltă extremă, în căutări zadarnice, într-o evidentă intenție de a sili versul. Imaginile sale se căznesc să reliefeze acel tărîm al frumosului pe care însă autorul numai îl bănuiește. De aici constatarea că Emil Opruța scrie deoseori despre lucruri pe care nu le cunoaște. Intre poeziile mai reușite se înscriu „Vatra țării" și „Singurătate", în „Vatra țării" lipsesc anumite imagini frumoase, rod al unei anumite trăiri sufletești. Dintre acestea remarcăm : „Stingîndu-se prin geana grea amiaza / prin cîntec fals de clopot ruginit /" sau „Căzînd pe pleoapa ninsă, stele / un ritm ascunde tropot sub copită". Celelalte poezii : „Slăvit pămînt străbun" și „Cutremur" nu reușesc să se înscrie ca o reușită în ceea ce a intenționat tînărul poet. In ședința de luni, 18 ianuarie a.c., membrii cenaclului vor avea prilejul să asculte din nou pe tînărul M. Vida care va prezenta un nou ciclu de versuri. I Aug. JUSTIN. MUZEUL DIN LUPȘA : Obiecte ciobănești și de uz casnic.